Secţiunea iii - Suspendarea calităţii de elev - Regulament din 2023 de organizare şi funcţionare a Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna
M.Of. 768 bis
În vigoare Versiune de la: 24 August 2023
SECŢIUNEA III:Suspendarea calităţii de elev
Art. 140
(1)Suspendarea calităţii de elev poate interveni de drept sau la cererea elevului în cauză.
(2)În timpul perioadei de suspendare a calităţii de elev, acestuia nu îi sunt aplicabile prevederile art. 173, art. 191 şi art. 192.
(3)Suspendarea calităţii de elev, precum şi reluarea cursurilor se dispun în baza documentelor justificative.
(4)Suspendarea calităţii de elev se consemnează în catalog şi în registrul matricol.
Art. 141
(1)Suspendarea calităţii de elev presupune posibilitatea reluării şcolarizării în anul şcolar în curs sau următor şi este aplicabilă pentru elevii care, din motive obiective şi neimputabile, nu pot continua sau finaliza cursurile şcolii prin participare la examenul de certificare a competenţelor profesionale.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1):
a)în cazul în care suspendarea a fost dispusă pentru starea de graviditate şi creşterea copilului, reluarea cursurilor poate fi aprobată, cel târziu, pentru primul an şcolar după împlinirea a doi ani de la naşterea copilului, respectiv trei ani de la naşterea copilului cu handicap;
b)în cazul în care suspendarea a fost dispusă ca urmare a începerii urmăririi penale ori a judecăţii pentru săvârşirea de infracţiuni, reluarea cursurilor poate fi aprobată, cel târziu, pentru primul an şcolar după definitivarea situaţiei juridice penale prin clasare, renunţare la urmărirea penală sau achitare.
(3)Suspendarea de drept a calităţii de elev se constată prin decizie a directorului SNPAP, la propunerea Consiliului profesoral, în următoarele situaţii:
a)absenţă din motive medicale de la cursuri pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice sau forţă majoră, carantină sau alte situaţii temeinic justificate;
b)absenţă din motive medicale din stagiul de practică, pentru o perioadă mai mare de jumătate din durata acestuia sau o perioadă care determină imposibilitatea evaluării elevului;
c)imposibilitatea încheierii situaţiei şcolare, din motive obiective, neimputabile elevului;
d)absenţă motivată de la examenul de certificare a competenţelor profesionale şi/sau sesiunea unică de reexaminare;
e)începerea urmăririi penale împotriva elevului sau trimiterea în judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.
Art. 142
(1)Suspendarea calităţii de elev poate interveni la cerere, pentru motive medicale sau alte situaţii justificate; solicitarea de suspendare se aprobă de către directorului şcolii, cu avizul consiliului profesoral.
(2)Cererea de suspendare a calităţii de elev este însoţită în mod obligatoriu de documente justificative.
Art. 143
(1)În cazul în care, suspendarea calităţii de elev a fost dispusă pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, indiferent de motivul suspendării calităţii, reluarea şcolarizării este condiţionată de obţinerea avizului "apt medical" eliberat de către comisia de expertiză medico-militară ca urmare a controlului medical de specialitate, făcut la solicitarea SNPAP pentru elevul în cauză, şi a avizului "apt psihologic" emis de către serviciul psihologia personalului din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
(2)În cazul în care, după încetarea situaţiei care a impus suspendarea calităţii de elev, elevul în cauză nu solicită în termen reluarea cursurilor sau nu îndeplineşte condiţiile pentru reluarea şcolarizării, prin decizie a directorului SNPAP se dispune încetarea calităţii de elev.
Art. 144
(1)Reluarea şcolarizării în anul şcolar curent se poate dispune, la cererea elevului, prin decizia directorului şcolii, cu avizul Consiliului profesoral, cu condiţia ca elevul solicitant să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 141 şi art. 143 în ceea ce priveşte reluarea cursurilor, astfel încât aceasta să permită încheierea situaţiei şcolare, participarea la examenul de certificare a competenţelor profesionale sau la sesiunea unică de reexaminare.
(2)Reluarea şcolarizării în anul şcolar următor se realizează începând cu semestrul care nu a fost finalizat prin încheierea situaţiei şcolare de semestru, cu condiţia ca elevul solicitant să îndeplinească condiţiile pentru reluarea cursurilor, conform art. 143 alin. (1), mediile obţinute la modulele de studiu promovate înainte de suspendare fiind preluate în noua situaţie şcolară.
(3)După încetarea motivului care a impus emiterea deciziei de suspendare a calităţii de elev, în baza documentelor justificative, elevul poate să solicite, în scris, directorului şcolii reluarea cursurilor, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea semestrului, respectiv a anului şcolar, pentru care acesta are dreptul să reia cursurile, conform art. 140 - art. 144.
(4)Data şi condiţiile de reluare a cursurilor se stabilesc prin decizia de reluare a cursurilor emisă de către directorul SNPAP, care se comunică elevului în cauză, în termen de cel mult 15 zile calendaristice de la data emiterii.
(5)După emiterea deciziei de reluare a cursurilor, emisă în condiţiile prezentului regulament, directorul şcolii transmite un exemplar al acesteia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Art. 145
(1)Prevederile art. 140 alin. (2) sunt aplicabile şi elevilor care nu au promovat examenul de certificare a competenţelor profesionale, cu drept de înscriere la sesiunea unică de reexaminare, conform prevederilor "Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale de agent de poliţie penitenciară".
(2)Aplicarea prevederilor alin. (1) se dispune prin decizia directorului SNPAP, pentru perioada cuprinsă între ziua afişării rezultatelor la proba la care notele obţinute sunt sub baremul stabilit pentru a fi declarat "promovat" din cadrul examenului de certificare a competenţelor profesionale şi ziua stabilită pentru prezentare la sediul şcolii pentru participarea la sesiunea unică de reexaminare, în condiţiile prevăzute în "Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de certificare a competenţelor profesionale de agent de poliţie penitenciară".