Ordonanță de urgență 97/2023 pentru aprobarea Planului de amenajare a spaţiului maritim

M.Of. 1027

În vigoare

Versiune de la: 1 Iunie 2024

Dată act: 9-nov-2023

Emitent: Guvernul

Având în vedere faptul că, în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene, României îi revine obligaţia implementării Directivei 2014/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 2014 de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţiului maritim, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257/135 din 28 august 2014, având ca termen de conformare în ceea ce priveşte intrarea în vigoare a Planului de amenajare a spaţiului maritim data de 31 martie 2021, potrivit art. 15 din directivă,

constatând că România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene (UE) care au transpus integral Directiva 2014/89/UE odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 406/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, cu modificările ulterioare, şi a Hotărârii Guvernului nr. 436/2018 privind aprobarea Metodologiei de elaborare a planului de amenajare a spaţiului maritim,

în considerarea faptului că în data de 19 aprilie 2023 Comisia Europeană a emis avizul motivat în Cauza 2021/2.224 - procedură de infringement referitoare la neîndeplinirea de către România a obligaţiilor care îi revin în temeiul articolului 8 alineatul (1), al articolului 15 alineatul (3) şi al articolului 14 alineatul (1) din Directiva 2014/89/UE, având ca termen de conformare data de 19 septembrie 2023, reproşând astfel României faptul că până la data de 31 martie 2021 nu a elaborat Planul de amenajare a spaţiului maritim şi nu a transmis copii ale acestuia Comisiei şi celorlalte state membre interesate,

apreciem că toate acestea constituie o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu mai poate fi amânată, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată. Datorită amplorii fenomenului şi a consecinţelor negative anterior prezentate asupra interesului public general, considerăm că o eventuală legiferare pe altă cale decât delegarea legislativă, chiar în procedură de urgenţă, nu ar fi de natură să înlăture de îndată aceste consecinţe negative care continuă să se producă.

Art. 2

Art. 3

(1)Instituţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, elaborează periodic, din trei în trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, raportul sectorial de monitorizare a planului, conform domeniilor de competenţă ale acestora, cuprinzând inclusiv datele actualizate aferente indicatorilor prevăzuţi în Planul de amenajare a spaţiului maritim.

Art. 5

(1)Toate autorităţile administraţiei publice sau operatorii economici care propun noi utilizări sau perimetre noi destinate unor utilizări în apele marine notifică Comitetul de amenajare a spaţiului maritim, prin intermediul autorităţii administraţiei publice centrale care gestionează domeniul aferent activităţii/utilizării respective, anterior derulării procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru aprobarea/autorizarea/licenţierea respectivelor activităţi/proiecte.

Art. 6

(1)Pe baza notificării prevăzute la art. 5 alin. (1) şi a informaţiilor şi documentelor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3), Comitetul de amenajare a spaţiului maritim emite, în termen de 3 luni de la primirea acestora, un punct de vedere consultativ cu privire la posibilele conflicte sau sinergii ale utilizărilor şi perimetrelor propuse care nu sunt cuprinse în plan şi care vizează:

(2)În cazul în care, în baza notificării prevăzute la art. 5 alin. (1) şi a informaţiilor şi documentelor prevăzute la art. 5 alin. (2) şi (3), Comitetul de amenajare a spaţiului maritim constată, în termen de 30 de zile de la primirea acestora, că utilizările propuse vizează zonele propice şi nu există suprapuneri cu perimetrele sau utilizările existente, se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare, şi nu este necesară emiterea punctului de vedere prevăzut la alin. (1).

(3)Punctul de vedere emis de Comitetul de amenajare a spaţiului maritim potrivit alin. (1), precum şi procesul-verbal prevăzut la alin. (2) se aduc la cunoştinţă publicului interesat prin intermediul autorităţii publice de la nivel central care gestionează domeniul aferent activităţii/utilizării respective şi prin publicare pe pagina de internet a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei în termen de 5 zile lucrătoare de la data semnării procesului-verbal al şedinţei Comitetului, potrivit Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare.

Art. 7

PRIM-MINISTRU

ION-MARCEL CIOLACU

Contrasemnează:

p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,

Romeo Simionescu,

secretar de stat

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei,

Adrian-Ioan Veştea

p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii

Ionuţ-Cristian Săvoiu,

secretar de stat

Ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului,

Ştefan-Radu Oprea

Ministrul mediului, apelor şi pădurilor,

Mircea Fechet

Ministrul energiei,

Sebastian-Ioan Burduja

Ministrul apărării naţionale,

Angel Tîlvăr

Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,

Florin-Ionuţ Barbu

Ministrul culturii,

Raluca Turcan

Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării,

Bogdan-Gruia Ivan

Ministrul afacerilor externe,

Luminiţa-Teodora Odobescu

ANEXĂ:PLAN de amenajare a spaţiului maritim

1.Introducere

1.1.Principiile, scopul şi obiectivele planului

Activităţile marine şi cele costiere sunt adesea strâns legate între ele, iar pentru a promova utilizarea durabilă a spaţiului maritim, amenajarea spaţiului maritim trebuie să ţină cont de interacţiunile dintre uscat şi mare şi de protecţia ecosistemului marin. Din acest motiv, amenajarea spaţiului maritim are un rol foarte important în stabilirea orientărilor referitoare la managementul durabil şi integrat în utilizarea spaţiului maritim, la conservarea mediului, la combaterea eroziunii şi atenuarea vulnerabilităţii ecosistemelor costiere şi la dezvoltarea socială şi economică. Amenajarea spaţiului maritim trebuie să integreze dimensiunea maritimă a anumitor utilizări sau activităţi costiere şi impactul acestora, precum şi să permită elaborarea unei viziuni integrate şi strategice.

Având în vedere cele menţionate mai sus, precum şi obligaţiile României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016 privind amenajarea spaţiului maritim, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, au fost transpuse integral în legislaţia naţională prevederile Directivei 2014/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 iulie 2014 de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţiului maritim, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 257 din 28 august 2014.

Planul de amenajare a spaţiului maritim contribuie la îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) promovate în cadrul Agendei 2030 a ONU pentru dezvoltare durabilă, respectiv ODD 14 (Conservarea şi utilizarea sustenabilă a oceanelor, mărilor şi resurselor marine pentru dezvoltare sustenabilă) şi ODD 15 (Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării sustenabile a ecosistemelor terestre, gestionarea sustenabilă a pădurilor, combaterea deşertificării şi oprirea degradării terenului şi a pierderii diversităţii). În procesul de elaborare a planului s-a avut în vedere identificarea direcţiilor de dezvoltare ale principalelor domenii de activitate în sectorul românesc al Mării Negre în raport cu priorităţile naţionale şi cu obiectivele europene privind economia albastră sau Pactul Ecologic European, precum şi interacţiunile dintre diferitele utilizări ale spaţiului maritim.

Totodată, obiectivele sunt în concordanţă cu direcţiile de acţiune susţinute în Noua Agendă Teritorială 2030 a Uniunii Europene. În cadrul acesteia este atrasă atenţia asupra faptului că exploatarea sporită şi necoordonată a spaţiului maritim şi a resurselor marine poate influenţa dezvoltarea durabilă, în timp ce schimbările în ceea ce priveşte utilizarea terenurilor şi a spaţiului maritim, urbanizarea şi turismul de masă ameninţă bunurile culturale şi peisajele şi pot fragmenta habitatele naturale şi coridoarele ecologice.

1.3.Stabilirea şi delimitarea responsabilităţilor autorităţilor competente

Realizarea viziunii strategice şi îndeplinirea scopurilor şi obiectivelor Planului de amenajare a spaţiului maritim depind de participarea autorităţilor competente şi a diferitelor părţi interesate la implementarea Planului. Totodată, punerea în aplicare a principiilor şi obiectivelor pentru dezvoltarea durabilă a zonelor maritime ale României trebuie susţinute de politici sectoriale care vizează intervenţii specifice. În plus, prin Hotărârea Guvernului nr. 406/2017 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, cu modificările ulterioare, a fost aprobat Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa nominală a membrilor Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, care are rolul de a armoniza competenţele particulare ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, dorindu-se a se consolida importanţa şi rolul acestui Comitet ca platformă de dialog pentru alinierea priorităţilor sectoriale în raport cu obiectivele pe termen lung ale planificării utilizării durabile a spaţiului maritim.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 18/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, autorităţile competente reprezintă organizaţiile responsabile cu elaborarea şi monitorizarea implementării planului de amenajare a spaţiului maritim, respectiv Comitetul de amenajare a spaţiului maritim, cu atribuţii în elaborarea şi monitorizarea implementării planului de amenajare a spaţiului maritim, şi autorităţile administraţiei publice competente pentru implementarea planului de amenajare a spaţiului maritim.

Având în vedere că Planul de amenajare a spaţiului maritim identifică distribuţia spaţială şi temporală a activităţilor şi utilizărilor actuale şi viitoare în apele marine, Comitetul de amenajare a spaţiului maritim monitorizează implementarea Planului, atât prin rapoartele periodice de monitorizare a planului elaborate de membrii Comitetului, precum şi prin monitorizarea continuă care se realizează prin colectarea sistematică a datelor privind indicatorii propuşi pentru a oferi tuturor actorilor implicaţi informaţii privind progresele înregistrate în procesul de management al scopurilor şi obiectivelor. În scopul monitorizării Planului, toate autorităţile sau operatorii economici care propun noi perimetre sau utilizări în Marea Neagră notifică Comitetul, prin autoritatea publică de la nivel central care gestionează domeniul aferent activităţii/utilizării respective, anterior derulării procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru aprobarea/autorizarea/licenţierea respectivelor activităţi/proiecte.

Pe baza notificărilor primite, Comitetul de amenajare a spaţiului maritim va emite un punct de vedere cu privire la posibilele conflicte sau sinergii ale utilizărilor şi perimetrelor propuse ulterior şi care nu sunt cuprinse în prezentul plan şi care vizează zonele exclusive, zonele susceptibile pentru dezvoltare sau vizează suprapuneri cu utilizările existente. În cazul în care utilizările propuse vizează zonele propice şi nu există suprapuneri cu utilizările existente, autoritatea publică de la nivel central care gestionează domeniul aferent activităţii respective va notifica Comitetul de amenajare a spaţiului maritim, fără a mai fi necesar punctul de vedere al acestuia.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei este autoritate pentru: lucrări publice, construcţii, disciplina în construcţii, amenajarea teritoriului, urbanism, arhitectură, amenajarea spaţiului maritim, mobilitate urbană, locuire, locuinţe, clădiri de locuit, reabilitarea termică a clădirilor, gestiune şi dezvoltare imobiliar-edilitară, dezvoltare regională, coeziune şi dezvoltare teritorială, cooperare transfrontalieră, transnaţională şi interregională, descentralizare, reformă şi reorganizare administrativ-teritorială, reformă în administraţia publică, funcţie publică, fiscalitate locală, proceduri fiscale locale, finanţe publice locale, atestarea domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, dezvoltarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, ajutor de stat aprobat de autorităţile administraţiei publice locale, parcuri industriale, programarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul utilizării asistenţei financiare nerambursabile acordate României de către Uniunea Europeană pentru programele din domeniile sale de activitate, precum şi formarea şi perfecţionarea profesională a personalului din administraţia publică.

b)Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile economie, politici industriale, competitivitate, industria de apărare, resurse minerale neenergetice, dezvoltare durabilă, proprietate intelectuală, invenţii şi mărci, protecţia consumatorilor, infrastructura calităţii şi supravegherea pieţei şi celelalte domenii conexe, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului îndeplineşte funcţia de strategie, prin care se asigură aplicarea politicilor şi strategiilor Guvernului, precum şi a propriilor strategii şi politici, coordonate cu politica Guvernului în domeniile menţionate mai sus, de reglementare şi de control a domeniului de competenţă. Totodată, aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniile antreprenoriatului, întreprinderilor mici şi mijlocii, mediului de afaceri, turismului, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici. Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului elaborează în domeniul economic strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung şi soluţii de reformă în diverse domenii între care evidenţiem: a) industrial, referitor la evoluţia dezvoltării sectoarelor industriei extractive în domeniul de activitate propriu şi a industriei de prelucrare a produselor industriale şi a bunurilor de consum, industria auto, industria metalurgică, industria de maşini şi echipamente, industria construcţii navale şi de material rulant, industria construcţiilor metalice, industria construcţiilor de maşini, industria chimică şi petrochimică, industria de reciclare, biotehnologii, economie circulară şi clusterele.

c)Ministerul Energiei - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia şi Programul de guvernare în domeniul energetic şi al resurselor energetice, în domeniile producţiei, transportului, distribuţiei şi furnizării energiei electrice şi termice, inclusiv a energiei din surse regenerabile/verzi, hidrogen sau alte surse alternative/neconvenţionale de energie, în domeniul exploatării, procesării, transportului, distribuţiei şi valorificării resurselor minerale energetice/hidrocarburi, on-shore sau off-shore, cărbune, uraniu, petrol şi gaze naturale şi derivate ale acestora, în domeniul nuclear civil al gestionării deşeurilor radioactive şi al managementului apei grele, în domeniul întreţinerii şi verificărilor tehnice periodice ale echipamentelor energetice, în domeniul eficienţei energetice şi al pactului ecologic "Green Deal", în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru stimularea iniţiativei operatorilor economici.

d)Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care asigură aplicarea, la nivel naţional, a politicilor Guvernului în domeniul transporturilor şi infrastructurii de transport, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi de armonizare ale activităţilor în cadrul politicii generale a Guvernului, pe domeniile coordonate, şi îndeplineşte rolul de autoritate de stat, în domeniul său de activitate. În acelaşi timp, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii este autoritatea publică centrală responsabilă cu implementarea politicilor de transport şi infrastructură de transport, adoptate la nivelul Uniunii Europene şi al organismelor internaţionale. Totodată, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii aprobă, potrivit legii, instrucţiuni şi regulamente obligatorii pentru activităţile de transport feroviar, rutier, naval şi aerian, stabileşte organizarea regională a transporturilor rutiere, feroviare, navale şi aeriene, emite norme obligatorii de siguranţă a traficului în transporturile rutiere, feroviare, navale, aeriene, precum şi în transportul multimodal şi combinat şi supraveghează respectarea acestora;

e)Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care răspunde de implementarea Directivei Cadru Strategia pentru mediul marin (2008/56/CE), a Directivei Cadru Apă (2000/60/CE), a Directivei privind conservarea habitatelor naturale şi a speciilor de faună şi floră sălbatică (92/43/CEE) şi a Directivei privind conservarea păsărilor sălbatice (2009/147/CE) şi îşi desfăşoară activitatea în domeniile: planificare strategică, dezvoltare durabilă, economie verde, infrastructură de mediu, rezilienţă ecologică, meteorologie, schimbări climatice, protejarea, conservarea şi ameliorarea capitalului natural, arii naturale protejate, biodiversitate, biosecuritate, protejarea cetăţenilor la riscurile de mediu, economia circulară şi gestionarea deşeurilor, gestionarea siturilor potenţial contaminate şi a celor contaminate, gestionarea substanţelor şi preparatelor periculoase, evaluarea şi gestionarea calităţii aerului şi zgomotului ambiant, controlul poluării industriale şi managementul riscului, protecţia atmosferei, managementul fondului forestier şi cinegetic, gospodărirea apelor, siguranţa construcţiilor şi amenajărilor hidrotehnice, hidrologie, hidrogeologie, protecţia, conservarea şi refacerea capitalului natural din domeniul apelor şi pădurilor, sistemul de management de mediu şi audit - EMAS, eticheta UE ecologică şi infrastructura naţională pentru informaţii spaţiale din domeniul de competenţă, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 579/2015 privind stabilirea responsabilităţilor specifice ale autorităţilor publice, precum şi a structurilor tehnice pentru realizarea temelor de date spaţiale şi aprobarea măsurilor necesare pentru punerea în comun a acestora. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor realizează politica la nivel naţional în domeniile protecţiei mediului înconjurător, economiei verzi, biodiversităţii, ariilor naturale protejate, schimbărilor climatice, economiei circulare şi gestionării deşeurilor, gospodăririi apelor, siguranţei construcţiilor şi amenajărilor hidrotehnice, silvic şi cinegetic, cu privire la toate sectoarele şi subsectoarele pe care le administrează, elaborează strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi armonizare a acestor activităţi în cadrul politicii generale a Guvernului, asigură şi coordonează aplicarea strategiei Guvernului în domeniile sale de competenţă, îndeplinind rolul de autoritate de stat, de sinteză, coordonare, reglementare, monitorizare, inspecţie şi control în aceste domenii.

f)Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care este responsabilă cu aplicarea strategiei şi programului de guvernare, cu rol în elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale sectoriale în domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, dezvoltării rurale, îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domeniile conexe: cercetare ştiinţifică de specialitate, conservarea şi managementul durabil al solurilor şi al resurselor genetice vegetale şi animale. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale elaborează strategii şi reglementări specifice în domeniile sale de activitate, în cadrul politicii Guvernului şi în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, cu principiile politicii agricole comune şi cu principiile Politicii comune de pescuit;

g)Ministerul Afacerilor Externe (MAE)- autoritate a administraţiei publice centrale care realizează politica externă a statului român, inclusiv prin îndeplinirea sarcinilor din sfera sa de competenţă care revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, şi participă la promovarea intereselor economice ale României. În vederea realizării politicii externe, MAE colaborează cu toate autorităţile publice cu atribuţii în domeniul politicii externe;

h)Ministerul Afacerilor Interne - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului. În ceea ce priveşte amenajarea spaţiului maritim, printre atribuţiile cu impact direct ale Ministerului Afacerilor Interne amintim: respectarea regimului juridic al frontierei de stat; regimul juridic al străinilor, al solicitanţilor de azil şi al persoanelor care au dobândit o formă de protecţie în România; apărarea împotriva incendiilor, căutare şi salvare şi protecţia civilă a populaţiei şi bunurilor;

i)Ministerul Apărării Naţionale (MAPN)- organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care conduce şi desfăşoară, potrivit legii, activităţile în domeniul apărării ţării. Potrivit Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, acesta este, prin structurile desemnate, autoritate navală militară naţională, autoritate naţională în domeniul pregătirii, brevetării şi perfecţionării pregătirii scafandrilor, precum şi în domeniul autorizării şi inspectării activităţilor subacvatice. În exercitarea competenţei de autoritate navală militară naţională, structura desemnată asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional al activităţilor militare în domeniul naval, pentru stabilirea limitelor zonelor de siguranţă ale navelor militare, a perimetrelor şi regimurilor porturilor militare, precum şi a modului de investigare a evenimentelor de navigaţie în care sunt implicate nave militare şi guvernamentale. Conform Legii nr. 395/2004 privind activitatea hidrografică maritimă, Ministerul Apărării Naţionale este autoritate naţională în domeniul activităţii hidrografice maritime prin Direcţia hidrografică maritimă, care are ca atribuţii realizarea, gestionarea şi ţinerea la zi a fondului de date şi informaţii privind cartografia, geodezia marină şi navigaţia maritimă, conform reglementărilor naţionale şi siguranţei navigaţiei maritime şi convenţiilor internaţionale la care România este parte sau conform acordurilor şi înţelegerilor bilaterale semnate cu statele maritime cu care România are frontieră. În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul Apărării Naţionale colaborează interinstituţional şi cooperează, cu prezervarea obiectivelor şi politicilor sale în domeniul apărării, cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi cu alte instituţii şi autorităţi publice, cu structurile politico-militare şi de conducere militară ale altor state, precum şi ale organizaţiilor internaţionale la care România este parte, cu operatori economici, cu asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi în retragere, cu asociaţiile veteranilor şi cu alte asociaţii profesionale sau organizaţii neguvernamentale, în condiţiile legii;

k)Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, cu rol de sinteză şi de coordonare în domeniile cercetării ştiinţifice, dezvoltării experimentale şi tehnologice, inovării, comunicaţiilor şi digitalizării. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării este autoritatea de stat în domeniile cercetării-dezvoltării experimentale şi tehnologice, inovării, comunicaţiilor şi digitalizării, securităţii cibernetice, serviciilor poştale, radiocomunicaţiilor. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării este autoritatea de stat în domeniile tehnologiei informaţiei, societăţii informaţionale şi cadrului naţional de interoperabilitate, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României. Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, elaborează şi implementează la nivel naţional politica, strategia şi reglementările specifice de dezvoltare şi de armonizare a activităţilor în cadrul politicii generale a Guvernului şi îndeplineşte rolul de autoritate de stat în domeniile sale de activitate: CDI, comunicaţii electronice, digitalizare, servicii poştale şi securitate cibernetică. În domeniile tehnologiei informaţiei (cu excepţia serviciilor publice electronice), societăţii informaţionale şi cadrului naţional de interoperabilitate, Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, prin Autoritatea pentru Digitalizarea României aflată în subordinea sa, elaborează şi implementează la nivel naţional politica în aceste domenii şi îşi exercită autoritatea de stat.

Institutele naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează în coordonarea Ministerului Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi care desfăşoară activităţi în domeniile vizate de amenajarea spaţiului maritim: Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" - I.N.C.D.M. Constanţa; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare "Delta Dunării" - INCDDD; Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar Bucureşti;

l)Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea prim-ministrului, printr-un consilier de stat, şi este autoritatea competentă abilitată să aplice dispoziţiile Legii minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii petrolului nr. 238/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În exercitarea atribuţiilor sale, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale colaborează cu ministere şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu autorităţile administraţiei publice locale, cu instituţii/organizaţii publice şi poate încheia, în limita fondurilor disponibile, contracte cu persoane fizice sau juridice;

m)Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării - Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", denumită în continuare Administraţia Rezervaţiei, este instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, aflată în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. Managementul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" se realizează de Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată de la bugetul de stat, aflată în subordinea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor. Desfăşurarea tuturor activităţilor din rezervaţie este reglementată prin planul de management al rezervaţiei şi prin regulamentul rezervaţiei. Managementul rezervaţiei are ca scop asigurarea statutului de conservare favorabilă a habitatelor şi a populaţiilor speciilor de pe teritoriul acesteia. Planul de management al rezervaţiei se elaborează de către Administraţia Rezervaţiei, cu implicarea Consiliului consultativ de administrare, cu avizul Consiliului ştiinţific, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor;

n)Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră - organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care exercită următoarele atribuţii: evaluarea şi acceptarea rapoartelor privind pericolele majore, evaluarea notificărilor privind proiectarea şi evaluarea notificărilor privind operaţiunile la sondă sau operaţiunile combinate şi a altor astfel de documente care îi sunt prezentate; supravegherea respectării dispoziţiilor prezentei legi de către operatori şi proprietari, inclusiv inspecţii, control, investigări şi măsuri de punere în aplicare; consilierea altor autorităţi sau organisme, inclusiv a autorităţii semnatare a acordurilor petroliere, ANRM, pentru operaţiuni petroliere offshore; elaborarea planurilor anuale în vederea supravegherii eficiente a pericolelor majore; elaborarea de rapoarte; cooperarea cu autorităţile competente ale diferitelor state membre sau cu punctele de contact; instituie o politică, un proces şi proceduri pentru o evaluare completă a rapoartelor privind pericolele majore şi a notificărilor prezentate, precum şi pentru supravegherea conformării cu dispoziţiile prevăzute în prezenta lege, incluzând inspecţii, investigaţii şi măsuri de constrângere; după caz, pregăteşte şi pune în aplicare proceduri coordonate sau comune cu alte autorităţi din statele membre ale Uniunii Europene pentru îndeplinirea atribuţiilor care îi revin în temeiul legii.

Autorităţile, agenţiile sau institutele naţionale cu atribuţii în amenajarea spaţiului maritim, aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea instituţiilor prevăzute mai sus, desemnează reprezentanţi pentru a participa la şedinţele Comitetului de amenajare a spaţiului maritim. La şedinţele Comitetului de amenajare a spaţiului maritim pot participa, în calitate de invitaţi, şi reprezentanţi ai altor instituţii publice cu atribuţii în domeniile vizate de amenajarea spaţiului maritim, conform legii.

2.Procesul de planificare

2.1.Etapele procesului de planificare

2.1.1.Pregătirea procesului de planificare

Astfel, Ordonanţa Guvernului nr. 18/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 88/2017, cu modificările ulterioare, stabileşte obiectivele activităţii de amenajare a spaţiului maritim, cadrul general de elaborare a Planului de amenajare a spaţiului maritim şi de informare şi consultare a părţilor interesate, precum şi cooperare cu statele membre. De asemenea, sunt definite autorităţile competente cu atribuţii în elaborarea şi monitorizarea implementării Planului de amenajare a spaţiului maritim: Comitetul de amenajare a spaţiului maritim (cu rol coordonator) şi instituţiile cu atribuţii în domeniul de reglementare a spaţiului maritim, ai căror reprezentanţi fac parte din Comitet.

Prin Hotărârea Guvernului nr. 406/2017 a fost aprobat Regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi componenţa nominală a membrilor Comitetului de amenajare a spaţiului maritim, modificat prin Hotărârea Guvernului nr. 261/2022. Rolul acestuia este de a elabora şi de a monitoriza implementarea Planului de amenajare a spaţiului maritim, iar membrii săi (nominalizaţi prin hotărâre a Guvernului) sunt responsabili de realizarea secţiunilor tematice privind activităţile, utilizările şi domeniile din aria lor de competenţă.

2.1.2.Analiza datelor privind condiţiile existente şi viitoare

Unul dintre obiectivele principale ale proiectului MARSPLAN-BS II a constat în fundamentarea şi realizarea proiectului de Plan de amenajare a spaţiului maritim, conform Hotărârii Guvernului nr. 436/2018, precum şi elaborarea proiectului de strategie pentru spaţiul maritim transfrontalier România-Bulgaria. Astfel, în cadrul proiectului au fost realizate analize privind condiţiile prezente şi viitoare, având în vedere principalele domenii de activitate cu impact asupra Mării Negre, utilizând informaţii relevante din surse de date administrative sau de statistică oficială. Sinteza acestor analize este prezentată în cadrul prezentului document.

Totodată, în procesul de elaborare a Planului de amenajare a spaţiului maritim au fost utilizate rezultate şi analize realizate în proiectul "Cross-border Maritime Spatial Planning in the Black Sea" (MARSPLAN-BS Project I), proiect realizat în perioada 2014-2017 şi finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul Agenţiei Executive pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii (EASME). De asemenea, au fost utilizate şi rezultate din cadrul unor proiecte sectoriale derulate de alte instituţii (ca de exemplu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor).

2.1.3.Planificarea propriu-zisă

2.1.4.Implementarea

Pentru fiecare dintre activităţile, utilizările şi domeniile care fac obiectul planului, se va avea în vedere armonizarea politicilor sectoriale de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale. Prin intermediul planului se asigură identificarea dimensiunii spaţiale a activităţilor din Marea Neagră, corelarea şi integrarea acestor activităţi. Planificarea maritimă nu îşi propune creşterea birocraţiei şi modificări ale atribuţiilor şi competenţelor sau ale modului de gestiune a activităţilor de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale.

2.1.5.Monitorizarea

Monitorizarea implementării Planului de amenajare a spaţiului maritim este, ca şi elaborarea sa, atribuţia Comitetului de amenajare a spaţiului maritim. Conform Hotărârii Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare, membrii comitetului elaborează periodic, la trei ani, raportul de monitorizare a planului. Acesta este structurat pe secţiuni tematice pe domeniile de competenţă ale membrilor comitetului, care sunt responsabili de realizarea rapoartelor de monitorizare a activităţilor şi utilizărilor spaţiului maritim din domeniile de competenţă. Raportul de monitorizare a Planului de amenajare a spaţiului maritim se prezintă în şedinţă de Guvern de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

În raport cu dinamica utilizărilor, Comitetul de amenajare a spaţiului maritim va avea rolul ca, în baza prevederilor Planului de amenajare a spaţiului maritim, să emită un punct de vedere cu privire la posibilele conflicte sau sinergii ale utilizărilor şi perimetrelor propuse ulterior şi care nu sunt cuprinse în prezentul plan şi care vizează zonele exclusive, zonele susceptibile pentru dezvoltare sau în cazul în care se propun suprapuneri cu utilizările existente, în baza notificării formulate de autoritatea publică de la nivel central care gestionează domeniul aferent activităţii respective.

2.2.1.Analiza capacităţii instituţionale şi a cadrului legal

În privinţa cadrului legislativ, particularitatea constă în complexitatea şi fragmentarea acestuia, elaborarea Planului de amenajare a spaţiului maritim având rolul de a integra diferitele strategii sectoriale într-o viziune teritorială integrată privind sectorul românesc al Mării Negre. Planul de amenajare a spaţiului maritim al României nu modifică actualul cadru legislativ în marja căruia se desfăşoară activităţile maritime, ci reprezintă un instrument care are rolul de a eficientiza utilizarea durabilă a spaţiului maritim, prin armonizarea abordărilor sectoriale.

2.2.2.Analiza particularităţilor mediului natural şi socioeconomic

2.2.3.Analiza conflictelor dintre părţile interesate şi potenţialii utilizatori

În etapa de analiză a condiţiilor existente, derulată în cadrul proiectului "Cross-border Maritime Spatial Planning for Black Sea - Bulgaria and Romania" - MARSPLAN-BS II, au fost identificate posibilele conflicte şi elemente de compatibilitate dintre utilizările existente. Evaluarea conflictelor şi compatibilităţilor dintre utilizările existente ale spaţiului maritim reprezintă o activitate recentă, care necesită clarificări metodologice pentru înţelegerea factorilor determinanţi ai conflictelor şi analiza spaţială a caracteristicilor acestora cu scopul stabilirii mecanismelor de soluţionare.

2.3.Implicarea părţilor interesate

Având în vedere noutatea acestei abordări pentru planificarea utilizărilor şi activităţilor din sectorul românesc al Mării Negre, pentru implicarea tuturor actorilor relevanţi în procesul de elaborare a Planului de amenajare a spaţiului maritim, în cadrul proiectului "Cross-border Maritime Spatial Planning for Black Sea - Bulgaria and Romania" - MARSPLAN-BS II au fost identificate părţile interesate şi s-a realizat clasificarea acestora în funcţie de nivelul de implicare şi de responsabilităţile în raport cu utilizările spaţiului maritim şi activităţile vizate de Plan.

Baza de date a actorilor relevanţi, dezvoltată în cadrul acestui proiect, a fost utilizată pentru stabilirea unei potenţiale platforme de consultare pe termen lung pentru elaborarea şi implementarea Planului de amenajare a spaţiului maritim, cu scopul de a susţine un proces coerent şi continuu de implicare a părţilor interesate. De asemenea, consultarea actorilor relevanţi a avut ca rezultat identificarea principalelor probleme economice şi sociale din zona costieră a Mării Negre, precum şi a interacţiunilor dintre activităţile umane şi procesele naturale în zona de interfaţă ţărm - mare.

3.Contextul planificării

Marea teritorială şi apele maritime interioare ale României

Legea nr. 17 din 7 august 1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României, reglementează statutul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al Zonei Economice Exclusive-EEZ, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996. Marea teritorială a României cuprinde fâşia de mare adiacentă ţărmului ori, după caz, a apelor maritime interioare, având lăţimea de 12 mile marine (22.224 m), măsurată de la liniile de bază. Liniile de bază sunt liniile celui mai mare reflux de-a lungul ţărmului sau, după caz, liniile drepte care unesc punctele cele mai avansate ale ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al insulelor, ale locurilor de acostare, amenajărilor hidrotehnice şi ale altor instalaţii portuare permanente. Coordonatele geografice ale punctelor între care sunt trasate liniile de bază drepte sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. În cazul unor evoluţii obiective de natură să influenţeze punctele între care sunt trasate liniile de bază drepte, coordonatele noilor puncte sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Limita exterioară a mării teritoriale este linia care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile marine, măsurată de la punctul cel mai apropiat al liniilor de bază. Marea teritorială a României se delimitează de marea teritorială a statelor vecine prin înţelegeri cu fiecare dintre aceste state, în conformitate cu principiile şi normele dreptului internaţional. Linia de demarcaţie dintre marea teritorială a României şi cea a Ucrainei rezultă din instrumente juridice, inclusiv documente de demarcare, încheiate între România şi fosta URSS (aplicabile în relaţia cu Ucraina, stat succesor al fostei URSS). O documentaţie de frontieră actualizată este agreată doar la nivelul comisiei mixte de frontieră româno-ucrainene în cadrul activităţii de verificare în comun a frontierei de stat (activitate începută în anul 2004) şi nu este încă în vigoare. Legislaţia relevantă şi aplicabilă în acest moment este "Tratatul dintre România şi Ucraina privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, colaborarea şi asistenţa mutuală în problemele de frontieră" semnat la Cernăuţi pe data de 17 iunie 2003. Frontiera maritimă cu Republica Bulgaria nu a fost stabilită până la acest moment, astfel, schiţele cuprinse în prezentul plan conţin reprezentări ilustrative în ceea ce priveşte frontiera maritimă a României cu Republica Bulgaria. Apele maritime interioare ale României sunt suprafeţele de apă situate între ţărmul mării şi liniile de bază.

Zona contiguă

Zona contiguă a României este fâşia de mare adiacentă mării teritoriale care se întinde spre largul mării până la distanţa de 24 mile marine, măsurată de la liniile de bază stabilite. În zona sa contiguă, România exercită controlul pentru prevenirea şi reprimarea încălcărilor pe teritoriul său, ale legilor şi reglementărilor sale din domeniul vamal, fiscal, sanitar şi al trecerii frontierei de stat. Linia de demarcaţie dintre zona contiguă a României şi cea a Ucrainei a fost stabilită la data 3.02.2009 prin decizia Curţii Internaţionale de Justiţie. Linia de demarcaţie dintre Zona contiguă a României şi cea a Republicii Bulgaria nu a fost stabilită până la acest moment.

Zona economică exclusivă

Zona Economică Exclusivă a României este instituită în spaţiul marin al ţărmului românesc la Marea Neagră, situat dincolo de limita apelor mării teritoriale şi adiacent acestora, în care România îşi exercită drepturi suverane şi jurisdicţia asupra resurselor naturale ale fundului mării, subsolului acestuia şi coloanei de apă de deasupra, precum şi în ceea ce priveşte diferitele activităţi legate de explorarea, exploatarea, protecţia, conservarea mediului şi gestionarea acestora. România a declarat Zonă Economică Exclusivă (ZEE) o suprafaţă de cca 25.000 km². În condiţiile specifice determinate de dimensiunile Mării Negre, întinderea Zonei Economice Exclusive a României se stabileşte prin delimitare, pe bază de acord încheiat cu statele vecine ale căror ţărmuri sunt limitrofe sau situate faţă în faţă cu litoralul românesc al Marii Negre, ţinându-se seama de faptul că lăţimea maximă a Zonei Economice Exclusive, în conformitate cu prevederile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996, poate fi de maximum 200 mile marine măsurate de la liniile de bază. Delimitarea zonei economice exclusive şi a platoului continental ale României şi Ucrainei în Marea Neagră a fost realizată de către Curtea Internaţională de Justiţie prin Hotărârea pronunţată la 3 februarie 2009. Delimitarea zonei economice exclusive şi a platoului continental în raport cu Bulgaria şi, respectiv, cu Turcia nu a fost realizată până în prezent¹.

¹ Reprezentările limitelor spaţiilor maritime ale României din schiţele cuprinse în prezentul plan au caracter ilustrativ, spaţiile maritime ale României nefiind delimitate complet.

