Secţiunea 2 - VI.1.2. Întărirea capacităţii instituţionale - Strategie din 2016 naţională pentru siguranţă rutieră pentru perioada 2016-2020
M.Of. 902 bis
În vigoare Versiune de la: 9 Noiembrie 2016
SECŢIUNEA 2:VI.1.2. Întărirea capacităţii instituţionale
SUBSECŢIUNEA 1:a. Întărirea rolului Consiliului Interministerial pentru Siguranţă Rutieră
Crearea unui mediu care să asigure un grad ridicat de siguranţă rutieră este în responsabilitatea Guvernului României, instituţia care are toate atribuţiile şi responsabilităţile pentru siguranţa şi binele societăţii.
Pentru a îmbunătăţi concentrarea acţiunilor pe siguranţa rutieră, Guvernul României ar trebui să asigure un nivel ridicat de angajament politic în vederea reducerii accidentelor rutiere prin sprijinirea organului principal - CISR şi a grupului de experţi din subordinea acestuia - DPISR.
Siguranţa rutieră este multidisciplinară şi implică mai multe organizaţii guvernamentale, astfel că Guvernul României ar trebui să joace un rol principal în iniţierea, organizarea şi coordonarea eforturilor naţionale privind siguranţa rutieră.
Activităţile organelor de specialitate guvernamentale implicate în siguranţa rutieră trebuie să fie complementare şi coordonarea trebuie dezvoltată la toate nivelurile, inclusiv la nivel regional şi local. Este important să se asigure că sunt stabilite mecanisme suficiente şi durabile pentru finanţarea siguranţei rutiere. În acelaşi timp, un cadru raţional de alocare a resurselor permite o justificare strategică solidă pentru investiţii în domeniul siguranţei rutiere, bazată pe rentabilitate şi analize costuri-beneficii. Pentru a atinge obiective mai ambiţioase de performanţă, este necesar să fie stabilite surse de finanţare şi mecanisme noi.
Unul dintre obiectivele acestei strategii este acela de a consolida rolul CISR ca organ principal în materie de siguranţă rutieră permiţându-i să-şi direcţioneze eforturile în domeniul siguranţei rutiere. Acesta ar trebui să coordoneze activităţile în materie de siguranţă rutieră pe orizontală, între instituţii naţionale şi departamentele sale, şi pe verticală, între CISR şi judeţe, municipalităţi şi alte instituţii locale.
Angajamentul politic este important pentru ca acest obiectiv să reuşească, prin urmare, este necesar angajamentul personal şi public al miniştrilor din componenţa CISR cu privire la reducerea numărului de victime din accidente rutiere. În plus ar trebui stabilite şi prevederi clare legate de funcţionarea CISR. Astfel, miniştrii ar trebui să se întâlnească la fiecare 6 luni pentru a stabili sarcini şi a aproba documentele de activitate ale DPISR.
Este prin urmare necesar să existe o legislaţie clară şi funcţională în materie de siguranţă rutieră în România. În plus, alocarea şi obţinere unor resurse financiare suficiente şi durabile pentru a menţine îmbunătăţirile din domeniul siguranţei rutiere ar trebui să fie garantată pe termen lung. Reglementările în vigoare privind CISR ar trebui revizuite pentru a asigura responsabilităţi clar definite şi o configurare corespunzătoare a acestui organism, inclusiv rolul CISR şi DPISR şi al membrilor săi, precum şi rolul la nivel judeţean şi local.
SUBSECŢIUNEA 2:b. Îmbunătăţirea continuă a sistemului de intervenţie la accidente şi a asistenţei medicale de urgenţă
Intervenţia de urgenţă la locul accidentelor are ca scop reducerea gravităţii consecinţelor vătămării odată ce a avut loc un accident de circulaţie. Comisia Europeană a afirmat că mai multe mii de vieţi ar putea fi salvate în UE prin îmbunătăţirea timpilor de răspuns ai serviciilor de urgenţă şi a altor elemente de îngrijire post-impact în caz de accidente rutiere.
Pentru a asigura un nivel ridicat al serviciilor de urgenţă, trebuie asigurată finanţarea pentru operaţionalizarea completă a parcului de ambulanţe, prin aceasta asigurându-se promptitudinea serviciilor de urgenţă şi un nivel calitativ ridicat al acestora.
Serviciul spitalicesc trebuie de asemenea avut în vedere, mai ales pentru minimalizarea factorilor de risc, care ar putea include lipsa de personal medical instruit în mod adecvat, în special în ceea ce priveşte medicina de urgenţă şi gestionarea traumelor, precum şi lipsa de echipament medical adecvat, atât în ariile urbane, cât şi în cele mai izolate comunităţi.