Regulament din 2020 privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare
M.Of. 709
În vigoare Versiune de la: 7 August 2020
Regulament din 2020 privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare
Dată act: 23-iul-2020
Emitent: Ministerul Justitiei
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Prezentul regulament stabileşte modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor pentru ocuparea posturilor vacante de poliţist de penitenciare, prin trecerea agenţilor în categoria ofiţerilor de poliţie penitenciară, avansarea poliţiştilor de penitenciare în funcţii de execuţie din cadrul aceleiaşi categorii, avansarea poliţiştilor de penitenciare în funcţii de conducere, precum şi din sursă externă.
(2)Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs.
Art. 2
(1)Posturile vacante de director general, director general adjunct şi director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de director de unitate penitenciară sunt scoase la concurs prin ordin al ministrului justiţiei. Pentru posturile de director general adjunct şi director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de director de unitate penitenciară este necesară propunerea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Posturile vacante de poliţist de penitenciare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), sunt scoase la concurs prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea conducătorilor structurilor de specialitate, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi, respectiv, la propunerea directorilor unităţilor subordonate, pentru acestea, cu avizul structurii de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în funcţie de resursele bugetare alocate anual şi de priorităţile sistemului penitenciar.
CAPITOLUL II:Organizarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea posturilor vacante de director general, director general adjunct, director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi de director de unitate penitenciară
Art. 3
(1)La concursul/examenul pentru ocuparea posturilor vacante de director general, director general adjunct, director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi de director de unitate penitenciară se pot înscrie ofiţerii de poliţie penitenciară care îndeplinesc condiţiile obligatorii cumulative stabilite de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Lege.
(2)Verificarea îndeplinirii condiţiilor obligatorii cumulative se realizează prin raportare la data-limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs.
Art. 4
(1)Anunţul privind concursul se afişează la sediul Ministerului Justiţiei şi se publică pe site-ul Ministerului Justiţiei şi al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data fixată pentru susţinerea primei probe de concurs/examen, şi cuprinde informaţiile prevăzute la art. 983 alin. (3) din Lege.
(2)Modificările intervenite din motive obiective se vor afişa în timp util.
(3)Condiţiile specifice de participare la concurs, tematica şi bibliografia se propun de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu excepţia celor pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care se stabilesc de Ministerul Justiţiei.
Art. 5
(1)În termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, candidaţii depun dosarele complete la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, dosare care vor conţine cel puţin următoarele documente:
a)cererea de înscriere, cu o singură opţiune pentru un singur post din acelaşi anunţ, care cuprinde şi acordul privind înregistrarea audiovideo a probelor de concurs, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1a. În lipsa acordului cu privire la înregistrarea audiovideo, candidatul nu poate participa la concurs;
b)copia actului de identitate (buletin/carte de identitate/carte de identitate provizorie/paşaport);
c)copia documentelor care atestă schimbarea numelui, unde este cazul;
d)curriculum vitae - model european;
e)copia diplomei de studii şi a foii matricole sau copia adeverinţei aflate în termen de valabilitate care să ateste absolvirea studiilor necesare pentru ocuparea postului scos la concurs; pentru studiile absolvite în alte state, candidaţii prezintă documente de echivalare eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
f)adeverinţă care să ateste funcţiile ocupate şi îndeplinirea condiţiilor obligatorii cumulative prevăzute la art. 97 alin. (2) lit. c), d), e) şi f) din Lege;
g)proiectul managerial în format letric şi electronic;
h)acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
i)alte documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, după caz.
(2)La depunerea dosarului, copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă însoţite de documentele originale şi se certifică pentru conformitatea cu originalul de către structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care alocă un identificator unic fiecărui candidat, utilizat pentru afişarea planificării probelor şi rezultatelor acestora.
Art. 6
(1)În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 5 alin. (1), structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor verifică dosarele candidaţilor înscrişi din punctul de vedere al existenţei documentaţiei complete şi al îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs, cu excepţia condiţiilor "apt" psihologic şi "apt" medical, iar rezultatul verificării se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Candidaţii pot contesta rezultatul verificării dosarelor în termen de o zi lucrătoare de la data afişării; contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(3)Contestaţiile se soluţionează de către structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere.
(4)După expirarea termenului prevăzut la alin. (3), candidaţii care îndeplinesc condiţiile sunt planificaţi în vederea susţinerii testării psihologice, conform programărilor stabilite de structura de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(5)Comunicarea programărilor şi a rezultatelor la testarea psihologică se face de către structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin afişare pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(6)Candidaţii pot contesta o singură dată rezultatul la testarea psihologică, în termen de două zile lucrătoare de la data afişării; contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(7)Contestaţiile se soluţionează de către psihologi, cu treapta de specializare minimum specialist; aceştia se stabilesc de către Serviciul psihologia personalului prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anterior demarării procesului de testare psihologică, şi nu pot fi desemnaţi din rândul psihologilor care realizează evaluările psihologice.
(8)Comunicarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor la testarea psihologică se face de către structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, prin afişarea pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor.
Art. 7
(1)În termen de 5 zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor finale la testarea psihologică, candidaţii declaraţi "apt" depun la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor adeverinţa medicală, eliberată de medicul unităţii în care este încadrat candidatul, din care să rezulte aptitudinea din punct de vedere medical de ocupare a funcţiei pentru care candidează.
(2)Structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor introduce avizul psihologic şi adeverinţa medicală în dosarul de concurs al candidatului.
(3)În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor verifică dosarele candidaţilor înscrişi din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor "apt" psihologic şi "apt" medical şi întocmeşte un proces-verbal cu candidaţii declaraţi "admis"/"respins", cu menţionarea motivului respingerii. Rezultatul verificării se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi nu poate fi contestat.
Art. 8
(1)Probele de concurs sunt cele stabilite la art. 984 alin. (1) din Lege, respectiv interviu şi o probă practică.
(2)Proiectul managerial care se prezintă în cadrul interviului se întocmeşte pe domeniul de activitate al postului, raportat la specificul unităţii/direcţiei pentru care candidează; proiectul cuprinde maximum 5.000 de cuvinte, cu utilizarea fontului Arial 12 şi spaţiere la 1 rând; în calculul numărului maxim de cuvinte sunt incluse şi eventualele anexe ale proiectului.
(3)Tema proiectului se stabileşte de către directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în cazul concursurilor de ocupare a posturilor de director general adjunct, director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi de director de unitate penitenciară, iar în cazul celui de ocupare a postului de director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de către ministrul justiţiei, şi se menţionează în anunţul de concurs.
Art. 9
(1)Comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului justiţiei, după cum urmează:
a)membri:
(i)ministrul justiţiei, un secretar de stat sau o altă persoană desemnată de ministrul justiţiei - în calitate de preşedinte;
(ii)un specialist în management;
(iii)un psiholog;
(iv)un reprezentant din cadrul Ministerului Justiţiei;
(v)un reprezentant din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor;
b)secretari: 1-2 ofiţeri din structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în raport cu numărul candidaţilor înscrişi la concurs.
(2)Persoanele desemnate în comisii pot deţine calitatea de preşedinte, membru sau secretar al unei singure comisii dintre cele menţionate la alin. (1).
(3)Ordinul de stabilire a comisiilor conţine şi informaţii referitoare la desemnarea unităţii care asigură logistica.
(4)Comisia de concurs este aceeaşi pentru ambele probe.
Art. 10
(1)Din comisiile prevăzute la art. 9 nu pot face parte persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)sunt desemnate în comisii, în cadrul aceluiaşi concurs, cu soţul/soţia sau o rudă de gradul I;
b)sunt soţ/soţie sau rudă de gradul I inclusiv ori, după caz, au relaţii cu caracter patrimonial cu unul dintre candidaţi;
c)au o vechime mai mică de 3 ani în poliţia penitenciară, în cazul membrilor desemnaţi din rândul poliţiştilor de penitenciare.
(2)Persoanele desemnate în comisiile prevăzute la art. 9 semnează o declaraţie pe propria răspundere în care precizează că:
a)nu se află/se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1);
b)vor respecta confidenţialitatea lucrărilor comisiei.
(3)Existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) poate fi sesizată de orice persoană, în scris, caz în care, în situaţia confirmării, ministrul justiţiei dispune înlocuirea persoanei din comisie.
(4)Neîndeplinirea oricăreia dintre obligaţiile prevăzute la alin. (2) atrage răspunderea potrivit legii.
Art. 11
(1)Preşedintele comisiei de concurs stabileşte, în raport cu numărul candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, conform proceselor-verbale de verificare a dosarelor candidaţilor înscrişi, planificarea orară a desfăşurării probelor de concurs şi transmite programarea structurii de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor pentru afişare pe site-ul acestei instituţii.
(2)Modalitatea de întocmire a planului probelor de concurs, de verificare şi evaluare în cadrul probelor, de înregistrare a probelor, precum şi de afişare, contestare şi soluţionare a baremelor de evaluare şi notare este cea stabilită de art. 984 alin. (2), (3), (5), (7) şi (8) din Lege.
Art. 12
(1)Evaluarea şi notarea, stabilirea punctajului în vederea declarării "admis" la concurs şi departajarea se desfăşoară în conformitate cu reglementările art. 984 alin. (4) şi (6) din Lege.
(2)Se acordă 1 punct din oficiu.
(3)Rezultatele obţinute de către fiecare candidat se consemnează într-un proces-verbal, în ordine descrescătoare, separat pentru fiecare post în parte; procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de către preşedintele şi membrii comisiei de concurs.
(4)Procesul-verbal cu rezultatele obţinute de candidaţi se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor la baremele de notare şi evaluare sau de la data soluţionării contestaţiilor la baremele de notare şi evaluare.
Art. 13
(1)Contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; prin grija acestei structuri, contestaţiile se înregistrează, menţionându-se pe acestea data şi ora depunerii/transmiterii, precum şi semnătura persoanei care a efectuat înregistrarea, şi sunt predate în cel mai scurt timp secretarului comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(2)Termenul de depunere a contestaţiilor şi de soluţionare a acestora este cel stabilit la art. 984 alin. (9) din Lege.
(3)Comisia de soluţionare a contestaţiilor:
a)verifică dacă contestaţia a fost depusă/transmisă în termenul prevăzut la alin. (1);
b)verifică dacă aspectele contestate au legătură cu evaluarea şi notarea probelor şi se referă la candidatul care a formulat contestaţia;
c)respinge contestaţia care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. a), respectiv b);
d)primeşte documentaţia necesară rezolvării contestaţiei şi înregistrările audiovideo ale probelor de concurs;
e)evaluează şi notează candidatul, prin analizarea înregistrării audiovideo a probelor susţinute de candidat, conform baremelor de evaluare şi notare definitive.
Art. 14
(1)Membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor procedează la soluţionarea contestaţiei; prevederile art. 12 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
(2)Rezultatele soluţionării contestaţiilor, inclusiv a celor respinse, se consemnează într-un proces-verbal cu rezultatele finale ale concursului, care conţine notele acordate de comisia de concurs, notele acordate de comisia de soluţionare a contestaţiilor, după caz, precum şi punctajul final; procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de către preşedintele şi membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor şi se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în termenul de soluţionare a contestaţiilor.
(3)Nota obţinută în urma contestaţiei este definitivă.
Art. 15
(1)În situaţia în care nu au fost depuse contestaţii, rezultatele consemnate în procesul-verbal prevăzut la art. 12 alin. (3) devin definitive, aspect care va fi consemnat de preşedintele comisiei de concurs printr-un anunţ, care se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în termen de 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora.
(2)Candidatul nemulţumit de rezultatul final al concursului se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Art. 16
(1)Pentru fiecare concurs se constituie un dosar care conţine proiectele manageriale ale candidaţilor, documentele create şi gestionate de către comisiile de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi alte documente care au legătură cu acest concurs, inclusiv înregistrările audiovideo.
(2)Dosarul prevăzut la alin. (1) se constituie prin grija comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a structurii de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care răspunde de păstrarea şi arhivarea acestuia conform reglementărilor în vigoare.
(3)Documentele întocmite de comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au caracter confidenţial, cu excepţia celor afişate.
Art. 17
Structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor întocmeşte, pe baza rezultatelor finale ale concursului, dosarele de încadrare ale candidaţilor declaraţi "admis".
Art. 18
(1)Ordinele de numire pentru candidaţii declaraţi "admis" la concurs se emit în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor finale ale concursului.
(2)Pentru motive temeinic justificate, ordinele de numire în funcţie pot fi emise cu depăşirea termenului prevăzut la alin. (1); în acest caz, structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor are obligaţia de a înştiinţa, în scris, candidaţii declaraţi "admis".
CAPITOLUL III:Organizarea concursurilor/examenelor pentru ocuparea posturilor vacante de poliţist de penitenciare, altele decât cele de director general, director general adjunct, director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi de director de unitate penitenciară
Art. 19
(1)Candidaţii înscrişi la concursul sau examenul de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare, de conducere sau de execuţie, altele decât cele de director general, director general adjunct, director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi de director de unitate penitenciară, trebuie să îndeplinească condiţiile de dobândire a calităţii de poliţist de penitenciare, precum şi condiţiile obligatorii cumulative de participare la concurs prevăzute de Lege.
(2)Verificarea îndeplinirii condiţiilor se realizează prin raportare la data-limită de depunere a dosarelor de înscriere la concurs.
Art. 20
(1)Anunţul privind concursul se afişează la sediul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor organizatoare şi se publică pe site-urile Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, cu cel puţin 45 de zile calendaristice înainte de data fixată pentru susţinerea primei probe de concurs/examen, şi cuprinde informaţiile prevăzute la art. 983 alin. (3) din Lege.
(2)În cazul concursurilor cu candidaţi din sursă externă, anunţul poate fi publicat şi prin alte mijloace de informare.
(3)Modificările intervenite din motive obiective se vor afişa în timp util.
Art. 21
(1)Bibliografia, tematica, condiţiile specifice de participare la concurs, probele eliminatorii necesar a fi susţinute şi metodologiile desfăşurării acestora, inclusiv baremele de evaluare a probelor eliminatorii, precum şi unităţile organizatoare se propun de către structurile de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi se aprobă prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Structura de resurse umane şi Serviciul psihologia personalului din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor elaborează ghidul de interviu, care cuprinde noţiuni generale cu privire la organizarea şi desfăşurarea interviului, care se aprobă de directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Art. 22
(1)În termen de 15 zile lucrătoare de la data publicării anunţului, candidaţii depun dosarele complete la structura de resurse umane din cadrul unităţii care scoate posturile la concurs, dosare care vor conţine cel puţin următoarele documente:
a)cererea de înscriere, cu o singură opţiune pentru un singur post din acelaşi anunţ, care cuprinde şi acordul privind înregistrarea audio sau audiovideo a probei interviului şi probei orale de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1b. În lipsa acordului cu privire la înregistrarea audio sau audiovideo, candidatul nu poate participa la concurs;
b)copia actului de identitate (buletin/carte de identitate/carte de identitate provizorie/paşaport);
c)copia documentelor care atestă schimbarea numelui, unde este cazul;
d)curriculum vitae - model european;
e)copia livretului militar, unde este cazul - pentru candidaţii din sursă externă;
f)copia diplomei de studii şi a foii matricole sau copia adeverinţei aflate în termen de valabilitate, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, care să ateste absolvirea studiilor necesare pentru ocuparea postului scos la concurs; pentru studiile absolvite în alte state, candidaţii prezintă documente de echivalare eliberate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării;
g)copia carnetului de muncă şi/sau copia adeverinţei care să ateste locurile de muncă avute anterior, funcţiile ocupate, vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate - pentru candidaţii din sursă externă;
h)cazierul judiciar - pentru candidaţii din sursă externă;
i)declaraţie pe propria răspundere din care rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 lit. e), g) şi i) din Lege - pentru candidaţii din sursă externă;
j)adeverinţă care să ateste funcţiile ocupate şi îndeplinirea condiţiilor obligatorii cumulative prevăzute la art. 96 alin. (2) lit. b) - d), art. 97 alin. (3) lit. c) - f), alin. (4) lit. c) - e) şi alin. (5) lit. b) - d) şi art. 98 alin. (2) lit. a) - c) din Lege - pentru candidaţii din sursă internă;
k)acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
l)alte documente care atestă îndeplinirea condiţiilor de participare la concurs, după caz.
(2)La depunerea dosarului, copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) se prezintă însoţite de documentele originale şi se certifică pentru conformitatea cu originalul de către structura de resurse umane din cadrul unităţii care scoate posturile la concurs, care alocă un identificator unic fiecărui candidat, utilizat pentru afişarea planificării candidaţilor pentru susţinerea probelor şi rezultatelor acestora.
Art. 23
(1)În termen de 3 zile lucrătoare de la expirarea termenului prevăzut la art. 22 alin. (1), structura de resurse umane din unitatea care are posturi scoase la concurs verifică dosarele candidaţilor înscrişi din punctul de vedere al existenţei documentaţiei complete şi al îndeplinirii condiţiilor de participare la concurs, cu excepţia condiţiilor "apt" psihologic şi "apt" medical, iar rezultatul verificării se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs.
(2)Candidaţii pot contesta rezultatul verificării dosarelor în termen de o zi lucrătoare de la data afişării; contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul unităţii la care s-au înscris.
(3)Contestaţiile se soluţionează de către structura de resurse umane din unitatea care are posturi scoase la concurs şi se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, în termen de o zi lucrătoare de la data expirării termenului de depunere.
(4)După expirarea termenului prevăzut la alin. (3), candidaţii care îndeplinesc condiţiile sunt planificaţi în vederea susţinerii testării psihologice, conform programărilor stabilite de structura de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(5)Comunicarea programărilor şi a rezultatelor la testarea psihologică se face de către structura de resurse umane din cadrul unităţii care scoate posturile la concurs, prin afişare pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs.
(6)Candidaţii pot contesta o singură dată rezultatul la testarea psihologică, în termen de două zile lucrătoare de la data afişării; contestaţiile se depun/se transmit la structura de resurse umane din cadrul unităţii la care s-au înscris.
(7)Contestaţiile se soluţionează de către psihologi cu treapta de specializare minimum specialist; aceştia se stabilesc de către Serviciul psihologia personalului prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, anterior demarării procesului de testare psihologică, şi nu pot fi desemnaţi din rândul psihologilor care realizează evaluările psihologice.
(8)Comunicarea rezultatelor soluţionării contestaţiilor la testarea psihologică se face de către structura de resurse umane din cadrul unităţii care are posturi scoase la concurs, prin afişarea pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, în termen de două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor.
Art. 24
(1)În termen de 5 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor finale la testarea psihologică, candidaţii din sursă internă declaraţi "apt" depun la unitatea care scoate posturile la concurs o adeverinţă medicală, eliberată de medicul unităţii în care este încadrat candidatul, din care să rezulte aptitudinea din punct de vedere medical de ocupare a funcţiei pentru care candidează.
(2)În termen de 7 zile lucrătoare de la afişarea rezultatelor finale la testarea psihologică, candidaţii din sursă externă declaraţi "apt" încheie fişa medicală-tip la medicul unităţii care a scos posturile la concurs, după efectuarea examinării medicale, conform metodologiei şi baremelor medicale în vigoare, şi o depun la structura de resurse umane a unităţii care a scos posturile la concurs.
(3)În termenul prevăzut la alin. (2), candidaţii din sursă externă declaraţi "apt" din punct de vedere medical achită taxa de concurs şi depun la structura de resurse umane dovada achitării taxei.
(4)Structura de resurse umane introduce la dosarele de concurs avizul psihologic, fişa medicală-tip/adeverinţa medicală şi dovada achitării taxei de concurs, după caz.
(5)În termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi (2), structura de resurse umane din unitatea care are posturi scoase la concurs verifică dosarele candidaţilor înscrişi din punctul de vedere al îndeplinirii condiţiilor "apt" psihologic şi "apt" medical şi al existenţei dovezii de achitare a taxei şi întocmeşte un proces-verbal cu candidaţii declaraţi admis/respins, cu menţionarea motivului respingerii.
(6)Rezultatul verificării se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, nu poate fi contestat şi se trimite la unitatea unde se desfăşoară concursul împreună cu dosarele candidaţilor declaraţi "admis".
Art. 25
(1)Candidaţii care îndeplinesc condiţiile de participare susţin probele de concurs, care se derulează în următoarea ordine:
a)una sau, după caz, mai multe probe cu caracter eliminatoriu, în funcţie de specificul postului pentru care candidează, după cum urmează:
(i)proba sportivă pentru evaluarea performanţei fizice;
(ii)proba practică;
(iii)proba orală de verificare a cunoştinţelor de limbă străină;
(iv)interviul, prin care se evaluează potenţialul candidatului de a corespunde specificului postului şi mediului de lucru vizat, stabilit prin raportare la profilul psihoprofesional al postului;
b)probă scrisă pentru examinarea cunoştinţelor specifice postului scos la concurs.
(2)În cadrul probei de evaluare a performanţei fizice candidaţii sunt apreciaţi prin raportare la baremele minime, aşa cum acestea sunt cuprinse în decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor prevăzută la art. 985 din Lege.
(3)În cadrul probei practice sunt testate cunoştinţele practice, abilităţile şi aptitudinile dobândite de către candidaţi în anii de studiu şi, eventual, la un loc de muncă anterior.
(4)Evaluarea competenţelor lingvistice se face raportat la nivelul şi specificul atribuţiilor postului care necesită abilităţi de citire sau/şi scriere sau/şi vorbire în limba străină.
(5)Structura interviului stabilită pe baza abilităţilor, calităţilor, aptitudinilor şi cerinţelor specifice necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale ale posturilor scoase la concurs are caracter confidenţial şi se stabileşte de membrii comisiei de concurs la data interviului, înaintea susţinerii probei.
Art. 26
(1)Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor stabileşte, prin decizie, la propunerea unităţilor penitenciare unde se desfăşoară concursul şi/sau a structurilor de specialitate din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, comisia de concurs, comisia de soluţionare a contestaţiilor şi, după caz, subcomisiile pentru probele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a) pct. (i) - (iii).
(2)Fiecare comisie este formată din preşedinte, membri şi secretar, după cum urmează:
a)comisia de concurs:
- preşedinte: un director general adjunct sau şeful structurii de specialitate din Administraţia Naţională a Penitenciarelor; directorul unităţii unde se desfăşoară concursul sau al unei unităţi care scoate posturi la concurs sau un director adjunct/şef serviciu din domeniul postului;
- membri:
-- şeful structurii de resurse umane din unitatea unde se desfăşoară concursul sau al unei unităţi care scoate posturi la concurs sau un ofiţer desemnat dintr-o structură de resurse umane şi formare profesională;
-- 3 poliţişti de penitenciare, specialişti din domeniul postului scos la concurs, de regulă, cel puţin cu funcţie echivalentă celei scoase la concurs;
-- un ofiţer psiholog, numai pentru proba de interviu;
- secretar: minimum un poliţist de penitenciare, în raport cu numărul de candidaţi înscrişi la concurs;
b)comisia de soluţionare a contestaţiilor:
- preşedinte: directorul general sau un director general adjunct sau şeful structurii de specialitate din Administraţia Naţională a Penitenciarelor; un director de unitate sau un director adjunct din domeniul postului scos la concurs;
- membri: 2 poliţişti de penitenciare, specialişti din domeniul postului scos la concurs, de regulă, cel puţin cu funcţie echivalentă celei scoase la concurs;
- secretar: un poliţist de penitenciare.
(3)Subcomisiile de concurs sunt alcătuite din 2 membri specialişti în domeniul probei.
(4)Dacă, din motive obiective, membrii comisiilor/ subcomisiilor prevăzute la alin. (1) nu pot fi desemnaţi numai din rândul poliţiştilor de penitenciare, aceştia pot fi nominalizaţi şi din rândul personalului civil, încadrat pe funcţii în acelaşi domeniu, care sunt prevăzute cu cel puţin acelaşi nivel de studii cu cel al postului scos la concurs.
(5)În mod excepţional, dacă în sistemul administraţiei penitenciare nu sunt identificaţi specialişti în domeniul postului scos la concurs pentru a fi desemnaţi în comisiile/subcomisiile prevăzute la alin. (1), pot fi cooptaţi în respectivele comisii/subcomisii specialişti din afara sistemului penitenciar.
(6)În imposibilitatea prezentării unei persoane desemnate în comisiile/subcomisiile prevăzute la alin. (1), aceasta va fi înlocuită.
(7)Întocmirea subiectelor, baremelor de evaluare şi notare, modalitatea de susţinere a probelor de concurs, evaluarea, corectarea şi notarea sunt cele stabilite de art. 985 alin. (6) din Lege.
(8)Decizia de stabilire a comisiilor/subcomisiilor conţine şi informaţii referitoare la desemnarea unităţii care asigură logistica.
Art. 27
(1)Persoanele desemnate în comisii/subcomisii pot deţine calitatea de preşedinte, membru sau secretar al unei singure comisii/subcomisii dintre cele menţionate la art. 26 alin. (1).
(2)Din comisiile/subcomisiile prevăzute la art. 26 nu pot face parte persoanele care se află în una dintre următoarele situaţii:
a)sunt în aceleaşi comisii cu soţul/soţia sau o rudă de gradul I;
b)sunt soţ/soţie sau rudă de gradul I inclusiv ori, după caz, au relaţii cu caracter patrimonial cu unul dintre candidaţi;
c)au o vechime mai mică de 3 ani în poliţia penitenciară, în cazul membrilor desemnaţi din rândul poliţiştilor de penitenciare.
(3)Persoanele desemnate în comisiile/subcomisiile prevăzute la art. 26 semnează o declaraţie pe propria răspundere în care precizează că:
a)nu se află/se află în vreuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (2);
b)vor respecta confidenţialitatea lucrărilor comisiei/subcomisiei şi a variantelor de subiecte ce vor fi elaborate.
(4)Existenţa vreuneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (2) poate fi sesizată de orice persoană, în scris, caz în care, în situaţia confirmării, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor dispune înlocuirea persoanei din comisie/subcomisie.
(5)Neîndeplinirea oricărei dintre obligaţiile prevăzute la alin. (3) atrage răspunderea potrivit legii.
Art. 28
(1)Preşedintele comisiei de concurs stabileşte, în raport cu numărul candidaţilor care îndeplinesc condiţiile de participare la concurs, conform proceselor-verbale de verificare a dosarelor candidaţilor înscrişi, calendarul estimativ al derulării probelor de concurs şi planificarea orară a primei probe de concurs; ambele se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs.
(2)La proba scrisă se prezintă doar candidaţii care au fost declaraţi "admis" la probele eliminatorii.
(3)Proba scrisă poate consta în redactarea unei lucrări, rezolvarea unor teste-grilă sau ambele modalităţi combinate.
(4)Pentru concursurile organizate concomitent la nivel regional şi/sau local, care vizează aceleaşi tipuri de posturi, proba scrisă are aceeaşi modalitate de susţinere.
(5)Pentru proba scrisă se elaborează minimum două variante cu subiecte distincte.
(6)Variantele de subiecte se stabilesc în ziua susţinerii probei scrise, sunt păstrate în plicuri sigilate şi semnate de preşedintele comisiei de concurs.
(7)Plicul cu subiectele de concurs este ales de către un candidat, care semnează procesul-verbal de extragere a variantei de subiecte.
(8)Atât pe perioada elaborării variantelor de subiecte, cât şi pe perioada întocmirii baremului de evaluare şi notare este interzis accesul oricărei alte persoane în încăpere, cu excepţia preşedintelui comisiei de concurs.
(9)Timpul alocat pentru elaborarea lucrărilor scrise este stabilit de comisia de concurs şi nu poate depăşi 3 ore din momentul comunicării subiectelor.
Art. 29
(1)Repartizarea în săli a candidaţilor se afişează în ziua susţinerii probei scrise, la locul desfăşurării acesteia, dacă este cazul.
(2)Supraveghetorii pentru susţinerea probei scrise sunt desemnaţi de către directorul unităţii unde se desfăşoară concursul, prin decizie de zi pe unitate, şi trebuie să fie persoane de altă specialitate decât cea la care se susţine proba scrisă.
Art. 30
(1)Accesul candidaţilor în săli este permis înainte de începerea probei scrise, pe baza listelor întocmite pentru fiecare sală şi a documentelor care atestă identitatea, potrivit legii.
(2)După verificarea identităţii, fiecare candidat păstrează pe masă documentul care atestă identitatea până la predarea lucrării scrise; pe listă se menţionează prezenţa fiecărui candidat.
(3)Candidaţii care nu pot face dovada identităţii sau care nu sunt prezenţi în momentul verificării sunt declaraţi "absent" şi eliminaţi din concurs.
(4)Înainte de începerea probei, preşedintele comisiei de concurs sau membrii comisiei desemnaţi de acesta instruieşte/instruiesc supraveghetorii, precum şi candidaţii cu privire la desfăşurarea probei scrise şi la modul de completare a lucrării.
(5)Candidaţilor le este interzisă pătrunderea în săli cu orice fel de materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice mijloc de comunicare la distanţă sau dispozitive de stocare a datelor.
(6)Orice fraudă sau încercare de fraudare dovedită se sancţionează prin eliminarea din concurs; în aceste cazuri, persoanele care asigură supravegherea candidaţilor îl sesizează de îndată pe preşedintele comisiei de concurs, care întocmeşte un proces-verbal de constatare a fraudei.
(7)După comunicarea subiectelor este interzis accesul candidaţilor sau al oricărei persoane în sala de concurs, cu excepţia comisiei de concurs, a supraveghetorilor şi a câte unui reprezentant al organizaţiilor sindicale reprezentative; ieşirea din sală a candidaţilor atrage eliminarea din concurs, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, caz în care aceştia vor fi însoţiţi de supraveghetori.
