Titlul ix - Modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile Compartimentului economico-financiar şi administrativ - Regulament din 2023 de ordine interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie

M.Of. 895 bis

În vigoare
Versiune de la: 11 Iunie 2024
TITLUL IX:Modul de organizare, funcţionare şi atribuţiile Compartimentului economico-financiar şi administrativ
CAPITOLUL I:Conducerea, structura şi atribuţiile Compartimentului economico-financiar şi administrativ
Art. 90
În cadrul Compartimentului economico-financiar şi administrativ funcţionează următoarele compartimente de activitate:
a)Serviciul financiar, buget şi contabilitate;
b)Serviciul salarizare, decontări şi angajamente bugetare;
c)Serviciul achiziţii, parc auto şi deservire în cadrul căruia funcţionează Compartimentul de achiziţii publice şi Compartimentul logistic şi parc auto;
d)Serviciul administrativ, întreţinere şi gestiuni în cadrul căruia funcţionează Formaţia de întreţinere şi deservire.

Art. 91
(1)Compartimentul economico-financiar şi administrativ este condus de un manager economic, subordonat procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu următoarele atribuţii:
a)conduce, organizează şi răspunde de activitatea personalului din cadrul Compartimentului economico-financiar şi administrativ al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
b)conduce, organizează şi răspunde de procesul de fundamentare, elaborare şi prezentare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a proiectului de buget anual întocmit pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, la termenele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
c)urmăreşte şi răspunde de utilizarea eficientă a fondurilor primite de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, potrivit legii;
d)asigură şi răspunde de respectarea cadrului bugetar, aşa cum este definit prin Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
e)răspunde de organizarea şi conducerea contabilităţii proprii a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi de întocmirea şi prezentarea la termenele stabilite a situaţiilor financiare, potrivit normelor şi reglementărilor contabile aplicabile în vigoare;
f)asigură efectuarea plăţii integrale şi la timp a drepturilor de natură salarială cuvenite personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
g)organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau administrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
h)organizează, îndrumă şi coordonează activităţile de administrare şi întreţinere-deservire a sediului Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi ia măsuri pentru asigurarea condiţiilor materiale în vederea desfăşurării corespunzătoare a acestor activităţi;
i)răspunde de organizarea şi efectuarea inventarierii patrimoniului, în condiţiile legii;
j)evaluează anual, potrivit legii, performanţele profesionale individuale ale personalului aflat în subordine;
k)asigură pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului din cadrul departamentului, luând măsurile care se impun;
l)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi regulamente sau dispuse de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(2)Şefii de serviciu din cadrul Compartimentului economico-financiar şi administrativ au următoarele atribuţii generale:
a)organizează, coordonează, controlează şi răspund de activitatea personalului din subordine privind îndeplinirea la timp şi în mod corespunzător a atribuţiilor de serviciu;
b)repartizează personalului din subordine lucrările de competenţa serviciului şi îl îndrumă în vederea soluţionării corecte şi în termen a acestora;
c)soluţionează unele lucrări ale serviciului, în special cele cu grad ridicat de complexitate;
d)evaluează anual activitatea personalului, conform fişei postului, sarcinilor de serviciu şi metodologiei specifice de evaluare;
e)fac propuneri pentru premierea sau sancţionarea personalului din subordine;
f)atribuţiile specifice ale şefilor serviciu, în funcţie de domeniul de activitate, sunt redate în mod detaliat în fişele de post;
g)exercită orice alte atribuţii prevăzute de actele normative în vigoare sau stabilite din dispoziţia managerului economic sau a conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.

CAPITOLUL II:Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului financiar, buget şi contabilitate
Art. 92
(1)Serviciul financiar, buget şi contabilitate este condus de un şef serviciu.
(2)Serviciul financiar, buget şi contabilitate are următoarele atribuţii:
A.Atribuţii referitoare la operaţiunile de trezorerie:
a)urmăreşte, efectuează şi răspunde de execuţia plăţilor şi încasărilor din fondurile bugetare ori extrabugetare;
b)întocmeşte documentele de plată pentru operaţiunile financiare, potrivit reglementărilor legale în vigoare, şi virează sumele cuvenite;
c)verifică operaţiunile consemnate de Trezoreria Statului în extrasele de cont;
d)ţine evidenţa contabilă a documentelor de încasări şi plăţi prin casierie şi trezorerie, precum şi a celorlalte valori băneşti;
e)întocmeşte situaţia încasărilor din extrasele conturilor de trezorerie şi din registrul de casă;
f)asigură fondurile necesare pentru deplasările în străinătate ale salariaţilor, ţine evidenţa avansurilor acordate şi verifică deconturile, stabilind diferenţele de plată/încasare;
g)asigură fondurile necesare de cofinanţare naţională pentru activităţile desfăşurate în cadrul proiectelor cu finanţare externă nerambursabilă;
h)încasează şi virează la bugetul statului sumele provenite din vânzarea, închirierea, concesionarea bunurilor sau închirierea spaţiilor;
i)verifică documentele justificative în baza cărora se efectuează plăţile din fondurile externe nerambursabile şi întocmeşte documentele de plată.
B.Atribuţii privind planificarea, formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor alocate Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
a)fundamentează şi întocmeşte proiectul de buget, inclusiv proiectul de buget rectificat, conform dispoziţiilor Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale altor reglementări în domeniul fiscal-bugetar;
b)repartizează pe trimestre bugetul aprobat, potrivit legii;
c)întocmeşte necesarul de credite şi urmăreşte atât încadrarea plăţilor în limita creditelor bugetare repartizate, cât şi disponibilul existent în conturile instituţiei şi face propuneri de retragere, când este cazul;
d)analizează situaţia utilizării creditelor bugetare aprobate şi face propuneri de virări de credite sau anulare, în condiţiile legii;
e)întocmeşte note, situaţii şi analize privind finanţarea cheltuielilor aprobate prin bugetul instituţiei, inclusiv a activităţilor cuprinse în programele şi proiectele cu finanţare externă nerambursabilă;
f)evidenţiază veniturile încasate conform normelor legale în vigoare;
g)efectuează plăţi din creditele bugetare, numai după ce cheltuielile au fost angajate, lichidate şi ordonanţate de ordonatorul de credite;
h)asigură aplicarea legislaţiei în domeniu şi aduce la cunoştinţa conducerii apariţia unor situaţii financiare neprevăzute;
i)asigură raportarea în Sistemul naţional de raportare FOREXE a bugetului.
C.Atribuţii referitoare la înregistrările în contabilitate:
a)asigură aplicarea prevederilor legale cu privire la organizarea şi conducerea contabilităţii şi urmăreşte reflectarea în evidenţa contabilă a întregului proces al executării bugetului de cheltuieli, înregistrând cronologic şi sistematic toate operaţiunile privind patrimoniul instituţiei;
b)înregistrează cronologic în contabilitate operaţiunile patrimoniale, cu respectarea succesiunii documentelor justificative, după data de întocmire sau intrare în instituţie, şi sistematic în conturile sintetice şi analitice, cu ajutorul registrului-jurnal;
c)verifică documentele şi efectuează contabilizarea salariilor şi a decontărilor cu personalul, precum şi a celor privind asigurările de sănătate;
d)răspunde de întocmirea registrelor contabile obligatorii prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv: registru-jurnal, registru-inventar, cartea mare;
e)asigură evidenţa contabilă a tuturor conturilor sintetice şi analitice în conformitate cu prevederile legale, în vederea prezentării unei situaţii reale şi exacte a patrimoniului şi a modului de implementare a bugetului.
D.Atribuţii referitoare la situaţiile lunare, trimestriale şi anuale:
a)răspunde de întocmirea situaţiilor financiare trimestriale şi anuale, potrivit normelor metodologice emise de Ministerul Finanţelor;
b)stabileşte totalul sumelor debitoare şi creditoare, precum şi soldul final al fiecărui cont;
c)întocmeşte şi verifică lunar balanţa de verificare analitică şi sintetică;
d)întocmeşte raportări privind plăţile restante, indicatorii de bilanţ, execuţia cheltuielilor finanţate din fonduri externe nerambursabile ş.a., la termenele şi în condiţiile prevăzute de lege;
e)întocmeşte situaţiile privind monitorizarea cheltuielilor finanţate prin bugetul aprobat pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, conform dispoziţiilor legale în vigoare;
f)asigură raportarea în Sistemul naţional de raportare FOREXE a situaţiilor financiare şi a altor tipuri de rapoarte, stabilite pe baza datelor din contabilitatea proprie, inclusiv a proiectelor cu finanţare externă, în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.
E.Atribuţii privind evidenţa patrimoniului, inventarierea şi evaluarea elementelor patrimoniale:
a)asigură înregistrarea în registrul-inventar a rezultatelor inventarierii patrimoniului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit normelor legale, precum şi valorificarea rezultatelor inventarierii;
b)evaluează la valoarea justă bunurile, potrivit legii;
c)stabileşte şi evaluează, potrivit legii, creanţele şi obligaţiile, inclusiv pe cele incerte şi pe cele în litigiu, şi propune măsurile corespunzătoare pentru lichidarea lor;
d)înregistrează în evidenţa contabilă rezultatele evaluării la valoarea justă a fiecărui element din bunurile depreciate, în funcţie de utilitatea bunului în instituţie şi de preţul pieţei;
e)organizează ţinerea evidenţei tuturor imobilelor din proprietatea sau din administrarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi a celorlalte bunuri aflate în patrimoniul acesteia;
f)înregistrează în evidenţa contabilă rezultatele inventarierii, în baza procesului-verbal de inventariere, aprobat de ordonatorul de credite, în conformitate cu prevederile legale;
g)înregistrează în contabilitate diferenţele dintre soldurile scriptice corespunzătoare bunurilor respective şi stocurile constatate cu ocazia inventarierii, potrivit legii;
h)analizează şi avizează, în limitele competenţelor, propunerile formulate de comisia de inventariere privind scoaterea din funcţiune a unor active fixe, casarea şi declasarea activelor fixe şi a altor bunuri fără mişcare, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
(3)Serviciul financiar, buget şi contabilitate îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.
(4)Serviciul financiar, buget şi contabilitate îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (2) şi în ceea ce priveşte activitatea Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European.

CAPITOLUL II1:Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului salarizare, decontări şi angajamente bugetare
Art. 921
(1)Serviciul salarizare, decontări şi angajamente bugetare este condus de un şef serviciu.
(2)Serviciul salarizare, decontări şi angajamente bugetare are următoarele atribuţii:
A.Atribuţii referitoare la operaţiunile de trezorerie şi casierie:
a)urmăreşte, efectuează şi răspunde de execuţia plăţilor, încasărilor şi decontărilor de natură salarială din fondurile bugetare ori extrabugetare;
b)urmăreşte corectitudinea încasărilor şi a efectuării decontărilor de natură salarială cu persoanele fizice şi juridice;
c)organizează activitatea casieriei, în conformitate cu prevederile legale, întocmeşte şi ţine evidenţa documentelor de încasări şi plăţi prin casierie, precum şi a celorlalte valori băneşti, şi predă, zilnic, pentru înregistrare în contabilitate, documentele justificative cuprinse în registrul de casă;
d)asigură fondurile necesare pentru deplasările în ţară ale salariaţilor, ţine evidenţa avansurilor acordate şi verifică deconturile, stabilind diferenţele de plată/încasare;
e)asigură programarea plăţilor la Trezoreria Statului, conform prevederilor legale.
B.Atribuţii privind obligaţiile fiscale:
a)răspunde de îndeplinirea obligaţiilor fiscale referitoare la taxe, impozite, contribuţii sociale de stat şi alte fonduri speciale;
b)întocmeşte şi depune lunar şi/sau anual declaraţiile privind îndeplinirea obligaţiilor de natură fiscală, potrivit legii, şi răspunde pentru întocmirea corectă a acestora.
C.Atribuţii privind salariaţii:
a)calculează drepturile băneşti cuvenite salariaţilor;
b)întocmeşte documentele pentru plata drepturilor salariale şi a altor drepturi băneşti care decurg din raporturile de muncă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, şi răspunde pentru corecta întocmire a formelor de plată;
c)întocmeşte şi depune declaraţia nominală privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitul pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, alte declaraţii, după caz;
d)eliberează adeverinţele solicitate de salariaţi;
e)pune în aplicare ordinele procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind încadrarea, promovarea, sancţionarea şi eliberarea din funcţie/desfacerea contractelor de muncă;
f)execută deciziile de reţinere sau imputare avizate de consilierul juridic privind recuperarea pagubelor cauzate de salariaţi;
g)stabileşte şi efectuează vărsămintele la bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi al fondurilor speciale, în termenele prevăzute de lege;
h)întocmeşte dările de seamă statistice lunare şi periodice privind indicatorii de muncă şi de salarii, asigurând transmiterea acestora către Institutul Naţional de Statistică;
i)urmăreşte angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor de personal, conform Legii nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
j)elaborează puncte de vedere la cererile, sesizările şi memoriile primite din partea personalului Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind problematica pe linie de salarizare şi alte drepturi ale acestuia, potrivit legii.
D.Atribuţii privind angajarea şi plata fondurilor bugetare alocate Direcţiei Naţionale Anticorupţie:
a)întocmeşte documentele prevăzute de lege privind propunerile de angajare a cheltuielilor, angajamentele bugetare şi ordonanţările de plată, potrivit competenţelor sale şi reglementărilor din actele de decizie internă, aprobate de conducerea instituţiei;
b)efectuează plăţi de natură salarială din creditele bugetare, numai după ce cheltuielile au fost angajate, lichidate şi ordonanţate de ordonatorul de credite;
c)asigură înregistrarea în Sistemul naţional de raportare FOREXE a creditelor de angajament şi a creditelor bugetare, a angajamentelor legale, precum şi punerea în rezervă a creditelor deschise în vederea efectuării plăţilor;
d)asigură aplicarea legislaţiei în domeniu şi aduce la cunoştinţa conducerii apariţia unor situaţii financiare neprevăzute.
E.Atribuţii în domeniul controlului financiar preventiv propriu - activitatea de control financiar preventiv propriu desfăşurată de către un consilier din cadrul Serviciului Salarizare, decontări şi angajamente bugetare cu independenţă decizională în activitatea profesională:
a)organizează, potrivit legii, controlul financiar preventiv propriu la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
b)exercită viza de control financiar preventiv propriu asupra proiectelor de operaţiuni, potrivit limitelor de competenţă şi normelor metodologice prevăzute de legislaţia în vigoare pentru persoanele care desfăşoară activitatea de control financiar preventiv propriu;
c)întocmeşte, conform legii, rapoarte trimestriale privind activitatea de control financiar preventiv propriu la nivelul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
(3)Serviciul salarizare, decontări şi angajamente bugetare îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.
(4)Serviciul salarizare, decontări şi angajamente bugetare îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (2) şi în ceea ce priveşte activitatea Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European.

CAPITOLUL III:Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului achiziţii, parc auto şi deservire
Art. 93
(1)Serviciul achiziţii, parc auto şi deservire este condus de un şef serviciu.
(2)Serviciul achiziţii, parc auto şi deservire îndeplineşte următoarele atribuţii:
A.Atribuţiile Compartimentului de achiziţii publice:
a)elaborează şi actualizează pe baza necesităţilor transmise de celelalte compartimente ale autorităţii contractante şi supune aprobării conducerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, conform legii, Programul anual al achiziţiilor publice pentru bunuri, servicii şi lucrări, ca instrument managerial pe baza căruia se planifică procesul de achiziţie, în funcţie de obiectivele/propunerile/proiectele de investiţii prioritizate, în vederea cuprinderii cheltuielilor în proiectul de buget;
b)urmăreşte şi verifică întocmirea studiilor de fezabilitate tehnico-economice pentru investiţiile planificate, precum şi a documentaţiilor de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru reparaţii capitale;
c)asigură îndrumarea şi supravegherea tehnică pentru realizarea investiţiilor şi întocmeşte situaţiile periodice privind stadiul de realizare a acestora, analizând periodic stadiul fizic al lucrărilor, şi propune măsuri de încadrare în termenele şi bugetele alocate;
d)verifică documentaţiile tehnico-economice pentru obiectivele/proiectele de investiţii, documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, respectiv a notelor de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente categoriilor de investiţii, după care le supune aprobării, în condiţiile legii;
e)fundamentează necesarul de credite bugetare şi credite de angajament pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente şi obiecte de inventar destinate procesului investiţional, în vederea cuprinderii acestora în proiectul de buget al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
f)colaborează cu celelalte structuri din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie în vederea cuprinderii în proiectul de buget a cheltuielilor de investiţii, altele decât cele finanţate prin bugetul de stat;
g)întocmeşte, verifică şi avizează, în condiţiile legii, propunerile de solicitări de deschideri lunare de credite pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente, obiecte de inventar sau alte bunuri şi servicii, precum şi propunerile de virări de credite bugetare şi/sau credite de angajament;
h)întocmeşte şi supune aprobării listele cheltuielilor de investiţii aprobate prin legea anuală a bugetului de stat, precum şi modificările solicitate şi aprobate pe parcursul anului;
i)efectuează demersurile legale pentru obţinerea avizelor şi a aprobărilor necesare de la autorităţile competente, pentru efectuarea lucrărilor de construcţii şi reparaţii capitale, după caz;
j)coordonează şi verifică activitatea diriginţilor de şantier pentru lucrările aflate în derulare;
k)iniţiază proiecte de norme, instrucţiuni şi proceduri de lucru în domeniul de competenţă, pe care le supune aprobării pe cale ierarhică;
l)centralizează propunerile structurilor interne ale instituţiei privind achiziţionarea de produse, servicii şi lucrări necesare pentru buna desfăşurare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
m)organizează, derulează şi finalizează procedurile de achiziţii publice pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică şi achiziţionarea de bunuri materiale, servicii şi lucrări, prevăzute în Programul anual al achiziţiilor publice;
n)asigură transparenţa în aplicarea criteriilor de selecţie şi a celor pentru atribuirea contractului de achiziţie publică, prin îndeplinirea obligaţiilor referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute în legislaţia de specialitate;
o)întocmeşte şi păstrează dosarele de achiziţie publică pentru fiecare contract atribuit în urma aplicării procedurii de achiziţie publică, urmărind cuprinderea cronologică a tuturor documentelor şi actelor care au stat la baza atribuirii contractului, redactând cu operativitate opisurile dosarelor respective;
p)asigură participarea personalului desemnat în comisia de evaluare verificând eligibilitatea ofertanţilor, înregistrarea acestora şi îndeplinirea criteriilor referitoare la capacitatea tehnică şi economico-financiară;
q)asigură întocmirea documentaţiei pentru elaborarea şi prezentarea ofertelor, cu respectarea prevederilor legale;
r)transmite şi urmăreşte comunicările privind rezultatul etapei de selectare a ofertanţilor, precum şi al aplicării procedurii respective;
s)redactează proiectul contractului de achiziţie publică şi urmăreşte încheierea acestuia cu ofertantul declarat câştigător;
ş)face propuneri privind soluţionarea contestaţiilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţii;
t)întocmeşte raportări privind procedurile de achiziţii publice desfăşurate şi le transmite către alte instituţii sau autorităţi publice, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege;
ţ)înaintează către structurile de specialitate, în vederea monitorizării derulării acestora, contractele şi angajamentele legale de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate.
