Procedura din 2020 de implementare a măsurii ''Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor'' din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19
M.Of. 965 bis
În vigoare
2.Bugetul măsurii şi modalitatea de acordare a ajutoarelor de stat
Măsura este valabilă până la 31 decembrie 2021 şi plăţile în cadrul măsurii vor fi efectuate până la 31 decembrie 2023. În condiţiile în care valabilitatea măsurii va fi prelungită prin modificarea legislaţiei în vigoare, prevederea se va aplica de drept şi asupra prezentei proceduri.
Bugetul alocat măsurii, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările şi completările ulterioare, este în valoare totală de 1.067.095.588 euro, din care 765.000.000 euro fonduri externe nerambursabile şi 142.031.250 euro fonduri de la bugetul de stat şi coparticipare de 160.064.338 euro de la beneficiari. Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 100.500 de beneficiari. Cursul valutar utilizat este InforEuro din luna septembrie 2020, respectiv 1 euro = 4,8395 lei.
6.7.Termenul de soluţionare este de 30 de zile de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin e-mail/front office.
(1)Pentru aplicanţii acceptaţi în urma verificărilor administrative şi de eligibilitate în limita bugetului alocat măsurii, aplicaţia informatică va genera contract de finanţare (anexa nr. 2) care se va regăsi în front office şi va trimite pe adresa de corespondenţă un mesaj de atenţionare în acest sens. Aplicanţii vor intra în aplicaţie, vor descărca contractul de finanţare, îl vor semna cu semnătură electronică şi îl vor reîncărca semnat în aplicaţie în maximum 20 de zile de la primire, dar nu mai târziu de 15 decembrie 2021, împreună cu dovada cofinanţării (extras de cont bancar, scrisoare de aprobare a creditului sau contract de credit). După semnarea acestuia de către ordonatorul terţiar de credite şi reîncărcarea în aplicaţie a contractului semnat de ambele părţi, instituţia de credit parteneră selectată de către aplicant la înscriere va fi înştiinţată electronic că poate face plata ajutorului financiar nerambursabil. Beneficiarii eligibili declaraţi admişi vor deschide conturi curente distincte pentru proiect la instituţia parteneră, care vor fi utilizate exclusiv pentru implementarea măsurii pe perioada de derulare a acesteia. Aplicanţii la măsura 1 "Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile" din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 220/2020, cu modificările şi completările ulterioare, nu sunt eligibili în cadrul prezentei măsuri "Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor".
(2)MEEMA prin AIMMAIPE va transfera în contul de tranzit deschis la instituţia parteneră selectată, cu rol de agenţie de implementare, sumele reprezentând ajutor de stat aferente cererilor de finanţare admise ale beneficiarilor preselectaţi la finanţare.Agenţia pentru IMM, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului, ................................... | Beneficiar, ................................... |
Ordonator principal de credite/Ordonator terţiar de credite, ................................... (semnătura electronică) | Reprezentant legal/funcţia, .................................... (semnătura electronică) |
Control financiar preventiv propriu, ................................... (semnătura electronică) | |
Compartiment economic, juridic resurse umane şi administrativ, ................................... (semnătura electronică) | |
Coordonator UIP ................................... (semnătura electronică) |
REPREZENTANT LEGAL AL ..................................................... Nume Prenume .............................................. Data ......................... Semnătura ........................... |
Nr. crt. | AIMMAIPE (Judeţe arondate) | ADRESA | TELEFON/FAX/E-MAIL |
1. | BRAŞOV Braşov Covasna Sibiu | Str. Turnului nr. 5, Clădirea AJOFM, et. 1, Braşov, C.P. 500152 | Callcenter: 0217950098 0268-548.018 tel. 0268-548.017 fax www.imm.gov.ro agentia.brasov@imm.gov.ro |
2. | CLUJ-NAPOCA Bihor Bistriţa Năsăud Cluj Maramureş Satu Mare Sălaj | Str. Horea nr. 3, et. 3, Cluj-Napoca, C.P. 400174 | Callcenter: 0217950098 0264-487.224 tel. 0264-487.244 fax www.imm.gov.ro agentia.cluj@imm.gov.ro |
3. | CONSTANŢA Brăila Buzău Constanţa Galaţi Tulcea Vrancea | Bd. Tomis nr. 79-81, et. 3, Constanţa, C.P. 900669 | Callcenter: 0217950098 0241-661.253 tel. 0241-661.254 fax www.imm.gov.ro agentia.constanta@imm.gov.ro |
4. | CRAIOVA Dolj Gorj Mehedinţi Olt Vâlcea | Str. Ştefan cel Mare nr. 12, et. 3, Craiova, C.P. 200130 | Callcenter: 0217950098 0251-510.785 tel./fax www.imm.gov.ro agentia.craiova@imm.gov.ro |
5. | IAŞI Bacău Botoşani Iaşi Neamţ Suceava Vaslui | Bdul Tudor Vladimirescu nr. 45A, Bl. B2, Iasicom, Iaşi, C.P. 700305 | Callcenter: 0217950098 0232-261.101 tel./fax 0232-240.213 tel. www.imm.gov.ro agentia.iasi@imm.gov.ro |
6. | PLOIEŞTI Argeş Călăraşi Dâmboviţa Giurgiu Ialomiţa Prahova Teleorman | Bd. Republicii nr. 12, Bl. 33, B1-B2, Ploieşti, C.P. 100066 | Callcenter: 0217950098 0244-522.085 tel. 0244-544.054 fax www.imm.gov.ro agentia.ploiesti@imm.gov.ro |
7. | TÂRGU MUREŞ Alba Harghita Mureş | Str. Gheorghe Doja nr. 25, Târgu Mureş, C.P. 540342 | Callcenter: 0217950098 0265-311.660 tel. 0265-260.818 fax www.imm.gov.ro agentia.targumures@imm.gov.ro |
