Titlul viii - Organizarea şi desfăşurarea procesului de şcolarizare a elevilor în cadrul SNPAP - Regulament din 2023 de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
M.Of. 768 bis
În vigoare Versiune de la: 24 August 2023
TITLUL VIII:Organizarea şi desfăşurarea procesului de şcolarizare a elevilor în cadrul SNPAP
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 122
Dobândirea, exercitarea, suspendarea şi încetarea calităţii de elev, condiţiile de şcolarizare, precum şi organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv-educativ pentru candidaţii declaraţi "ADMIS" în urma concursului de admitere la SNPAP se realizează în conformitate cu prezentul regulament.
Art. 123
(1)Drepturile, obligaţiile şi interdicţiile elevilor prevăzute în prezentul regulament sunt puse în aplicare după semnarea, la începerea cursurilor, a contractului de şcolarizare, conform Anexei nr. 2, precum şi a Angajamentului privind acceptarea condiţiilor de înmatriculare şi şcolarizare, situaţiile care implică încetarea calităţii de elev şi restituirea cheltuielilor de şcolarizare, precum şi a perioadei minime de activitate în sistemul administraţiei penitenciare, întocmit conform modelului prevăzut în Anexa nr. 3 - pentru elevii români, candidaţi declaraţi "ADMIS" la concursul de admitere, sau a Angajamentului privind acceptarea condiţiilor de înmatriculare şi şcolarizare, situaţiile care implică încetarea calităţii de elev, pentru cetăţenii străini, întocmit conform modelului prevăzut în Anexa nr. 31, după caz.
(2)Semnarea contractului de şcolarizare şi a angajamentului prevăzute la alin. (1) reprezintă acordul elevilor, liber exprimat, cu privire la acceptarea condiţiilor de şcolarizare în regim militar, specific procesului de pregătire profesională a personalului din sistemul public de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului.
(3)Procesul şi condiţiile de şcolarizare a elevilor din cadrul SNPAP sunt proiectate, organizate şi desfăşurate în scopul creării unui corp profesional integru şi de înaltă calitate profesională, care să conştientizeze, să interiorizeze şi să manifeste permanent şi la cel mai înalt nivel respect pentru valorile etice şi deontologice ale profesiei de agent de poliţie penitenciară şi ale poliţiei penitenciare în general.
(4)Prevederile din prezentul regulament referitoare la procesul de şcolarizare din cadrul SNPAP au caracter obligatoriu pentru elevi pe toată durata şcolarizării şi se aplică, în mod corespunzător, tuturor elevilor înmatriculaţi în SNPAP inclusiv celor şcolarizaţi în cadrul structurilor de învăţământ arondate SNPAP, după caz.
Art. 124
(1)Activităţile curriculare şi extracurriculare ale elevilor, precum şi raporturile acestora cu instituţia se desfăşoară în conformitate cu legislaţia în vigoare care reglementează activitatea SNPAP, completată în mod corespunzător cu dispoziţiile legale aplicabile în învăţământul preuniversitar militar din România.
(2)SNPAP poate încheia acorduri de colaborare cu instituţii şi organizaţii din România sau din străinătate care cuprind şi activităţi în care pot fi angrenaţi şi elevii.
(3)Implicarea elevilor în activităţi care presupun deplasarea acestora în afara României se realizează cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea directorului SNPAP.
Art. 125
În curriculumul SNPAP sunt prevăzute activităţi specifice de pregătire şi instruire în vederea echivalării îndeplinirii serviciului militar, potrivit legii.
Art. 126
(1)SNPAP organizează, în baza reglementărilor legale în vigoare şi regulamentul intern, activităţi de tip cultural, ştiinţific, artistic, militar şi sportiv care completează programul orar obişnuit şi contribuie la realizarea obiectivelor educaţiei integrale a elevilor.
(2)În cadrul SNPAP se pot organiza cercuri şcolare care răspund interesului şi necesităţilor de pregătire ale elevilor.
(3)Cercurile şcolare se organizează, de regulă, pe grupe de elevi.
CAPITOLUL II:Reglementarea calităţii de elev
SECŢIUNEA I:Dobândirea calităţii de elev
Art. 127
(1)Calitatea de elev al SNPAP se dobândeşte prin înmatriculare, după semnarea documentelor prevăzute la art. 123 alin. (1).
(2)Înainte de semnarea documentelor prevăzute la art. 123 alin. (1), directorul SNPAP are obligaţia să asigure persoanelor care vor semna angajamentul, prezentarea specificului militar al procesului de şcolarizare, drepturile şi obligaţiile elevilor, răspunderea disciplinară şi patrimonială, implicaţiile nerespectării perioadei minime de activitate în cadrul sistemului penitenciar, precum şi situaţiile care determină încetarea calităţii de elev şi restituirea cheltuielilor de şcolarizare de către aceştia.
(3)Înmatricularea elevilor se dispune prin decizie de către directorul SNPAP, la propunerea Consiliului profesoral, formulată în baza procesului-verbal al comisiei de validare a dosarelor candidaţilor declaraţi "ADMIS" în urma concursului de admitere, pentru candidaţii care s-au prezentat la sediul SNPAP în condiţiile prevăzute în prezentul regulament şi care au completat şi au semnat documentele prevăzute la art. 123 alin. (1).
(4)Procedura de înmatriculare se stabileşte prin Regulamentul intern al SNPAP.
(5)Pentru elevii străini, înmatricularea şi şcolarizarea se realizează în aceleaşi condiţii ca pentru elevii români, cu respectarea condiţiilor de înmatriculare şi şcolarizare stabilite prin actul normativ prin care s-a dispus primirea acestora la cursurile SNPAP.
Art. 128
(1)Înainte de începerea cursurilor, pentru candidaţii declaraţi "ADMIS" se organizează un stagiu de iniţiere în unităţile penitenciare, în conformitate cu "Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de iniţiere", întocmită de către SNPAP şi aprobată prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Stagiul de iniţiere are o durată de minimum 3 zile şi se desfăşoară anterior prezentării candidaţilor la SNPAP pentru începerea cursurilor.
(3)În situaţii excepţionale care fac imposibilă desfăşurarea stagiului de iniţiere în unităţile penitenciare, cu aprobarea directorului general al ANP, la propunerea directorului SNPAP, stagiul de iniţiere poate fi anulat.
Art. 129
(1)În ziua începerii cursurilor sau, după caz, în ziua prezentării la sediul SNPAP, candidaţii declaraţi "ADMIS" la concursul de admitere vor semna documentele prevăzute la art. 123 alin. (1).
(2)Niciun candidat declarat "ADMIS" la concursul de admitere nu poate fi obligat să accepte dobândirea calităţii de elev şi şcolarizarea, având posibilitatea să solicite, în scris, renunţarea la locul obţinut la concurs.
(3)Nu vor fi înmatriculaţi candidaţii declaraţi "ADMIS" în urma concursului de admitere care:
a)solicită în scris renunţarea la locul obţinut prin concurs;
b)nu se prezintă la SNPAP la data stabilită pentru începerea cursurilor sau, după caz, în termenele prevăzute la art. 132 alin. (5) şi nu prezintă documente justificative pentru absenţă sau întârziere;
c)nu au urmat stagiul de iniţiere, din motive imputabile lor;
d)refuză completarea şi semnarea documentelor prevăzute la art. 123 alin. (1).
Art. 130
(1)Dobândirea şi menţinerea calităţii de elev sunt condiţionate pe toată durata şcolarizării de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor şi condiţiilor stabilite prin metodologia cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere, aprobată prin ordin al ministrului justiţiei, de prezentarea şi participarea la cursuri şi la stagiile de practică, de obţinerea şi menţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, precum şi de îndeplinirea celorlalte condiţii stabilite în prezentul regulament.
(2)În vederea aplicării prevederilor alin. (1), în timpul şcolarizării, directorul SNPAP poate dispune trimiterea elevilor la evaluare psihologică sau expertizare medico-militară, în situaţii justificate, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern al SNPAP;
(3)Refuzul elevilor de a se prezenta la evaluare psihologică sau expertizare medico- militară conform dispoziţiei directorului SNPAP atrage încetarea calităţii de elev.
Art. 131
(1)Înmatricularea implică înscrierea elevilor în Registrul matricol al SNPAP.
(2)În decizia de înmatriculare se precizează data înmatriculării elevilor, respectiv data dobândirii statutului de elev al SNPAP, cu toate drepturile, obligaţiile, interdicţiile şi toate celelalte consecinţe legale care decurg din această calitate.
Art. 132
(1)Candidaţii declaraţi "ADMIS" sunt obligaţi să se prezinte la SNPAP la data şi ora prevăzute pentru începerea cursurilor.
(2)Candidaţii declaraţi "ADMIS" care, din motive obiective, cazuri fortuite sau în caz de forţă majoră, nu se pot prezenta la SNPAP pentru începerea cursurilor, sunt obligaţi să anunţe SNPAP şi să justifice neprezentarea.
(3)În situaţiile prevăzute la alin. (2) directorul SNPAP analizează motivele neprezentării şi stabileşte, după caz, data prezentării candidatului declarat "ADMIS" la SNPAP, sau, neînmatricularea şi redistribuirea locului astfel vacantat.
(4)Candidaţii declaraţi "ADMIS" aflaţi în situaţiile prevăzute la alin. (3) sunt obligaţi să se prezinte la SNPAP la data stabilită şi comunicată de către directorul SNPAP.
(5)Dacă în termen de 3 zile lucrătoare de la data începerii cursurilor, candidatul declarat "ADMIS" nu s-a prezentat la SNPAP şi nu a comunicat motivul neprezentării, precum şi în cazul neprezentării în termenul prevăzut la alin. (4), pierde locul obţinut prin concurs, acesta devenind vacant.
(6)Locurile devenite vacante ca urmare a situaţiilor prevăzute la alin. (3)-(5) şi art. 129 alin. (3) pot fi redistribuite în condiţiile prevăzute în metodologia cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în SNPAP şi prezentul regulament, cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea directorului SNPAP.
Art. 133
(1)Candidaţii declaraţi "ADMIS" la concursul de admitere sau elevii şcolii pot renunţa în scris la şcolarizare, prin cerere adresată directorului SNPAP şi transmisă la secretariatul instituţiei de învăţământ.
(2)În sensul alin. (1), renunţarea la şcolarizare reprezintă un act unilateral de voinţă şi presupune renunţarea la locul obţinut prin concursul de admitere a candidatului declarat "ADMIS" sau retragerea de la cursuri a elevului înmatriculat.
Art. 134
(1)Cererea de renunţare la şcolarizare produce efecte după două zile lucrătoare de la depunere, timp în care solicitantul poate reveni în scris asupra acesteia.
(2)Solicitantul are dreptul să revină asupra cererii de renunţare la şcolarizare o singură dată, cererile ulterioare de renunţare la şcolarizare produc efecte la data aprobării de către directorul SNPAP.
(3)Revenirea la cursuri în condiţiile alin. (2) se aprobă de către directorul SNPAP.
(4)În termenul prevăzut la alin. (1), elevul solicitant îşi păstrează calitatea de elev, cu toate drepturile, obligaţiile şi interdicţiile prevăzute la art. 173, art. 191 şi art. 192 din prezentul regulament.
(5)Aprobarea cererii de renunţare la şcolarizare are drept consecinţă încetarea calităţii de elev, precum şi obligaţia restituirii cheltuielilor corespunzătoare perioadei de şcolarizare de la data înmatriculării până la data emiterii deciziei de încetare a calităţii de elev al SNPAP, după caz.
Art. 135
Redistribuirea locurilor devenite vacante în condiţiile art. 133 şi 134 alin. (5) poate fi dispusă numai dacă locurile devin astfel vacante în termen de cel mult 21 de zile calendaristice de la data începerii cursurilor la SNPAP.
Art. 136
(1)Documentele prevăzute la art. 123 alin. (1) semnate se clasează în dosarul personal al elevului.
(2)Candidaţilor declaraţi "ADMIS" care refuză semnarea angajamentului şi a contractului educaţional li se solicită o declaraţie scrisă prin care să îşi motiveze refuzul, cu consecinţa neînmatriculării sale.
(3)În cazul în care candidatul declarat "ADMIS" care a refuzat semnarea angajamentului şi a contractului educaţional nu acceptă să scrie declaraţia prevăzută la alin. (2), se întocmeşte un proces-verbal care va fi semnat de către diriginte şi directorul adjunct pentru învăţământ şi aprobat de către directorul SNPAP.
(4)Termenul de revenire asupra semnării documentelor prevăzute la art. 123 alin. (1) este de două zile lucrătoare de la data înregistrării declaraţiei prevăzute la alin. (2) sau a procesului-verbal prevăzut la alin. (3), dată după care locul devine vacant şi poate fi redistribuit în condiţiile art. 135.
Art. 137
(1)După înmatriculare, fiecărui elev i se eliberează o legitimaţie de elev al SNPAP, întocmită conform modelului prevăzut în Anexa nr. 4, elevul având obligaţia de a păstra permanent legitimaţia asupra lui, atât în timpul cât acesta se află la SNPAP cât şi în afara instituţiei.
(2)Legitimaţia de elev este netransmisibilă şi reprezintă documentul de identificare pentru toate activităţile şi situaţiile unde se cere să facă dovada calităţii de elev al SNPAP.
(3)Legitimaţia de elev reprezintă documentul în baza căruia se realizează accesul în SNPAP şi în unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru îndeplinirea misiunilor şi efectuarea stagiilor de practică.
(4)În cazul pierderii sau deteriorării legitimaţiei de elev, eliberarea unui nou exemplar se face numai cu aprobara directorului SNPAP, după efectuarea unei cercetări administrative.
(5)La cerere, directorul SNPAP poate aproba elevilor eliberarea carnetului de elev.
SECŢIUNEA II:Exercitarea calităţii de elev al SNPAP
Art. 138
Calitatea de elev se exercită prin frecventarea obligatorie a cursurilor, participarea la toate activităţile organizate de către SNPAP şi respectarea condiţiilor de şcolarizare prevăzute în prezentul regulament şi în regulamentul intern al Şcolii.
Art. 139
(1)Evidenţa prezenţei elevilor se face la fiecare oră de curs de către profesor, care are obligaţia de a informa conducerea şcolii cu privire la absenţa nejustificată a elevilor de la cursuri.
(2)Sunt considerate motivate absenţele din motive medicale, pentru efectuarea serviciilor planificate sau alte cauze obiective, dovedite cu documente justificative.
(3)Absenţa nejustificată a elevului de la cursuri determină declanşarea procedurii disciplinare, în conformitate cu prevederile Regulamentului intern.
SECŢIUNEA III:Suspendarea calităţii de elev
Art. 140
(1)Suspendarea calităţii de elev poate interveni de drept sau la cererea elevului în cauză.
(2)În timpul perioadei de suspendare a calităţii de elev, acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 173, art. 191 şi art. 192.
(3)Suspendarea calităţii de elev, precum şi reluarea cursurilor se dispun în baza documentelor justificative.
(4)Suspendarea calităţii de elev se consemnează în catalog şi în registrul matricol.
Art. 141
(1)Suspendarea calităţii de elev presupune posibilitatea reluării şcolarizării în anul şcolar în curs sau următor şi este aplicabilă pentru elevii care, din motive obiective şi neimputabile, nu pot continua sau finaliza cursurile şcolii prin participare la examenul de certificare a competenţelor profesionale.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a)în cazul în care suspendarea a fost dispusă pentru starea de graviditate şi creşterea copilului, reluarea cursurilor poate fi aprobată, cel târziu, pentru primul an şcolar după împlinirea a doi ani de la naşterea copilului, respectiv trei ani de la naşterea copilului cu handicap;
b)în cazul în care suspendarea a fost dispusă ca urmare a începerii urmăririi penale ori a judecăţii pentru săvârşirea de infracţiuni, reluarea cursurilor poate fi aprobată, cel târziu, pentru primul an şcolar după definitivarea situaţiei juridice penale prin clasare, renunţare la urmărirea penală sau achitare.
(3)Suspendarea de drept a calităţii de elev se constată prin decizie a directorului SNPAP, la propunerea Consiliului profesoral, în următoarele situaţii:
a)absenţă din motive medicale de la cursuri pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice sau forţă majoră, carantină sau alte situaţii temeinic justificate;
b)absenţă din motive medicale din stagiul de practică, pentru o perioadă mai mare de jumătate din durata acestuia sau o perioadă care determină imposibilitatea evaluării elevului;
c)imposibilitatea încheierii situaţiei şcolare, din motive obiective, neimputabile elevului;
d)absenţă motivată de la examenul de certificare a competenţelor profesionale şi/sau sesiunea unică de reexaminare;
e)începerea urmăririi penale împotriva elevului sau trimiterea în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.
Art. 142
(1)Suspendarea calităţii de elev poate interveni la cerere, pentru motive medicale sau alte situaţii justificate; solicitarea de suspendare se aprobă de către directorului şcolii, cu avizul consiliului profesoral.
(2)Cererea de suspendare a calităţii de elev este însoţită în mod obligatoriu de documente justificative.
Art. 143
(1)În cazul în care, suspendarea calităţii de elev a fost dispusă pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, indiferent de motivul suspendării calităţii, reluarea şcolarizării este condiţionată de obţinerea avizului "apt medical" eliberat de către comisia de expertiză medico-militară ca urmare a controlului medical de specialitate, făcut la solicitarea SNPAP pentru elevul în cauză, şi a avizului "apt psihologic" emis de către serviciul psihologia personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
(2)În cazul în care, după încetarea situaţiei care a impus suspendarea calităţii de elev, elevul în cauză nu solicită în termen reluarea cursurilor sau nu îndeplineşte condiţiile pentru reluarea şcolarizării, prin decizie a directorului SNPAP se dispune încetarea calităţii de elev.
Art. 144
(1)Reluarea şcolarizării în anul şcolar curent se poate dispune, la cererea elevului, prin decizia directorului şcolii, cu avizul Consiliului profesoral, cu condiţia ca elevul solicitant să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 141 şi art. 143 în ceea ce priveşte reluarea cursurilor, astfel încât aceasta să permită încheierea situaţiei şcolare, participarea la examenul de certificare a competenţelor profesionale sau la sesiunea unică de reexaminare.
(2)Reluarea şcolarizării în anul şcolar următor se realizează începând cu semestrul care nu a fost finalizat prin încheierea situaţiei şcolare de semestru, cu condiţia ca elevul solicitant să îndeplinească condiţiile pentru reluarea cursurilor, conform art. 143 alin. (1), mediile obţinute la modulele de studiu promovate înainte de suspendare fiind preluate în noua situaţie şcolară.
(3)După încetarea motivului care a impus emiterea deciziei de suspendare a calităţii de elev, în baza documentelor justificative, elevul poate să solicite, în scris, directorului şcolii reluarea cursurilor, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea semestrului, respectiv a anului şcolar, pentru care acesta are dreptul să reia cursurile, conform art. 140 - art. 144.
(4)Data şi condiţiile de reluare a cursurilor se stabilesc prin decizia de reluare a cursurilor emisă de către directorul SNPAP, care se comunică elevului în cauză, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data emiterii.
(5)După emiterea deciziei de reluare a cursurilor, emisă în condiţiile prezentului regulament, directorul şcolii transmite un exemplar al acesteia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Art. 145
(1)Prevederile art. 140 alin. (2) sunt aplicabile şi elevilor care nu au promovat examenul de certificare a competenţelor profesionale, cu drept de înscriere la sesiunea unică de reexaminare, conform prevederilor "Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale de agent de poliţie penitenciară".
(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) se dispune prin decizia directorului SNPAP, pentru perioada cuprinsă între ziua afişării rezultatelor la proba la care notele obţinute sunt sub baremul stabilit pentru a fi declarat "promovat" din cadrul examenului de certificare a competenţelor profesionale şi ziua stabilită pentru prezentare la sediul şcolii pentru participarea la sesiunea unică de reexaminare, în condiţiile prevăzute în "Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale de agent de poliţie penitenciară".
SECŢIUNEA IV:Încetarea calităţii de elev
Art. 146
(1)Calitatea de elev încetează în următoarele situaţii:
a)la cererea elevului, în condiţiile art. 133-134;
b)la absolvirea cursului, la data acordării gradului profesional;
c)în cazul obţinerii de rezultate şcolare necorespunzătoare, în condiţiile art. 149;
d)în cazul absentării nejustificate de la şcoală pentru o durată mai mare de 3 zile calendaristice, consecutive;
e)în cazul eliminării pentru fraudă din examenul de certificare a competenţelor profesionale sau din sesiunea unică de reexaminare;
f)prin exmatriculare, ca sancţiune disciplinară;
g)în cazul condamnării definitive pentru săvârşirea de infracţiuni;
h)în cazul nedepunerii în termen a cererii de reluare a cursurilor, după suspendarea calităţii de elev, în condiţiile art. 140 - art. 145;
i)în cazul constatării neîndeplinirii uneia dintre condiţiile necesare pentru dobândirea şi menţinerea calităţii de elev, prevăzute în metodologia-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de admitere în SNPAP aprobată prin ordin al ministrului justiţiei;
j)când nu se prezintă la examenul de expertiză medico-militară sau la evaluarea psihologică solicitate de către SNPAP;
k)când este declarat inapt medical ca urmare a expertizării medico-militare sau este declarat inapt psihologic în urma evaluării realizate de către Serviciul Psihologia Personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor;
l)declararea dispariţiei elevului prin hotărâre judecătorească;
m)decesul elevului;
n)retragerea de la cursuri a elevilor străini, de către instituţiile de provenienţă ale acestora.
(2)Încetarea calităţii de elev se dispune prin decizie a directorului SNPAP, cu avizul Consiliului profesoral al SNPAP.
(3)Un exemplar al deciziei emise în condiţiile alin. (2) se transmite directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Art. 147
(1)Decizia de încetare a calităţii de elev poate fi atacată, potrivit legii, parcurgerea procedurii prealabile fiind obligatorie.
(2)Decizia prin care se dispune încetarea calităţii de elev trebuie să conţină, în mod obligatoriu:
a)numele, prenumele tatălui şi prenumele elevului;
b)codul numeric personal şi domiciliul elevului;
c)motivul pentru care s-a dispus încetarea calităţii de elev;
d)data la care încetează calitatea de elev;
e)consecinţele încetării calităţii de elev cu privire la plata contravalorii cheltuielilor de şcolarizare, după caz;
f)menţiunea privind obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile;
(3)Un exemplar al deciziei prevăzute la alin. (1) se comunică elevului.
Art. 148
(1)Încetarea calităţii de elev în situaţiile prevăzute la art. 146 alin. (1) lit. a), c)- j) sau din alte cauze imputabile elevului impune restituirea cheltuielilor de şcolarizare de către cel în cauză, în condiţiile legii.
(2)Sunt considerate cheltuieli de şcolarizare care trebuie restituite conform alin. (1) acele cheltuieli de care a beneficiat elevul şi care excedează conceptului de învăţământ gratuit de stat, respectiv:
a)cheltuielile cu hrănirea, sumele cheltuite pentru asigurarea hrănirii sau contravaloarea financiară a normei de hrană în vigoare la data încetării calităţii de elev;
b)cheltuielile cu echiparea;
c)cheltuielile de cazare;
d)cheltuielile de transport;
e)cheltuielile cu materialele igienico-sanitare;
f)cheltuielile cu materialele didactice şi rechizitele;
g)sumele încasate ca indemnizaţii acordate conform legii.
(3)Normele privind calculul şi restituirea cheltuielilor de şcolarizare de către elevi se stabilesc prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(4)Prevederile referitoare la restituirea cheltuielilor de şcolarizare nu se aplică elevilor străini, cu excepţia situaţiilor reglementate expres prin actul normativ prin care s-a dispus şcolarizarea acestora la SNPAP.
Art. 149
Se află în situaţia prevăzută de art. 146 alin. (1) lit. c):
a)elevii corigenţi care nu au promovat examenul de corigenţă;
b)elevii care nu au promovat sesiunea unică de reexaminare;
c)elevii care au obţinut la sfârşitul unui stagiu de practică media mai mică de 7,00, indiferent de mediile obţinute la celelalte module de studiu.
Art. 150
(1)În sensul art. 146 alin. (1) lit. e), prin fraudă se înţelege:
a)încercarea de a obţine la examenul de certificare a competenţelor profesionale ori la sesiunea unică de reexaminare alte rezultate decât cele care s-ar fi obţinut în condiţii normale de susţinere a acestora, indiferent de mijloacele şi metodele utilizate;
b)intrarea elevilor în sălile în care se susţin probele examenului de certificare a competenţelor profesionale sau ale sesiunii unice de reexaminare, având asupra lor orice fel de obiecte care pot fi sursă de informare sau de comunicare pentru rezolvarea subiectelor;
c)utilizarea sau încercarea de utilizare a obiectelor care pot fi sursă de informare sau de comunicare la distanţă;
d)comunicarea, în scris sau verbal, între elevi pe timpul desfăşurării probelor.
(2)Rezultatele obţinute de elevi la probele examenului de certificare a competenţelor profesionale sau ale sesiunii unice de reexaminare prin fraudă se anulează.
CAPITOLUL III:Organizarea şi desfăşurarea cursurilor
SECŢIUNEA I:Organizarea procesului didactic
Art. 152
(1)Durata de şcolarizare a elevilor este de un an şcolar.
(2)Perioada de desfăşurare a cursurilor se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea Direcţiei Management Resurse Umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în conformitate cu prevederile Planului anual de învăţământ al SNPAP.
(3)Structura anului şcolar, a cursurilor, a stagiilor de practică, a vacanţelor şi a examenului de certificare a competenţelor profesionale, precum şi data organizării festivităţii de absolvire şi a repartiţiei absolvenţilor se stabilesc prin Planul anual de învăţământ întocmit în conformitate cu prevederile Planului cadru de învăţământ aprobat de către ministrul justiţiei şi ministrul educaţiei.
(4)Durata unei zile de curs este de maxim 8 ore.
(5)Prin excepţie, în zilele când se execută trageri, aplicaţii şi când elevii se găsesc în poligoane, tabere, misiuni, evaluări verificări şi examene, durata zilei de pregătire poate fi prelungită, cu aprobarea directorului SNPAP.
(6)Este interzisă scoaterea elevilor de la cursuri pentru activităţi extracurriculare, fără aprobarea directorului SNPAP, acestea desfăşurându-se, de regulă, în afara programului de învăţământ stabilit prin orarul săptămânal.
(7)În situaţii deosebite sau pentru perioade determinate, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată prin dispoziţie a directorului SNPAP.
Art. 153
(1)Formaţiunile de studiu cuprind clase şi grupe.
(2)Clasa este formaţiunea de bază pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului şi are un efectiv de cel puţin 15 şi cel mult 25 de elevi.
(3)Pentru parcurgerea anumitor module se pot constitui grupe de elevi.
(4)Pentru efectuarea stagiilor de practică se constituie grupe de elevi.
Art. 154
(1)Pentru dezvoltarea spiritului de responsabilitate şi de respectare a relaţiilor ierarhice, în scopul facilitării comunicării elevilor cu conducerea şcolii, precum şi pentru asigurarea şi menţinerea ordinii interioare şi disciplinei în colectivele şcolare, elevii pot fi numiţi în următoarele funcţii:
a)elev şef de grupă - bibliotecar;
b)elev şef de clasă;
c)elev monitor de detaşament, pentru structura de învăţământ arondată;
d)elev monitor de curs.
(2)Procedura de numire, renunţare şi schimbare din funcţie, atribuţiile, obligaţiile şi responsabilităţile elevilor care ocupă funcţiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin Regulamentul intern.
(3)Elevii care ocupă funcţiile prevăzute la alin. (1) beneficiază de indemnizaţii suplimentare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, conform reglementărilor în vigoare.
(4)Elevii se numesc în funcţiile prevăzute la alin. (1) pentru fiecare centru de învăţământ, respectiv SNPAP şi structurile de învăţământ arondate acesteia, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern.
SECŢIUNEA II:Evaluarea elevilor
Art. 155
Evaluarea cunoştinţelor dobândite de elevi se realizează în mod ritmic, urmărindu-se competenţele dobândite, capacitatea de analiză şi sinteză, abilităţile formate şi atitudinea faţă de propria pregătire.
Art. 156
(1)Evaluarea se realizează la toate modulele de studiu prin verificări orale, scrise, lucrări practice sau alte instrumente de evaluare.
(2)Evaluările se concretizează prin note de la 10 la 1.
(3)Notele se comunică elevilor şi se trec în catalog.
(4)Modelul de catalog se stabileşte în conformitate cu Planul cadru de învăţământ, în acord cu recomandările Ministerului Educaţiei.
Art. 157
(1)Situaţia şcolară a elevilor se încheie la finalizarea modulelor de studiu, după susţinerea evaluării finale şi se concretizează în medii calculate cu două zecimale, fără rotunjire, înscrise în catalog.
(2)Mediile minime de promovare sunt următoarele:
a)pentru purtare - 8,00;
b)stagiile de practică - 7,00;
c)pentru fiecare modul - 5,00.
Art. 158
(1)Este declarat corigent elevul care a obţinut notă sub 5,00 la evaluarea finală a unui modul sau media sub 5,00 la finalul acestuia.
(2)Situaţia elevilor declaraţi corigenţi este discutată în Consiliul profesoral, care poate propune aplicarea unei sancţiuni disciplinare pentru dezinteres în pregătire.
(3)Pentru elevii corigenţi se organizează examene de corigenţă.
(4)Examenele de corigenţă se organizează şi se desfăşoară conform procedurii prevăzute în Planul anual de învăţământ şi în Regulamentul intern.
(5)Elevii pot fi reevaluaţi o singură dată prin examen de corigenţă la fiecare modul de studiu.
Art. 159
(1)La aprecierea purtării elevilor se ţine seama de comportamentul general, de respectarea normelor deontologice şi de conduită, de abaterile săvârşite, de sancţiunile disciplinare aplicate şi de recompensele acordate.
(2)La calculul mediei anuale la purtare se vor avea în vedere notele la purtare acordate pentru comportament în şcoală, precum şi notele acordate pentru evaluarea comportamentului în stagiile de practică.
(3)Notele sub 8,00 la purtare se acordă elevilor care nu îşi îndeplinesc îndatoririle şi sarcinile primite, precum şi celor care manifestă un comportament incompatibil cu statutul de elev al SNPAP sau celor care au fost sancţionaţi disciplinar.
SECŢIUNEA III:Stagiile de practică
Art. 160
(1)Stagiile de practică ale elevilor se desfăşoară în unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sub îndrumarea, coordonarea şi controlul SNPAP.
(2)Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte prin decizie unităţile în care se desfăşoară stagiile de practică şi repartizarea numerică a elevilor, la propunerea directorului SNPAP formulată cu respectarea criteriilor stabilite prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică.
(3)Repartizarea nominală a elevilor pentru desfăşurarea stagiilor de practică se face prin decizie a directorului SNPAP.
(4)Stagiile de practică se organizează, se desfăşoară şi se evaluează în conformitate cu "Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică", întocmită de către SNPAP şi aprobată prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(5)La evaluarea fiecărui stagiu de practică sunt notate competenţele profesionale specializate, precum şi comportamentul elevului.
(6)Notele acordate pentru evaluarea stagiilor de practică vor fi avute în vedere la calculul mediilor generale ale modulelor de specialitate, iar notele acordate pentru evaluarea comportamentului în timpul stagiilor de practică vor fi avute în vedere la calculul mediei anuale la purtare ale elevilor.
Art. 161
(1)În perioada stagiilor de practică, elevii sunt obligaţi să execute dispoziţiile directorilor de unităţi şi ale personalului care îi are în responsabilitate, să respecte programul de lucru şi să participe la toate activităţile specifice penitenciarului, inclusiv cele de perfecţionare a pregătirii profesionale care se efectuează cu personalul unităţilor în care au fost repartizaţi.
(2)În timpul stagiilor de practică elevii vor fi implicaţi numai în misiuni specifice sistemului penitenciar, cu respectarea nivelului de pregătire de specialitate şi a obiectivelor stagiului de practică stabilite de către SNPAP prin programa analitică.
(3)În perioada stagiilor de practică, acordarea recompenselor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se realizează de către directorul SNPAP, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, la propunerea directorului unităţii în care elevii în cauză îşi desfăşoară stagiul de practică.
SECŢIUNEA IV:Trimiterea elevilor în misiuni şi activităţi extradidactice
Art. 162
(1)În timpul anului şcolar elevii pot fi desemnaţi să execute misiuni în afara şcolii.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în timpul cursurilor, în timpul liber, în timpul învoirilor, al vacanţelor şi al stagiilor de practică.
(3)În timpul stagiilor de practică, elevii pot fi desemnaţi de către directorii unităţilor penitenciare să execute misiuni în afara penitenciarului în care aceştia au fost repartizaţi, în condiţiile prezentului regulament.
(4)Trimiterea elevilor în misiune se realizează în baza ordinului de serviciu emis de către directorul SNPAP sau, după caz, de către directorii unităţilor penitenciare în care efectuează stagiul de practică.
(5)Elevii pot fi trimişi în misiuni numai pentru a realiza sarcini sau activităţi specifice SNPAP şi sistemului penitenciar sau de interes pentru siguranţa comunităţii şi beneficiază de drepturile de transport, hrană şi cazare în condiţiile legii şi prezentului regulament.
(6)La stabilirea tipului şi specificului misiunilor în care sunt implicaţi elevii SNPAP se are în vedere:
a)nivelul de pregătire obţinut, prin modulele de studiu parcurse şi evaluate în cadrul procesului de şcolarizare,
b)gradul de dificultate a activităţilor ce vor fi desfăşurate în cadrul misiunii;
c)gradul de risc pentru elev şi pentru reuşita misiunii;
d)resursele materiale şi fizice ale elevilor desemnaţi.
Art. 163
(1)Efectivul de elevi ai SNPAP constituie grupă de sprijin aflată la dispoziţia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorului SNPAP, care poate fi implicată în misiuni specifice sistemului penitenciar sau comunitare conform art. 162, în condiţiile şi limitele de competenţă prevăzute de lege.
(2)Pe durata instituirii stării de urgenţă sau de alertă, efectivul de elevi ai SNPAP constituie grupă de sprijin aflată la dispoziţia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorului SNPAP, care poate fi implicată în misiuni specifice sistemului penitenciar sau comunitare conform art. 162 alin. (5) şi (6), în condiţiile şi limitele de competenţă prevăzute de legislaţia în vigoare."
Art. 164
Directorul SNPAP poate dispune, cu respectarea prevederilor legale, implicarea efectivelor de elevi ai SNPAP în activităţi instructiv-educative, culturale, sportive şi alte activităţi publice sau comunitare, organizate şi desfăşurate în afara SNPAP sau în activităţi în comunitate în situaţii de urgenţă sau pentru înlăturarea efectelor calamităţilor şi dezastrelor în zona de dispunere a SNPAP, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern.
SECŢIUNEA V:Absolvirea cursurilor
Art. 165
(1)După finalizarea cursului, elevii declaraţi "PROMOVAT" susţin examenul de certificare a competenţelor profesionale, conform "Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale", aprobată prin ordin al ministrului justiţiei.
(2)După promovarea examenului de certificare a competenţelor, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, elevii absolvenţi primesc gradul profesional de agent de poliţie penitenciară şi sunt repartizaţi la unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3)Prin decizie a directorilor unităţilor penitenciare în care au fost repartizaţi, absolvenţii SNPAP sunt numiţi în funcţii corespunzătoare gradului profesional deţinut ca poliţişti de penitenciare definitivi.
(4)După absolvire, elevilor li se eliberează:
a)certificatul de calificare profesională nivel 5, conform modelului agreat de Ministerul Educaţiei;
b)certificatul de acordare a gradului profesional de agent de poliţie penitenciară, întocmit conform modelului prevăzut în Anexa nr. 5.
Art. 166
(1)După finalizarea examenului de certificare a competenţelor, SNPAP organizează festivitatea de absolvire, în conformitate cu prevederile Regulamentului intern al SNPAP.
(2)Festivitatea de absolvire este eveniment public şi se organizează în cadrul SNPAP sau în afara acesteia, cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
CAPITOLUL IV:Drepturile elevilor
SECŢIUNEA I:Prevederi generale
Art. 167
(1)În perioada şcolarizării elevii beneficiază de toate drepturile legale, în condiţiile prevăzute de prezentul regulament şi legislaţia aplicabilă.
(2)Activităţile instructiv-educative, culturale, religioase, sportive, civice, gospodăreşti ori de altă natură, organizate în SNPAP sau în afara acesteia, trebuie să urmărească dezvoltarea personală şi profesională, a spiritului de ordine şi disciplină, a respectului ierarhic şi colegial.
Art. 168
(1)Absolvenţilor SNPAP li se echivalează îndeplinirea serviciului militar, potrivit prevederilor legale.
(2)În vederea realizării prevederilor alin. (1), elevii depun jurământul militar, activitate prevăzută în planul anual de învăţământ şi în Regulamentul intern.
Art. 169
(1)Elevilor le este garantată, conform legii, libertatea de asociere în cercuri şi asociaţii ştiinţifice, culturale, artistice, sportive, care se organizează şi funcţionează pe baza unui regulament propriu, aprobat de către directorul SNPAP.
(2)În SNPAP este garantată libertatea elevilor de a redacta şi a difuza reviste/publicaţii proprii.
Art. 170
(1)Elevii SNPAP pot solicita sprijinul superiorilor pentru rezolvarea unor probleme personale şi au dreptul să adreseze cereri, să facă sesizări şi propuneri conducerii SNPAP sau Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Solicitările, propunerile, sesizările, reclamaţiile sau cererile pot fi adresate verbal sau în scris.
(3)Solicitările, propunerile, sesizările, reclamaţiile sau cererile scrise se întocmesc în nume propriu şi se semnează de către solicitant, trebuie redactate cu respectarea normelor de politeţe, cu subiect concis şi motivat, cu referire clară şi concretă asupra problemei în cauză; dacă este necesară o cercetare mai amănunţită, elevul poate fi chemat pentru a fi audiat.
(4)Solicitările, sesizările anonime sau cele care nu cuprind datele de identificare ale solicitantului, afară de cazul când legea nu prevede altfel, se pot clasa, conform legislaţiei care reglementează activitatea de soluţionare a petiţiilor.
Art. 171
(1)Elevii pot solicita personalului din conducerea SNPAP sau a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să fie primiţi în audienţă.
(2)Cu privire la condiţiile de şcolarizare, personalul SNPAP nu are dreptul să interzică elevilor prezentarea în audienţă la conducerea SNPAP sau a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau să refuze primirea în audienţă a elevilor care solicită acest lucru.
Art. 172
(1)Răspunsul privind soluţionarea sesizării se comunică verbal sau în scris de către persoana în competenţa căreia intră, în termen de 15 zile de la data depunerii sesizării.
(2)În mod excepţional, pentru anumite solicitări, propuneri, sesizări sau reclamaţii ce nu pot fi soluţionate în termenul stabilit, termenul de soluţionare se poate prelungi, cu aprobarea directorului SNPAP, cu obligaţia de a se aduce la cunoştinţa elevului despre acest lucru.
Art. 173
(1)Elevii SNPAP au următoarele drepturi:
a)dreptul la pregătire teoretică şi practică în conformitate cu Standardul de pregătire profesională pentru calificarea "agent de poliţie penitenciară";
b)dreptul la hrană, conform normelor legale şi ale prezentului regulament, în perioada desfăşurării cursurilor, a misiunilor şi a stagiilor de practică;
c)dreptul la cazare în incinta SNPAP în perioada şcolarizării, precum şi în alte unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în timpul desfăşurării stagiilor de practică sau în timpul misiunilor;
d)dreptul la echipament, conform normelor de echipare;
e)dreptul la manuale şcolare, suporturi de curs şi rechizite, conform normelor legale;
f)dreptul la asistenţă medicală şi medicamente, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
g)dreptul la asistenţă moral-religioasă;
h)dreptul la consultaţii şi programe remediale;
i)dreptul la consiliere psihologică;
j)dreptul la indemnizaţie, în conformitate cu actele normative în vigoare;
k)dreptul de a utiliza baza didactică şi tehnico-materială a SNPAP, în scopul însuşirii cunoştinţelor şi formării deprinderilor şi abilităţilor;
l)dreptul la vacanţe;
m)dreptul la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors în stagiile de practică, misiuni şi vacanţe;
n)dreptul la repartiţie, după absolvire, în unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Elevii au dreptul de a fi reprezentaţi în Consiliul profesoral de către elevul monitor de curs, în condiţiile stabilite prin Regulamentul intern al SNPAP.
Art. 174
(1)În vederea reprezentării drepturilor şi intereselor elevilor, la începutul fiecărui an şcolar, se constituie Consiliul şcolar al elevilor la nivelul SNPAP şi, după caz, Consiliul şcolar al elevilor al structurilor de învăţământ arondate.
(2)Consiliul elevilor funcţionează în baza unui regulament propriu, parte a regulamentului intern al SNPAP, avizat de către directorul SNPAP.
(3)Conducerea SNPAP sprijină activitatea consiliului şcolar al elevilor, prin punerea la dispoziţie a logisticii necesare desfăşurării activităţi şi a unui spaţiu pentru întrunirea acestuia.
(4)Consiliul elevilor din cadrul SNPAP sau a structurilor de învăţământ arondate, după caz, are următoarea componenţă:
a)reprezentantul ales al elevilor - preşedintele consiliului;
b)elevul monitor de curs sau elevul monitor de detaşament, după caz, pentru structurile de învăţământ arondate - vicepreşedintele consiliului;
c)elevii şefi de clasă;
(5)Pentru funcţionarea consiliului şcolar al elevilor, din rândul şefilor de clasă, se desemnează un secretar, prin vot secret al consiliului.
(6)Reprezentantul elevilor este ales prin vot universal, secret şi liber exprimat al elevilor SNPAP sau ai structurilor de învăţământ arondate, după caz, potrivit procedurii stabilite prin regulamentul intern al SNPAP.
(7)Personalul SNPAP nu are drept de vot şi nici nu îi este permisă influenţarea deciziei elevilor privind alegerea reprezentantului elevilor, fiindu-i interzis să intervină în orice fel în derularea procedurilor de alegere a acestuia.
(8)Consiliul şcolar al elevilor are următoarele atribuţii:
a)reprezintă interesele elevilor şi transmite consiliului de conducere, directorului/directorului adjunct şi consiliului profesoral punctul de vedere al elevilor referitor la problemele de interes pentru aceştia;
b)apără drepturile elevilor la nivelul SNPAP şi sesizează încălcarea lor;
c)se autosesizează cu privire la problemele cu care se confruntă elevii, informând conducerea SNPAP despre acestea şi propunând soluţii;
d)sprijină comunicarea între elevi şi cadrele didactice;
e)dezbate propunerile elevilor din şcoală şi elaborează proiecte;
f)poate iniţia activităţi extraşcolare, evenimente culturale, concursuri, excursii etc.;
g)poate organiza acţiuni de strângere de fonduri pentru copiii cu nevoi speciale/provenind din medii dezavantajate, pe probleme de mediu şi altele asemenea;
h)poate sprijini proiectele şi programele educative în care este implicată SNPAP;
i)propune modalităţi pentru a motiva elevii să se implice în activităţi extraşcolare;
j)n)deleagă reprezentanţi în comisia de evaluare şi asigurare a calităţii şi orice altă comisie din care reprezentanţii elevilor fac parte, conform legii.
(9)Atribuţiile preşedintelui, vicepreşedintelui şi cele ale secretarului consiliului şcolar al elevilor se stabilesc prin regulamentul propriu prevăzut la alin. (2).
SECŢIUNEA II:Dreptul la hrană
Art. 175
Hrănirea elevilor din SNPAP se realizează fie în natură, sub formă de hrană preparată, în limita plafonului caloric al normei de hrană, în conformitate cu prevederile legale, fie prin acordarea contravalorii financiare a normei de hrană, după caz.
Art. 176
(1)În perioada stagiilor de practică, a misiunilor ori în cazul desfăşurării procesului didactic în format on-line, SNPAP acordă elevilor contravaloarea financiară a normei de hrană.
(2)Acordarea contravalorii financiare a normei de hrană se acordă elevilor şi în situaţia în care SNPAP nu poate asigura, din motive obiective, hrănirea elevilor în natură, sub formă de hrană preparată.
(3)Acordarea contravalorii financiare a normei de hrană pentru elevi în condiţiile alin. (2) se dispune prin decizie de către directorul SNPAP.
(4)Contravaloarea financiară a normei de hrană se acordă elevilor în conformitate cu situaţia lunară de prezenţă a acestora.
Art. 177
(1)Elevii nu beneficiază de norma de hrană în timpul învoirilor generale şi al celor la cerere cu o durată mai mare de 12 de ore, în timpul vacanţelor, internărilor în spitale şi scutirilor medicale la domiciliu.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) elevii care optează pentru a rămâne în instituţia de învăţământ în timpul învoirilor generale beneficiază de hrană preparată, conform normelor în vigoare.
(3)Dacă situaţiile prevăzute la alin. (1) au intervenit în timpul stagiului de practică şi elevii au primit în avans contravaloarea financiară a normei de hrană, aceştia sunt obligaţi să restituie sumele primite şi necuvenite, proporţional cu durata absentării.
(4)Prevederile alin. (1) şi (3) se aplică şi în situaţia absenţelor nemotivate în timpul cursurilor sau al stagiilor de practică.
(5)Elevii nu beneficiază de norma de hrană dacă, în perioada desfăşurării cursurilor cu prezenţa fizică la sediul SNPAP sau al structurii de învăţământ arondată, li se aprobă, la cerere, să locuiască în localitatea de dispunere a unităţii de învăţământ sau în localităţi situate la o distanţă de maxim 30 km de acestea.
(6)Elevii care, în perioada desfăşurării cursurilor cu prezenţa fizică la sediul SNPAP sau al structurii de învăţământ arondată, sunt cazaţi în afara unităţii de învăţământ prin decizie emisă de către directorul şcolii în condiţiile prezentului regulament, beneficiază de contravaloarea financiară a normei de hrană.
SECŢIUNEA III:Dreptul la cazare
Art. 178
(1)În perioada şcolarizării, elevii sunt obligaţi să se cazeze în interiorul instituţiei de învăţământ, în spaţii de cazare special amenajate puse la dispoziţie de către SNPAP.
(2)Cazarea elevilor se asigură în comun, în camere prevăzute cu paturi individuale, mobilier individual şi grup sanitar.
(3)Camerele de cazare trebuie să asigure condiţii de încălzire, iluminat natural şi artificial în mod corespunzător, precum şi posibilitatea de aerisire a spaţiilor.
(4)În timpul stagiilor de practică, misiunilor, demonstraţiilor, aplicaţiilor şi taberelor de instruire desfăşurate în afara SNPAP, beneficiază de cazare gratuită sau de decontarea cheltuielilor de cazare în condiţiile legii.
Art. 179
(1)Cazarea se asigură separat pentru femei şi bărbaţi.
(2)În timpul cazării în SNPAP, accesul persoanelor în spaţiile de cazare şi auxiliare destinate persoanelor de sex opus este interzis.
Art. 180
(1)După cel puţin 30 de zile de la începerea anului şcolar, elevii pot solicita în scris conducerii SNPAP aprobarea de a locui în afara SNPAP în timpul şcolarizării, dacă fac dovada că au posibilitatea de a locui în localitatea de dispunere a instituţiei de învăţământ sau în localităţile situate la o distanţă de maximum 30 kilometri faţă de aceasta.
(2)Competenţa aprobării cererii de a locui în afara SNPAP în perioada cursurilor revine directorului SNPAP.
(3)Aprobarea cazării în afara Şcolii se dispune prin decizie a directorului Şcolii şi este condiţionată de situaţia şcolară şi disciplinară a elevului solicitant.
(4)Revocarea aprobării de cazare în afara SNPAP poate fi dispusă de către directorul SNPAP ca măsură administrativă, cu raportare la condiţiile de aprobare prevăzute la alin. (3), ca măsură de protecţie sanitară, sau, după caz, la cererea elevului în cauză.
(5)În perioada şcolarizării, cheltuielile de cazare a elevilor revin în sarcina SNPAP; în cazul în care elevilor le încetează calitatea de elev, cheltuielile de cazare intră în calculul cheltuielilor de şcolarizare.
(6)Elevii care au primit aprobarea să se cazeze în afara SNPAP nu au dreptul la decontarea cheltuielilor de cazare şi deplasare de la SNPAP la domiciliu şi de la domiciliu la SNPAP.
Art. 181
(1)În cazuri excepţionale, în perioadele în care SNPAP nu are posibilitatea asigurării cazării elevilor în interiorul SNPAP, directorul SNPAP poate dispune cazarea temporară a elevilor în afara SNPAP, în spaţii de cazare asigurate de către aceasta.
(2)La cerere, în cazul în care s-a dispus măsura cazării elevilor în afara şcolii în condiţiile alin. (1), directorul SNPAP poate aproba cazarea elevilor în spaţii de cazare asigurate de către aceştia în regim propriu.
(3)În timpul cazării elevilor în afara SNPAP în condiţiile alin. (2), aceştia nu beneficiază de decontarea cheltuielilor de cazare şi transport.
Art. 182
Normele privind asigurarea dreptului la cazare, modul de utilizare şi întreţinere a spaţiilor de cazare, precum şi cu privire la cazarea în afara SNPAP se stabilesc prin Regulamentul intern al SNPAP.
SECŢIUNEA IV:Dreptul la asistenţă medicală şi psihologică
Art. 183
(1)În prima săptămână de la prezentarea la SNPAP, personalul medical al instituţiei efectuează controlul medical general şi luarea în evidenţă medicală a elevilor.
(2)În cazul în care, cu ocazia examenului medical prevăzut la alin. (1), personalul medical constată situaţii medicale incompatibile cu calitatea de elev al SNPAP, are obligaţia de a informa directorul instituţiei, pentru dispunerea măsurilor legale în consecinţă.
(3)În timpul şcolarizării, elevii beneficiază de servicii medicale curative pentru urgenţe medico-chirurgicale şi afecţiuni acute prin cabinetul medical al SNPAP şi sistemul de sănătate publică, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 184
(1)În caz de îmbolnăviri sau accidente elevii au dreptul la scutiri medicale, a căror durată se stabileşte de către medic în raport cu natura şi gravitatea afecţiunii.
(2)În caz de îmbolnăvire, scutirea elevilor de la programul de pregătire se acordă de medic şi se vizează de către directorul SNPAP.
(3)În perioada de scutire medicală, elevii sunt cazaţi, de regulă, în incinta instituţiei, în camerele de cazare sau în spaţii special amenajate.
(4)La propunerea medicului şi cu aprobarea directorului SNPAP, perioada de scutire medicală a elevilor poate fi efectuată şi la domiciliu, dacă în SNPAP nu pot fi create condiţii adecvate de tratament, convalescenţă, recuperare fizică şi psihică, când nu se poate asigura regimul igienico-dietetic corespunzător sau din motive de siguranţă epidemiologică pentru colectivitate.
(5)Pentru efectuarea de controale medicale de specialitate, medicul SNPAP eliberează bilete de trimitere pentru evaluare medicală de specialitate.
(6)În timpul efectuării stagiilor de practică, elevii beneficiază de servicii medicale curative pentru urgenţe medico-chirurgicale şi afecţiuni acute, prin cabinetele medicale ale unităţilor în care aceştia sunt repartizaţi şi sistemul de sănătate publică, cu respectarea prevederilor legale.
Art. 185
În cazul în care personalul medical constată starea de graviditate a unei eleve, poate recomanda acesteia să solicite suspendarea calităţii de elev, în condiţiile stabilite în prezentul regulament.
Art. 186
Asistenţa psihologică se acordă elevilor şcolii, la cerere, de către personal specializat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind condiţiile de acordare a asistenţei psihologice pentru poliţiştii de penitenciare şi cu prevederile regulamentului intern.
SECŢIUNEA V:Dreptul la echipament
SECŢIUNEA VI:Dreptul la decontarea cheltuielilor de transport
Art. 189
(1)Elevii SNPAP au dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în condiţiile stabilite prin prevederile legale în vigoare privind condiţiile de acordare a drepturilor de transport pentru poliţiştii de penitenciare.
CAPITOLUL V:Îndatoririle elevilor
SECŢIUNEA I:Obligaţii şi interdicţii generale ale elevilor
Art. 190
În toate împrejurările, elevii sunt obligaţi să manifeste interes pentru formarea profesională, să respecte condiţiile de şcolarizare, să manifeste respect faţă de persoanele cu care intră în contact, să aibă o comportare civilizată şi să respecte normele de convieţuire în comun, regulile de politeţe specifice, precum şi cele general acceptate în societate.
Art. 191
(1)Elevii SNPAP au următoarele obligaţii generale:
a)să cunoască şi să respecte Constituţia şi legile statului, prezentul regulament, Regulamentul intern al SNPAP, normele de protecţie a informaţiilor clasificate, normele de securitate şi sănătate în muncă, normele de prevenire şi stingere a incendiilor, normele de protecţie civilă şi normele de protecţie a mediului;
b)să apere şi să promoveze valorile şi simbolurile naţionale şi cele ale poliţiei penitenciare;
c)să frecventeze cursurile, inclusiv cele organizate în sistem on line, şi să manifeste interes în pregătirea proprie, în scopul dobândirii competenţelor profesionale specifice;
d)să se cazeze în spaţiile de cazare repartizate de către conducerea şcolii şi să nu părăsească perimetrul instituţiei fără aprobarea directorului sau în alt mod decât cel prevăzut prin prezentul regulament şi regulamentul intern al SNPAP;
e)să participe la toate activităţile obligatorii organizate de către SNPAP, inclusiv cele cu caracter administrativ-gospodăresc;
f)să dovedească, în toate împrejurările, cinste, corectitudine, disciplină şi respect faţă de şefii ierarhici, colegi, subalterni şi alte persoane cu care intră în contact;
g)să se prezinte de îndată la sediul SNPAP, când sunt chemaţi de către conducerea SNPAP sau în caz de alarmă;
h)să aibă în permanenţă un comportament civilizat şi o ţinută decentă, pentru a menţine o imagine pozitivă a SNPAP;
i)să informeze imediat şefii ierarhici despre orice încălcare a prevederilor legale şi regulamentare;
j)să împiedice şi să se abţină de la orice acţiune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naţionalitate, religie, origine socială sau sex;
k)să respecte normele de igienă, de protecţie sanitară şi epidemiologică stabilite la nivel naţional sau de către conducerea SNPAP;
l)să se prezinte la comisia de expertiză medico-militară sau la evaluarea psihologică, conform dispoziţiei directorului SNPAP.
(2)Elevii SNPAP au următoarele obligaţii specifice:
a)să respecte programul zilnic stabilit pentru elevi,
b)să respecte orele de prezentare la SNPAP atunci când sunt chemaţi de către conducerea SNPAP;
c)să respecte orele de plecare şi sosire în/din misiuni, cursuri on-line, stagii de practică, vacanţe şi învoiri;
d)să respecte reglementările privind accesul în incinta SNPAP sau alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare;
e)să întreţină spaţiile interioare şi exterioare şi bunurile pe care le folosesc individual sau în comun, conform repartizărilor şi dispoziţiilor conducerii SNPAP;
f)să execute, cu seriozitate şi în termenul stabilit, sarcinile încredinţate;
g)să se conformeze întocmai dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici, inclusiv cele stabilite de către elevii desemnaţi cu responsabilităţi;
h)să respecte şi să protejeze viaţa, sănătatea şi demnitatea, drepturile şi libertăţile deţinuţilor, precum şi să respecte prevederile legale şi regulamentare care stabilesc conduita ce trebuie adoptată faţă de aceştia;
i)să păstreze şi să utilizeze corespunzător documentele de legitimare, armamentul, bunurile şi materialele din dotare sau aflate în patrimoniul SNPAP şi al unităţilor în care efectuează stagiile de practică;
j)să respecte normele privind cazarea în incinta SNPAP sau în alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare.
Art. 192
Elevilor le este interzis:
a)să fraudeze evaluările curente, intermediare sau finale, în sensul art. 146 ori prin plagiat;
b)să se adreseze în mod nepoliticos sau folosind cuvinte jignitoare sau calomnioase la adresa personalului SNPAP, a colegilor sau a altor persoane;
c)să manifeste acte de violenţă fizică sau verbală la adresa personalului SNPAP, a colegilor sau a altor persoane;
d)să aibă o atitudine necorespunzătoare faţă de deţinuţi sau să încalce prevederile legale referitoare la regimul aplicat deţinuţilor;
e)să degradeze, să falsifice, să înstrăineze, să distrugă sau să deţină fără drept documente şcolare sau de serviciu;
f)să deterioreze, să înstrăineze, să distrugă bunuri din patrimoniul SNPAP sau al unităţilor penitenciare în care efectuează stagiile de practică, să le deţină sau să le utilizeze fără drept;
g)să uzeze de calitatea pe care o deţin pentru rezolvarea unor interese de ordin personal ori pentru a constrânge, a intimida sau a înşela alte persoane în scopul obţinerii unor privilegii, bunuri ori servicii;
h)să simuleze îmbolnăvirea pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor activităţi sau misiuni;
i)să aducă şi să difuzeze în SNPAP materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa;
j)să facă afirmaţii sau să manifeste atitudini prin care să se aducă atingere imaginii SNPAP şi a sistemului administraţiei penitenciare;
k)să organizeze, să desfăşoare sau să participe la activităţi în care se face propagandă cu caracter politic, rasial sau xenofob;
l)să iniţieze sau să participe la acţiuni de protest împotriva unor activităţi organizate şi desfăşurate de către SNPAP;
m)să se prezinte sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor stupefiante la SNPAP, la unităţile în care efectuează stagiile de practică sau la unităţile în care se află pentru executarea misiunilor ori să deţină, să introducă, să comercializeze ori să consume substanţe stupefiante sau băuturi alcoolice în aceste instituţii;
n)să organizeze sau să participe la jocuri de noroc ilegale;
o)să lanseze alarme false în incinta SNPAP sau în unităţile în care desfăşoară stagiile de practică;
p)să introducă arme, băuturi alcoolice, dispozitive explozive, muniţie sau substanţe interzise de lege în SNPAP, în unităţile în care efectuează stagiile de practică ori în unităţile în care se află pentru executarea misiunilor;
q)să deţină sau să utilizeze telefoane mobile, aparate foto, audio sau video în timpul orelor de curs, al lucrărilor practice, şedinţelor de tragere cu armamentul din dotare, al examenelor şi altor activităţi organizate, precum şi în spaţiile în care folosirea acestora este interzisă prin Regulamentul intern sau alte reglementări;
r)să părăsească fără aprobare SNPAP sau locurile în care se desfăşoară cursurile, lucrările practice, stagiile de practică ori misiunile;
s)să transmită ori să permită transmiterea de informaţii legate de SNPAP ori despre procesul instructiv-educativ desfăşurat în timpul şcolarizării către mass-media sau în mediul virtual, fără aprobarea directorului SNPAP;
t)să transmită ori să permită transmiterea în afara SNPAP fără aprobarea directorului SNPAP a oricăror materiale didactice ori cu caracter ştiinţific, realizate de către personalul SNPAP sau de către elevi în cadrul procesului didactic sau în cadrul activităţilor extradidactice organizate de către SNPAP;
u)să pătrundă fără drept în spaţii în care accesul este interzis sau nu este permis elevilor fără aprobare.
Art. 193
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice, instituirea şi menţinerea unui climat de ordine şi disciplină în timpul şcolarizării, respectarea normelor de comportare corespunzătoare statutului de elev într-o instituţie din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, prevăzute în prezentului regulament, se realizează conform procedurilor stabilite prin regulamentul intern.
SECŢIUNEA II:Activităţile administrativ-gospodăreşti
Art. 194
(1)Elevii sunt obligaţi să întreţină spaţiile interioare şi exterioare, precum şi bunurile pe care le folosesc sau la care au acces individual sau în comun, conform repartizărilor şi dispoziţiilor conducerii SNPAP, în condiţiile stabilite prin Regulamentul intern.
(2)Repartizarea spaţiilor se face pe clase şi elevi, la începutul anului şcolar.
(3)Spaţiile interioare şi exterioare se întreţin în timpul alocat în acest scop prin programul zilnic, în afara orelor de curs.
(4)Dacă se constată că spaţiile nu au fost întreţinute corespunzător, remedierea neajunsurilor se face în afara orelor de curs.
(5)Elevii care sunt cazaţi în afara SNPAP nu sunt scutiţi de activităţile administrativ-gospodăreşti stabilite conform Regulamentului intern.
SECŢIUNEA III:Servicii efectuate de către elevi
Art. 195
În scopul responsabilizării individuale şi colective a elevilor, desfăşurării corespunzătoare a activităţilor prevăzute în programul zilnic, întreţinerii ordinii şi curăţeniei în spaţiile şi clădirile şcolii, precum şi pentru prevenirea producerii de evenimente negative sau de stări de pericol, elevii pot fi planificaţi să efectueze activităţi/servicii obligatorii, cum ar fi serviciul pe şcoală, plantonul, stabilite prin Regulamentul intern.
Art. 196
(1)Serviciile se efectuează de către toţi elevii, cu excepţia elevilor numiţi şef de clasă şi a elevului monitor de curs, în baza planificării lunare întocmită de către coordonatorul compartimentul coordonare elevi.
(2)La întocmirea planificării se urmăreşte ca toţi elevii să efectueze, pe cât posibil, acelaşi număr de servicii.
Art. 197
În scopul dobândirii cunoştinţelor, formării şi dezvoltării deprinderilor şi atitudinilor specifice instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului, precum şi pentru cultivarea devotamentului şi respectului pentru istoria şi valorile naţionale, elevii au obligaţia să participe la toate activităţile de instruire specifice pregătirii militare prevăzute în curriculum-ul şcolii şi regulamentul intern.
Art. 198
(1)În aplicarea prevederilor art. 197, prin regulamentul intern se reglementează activităţile specifice pregătirii militare, respectiv: instrucţia de front, cunoaşterea şi mânuirea armamentului, depunerea jurământului militar, alarmarea, careul de informare, ceremonialul de ridicarea şi coborâre a drapelului României, defilarea, organizarea taberelor militare şi alte activităţi de instruire.
(2)Activităţile prevăzute la alin. (1) se organizează şi se desfăşoară în scopul creşterii capacităţii de mobilizare şi de reacţie a efectivelor de elevi în situaţii de urgenţă, calamităţi şi război.
CAPITOLUL VI:Învoirile elevilor
Art. 199
(1)În timpul şcolarizării, elevii pot beneficia de învoiri, care se acordă în funcţie de structura anului şcolar, de programul zilnic, activităţile organizate şi nevoile de pregătire ale elevilor.
(2)Învoirile se acordă de către directorul SNPAP, conform procedurii stabilite prin Regulamentul intern.
(3)Învoirile pot fi:
a)învoiri generale, care pot fi acordate pentru întregul efectiv de elevi, cu excepţia celor planificaţi în servicii, celor aflaţi în cursul cercetării disciplinare sau în executarea unei sancţiuni disciplinare,
b)învoiri individuale, care se pot acorda la cererea elevului.
(4)În perioada stagiilor de practică elevii pot beneficia de învoiri individuale la cerere, aprobate de către directorul unităţii în care îşi efectuează stagiul, în conformitate cu prevederile prezentului regulament.
(5)În timpul învoirilor generale, elevii pot opta pentru rămânerea în SNPAP, beneficiind de alocare la norma de hrană şi cazare în conformitate cu programul zilnic şi prevederile Regulamentului intern.
Art. 200
(1)Acordarea învoirilor generale este condiţionată de starea de ordine şi disciplină în rândul elevilor şi nivelul de întreţinere şi curăţenie a spaţiilor şi bunurilor aflate în responsabilitatea acestora.
(2)Acordarea învoirilor la cerere este condiţionată de comportamentul general, rezultatele şcolare şi de situaţia disciplinară ale elevului solicitant.
Art. 201
(1)Învoirile individuale la cerere pot avea o durată de până la 10 zile calendaristice şi se pot acorda în următoarele situaţii:
a)naşterea şi botezul propriilor copii;
b)încheierea căsătoriei elevului;
c)căsătoria fraţilor/surorilor elevului sau fraţilor/surorilor soţiei acestuia;
d)citarea elevului în faţa organelor judiciare;
e)susţinerea de examene în cadrul instituţiilor de învăţământ superior;
f)decesul unei rude sau afin până la gradul IV, inclusiv;
g)dezastre sau calamităţi în localitatea unde domiciliază elevul sau familia acestuia şi care au afectat familia acestuia;
h)în alte situaţii deosebite.
(2)În toate situaţiile prevăzute la alin. (1) elevii sunt obligaţi să prezinte documente justificative.
CAPITOLUL VII:Recompensarea elevilor
Art. 202
(1)Recompensele se acordă elevilor SNPAP în următoarele situaţii:
a)rezultate foarte bune obţinute constant în pregătirea şcolară;
b)rezultate foarte bune obţinute la concursuri sau la manifestările cultural-sportive;
c)participarea la acţiuni de voluntariat;
d)rezultate deosebite ori acte exemplare de curaj sau devotament manifestate în îndeplinirea unor misiuni încredinţate, în stagiile de practică ori în alte împrejurări;
e)fapte deosebite în acţiunile de salvare a populaţiei sau a bunurilor în cazul producerii unor calamităţi;
f)alte situaţii deosebite.
(2)Recompensele se acordă prin decizie de către directorul SNPAP, în conformitate cu procedura stabilită prin Regulamentul intern.
Art. 203
(1)Elevilor SNPAP li se pot acorda următoarele recompense:
a)ridicarea unei sancţiuni disciplinare;
b)evidenţierea de către directorul SNPAP în faţa întregului efectiv de elevi;
c)diplome de merit;
d)învoire până la 5 zile;
e)premii în bani sau în obiecte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
f)înscrierea numelui pe placa de onoare a SNPAP.
(2)Recompensele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e) nu pot fi acordate elevilor aflaţi sub efectul unor sancţiuni disciplinare sau dacă acestea nu au fost radiate.
(3)Recompensa prevăzută la alin. (1) lit. f) poate fi acordată numai şefului promoţiei.
(4)Recompensele acordate elevilor se consemnează în fişele de cunoaştere ale acestora şi în fişele de evaluare ale absolvenţilor.
CAPITOLUL VIII:Răspunderea disciplinară şi patrimonială a elevilor
SECŢIUNEA I:Abateri disciplinare
Art. 204
(1)Constituie abateri disciplinare următoarele fapte săvârşite de către elevi:
1.a) încălcarea prevederilor prezentului regulament, ale regulamentului intern al SNPAP, a normelor de protecţie a informaţiilor clasificate, normelor de securitate şi sănătate în muncă, normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, normelor de protecţie civilă şi normelor de protecţie a mediului;
2.b) manifestarea de atitudini nedemne, necinstite, incorecte, acte de indisciplină şi lipsa de respect faţă de şefii ierarhici, colegi, subalterni şi alte persoane cu care intră în contact;
3.c) manifestarea unui comportament necivilizat şi adoptarea unei ţinute indecente;
4.d) iniţierea sau desfăşurarea de acţiuni care presupun discriminare pe criterii de etnie, rasă, limbă, naţionalitate, religie, origine socială sau sex;
5.e) adresarea în mod nepoliticos sau folosirea de cuvinte jignitoare ori calomnioase la adresa personalului SNPAP, a colegilor sau a altor persoane;
6.f) manifestarea de acte de violenţă fizică sau verbală la adresa personalului SNPAP, a colegilor ori a altor persoane;
7.g) folosirea calităţii pe care o deţin pentru rezolvarea unor interese de ordin personal ori pentru a constrânge, a intimida sau a înşela alte persoane în scopul obţinerii unor privilegii, bunuri ori servicii;
8.h) simularea îmbolnăvirii pentru a se sustrage de la îndeplinirea unor activităţi sau misiuni;
9.i) introducerea şi difuzarea în SNPAP a materialelor care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suveranitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa;
10.j) exprimarea unor opinii sau manifestarea unor atitudini care ar prejudicia ori ar compromite imaginea SNPAP sau a sistemului administraţiei penitenciare ori ar atrage oprobriul public;
11.k) organizarea, desfăşurarea sau participarea la activităţi în care se face propagandă cu caracter politic, rasial sau xenofob;
12.l) organizarea sau participarea la jocuri de noroc ilegale;
13.m) încălcarea normelor privind cazarea în incinta şcolii.
14.n) întârzierea sau absentarea nemotivată de la cursuri şi manifestarea de dezinteres în pregătirea proprie;
15.o) nerespectarea programului zilnic stabilit pentru elevi, precum şi a orelor de plecare şi sosire în/din misiuni, stagii de practică, vacanţe şi învoiri;
16.p) nerespectarea regulilor privind accesul în incinta SNPAP sau alte unităţi ale sistemului administraţiei penitenciare;
17.q) nerespectarea obligaţiei de a întreţine spaţiile interioare şi exterioare şi bunurile pe care le folosesc individual sau în comun;
18.r) neîndeplinirea sarcinilor încredinţate sau manifestarea de rea-voinţă, neglijenţă ori superficialitate în îndeplinirea acestora;
19.s) nerespectarea dispoziţiilor date de conducătorii ierarhici;
20.t) nerespectarea normelor privind portul uniformei;
21.u) nerespectarea regulilor de păstrare şi de utilizare a documentelor de legitimare, armamentului, bunurilor şi materialelor din dotare sau aflate în patrimoniul SNPAP şi al unităţilor în care efectuează stagiile de practică;
22.v) refuzul de a participa la activităţile organizate la nivelul SNPAP, inclusiv cele cu caracter administrativ-gospodăresc;
23.w) refuzul de a se prezenta la comisia de expertiză medico-militară sau la evaluarea psihologică, conform dispoziţiei directorului SNPAP.
24.x) dezinformarea, ascunderea sau omisiunea de a informa imediat şefii ierarhici, cum ar fi şeful de clasă, monitorul sportiv, despre orice încălcare a prevederilor legale şi regulamentare;
25.y) fraudarea evaluărilor curente, intermediare sau finale, în sensul art. 150 ori prin plagiere;
26.z) adoptarea unei atitudini necorespunzătoare faţă de deţinuţi sau încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul aplicat deţinuţilor;
27.aa) degradarea, falsificarea, înstrăinarea, distrugerea sau deţinerea fără drept a documentelor şcolare ori de serviciu;
28.bb) deteriorarea, înstrăinarea, distrugerea de bunuri din patrimoniul SNPAP sau al unităţilor în care efectuează stagiile de practică, deţinerea sau utilizarea acestora fără drept;
29.cc) iniţierea sau participarea la acţiuni de protest împotriva unor dispoziţii sau măsuri dispuse de către directorul SNPAP sau de către SNPAP sau activităţi organizate şi desfăşurate;
30.dd) prezentarea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor stupefiante la SNPAP, la unităţile în care efectuează stagiile de practică ori la unităţile în care se află pentru executarea misiunilor sau deţinerea, introducerea, comercializarea ori consumul de substanţe stupefiante sau băuturi alcoolice în aceste instituţii;
31.ee) lansarea de alarme false în incinta SNPAP, în unităţile în care efectuează stagiile de practică sau în unităţile în care se află pentru executarea misiunilor;
32.ff) introducerea de arme, băuturi alcoolice, dispozitive explozive, muniţie sau substanţe interzise de lege în SNPAP, în unităţile în care efectuează stagiile de practică sau în unităţile în care se află pentru executarea misiunilor;
33.gg) deţinerea sau utilizarea de telefoane mobile, aparate foto, audio sau video în timpul orelor de curs, al lucrărilor practice, şedinţelor de tragere cu armamentul din dotare, al examenelor şi altor activităţi organizate, precum şi în spaţiile în care folosirea acestora este interzisă prin Regulamentul intern sau alte reglementări;
34.hh) părăsirea fără aprobare a SNPAP sau a locurilor în care se desfăşoară cursurile, lucrările practice, stagiile de practică ori misiunile;
35.ii) transmiterea ori permiterea transmiterii de informaţii legate de SNPAP ori despre procesul instructiv-educativ desfăşurat în timpul şcolarizării către mass-media, fără aprobarea directorului SNPAP;
36.jj) transmiterea ori permiterea transmiterii în afara SNPAP, fără aprobarea directorului SNPAP, a oricăror materiale didactice sau cu caracter ştiinţific, realizate de către şcoală ori de către elevi în cadrul procesului didactic sau în cadrul activităţilor extradidactice organizate de către SNPAP.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător în stagiile de practică şi în misiunile executate în afara SNPAP.
SECŢIUNEA II:Sancţiuni disciplinare
Art. 205
(1)Elevii care săvârşesc cu vinovăţie fapte prin care se încalcă dispoziţiile legale în vigoare, prevederile prezentului regulament şi ale Regulamentului intern pentru elevi pot fi sancţionaţi disciplinar.
(2)Răspunderea disciplinară este individuală.
(3)Pentru o abatere disciplinară săvârşită, elevului i se poate aplica o singură sancţiune disciplinară.
(4)Răspunderea penală, contravenţională sau patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârşită.
(5)Aplicarea unei sancţiuni disciplinare poate atrage şi scăderea notei la purtare
Art. 206
(1)Elevilor SNPAP li se pot aplica următoarele sancţiuni disciplinare:
a)mustrarea scrisă;
b)interdicţia de a părăsi incinta SNPAP pentru o perioadă de până la 21 de zile;
c)revocarea din funcţie a elevilor numiţi în una dintre funcţiile prevăzute la art. 154 alin. (1);
d)preaviz de exmatriculare din SNPAP, cu interdicţia de a părăsi incinta SNPAP pentru o perioadă de 30 de zile;
e)exmatriculare din SNPAP.
(2)Sancţiunile disciplinare se aplică în conformitate cu procedura stabilită prin Regulamentul intern.
(3)Competenţa stabilirii vinovăţiei elevilor care au săvârşit abateri disciplinare, precum şi formularea propunerii de aplicare a sancţiunilor disciplinare revine Comisiei de disciplină pentru elevi.
(4)Aplicarea unei sancţiuni disciplinare poate atrage şi aplicarea unor măsuri complementare, stabilite la art. 213 alin. (7) din prezentul regulament.
Art. 207
(1)Competenţa stabilirii şi aplicării sancţiunilor disciplinare revine directorului SNPAP, la propunerea Comisiei de disciplină pentru elevi.
(2)Directorul SNPAP poate aplica sancţiunea disciplinară propusă de către Comisia de disciplină pentru elevi sau o sancţiune disciplinară mai uşoară decât cea propusă.
(3)Sancţiunea disciplinară se aplică prin decizie care va cuprinde obligatoriu următoarele elemente:
a)numele, prenumele tatălui şi prenumele elevului;
b)codul numeric personal;
c)descrierea faptei şi motivul pentru care s-a dispus aplicarea sancţiunii;
d)perioada aplicării sancţiunii, după caz;
e)menţiunea privind obligativitatea respectării procedurii prealabile;
f)instanţa judecătorească competentă la care decizia de sancţionare poate fi contestată.
(4)Un exemplar al deciziei de sancţionare se comunică, în mod obligatoriu, elevului.
SECŢIUNEA III:Procedura cercetării abaterilor disciplinare
Art. 208
(1)Competenţa constatării şi sesizării abaterilor disciplinare săvârşite de către elevi revine oricărei persoane care ia cunoştinţă despre săvârşirea de către aceştia a unor fapte ce contravin reglementărilor în vigoare.
(2)Sesizarea abaterilor disciplinare se face, în scris, către directorul SNPAP.
(3)Aplicarea unei sancţiuni disciplinare este în mod obligatoriu precedată de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile cu privire la faptele care constituie încălcări ale prevederilor legale sau regulamentare, cu audierea obligatorie a elevului în cauză.
(4)Pentru efectuarea cercetării disciplinare a abaterilor săvârşite de către elevi directorul SNPAP numeşte, prin decizie, unul sau mai mulţi poliţişti de penitenciare din cadrul SNPAP.
(5)Cercetarea disciplinară se efectuează numai cu aprobarea directorului SNPAP şi numai de către persoanele numite conform alin. (4).
(6)Cercetarea disciplinară se finalizează prin întocmirea unui referat de cercetare disciplinară care este înaintat directorului SNPAP, împreună cu toată documentaţia care a stat la baza formulării concluziilor, precum şi propunerea de aplicare/neaplicare a unei sancţiuni disciplinare.
(7)Referatele de cercetare disciplinară se prezintă directorului SNPAP, care poate dispune reanalizarea dosarului, clasarea sau trimiterea acestuia la Comisia de disciplină pentru elevi.
(8)După avizare de către directorul SNPAP, referatul de cercetare disciplinară se aduce la cunoştinţa elevului, pe bază de semnătură, cu cel puţin două zile lucrătoare înainte de şedinţa Comisiei de disciplină pentru elevi în care se analizează dosarul disciplinar în cauză.
Art. 209
Procedura efectuării cercetării disciplinare, precum şi atribuţiile şi metodologia de lucru a Comisiei de disciplină pentru elevi se stabilesc prin Regulamentul intern.
Art. 210
(1)În timpul cercetării disciplinare şi până la soluţionarea cauzei, elevii implicaţi beneficiază de prezumţia de nevinovăţie.
(2)Persoanele implicate în constatarea, cercetarea şi analizarea abaterilor disciplinare sunt obligate să respecte toate reglementările în vigoare privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, fiind interzisă orice formă de abuz, imparţialitate sau tratament discriminatoriu.
Art. 211
(1)În timpul cercetării şi analizării abaterilor disciplinare, elevii în cauză nu sunt obligaţi să facă declaraţii, în scris sau verbal, fără ca prin aceasta să se agraveze în vreun fel situaţia sau analizarea acestora.
(2)În timpul cercetării şi analizării abaterilor disciplinare elevii în cauză pot propune probe suplimentare sau martori.
(3)Procedura disciplinară aplicabilă elevilor SNPAP şi sancţiunile disciplinare aplicate trebuie să aibă la bază rolul educativ al sancţionării, urmărindu-se educarea şi corectarea comportamentului elevilor, instituirea şi menţinerea unui climat strict de ordine şi disciplină în SNPAP, principialitate şi corectitudine în aplicarea sancţiunilor, precum şi adaptarea acestora la personalitatea şi caracterul fiecărui elev.
(4)Sancţiunile disciplinare aplicate elevilor se consemnează în fişele de cunoaştere a acestora şi în fişele de evaluare a absolvenţilor.
(5)Răspunderea penală, contravenţională, civilă sau, după caz, patrimonială nu înlătură răspunderea disciplinară, dacă prin fapta săvârşită au fost încălcate şi prevederile prezentului regulament sau ale Regulamentului intern al SNPAP.
Art. 212
(1)Cercetarea disciplinară se dispune de către directorul SNPAP, în condiţiile prevăzute la art. 204 din prezentul regulament.
(2)Competenţa efectuării cercetării disciplinare a abaterilor disciplinare săvârşite de către elevi revine persoanei desemnate de directorul SNPAP.
(3)Cercetarea disciplinară se finalizează prin întocmirea referatului de încheiere a cercetării disciplinare, aducerea la cunoştinţa elevilor implicaţi şi înaintarea acestuia către directorul SNPAP, împreună cu toată documentaţia care a stat la baza motivării soluţiei propuse.
(4)Durata maximă de efectuare a cercetării disciplinare este de 5 zile lucrătoare, termen care curge de la data la ca directorul şcolii dispune demararea procedurii disciplinare.
(5)În cazuri temeinic justificate termenul prevăzut la alin. (4) poate fi prelungit.
(6)Termenul prevăzut la alin. (4) se suspendă pe perioada de întrerupere a cursurilor, în perioada cursurilor on line, în perioada stagiilor de practică sau în perioadele de absenţă justificată de la şcoală a elevului în cauză.
Art. 213
(1)În timpul cercetării disciplinare şi până la soluţionarea cauzei, directorul SNPAP poate dispune, după caz, interzicerea părăsirii incintei SNPAP de către elevii aflaţi în cursul cercetării disciplinare.
(2)După caz, în funcţie de natura cauzei supuse cercetării sau alte motive justificate, prevederile alin. (1) se pot aplica şi faţă de alţi elevi care au legătură cu abaterea disciplinară aflată în curs de cercetare (martori, instigatori, complici, elevi cu diferite responsabilităţi).
(3)Pentru situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) este obligatorie menţionarea perioadei de interdicţie dispusă faţă de cei în cauză în referatul de încheiere a cercetării disciplinare.
(4)Perioada de interzicere a părăsirii incintei SNPAP în timpul cercetării disciplinare dispusă în condiţiile prezentului articol se deduce din perioada stabilită ca sancţiune disciplinară.
(5)În mod excepţional, în cazuri temeinic justificate, interzicerea părăsirii incintei Şcolii de către elevi se poate dispune de către directorul SNPAP şi înainte de îndeplinirea formalităţilor privind începerea cercetării disciplinare, caz în care prevederile alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
(6)Interzicerea părăsirii incintei SNPAP pe timpul cercetării disciplinare sau în timpul executării sancţiunii disciplinare prevăzute în prezentul regulament se pune în executare prin retragerea temporară a legitimaţiei de elev.
(7)Pentru elevii cercetaţi disciplinar, directorul SNPAP poate dispune următoarele măsuri administrative complementare, după caz:
a)retragerea permisului de acces cu autoturismul personal în incinta SNPAP;
b)anularea deciziei de cazare în afara SNPAP în ce-i priveşte pe elevii cercetaţi;
c)participarea obligatorie la consultaţiile organizate la nivelul catedrelor;
d)participarea la şedinţe de evaluare şi consiliere psihologică la psihologul SNPAP.
e)trimiterea la evaluare psihologică la structura de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(8)După finalizarea cercetării disciplinare, în baza referatului de cercetare, directorul SNPAP poate dispune trimiterea cazului spre analiză către Comisia de disciplină pentru elevi care are obligaţia să analizeze şi să se pronunţe cu privire la vinovăţia elevilor în cazurile de abatere disciplinară săvârşite de către aceştia şi să propună, după caz, aplicarea sau neaplicarea unei sancţiuni disciplinare, conform prevederilor art. 83 - art. 86.
Art. 214
Mustrarea scrisă constă în atenţionarea elevului, în scris, prin înmânarea deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare privind abaterea săvârşită şi a consecinţelor acesteia.
Art. 215
(1)Interdicţia de a părăsi incinta SNPAP pentru o perioadă de până la 21 de zile, precum şi interdicţia de a părăsi incinta SNPAP pentru o perioadă de 30 de zile, constă în impunerea obligaţiei de a rămâne în incinta SNPAP pentru elevii cărora le-a fost aplicată această sancţiune.
(2)Pe timpul stagiilor de practică, al vacanţelor şi sărbătorilor legale, executarea sancţiunii se suspendă de drept, urmând ca aceasta să fie continuată la revenirea la cursuri, în SNPAP.
(3)Suspendarea executării sancţiunii disciplinare constând în interdicţia de a părăsi incinta SNPAP se poate aproba de către directorul SNPAP, la cererea elevului în cauză, pentru situaţiile prevăzute la art. 201 din prezentul regulament.
(4)La calcularea zilelor de impunere a interdicţiei se iau în considerare numai zilele întregi în care elevul nu a părăsit incinta SNPAP, stabilite de către directorul SNPAP prin decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare.
(5)În cazul în care elevii cărora li s-a aplicat o sancţiune disciplinară ce prevede interdicţia de a părăsi incinta SNPAP, locuiesc în afara unităţii, aceştia sunt cazaţi în SNPAP pe durata executării sancţiunii disciplinare.
(6)În cazul în care faţă de elev se dispune aplicarea mai multor sancţiuni disciplinare constând în interdicţia de a părăsi incinta SNPAP, pentru abateri disciplinare concurente, elevul va executa sancţiunea disciplinară cea mai severă.
(7)Despre situaţia prevăzută la alin. (5) şi (6) se va face menţiune expresă în cuprinsul deciziei de aplicare a sancţiunii disciplinare emisă de către directorul SNPAP.
Art. 216
(1)Sancţiunea disciplinară constând în preaviz de exmatriculare din SNPAP, cu interdicţia de a părăsi incinta SNPAP pentru o perioadă de 30 de zile, se poate aplica elevilor care au fost sancţionaţi disciplinar anterior, celor care săvârşesc abateri disciplinare care sunt de natură a afecta climatul de ordine şi disciplină din instituţie sau unităţile penitenciare unde efectuează stagiul de practică ori pentru încălcarea normelor profesionale, sociale sau deontologice specifice statutului elevilor din SNPAP, precum şi pentru încălcarea interdicţiilor prevăzute la art. 192.
(2)Preavizul de exmatriculare din SNPAP se poate aplica o singură dată aceluiaşi elev.
(3)În cazul în care, după aplicarea sancţiunii disciplinare cu "preaviz de exmatriculare", elevul săvârşeşte o altă abatere disciplinară gravă în condiţiile alin. (1), comisia de disciplină, după stabilirea vinovăţiei elevului în cauză, propune aplicarea sancţiunii disciplinare constând în exmatricularea din SNPAP.
Art. 217
(1)Exmatricularea din SNPAP se poate aplica în cazul săvârşirii unor abateri disciplinare cu consecinţe grave asupra funcţionării sau imaginii instituţiei, precum şi pentru afectarea climatului de ordine şi disciplină din şcoală sau unităţile penitenciare unde efectuează stagiul de practică ori încălcarea gravă a normelor profesionale, sociale sau deontologice specifice statutului de elev al SNPAP, din categoria celor prevăzute la art. 204 din prezentul regulament, precum şi elevilor care anterior au fost sancţionaţi cu preaviz de exmatriculare.
(2)Aplicarea sancţiunii disciplinare constând în exmatricularea din SNPAP nu este condiţionată de aplicarea prealabilă a sancţiunii disciplinare constând în preavizul de exmatriculare.
Art. 218
Aplicarea unei sancţiunii disciplinare poate atrage aplicarea unor măsuri complementare administrative, conform art.213 alin. (7), precum şi scăderea notei la purtare sau revocarea din funcţie a elevului, conform prezentului regulament.
Art. 219
(1)Sancţiunile disciplinare se aplică elevilor în termen de maxim 45 de zile de la constatarea abaterii disciplinare, cu respectarea condiţiilor de suspendare prevăzute la art. 85 alin. (5) şi art. 212 alin. (6), dar nu mai târziu de 6 luni de zile de la comiterea acesteia, termen care nu este supus procedurii de suspendare.
(2)Decizia de sancţionare se comunică elevului în cauză în termen de maxim 5 zile de la emitere.
(3)Sancţiunile disciplinare aplicate elevilor se consemnează în fişele de cunoaştere ale acestora, în aplicaţia informatizată şi în fişele de evaluare ale absolvenţilor.
(4)Un exemplar al deciziei de sancţionare disciplinară, alături de documentaţia întocmită cu ocazia cercetării disciplinare se depun la dosarul de şcolarizare a elevului.
(5)Contestarea sancţiunii se realizează în condiţiile art. 86 alin. (7).
SECŢIUNEA IV:Răspunderea patrimonială
Art. 220
(1)Răspunderea patrimonială a elevilor SNPAP se angajează în următoarele situaţii:
a)pentru pagubele produse de aceştia cu vinovăţie în patrimoniul SNPAP sau, după caz, al unităţii în care desfăşoară stagii de practică ori misiuni;
b)pentru nerestituirea, în termenul legal, a sumelor acordate şi necuvenite;
c)pentru nerestituirea, în termenul legal, a contravalorii unor bunuri primite ce nu li se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură, precum şi a unor servicii ce le-au fost prestate în mod necuvenit;
d)în condiţiile art. 148.
Art. 221
(1)Pentru stabilirea împrejurărilor şi persoanelor vinovate de producerea prejudiciului, se dispune cercetarea administrativă prin decizia directorului SNPAP.
Art. 222
Repararea pagubelor aduse de elevi SNPAP sau unităţilor de penitenciare în care desfăşoară stagii de practică sau misiuni, în situaţiile prevăzute la art. 220, se realizează în condiţiile legii.
CAPITOLUL IX:Accesul la informaţii clasificate
Art. 223
(1)În perioada de şcolarizare elevii pot fi autorizaţi pentru acces la informaţii clasificate "Secret de serviciu", conform legii.
(2)Înainte de autorizare elevii sunt instruiţi în mod corespunzător cu privire la manipularea, evidenţa şi protecţia informaţiilor clasificate.
(3)Competenţa autorizării elevilor, precum şi a retragerii autorizaţiei pentru acces la informaţii clasificate revine directorului SNPAP, în condiţiile legislaţiei specifice, cu avizul sau la propunerea funcţionarului de securitate.
(4)În perioada stagiilor de practică elevii vor fi autorizaţi pentru acces la informaţii clasificate "Secret de serviciu" de către directorul unităţii penitenciare în care aceştia au fost repartizaţi să desfăşoare stagiile de practică, la recomandarea directorului SNPAP, cu avizul sau la propunerea funcţionarului de securitate.
(5)Retragerea autorizaţiei pentru acces la informaţii clasificate "Secret de serviciu" pentru elevii aflaţi în stagiile de practică se va face de către directorul unităţii penitenciare care a emis autorizaţia, în condiţiile legislaţiei specifice.
(6)Deciziile de retragere a autorizaţiei pentru acces la informaţii clasificate "Secret de serviciu" emise de către directorul unităţii penitenciare în care elevii au fost repartizaţi să desfăşoare stagiile de practică vor fi comunicate directorului SNPAP în termen de cel mult 3 zile de la emitere.
(7)Procedura autorizării elevilor, precum şi cea de retragere a autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate se stabilesc prin Regulamentul intern, în acord cu legislaţia în materie.
(8)Exercitarea calităţii de elev este condiţionată pe toată durata şcolarizării de dobândirea şi menţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate acordate conform legii şi normelor interne, retragerea autorizaţiei pentru acces la informaţii clasificate "Secret de serviciu" atrage încetarea calităţii de elev în condiţiile prezentului regulament.
(9)Pentru gestionarea corespunzătoare a informaţiilor clasificate, la începutul fiecărui an şcolar se desemnează, prin decizia directorului SNPAP, câte 2 elevi din fiecare clasă, responsabili cu ridicarea, manipularea, evidenţa, păstrarea şi distribuirea regulamentelor, ordinelor, instrucţiunilor, notelor de curs şi caietelor înregistrate, care conţin informaţii clasificate.
(10)Elevii prevăzuţi la alin. (1) pot fi numiţi sau schimbaţi din funcţie numai cu acordul funcţionarului de securitate.
(11)În scopul prevenirii scurgerii de informaţii clasificate, pierderii sau distrugerii documentelor ce conţin informaţii clasificate utilizate sau gestionate de către elevi, vor fi stabilite prin Regulamentul intern al SNPAP reguli stricte privind protecţia informaţiilor clasificate, în conformitate cu legislaţia în vigoare.