Art. 15. - Art. 15: Condiţiile practice privind situaţia victimei în cadrul procedurii - Decizia-Cadru 2001/220/JAI/15-mar-2001 privind statutul victimelor în cadrul procedurilor penale

Acte UE

Editia Speciala a Jurnalului Oficial

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2007
Art. 15: Condiţiile practice privind situaţia victimei în cadrul procedurii
(1)Fiecare stat membru favorizează crearea progresivă, în general în cadrul procedurilor şi, în special, în localurile organelor unde poate fi declanşată procedura penală, a condiţiilor necesare pentru încercarea de a preveni prejudiciile secundare pentru victimă sau pentru evitarea exercitării unor presiuni inutile asupra acesteia. Este necesar, în special, să se garanteze victimelor o primire iniţială corespunzătoare şi să li se asigure, în localurile în cauză, condiţii adaptate situaţiei acestora.
(2)În sensul alineatului (1), fiecare stat membru ia în considerare în special mijloacele care există în cadrul tribunalelor, al serviciilor de poliţie, al serviciilor publice şi al organizaţiilor de sprijinire a victimelor.