8. | TIMIŞOARA Arad Caraş-Severin Hunedoara Timiş | Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, Timişoara. C.P. 300575 | Callcenter: 0217950098 0256-292.739 tel. 0256-292.767 fax www.imm.gov.ro agentia.timisoara@imm.gov.ro |
9. | BUCUREŞTI Bucureşti Ilfov | Str. Poteraşi nr. 11, sector 4, Bucureşti, C.P. 040263 | Callcenter: 0217950098 0374-490.686 tel. 0374-092.945 fax. www.imm.gov.ro agentia.bucuresti@imm.gov.ro |
Exerciţiul financiar de referinţă2 | ||
Numărul mediu anual de salariaţi | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale (mii lei/mii EUR) |
Important: Precizaţi dacă, faţă de exerciţiul financiar anterior datele financiare au înregistrat modificări care determină încadrarea întreprinderii într-o altă categorie (respectiv micro-întreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare). | |_| Nu |_| Da (în acest caz se va completa şi se va ataşa o declaraţie referitoare la exerciţiul financiar anterior) |
Perioada de referinţă - anul 2019 | |||
Numărul mediu anual de salariaţi | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Total active (mii lei/mii EUR) | |
1. Datele1 întreprinderii solicitante sau din situaţiile financiare anuale consolidate (se vor introduce datele din tabelul B1 din secţiunea B2) | |||
2. Datele cumulate1 în mod proporţional ale tuturor întreprinderilor partenere, dacă este cazul (se vor introduce datele din secţiunea A) | |||
3. Datele cumulate ale tuturor întreprinderilor legate1 (dacă există) - dacă nu au fost deja incluse prin consolidare la pct. 1 din acest tabel (se vor introduce datele din tabelul B2 din secţiunea B) | |||
TOTAL | |||
Întreprinderea parteneră - Date de identificare | Numărul mediu anual de salariaţi | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale (mii lei/mii EUR) | |||
Numele sau denumirea întreprinderii | Adresa sediului social | Cod unic de înregistrare | Numele şi prenumele Preşedintelui Consiliului de administraţie, Director General sau echivalent | |||
1. | ||||||
2. | ||||||
3. | ||||||
4. | ||||||
5. | ||||||
6. | ||||||
7. | ||||||
8. | ||||||
Total | ||||||
Perioada de referinţă - anul 2019 | |||
Numărul mediu anual de salariaţi1 | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale2 (mii lei/mii EUR) | |
Total | |||
Procent | Numărul mediu anual de salariaţi | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale3 (mii lei/mii EUR) |
Valoare rezultată în urma aplicării celui mai mare procent la datele introduse în tabelul de la pct. 1. |
Numărul mediu anual de salariaţi5 | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale (mii lei/mii EUR) | |
Total |
Identificarea întreprinderilor incluse prin consolidare | |||
Întreprinderea legată (denumire/date de identificare) | Adresa sediului social | Cod unic de înregistrare | Numele şi prenumele preşedintelui consiliului de administraţie, director general sau echivalent |
A | |||
B. | |||
C. | |||
D. | |||
E. | |||
Întreprinderea numărul: | Numărul mediu anual de salariaţi | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale (mii lei/mii EUR) |
1.*) | |||
2.*) | |||
3.*) | |||
4.*) | |||
5.*) | |||
Total |
Perioada de referinţă - 2019 | |||
Numărul mediu anual de salariaţi7 | Cifra de afaceri anuală netă (mii lei/mii EUR) | Active totale (mii lei/mii EUR) | |
Total | |||
Nr. crt. | Anul acordării ajutorului de stat | Forma ajutorului de stat | Furnizorul ajutorului de stat | Actul normativ în baza căruia a beneficiat de finanţare | Cuantumul ajutorului acordat |
TOTAL | |||||
Contract de finanţare | |
Locaţii de implementare ale proiectului | |
Regiunea de dezvoltare | |
Data de începere a perioadei de implementare | |
Data de finalizare a perioadei de implementare |
Beneficiar | |
CUI/Cod fiscal | |
Adresa /sediu (strada, număr, cod poştal, localitate, municipiu, judeţ) | |
Telefon | |
Reprezentant legal | |
Suma totală acordată în cadrul măsurii 1 |
Denumire cheltuială | Nr. contract furnizare (Lei) | Nr. factură | Data factură | Valoare totală fără TVA | Valoare totală cu TVA | Nr. Ordinului de plată |
TOTAL | ||||||
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (13)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (4)
- Ordinul 1146/2021 privind modificarea Procedurii de implementare a măsurii ''Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor'' din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr 3.083/2020
- Ordinul 218/2021 privind modificarea Procedurii de implementare a măsurii ''Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor'' din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene, aprobată prin Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.083/2020
- Ordinul 3682/2020 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 3.083/2020 pentru aprobarea Procedurii de implementare a măsurii ''Granturi pentru capital de lucru acordate IMM-urilor'' din cadrul schemei de ajutor de stat instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (8)
- Regulamentul 679/27-apr-2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor)
- Regulamentul 1589/13-iul-2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (text codificat)
- Directiva 849/20-mai-2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei