Capitolul iii - Organizarea şi desfăşurarea cursurilor - Regulament din 2023 de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
M.Of. 768 bis
În vigoare Versiune de la: 24 August 2023
CAPITOLUL III:Organizarea şi desfăşurarea cursurilor
SECŢIUNEA I:Organizarea procesului didactic
Art. 152
(1)Durata de şcolarizare a elevilor este de un an şcolar.
(2)Perioada de desfăşurare a cursurilor se stabileşte prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea Direcţiei Management Resurse Umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în conformitate cu prevederile Planului anual de învăţământ al SNPAP.
(3)Structura anului şcolar, a cursurilor, a stagiilor de practică, a vacanţelor şi a examenului de certificare a competenţelor profesionale, precum şi data organizării festivităţii de absolvire şi a repartiţiei absolvenţilor se stabilesc prin Planul anual de învăţământ întocmit în conformitate cu prevederile Planului cadru de învăţământ aprobat de către ministrul justiţiei şi ministrul educaţiei.
(4)Durata unei zile de curs este de maxim 8 ore.
(5)Prin excepţie, în zilele când se execută trageri, aplicaţii şi când elevii se găsesc în poligoane, tabere, misiuni, evaluări verificări şi examene, durata zilei de pregătire poate fi prelungită, cu aprobarea directorului SNPAP.
(6)Este interzisă scoaterea elevilor de la cursuri pentru activităţi extracurriculare, fără aprobarea directorului SNPAP, acestea desfăşurându-se, de regulă, în afara programului de învăţământ stabilit prin orarul săptămânal.
(7)În situaţii deosebite sau pentru perioade determinate, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată prin dispoziţie a directorului SNPAP.
Art. 153
(1)Formaţiunile de studiu cuprind clase şi grupe.
(2)Clasa este formaţiunea de bază pentru organizarea şi desfăşurarea învăţământului şi are un efectiv de cel puţin 15 şi cel mult 25 de elevi.
(3)Pentru parcurgerea anumitor module se pot constitui grupe de elevi.
(4)Pentru efectuarea stagiilor de practică se constituie grupe de elevi.
Art. 154
(1)Pentru dezvoltarea spiritului de responsabilitate şi de respectare a relaţiilor ierarhice, în scopul facilitării comunicării elevilor cu conducerea şcolii, precum şi pentru asigurarea şi menţinerea ordinii interioare şi disciplinei în colectivele şcolare, elevii pot fi numiţi în următoarele funcţii:
a)elev şef de grupă - bibliotecar;
b)elev şef de clasă;
c)elev monitor de detaşament, pentru structura de învăţământ arondată;
d)elev monitor de curs.
(2)Procedura de numire, renunţare şi schimbare din funcţie, atribuţiile, obligaţiile şi responsabilităţile elevilor care ocupă funcţiile prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin Regulamentul intern.
(3)Elevii care ocupă funcţiile prevăzute la alin. (1) beneficiază de indemnizaţii suplimentare pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice, conform reglementărilor în vigoare.
(4)Elevii se numesc în funcţiile prevăzute la alin. (1) pentru fiecare centru de învăţământ, respectiv SNPAP şi structurile de învăţământ arondate acesteia, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern.
SECŢIUNEA II:Evaluarea elevilor
Art. 155
Evaluarea cunoştinţelor dobândite de elevi se realizează în mod ritmic, urmărindu-se competenţele dobândite, capacitatea de analiză şi sinteză, abilităţile formate şi atitudinea faţă de propria pregătire.
Art. 156
(1)Evaluarea se realizează la toate modulele de studiu prin verificări orale, scrise, lucrări practice sau alte instrumente de evaluare.
(2)Evaluările se concretizează prin note de la 10 la 1.
(3)Notele se comunică elevilor şi se trec în catalog.
(4)Modelul de catalog se stabileşte în conformitate cu Planul cadru de învăţământ, în acord cu recomandările Ministerului Educaţiei.
Art. 157
(1)Situaţia şcolară a elevilor se încheie la finalizarea modulelor de studiu, după susţinerea evaluării finale şi se concretizează în medii calculate cu două zecimale, fără rotunjire, înscrise în catalog.
(2)Mediile minime de promovare sunt următoarele:
a)pentru purtare - 8,00;
b)stagiile de practică - 7,00;
c)pentru fiecare modul - 5,00.
Art. 158
(1)Este declarat corigent elevul care a obţinut notă sub 5,00 la evaluarea finală a unui modul sau media sub 5,00 la finalul acestuia.
(2)Situaţia elevilor declaraţi corigenţi este discutată în Consiliul profesoral, care poate propune aplicarea unei sancţiuni disciplinare pentru dezinteres în pregătire.
(3)Pentru elevii corigenţi se organizează examene de corigenţă.
(4)Examenele de corigenţă se organizează şi se desfăşoară conform procedurii prevăzute în Planul anual de învăţământ şi în Regulamentul intern.
(5)Elevii pot fi reevaluaţi o singură dată prin examen de corigenţă la fiecare modul de studiu.
Art. 159
(1)La aprecierea purtării elevilor se ţine seama de comportamentul general, de respectarea normelor deontologice şi de conduită, de abaterile săvârşite, de sancţiunile disciplinare aplicate şi de recompensele acordate.
(2)La calculul mediei anuale la purtare se vor avea în vedere notele la purtare acordate pentru comportament în şcoală, precum şi notele acordate pentru evaluarea comportamentului în stagiile de practică.
(3)Notele sub 8,00 la purtare se acordă elevilor care nu îşi îndeplinesc îndatoririle şi sarcinile primite, precum şi celor care manifestă un comportament incompatibil cu statutul de elev al SNPAP sau celor care au fost sancţionaţi disciplinar.
SECŢIUNEA III:Stagiile de practică
Art. 160
(1)Stagiile de practică ale elevilor se desfăşoară în unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, sub îndrumarea, coordonarea şi controlul SNPAP.
(2)Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte prin decizie unităţile în care se desfăşoară stagiile de practică şi repartizarea numerică a elevilor, la propunerea directorului SNPAP formulată cu respectarea criteriilor stabilite prin Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică.
(3)Repartizarea nominală a elevilor pentru desfăşurarea stagiilor de practică se face prin decizie a directorului SNPAP.
(4)Stagiile de practică se organizează, se desfăşoară şi se evaluează în conformitate cu "Metodologia de organizare şi desfăşurare a stagiilor de practică", întocmită de către SNPAP şi aprobată prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(5)La evaluarea fiecărui stagiu de practică sunt notate competenţele profesionale specializate, precum şi comportamentul elevului.
(6)Notele acordate pentru evaluarea stagiilor de practică vor fi avute în vedere la calculul mediilor generale ale modulelor de specialitate, iar notele acordate pentru evaluarea comportamentului în timpul stagiilor de practică vor fi avute în vedere la calculul mediei anuale la purtare ale elevilor.
Art. 161
(1)În perioada stagiilor de practică, elevii sunt obligaţi să execute dispoziţiile directorilor de unităţi şi ale personalului care îi are în responsabilitate, să respecte programul de lucru şi să participe la toate activităţile specifice penitenciarului, inclusiv cele de perfecţionare a pregătirii profesionale care se efectuează cu personalul unităţilor în care au fost repartizaţi.
(2)În timpul stagiilor de practică elevii vor fi implicaţi numai în misiuni specifice sistemului penitenciar, cu respectarea nivelului de pregătire de specialitate şi a obiectivelor stagiului de practică stabilite de către SNPAP prin programa analitică.
(3)În perioada stagiilor de practică, acordarea recompenselor şi aplicarea sancţiunilor disciplinare se realizează de către directorul SNPAP, în conformitate cu prevederile prezentului regulament, la propunerea directorului unităţii în care elevii în cauză îşi desfăşoară stagiul de practică.
SECŢIUNEA IV:Trimiterea elevilor în misiuni şi activităţi extradidactice
Art. 162
(1)În timpul anului şcolar elevii pot fi desemnaţi să execute misiuni în afara şcolii.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică în timpul cursurilor, în timpul liber, în timpul învoirilor, al vacanţelor şi al stagiilor de practică.
(3)În timpul stagiilor de practică, elevii pot fi desemnaţi de către directorii unităţilor penitenciare să execute misiuni în afara penitenciarului în care aceştia au fost repartizaţi, în condiţiile prezentului regulament.
(4)Trimiterea elevilor în misiune se realizează în baza ordinului de serviciu emis de către directorul SNPAP sau, după caz, de către directorii unităţilor penitenciare în care efectuează stagiul de practică.
(5)Elevii pot fi trimişi în misiuni numai pentru a realiza sarcini sau activităţi specifice SNPAP şi sistemului penitenciar sau de interes pentru siguranţa comunităţii şi beneficiază de drepturile de transport, hrană şi cazare în condiţiile legii şi prezentului regulament.
(6)La stabilirea tipului şi specificului misiunilor în care sunt implicaţi elevii SNPAP se are în vedere:
a)nivelul de pregătire obţinut, prin modulele de studiu parcurse şi evaluate în cadrul procesului de şcolarizare,
b)gradul de dificultate a activităţilor ce vor fi desfăşurate în cadrul misiunii;
c)gradul de risc pentru elev şi pentru reuşita misiunii;
d)resursele materiale şi fizice ale elevilor desemnaţi.
Art. 163
(1)Efectivul de elevi ai SNPAP constituie grupă de sprijin aflată la dispoziţia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorului SNPAP, care poate fi implicată în misiuni specifice sistemului penitenciar sau comunitare conform art. 162, în condiţiile şi limitele de competenţă prevăzute de lege.
(2)Pe durata instituirii stării de urgenţă sau de alertă, efectivul de elevi ai SNPAP constituie grupă de sprijin aflată la dispoziţia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi directorului SNPAP, care poate fi implicată în misiuni specifice sistemului penitenciar sau comunitare conform art. 162 alin. (5) şi (6), în condiţiile şi limitele de competenţă prevăzute de legislaţia în vigoare."
Art. 164
Directorul SNPAP poate dispune, cu respectarea prevederilor legale, implicarea efectivelor de elevi ai SNPAP în activităţi instructiv-educative, culturale, sportive şi alte activităţi publice sau comunitare, organizate şi desfăşurate în afara SNPAP sau în activităţi în comunitate în situaţii de urgenţă sau pentru înlăturarea efectelor calamităţilor şi dezastrelor în zona de dispunere a SNPAP, în condiţiile stabilite prin regulamentul intern.
SECŢIUNEA V:Absolvirea cursurilor
Art. 165
(1)După finalizarea cursului, elevii declaraţi "PROMOVAT" susţin examenul de certificare a competenţelor profesionale, conform "Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale", aprobată prin ordin al ministrului justiţiei.
(2)După promovarea examenului de certificare a competenţelor, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, elevii absolvenţi primesc gradul profesional de agent de poliţie penitenciară şi sunt repartizaţi la unităţi subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3)Prin decizie a directorilor unităţilor penitenciare în care au fost repartizaţi, absolvenţii SNPAP sunt numiţi în funcţii corespunzătoare gradului profesional deţinut ca poliţişti de penitenciare definitivi.
(4)După absolvire, elevilor li se eliberează:
a)certificatul de calificare profesională nivel 5, conform modelului agreat de Ministerul Educaţiei;
b)certificatul de acordare a gradului profesional de agent de poliţie penitenciară, întocmit conform modelului prevăzut în Anexa nr. 5.
Art. 166
(1)După finalizarea examenului de certificare a competenţelor, SNPAP organizează festivitatea de absolvire, în conformitate cu prevederile Regulamentului intern al SNPAP.
(2)Festivitatea de absolvire este eveniment public şi se organizează în cadrul SNPAP sau în afara acesteia, cu aprobarea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.