Art. 31
(1)Lucrarea scrisă se redactează/se rezolvă, sub sancţiunea anulării, numai pe seturile de hârtie asigurate de unitatea unde se desfăşoară concursul. Lucrările şi ciornele se ştampilează. Lucrările se secretizează conform indicaţiilor preşedintelui comisiei de concurs şi se aplică ştampila de concurs, cu excepţia situaţiei în care proba scrisă se desfăşoară cu un singur candidat; pentru redactarea/rezolvarea lucrărilor scrise se va putea folosi numai cerneală sau pix cu mină de culoare albastră.
(2)Candidatul are obligaţia de a preda supraveghetorului desemnat lucrarea scrisă, copia variantei de subiecte primită, dacă este cazul, precum şi ciorna, la expirarea timpului alocat, semnând în borderoul de predare-primire, special întocmit în acest sens.
(3)În cazul redactării lucrării scrise, candidaţii care doresc să corecteze o greşeală anulează cuvântul/rândul/paragraful greşit cu o linie orizontală; orice altă modalitate de corectură decât cea menţionată anterior este considerată semn distinctiv şi atrage după sine anularea lucrării.
(4)Dacă din diferite motive candidaţii doresc să îşi transcrie lucrarea fără să depăşească timpul stabilit, aceştia primesc alte coli de hârtie tipizate; acest lucru este consemnat în borderoul de predare-primire al lucrărilor scrise, iar colile folosite iniţial, cu menţiunea "ANULAT", se introduc într-un plic care se sigilează, se semnează de preşedintele comisiei de concurs şi se păstrează la dosarul de concurs.
(5)În cazul rezolvării testelor-grilă, candidaţii care doresc să corecteze o greşeală procedează conform alin. (4).
(6)La expirarea timpului alocat probei scrise, candidaţii sunt obligaţi să predea lucrările în faza în care se află, depăşirea timpului stabilit fiind interzisă; ultimii 3 candidaţi vor rămâne, în mod obligatoriu, în sală, până la predarea tuturor lucrărilor; dacă la probă participă mai puţin de 3 candidaţi, aceştia rămân în sală până la predarea ultimei lucrări.
(7)Preşedintele şi secretarul comisiei de concurs, după predarea lucrărilor scrise, în prezenţa candidaţilor rămaşi în sală, verifică dacă numărul lucrărilor scrise corespunde cu numărul semnăturilor din procesul-verbal de predare a lucrărilor scrise şi amestecă lucrările scrise; comisia depozitează lucrările scrise, împreună cu documentele constituite pentru susţinerea probei scrise, în spaţiul destinat corectării, care va fi asigurat şi sigilat de către preşedinte.
Art. 32
(1)Baremul de evaluare şi notare a variantei de subiecte extrase se întocmeşte de către membrii specialişti în domeniul postului scos la concurs, în timpul susţinerii probei scrise, şi se afişează la centrul de concurs şi pe pagina de internet a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, imediat după finalizarea probei scrise.
(2)Contestaţiile la baremele de evaluare şi notare se depun/se transmit la sediul unităţii unde se desfăşoară concursul, se înregistrează, menţionându-se pe acestea data şi ora depunerii/transmiterii, precum şi semnătura persoanei care a efectuat înregistrarea, şi sunt predate în cel mai scurt timp secretarului comisiei de concurs.
(3)Termenul de depunere şi de soluţionare a contestaţiilor este cel menţionat la art. 985 alin. (12) din Lege.
(4)Comisia de concurs:
a)verifică dacă contestaţia a fost depusă/transmisă în termenul prevăzut la alin. (2). Contestaţiile depuse după expirarea acestui termen sunt respinse;
b)verifică dacă aspectele contestate au legătură cu baremul de evaluare şi notare la proba scrisă;
c)respinge contestaţia care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. a) şi b);
d)în situaţia în care există contestaţii admise, procedează la rectificarea baremului iniţial şi afişarea baremului definitiv de evaluare şi notare.
(5)Rezultatele soluţionării contestaţiilor la baremele de evaluare şi notare se consemnează într-un proces-verbal.
Art. 33
(1)Înainte de începerea corectării, preşedintele comisiei de concurs numerotează lucrările scrise.
(2)Evaluarea şi notarea, stabilirea notelor în vederea declarării "admis" la concurs şi departajarea se desfăşoară în conformitate cu reglementările art. 985 alin. (9) şi (10) din Lege; ciornele nu se iau în considerare la evaluare şi notare.
(3)Se acordă 1 punct din oficiu.
(4)În situaţia în care, până la afişarea rezultatelor probei scrise, se constată că unul sau mai multe subiecte au excedat tematicii sau bibliografiei de concurs, comisia de concurs va acorda fiecărei lucrări scrise punctajul maxim aferent subiectului sau subiectelor respective.
(5)Notele acordate sunt trecute în borderoul centralizator, care este semnat pe fiecare filă de preşedintele şi membrii comisiei de concurs.
(6)După corectare şi notare, lucrările scrise se desigilează, iar rezultatele se consemnează într-un proces-verbal, pe fiecare unitate şi categorie de post scos la concurs, în ordinea descrescătoare a notelor obţinute. Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de comisia de concurs.
(7)Rezultatele probei scrise se publică pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a contestaţiilor la baremele de notare şi evaluare sau de la data soluţionării contestaţiilor la baremele de notare şi evaluare.
Art. 34
(1)Contestaţiile la proba scrisă se depun/se transmit de către candidaţi la structura de resurse umane din unitatea unde se desfăşoară concursul sau din unităţile unde aceştia au depus dosarul de concurs; prin grija acestei structuri, contestaţiile se înregistrează la secretariatul unităţii, menţionându-se pe acestea data, ora depunerii, numele şi semnătura persoanei care a efectuat înregistrarea, se trimit în aceeaşi zi, prin fax/e-mail, unităţii unde se desfăşoară concursul, care le predă în cel mai scurt timp secretarului comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
(2)Termenul de depunere a contestaţiilor şi de soluţionare a acestora este cel stabilit la art. 985 alin. (13) din Lege.
(3)Comisia de soluţionare a contestaţiilor:
a)verifică dacă toate contestaţiile au fost depuse/transmise în termenul prevăzut la alin. (2). Contestaţiile depuse după expirarea acestui termen sunt respinse;
b)verifică dacă aspectele contestate au legătură cu notarea probei scrise şi se referă la lucrarea candidatului care a formulat contestaţia;
c)solicită preşedintelui comisiei de concurs lucrările sigilate ale candidaţilor care au formulat contestaţii, varianta de subiecte extrasă şi baremul de evaluare şi notare; în situaţia depunerii unei singure contestaţii, lucrarea nu se sigilează;
d)recorectează lucrările, pe baza baremului definitiv de evaluare şi notare, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (2) şi (3).
(4)Notele acordate sunt trecute în borderoul centralizator, care este semnat pe fiecare filă de preşedintele şi membrii comisiei de soluţionare a contestaţiilor.
Art. 35
Rezultatele soluţionării contestaţiilor se consemnează într-un proces-verbal, semnat pe fiecare filă de comisia de soluţionare a contestaţiilor, se publică pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora.
Art. 36
(1)Procesul-verbal cu rezultatele finale ale concursului, care conţine notele acordate de comisia de concurs, notele acordate de comisia de soluţionare a contestaţiilor, după caz, precum şi notele finale, se semnează pe fiecare pagină de către comisia de soluţionare a contestaţiilor şi se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, în termenul prevăzut la art. 35.
(2)Nota obţinută în urma soluţionării contestaţiei este definitivă.
(3)În situaţia în care nu au fost depuse contestaţii, rezultatele consemnate în procesul-verbal prevăzut la art. 33 alin. (6) devin definitive, aspect care va fi consemnat de preşedintele comisiei de concurs printr-un anunţ, care se afişează pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi al unităţilor care au posturi scoase la concurs, înainte de expirarea termenului de soluţionare a contestaţiilor.
(4)Candidatul nemulţumit de rezultatul final al concursului se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile legii.
Art. 37
(1)Pentru fiecare concurs se constituie un dosar care conţine lucrările candidaţilor, documentele create şi gestionate de către comisiile de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi alte documente care au legătură cu acest concurs, inclusiv înregistrările audio sau audiovideo.
(2)Dosarul prevăzut la alin. (1) se constituie prin grija comisiilor de concurs şi de soluţionare a contestaţiilor, precum şi a structurii de resurse umane din unitatea unde se desfăşoară concursul, care răspunde de păstrarea şi arhivarea acestuia conform reglementărilor în vigoare.
(3)Documentele întocmite de comisia de concurs şi comisia de soluţionare a contestaţiilor au caracter confidenţial, cu excepţia celor afişate.
(4)Unitatea unde se desfăşoară concursul restituie dosarele de candidat unităţilor la care acestea au fost depuse.
(5)Documentele personale originale din dosarele candidaţilor care nu au promovat concursul se restituie acestora, la cerere, păstrându-se la dosar copii certificate conform cu originalul.
(6)Unităţile care au scos posturile la concurs vor efectua verificările în evidenţele operative, pentru candidaţii declaraţi "admis".
(7)Unităţile care au scos posturile la concurs întocmesc, pe baza rezultatelor finale ale concursului, dosarele de încadrare ale candidaţilor declaraţi "admis" şi le transmit pentru verificare şi avizare Direcţiei management resurse umane.
Art. 38
(1)Pentru candidaţii declaraţi "admis" la concurs se emit decizii de încadrare/numire în funcţie, după întocmirea tuturor documentelor necesare constituirii dosarului de încadrare, în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor finale ale concursului.
(2)Pentru motive temeinic justificate, decizia de încadrare/numire în funcţie poate fi emisă cu depăşirea termenului prevăzut la alin. (1); în acest caz, structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, structurile de resurse umane din unităţile care au scos posturi la concurs are/au obligaţia de a înştiinţa, în scris, candidaţii declaraţi "admis".
(3)Deciziile de încadrare/numire în funcţie, respectiv motivul respingerii încadrării se comunică în timp util candidaţilor declaraţi "admis", respectiv celor respinşi de către structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau, după caz, de structurile de resurse umane din unităţile care au scos posturi la concurs.
CAPITOLUL IV:Dispoziţii finale
Art. 39
(1)Persoanele desemnate în calitate de observator în cadrul concursului pot participa atât la desfăşurarea, cât şi la evaluarea şi notarea probelor de concurs (proba sportivă pentru evaluarea performanţei fizice, proba practică, proba orală de verificare a cunoştinţelor de limbă străină, interviu şi probă scrisă), au obligaţia de a respecta regulile stabilite de prezentul regulament şi semnează o declaraţie pe propria răspundere, în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (2) şi la art. 27 alin. (3).
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) nu participă la activităţile de întocmire a subiectelor şi a baremelor de evaluare şi notare şi nu pot fi implicate în activitatea efectivă de evaluare şi notare.
Art. 40
Termenul care expiră într-o zi de sărbătoare legală sau nelucrătoare se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare.
Art. 41
Dispoziţiile prezentului regulament sunt aplicabile şi concursurilor de ocupare a posturilor vacante pentru clerul din poliţia penitenciară, cu respectarea dispoziţiilor legale privind constituirea şi organizarea clerului militar.
Art. 42
(1)În cazul în care, potrivit prevederilor legale în vigoare, procesul de recrutare se va realiza prin intermediul unei aplicaţii/platforme informatice, toate documentele ce constituie dosarul de înscriere la concurs, conform art. 5 alin. (1), respectiv art. 22 alin. (1), se vor depune de către candidat on-line, în termenele prevăzute de prezentul regulament. În situaţia în care candidaţii nu au posibilitatea de a transmite documentele on-line, acestea se depun la structura de resurse umane.
(2)Ulterior depunerii on-line a dosarului de înscriere la concurs, dar nu mai târziu de data-limită de înscriere, candidatul prezintă la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau al unităţii care scoate posturile la concurs, în vederea verificării şi certificării acestora, documentele originale.