3.1.1.1.Geomorfologia

Din punct de vedere geomorfologic, zona costieră poate fi împărţită în două unităţi principale. Unitatea nordică, de la Golful Musura, în nord, până la Capul Midia, în sud, este reprezentată de ţărm deltaic şi lagunar (plaje nisipoase cu pante submarine line). În unitatea sudică, cuprinsă între Capul Singol şi Vama Veche, aspectul general este determinat de prezenţa falezei la baza căreia se formează plaje înguste, alternanţa promontoriilor cu ţărm acumulativ (plaje de tip barieră, cordoane litorale, "pocket-beach"). Între aceste două sectoare există o unitate de tranziţie (Cap Midia - Cap Singol), reprezentată de bariera nisipoasă Mamaia.

Şelful intern al Mării Negre este bine definit având o lăţime de 10-15 km în partea de nord şi aproximativ 1-5 km la sud de Constanţa. Limita estică a şelfului intern este cuprinsă între izobatele de 27-30 m. De la aceste adâncimi până la izobata de 200 m (marginea platoului continental) se întinde şelful extern, caracterizat printr-o pantă uşoară (cca 1‰). Împreună, părţile internă şi externă ale şelfului (platoului continental) reprezintă -80% din sectorul marin al României. Panta continentală, care începe sub marginea şelfului, este abruptă şi tăiată de văi submarine şi canioane, coborând până la adâncimi de circa 1.800-2.000 m, unde începe câmpia abisală. Aceasta ocupă aproximativ 35% din suprafaţa totală a mării şi coboară lent către partea centrală a bazinului, până la adâncimi de cca 2.200 m (Kostianoy şi Kosarev, 2007).

3.1.1.2.Geologia

Sedimentele din unitatea nordică conţin trei populaţii de particule: fracţia argiloasă şi siltică; fracţia nisipoasă - cu participarea cea mai importantă; şi fracţiunea calcaroasă (predominant cochiliferă). Depozitele de plajă din unitatea sudică (Cap Singol-Vama Veche) prezintă caracteristici granulometrice dependente de mai mulţi factori: sursa de material sedimentar, regimul hidrodinamic dominant, morfologia costieră etc. În unitatea sudică se constată acumularea unor sedimente slab sortate în zona backshore şi bine sortate pe plajele submerse.

3.1.1.3.Linia coastei

Spre deosebire de aceasta, linia ţărmului reprezintă graniţa naturală de nisip, pietriş, roci, stânci, păpuriş, mlaştină sau zone umede la ţărmul mării, aflate în spatele liniei de coastă, în direcţia uscatului sau la baza falezei. Linia ţărmului se determină prin măsurători periodice efectuate de către Direcţia Hidrografică Maritimă, în conformitate cu standardele Organizaţiei Hidrografice Internaţionale, acestea fiind folosite la realizarea hărţilor de navigaţie, conform Hotărârii Guvernului nr. 546/2004 privind aprobarea Metodologiei pentru delimitarea domeniului public al statului în zona costieră, art. 4 alin. 1 şi 2.

3.1.2.1.Regimul vântului, curenţilor şi valurilor

3.1.2.2.Temperatura apei, salinitatea şi acoperirea cu gheaţă

Caracteristicile fizice şi cele chimice ale apei din bazinul Mării Negre sunt influenţate în proximitatea zonei costiere de aportul de apă dulce al Dunării, al apelor curgătoare din unitatea sudică şi, în general, de aportul de apă sărată ce pătrunde prin strâmtoarea Bosfor, adusă de curenţii de adâncime care provin din Marea Mediterană. În această structură verticală stratificată poate fi identificat şi un strat intermediar rece (SIR), direct sub stratul de suprafaţă, susţinut de răcirea atmosferică locală şi de scăderea aportului fluvial în lunile de iarnă. Sub acest strat se menţine un mediu anoxic.

O altă trăsătură specifică bazinului Mării Negre este stratificaţia termohalină şi dezvoltarea mediului anoxic şi a concentraţiilor ridicate de hidrogen sulfurat la adâncimi mai mari de 120-150 m. Saltul de salinitate (haloclina) separă stratul apelor de suprafaţă, cu salinitate redusă, şi cel al apelor sărate de adâncime. Datorită diferenţei mari de salinitate, amestecarea verticală a apelor este inexistentă şi are drept rezultat lipsa permanentă de oxigen sub cca 150 m adâncime. Stratificarea verticală se reflectă în concentrarea diversităţii biologice până la această adâncime.

3.1.3.1.Speciile şi habitatele marine

Presiunile antropice asupra stării ecologice a habitatelor pelagice includ creşterea abundenţei speciilor de alge, degradarea calităţii apei (prin scăderea transparenţei, acumularea de organisme gelatinoase, evenimente hipoxice), modificarea structurii comunităţii şi a relaţiilor trofice în ecosistemul marin (eliminarea prădătorilor primari prin activităţi de pescuit; predominarea speciilor pelagice mici care exercită control de sus în jos asupra lanţului trofic; favorizarea apariţiei speciilor invazive; întreruperea lanţului trofic prin creşterea considerabilă a biomasei de meduze şi amplificarea instabilităţii ecosistemice).

Consecinţele socioeconomice ale acestor presiuni antropice asupra habitatelor pelagice se manifestă îndeosebi în domeniul pescuitului, prin reducerea capturilor de specii comerciale de peşti, pierderea locurilor de muncă şi a veniturilor din activitatea de pescuit. Alte efecte se înregistrează în scăderea atractivităţii sectorului turismului, apariţia factorilor de risc pentru sănătatea umană, creşterea costurilor pentru intervenţii de restaurare şi reabilitare a speciilor şi habitatelor marine, perturbarea capacităţii de asigurare a securităţii alimentare a populaţiei şi potenţiale conflicte internaţionale rezultate din competiţia pentru bioresurse marine.

În România există următoarele habitate marine şi costiere² (conform clasificării Natura 2000³) : 1.110 bancuri de nisip submerse de mică adâncime; 1.130 de estuare şi guri de vărsare ale marilor râuri şi fluvii; 1.140 de suprafeţe de nisip şi mâl descoperite la maree joasă; 1.150* de lagune costiere; 1.160 de braţe de mare şi golfuri mai puţin adânci; 1.170 de recife, 1.180 de structuri submarine create de emisiile de gaze; 1.210 de vegetaţie anuală de-a lungul liniei ţărmului; 1.310 comunităţi cu Salicornia şi alte specii anuale care colonizează terenurile umede şi nisipoase; 1.410 pajişti halofile de tip mediteranean (Juncetalia maritimi); 2.110 dune mobile embrionare (în formare); 2.130* dune fixate cu vegetaţie herbacee perenă (dune gri); 2.190 de depresiuni umede interdunale; 8.330 de peşteri marine total sau parţial submerse.

În Marea Neagră există trei specii de mamifere marine din ordinul Cetaceae: marsuinul (Phocoena phocoena relicta), delfinul comun (Delphinus delphis ponticus) şi afalinul (Tursiops truncatus ponticus). Speciile Phocoena phocoena şi Tursiops truncatus sunt incluse în anexele II şi IV ale Directivei Habitate, iar specia Delphinus delphis este inclusă în anexa IV a Directivei Habitate. Toate cele trei specii sunt incluse în anexa 2 a Protocolului privind conservarea biodiversităţii şi a cadrului natural al Mării Negre, precum şi în Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 488/2020 privind aprobarea Listei Roşii a speciilor periclitate de la litoralul românesc al Mării Negre, elaborată conform cerinţelor Convenţiei privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, pentru care se impune respectarea reglementărilor privind protecţia strictă.

Prezenţa populaţiei de delfini depinde de existenţa sursei de hrană, respectiv a stocurilor de peşti. Delfinii apar în apropierea ţărmului românesc în perioada martie-aprilie, când începe migraţia pentru reproducerea stavridului mediteraneean (Trachurus mediterraneus), şi continuă să crească treptat, până în toamnă, în timpul migraţiei altor specii: hamsie (Engraulis engrasicholus), stavrid negru (Trachurus trachurus), lufar (Pomatomus saltatrix), barbun (Mullus barbatus) etc. Frecvenţa apariţiei delfinilor este influenţată de condiţiile de mediu şi de activităţile antropice (spre exemplu, pescuitul excesiv, deversările de ape uzate, transportul maritim).

În România, în apele costiere şi cele marine se întâlnesc cca 133 de specii de peşti, dintre care 58 sunt specii marine, 31 sunt salmastre şi 44 sunt specii de apă dulce. În ceea ce priveşte valoarea comercială, cele mai importante specii sunt: hamsia (Engraulis encrasicolus), stavridul (Trachurus mediterraneus), şprotul (Sprattus sprattus), pălămida (Sarda sarda - această specie este foarte rar întâlnită în Marea Neagră), lufarul (Pomatomus saltatrix), barbunul (Mullus barbatus), aterina (Atherina boyeri) şi calcanul (Scophthalmus maeoticus/Psetta maeotica).

⁴ Regulamentul (UE) 2019/1.241 privind conservarea resurselor piscicole şi protecţia ecosistemelor marine prin măsuri tehnice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 2019/2006 şi (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1380/2013, (UE) 2016/1139, (UE) 2018/973, (UE) 2019/472 şi (UE) 2019/1022 ale Parlamentului European şi ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 894/97, (CE) nr. 850/98, (CE) nr. 2549/2000, (CE) nr. 254/2002, (CE) nr. 812/2004 şi (CE) nr. 2187/2005 ale Consiliului.

Trebuie precizat faptul că 51 de specii de peşti fac obiectul unei protecţii şi conservări speciale conform Ordinului nr. 488/2020 al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind aprobarea Listei speciilor marine periclitate de la litoralul românesc al Mării Negre în vederea protejării şi conservării lor. De asemenea, sunt incluse şi în Legea nr. 281/2011 pentru ratificarea Protocolului privind conservarea biodiversităţii şi a cadrului natural al Mării Negre la Convenţia privind protecţia Mării Negre împotriva poluării, semnat la Sofia la 14 iunie 2002.

În partea de sud a ţărmului românesc există o mai mare diversitate şi o concentrare a populaţiei de peşte datorită calităţii mediului, disponibilităţii surselor de hrană, existenţei unui substrat stâncos şi condiţiilor de salinitate mai ridicată. În partea de nord a litoralului se întretaie liniile de migraţie a speciilor de peşte, zonele de reproducere şi creştere larvară, datorită caracteristicilor geomorfologice: complexul lagunar, platoul marin subacvatic, aportul Dunării (dulcicol, sedimentar, încărcat cu nutrienţi, hrană vie abundentă etc.); Dunărea, ca principală cale de migraţie pentru cele mai valoroase specii de peşti, sturionii şi scrumbia; vegetaţia deltaică şi lagunară, ca habitat de reproducere, creştere larvară şi hrănire pentru chefali, calcan (peşti plaţi), guvizi etc.

Pescuitul de sturioni a fost interzis în România începând cu anul 2006, pentru o perioadă de 10 ani, şi încă alţi 5 ani de prelungire. Deoarece până în 2021, populaţiile de sturioni nu s-au refăcut, pescuitul la sturion în Dunăre a fost interzis pe termen nelimitat până la refacerea stocurilor, conform Ordinului nr. 85/662 din 2021 al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale şi al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind măsurile de refacere şi conservare a populaţiilor de sturioni din habitatele piscicole naturale.

În ceea ce priveşte zonele marine protejate, ultima extindere a reţelei a fost realizată în ianuarie 2016, prin Ordinul nr. 46/2016 al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea siturilor de importanţă comunitară ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Extinderea reţelei de situri Natura 2000 s-a făcut atât pentru protecţia habitatelor de interes comunitar, prevăzute în anexa I a Directivei Habitate (Directiva 92/43/CEE), cât şi pentru specii de interes comunitar prevăzute în anexa II a Directivei 92/43/CEE.

Observaţiile sistematice efectuate în zona românească a platoului continental al Mării Negre în perioada 2009-2018 au evidenţiat prezenţa a 28 de specii de moluşte, printre care 18 din clasa bivalve şi 10 din clasa gasteropode, putând fi identificate diferite comunităţi care au o distribuţie variată în funcţie de adâncimea la care se găsesc sedimentele marine şi granulaţia acestora. În ultimul deceniu, interesul pentru exploatarea moluştelor marine din Marea Neagră a crescut semnificativ.

În condiţii de eutrofizare accentuată, comunităţile tipice din macrofitobentos îşi dezvoltă o structură neuniformă foarte simplificată, cu caracter monospecific şi predominarea speciilor oportuniste, tolerante la eutrofizare. Pe durata sezonului cald, algele verzi (Ulva rigida şi Cladophora) se dezvoltă abundent, îndeosebi în zona Eforie Sud. De asemenea, în majoritatea zonelor de-a lungul coastei româneşti a Mării Negre se regăsesc biomase importante de alge roşii dezvoltate de specia Ceramium.

Anumite activităţi antropice (activităţile turistice, consolidarea falezelor, construirea de diguri, activităţile portuare etc.) pot determina schimbări în ceea ce priveşte compoziţia calitativă a comunităţilor fitobentale, ca urmare a creşterii turbidităţii şi cantităţii de nutrienţi. Având în vedere faptul că activităţile din zona costieră au afectat profund structura calitativă a fitobentosului, rezultatul constă într-o dezvoltare abundentă a speciilor oportuniste, pe durata sezonului estival.

În zona litoralului românesc al Mării Negre au fost semnalate specii marine neindigene, unele dintre acestea dezvoltându-se prin trăsăturile proprii speciilor invazive, ocuparea nişelor ecologice şi capacitatea de adaptare la resursele trofice oferite de habitatul invadat. La nivel internaţional, problema speciilor neindigene, în special a speciilor invazive, a căpătat o importanţă majoră în contextul dezvoltării durabile şi al conservării biodiversităţii. Intensificarea transportului maritim şi al căilor navigabile interioare reprezintă factori majori care favorizează pătrunderea speciilor neindigene. Identificarea şi stabilirea unei liste a speciilor invazive este în curs de elaborare, în cadrul unui proiect derulat de către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Direcţia biodiversitate, lista speciilor invazive urmând să se adopte prin act normativ.

Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, cu modificările şi completările ulterioare, în zona costieră au fost identificate 6 arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) : ROSPA0076 - Marea Neagră; ROSPA0031 - Delta Dunării şi Complexul Razim-Sinoie; ROSPA0066 - Limanu-Herghelia; ROSPA0061 - Lacul Techirghiol; ROSPA0057 - Lacul Siutghiol; ROSPA0060 - Lacurile Taşaul-Corbu.

3.1.3.2.Protecţia naturii, arii marine protejate, inclusiv Natura 2000

Ariile marine protejate sunt un element-cheie al strategiilor dedicate protecţiei ecosistemelor costiere şi marine în multe părţi ale lumii. În acest context, instrumentele de planificare spaţială maritimă pot juca un rol important ca măsuri de protecţie a ariilor naturale protejate şi de prevenire a declinului biodiversităţii. Aceste măsuri, luate în cadrul reţelei de arii marine protejate, trebuie să ia în considerare în mod corespunzător dezvoltarea durabilă, inclusiv să estimeze impactul social şi pe cel economic.

În zona marină, reţeaua Natura 2000 cuprinde 9 situri de importanţă comunitară (SCI) şi o arie de protecţie specială avifaunistică (SPA), care ocupă o suprafaţă de 7.457,66 km² din platoul continental, în timp ce partea marină a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ROSCI0066 - Delta Dunării - zona marină) reprezintă 45% din total. Restricţiile sunt impuse de statutul de Rezervaţie a Biosferei, patrimoniu UNESCO, până la izobata de 20 m, respectiv sit Natura 2000 până la izobata de 40 m. În România, obiectivele de conservare pentru ariile naturale protejate sunt stabilite prin planuri de management, însă la momentul actual, doar 37% din siturile Natura 2000 din sectorul românesc al Mării Negre au planuri de management, iar măsurile de conservare nu sunt în mare parte adaptate cerinţelor.

În ceea ce priveşte desemnarea şi extinderea reţelei, în special extinderea reţelei de situri Natura 2000 realizată în cursul anului 2016, s-a făcut în concordanţă cu recomandările Comisiei Europene privind asigurarea suficienţei siturilor desemnate pentru speciile şi habitatele marine, ale Ţintelor de la Aichi stabilite în baza Convenţiei privind Diversitatea Biologică, ale Strategiei UE privind biodiversitatea pentru 2020, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.081/2013 privind aprobarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2014-2020. Cu toate acestea, crearea şi extinderea reţelei Natura 2000 a condus la conflicte cu alte utilizări ale spaţiului maritim (ca de exemplu pescuitul).

3.2.1.Demografia

Analiza datelor statistice privind populaţia zonei costiere oferă informaţii privind interacţiunea ţărm - mare din perspectiva presiunii pe care o determină variaţiile de populaţie, în special creşterile, asupra mediului marin prin: extinderea aşezărilor umane, dezvoltarea activităţilor economice şi exploatarea resurselor ecosistemului marin (de exemplu: turism, acvacultură marină şi pescuit). Totodată, schimbările privind dimensiunea, structura şi distribuţia populaţiei zonei costiere conduc la modificări privind utilizarea terenului.

La nivel de unitate administrativ-teritorială se înregistrează variaţii foarte mari. Unele dintre acestea au înregistrat pierderi semnificative de populaţie în perioada 2000-2020: C.A. Rosetti (-40,1%), oraşul Sulina (25%), Jurilovca (20%), municipiul Mangalia (9%), municipiul Constanţa (8%) şi Murighiol (7%). La polul opus, volumul populaţiei a înregistrat creşteri în următoarele unităţi administrativ-teritoriale: oraşul Eforie (18%), oraşul Năvodari (19%), Tuzla (26%), Costineşti (30%), Corbu (36%), Limanu (58%), Cumpăna (74%) şi Agigea (74%). Aceste din urmă sunt localităţi care probabil au atras populaţie pe baza oportunităţilor imobiliare, în special terenuri pe care pot fi construite atât locuinţe, cât şi infrastructură destinată turismului.

