Art. 2. - Regulament din 2020 privind modul de organizare şi desfăşurare a concursurilor/examenelor de ocupare a posturilor vacante de poliţist de penitenciare
M.Of. 709
În vigoare
Versiune de la: 7 August 2020
Art. 2
(1)Posturile vacante de director general, director general adjunct şi director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de director de unitate penitenciară sunt scoase la concurs prin ordin al ministrului justiţiei. Pentru posturile de director general adjunct şi director de direcţie în cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi de director de unitate penitenciară este necesară propunerea directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2)Posturile vacante de poliţist de penitenciare, altele decât cele prevăzute la alin. (1), sunt scoase la concurs prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea conducătorilor structurilor de specialitate, pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi, respectiv, la propunerea directorilor unităţilor subordonate, pentru acestea, cu avizul structurii de resurse umane din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în funcţie de resursele bugetare alocate anual şi de priorităţile sistemului penitenciar.