Art. 32. - Comisia de concurs: - Regulament din 2020 privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare
M.Of. 709
În vigoare
Versiune de la: 7 August 2020
Art. 32
(1)Baremul de evaluare şi notare a variantei de subiecte extrase se întocmeşte de către membrii specialişti în domeniul postului scos la concurs, în timpul susţinerii probei scrise, şi se afişează la centrul de concurs şi pe pagina de internet a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, imediat după finalizarea probei scrise.
(2)Contestaţiile la baremele de evaluare şi notare se depun/se transmit la sediul unităţii unde se desfăşoară concursul, se înregistrează, menţionându-se pe acestea data şi ora depunerii/transmiterii, precum şi semnătura persoanei care a efectuat înregistrarea, şi sunt predate în cel mai scurt timp secretarului comisiei de concurs.
(3)Termenul de depunere şi de soluţionare a contestaţiilor este cel menţionat la art. 985 alin. (12) din Lege.
(4)Comisia de concurs:
a)verifică dacă contestaţia a fost depusă/transmisă în termenul prevăzut la alin. (2). Contestaţiile depuse după expirarea acestui termen sunt respinse;
b)verifică dacă aspectele contestate au legătură cu baremul de evaluare şi notare la proba scrisă;
c)respinge contestaţia care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. a) şi b);
d)în situaţia în care există contestaţii admise, procedează la rectificarea baremului iniţial şi afişarea baremului definitiv de evaluare şi notare.
(5)Rezultatele soluţionării contestaţiilor la baremele de evaluare şi notare se consemnează într-un proces-verbal.