Rata de înlocuire a forţei de muncă se calculează prin raportarea efectivului populaţiei tinere la o treime din persoanele în vârsta de 15-64 ani, calculat la 1.000 de locuitori. Astfel, la nivelul anului 2020 rata de înlocuire a forţei de muncă este de 585‰ în zona costieră, şi de 644,9‰ la nivel naţional. Aceasta înseamnă că la nivelul zonei costiere 1.000 de persoane ce vor ieşi din câmpul muncii vor fi înlocuite de aproximativ 585 persoane, ceea ce va conduce în următorii 15 ani la un deficit de forţă de muncă de 415 persoane.

Conform analizelor realizate pe baza datelor furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, privind situaţia financiară a firmelor înregistrate în judeţele Tulcea şi Constanţa în 2018, din cei 158.954 de salariaţi înregistraţi, aproximativ 27% îşi desfăşurau activitatea în sectoare economice care pot fi asociate cu economia albastră. Aceştia erau distribuiţi astfel: 3,8% - prelucrarea şi conservarea peştelui, 1% - producerea de produse obţinute din prelucrarea ţiţeiului, 6,3% - fabricarea altor mijloace de transport (nave), 3,5% - lucrări de foraj, prospectarea zăcămintelor de petrol şi gaze naturale, 7% - comerţ cu ridicata a produselor petroliere, 5,2% - activităţi de transport al gazelor naturale.

3.2.2.Activitatea portuară

Planul de amenajare a spaţiului maritim este dezvoltat într-un moment în care eforturile pentru tranziţia către o economie cu emisii zero de carbon sunt accelerate, iar planificarea activităţilor desfăşurate în spaţiul maritim trebuie să susţină noua abordare pentru economie albastră durabilă, în acord cu propunerile Comisiei Europene privind politica maritimă, sintetizate în cadrul comunicării COM (2021) 240 final către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.

Reducerea amprentei de carbon în sectorul transportului maritim şi al activităţii portuare poate contribui la atingerea obiectivelor Pactului verde european, respectiv reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul tuturor modurilor de transport, inclusiv a celor generate de către transportul maritim, recomandările urmând să fie analizate în detaliu în cadrul iniţiativei FuelEU Maritime, care are drept scop creşterea gradului de utilizare a combustibililor alternativi durabili în transportul maritim şi în porturile din Europa.⁸ Comisia Europeană intenţionează instituirea unor noi zone de control al emisiilor în Marea Mediterană şi demararea unor activităţi similare în Marea Neagră,⁹ pentru reducerea emisiilor atmosferice de SO₂ şi NOX provenite din transportul maritim internaţional.

Comisia favorizează consolidarea poziţiei porturilor maritime în cadrul unei forme mai sustenabile de conectivitate internaţională, prin dezvoltarea acestora ca poluri de energie curată, oferirea de stimulente pentru utilizarea combustibililor din surse regenerabile de energie, reducerea amprentei ecologice a operaţiunilor portuare, inclusiv în cazul porturilor specializate de agrement şi a porturilor de pescuit, optimizarea escalelor şi stimularea utilizării pe scară mai largă a gestionării inteligente a traficului. În plus, Comisia va propune extinderea sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) la sectorul transportului maritim.¹⁰

Extinderea tehnologiilor care utilizează hidrogenul în porturi ar putea avea implicaţii importante pentru decarbonizarea economiei, fiind oportun schimbul de informaţii şi de bune practici cu privire la utilizarea hidrogenului drept combustibil alternativ în sectorul naval şi implicit în vederea creării unei infrastructuri de puncte de realimentare cu hidrogen în porturi. Hidrogenul poate deveni în termen scurt o alternativă de combustibil cu emisii reduse pentru căile navigabile interioare şi transportul maritim. Aceasta ar permite abordarea în acelaşi timp a emisiilor portuare locale, precum şi sprijinirea implementării hidrogenului drept combustibil alternativ în sectorul maritim, în scopul decarbonizării acestuia.

3.2.3.Pescuitul

Pentru evaluarea presiunii pescuitului, a fost monitorizat indicatorul privind mortalitatea prin pescuit, care nu poate depăşi valoarea de 1, însemnând că nu poate fi capturată o cantitate mai mare de peşte faţă de capacitatea de reproducere anuală a stocurilor de peşte. În Marea Neagră şi Marea Mediterană, presiunea pescuitului asupra stocurilor de peşte a scăzut din 2003 până în anul 2018, conform indicatorului mortalităţii, la aproximativ 2,1. Pentru atingerea nivelului durabil, sunt necesare eforturi suplimentare de conservare a stocurilor de peşte, prin punerea în aplicare a Declaraţiei ministeriale de la Sofia, semnată la data de 7 iunie 2018, în cadrul unei conferinţe la nivel înalt privind pescuitul şi acvacultura în Marea Neagră, care concretizează angajamentele asumate în declaraţia de la Bucureşti şi stabileşte un plan de acţiune specific pentru următorii 10 ani pentru sustenabilitatea pescuitului din Marea Neagră.¹²

În România sunt multe specii neexploatate şi subexploatate. În cazul şprotului, dintr-o cotă totală anuală de aproximativ 3.400 de tone, România pescuieşte maximum 40 de tone/an. De asemenea, din 8.000 de tone cotă totală de rapană, se pescuiesc 3.000 de tone, iar dintr-o cotă de midii de aproximativ 400 de tone sunt exploatate 200 de tone. În ceea ce priveşte rechinul, din 14 tone cotă, se înregistrează capturi foarte mici, iar în cazul vongolelor nu au fost înregistrate capturi, întrucât aceasta din urmă constituie o activitate reglementată recent.

3.3.1.Documentele şi strategiile naţionale şi regionale

3.3.2.Documentele şi strategiile internaţionale

- Directiva 2008/56/CE (Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin) şi documentele suport, respectiv Decizia Comisiei 2017/848/CE de stabilire a unor criterii şi standarde metodologice privind starea ecologică bună a apelor marine şi a specificaţiilor şi metodelor standardizate de monitorizare şi evaluare, precum şi de abrogare a Deciziei 2010/477/UE. Directiva prevede că statele membre trebuie să adopte măsurile necesare pentru a obţine sau a menţine starea ecologică bună a mediului marin până în anul 2020. Politica maritimă integrată (PMI) consideră că amenajarea spaţiului maritim este un instrument de sprijin pentru atingerea stării ecologice bune a mediului marin deoarece contribuie la managementul eficient al activităţilor maritime, precum şi la utilizarea durabilă a resurselor marine. Trebuie subliniat faptul că Planul de amenajare a spaţiului maritim este prevăzut şi corelat cu Programul de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a Mării Negre, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 432/2020, care susţine implementarea directivei mai sus menţionate;

- Directiva (UE) 2018/2.001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018, care prevede că statele membre asigură în mod colectiv faptul că ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie al Uniunii în 2030 este de cel puţin 32 % şi stabileşte un cadru comun pentru promovarea energiei din surse regenerabile ca obiectiv obligatoriu al Uniunii Europene privind ponderea globală a energiei din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie al Uniunii în 2030. De asemenea, directiva stabileşte norme referitoare la sprijinul financiar pentru energia electrică din surse regenerabile, la autoconsumul acestui tip de energie electrică şi la utilizarea energiei din surse regenerabile în sectorul încălzirii şi răcirii şi în cel al transporturilor, la cooperarea regională între statele membre, precum şi între statele membre şi ţări terţe, la garanţiile de origine, la procedurile administrative şi la informare şi formare. Totodată, Directiva 2018/2.001 stabileşte criteriile de durabilitate şi de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru biocombustibili, biolichide şi combustibilii din biomasă;

- Regulamentul (UE) nr. 1315/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind orientările Uniunii pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport şi de abrogare a Deciziei nr. 661/2010/UE stabileşte orientări pentru crearea unei reţele transeuropene de transport care cuprinde o structură pe două niveluri, care constă într-o reţea globală şi o reţea centrală, stabilită pe baza reţelei globale. Regulamentul stabileşte priorităţile pentru dezvoltarea reţelei transeuropene de transport.

4.Colectarea, analiza şi cartografierea datelor statistice

4.2.Aspectele relevante privind utilizările spaţiului maritim

(1)4.2.1. Navigaţia şi porturile

Portul Constanţa este un hub important pentru Europa Centrală şi de Est, lider în regiunea vestică a Mării Negre. Datorită Canalului Dunăre-Marea Neagră, un punct-cheie al infrastructurii sale, Portul Constanţa are avantajul de a fi situat la capătul Coridorului Rin-Dunăre. Acesta acoperă 3.926 ha, din care 1.313 ha este teren şi restul de 2.613 ha este apă. Lungimea totală a cheurilor este de 29,83 km, iar adâncimile variază între (-) 4 şi (-) 19 metri. Portul Constanţa este atât port maritim, cât şi port fluvial. Conectarea portului cu fluviul Dunărea se face prin Canalul Dunăre-Marea Neagră.

- terminale vrac solid - există două terminale specializate care operează minereu de fier, bauxită, cărbune şi cocs. Terminalele pot opera atât nave maritime, cât şi fluviale, cu o rată de descărcare de peste 45.000 de tone/24 de ore. Capacitatea de stocare este de 4,7 milioane de tone simultan, iar capacitatea anuală de funcţionare este de peste 27 de milioane de tone. Există, de asemenea, un terminal specializat (capacitate de stocare de peste 100.000 de tone şi capacitate de funcţionare de 4,2 milioane de tone/an) în care sunt operate îngrăşăminte, fosfat, uree, apatit şi alte produse chimice;

Zona Midia are o suprafaţă de 823,9 ha, din care 223,8 ha uscat şi 600,1 ha apă. Deserveşte Complexul Petrochimic adiacent, permiţând accesul tancurilor cu capacitate de 20.000 tdw. Are o capacitate de funcţionare anuală de peste 300 de nave prin patru dane operaţionale, specializate în manipularea şi depozitarea produselor supradimensionate, containere, îngrăşăminte şi mărfuri generale. Cu toate acestea, una dintre principalele activităţi constă în furnizarea de servicii exportatorilor de animale, în special ovine şi bovine.

Porturile turistice sunt porturile Tomis, Belona (situat în Eforie Nord), portul turistic Mangalia şi Marina Limanu (LifeHarbour Limanu situat pe lacul Limanu, care comunică cu marea, în apropiere de Mangalia). Acestea oferă facilităţi de acostare, depozite, operaţiuni de ridicare şi lansare pentru ambarcaţiuni mici şi medii, cursuri de navigaţie, precum şi organizarea de competiţii de iahting. De asemenea, exista mici porturi turistice cu facilităţi de ancorare şi în Costineşti, Sfântu Gheorghe şi Sulina.

Portul Tomis este situat în centrul istoric al oraşului Constanţa. Portul a fost construit în 1958 prin închiderea golfului Delfinului cu două baraje: cel nordic, cu o lungime iniţială de 400 m, extins în 2007 cu 200 m; cel estic cu o lungime de 500 m începând de la stânca Cazinoului, o clădire istorică din Constanţa, unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale oraşului, construită în 1909. Trei dintre cele patru laturi ale sale (cele de est, sud şi vest) oferă facilităţi de acostare.

Portul Mangalia este situat lângă graniţa bulgară şi este cel mai modern port turistic din România, oferind condiţii ideale pentru staţionarea şi întreţinerea ambarcaţiunilor (până la 18 m lungime). Portul Mangalia are o capacitate de 146 locuri de acostare pentru ambarcaţiuni, cheuri în lungime de 155 m şi a fost construit în perioada 2006-2008, cu asistenţă financiară UE de 4.071.365,77 euro (prin Programul Phare CES 2004/016-772.04.01.01.01 - Proiecte majore de infrastructură regională) şi o contribuţie de 651.418,52 euro de la Consiliul Local şi Municipiul Mangalia. Portul Mangalia este singurul port turistic de pe coasta Mării Negre, îmbunătăţit şi extins în conformitate cu standardele tehnice şi de calitate europene, ceea ce permite includerea în cele mai prestigioase reţele de porturi turistice europene. Oferă acces direct la cheuri şi o legătură directă cu oraşul, un spaţiu protejat de vânturi puternice şi furtuni şi o zonă extinsă, adecvată sporturilor nautice.

Ministerul Energiei, conform prevederilor Legii nr. 34/2017 privind instalarea infrastructurii pentru combustibili alternativi şi ale Hotărârii Guvernului nr. 87/2018 pentru aprobarea Strategiei privind Cadrul naţional de politică pentru dezvoltarea pieţei în ceea ce priveşte combustibilii alternativi în sectorul transporturilor şi pentru instalarea infrastructurii relevante în România şi înfiinţarea Consiliului interministerial de coordonare pentru dezvoltarea pieţei pentru combustibili alternativi, susţine dezvoltarea infrastructurii de combustibili alternativi în România, astfel încât toate tipurile de transport, metodele şi tehnologiile relevante să poată fi utilizate nediscriminatoriu în conformitate cu eficienţa, aplicabilitatea şi rentabilitatea lor pentru a asigura un sistem de transport cu un grad ridicat de continuitate şi un impact minim asupra mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei, atât în aglomerările urbane, cât şi de-a lungul infrastructurii interurbane şi reţelelor europene de transport rutier, naval şi aerian.

- Asigurarea condiţiilor necesare pentru construirea a cel puţin un punct de realimentare cu GNL în portul maritim din reţeaua TEN-T centrală (Constanţa) până la finalul anului 2025 şi a cel puţin un punct de realimentare cu GNL în cel puţin unul din porturile interne din cadrul reţelei centrale TEN-T, până la finalul anului 2030. Administraţiile portuare vor pune la dispoziţia operatorilor economici terenuri portuare pentru construcţia de terminale GNL, cu respectarea standardelor tehnice de infrastructură critică, în momentul în care condiţiile comerciale sunt îndeplinite.

- Asigurarea, prin întreţinerea şi modernizarea sistemelor existente, acolo unde este cazul, a infrastructurii de alimentare cu energie electrică de la mal a navelor maritime şi de navigaţie interioară, în conformitate cu cererea identificată şi costurile implicate, în mod prioritar în porturile maritime sau de navigaţie interioară ale reţelei centrale TEN-T până la finalul anului 2023, şi în alte porturi, după caz, până la finalul anului 2025, de către administraţiile portuare care deţin în proprietate şi/sau administrare aceste porturi.

Pentru aplicaţiile de transport maritim, hidrogenul poate deveni în termen scurt o alternativă de combustibil cu emisii reduse pentru căile navigabile interioare şi transportul maritim. Mai multe porturi din ţări UE s-au angajat în analize şi studii privind furnizarea de hidrogen pentru a-şi decarboniza operaţiunile, sectorul de transport maritim şi industriile din interiorul ţărilor respective. Extinderea tehnologiilor care utilizează hidrogenul în porturi ar putea avea implicaţii importante pentru decarbonizarea economiei. Aceasta ar permite abordarea în acelaşi timp a emisiilor portuare locale, precum şi sprijinirea implementării hidrogenului drept combustibil alternativ în sectorul maritim, în scopul decarbonizării acestuia.

Proiectul constă în preluarea gazelor naturale de la ţărmul Mării Negre printr-un terminal GNL şi presupune realizarea interconectării sistemului naţional de transport gaze naturale la terminalul GNL prin construirea unei conducte de transport gaze naturale, în lungime de cca 25 km, de la ţărmul Mării Negre până la conductele T1 şi T2. Capacitatea şi presiunea de proiectare pentru această conductă se vor stabili în funcţie de cantităţile de gaze naturale disponibile la ţărmul Mării Negre, iar termenul preconizat de finalizare este în anul 2026. Valoarea estimată a investiţiei este de 19,6 milioane euro.

Conform Legii nr. 235/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, este important să menţionăm că infrastructura de transport naval este constituită din: apele naţionale navigabile ale României, infrastructura de căi navigabile interioare şi infrastructura portuară indiferent de forma de proprietate. Infrastructura de căi navigabile este constituită din: căile navigabile ale României, ecluzele, apărările şi consolidările de maluri şi taluzuri, drumurile tehnologice de-a lungul canalelor navigabile, construcţii hidrotehnice, precum şi terenurile, instalaţiile şi echipamentele aferente acestora. Infrastructura portuară este constituită din următoarele elemente: terenurile portuare, construcţiile hidrotehnice destinate acostării navelor şi/sau aferente porturilor, bazinele portuare din interiorul porturilor, şenalele de acces în porturi, căile ferate, drumurile tehnologice, instalaţiile şi echipamentele aflate în perimetrul portuar şi care sunt destinate furnizării de utilităţi, acvatoriile.

	Port	2014	2015	2016	2017	2018	2019	Reţea TEN-T
1	Constanţa	47.066.000	48.664.000	50.233.000	49.436.000	51.600.000	56.750.000	centrală
2	Midia	6.898.000	6.360.000	7.374.000	7.695.000	8.154.000	8.215.000
3	Galaţi	6.019.000	7.312.000	7.726.000	7.520.000	7.720.000	7.980.000	centrală
4	Tulcea	1.257.000	1.513.000	1.554.000	1.403.000	1.804.000	1.992.000	globală
5	Brăila	924.000	822.000	842.000	765.000	957.000	1.232.000	globală
6	Călăraşi - Chiciu	493.000	470.000	544.000	664.000	757.000	1.106.000	globală
7	Giurgiu	379.000	615.000	543.000	603.000	678.000	830.000	centrală
8	Mangalia	284.000	231.000	239.000	90.000	103.000	267.000

În prezent este în implementare proiectul "Modernizarea infrastructurii portuare prin asigurarea creşterii adâncimii canalelor şi bazinelor şi a siguranţei navigaţiei în portul Constanţa", finanţat prin Programul operaţional UE Infrastructură mare POIM 2014-2020, axa prioritară 1 - Îmbunătăţirea mobilităţii prin dezvoltarea reţelei TEN-T şi a transportului de metrou, obiectiv specific 1.3 - Creşterea utilizării căilor navigabile şi a porturilor situate în reţeaua centrală TEN-T. Ca urmare, adâncimile apei în bazinele portuare şi la danele de operare vor fi conforme cu adâncimile proiectate, iar astfel se va întări poziţia actuală a portului Constanţa în regiunea Mării Negre şi în cadrul sistemului european de transport. Proiectul prevede lucrări de dragare în 17 zone portuare pentru a aduce la nivelul proiectat bazinele şi şenalul de acces din portul Constanţa.

(2)4.2.2. Pescuitul

În prezent, navele de pescuit cu unelte tractate utilizate în apele româneşti se caracterizează astfel: sunt în mare parte dotate cu vinciuri hidraulice pentru ridicarea beam traw-ului la rapană a dragii hidraulice la vongole şi a traului pelagic la peşte. O parte din nave au în dotare instalaţie frigorifică, 3 nave au instalaţii complexe hidraulice de pescuit vongole şi instalaţii de centru de expediere şi purificare moluşte. Principalele probleme care afectează pescuitul sunt legate de lipsa infrastructurii portuare care să asigure operaţiunile de acostare, debarcare, staţionare şi de prima vânzare pe întreaga linie costieră, precum şi numărul redus de fabrici de procesare. De asemenea, nearmonizarea legislaţiei naţionale reprezintă un obstacol în menţinerea şi dezvoltarea sectorului pescăresc. În apele marine româneşti, activitatea de pescuit se desfăşoară în principal în intervalul aprilie-septembrie, când cele mai importante specii comerciale de peşti ajung în zona costieră pentru reproducere şi hrănire. Situaţia capturilor de peşte aferente porturilor în tone debarcate în perioada 2012-2021 este prezentată în Tabelul nr. 7.

Portul/Punctul de debarcare	Capturile aferente porturilor şi punctelor de debarcare (tone)										Total 2012-2021
Portul/Punctul de debarcare	2012	2013	2014	2015	2016	2017	2018	2019	2020	2021	Total 2012-2021
Port Sulina	159,9	128,9	215,2	738,9	47,2	24,2	26,2	20,2	25,8	15,4	1401,9
Port Midia	20,0	188,8	507,0	1551,3	2914,7	3351,9	2882,4	2704,0	2392,8	2038,5	18551,4
Port Tomis	0,0	155,4	132,9	675,5	1092,7	1725,6	1203,4	952,0	539,1	296,2	6772,8
Port Constanţa	0,0	123,2	177,8	417,8	701,7	710,8	597,9	436,0	145,8	66,8	3377,9
Port Mangalia	61,0	263,7	169,8	260,7	8,7	4,8	731,0	766,0	549,1	189,7	3004,6
PD Sfântu Gheorghe	0,6	0,0	0,0	0,0	12,8	29,9	0,0	146,2	148,5	110,0	448,0
PD Edighiol	6,0	161,0	214,7	635,9	1301,1	1458,4	1242,3	1161,0	155,0	80,5	6415,7
PD Mamaia	206,6	3,5	35,9	26,6	59,0	1316,3	216,2	335,6	31,6	37,3	2268,6
PD Agigea	3,8	3,3	10,9	20,0	18,3	20,6	56,7	50,5	300,0	129,7	613,9
PD Eforie Sud	0,0	0,0	0,0	0,0	0,0	17,0	20,2	83,5	48,2	99,7	268,6
PD Costineşti	319,6	491,1	475,9	463,5	317,8	872,6	749,1	475,0	104,3	10,6	4279,4
PD Olimp	14,1	77,7	247,6	37,4	356,0	10,8	10,7	11,4	15,4	46,7	827,7
PD 2 Mai	7,7	12,1	8,9	13,6	6,1	9,4	7,9	6,6	7,5	4,5	84,4
PD Vama Veche	6,6	8,5	2,0	0,2	0,7	0,8	0,4	1,9	0,0	1,5	22,6
Total (to)	805,9	1617,0	2198,8	4841,3	6836,9	9553,2	7744,4	7149,9	4462,9	3127,1	48337,4

(3)4.2.3.Turismul maritim şi de litoral

Turismul este una dintre cele mai importante şi reprezentative activităţi economice din zona costieră. Sectorul turistic stimulează creşterea economică generând venituri, locuri de muncă şi investiţii. Totodată, acesta contribuie la susţinerea patrimoniului cultural şi natural, oferind venituri pentru a finanţa facilităţi şi infrastructură care sunt apreciate de vizitatori şi rezidenţi şi promovează identitatea şi apartenenţa noastră europeană, distinctă prin diversitatea sa.

Conform Planului Naţional de Amenajare a Teritoriului - Secţiunea VIII-a Zone cu resurse turistice, în zona costieră au fost identificate 10 unităţi administrativ-teritoriale cu concentrare foarte mare de resurse turistice (localităţile Constanţa, Mangalia, Eforie, Limanu, Agigea, Techirghiol şi Istria, din judeţul Constanţa şi localităţile Sulina, Murighiol şi Sfântu Gheorghe, din judeţul Tulcea) şi 8 unităţi administrativ-teritoriale cu concentrare mare de resurse turistice (localităţile Năvodari, Costineşti, 23 August, Tuzla, Corbu, Mihai Viteazu, în judeţul Constanţa şi localităţile Jurilovca şi C.A. Rosetti în judeţul Tulcea).

Numărul turiştilor de pe litoral a crescut constant în ultimii 20 de ani. Dacă în anul 2000 în judeţul Constanţa erau înregistraţi oficial 757.789 turişti în cadrul structurilor de cazare, numărul acestora a crescut la aproape 1,4 milioane în anul 2019. În anul 2020, pe fondul pandemiei COVID-19, numărul turiştilor s-a redus cu 27,2%, o scădere mult mai mică decât la nivel naţional (- 52,2%).¹⁵ Se remarcă o concentrare teritorială pronunţată a cererii turistice din judeţul Constanţa, respectiv aproximativ 98% din numărul de turişti aleg localităţile de pe coasta Mării Negre¹⁶.

În privinţa zonei litorale, aproximativ 90% din numărul total de turişti sunt înregistraţi în perioada de sezon (mai-septembrie), iar 2/3 din numărul de turişti în perioada de vârf de sezon (lunile iulie-august). Această concentrare în timp şi spaţiu generează o serie de efecte negative. O aglomerare excesivă în perioada de vârf de sezon şi, în special în weekendurile din vârf de sezon creează o serie de probleme, pe de-o parte legate de gradul de satisfacţie a turiştilor, iar pe de altă parte legate de protejarea factorilor de mediu, în perioada de vârf de sezon adesea depăşindu-se capacitatea de suport a plajei, infrastructura de acces şi de primire turistică.

Dacă în perioada comunistă litoralul românesc era o destinaţie turistică de top la nivel european, capabilă să atragă atât un număr mare de turişti români, dar totodată şi un număr important de turişti străini, în anii de tranziţie, pe fondul unor privatizări nereuşite şi al unor investiţii la nivel minim, staţiunile turistice din zona de litoral au pierdut din atractivitatea de altă dată, odată cu numărul mare de hoteluri rămase închise în timpul sezonului, cu străzile deteriorate, trotuare distruse, spaţiile verzi neîngrijite, iluminatul public deficitar, locurile de parcare insuficiente, plajele neîngrijite, amenajarea precară a falezelor şi a locurilor de promenadă etc.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării are unul dintre cele mai atractive peisaje din Europa, însă promovarea acesteia nu este suficient realizată, iar infrastructura de transport este slab dezvoltată. Deşi durata sezonului turistic s-a extins din aprilie până în octombrie, vârful demografic este atins în august-septembrie, când trece perioada de apariţie şi înmulţire a ţânţarilor. Acest lucru demonstrează că veniturile din activităţile turistice au un vârf sezonier în perioada de vară.

Ecoturismul este dezvoltat în zona Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Potenţial mare au şi celelalte arii naturale protejate din zona costieră. Această formă de turism este favorizată şi de existenţa celorlalte arii naturale protejate din zona litorală, dar şi din Dobrogea. Cadrul natural deosebit de generos oferă oportunităţi pentru amenajarea unor trasee tematice de vizitare, pentru realizarea unor observatoare de păsări, pentru dezvoltarea unor trasee de drumeţie sau de cicloturism etc.

Turismul balnear este favorizat de prezenţa factorilor naturali terapeutici. Este practicat în staţiunea Techirghiol, situată pe malul lacului cu acelaşi nume, dar şi în alte staţiuni unde au fost înfiinţate baze de tratament balnear (Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Saturn, Mangalia). Cu toate acestea, cererea pentru această formă de turism este în scădere, în special pentru că facilităţile actuale nu sunt adaptate cererii turistice internaţionale. Modernizarea facilităţilor de tratament balnear şi wellness, dar şi dezvoltarea unora noi, care să poată fi folosite tot timpul anului, va contribui atât la prelungirea sejurului mediu al turiştilor, dar şi la prelungirea sezonului turistic.

Piaţa turismului de aventură a cunoscut o evoluţie pozitivă şi este în continuă creştere. Oferta turistică a staţiunilor de pe litoralul românesc este extrem de variată în ceea ce priveşte sporturile marine. Staţiunile de pe litoral, cu baze de cazare: Mamaia Nord, Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Techirghiol, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia au diferite posibilităţi recreative, cu hoteluri moderne şi facilităţi pentru practicarea sporturilor de aventură.

Pe litoralul românesc pot fi practicate sporturi sezoniere, precum cicloturismul, călărie (Herghelia şi Hipodromul Mangalia) zbor cu parapanta (în Mamaia, Eforie Sud, Capul Tuzla şi Vama Veche), salt cu paraşuta (în Tuzla), pescuit de agrement (Complexul lagunar Razelm-Sinoe, Lacurile Taşaul, Siutghiol, Lacurile Corbu, Agigea, Tatlageac, Hagieni, Limanu, Mangalia), iar în zona marină excursii şi plimbări cu catamaranul sau cu iahtul, surfing, schi nautic, windsurfing, scufundări etc. Practicarea turismului de aventură pe coasta de vest a Mării Negre oferă diverse oportunităţi.

Localizare	Valoare turistică şi activităţi
Sulina şi C.A. Rosetti	Oraş cu port turistic şi patrimoniul fabulos, inclusiv în ceea ce priveşte comunele adiacente
Sfântu Gheorghe, Murighiol, Jurilovca	Localităţi cu creşterea cererii de turism, pentru specificitatea şi potenţialul local, complexitatea mai mare a serviciilor turistice (în continuă dezvoltare) în domeniile explorării ariilor naturale protejate, pescuitului sportiv, observării păsărilor etc.
Sulina, Sfântu Gheorghe	Turism de agrement şi recreere
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, Rezervaţia Peştera Movile (Mangalia)	Ecoturism, Turism practicat în scopuri ştiinţifice
Sfântu Gheorghe, Murighiol, Jurilovca, 2 Mai, Vama Veche, Corbu	Turism rural
Corbu, Vadu, Cap Midia	Turism bazat pe resurse naturale
Techirghiol, Eforie Nord, Mangalia, Murighiol	SPA, turism balnear
Toate staţiunile situate pe coasta Mării Negre	Turism curativ heliomarin, Turism de afaceri, Turism bazat pe evenimente, Turism de masă
Toate staţiunile din partea sudică a zonei costiere	Turism de agrement, Turism sportiv - vânătoare sportivă, pescuit sportiv, sporturi nautice
Podişul Dobrogei	Turism viticol

(4)4.2.4. Zonele militare şi de restricţii

(5)4.2.5. Infrastructura inginerească

În România, eforturile pentru protejarea zonelor costiere împotriva eroziunii şi a riscului de inundaţie au reînceput recent, după ce în anul 1991 acestea au fost sistate în diferite faze de execuţie. Abordarea românească privind protecţia costieră constă în proiectarea şi implementarea măsurilor care provin dintr-o serie de soluţii de reabilitare structurală "soft" şi "hard", metode introduse de ingineria costieră, care oferă soluţii în Managementul Integrat al Zonei Costiere.

Lucrările de protecţie costieră sunt planificate pentru a fi implementate atât în zona de nord (între Stăvilar Periboina şi Stăvilar Edighiol), cât şi în litoralul sudic (Mamaia, Constanţa/Tomis, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Venus, Saturn, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn şi 2 Mai). Principalele măsuri urmăresc prevenirea eroziunii litorale şi limitarea efectelor negative ale acesteia asupra litoralului românesc, prin desfăşurarea activităţilor de reabilitare şi protecţie, inclusiv extinderea artificială a plajelor, construirea de structuri costiere conectate sau paralele cu ţărmul, recife artificiale, apărările de mal/diguri pentru a stabiliza malurile/falezele, zidurile de sprijin etc. Măsurile propuse se vor implementa cu respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului, biodiversităţii, ariilor naturale protejate şi a legislaţiei privind prevenirea schimbărilor climatice.

- Diamond Link Global, reprezentând un sistem de cabluri submarine cu puncte de ancorare în Poti (Georgia) şi Constanţa (România), ca parte a unui sistem care va conecta direct Tbilisi (Georgia) şi Bucureşti (România). Acest sistem creşte semnificativ capacitatea şi conectivitatea din regiune. În plus faţă de construcţia şi disponibilitatea sa rapidă, cablul Diamond Link Global din regiunea Mării Negre oferă o capacitate de proiectare semnificativ mai mare, costuri unitare mai mici, latenţă mai mică prin conectivitate directă şi capacitatea de a utiliza unităţi de ramificare suplimentare în viitor. Principalele caracteristici ale Diamond Link Global sunt: lungimea - 1.083 km; latenţă 5,415 ms; RFS - Q2-2019; EOL - 2044).

(6)4.2.6. Depozite de muniţie îngropate

Procentul redus de mine găsite în baraje se datorează faptului că acestea au fost smulse şi deplasate de valuri ori înecate din cauza depăşirii termenului de viaţă. Ca urmare, până în 1960, aproximativ 20 de mine pe an au fost scoase la mal datorită curenţilor marini şi a valurilor, fiind distruse de echipe specializate. În perioada 1948-1978, marinarii militari români au executat constant activităţi de dragaj în zonele minate. Deşi forţele de dragaj româneşti au depus eforturi mari pentru a curăţa litoralul, au existat raioane cu pericol de mine în zona Mangalia, la sud şi la nord de Constanţa, la sud de gura Braţului Sf. Gheorghe şi la gura Braţului Sulina (conform avizelor de navigatori).

Între 2015 şi 2018, hidrografii militari au parcurs primele două etape în zona barajelor istorice de mine, urmând ca ultimele două să fie executate de Centrul 39 Scafandri, prin scafandrii EOD. Această cooperare cu scafandrii EOD a început încă din anul 2015, cu misiuni în comun, cu contacte descoperite, clasificate, identificate ca mine marine şi apoi neutralizate. În momentul în care un obiect submers este identificat ca mină marină, raionul este interzis pentru navigaţie, prin emiterea unui aviz de navigatori de la Direcţia Hidrografică Maritimă, iar scafandrii EOD încep operaţiunile de neutralizare.

(7)4.2.7. Patrimoniu cultural subacvatic

România este Stat Parte la Convenţia UNESCO 2001 privind protejarea patrimoniului cultural subacvatic. Convenţia a fost acceptată de România prin Legea nr. 99/2007 şi, potrivit prevederilor art. 11 alin. 2 din Constituţia României, republicată, este parte din dreptul intern. Convenţia - inclusiv Normele care fac parte din aceasta - se aplică în apele teritoriale ale României, aşa cum sunt acestea definite de tratatele şi convenţiile internaţionale, şi în toate apele sale interioare.

Platforma continentală a Mării Negre este înscrisă în Lista monumentelor istorice din România sub codurile CT-I-s-A-02561 şi TL-I-s-A-05721, precum şi în Repertoriul arheologic naţional, făcând obiectul protecţiei instituite prin Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prin Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, platforma continentală a Mării Negre are o dublă clasificare de monument istoric clasa A, precum şi de sit arheologic. Astfel, orice investiţii sau intervenţii care pot afecta patrimoniul cultural se supun prevederilor legale în vigoare.

În cadrului procesului de consultare cu membrii Comitetului de amenajare a spaţiului maritim a fost subliniată nevoia identificării precise, delimitarea perimetrelor, reglementarea modului şi a condiţiilor de intervenţie în zonele în care se regăsesc vestigii arheologice subacvatice - situri şi epave - în scopul protejării lor şi departajarea acestora de zonele care pot fi redate exploatării economice, în special în zonele vizate de proiecte de investiţii de infrastructură de interes strategic.

(8)4.2.8. Extracţia de resurse minerale

Zona offshore românească acoperă 22.000 km² şi atinge adâncimi de peste 1.000 m. Întreaga zonă este împărţită în perimetre de dimensiuni diferite, unele dintre ele fiind concesionate de titulari pentru activităţi de explorare, dezvoltare şi exploatare. Fiecare proiect offshore are caracteristici proprii, bazate pe aspecte geologice şi alţi factori circumstanţiali. În comparaţie cu cele onshore, proiectele offshore sunt considerabil mai scumpe şi au un ciclu de implementare pe termen lung. Aceşti doi factori sunt motivul pentru care proiectele offshore sunt considerate a fi de mare risc, în special în prima parte - cea de explorare¹⁹.

Dintre cele 21 de perimetre de explorare a hidrocarburilor situate offshore şi în zona costieră a Mării Negre (din care 9 sunt date în concesiune), doar perimetrele XVIII Istria şi XV Midia, suprafaţa contractuală B, sunt în faza de producţie. Perimetrul XIII Istria cuprinde cinci zăcăminte, care au totalizat 185 de milioane de barili de ţitei, 8 milioane de barili de condensat şi 48 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, iar perimetrul XV Midia, suprafaţa contractuală B, cuprinde două zăcăminte, totalizând aproximativ 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale. Conform estimării resurselor din Marea Neagră, realizată de către Deloitte în anul 2018, din cauza exploatării de lungă durată, rezervele de ţiţei şi de condensat sunt aproape epuizate. Conform raportului Deloitte (2018), aproximativ 8% din producţia de ţiţei şi condensat la nivel naţional provine din perimetre offshore, diferenţa fiind acoperită din producţia onshore. Cantitatea totală de ţiţei produsă în 2016 în România a fost de aproximativ 27 de milioane de barili, iar consumul a depăşit 82 de milioane de barili. În anul 2017 cantitatea de ţiţei extrasă offshore a fost de 209.483 tone, comparativ cu anul 2016, când au fost extrase 258.171 tone ţiţei, iar în 2015 au fost extrase 256.072 tone.

În perimetrul EX-27 Muridava, explorarea a arătat cantităţi posibile de 4,85 miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 11,7 milioane de barili de ţiţei. Explorările din perimetrele EX-28 Est Cobălcescu, EX-29 EST Rapsodia şi XV Midia A nu au arătat până acum o cantitate viabilă de hidrocarburi din punct de vedere comercial. În 2014 a fost anunţată o mică descoperire în perimetrul XVIII Istria, câmpul Marina, cu un potenţial de producţie de 1.500-2.000 barili echivalent petrol/zi.

În martie 2012, OMV Petrom - S.A. şi Exxon Mobil Exploration & Production Romania Ltd. (în calitate de operator) au anunţat faptul că prin sonda Domino 1, poziţionată în perimetrul XIX 2 Neptun (DEEP), s-au descoperit resurse recuperabile estimate între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. În prezent se derulează activităţi legate de proiectare şi obţinerea avizelor, acordurilor, aprobărilor şi autorizaţiilor necesare pentru construirea infrastructurii de exploatare.

În octombrie 2015, companiile Lukoil, PanAtlantic şi Romgaz au anunţat, de asemenea, descoperirea pe platoul continental al României a unui potenţial zăcământ important de gaze naturale. Pe baza datelor seismice şi în urma analizei probelor obţinute în timpul operaţiunilor de foraj, rezultatele preliminare indică rezerve care depăşesc 30 de miliarde metri cubi de gaze naturale. Proiectul este în prezent în faza de evaluare -confirmare a resurselor de gaze naturale descoperite pe structura Lira pentru pregătirea planului de dezvoltare - exploatare.

Activitatea în domeniul extracţiei de resurse minerale, coordonată de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), include concesionarea pentru explorare/exploatare a resurselor petroliere offshore, precum şi a resurselor minerale de tipul agregatelor, nămolurilor sapropelice din zona costieră a Mării Negre. Există perimetre în care activităţile sunt în curs de desfăşurare, precum şi zone libere care vor fi concesionate investitorilor interesaţi, care au capacitatea tehnică şi financiară.

Descrierea actului de autorizare	Beneficiarul actului de autorizare
Act de autorizare privind lucrări offshore pentru proiectul "Dezvoltare gaze naturale Midia (MGD)- Componenta offshore"	BLACK SEA OIL & GAS - S.A.
Act de autorizare privind lucrările efectuate pe uscat pentru proiectul "Dezvoltare gaze naturale Midia (MGD)- Conducta de alimentare din amonte - Segment terestru"	BLACK SEA OIL & GAS - S.A.
Act de autorizare privind executarea unui studiu geotehnic onshore/pe uscat, în localitatea Tuzla, aferent traseului terestru al conductei şi a locaţiei unde se doreşte amplasarea staţiei de măsurare a gazelor naturale, pentru proiectul "Executare foraje geotehnice în vederea evaluării imobilelor"	EXXON MOBIL EXP. and PROD. ROMANIA LIMITED NASSAU (Bahamas) Sucursala Bucureşti
Act de autorizare executare studiu geotehnic localitatea Corbu, judeţul Constanţa, proiect "Execuţie foraje geotehnice suplimentare pe amplasamentul staţiei de tratare gaze", localitatea Corbu, comuna Corbu, judeţul Constanţa	BLACK SEA OIL & GAS - S.A.
Act de autorizare executare lucrări "Foraje geotehnice offshore" pe traseul segment submarin conducte alimentare din amonte Ana-STG-zona Vadu, judeţul Constanţa, proiect "Dezvoltare gaze naturale MIDIA".	BLACK SEA OIL & GAS - S.A.

Prin Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore sunt stabilite măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol şi de abandonare, precum şi a lucrărilor aferente operaţiunilor petroliere, desfăşurate de titularii de acorduri petroliere cu privire la perimetrele petroliere offshore, în conformitate cu prevederile acordurilor petroliere încheiate între titulari şi ANRM. Până în momentul de faţă, lucrările au fost finalizate, urmând a fi recepţionate în perioada imediat următoare şi ulterior a fi date în exploatare.

(9)4.2.9.Resursele energetice regenerabile

Cu titlul general, la nivelul Uniunii Europene, sursele regenerabile de energie (energia eoliană, energia solară, energia hidroelectrică, energia oceanelor, energia geotermală, biomasa şi biocombustibilii) constituie alternative la combustibilii fosili şi contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, la diversificarea surselor de energie şi la reducerea dependenţei de pieţele volatile şi incerte ale combustibililor fosili, în special cele de gaze naturale şi ţiţei. La acest moment, energia eoliană offshore reprezintă unul dintre pilonii cei mai importanţi şi nou-identificaţi la nivelul Uniunii Europene, cu rol semnificativ în atingerea obiectivului de neutralitate climatică a continentului european cu orizont 2050.

Europa dispune de resurse eoliene offshore însemnate, iar exploatarea acestui potenţial este înscrisă ca obiectiv în textul Strategiei UE privind valorificarea potenţialului energiei din surse regenerabile offshore pentru un viitor neutru climatic²⁰, lansată în noiembrie 2020. Strategia susţine o dezvoltare rapidă a capacităţilor eoliene offshore, de la o capacitate instalată de 20 GW în momentul de faţă, până la un maximum estimat de 300 GW capacitate instalată de energie eoliană offshore până în anul 2050.

De asemenea, în cadrul Regulamentului (UE) 2022/869 din 30 mai 2022 privind liniile directoare pentru infrastructurile energetice transeuropene (stabilirea proiectelor PCI), direct aplicabil, sunt incluse prevederi clare privind planificarea reţelei offshore şi dezvoltarea de planuri strategice de dezvoltare a reţelei offshore integrate pentru fiecare bazin maritim, în conformitate cu coridoarele prioritare ale reţelei offshore (România face parte din coridorul prioritar al Reţelelor offshore din sud şi est - SE offshore).

În conformitate cu Regulamentul menţionat, până la 24 ianuarie 2023, statele membre, cu sprijinul Comisiei, în cadrul coridoarelor lor specifice prioritare ale reţelei offshore, ţinând seama de particularităţile şi de dezvoltarea din fiecare regiune, încheie un acord fără caracter obligatoriu pentru a coopera cu privire la obiective legate de producţia de energie din surse regenerabile offshore care urmează să fie implementată în fiecare bazin maritim până în 2050, cu etape intermediare în 2030 şi 2040, în conformitate cu planurile lor naţionale privind energia şi clima, precum şi potenţialul de energie din surse regenerabile offshore al fiecărui bazin maritim.

De asemenea, până la 24 ianuarie 2024 şi ulterior, ca parte a planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani, ENTSO pentru energie electrică, cu implicarea operatorilor de transport şi sistem relevanţi, a autorităţilor naţionale de reglementare, a statelor membre şi a Comisiei elaborează şi publică, ca un raport separat care face parte din planul de dezvoltare a reţelei pe 10 ani al Uniunii, planuri strategice de dezvoltare a reţelei offshore integrate la nivel înalt pentru fiecare bazin maritim, în conformitate cu coridoarele prioritare ale reţelei offshore menţionate în Regulament, ţinând seama de protecţia mediului şi alte utilizări ale mării.

La elaborarea planurilor strategice de dezvoltare a reţelei offshore integrate la nivel înalt, ENTSO pentru energie electrică ia în considerare acordurile fără caracter obligatoriu menţionate anterior pentru elaborarea scenariilor planului de dezvoltare a reţelei pe 10 ani la nivelul Uniunii. Planurile strategice de dezvoltare a reţelei offshore integrate la nivel înalt oferă o perspectivă extinsă privind potenţialul capacităţilor de producţie offshore şi nevoile aferente reţelei offshore, inclusiv privind nevoile potenţiale în ceea ce priveşte interconexiunile, proiectele hibride, conexiunile radiale, consolidările şi infrastructura de hidrogen.

Printre politicile şi măsurile asumate în PNIESC privind energia şi clima în contextul celor cinci dimensiuni ale Uniunii Energetice este prezentat programul privind producerea energiei din surse regenerabile: eoliană, geotermală, solară, biomasă, hidro. Conform PNIESC, din perspectiva evoluţiei preconizate a consumului final de energie regenerabilă în contextul politicilor actuale - electricitate (SRE-E), în perioada următoare, se aşteaptă ca toate sursele de producţie a energiei regenerabile să înregistreze o creştere, pe fondul tendinţei de reducere a costurilor pentru energia eoliană şi solară, ca urmare a avansului tehnologic.

În ceea ce priveşte investiţiile în sectorul energetic din România, în baza prevederilor Regulamentului UE 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă, PNRR prevede o alocare la 1,62 miliarde euro. Pentru accesarea acestor fonduri, la nivelul autorităţilor guvernamentale eforturile se îndreaptă spre dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice din surse regenerabile. De asemenea, prin PNRR, România şi-a asumat creşterea semnificativă a producţiei de energie din surse regenerabile, iar una dintre măsurile necesare pentru a îndeplini acest obiectiv este utilizarea potenţialului de energie offshore.

Prin Comunicarea Comisiei din 8 martie 2022 "REPowerEU: Acţiune europeană comună pentru o energie mai accesibilă, mai sigură şi mai durabilă"²¹, Comisia Europeană a solicitat statelor membre să cartografieze, să evalueze şi să asigure rapid zone terestre şi maritime adecvate care sunt disponibile pentru proiecte de energie regenerabilă, proporţionale cu acestea, precizând inclusiv aspecte privind evaluarea de mediu şi cartarea zonelor eligibile pentru aceste proiecte. Prin documentul-suport²² al aceste comunicări, publicat în cursul lunii mai, Comisia Europeană propune excluderea siturilor Natura 2000 şi a altor arii naturale protejate din zonele identificate pentru proiectele de energie regenerabilă şi identificarea acelor zone care nu au impact semnificativ asupra mediului şi biodiversităţii.

Cu relevanţă deosebită în atingerea obiectivelor energie-schimbări climatice pentru România, în contextul dezvoltării surselor de energie regenerabilă offshore, este şi preluarea în sistemul energetic a noilor transportatori de energie, unul dintre aceştia fiind hidrogenul. Producerea hidrogenului din surse regenerabile, ceea ce numim hidrogen verde, reprezintă o soluţie pentru limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră şi decarbonarea treptată a sectoarelor dificil de decarbonat, precum sectorul transporturilor şi cel al industriilor. În prezent, hidrogenul este energofag, ajungând la preţuri mari de producere. Cu toate acestea, ulterior dezvoltării surselor regenerabile, inclusiv a celei eoliene offshore, se întrevede scăderea semnificativă a costurilor. Sunt estimate scăderi ale costurilor acestei tehnologii pe termen lung (în jurul anului 2030) datorate clarificării şi identificării soluţiilor cu privire la limitările logistice actuale.

Totodată, pentru a dezvolta potenţialul eolian în Marea Neagră, România trebuie să gestioneze o serie de provocări, cea mai semnificativă fiind cea legată de reţeaua electrică şi preluarea în sistem a producţiei de energie offshore. Parcurile eoliene offshore dezvoltate la Marea Neagră de către România vor trebui conectate la reţeaua din sud-estul ţării, în Dobrogea, unde există deja o parte semnificativă a capacităţilor de producţie de energie regenerabilă (eoliană şi solară), alături de două noi unităţi nucleare la Cernavodă, aspect care determină o creştere considerabilă a capacităţii instalate într-o zonă cu cerere locală de energie destul de limitată.

(10)4.2.10. Maricultura (acvacultura marină)

Acvacultura marină din zona Mării Negre a României a arătat o dezvoltare relativ recentă. În urmă cu 50-60 de ani au fost elaborate experimental primele tehnologii de cultivare dirijată a celor mai importante specii marine de nevertebrate şi peşti. Dintre speciile de peşti cultivate menţionăm: păstrăvul curcubeu (Onchorhyncus mikiyss), chefalul (Mugil cefalus), calcanul (Scophtalmus maeoticus/Psetta maeotica), cambula (Platichthys flesus luscus) şi sturionii. Pentru mediul salmastru merită amintit şalăul (Stizostedion lucioperca).

Acvacultura marină oferă un potenţial semnificativ pentru furnizarea de surse durabile de hrană, jucând astfel un rol-cheie în realizarea securităţii alimentare şi a nutriţiei, a ocupării forţei de muncă şi a dezvoltării economice în toate zonele de coastă. Având în vedere că litoralul Mării Negre a României este limitat la 245 km, din care mai mult de jumătate este reprezentat de Delta Dunării, acvacultura tradiţională românească s-a bazat în principal pe specii de peşti de apă dulce. Cu toate acestea, în ultimii ani, s-a pus tot mai mult accent pe potenţialul mariculturii şi s-au efectuat activităţi de cercetare pentru a stimula dezvoltarea domeniului. La nivelul Mării Negre, dezvoltarea şi extinderea acvaculturii marine depind de disponibilitatea spaţiului pentru desfăşurarea durabilă a acestei activităţi.

Problematica majoră care a împiedicat atât recoltarea, cât şi cultivarea bivalvelor din mediul natural în România o constituia până în anul 2020 lipsa clasificării microbiologice a apelor Mării Negre, aşa cum o cere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/627 al Comisiei din 15 martie 2019 de stabilire a unor modalităţi practice uniforme pentru efectuarea controalelor oficiale asupra produselor de origine animală destinate consumului uman în conformitate cu Regulamentul (UE) 2017/625 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2.074/2005 al Comisiei în ceea ce priveşte controalele oficiale [anterior Regulamentul (CE) nr. 854/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a normelor specifice de organizare a controalelor oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman]. Prin eforturile şi consultanţa oferite de experţii Centrului Demonstrativ de Acvacultură din cadrul INCDM, în anul 2020 s-a realizat clasificarea microbiologică a apelor Mării Negre pentru recoltarea şi cultivarea moluştelor bivalve şi, mai recent, concesionarea apelor Mării Negre a devenit posibilă din punct de vedere legal (prin Hotărârea Guvernului nr. 1.283/2021 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române").

Maricultura offshore românească este potenţată de existenţa actuală pe piaţa din această industrie a disponibilităţii echipamentelor foarte performante, care fac posibilă desfăşurarea activităţii de acvacultură marină indiferent de condiţiile hidrometeorologice. Particularităţile condiţiilor hidrologice din zona litoralului românesc al Mării Negre sunt determinate, într-o foarte mare măsură, de specificul principalilor factori meteorologici: vânturile şi temperatura aerului, sub a căror influenţă se află. Pentru litoralul românesc al Mării Negre, până la maximum 20-40 m adâncime, zona care interesează în mod deosebit pentru maricultură regimul curenţilor marini este determinat în cea mai mare măsură de direcţia şi viteza vânturilor. Orientarea litoralului de la nord spre sud contribuie la devierea în lungul litoralului a curenţilor cu direcţia spre ţărm, favorizând dominaţia curenţilor paraleli cu linia ţărmului din direcţia nord. Influenţa vânturilor asupra curenţilor marini demonstrează clar că, în raport cu vânturile dominante, la litoralul românesc se întâlnesc, în unele zone şi perioade, curenţi atât de suprafaţă, cât şi în masa apei. Aceşti curenţi pot atinge la suprafaţă viteze între 0,7-1,5 m/s, care scad în raport cu creşterea adâncimii apei.

Principalii factori limitativi identificaţi sunt lipsa zonelor adăpostite, furtunile şi temperaturile scăzute pe timpul iernii, care pot periclita producţia. În ciuda acestui fapt, se poate utiliza tehnologia de cultură offshore a peştilor în viviere flotante (practicată în zone oceanice), chiar dacă aceasta este mai costisitoare. În acest sens, poate fi urmat exemplul unor ţări precum Norvegia sau Scoţia, unde acvacultura este practicată în viviere plutitoare în condiţii climatice mult mai dificile decât în Marea Neagră.

Planificarea activităţilor de acvacultură marină trebuie să fie astfel făcută încât să ofere acestui domeniu posibilităţi optime de dezvoltare, prin corelarea aspectelor de mediu tipice litoralului românesc (salinitate în creştere de la nord către sud, substrat eterogen, preponderent nisipos în nord şi pietros în sud, puţine zone adăpostite pretabile instalaţiilor la scară mică) cu paleta relativ diversă de specii de nevertebrate şi peşti de interes pentru a fi crescute dirijat în acest ecosistem aparte. Totodată, planificarea şi dezvoltarea activităţilor de acvacultură marină trebuie să se facă cu respectarea prevederile legislaţiei naţionale şi a Uniunii Europene privind protecţia mediului, biodiversităţii, ariilor naturale protejate şi a legislaţiei privind reducerea efectelor schimbărilor climatice.

(11)4.2.11. Protecţia şi conservarea naturii

Una dintre presiunile majore cu care se confruntă ecosistemul marin este reprezentată de eutrofizarea cauzată de nutrienţii proveniţi din sursele de poluare de pe uscat (principalele surse fiind agricultura şi apele uzate urbane), precum şi din cantitatea de azot şi fosfor în formă dizolvată din Marea Neagră care provine în mare parte din bazinul Dunării. Dezvoltarea teritorială şi utilizarea spaţiului maritim trebuie să aibă în vedere faptul că eutrofizarea afectează semnificativ calitatea mediului marin, prin degradarea ecosistemelor, reducerea biodiversităţii zonei costiere şi a stocurilor de peşte marin.

Un alt aspect ce trebuie luat în considerare îl reprezintă starea ecologică şi chimică a corpurilor de apă tranzitorii şi costiere definite conform cerinţelor Directivei 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei. În acest context, planificarea spaţiului maritim în zona costieră trebuie să aibă în vedere îmbunătăţirea şi menţinerea stării bune, respectiv atingerea obiectivelor de mediu ale corpurilor de apă tranzitorii şi costiere şi ale apelor teritoriale.

Aceasta înseamnă luarea în considerare/includerea în activităţile de planificare a spaţiului maritim a programelor de măsuri elaborate în Planul de management actualizat al fluviului Dunărea, Deltei Dunării, spaţiului hidrografic Dobrogea şi apelor costiere (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 859/2016 pentru aprobarea Planului naţional de management actualizat aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României) şi a Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Mării Negre (aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 432/2020).

De asemenea, protecţia şi conservarea naturii trebuie să ia în considerare asigurarea unei stări de conservare favorabile pentru toate speciile şi habitatele de interes comunitar protejate conform Directivelor pe Natură (Păsări şi Habitate), precum şi protecţia altor specii de interes conservativ. În acest context, planificarea spaţiului maritim trebuie să aibă în vedere identificarea şi cartarea zonelor de distribuţie a speciilor şi habitatelor protejate, stabilirea unor valori favorabile de referinţă (valori minime care pot asigura o stare de conservare favorabilă), precum şi stabilirea unor măsuri de conservare care să asigure atingerea unei stări de conservare favorabile.

(12)4.2.12. Cercetarea ştiinţifică

Infrastructura de monitorizare a mediului marin din cadrul Programului de monitoring dedicat sectorului românesc al Mării Negre, stabilit în anii 1970, a fost dezvoltată de-a lungul timpului, pentru furnizarea de date necesare în vederea evaluării stării mediului marin, inclusiv a presiunilor şi a impactului diverselor activităţi din Marea Neagră. Printre activităţile de cercetare pe baza datelor obţinute din reţeaua de monitorizare poate fi amintită evaluarea efectelor aportului de nutrienţi şi substanţe organice în apele de la litoralul românesc al Mării Negre.

În cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar funcţionează Centrul Naţional de Monitorizare - Alarmare la Hazarde Naturale Marine EUXINUS. Acesta stochează şi prelucrează informaţiile transmise de către reţelele de echipamente care formează Black Sea Security System, respectiv cele trei balize complexe numite EuxRO 1, EuxRO 2 şi EuxRO 3, care sunt amplasate pe platoul continental românesc, în apele teritoriale, la o distanţă de aproximativ 160 km de coastă. Pe aceste balize sunt montaţi o serie de senzori (staţie meteo, senzori de temperatură, salinitate, turbiditate, oxigen etc.) ce furnizează date în timp real ale parametrilor meteorologici şi ai apei, atât la suprafaţă, cât şi în apropierea fundului mării. De asemenea, în portul Mangalia este amplasată o staţie costieră care furnizează date în timp real ale parametrilor meteorologici şi ai apei de suprafaţă.

5.Analiza posibilelor conflicte şi elemente de compatibilitate

5.1.Interacţiuni între spaţiile terestre şi maritime

Analiza spaţială a distribuţiei tipurilor de utilizări ale spaţiului maritim poate contribui la anticiparea şi rezolvarea unor potenţiale conflicte, prin oferirea informaţiilor cu privire la suprapunerile de utilizări, fără a cunoaşte însă intensitatea, frecvenţa sau magnitudinea acestor interacţiuni. De asemenea, propunerile de amenajare a spaţiului maritim, prin care sunt anticipate aceste conflicte, trebuie să aibă în vedere prevederile politicilor şi reglementărilor sectoriale, care nu sunt modificate prin Planul de amenajare a spaţiului maritim.

Din analiza spaţială a modului de utilizare a spaţiului maritim (figura nr. 21) rezultă faptul că suprapunerea ariilor naturale protejate, a infrastructurii de protecţie a zonei costiere (diguri), a infrastructurii de transport (cabluri, conducte, rute de transport maritim, porturi), a zonelor de pescuit şi a celor de exploatare şi explorare a resurselor minerale poate reprezenta unul dintre factorii care influenţează dinamica conflictelor între diferitele tipuri de utilizări şi obiectivelor de conservare şi de protecţie a biodiversităţii şi a habitatelor marine. Pentru evitarea şi minimizarea impactului activităţilor maritime, obiectivele de dezvoltare economică a sectorului românesc al Mării Negre trebuie să ţină seama de măsurile de protecţie existente în legislaţia din domeniul apelor şi mediului, fapt ce va conduce la dezvoltarea durabilă a acestuia.

În cadrul proiectului "Cross-border Maritime Spatial Planning for Black Sea - Bulgaria and Romania" - MARSPLAN-BS II s-a desfăşurat un sondaj de opinie privind planificarea spaţială maritimă, respectiv interacţiunile mare-ţărm, la care au participat 42 de respondenţi din domenii de interes pentru procesul de amenajare spaţială maritimă. Conform acestui sondaj, activităţile percepute ca fiind prioritare pentru zona costieră, cel mai frecvent menţionate sunt turismul/activităţile de agrement, pescuitul şi activităţile portuare. Producerea de energie regenerabilă, precum şi diversificarea activităţilor turistice (iahtingul, turismul de croazieră, sporturile acvatice) sunt menţionate de o mare parte dintre respondenţi ca fiind tipuri de activităţi care ar trebui dezvoltate şi adăugate utilizărilor actuale ale Mării Negre.

Conflictele percepute de respondenţi între diferitele tipuri de utilizări au în vedere în special interacţiunile dintre activităţile economice şi cele care ţin de mediu/protecţia mediului, însă fără a detalia natura acestor conflicte şi a spaţializa zonele în care se manifestă. Una din activităţile generatoare de conflicte este considerată urbanizarea zonei costiere prin amplasarea construcţiilor foarte aproape de mare şi dezvoltarea turismului necontrolat, ceea ce reprezintă o presiune asupra ecosistemului, conducând la pierderea habitatelor.

În cadrul aceluiaşi proiect s-a desfăşurat şi un sondaj de opinie privind utilizările multiple ale spaţiului maritim, adresat experţilor din domeniile relevante pentru procesul de amenajare, cu scopul de a obţine informaţii specifice privind interacţiunile dintre diferitele utilizări. Sondajul de opinie a avut un număr de 38 de respondenţi, reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale şi locale, ai mediului academic, precum şi ai mediului privat.

La întrebarea privind conflictele între reglementările/măsurile pentru conservarea şi protecţia mediului (Arii Naturale Protejate Marine, Natura 2000) şi cele din domeniul activităţii de pescuit, 73% din respondenţi au răspuns că acestea prezintă o prioritate ridicată. Riscul perturbării patrimoniului cultural subacvatic şi ariilor naturale protejate marine prin acţiuni ilegale de traulare este, de asemenea, evaluat ca o prioritate ridicată în procesul de amenajare a spaţiului maritim de către 68,4% din respondenţi. Reducerea presiunii generate de către activităţile din domeniul turismului asupra mediului marin este considerată o prioritate ridicată de către 57,8% din respondenţi, în timp ce 34,2% îi atribuie o prioritate medie.

Pentru realizarea activităţilor de explorare/exploatare este necesară cunoaşterea/delimitarea unor zone cu anumite restricţii sau reglementări speciale de tipul siturilor Natura 2000 sau situri arheologice în vederea planificării lucrărilor şi obţinerii avizelor şi autorizaţiilor necesare executării acestora. Astfel, pentru asigurarea integrităţii siturilor Natura 2000, a protecţiei speciilor şi habitatelor de interes comunitar, precum şi a asigurării implementării corespunzătoare a ţintelor stabilite prin Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, se impune ca activitatea de pescuit industrial în siturile Natura 2000 să se facă cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare.

a)Principalele presiuni generate de activităţile umane sunt reprezentate de introducerea de nutrienţi (din surse difuze, surse punctiforme şi depuneri atmosferice), introducerea sau răspândirea unor specii alogene, introducerea de materii organice (din surse difuze şi surse punctiforme) şi a altor substanţe (spre exemplu substanţe sintetice, substanţe nesintetice, radionuclizi din surse difuze, surse punctuale, depuneri atmosferice), suprapescuit, poluarea cu produse petroliere, poluarea cu substanţe periculoase, poluarea cu deşeuri marine, inclusiv plastic şi microplastic, poluarea fonică, eroziunea costieră şi schimbarea permanentă a substratului sau a morfologiei fundului mării, ca urmare a extracţiei necontrolate/neraţionale de resurse minerale de pe fundul mării, scoaterea din mediul marin sau mortalitatea/vătămările unor specii sălbatice (prin pescuit comercial sau sportiv şi alte activităţi).

b)Deşi Directiva 2014/89/UE a Parlamentului European şi a Consiliului de stabilire a unui cadru pentru amenajarea spaţului maritim nu se adresează zonei costiere, ci exclusiv apelor marine, totuşi influenţa zonei costiere şi a apelor costiere asupra apelor marine nu poate fi neglijată, impactul surselor provenite de pe uscat manifestându-se şi asupra apelor marine. Sursele de poluare ce trebuie luate în considerare sunt poluarea difuză provenită din agricultură şi poluarea punctiformă (etc.). Totodată impactul ridicării nivelului mării combinat cu efectele schimbărilor climatice şi reducerea aportului de sedimente au condus la fenomenele eroziunii costiere.

c)Producerea de poluări accidentale de la sursele de pe uscat şi de pe mare, care contaminează apele marine. Pentru prevenirea şi reducerea impactului poluărilor accidentale sunt implementate planuri proprii de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale de către unităţile potenţial poluatoare şi este implementat sistemul de avertizare în cazul poluărilor accidentale. Obiectivul planului este acela de a determina posibilii poluatori să se pregătească şi să intervină operativ în punctele critice cu mijloace tehnice, umane şi materiale specifice, să fie capabili să asigure propriile programe de monitorizare pentru calitatea apelor evacuate şi să îmbunătăţească eficienţa sistemelor de combatere a poluării. Fiecare utilizator de apă care poate reprezenta o sursă potenţială de poluare accidentală, identificată la nivelul spaţiului hidrografic Dobrogea Litoral, elaborează Planul de prevenire şi combatere a poluărilor accidentale.

f)În zona litorală a Mării Negre, eroziunea costieră reprezintă un risc pentru mediu, fenomenul manifestându-se pe diferite trepte de intensitate de-a lungul celor circa 245 km ai litoralului, măsuraţi de la nord la sud, de la braţul Chilia (golful Musura) şi până la Vama Veche (graniţa cu Bulgaria). Există o serie de activităţi umane care au influenţat modul în care se prezintă coasta românească în momentul de faţă, cum ar fi: măsurile de protecţie a coastei, digurile de protecţie din porturi, dezvoltarea de capacităţi industriale în zona costieră, introducerea de specii alogene în ecosistem, intervenţii costiere care au afectat depunerile de sedimente. Pe baza cercetărilor efectuate de către Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină - GeoEcoMar, I.N.C.D.M. "Grigore Antipa", Royal Haskoning, JICA, USAID privind evoluţia zonei costiere, s-a ajuns la concluzia că eroziunea costieră atinge în unele zone rata de circa 3-4 m/an. În urma realizării Master-planului "Protecţia şi reabilitarea zonei costiere" şi a prezentării raportului "Coastal protection plan for the Southern Romanian Black Sea shore", elaborat de Japan International Cooperation Agency Ecohcorporation, zonele Mamaia Sud şi Eforie Nord au

fost considerate prioritare privind lucrările pentru reabilitarea şi îmbunătăţirea protecţiilor costiere existente. Digurile portului Mangalia afectează transportul de-a lungul ţărmului şi circulaţia generală a sedimentelor, o parte a acestora fiind transportată în larg. Din acest motiv, portul Mangalia influenţează în mod semnificativ eroziunea falezelor şi plajelor 2 Mai şi Vama Veche. În urma studiului efectuat se observă că, în afară de zonele menţionate ca fiind prioritare, mai sunt grav afectate zonele 2 Mai-Vama Veche. Din acest motiv şi aceste zone au fost considerate prioritare şi au fost prevăzute lucrări de reabilitare şi îmbunătăţire a protecţiilor costiere existente. Structurile din Mamaia, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn şi 2 Mai care nu mai servesc scopului prevăzut sau care contribuie la eroziune vor fi demolate. Se vor lua măsuri pentru acoperirea cu nisip a plajelor şi remodelarea porţiunilor de plajă submerse sau emerse, cu scopul de a stabiliza linia ţărmului şi de a o face mai rezistentă la eroziune. De asemenea, se vor construi structuri care sprijină adaptarea sistemelor de protecţie costieră la schimbările climatice. În general, lucrările se vor efectua în zonele costiere din: Periboina şi Edighiol, Mamaia, Tomis, Agigea, Eforie, Costineşti, Olimp, Jupiter-Neptun, Balta Mangalia-Venus-Aurora, Mangalia-Saturn, 2 Mai. Sistemul conceput pentru fiecare zonă va proteja linia ţărmului prin reducerea impactului valurilor şi sporirea rezistenţei la condiţii meteorologice extreme, fără a aduce atingere stării de conservare şi integrităţii habitatelor de interes comunitar din zonele marine limitrofe.

g)Evitarea potenţialelor conflicte ce pot apărea atât între diferiţi actori din segmentul pescăresc (pescadoare versus pescari costieri/taliene, pescari versus scafandri, acvacultura marină versus pescuit), cât şi între cei ce desfăşoară activităţi de pescuit şi alte activităţi economice: pescari versus agrement marin; pescari versus administratori de plaje, sectorul pescuit/acvacultură versus extracţie resurse minerale (petrol şi gaze naturale)- activitatea de extracţie se face cu respectarea condiţiilor stabilite în procedura de autorizare, conform legislaţiei din domeniu; sectorul pescuit/acvacultură versus parcuri eoliene, sectorul pescuit/acvacultură versus mediu/arii naturale protejate etc.

i)În acest sens pot fi avute în vedere: (i) limitarea generată de situaţia de pe uscat din imediata apropriere a ţărmului, de exemplu, dezvoltarea şi extinderea zonelor urbane, infrastructura existentă (conducte/zone industriale/rafinării/terminale/unităţi militare etc.), zone arheologice, arii naturale protejate etc. şi limitările şi condiţionările generate de acestea asupra activităţilor şi viitoarelor dezvoltări de infrastructură offshore şi (ii) necesitatea realizării şi aprobării documentaţiilor de urbanism în cazul unităţilor administrativ-teritoriale din zona de coastă.

k)Presiunea asupra infrastructurii portuare care este utilizată în mod continuu pentru aprovizionarea şi mentenanţa instalaţiilor petroliere offshore şi pentru transferul hidrocarburilor extrase şi, totodată, existenţa unei zone de interdicţie pentru transportul naval datorită instituirii zonelor de siguranţă din jurul instalaţiilor petroliere (500 m). Activităţile de scoatere din uz a instalaţiilor petroliere offshore necesită facilităţi corespunzătoare la ţărm, pentru dezafectarea acestora. Producţia de ţiţei şi gaze offshore reprezintă principala cerere pentru instalarea şi operarea conductelor subacvatice.

5.2.Metode de soluţionare a conflictelor identificate şi de valorificare a elementelor de compatibilitate

Totodată, identificarea celor trei tipuri de zone depinde de finalizarea documentelor strategice sectoriale şi spaţializarea investiţiilor şi a utilizărilor viitoare ale spaţiului maritim. Odată cu intrarea în vigoare a unor astfel de documente, zonele exclusive vor fi delimitate în versiunea actualizată a planului, iar propunerea de stabilire a unor astfel de zone va fi comunicată Comitetului pentru amenajarea spaţiului maritim, al cărui secretariat tehnic este asigurat de către MDLPA.

În ceea ce priveşte zonele exclusive, din perspectiva operaţiunilor petroliere offshore, aceste zone sunt delimitate în figura nr. 22. Instalarea noilor infrastructuri trebuie să ţină cont de reţeaua subacvatică existentă astfel încât aceasta să nu fie afectată (de exemplu: conductele din amonte aferente Proiectului de dezvoltare gaze naturale Midia, operator BSOG, de la Platforma de producţie Ana la ţărm traversează conductele din amonte ale OMV Petrom ce fac legătura între Platforma centrală de producţie şi ţărm).

În ceea ce priveşte ariile naturale protejate, conform Strategiei UE privind Biodiversitatea pentru 2030, precum şi a Programului de Guvernare 2023-2024, secţiunea Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, punctul 8. Biodiversitate şi arii protejate, a fost asumat un procent 30% arii protejate şi 10% strict protejate până în 2030, implementarea Strategiei UE privind biodiversitatea 2030, prin realizarea Strategiei naţionale şi a Planului de acţiune privind Biodiversitatea 2030, aprobarea Legii ariilor naturale protejate - crearea şi aplicarea unui cadru legislativ unitar care să sprijine asigurarea unui management eficient al ariilor naturale protejate, precum şi finanţarea sustenabilă a managementului biodiversităţii din fonduri naţionale şi europene.

6.Cooperarea transfrontalieră

6.1.Cadrul juridic

În România, Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al Zonei economice exclusive a României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează statutul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al Zonei economice exclusive, în conformitate cu dispoziţiile Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării, ratificată de România prin Legea nr. 110/1996.

6.2.Mecanisme de cooperare

Proiectul "Cooperare transfrontalieră în domeniul planificării maritime spaţiale" MARSPLAN-BS a fost prima iniţiativă pilot care a reunit în perioada 2015-2017 autorităţile naţionale bulgare şi române şi instituţii de cercetare pentru a identifica problemele transfrontaliere în domeniul amenajării spaţiului maritim, asemănările teritoriale şi posibilele soluţii de rezolvare în comun a acestor probleme prin măsurile privind colaborarea în vederea transpunerii Directivei 2014/89/UE a Parlamentului şi a Consiliului de stabilire a unui cadru pentru Amenajarea Spaţiului Maritim (MSP) în Marea Neagră.

7.Procesul de consultare

c)consultarea cu ministerele de linie în perioada iulie-septembrie 2021 asupra primei versiuni a Planului de amenajare a spaţiului maritim, elaborată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cu scopul stabilirii rolului concret al planificării spaţiale maritime a sectorului românesc al Mării Negre, identificării principalelor conflicte între diferite tipuri de utilizări ale spaţiului maritim, a interacţiunilor dintre activităţile umane şi procesele naturale din zona de interfaţă uscat-mare, precum şi a tendinţelor/direcţiilor de dezvoltare ale activităţilor şi utilizărilor în apele marine.

8.Propuneri privind utilizarea spaţiului maritim şi măsuri identificate pentru implementarea planului

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Creşterea gradului de siguranţă a traficului şi reducerea numărului de evenimente de navigaţie	1.1. Înfiinţarea şi dezvoltarea sistemului de dirijare a traficului naval de-a lungul litoralului românesc (Coastal VTS), asigurând astfel o dirijare unitară pentru intrarea/ieşirea navelor în/din porturile maritime româneşti	Autoritatea Navală Română
		1.2. Asigurarea semnalizării maritime prin mijloace de semnalizare luminoase/neluminoase de la coastă	Direcţia hidrografică maritimă Autoritatea Navală Română
		1.3. Elaborarea/Actualizarea produselor geospaţiale marine (hărţi de navigaţie, publicaţii nautice, avize de navigatori) în conformitate cu standardele Organizaţiei Hidrografice Internaţionale	Direcţia hidrografică maritimă
2.	Creşterea gradului de fluenţă a traficului	2.1. Crearea unei rute recomandate de deplasare a navelor de-a lungul ţărmului românesc al Mării Negre (de la Sulina la Mangalia)	Autoritatea Navală Română/C.N. Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa
3.	Reducerea poluării în zona marină a României	3.1. Mărirea numărului de controale la nave referitor la respectarea normelor interne şi a convenţiilor internaţionale privind prevenirea poluării/mărirea numărului de sancţiuni contravenţionale şi mărirea cuantumului acestor sancţiuni	Autoritatea Navală Română
4.	Dezvoltarea infrastructurii portuare	4.1. Dezvoltarea portului Constanţa	Autoritatea Navală Română/C.N. Administraţia Porturilor Maritime - S.A. Constanţa

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Dezvoltarea infrastructurii pescăreşti	1.1. Implementarea proiectului "Facilităţi pescăreşti pentru portul Midia", aflat în faza de aprobare PUZ Identificarea locaţiilor unde se preconizează amplasamentele punctelor de debarcare	Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură
1.	Dezvoltarea infrastructurii pescăreşti	1.2. În cazul în care se propun dezvoltări în cadrul parcurilor eoliene offshore, se va analiza modul în care propunerea va permite şi facilita accesul la pescuit şi va gestiona şi atenua impactul asupra mediului marin.	Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române" (ABA Dobrogea Litoral) CJ Constanţa Direcţia generală pescuit - Autoritatea de management pentru POPAM (DGP-AMPOPAM) Ministerul Energiei
2.	Dezvoltarea acvaculturii marine	2.1. Utilizarea apelor marine pentru activităţi de acvacultură cu respectarea legislaţiei în vigoare	Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Administraţia Naţională "Apele Române" (ABA Dobrogea-Litoral)
		2.2. Protejarea zonelor destinate acvaculturii marine prin impunerea unei distanţe minime faţă de ţărm pentru alte activităţi conflictuale	Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură
		2.3. Dezvoltarea de puncte de debarcare numai pentru acvacultură	Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Reducerea impactului negativ pe care activităţile economice din turism şi activităţile conexe îl au asupra mediului, patrimoniului cultural şi natural	1.1. Identificarea zonelor vulnerabile, care prezintă risc climatic de inundaţii - hărţi de risc	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
		1.2. Sprijinirea actualizării documentaţiilor de urbanism, cu delimitarea zonelor vulnerabile, reglementări privind utilizarea terenurilor în scopuri turistice, conservarea, protecţia şi valorificarea zonelor naturale, dezvoltarea infrastructurii turistice etc.	Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
		1.3. Protecţia şi reconstituirea plajelor, ca urmare a eroziunii, cu respectarea strictă a prevederilor legale în vigoare	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
2.	Creşterea gradului de satisfacţie a turiştilor şi oferirea unui produs turistic durabil, de calitate, accesibil tuturor categoriilor de turişti	2.1. Continuarea programului "Blue Flag" de etichetare pentru plaje şi porturi turistice şi asigurarea calităţii apei de îmbăiere	Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, autorităţi ale administraţiei publice locale
		2.2. Realizarea infrastructurii de vizitare pentru arii naturale protejate din zona costieră	Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate
		2.3. Dezvoltarea unor facilităţi pentru sporturi nautice	Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, autorităţi ale administraţiei publice locale, operatori economici
		2.4. Dezvoltarea unor porturi turistice la Marea Neagră şi la Dunăre (Delta Dunării)	Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, autorităţi ale administraţiei publice locale
		2.5. Dezvoltarea unor noi structuri de tratament balnear şi wellness	Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, autorităţi ale administraţiei publice locale, operatori economici

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră	1.1. Implementarea Hotărârii Guvernului nr. 432/2020 privind aprobarea Programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
2.	Monitorizarea permanentă a elementelor biologice şi chimice, a biotopului marin (apă, sediment)	2.1. Evaluarea efectelor implementării măsurilor pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
3.	Monitorizarea speciilor şi habitatelor de interes comunitar	3.1. Evaluarea stării de conservare a speciilor şi habitatelor de interes comunitar, conform prevederilor Directivei Habitate 3.2. Evaluarea stării de conservare a speciilor de păsări, conform prevederilor Directivei Păsări	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
4.	Protecţia şi extinderea reţelei de arii naturale protejate marine	4.1 Extinderea reţelei de arii naturale protejate marine la cel puţin 30% din suprafaţa marină (atât în zona apelor teritoriale, cât şi în EEZ) 4.2. Identificarea şi desemnarea de arii naturale protejate cu protecţie strictă a cel puţin 10% din suprafaţa marină 4.3. Gestionarea eficientă a ariilor naturale protejate marine prin stabilirea de măsuri de conservare şi elaborarea de planuri de management	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate
5.	Controlul speciilor invazive	5.1. Controlul şi/sau eradicarea speciilor invazive	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
6.	Desemnarea de noi situri UNESCO	6.1. Fundamentarea şi desemnarea sitului patrimoniului mondial UNESCO "Peştera Movile"	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Dezvoltarea proiectelor de exploatare a gazelor naturale offshore din Marea Neagră în vederea contribuirii la asigurarea securităţii şi independenţei energetice	1.1. Îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de reglementare competitiv, transparent şi predictibil 1.2. Întărirea capacităţii instituţionale 1.3. Noi dezvoltări ale Sistemului naţional de transport în scopul preluării gazelor naturale de la ţărmul Mării Negre	Ministerul Energiei, Secretariatul General al Guvernului, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
2.	Dezvoltarea sustenabilă a bazei de resurse minerale neenergetice interne	2.1. Promovarea explorării 2.2. Îmbunătăţirea cadrului legislativ şi de reglementare competitiv, transparent şi predictibil	Secretariatul General al Guvernului, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale
3.	Limitarea impactului negativ asupra mediului al sectorului petrolier offshore	3.1. Aplicarea măsurilor care limitează emisiile de GHG în activităţile de exploatare offshore 3.2. Reducerea amprentei spaţiale a instalaţiilor petroliere offshore prin proiectarea/construirea de noi instalaţii fără personal, comandate de la distanţă	Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
4.	Creşterea siguranţei operaţiunilor petroliere offshore	4.1. Asigurarea unui cadru reglementat care să permită desfăşurarea tuturor operaţiunilor petroliere offshore în repere de siguranţă operaţională în conformitate cu prevederile din legislaţia naţională şi europeană/internaţională în domeniu 4.2. Limitarea consecinţelor accidentelor majore	ACROPO

Nr. crt.

Obiective specifice

Direcţii de acţiune/Măsuri

Instituţii responsabile

Dezvoltarea cadrului legislativ şi de reglementare în domeniul surselor regenerabile offshore

1.1. Elaborarea cadrului legislativ şi de reglementare conform legislaţiei şi recomandărilor Uniunii Europene

1.2. Identificarea şi pregătirea schimbărilor de reglementare şi instituţionale necesare susţinerii iniţiativelor de dezvoltare a proiectelor de energie eoliană offshore

1.3. Analizarea potenţialului de generare a hidrogenului din energia eoliană offshore în diferite scenarii (costuri, gradul de competitivitate, reducerea costului pe kg de hidrogen) 1.4. Identificarea perimetrelor cu potenţial pentru exploatarea resurselor regenerabile offshore şi stabilirea condiţiilor de amplasare

Ministerul Energiei

ACROPO

Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei

Consolidarea securităţii energetice atât pentru România, cât şi pentru regiunea sud-est europeană

2.1. Susţinerea dezvoltării proiectelor din surse regenerabile de energie eoliană offshore pe baza cadrului legislativ, a Planului Naţional Integrat Energie-Schimbări Climatice, a mecanismelor de finanţare disponibile şi a cerinţelor şi recomandărilor UE

Ministerul Energiei

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Inventarierea patrimoniului cultural subacvatic	1.1. Realizarea unui inventar sistematic al obiectelor şi zonelor valoroase din punctul de vedere al patrimoniului cultural în vederea protejării lor şi a departajării acestora de zonele care pot fi redate exploatării economice	Ministerul Culturii
2.	Protejarea patrimoniului cultural subacvatic	2.1. Respectarea în relaţia cu protejarea patrimoniului arheologic subacvatic a regulilor de intervenţie şi a interdicţiilor cu legislaţia în vigoare	Ministerul Culturii

Nr. crt.	Obiective specifice	Direcţii de acţiune/Măsuri	Instituţii responsabile
1.	Continuarea activităţilor de cercetare în domeniile tradiţionale	1.1. Analiza stării ecologice a macrosistemului Dunăre-Delta Dunării- Marea Neagră 1.2. Studierea resurselor vii din mare şi valorificarea acestora 1.3. Studii geologice, sedimentologice şi geofizice de detaliu în zona Dunării de Jos a deltei, a litoralului românesc şi a platoului continental al Mării Negre 1.4. Studierea resurselor de energie convenţională 1.5. Cercetare de acvacultură pentru creşterea algelor 1.6. Studiu specii noi pretabile pescuitului 1.7. Cercetare pentru introducerea în acvacultura marină de noi specii de peşte/moluşte/crustacee 1.8. Identificarea de unelte de pescuit cu impact redus de mediu	Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
2.	Deschiderea de noi domenii de cercetare ale Mării Negre	2.1. Dezvoltarea cercetării în domenii precum: poluanţi emergenţi în sistemul Dunăre-Delta Dunării-Marea Neagră, surse marine de energie neconvenţională, distribuţia şi starea de conservare a speciilor şi habitatelor de interes conservativ etc.	Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării
3.	Gestionarea bazei oficiale de date hidrografice maritime (conform Legii nr. 395/2004)	3.1. Avizarea/ Monitorizarea activităţilor de cercetare hidrografică în Zona economică exclusivă a României	Direcţia hidrografică maritimă

În ceea ce priveşte monitorizarea implementării Planului de amenajare a spaţiului maritim, conform Hotărârii Guvernului nr. 406/2017, cu modificările ulterioare, membrii Comitetului elaborează periodic, la trei ani, raportul de monitorizare a planului. Acesta este structurat pe secţiuni tematice pe domeniile de competenţă ale membrilor Comitetului, care sunt responsabili de realizarea rapoartelor de monitorizare a activităţilor şi utilizărilor spaţiului maritim din domeniile de competenţă. Prezentarea raportului de monitorizare a Planului de amenajare a spaţiului maritim se prezintă în şedinţă de Guvern de către ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei.

Indicator	Sursa
Indicatori generici: diversitatea biologică, speciile neindigene, specii peşti comerciali, eutrofizarea, integritatea fundului mării, contaminanţi, contaminanţi în peşte şi alte resurse vii destinate consumului uman, deşeurile marine, zgomot, arii protejate marine, arii protejate stricte	MMAP Anexa 1 Descriptori - Directiva-cadru Strategia pentru mediul marin Directivele pe Natură (Păsări şi Habitate) Alte documente (de exemplu, Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030)
Indicatori biologici, hidromorfologici, fizico-chimici (în special grupa nutrienţilor), contaminanţi	MMAP
Evoluţia fenomenului de eroziune costieră	MMAP
Număr de descriptori care se încadrează în starea ecologică bună	MMAP
Cantităţile de deşeuri din plastic provenite de la uneltele de pescuit	MMAP
Capturile accidentale de delfini	MMAP
Prezenţa speciilor neindigene în apele de balast	MMAP

Indicator	Sursa
Suprafaţa (mp) dragată la cota de proiect, a bazinelor/şenalelor navigabile	ANR
Suprafaţa bazinelor/şenalelor nou-create în porturi	ANR
Număr evenimente de navigaţie (conform Legii nr. 412 din 26 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind navigaţia civilă)	Conform evidenţelor şi înregistrărilor din baza de date a ANR
Număr poluări accidentale	ANR
Număr proiecte aflate în derulare şi finalizate pentru modernizarea infrastructurii portuare	MTI
Traficul portuar (mil. tone/an)	INS

Indicator	Sursa
Suprafeţe cercetate arheologic pentru care au fost aprobate de către Comisia naţională de arheologie rapoarte de cercetare arheologică	MC
Numărul perimetrelor cu vestigii arheologice subacvatice identificate, în scopul protejării lor şi departajării acestora de zonele care pot fi redate exploatării economice	MC
Numărul zonelor de protecţie instituite şi reglementate pentru perimetrele cu vestigii arheologice subacvatice - situri şi epave, în scopul departajării acestora de zonele care pot fi redate exploatării economice, în intervalul de monitorizare	MC

Indicator	Sursa
Număr hărţi de vulnerabilitate (risc) pentru zona costieră elaborate	MDLPA MMAP
Număr PUG-uri actualizate	MDLPA
Mp de plajă reconstruiţi	ABA D-L
Număr plaje autorizate în scop turistic	MEAT
Număr plaje/porturi turistice etichetate Blue Flag	MEAT
Număr de arii naturale protejate în care s-a realizat infrastructură de vizitare	ANANPMMAP
Număr de noi facilităţi pentru agrement nautic	MEAT Autorităţi publice locale
Număr de porturi turistice amenajate	MEAT Autorităţi publice locale
Număr de noi structuri de tratament balnear şi wellness	MEAT MS

9.Concluzii şi recomandări

Trebuie menţionat faptul că utilizările actuale la Marea Neagră sunt reduse, distribuţia spaţială a acestora nu a fost, până în prezent, stabilită de toate autorităţile competente, în unele domenii existând analize în curs cu privire la potenţialul de dezvoltare la Marea Neagră. În acest sens, autorităţile competente din cadrul Comitetului de amenajare a spaţiului maritim au concluzionat că nu există conflicte majore între diferite utilizări care să necesite intervenţii în cadrul planului.

Comitetul de amenajare a spaţiului maritim transmite Comisiei Europene şi altor state membre, prin secretariatul comitetului, copii ale Planului de amenajare a spaţiului maritim, ale documentelor de fundamentare şi ale componentelor acestuia, în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv a legii privind aprobarea planului de amenajare a spaţiului maritim, precum şi copii ale tuturor actualizărilor ulterioare, în termen de 3 luni de la data publicării acestora.

Anul	Populaţie totală	% creştere (anul 2000 = 100%)	Populaţie urbană	% creştere (anul 2000 = 100%)	Populaţie rurală	% creştere (anul 2000 = 100%)
2000	495735	-	430954	-	64781	-
2005	495761	0,0	430971	0,0	64790	0,0
2010	495138	-0,1	429924	-0,2	65214	0,7
2015	495171	-0,1	428333	-0,6	66838	3,2
2020	486995	-1,8	418828	-2,8	68153	5,2

Zona costieră	2016	2017	2018	2019	2020	Medie 2016-2020
Rata migraţiei	-1,1‰	-1,1‰	-1,1‰	-1,1‰	-1,0‰	-1,1‰
Rata natalităţii	-1,1‰	-1,4‰	-2,3‰	-2,8‰	-5,3‰	-2,6‰

Grupe de vârstă	2010	2020	2010	2020
Grupe de vârstă	Număr		%
0-15 ani	66229	67825	13,3	13,9
15-59 ani	339616	296671	68,4	60,8
60+ ani	90763	123272	18,3	25,3

	2015	2016	2017	2018	2019	2020
Total număr mediu de salariaţi zona costieră	138370	138549	146088	147163	153180	147153

Număr de şomeri înregistraţi	2015	2016	2017	2018	2019	2020
	4506	4084	3683	3552	3332	3790

Ordonanță de urgență 97/2023 pentru aprobarea Planului de amenajare a spaţiului maritim

M.Of. 1027

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (37)

Modificat de numărul de obiecte din listă: (1)

Influenţat de numărul de obiecte din listă: (36)