Capitolul 3 - Condiţii de angajare - Decizia 2004/676/CE/24-sep-2004 privind statutul agenţilor din cadrul Agenţiei Europene de Apărare
Acte UE
Editia Speciala a Jurnalului Oficial
Ieşit din vigoare Versiune de la: 29 Ianuarie 2007
CAPITOLUL 3:Condiţii de angajare
Art. 104
(1)Agenţii contractuali sunt selectaţi dintr-o zonă geografică cât mai largă, din rândul resortisanţilor statelor membre participante la agenţie, fără deosebire de originea rasială sau etnică, convingeri politice, filozofice sau religioase, vârstă sau handicap, sex sau orientare sexuală şi indiferent de starea lor civilă sau de situaţia familială.
(2)Pentru ca o persoană să fie recrutată în calitate de agent contractual trebuie întrunite cel puţin următoarele condiţii:
a)pentru grupa de funcţii I, absolvirea învăţământului obligatoriu;
b)pentru grupele de funcţii II şi III:
(i)studii superioare absolvite cu diplomă sau
(ii)studii medii absolvite cu diplomă care să asigure accesul la învăţământul superior şi o experienţă profesională corespunzătoare de minim trei ani sau
(iii)în cazul în care acest lucru se justifică în interes de serviciu, formare profesională sau experienţă profesională la un nivel echivalent;
c)pentru grupa de funcţii IV:
(i)un nivel de studii care să corespundă unui ciclu complet de studii universitare de cel puţin trei absolvit cu diplomă sau
(ii)în cazul în care acest lucru se justifică în interes de serviciu, formare profesională la un nivel echivalent.
(3)Un agent contractual poate fi încadrat în muncă numai în cazul în care:
a)este resortisant al unuia dintre statele membre participante la agenţie şi beneficiază de drepturi depline de cetăţean;
b)şi-a îndeplinit toate obligaţiile care îi revin în temeiul legislaţiei privind serviciul militar;
c)prezintă garanţiile morale necesare exercitării atribuţiilor sale;
d)are condiţia fizică necesară pentru exercitarea atribuţiilor sale şi
e)face dovada faptului că deţine cunoştinţe aprofundate în ceea ce priveşte una dintre limbile Uniunii Europene şi cunoştinţe satisfăcătoare în ceea ce priveşte o altă limbă a Uniunii Europene, în măsura necesară exercitării atribuţiilor sale.
(4)În momentul încheierii contractului iniţial, AAIC poate renunţa la obligativitatea prezentării de către persoana interesată a documentelor justificative prin care se certifică faptul că sunt întrunite condiţiile prevăzute la alineatele (2) şi (3) literele (a), (b) şi (c), în cazul în care perioada de încadrare în muncă nu depăşeşte trei luni.
(5)Dacă este cazul, Comitetul director adoptă dispoziţii speciale care reglementează procedurile de recrutare a agenţilor contractuali în cadrul Acţiunii comune 2004/551/PESC.
Art. 105
Înainte de a fi încadrat în muncă, agentul contractual este supus unui examen medical de către un medic consilier autorizat de agenţie, astfel încât agenţia să se asigure că agentul contractual în cauză îndeplineşte condiţiile prevăzute la articolul 104 alineatul (3) litera (d).
- Articolul 37 se aplică prin analogie.
Art. 106
(1)Agentul contractual al cărui contract se încheie pe o perioadă de cel puţin un an efectuează o perioadă de probă de cel puţin şase luni pentru grupa de funcţii I şi de cel puţin nouă luni pentru celelalte grupe de funcţii.
(2)În cazul în care, în perioada de probă, agentul contractual nu îşi poate exercita atribuţiile ca urmare a unei boli sau a unui accident pe o durată de o lună sau mai mult, AAIC poate prelungi durata perioadei de probă cu o perioadă corespunzătoare.
(3)Cu cel puţin o lună înainte de încheierea perioadei de probă se întocmeşte un raport de evaluare a capacităţii agentului contractual de a îndeplini atribuţiile asociate funcţiei sale, precum şi a eficienţei şi conduitei sale în serviciu. Raportul se aduce la cunoştinţa persoanei interesate, care are dreptul de a-şi prezenta observaţiile în scris. Agentul contractual care nu a făcut dovada calităţilor necesare pentru a rămâne în funcţie este concediat. Cu toate acestea " în mod excepţional, AAIC poate prelungi durata perioadei de probă cu cel mult şase luni, transferând eventual agentul contractual într-un alt departament.
(4)În cazul în care activitatea agentului contractual aflat în perioada de probă se dovedeşte, în mod evident, necorespunzătoare, raportul se poate întocmi în orice moment al perioadei de probă. Raportul se aduce la cunoştinţa persoanei în cauză, care are dreptul de a-şi formula observaţiile în scris. Pe baza acestui raport, AAIC poate decide concedierea agentului contractual înainte de încheierea perioadei de probă, cu preaviz de o lună.
(5)Agentul contractual concediat în perioada de probă are dreptul la o compensaţie egală cu o treime din salariul de bază pentru fiecare lună lucrată în perioada de probă.
Art. 107
Contractele agenţilor contractuali se pot încheia pe o durată determinată de minim trei luni şi maxim patru ani. Contractele pot fi prelungite o singură dată pe o perioadă determinată de maxim cinci ani. Durata cumulată a contractului iniţial şi a primei prelungiri nu poate fi mai mică de şase luni pentru grupa de funcţii I şi, respectiv, de nouă luni pentru celelalte grupe de funcţii.
Art. 108
(1)Agentul contractual poate fi recrutat doar pentru:
(i)gradele 13, 14 sau 16 pentru grupa de funcţii IV;
(ii)gradele 8, 9 sau 10 pentru grupa de funcţii III;
(iii)gradele 4 sau 5 pentru grupa de funcţii II;
(iv)gradul 1 pentru grupa de funcţii I.
Încadrarea în fiecare grupă de funcţii se efectuează în funcţie de calificările şi experienţa agentului. Pentru a răspunde nevoilor specifice ale agenţiei, se poate lua în considerare situaţia de pe piaţa muncii din Uniunea Europeană. Agentul contractual recrutat este încadrat în prima treaptă a gradului său.
(2)Agentul contractual care schimbă funcţia în cadrul unui grup de funcţii nu poate fi încadrat la un grad sau o treaptă inferioare celor corespunzătoare funcţii anterioare.
Agentul contractual care accede la un grup de funcţii superior este încadrat la un grad şi la o treaptă care dă dreptul la o remuneraţie cel puţin egală celei de care beneficia prin contractul precedent.
Art. 109
(1)Articolul 40 primul paragraf se aplică prin analogie agenţilor contractuali încadraţi în muncă pe o perioadă de minimum un an.
(2)Agentul contractual cu o vechime de doi ani într-o treaptă a gradului său accede în mod automat la treapta următoare a gradului respectiv.
(3)Încadrarea unui agent contractual la un grad imediat superior în cadrul aceleiaşi grupe de funcţii se face în urma deciziei agenţiei. Pentru agentul contractual decizia presupune încadrarea la prima treaptă din gradul imediat superior. O astfel de promovare se efectuează prin selecţie din rândul agenţilor contractuali angajaţi pe o durată de cel puţin trei ani şi care au cel puţin doi ani vechime în gradul respectiv, după o analiză comparativă a rezultatelor lor şi a rapoartelor asupra activităţii lor. După analiza comparativă a rezultatelor, AAIC ia în considerare în mod special rapoartele de evaluare a agenţilor contractuali, utilizarea, în exercitarea atribuţiilor lor, a altor limbi decât limba pentru care au făcut dovada cunoaşterii aprofundate în conformitate cu articolul 104 alineatul (3) litera (e) şi, dacă este necesar, nivelul responsabilităţilor exercitate.
(4)Agentul contractual nu poate accede la o grupă de funcţii superioară decât prin participarea la o procedură generală de selecţie.