Decizia-Cadru 2001/220/JAI/15-mar-2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Decizia-Cadru 2001/220/JAI/15-mar-2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale
Dată act: 15-mar-2001
Emitent: Consiliul Uniunii Europene
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 şi articolul 34 alineatul (2) litera (b),
având în vedere iniţiativa Republicii Portugheze (1), având în vedere avizul Parlamentului European (2),
(1)JO C 243, 24.8.2000, p. 4.
(2)Avizul emis la 12 decembrie 2000 (nepublicat încă în Jurnalul Oficial).
întrucât:
(1)În conformitate cu Planul de acţiune al Consiliului şi al Comisiei privind modalităţile optime de punere în aplicare a dispoziţiilor Tratatului de la Amsterdam referitoare la crearea unui spaţiu de libertate, securitate şi justiţie, în special punctele (19) şi (51) litera (c), într-o perioadă de cinci ani de la data intrării în vigoare a tratatului, problema sprijinului acordat victimelor ar trebui să fie abordată prin efectuarea unei analize comparative a sistemelor de despăgubire a victimelor şi prin evaluarea posibilităţii adoptării unor măsuri în cadrul Uniunii Europene.
(2)La 14 iulie 1999, Comisia a prezentat Parlamentului European, Consiliului şi Comitetului Economic şi Social o comunicare intitulată "Victimele criminalităţii în Uniunea Europeană: reflecţii asupra normelor şi măsurilor care trebuie adoptate". La 15 iulie 2000 Parlamentul European a aprobat o rezoluţie referitoare la comunicarea Comisiei.
(3)În concluziile Consiliului European de la Tampere din 15-16 octombrie 1999, în special la punctul (32), se prevede că ar trebui elaborate norme minime pentru protecţia victimelor criminalităţii, în special în ceea ce priveşte accesul acestor victime la justiţie şi dreptul acestora la despăgubiri, inclusiv rambursarea cheltuielilor de judecată. De asemenea, ar trebui să fie create programe naţionale pentru finanţarea măsurilor, atât publice, cât şi neguvernamentale, pentru asistenţa şi protecţia victimelor.
(4)Trebuie ca statele membre să îşi apropie actele cu putere de lege şi normele administrative, în măsura necesară realizării obiectivului de a oferi un înalt grad de protecţie victimelor infracţiunilor, indiferent de statul membru în care acestea se află.
(5)Este important să fie luate în considerare nevoile victimelor şi să se răspundă acestor nevoi în mod global şi coordonat, evitând soluţiile parţiale sau incoerente, care pot aduce prejudicii secundare victimelor.
(6)Din acest motiv, dispoziţiile prezentei decizii-cadru nu se limitează la apărarea intereselor victimei în cadrul procedurii penale, în sens strict. Ele includ şi anumite măsuri de asistenţă pentru victime, înainte sau după desfăşurarea procedurii penale, care pot atenua efectele infracţiunii.
(7)Cu toate acestea, măsurile de asistenţă pentru victimele infracţiunilor, în special dispoziţiile cu privire la despăgubirii şi la mediere, nu privesc soluţiile care sunt proprii procedurii civile.
(8)Este necesară apropierea normelor şi practicilor privind statutul şi principalele drepturi ale victimelor, asigurându-se în special respectarea demnităţii victimelor, dreptul acestora de a informa şi de a fi informate, de a înţelege şi de a fi înţelese, de a fi protejate în diversele etape ale procedurii şi de a beneficia de luarea în considerare a dezavantajului de a locui într-un stat membru diferit de cel în care a fost săvârşită infracţiunea.
(9)Cu toate acestea, dispoziţiile prezentei decizii-cadru nu impun statelor membre obligaţia de a garanta victimelor un tratament echivalent cu cel al părţilor din proces.
(10)Este importantă intervenţia, înainte, în timpul şi după încheierea procedurii penale, a serviciilor specializate şi a organizaţiilor de sprijinire a victimelor.
(11)Este necesar să se asigure o formare corespunzătoare şi suficientă persoanelor care intră în contact cu victimele, ceea ce este fundamental atât pentru victime, cât şi pentru realizarea obiectivelor procedurii.
(12)Este necesar să se utilizeze mecanisme de coordonare între punctele de contact constituite în reţele în statele membre, fie în cadrul sistemului judiciar, fie în sectorul organizaţiilor de sprijinire a victimelor,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:
-****-
Art. 1: Definiţii
În sensul prezentei decizii-cadru:
a)"victimă" înseamnă persoana fizică care a suferit un prejudiciu, inclusiv o atingere a integrităţii sale fizice sau mentale, o suferinţă morală sau o pierdere materială, cauzată direct de acte sau omisiuni care încalcă dreptul penal al unui stat membru;
b)"organizaţie de sprijinire a victimelor" înseamnă organizaţie neguvernamentală, stabilită legal într-un stat membru, ale cărei activităţi gratuite de sprijinire a victimelor infracţiunilor, desfăşurate în condiţii corespunzătoare, completează activitatea statului în acest domeniu;
c)"procedură penală" înseamnă procedura penală, în conformitate cu dreptul intern aplicabil;
d)"procedură" înseamnă procedura, în sens larg, şi anume, în afară de procedura penală, toate contactele pe care le stabileşte victima, ca atare, cu orice autoritate, serviciu public sau organizaţie de sprijinire a victimelor, înainte, în cursul sau după procesul penal;
e)"mediere în cauzele penale" înseamnă căutarea, înainte sau în cursul procedurii penale, a unei soluţii negociate între victimă şi autorul infracţiunii, cu medierea unei persoane competente.
Art. 2: Respectarea şi recunoaşterea
(1)Fiecare stat membru asigură victimelor un rol real şi corespunzător în sistemul său de drept penal. Acesta continuă să depună toate eforturile pentru a garanta victimelor un tratament corespunzător, care să le respecte demnitatea în cursul procedurii şi să le recunoască drepturile şi interesele legitime, în special în cadrul procedurii penale.
(2)Fiecare stat membru se asigură că victimele deosebit de vulnerabile beneficiază de un tratament specific care răspunde cât mai bine situaţiei acestora.
Art. 3: Audierea şi administrarea probelor
Fiecare stat membru garantează victimelor posibilitatea de a fi audiate în cursul procedurii, precum şi de a depune elemente de probă.
Fiecare stat membru adoptă măsurile corespunzătoare pentru ca autorităţile acestuia să interogheze victimele numai în măsura necesară procedurii penale.
Art. 4: Dreptul de a primi informaţii
(1)Fiecare stat membru garantează victimelor, în special încă de la primul contact al acestora cu autorităţile de aplicare a legii, prin toate mijloacele pe care le consideră adecvate şi, pe cât posibil, în limbile înţelese în general, accesul la informaţiile pertinente pentru protecţia intereselor acestora. Aceste informaţii sunt, cel puţin, următoarele:
a)serviciile sau organizaţiile cărora li se poate adresa victima pentru a obţine sprijin;
b)tipul de asistenţă pe care o poate primi;
c)unde şi în ce mod poate depune o plângere;
d)etapele procedurii care urmează după depunerea plângerii şi rolul victimei în cadrul acestora;
e)modul şi condiţiile în care victima poate obţine protecţie;
f)în ce măsură şi în ce condiţii victima are acces la:
(i)consiliere juridică sau
(ii)asistenţă juridică sau
(iii)orice altă formă de consiliere
atunci când, pentru cazurile menţionate la punctele (i) şi (ii), victima are dreptul la acestea;
g)cerinţele pentru ca victima să aibă dreptul la despăgubiri;
h)în cazul în care victima locuieşte în alt stat, mecanismele specifice de care dispune pentru a-şi asigura apărarea intereselor.
(2)Fiecare stat membru garantează că o victimă care şi-a manifestat această dorinţă este informată cu privire la:
a)rezultatul plângerii sale;
b)elementele relevante care îi permit, în cazul urmăririi penale, să fie la curent cu desfăşurarea procedurii penale cu privire la persoana aflată în urmărire pentru faptele care privesc victima, cu excepţia unor cazuri deosebite care ar putea afecta desfăşurarea procesului;
c)hotărârea pronunţată de instanţa de judecată.
(3)Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura, cel puţin în cazurile în care există un pericol pentru victimă, ca, în momentul punerii în libertate a persoanei urmărite penal sau condamnate pentru infracţiune, victima să fie informată cu privire la aceasta, atunci când este necesar.
(4)În măsura în care un stat membru transmite din proprie iniţiativă informaţia menţionată la alineatele (2) şi (3), acesta trebuie să îi garanteze victimei dreptul de a alege să nu o primească, în afară de cazul în care transmiterea acestei informaţii este obligatorie, în conformitate cu procedura penală aplicabilă.
Art. 5: Garanţiile comunicării
Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a atenua, în măsura posibilă, dificultăţile de comunicare cu privire la înţelegerea sau la participarea victimei în calitate de martor sau de parte la procedură, în cadrul etapelor importante ale procedurii penale respective, într-un mod comparabil cu măsurile de acest tip pe care le aplică în privinţa pârâţilor.
Art. 6: Asistenţa specifică pentru victimă
Fiecare stat membru se asigură că victima are acces în mod gratuit, în cazul în care acest lucru este justificat, la consilierea menţionată la articolul 4 alineatul (1) litera (f) punctul (iii) privind rolul acesteia în cursul procedurii şi, după caz, la asistenţa juridică menţionată la articolul 4 alineatul (1) litera (f) punctul (ii), atunci când aceasta poate avea calitatea de parte în procedura penală.
Art. 7: Cheltuielile suportate de victimă în cadrul unei proceduri penale
Fiecare stat membru oferă victimei care are calitatea de parte sau de martor, în conformitate cu dispoziţiile de drept intern aplicabile, posibilitatea de a-i fi rambursate cheltuielile suportate ca rezultat al participării sale legitime la procedura penală.
Art. 8: Dreptul la protecţie
(1)Fiecare stat membru garantează un nivel corespunzător de protecţie a victimelor şi, după caz, familiilor acestora sau persoanelor asimilate membrilor familiilor acestora, în special în ceea ce priveşte siguranţa şi protecţia vieţii private a acestora, în cazul în care autorităţile competente consideră că există un risc grav de acte de represalii sau indicii de perturbare serioasă şi în mod intenţionat a vieţii private a acestora.
(2)În acest scop şi fără a aduce atingere alineatului (4), fiecare stat membru garantează posibilitatea adoptării, în cazul în care este necesar, în cadrul unei proceduri judiciare, a măsurilor corespunzătoare pentru protecţia vieţii private şi a imaginii victimei, a familiei acesteia sau a persoanelor asimilate membrilor familiei sale.
(3)Fiecare stat membru asigură, de asemenea, că se va evita ca victimele şi ceilalţi infractori să se afle în contact în localurile judiciare, în afară de cazul în care acest lucru este impus de procedura penală. Fiecare stat membru prevede în acest scop, după caz, crearea progresivă, în, localurile judiciare, a unor zone de aşteptare separate pentru victime.
(4)În cazul în care este necesar pentru protejarea victimelor, în special a celor mai vulnerabile, faţă de consecinţele depoziţiei făcute în şedinţă publică, fiecare stat membru garantează victimelor că vor putea beneficia, prin hotărâre judecătorească, de condiţii de depunere a mărturiei care permit atingerea acestui obiectiv, prin orice mijloc adecvat, compatibil cu principiile fundamentale ale dreptului său intern.
Art. 9: Dreptul la despăgubiri în cadrul procedurii penale
(1)Fiecare stat membru garantează că există, pentru victima unei infracţiuni, dreptul de a obţine într-un termen rezonabil, în cadrul procedurii penale, o hotărâre de despăgubire de către autorul infracţiunii, cu excepţia cazului în care, pentru anumite situaţii, dreptul intern prevede că despăgubirea va fi acordată în alt mod.
(2)Fiecare stat membru adoptă măsurile necesare pentru a-l încuraja pe autorul infracţiunii să despăgubească în mod corespunzător victima.
(3)Cu excepţia cazului în care este absolut necesar în cadrul procedurii penale, bunurile de restituit care aparţin victimei şi care i-au fost sechestrate în cursul procedurii îi vor fi restituite fără întârziere.
Art. 10: Medierea penală în cadrul procedurii penale
(1)Fiecare stat membru încearcă să promoveze medierea în cauzele penale pentru infracţiunile pe care le consideră adecvate pentru acest tip de măsură.
(2)Fiecare stat membru se asigură că este luat în considerare orice acord care a intervenit între victimă şi autorul infracţiunii, în cursul medierii în cauzele penale.
Art. 11: Victimele rezidente în alt stat membru
(1)Fiecare stat membru se asigură că autorităţile sale competente sunt în măsură să adopte măsurile corespunzătoare pentru a atenua dificultăţile care apar atunci când victima îşi are reşedinţa în alt stat decât cel în care a fost săvârşită infracţiunea, în special în ceea ce priveşte desfăşurarea procedurii. În acest scop, autorităţile trebuie, în special, să fie în măsură să:
- poată hotărî ca victima să aibă posibilitatea să facă o declaraţie imediat după săvârşirea infracţiunii;
- recurgă cât mai mult posibil la dispoziţiile privind video-conferinţele şi teleconferinţele prevăzute la articolele 10 şi 11 din Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene din 29 mai 2000 (1) în scopul audierii victimelor rezidente în străinătate.
(1)JO C 197, 12.7.2000, p. 1.
(2)Fiecare stat membru se asigură că victima unei infracţiuni într-un stat membru, altul decât cel în care aceasta are reşedinţa, poate depune o plângere la autorităţile competente din ţara de reşedinţă, în cazul în care nu a putut să o facă în statul în care a fost săvârşită infracţiunea sau, în cazul unei infracţiuni grave, în cazul în care aceasta nu a dorit să o facă.
Autoritatea competentă la care a fost depusă plângerea, în măsura în care nu îşi exercită ea însăşi competenţa în acest sens, o transmite de îndată autorităţii competente pe teritoriul căreia a fost săvârşită infracţiunea. Această plângere este tratată în conformitate cu dreptul intern al statului unde a fost săvârşită infracţiunea.
Art. 12: Cooperarea între statele membre
Fiecare stat membru susţine, dezvoltă şi ameliorează cooperarea între statele membre, pentru a favoriza o protecţie mai eficientă a intereselor victimelor în cadrul procedurilor penale, indiferent dacă aceasta ia forma unor reţele direct legate de sistemul judiciar sau a unor legături între organizaţiile de sprijinire a victimelor.
Art. 13: Serviciile specializate şi organizaţiile de sprijinire a victimelor
(1)Fiecare stat membru susţine, în cadrul procedurii, intervenţia serviciilor de sprijinire a victimelor, însărcinate cu organizarea primirii iniţiale a victimelor, precum şi cu sprijinirea şi asistenţa ulterioară a acestora, fie punând la dispoziţia acestora, în cadrul serviciilor publice, persoane care au o formaţie specială, fie recunoscând şi finanţând organizaţiile de sprijinire a victimelor.
(2)Fiecare stat membru favorizează intervenţia, în cadrul procedurii, a acestor persoane sau organizaţii de sprijinire a victimelor, în special:
a)furnizând informaţii victimelor;
b)oferind victimelor asistenţă, în funcţie de nevoile lor imediate;
c)însoţind victimele, atunci când este necesar şi posibil în cursul procedurii penale;
d)ajutând victimele, la cererea acestora, după încheierea procedurii penale.
Art. 14: Formarea profesională a persoanelor care intervin în procedură sau care intră în contact cu victimele
(1)Fiecare stat membru favorizează, prin intermediul serviciilor sale publice sau prin finanţarea organizaţiilor de sprijinire a victimelor, iniţiative permiţându-le persoanelor care intervin în procedură sau care intră în contact cu victimele accesul la o formare corespunzătoare, axată în special pe nevoile categoriilor celor mai vulnerabile.
(2)Alineatul (1) se aplică în special agenţilor de poliţie şi practicienilor dreptului.
Art. 15: Condiţiile practice privind situaţia victimei în cadrul procedurii
(1)Fiecare stat membru favorizează crearea progresivă, în general în cadrul procedurilor şi, în special, în localurile organelor unde poate fi declanşată procedura penală, a condiţiilor necesare pentru încercarea de a preveni prejudiciile secundare pentru victimă sau pentru evitarea exercitării unor presiuni inutile asupra acesteia. Este necesar, în special, să se garanteze victimelor o primire iniţială corespunzătoare şi să li se asigure, în localurile în cauză, condiţii adaptate situaţiei acestora.
(2)În sensul alineatului (1), fiecare stat membru ia în considerare în special mijloacele care există în cadrul tribunalelor, al serviciilor de poliţie, al serviciilor publice şi al organizaţiilor de sprijinire a victimelor.
Art. 17: Punere în aplicare
Fiecare stat membru pune în aplicare actele cu putere de lege şi actele administrative necesare pentru respectarea prezentei decizii-cadru:
- cu privire la articolul 10: până la 22 martie 2006;
- cu privire la articolele 5 şi 6: până la 22 martie 2004;
- cu privire la celelalte dispoziţii: până la 22 martie 2002.
Art. 18: Evaluare
La datele menţionate la articolul 17, fiecare stat membru transmite Secretariatului General al Consiliului şi al Comisiei textul dispoziţiilor care transpun în dreptul intern obligaţiile impuse de prezenta decizie-cadru. Consiliul evaluează, în termen de un an consecutiv fiecăreia dintre aceste date, măsurile adoptate de statele membre pentru a se conforma dispoziţiilor prezentei decizii-cadru, pe baza unui raport elaborat de Secretariatul General, pornind de la informaţiile comunicate de statele membre, şi a unui raport scris prezentat de Comisie.
Art. 19: Intrare în vigoare
Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene.
-****-
Adoptată la Bruxelles, 15 martie 2001.
Pentru Consiliu Preşedintele M-I. KLINGVALL |
Publicat în Ediţia Specială a Jurnalului Oficial cu numărul 0 din data de 1 ianuarie 2007