B.Atribuţiile Compartimentului logistic şi parc auto:
a)asigură legăturile telefonice ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu celelalte parchete sau cu alte instituţii, menţine în stare de funcţionare şi remediază orice defecţiuni la centrala telefonică sau la aparatele telefonice din dotarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
b)ia măsurile necesare pentru elaborarea documentelor în vederea autorizării funcţionării în condiţii de legalitate a echipamentelor de producere a agentului termic şi instalaţiilor de ridicat, precum şi a instalaţiilor de condiţionare/climatizare a aerului;
c)ia măsurile necesare pentru asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor de printare, copiere, scanare şi pentru remedierea oricăror defecţiuni ale acestora;
d)ia măsurile necesare pentru buna funcţionare a echipamentelor care asigură monitorizarea activităţilor din sediile instituţiei şi a celor care privesc accesul în şi din incintele instituţiei;
e)ia măsurile necesare pentru dotarea sediilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie cu materiale pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi pentru înlăturarea consecinţelor unor calamităţi;
f)monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate, confirmând îndeplinirea obligaţiilor, în vederea efectuării plăţii;
g)ţine evidenţa autovehiculelor şi organizează activitatea de exploatare a parcului auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a materialelor şi pieselor auto, pe fişe distincte pentru fiecare autoturism;
h)eliberează foile de parcurs, verifică completarea acestora de către conducătorii auto cu toate datele necesare întocmirii situaţiilor cerute de lege şi de procedurile interne şi asigură întocmirea situaţiei consumului de carburanţi pentru fiecare autovehicul;
i)întocmeşte fişa activităţii zilnice pentru fiecare autovehicul aflat în dotarea sau folosinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
j)întocmeşte situaţia lunară a parcului auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe mărci şi tipuri de autovehicule;
k)gestionează bonurile valorice de carburanţi auto şi cardurile de carburant auto, pe care le distribuie conducătorilor auto în funcţie de necesităţi şi de stocul «la zi» înregistrat în fişa activităţii zilnice (F.A.Z.);
l)monitorizează modul de încadrare a consumului de carburanţi auto în limitele stabilite prin acte normative specifice şi normele interne;
m)face propuneri privind proiectul de buget referitoare la cheltuielile de exploatare şi de întreţinere a parcului auto, în vederea cuprinderii acestora în proiectul de buget al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
n)urmăreşte efectuarea reviziei tehnice şi plata asigurării obligatorii de răspundere civilă auto în termen, pentru toate autovehiculele;
o)ţine evidenţa termenelor scadente ale poliţelor de asigurare auto şi ia măsuri în vederea înnoirii în termen a acestora;
p)ţine evidenţa dosarelor de daune în cazul accidentelor în care sunt implicate autovehiculele aflate în dotarea sau folosinţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
q)asigură serviciile de inspecţie tehnică auto, revizie auto şi reparaţii auto pentru toate mărcile de autovehicule din parcul auto al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi spălarea şi curăţarea acestora;
r)urmăreşte aplicarea conformă a procedurilor aprobate de conducerea direcţiei pentru activitatea parcului auto;
s)întocmeşte specificaţii tehnice pentru achiziţionarea de prestări de servicii şi lucrări de întreţinere-reparaţii necesare bunei funcţionări a parcului auto, face propuneri privind necesarul de carburanţi şi lubrifianţi şi întocmeşte programul de întreţinere a autovehiculelor din dotare;
ş)monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii;
t)efectuează demersurile legale pentru obţinerea avizelor şi a aprobărilor necesare de la autorităţile competente, pentru efectuarea prestărilor de servicii/punerilor în funcţiune a echipamentelor, după caz.
C.Atribuţii referitoare la activitatea de deservire:
a)administrează şi gestionează bunurile imobile din patrimoniul instituţiei, indiferent de titlul cu care le deţine;
b)întocmeşte şi ţine evidenţa tuturor actelor şi documentelor pentru spaţiile în care funcţionează structurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
c)monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate şi nu au fost transmise spre monitorizare altor structuri de specialitate, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii;
d)monitorizează derularea contractelor de închiriere spaţii şi furnizare utilităţi pentru toate sediile aflate în folosinţa structurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii;
e)monitorizează, gestionează şi ţine evidenţa tuturor facturilor pentru închirierea spaţiilor şi furnizarea utilităţilor pentru toate sediile aflate în folosinţa structurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
D.Atribuţii referitoare la activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor:
a)întocmeşte planurile de evacuare în caz de incendiu şi asigură afişarea acestora la locuri vizibile;
b)elaborează şi actualizează planurile de protecţie împotriva incendiilor, elaborează şi actualizează planul de prevenire şi protecţie;
c)propune măsuri de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor;
d)asigură planificarea activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor în toate sediile în care instituţia îşi desfăşoară activitate;
e)controlează modul de respectare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor de către personalul direcţiei;
f)elaborează alte documente specifice activităţii de prevenire şi stingere a incendiilor;
g)elaborează tematica necesară instruirii personalului în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor;
h)urmăreşte termenele de valabilitate şi elaborează referate de necesitate pentru verificarea şi revizia periodică a instalaţiilor de furnizare a gazelor naturale, a sistemelor de detecţie a incendiilor, precum şi a sistemelor antiefracţie aflate la sediul central şi la structurile teritoriale.
(3)Serviciul achiziţii, parc auto şi deservire îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.
(4)Serviciul achiziţii, parc auto şi deservire îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (2) şi în ceea ce priveşte activitatea Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European.

CAPITOLUL IV:Conducerea, structura şi atribuţiile Serviciului administrativ, întreţinere şi gestiuni
Art. 931
(1)Serviciul administrativ, întreţinere şi gestiuni este condus de un şef serviciu.
(2)Serviciul administrativ, întreţinere şi gestiuni îndeplineşte următoarele atribuţii:
A.Atribuţii referitoare la activitatea de administrare, întreţinere şi gestiune:
a)face propuneri privind proiectul de buget referitoare la cheltuielile de întreţinere şi fundamentează necesarul de credite bugetare şi credite de angajament pentru cheltuieli de investiţii, reparaţii curente şi obiecte de inventar, în vederea cuprinderii acestora în proiectul de buget al Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
b)asigură aprovizionarea cu materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, cu rechizite, obiecte de inventar şi mijloace fixe, întocmind notele de recepţie pe categorii de bunuri şi ţinând evidenţa acestora pe fişe de magazie;
c)depozitează şi distribuie mărfurile, piesele de schimb, pe care le preia în gestiune şi le eliberează pe baza bonurilor de consum;
d)organizează gestionarea şi evidenţa mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar, a materialelor, a pieselor de schimb, a altor materiale aflate în dotare şi asigură înscrierea numerelor de inventar, efectuând propuneri de casare a acestora sau de scoatere din funcţiune;
e)urmăreşte folosirea sau exploatarea în bune condiţii a bunurilor din dotare conform destinaţiei acestora, în vederea satisfacerii necesităţilor instituţiei;
f)asigură întreţinerea, curăţenia şi administrarea în bune condiţii a sediilor instituţiei.
B.Atribuţii referitoare la activitatea de administrare a patrimoniului:
a)organizează întreţinerea şi efectuarea reparaţiilor pentru clădiri, dotări şi alte active din patrimoniul instituţiei;
b)participă la inventarierea anuală şi la activităţile de casare prin reprezentanţi în cazul comisiilor specifice, verificând existenţa în teren a mijloacelor fixe şi a obiectelor de inventar;
c)administrează bunurile mobile din patrimoniul instituţiei, indiferent de titlul cu care le deţine;
d)organizează modul de ţinere a evidenţei tehnico-operative de către personalul desemnat în acest scop şi ia măsurile necesare pentru asigurarea condiţiilor legale de gestionare;
e)verifică periodic modul de gestionare, depozitare şi păstrare a materialelor intrate şi ieşite din magazie;
f)monitorizează derularea contractelor de furnizare de bunuri, prestări de servicii şi lucrări de reparaţii-întreţinere care au fost încheiate, confirmând îndeplinirea obligaţiilor în vederea efectuării plăţii;
g)întocmeşte notele de fundamentare pentru elaborarea programului anual al achiziţiilor publice al Direcţiei Naţionale Anticorupţie referitor la materiale de întreţinere şi uz gospodăresc, rechizite, obiecte de inventar şi mijloace fixe, alte servicii şi materiale necesare pentru desfăşurarea activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie;
h)întocmeşte specificaţiile tehnice pentru achiziţionare de bunuri, servicii şi lucrări de întreţinere şi reparaţii necesare bunei funcţionări a instituţiei;
i)analizează periodic stadiul fizic al furnizării de bunuri şi servicii şi propune măsuri de încadrare în termenele şi bugetele alocate;
j)verifică documentaţiile tehnico-economice ale lucrărilor de reparaţii curente, după care le avizează, potrivit legii.
(3)Serviciul administrativ, întreţinere şi gestiuni îndeplineşte orice alte sarcini dispuse de managerul economic sau stabilite de conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în condiţiile legii.
(4)Serviciul administrativ, întreţinere şi gestiuni îndeplineşte, în mod corespunzător, atribuţiile prevăzute la alin. (2) şi în ceea ce priveşte activitatea Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România pentru Parchetul European.