(3)Documentele prevăzute la art. 7 alin. (1), respectiv art. 24 alin. (1) - (3) se vor depune de către candidat, în termenele prevăzute de prezentul regulament, la structura de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor sau al unităţii care scoate posturile la concurs, urmând ca aceasta să le ataşeze, prin intermediul aplicaţiei/platformei informatice menţionate la alin. (1), la dosarul de înscriere la concurs, împreună cu avizul psihologic şi, după caz, rezultatele verificărilor operative.
(4)În termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data afişării rezultatelor finale ale concursului, pentru candidaţii declaraţi "admis", structura de resurse umane din cadrul unităţii care scoate posturile la concurs ataşează la dosarul de înscriere la concurs toate documentele necesare constituirii dosarului de încadrare, încadrarea candidaţilor fiind condiţionată de obţinerea avizului favorabil al Direcţiei management resurse umane din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Art. 43
Dispoziţiile prezentului regulament privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor de penitenciare din Ministerul Justiţiei.
-****-
ANEXA nr. 1a:CERERE de înscriere la concurs în vederea ocupării postului de ............
Nr. de înregistrare ............/.........
- model -
CERERE de înscriere la concurs în vederea ocupării postului de ............
Doamnă/Domnule ministru,
Subsemnatul/Subsemnata, ........................................, fiul/fiica lui .................................... şi al/a ............................, născut/ă în localitatea .........................., judeţul ..................., în anul ........., luna ................, ziua ................, de cetăţenie ............................., cu domiciliul (reşedinţa) în localitatea .................................., judeţul ............................., absolvent/ă al/a ............................................, cu diplomă de licenţă, specializarea ........................................................, de profesie ................................................................, salariat/ă la ......................................., starea civilă ......................., cu serviciul militar .........................................., cu gradul militar de ..............................., vă rog să îmi aprobaţi înscrierea la concursul pentru ocuparea postului de ............................................ la unitatea ................................. din sistemul administraţiei penitenciare.
Am luat cunoştinţă şi accept următoarele:
- condiţiile de selecţionare şi participare la concurs, drepturile şi obligaţiile ce îmi revin;
- dacă voi fi declarat/ă "admis", numirea în funcţie este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, conform nivelului postului pentru care candidez;
- nu voi fi anunţat/ă personal cu privire la datele şi orele la care se vor desfăşura etapele şi probele de concurs şi rezultatele obţinute, revenindu-mi obligaţia de a mă informa prin verificarea permanentă a site-ului instituţiei;
- îmi asum responsabilitatea asupra exactităţii datelor furnizate în prezenta cerere şi sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.
Sunt de acord cu:
- efectuarea de verificări specifice, cunoscând că, în situaţia în care vor rezulta incompatibilităţi determinate de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de selecţionare, nu voi fi încadrat/ă/numit/ă, chiar dacă în urma concursului susţinut am fost declarat/ă "admis";
- efectuarea înregistrărilor audiovideo ale probelor de concurs;
- prelucrarea de către Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor a datelor mele personale în scopul îndeplinirii formalităţilor de înscriere la concurs, desfăşurarea tuturor etapelor şi probelor de concurs, inclusiv prin publicarea pe site-ul instituţiei a numelui, prenumelui, rezultatelor probelor şi unităţii organizatoare a concursului, precum şi cu prelucrările necesare realizării formalităţilor ulterioare de angajare, conform legii.
Semnătura ...............
Data .......................
ANEXA nr. 1b:CERERE de înscriere la concurs în vederea ocupării postului de ............
Nr. de înregistrare............/.........
- model -
CERERE de înscriere la concurs în vederea ocupării postului de ............
Doamnă/Domnule director,
Subsemnatul/Subsemnata, ........................................, fiul/fiica lui .................................... şi al/a ............................, născut/ă în localitatea .........................., judeţul ..................., în anul ........., luna ................, ziua ................, de cetăţenie ............................., cu domiciliul (reşedinţa) în localitatea ....................................., judeţul .............................., absolvent/ă al/a .................................................., cu diplomă de licenţă, specializarea ................................................, de profesie ...................................................., salariat/ă la ......................................., starea civilă ......................., cu serviciul militar .........................................., cu gradul militar de ..............................., vă rog să îmi aprobaţi înscrierea la concursul pentru ocuparea postului de ............................. la unitatea ................................. din sistemul administraţiei penitenciare.
Am luat cunoştinţă şi accept următoarele:
- condiţiile de selecţionare şi participare la concurs, drepturile şi obligaţiile ce îmi revin;
- dacă voi fi declarat/ă "admis", numirea în funcţie este condiţionată de obţinerea autorizaţiei de acces la informaţii clasificate, conform nivelului postului pentru care candidez;
- nu voi fi anunţat/ă personal cu privire la datele şi orele la care se vor desfăşura etapele şi probele de concurs şi rezultatele obţinute, revenindu-mi obligaţia de a mă informa prin verificarea permanentă a site-ului instituţiei;
- îmi asum responsabilitatea asupra exactităţii datelor furnizate în prezenta cerere şi sunt de acord cu prelucrarea informaţiilor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 679/2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date.
Sunt de acord cu:
- efectuarea de către unitatea penitenciară a verificărilor operative (pentru candidaţii din sursă externă);
- efectuarea de verificări specifice, cunoscând că, în situaţia în care vor rezulta incompatibilităţi determinate de neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor de selecţionare, nu voi fi încadrat/ă/numit/ă, chiar dacă în urma concursului susţinut am fost declarat/ă "admis";
- efectuarea înregistrărilor audio sau audiovideo ale probelor eliminatorii de concurs;
- prelucrarea de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile penitenciare implicate în organizarea şi derularea concursului a datelor mele personale în scopul îndeplinirii formalităţilor de înscriere la concurs, desfăşurarea tuturor etapelor şi probelor de concurs, inclusiv prin publicarea pe site-ul instituţiei a numelui, prenumelui, rezultatelor probelor şi unităţii organizatoare a concursului, precum şi cu prelucrările necesare realizării formalităţilor ulterioare de angajare, conform legii.
Semnătura ..................................
Data .......................
Telefon/E-mail de contact ....................................
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 709 din data de 7 august 2020
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »