Norme Metodologice din 2018 de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare

M.Of. 24

În vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2025
Norme Metodologice din 2018 de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare
Dată act: 28-dec-2018
Emitent: Guvernul
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
(1)Biletele de valoare pot fi utilizate doar în scopul prevăzut de Legea nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege, şi doar la operatorii economici care acceptă biletele de valoare, denumiţi în continuare unităţi afiliate, care au încheiat contracte de prestare a serviciilor cu unităţile emitente.
(2)Regimul fiscal aplicabil biletelor de valoare este atât pentru beneficiari, cât şi pentru angajatori/plătitori de venituri cel prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 2
(1)Salariatul poate utiliza biletele de valoare pe baza actului de identitate sau a legitimaţiei de serviciu, vizată la zi, după caz, numai în unităţile afiliate, în exclusivitate pentru achiziţionarea produselor/serviciilor prevăzute de lege.
(2)În cazul plăţilor online, identificarea beneficiarului care are dreptul să utilizeze bilete de valoare pe suport electronic, precum şi a produselor/serviciilor care pot fi achiziţionate potrivit legii se realizează în baza procedurilor interne implementate de unităţile afiliate şi/sau prin intermediul sistemelor implementate de procesatorii de plăţi, după caz.
Art. 3
(1)Biletul de valoare, cu excepţia tichetului de masă, este valabil un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înţelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.

(2)Tichetul de masă este valabil în anul calendaristic în care a fost emis, cu excepţia tichetului emis în perioada 1 noiembrie - 31 decembrie, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie a anului următor.
Art. 4
(1)Angajatorii care acordă bilete de valoare salariaţilor evidenţiază în bugetele proprii aprobate potrivit legii, într-o poziţie distinctă de cheltuieli denumită "Tichete de masă", "Tichete cadou", "Tichete de creşă", "Tichete culturale" sau "Vouchere de vacanţă", după caz, sumele destinate acoperirii valorii nominale a biletelor de valoare, potrivit celor convenite cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz.
(2)Pentru instituţiile publice, biletele de valoare pot fi acordate în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele proprii aprobate, în condiţiile legii.
(3)Sumele reprezentând costul emiterii biletelor de valoare, precum şi costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia, după caz, contractate cu unitatea emitentă şi primite de către angajator, se suportă de către angajatori din bugetele proprii. În cazul instituţiilor publice, aceste sume se suportă de la alineatul «Alte cheltuieli cu bunuri şi servicii» al articolului bugetar «Alte cheltuieli» de la titlul «Bunuri şi servicii».

Art. 5
(1)La determinarea sumelor totale destinate acoperirii valorii nominale a biletelor de valoare, cu excepţia tichetelor de masă şi tichetelor de creşă, se iau în calcul: valoarea nominală a respectivului bilet de valoare, convenită de partenerii sociali, numărul biletelor de valoare şi respectiv numărul de salariaţi care vor beneficia de bilete de valoare.
(2)În cazul tichetelor de masă, respectiv tichetelor de creşă, la determinarea sumelor totale destinate acoperirii valorii nominale a acestora, pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (1), se iau în calcul şi numărul de zile lucrătoare, în cazul tichetelor de masă, respectiv numărul de luni aferente perioadei pentru care se acordă, în cazul tichetelor de creşă.
(3)Contravaloarea nominală a biletului de valoare, precum şi costurile aferente emiterii biletelor de valoare nu pot fi transferate de către angajator salariaţilor.

Art. 6
(1)Suportul electronic pe care sunt stocate biletele de valoare poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a biletelor de valoare acordate de către angajator.
(2)Valoarea nominală a unui bilet de valoare nu poate depăşi valoarea stabilită potrivit Legii nr. 165/2018, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL II:Angajatorii
Art. 7
(1)Angajatorii prevăzuţi la art. 3 din lege stabilesc împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor contractarea achiziţionării biletelor de valoare cu una sau mai multe unităţi emitente, astfel cum sunt prevăzute la art. 5 alin. (1) din lege.
(2)Contractarea achiziţionării biletelor de valoare se face ţinând seama şi de dispersia geografică a punctelor de lucru ale angajatorilor, de dispersia geografică şi numărul unităţilor afiliate, precum şi de calitatea şi preţul produselor vândute/serviciilor prestate de acestea.
(3)Angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor, stabilesc prin contractele colective de muncă sau prin Regulamentul intern, după caz, clauze privind acordarea biletelor de valoare, care să prevadă cel puţin următoarele:
a)numărul salariaţilor din unitate care pot primi bilete de valoare şi valoarea nominală acordată, ţinând seama de posibilităţile financiare proprii ale angajatorilor;
b)categoriile de salariaţi care primesc bilete de valoare;
c)criteriile de selecţie privind stabilirea salariaţilor care primesc tichete de masă, ţinând seama de priorităţile socioprofesionale şi de alte elemente specifice activităţii;
d)stabilirea concretă a activităţilor, destinaţiilor şi evenimentelor care se încadrează în cheltuieli sociale, pentru care se vor acorda salariaţilor tichete cadou, tichete de creşă şi culturale, după caz, şi care vor face obiectul contractelor comerciale de prestări de servicii cu unităţile emitente;
e)documentaţia pe care trebuie să o prezinte salariatul angajatorului, în vederea acordării tichetelor de creşă.
(4)Acordarea de către angajator a unei categorii de bilete de valoare nu exclude acordarea concomitentă, aceluiaşi salariat, şi a altor categorii de bilete de valoare.
Art. 8
(1)Contractul pentru achiziţionarea biletelor de valoare, încheiat între angajator şi unităţile emitente, cuprinde cel puţin următoarele clauze referitoare la:
a)necesarul estimat anual, semestrial sau trimestrial de bilete de valoare şi, în cazul tichetelor de masă, eşalonarea pe luni a acestuia;
b)costul emiterii biletelor de valoare, precum şi costul suportului electronic sau al înlocuirii acestuia;
c)lista unităţilor afiliate la care salariaţii pot folosi biletele de valoare şi modul de transmitere a acesteia;
d)modul de administrare şi utilizare a biletelor de valoare, inclusiv modul în care angajatul poate să consulte soldul disponibil la un moment dat pe suportul electronic, procedura de înlocuire sau blocare a biletelor de valoare în caz de furt ori pierdere, costurile înlocuirii;
e)obligaţia angajatorilor de a colecta de la salariaţii lor şi de a transfera către unităţile emitente toate datele personale şi informaţiile referitoare la salariaţi care sunt necesare pentru emiterea, utilizarea, procesarea şi decontarea tranzacţiilor cu bilete de valoare, în condiţiile Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), cu modificările ulterioare;
f)obligaţia unităţilor emitente de a păstra în condiţii de siguranţă datele primite de la angajatori şi de a nu le utiliza în alte scopuri decât cel pentru care au fost primite;
g)obligaţia angajatorilor de a instrui salariaţii să nu vândă şi să folosească biletele de valoare doar în scopul prevăzut de lege şi doar la unităţile afiliate care afişează elemente de identificare de tip autocolant, afişaj grafic, digital şi altele asemenea, corespunzătoare unităţii emitente care a emis biletele de valoare respective.

(2)În cazul angajatorilor care au calitatea de autorităţi contractante în înţelesul Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările şi completările ulterioare, la estimarea contractului de achiziţie publică nu se ia în calcul valoarea nominală a biletelor de valoare.
Art. 9
(1)Comenzile de achiziţie de bilete de valoare transmise unităţilor emitente de către angajatori conţin cel puţin următoarele informaţii: numele şi prenumele salariaţilor cărora li se atribuie biletele de valoare, numărul unic de identificare al suportului electronic corespunzător fiecărui salariat, numărul de bilete de valoare acordat pentru fiecare salariat, valoarea nominală a biletului de valoare şi valoarea nominală totală a biletelor de valoare acordate fiecărui salariat.

(2)Comenzile de achiziţie de suporturi electronice pentru bilete de valoare transmise unităţilor emitente de către angajatori conţin cel puţin numele, prenumele şi codul numeric personal corespunzător fiecărui salariat.
(3)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), comenzile de achiziţie de tichete de masă acordate donatorilor de sânge în baza Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de tichete de masă acordate în alte situaţii prevăzute prin alte legi speciale, respectiv de suporturi electronice transmise unităţii emitente nu conţin datele personale ale beneficiarilor.

Art. 10
(1)În cazul tichetelor de masă, angajatorii nu pot acorda mai mult de un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare din luna pentru care se efectuează transferul valorii nominale a tichetelor de masă. În sensul prezentelor norme nu se consideră zile lucrate perioadele în care salariaţii:
a)efectuează concediul de odihnă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 250/1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor din administraţia publică, din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare, republicată, cu modificările ulterioare, şi respectiv, potrivit contractelor colective de muncă;
b)beneficiază de zile libere plătite, în cazul unor evenimente familiale deosebite, potrivit prevederilor Legii nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv ale Ordonanţei Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, precum şi de zile festive şi de sărbătoare legale sau de alte zile libere acordate conform Hotărârii Guvernului nr. 250/1992, republicată, cu modificările ulterioare, şi, respectiv, contractelor colective de muncă;
c)potrivit dispoziţiilor legale, sunt delegaţi sau detaşaţi în afara localităţii în care îşi au locul permanent de muncă şi primesc indemnizaţie de delegare sau de detaşare;
d)se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, sunt absenţi de la locul de muncă ori se află în alte situaţii stabilite de angajator împreună cu organizaţiile sindicale ori, după caz, cu reprezentanţii salariaţilor.
(2)Nu se acordă tichete de masă personalului care beneficiază de indemnizaţie de hrană potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Salariaţii beneficiază lunar de un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile lucrate, iar acest număr nu poate depăşi numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se acordă tichetele.
(4)În cazul salariaţilor angajaţi în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, precum şi în cazul cumulului de funcţii, biletele de valoare, cu excepţia tichetelor cadou şi tichetelor culturale, pot fi acordate numai de către angajatorii unde salariaţii în cauză îşi au funcţia de bază, potrivit legii. În cazul în care nu se poate stabili funcţia de bază, beneficiarul biletelor de valoare alege, în scris, angajatorul care îi va acorda biletele de valoare, având obligaţia de a transmite, în termen de maximum 10 zile lucrătoare, şi către ceilalţi angajatori opţiunea realizată. În cazul tichetelor de masă, prevederile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(5)În cazul salariaţilor a căror durată zilnică a timpului de muncă este mai mare de 8 ore - în regim de tură, numărul de zile pentru care se acordă tichete de masă se determină prin împărţirea numărului de ore în care salariatul a fost prezent la lucru la durata normală a timpului de muncă de 8 ore. Fracţiile rezultate din calcul se consideră zi de prezenţă la lucru, cu condiţia ca totalul zilelor rezultat să nu depăşească numărul de zile lucrătoare din luna pentru care se acordă tichetele.
Art. 11
(1)[textul din Art. 11, alin. (1) din capitolul II a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 931/2022]
(2)Angajaţii pot beneficia de tichete cadou acordate de angajatorii lor, numai pentru destinaţiile sau evenimentele care se încadrează în cheltuielile sociale.
(3)[textul din Art. 11, alin. (3) din capitolul II a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 931/2022]
Art. 12
(1)Tichetele de creşă pot fi utilizate de către angajaţi numai la creşele sau entităţile asimilate acestora şi cu care unităţile emitente au încheiate contracte de prestări de servicii. Prin entităţi asimilate se înţelege alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, publice sau private, organizate în condiţiile legii, precum şi persoanele care exercită profesia de bonă în condiţiile Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă.
(2)Suma individuală sub forma tichetelor de creşă se acordă, conform art. 18 alin. (1) din lege, pentru acoperirea parţială sau integrală a taxelor de creşă reprezentând contribuţia lunară a părinţilor/reprezentanţilor legali la suportarea cheltuielilor pentru copiii înscrişi în creşe sau alte unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară publice, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară, sau, după caz, a contravalorii serviciilor prestate de unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară private sau de bone şi se suportă integral de către angajator.
(3)Tichetele de creşă se distribuie salariaţilor, lunar, pentru fiecare dintre copiii lor naturali, inclusiv pentru fiecare copil adoptat, precum şi pentru cei cărora li s-a instituit tutela, pe baza următoarelor documente:
a)cerere pentru acordarea tichetului de creşă;
b)actul doveditor eliberat de creşa/entitatea asimilată acesteia la care este înscris copilul;
c)documente care să ateste calitatea de părinte, respectiv certificatul de naştere al copilului, în cazul părinţilor naturali, sau hotărârea judecătorească de încuviinţare a adopţiei, în cazul copilului adoptat;
d)documente care să ateste calitatea de tutore, respectiv hotărârea judecătorească de instituire a tutelei sau, după caz, dispoziţia autorităţii tutelare;
e)declaraţie pe propria răspundere că celălalt părinte sau, după caz, tutorele nu beneficiază de tichete de creşă, de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
f)alte documente solicitate de angajator, după caz, potrivit regulamentului intern prevăzut la art. 7 alin. (3).
(4)Angajatorii au obligaţia de a informa angajaţii cu privire la creşele/entităţile asimilate acestora cu care unităţile emitente ale tichetelor de creşă au încheiate contracte de prestări de servicii.
(5)Unităţile emitente ale tichetelor de creşă solicită de la angajatori datele de identificare ale creşelor/entităţilor asimilate acestora în care angajaţii au copii înscrişi, în vederea încheierii contractelor de prestări de servicii, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 190/2018.
(6)Documentul prevăzut la alin. (3) lit. b) se eliberează, de regulă, de către creşă/entitatea asimilată acesteia, la solicitarea părintelui/tutorelui care are înscris copilul. In vederea obţinerii documentului prevăzut la alin. (3) lit. b) angajatorii, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanţii salariaţilor, după caz, pot stabili ca solicitarea să fie adresată de către angajator, pe baza situaţiei nominale a angajaţilor care au copii înscrişi la creşa/entitatea asimilată.
Art. 13
(1)În cazul în care creşa/entitatea asimilată nu are personalitate juridică, unităţile emitente vor încheia contractele de prestări de servicii cu persoana juridică, în structura căreia este organizată creşa/entitatea asimilată acesteia.
(2)În cazul în care angajatul căruia i s-au acordat tichete de creşă nu a prezentat angajatorului informaţiile privind prezenţa copilului la creşă/entitatea asimilată acesteia, în scris cu confirmarea creşei/entităţii asimilate acesteia, potrivit art. 14 alin. (2), acesta are obligaţia să restituie angajatorului contravaloarea tichetelor de creşă acordate şi necuvenite. Dacă restituirea nu este posibilă, angajatorul va recupera din drepturile salariale cuvenite angajatului respectiv contravaloarea tichetelor de creşă acordate suplimentar, corespunzător numărului de zile absente din luna în care copilul a fost absent de la creşă/entitatea asimilată acesteia.

Art. 14
(1)Pentru asigurarea desfăşurării corespunzătoare a serviciilor de creşă, contractele de prestări de servicii încheiate între creşe/entităţi asimilate acestora, pe de o parte, şi unităţile emitente, pe de altă parte, vor cuprinde o clauză expresă referitoare la termenul calendaristic de decontare a contravalorii nominale a tichetelor de creşă. În cazul creşelor/entităţilor asimilate acestora care nu au personalitate juridică, persoana juridică va deschide un cont bancar distinct prin care se vor derula sumele corespunzătoare tichetelor de creşă în relaţia contractuală cu unitatea emitentă. Contravaloarea tichetelor de creşă decontată de unităţile emitente va fi destinată în totalitate şi cu operativitate creşei/entităţii asimilate acesteia.
(2)Valoarea lunară a tichetelor de creşă acordată salariaţilor şi decontată creşei/entităţii asimilate acesteia de către unităţile emitente nu poate fi fracţionată de creşa/entitatea asimilată acesteia, pe perioade de utilizare, dependent de absenţa de la creşă a copiilor în cursul unei luni calendaristice sau de cuantumul taxelor stabilit pentru copiii ai căror părinţi achită taxele de creşă în numerar. Eventualele sume neconsumate de creşă/entitatea asimilată acesteia în luna curentă, ca urmare a absenţei copiilor, vor fi utilizate de creşă/entitatea asimilată acesteia în luna în care copiii în cauză vor fi prezenţi la creşă/entitatea asimilată acesteia. În aceste cazuri, valoarea lunară a tichetelor de creşă acordată angajaţilor pentru luna în care copilul va fi prezent la creşa/entitatea asimilată acesteia în cauză se diminuează, în mod corespunzător, de către angajator. Informaţiile privind prezenţa lunară a copilului la creşă/entitatea asimilata acesteia, confirmate de creşă/entitatea asimilată acesteia, se comunică angajatorului, în scris, de către angajatul beneficiar de tichete de creşă.
(3)Sumele decontate de unităţile emitente şi neconsumate de creşă/entitatea asimilată acesteia până la sfârşitul lunii calendaristice se reportează în contul lunii următoare. La sfârşitul anului calendaristic, soldul contului bancar deschis pentru operaţiunile cu tichetele de creşă va fi reportat pentru anul următor.
(4)Creşa/Entitatea asimilată acesteia trebuie să organizeze lunar o evidenţă proprie privind prezenţa lunară a copilului la creşă/entitatea asimilată acesteia, potrivit formularului prevăzut ca model în anexa nr. 13.
Art. 15
Angajatorii sunt obligaţi să organizeze o evidenţă proprie, potrivit formularelor prevăzute ca model în anexele nr. 2, 4 şi 6.

Art. 16
Salariaţii au dreptul să îşi aleagă unitatea afiliată pentru achiziţionarea produselor/serviciilor prevăzute de lege.
Art. 17
(1)La sfârşitul fiecărei luni, la sfârşitul perioadei de valabilitate, la data stabilită de angajator sau la data încetării raporturilor de muncă, după caz, salariatul are obligaţia să restituie angajatorului contravaloarea biletelor de valoare, pentru luna în curs sau, după caz, pentru anul în curs şi neutilizate ori necuvenite.
(2)Pentru biletele de valoare neutilizate în perioada de valabilitate, unitatea emitentă restituie valorile nominale către angajator. În cazul biletelor de valoare necuvenite, precum şi în cazul încetării raporturilor de muncă, angajatorul are obligaţia de a comunica unităţii emitente informaţiile necesare pentru ca aceasta să poată face restituirea valorilor către angajator. Restituirea valorii nominale a biletelor de valoare se realizează conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul.
(3)În cazul instituţiilor publice, unităţile emitente restituie sumele prevăzute la alin. (2), cu respectarea dispoziţiilor art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare.
(4)Utilizarea de către salariat a biletelor de valoare necuvenite îl obligă pe acesta la plata contravalorii biletelor către angajator.
(5)În cazul tichetelor de masă, în situaţia în care salariatul utilizează într-o lună un număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile lucrate, stabilite potrivit art. 10, iar angajatorul nu a încasat de la salariat contravaloarea tichetelor utilizate şi necuvenite, angajatorul acordă acestuia pentru luna următoare un număr de tichete de masă egal cu numărul de zile lucrătoare, diminuat cu numărul de tichete acordate pentru luna anterioară şi necuvenite.

CAPITOLUL III:Unităţi emitente
Art. 18
(1)În vederea desfăşurării activităţii specializate, unităţile emitente încheie contracte pentru prestarea serviciilor prevăzute de lege cu unităţi afiliate.
(2)În cazul voucherelor de vacanţă, unităţile emitente încheie contracte numai cu unităţile care deţin licenţă de turism sau certificat de clasificare, după caz, emise de Ministerul Turismului şi care sunt valabile la data încheierii contractului.
(3)Unităţile emitente au obligaţia ca înainte de încheierea contractelor să solicite, iar unităţile afiliate au obligaţia să prezinte licenţa de turism în cazul agenţiilor de turism, respectiv certificatul de clasificare, în cazul structurilor de primire turistice.
(4)Lista unităţilor turistice autorizate care pot deveni unităţi afiliate este transmisă unităţilor emitente de către Ministerul Turismului prin publicarea pe site-ul oficial propriu.
(5)Pachetul de servicii turistice care poate fi achiziţionat pe baza voucherelor de vacanţă poate cuprinde servicii de cazare, alimentaţie publică, transport, tratament balnear, agrement.
(6)Conţinutul minim al pachetului de servicii turistice conţine în mod obligatoriu servicii de cazare.
(7)În cazul suspendării, retragerii sau anulării licenţei de turism sau a certificatului de clasificare, unitatea afiliată este obligată să înceteze primirea voucherelor de vacanţă şi să notifice în scris unitatea emitentă despre această situaţie, în termen de maximum 48 de ore de la apariţia acestei situaţii.
(8)În cazul tichetelor culturale, unităţile emitente încheie contracte numai cu unităţile care desfăşoară preponderent activitatea de comercializare/prestare de servicii culturale prevăzute la art. 21 alin. (2) din lege.
Art. 19
În scopul garantării accesului salariaţilor care primesc bilete de valoare pe suport electronic, la un număr cât mai mare de unităţi afiliate, unităţile emitente pot folosi, în procesul de emitere, utilizare, circulaţie şi administrare a biletelor pe suport electronic aplicaţiile şi infrastructura deja existente şi disponibile la unităţile care acceptă bilete de valoare sau pot dezvolta propriile platforme.
Art. 20
(1)
[textul din Art. 20, alin. (1) din capitolul III a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 14. din Hotarirea 931/2022]
(2)Unităţile emitente înscriu în factura de livrare a biletelor de valoare pe suport electronic, în vederea decontării de către angajator:
a)numărul de bilete de valoare transferate pe suporturile electronice;
b)costul emiterii biletelor de valoare pe suport electronic;
c)valoarea nominală a unui bilet de valoare;
d)valoarea totală corespunzătoare numărului de bilete de valoare alimentate pe suport electronic;
e)numărul contului bancar distinct şi denumirea băncii la care îşi are deschis contul unitatea emitentă.
(3)Unităţile emitente facturează distinct către angajator costul suportului electronic pe care se alimentează biletele de valoare sau al înlocuirii acestuia.
(4)Unităţile emitente înscriu, într-o anexă la factură, numărul unic de identificare a suportului electronic, în conformitate cu standardele de securitate aplicabile respectivului suport electronic pe care sunt alimentate biletele de valoare, corespunzător fiecărui beneficiar, potrivit comenzii de achiziţie primite de la angajator.
Art. 21
Unităţile emitente sunt obligate:
a)să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte la instituţii de credit sau instituţii de plăţi, diferite pentru fiecare tip de bilet de valoare în parte, prin care se vor derula încasările şi plăţile aferente valorii nominale a biletelor de valoare, respectiv încasarea de la angajatori a contravalorii nominale a biletelor de valoare achiziţionate în baza contractelor încheiate cu aceştia şi rambursarea de sume către unităţile afiliate, fie direct de către unităţile emitente autorizate de Ministerul Finanţelor, fie indirect prin intermediul organizaţiilor specializate/schemelor de plăţi naţionale ori internaţionale, în exclusivitate pentru decontarea valorii nominale a biletelor de valoare prezentate în baza contractelor încheiate între unitatea emitentă şi unităţile afiliate respective; decontarea valorii nominale a biletelor de valoare se face între unităţile afiliate şi unităţile emitente, prin intermediul instituţiilor financiare autorizate, cu sprijinul organizaţiilor care administrează scheme/aranjamente de plată ori alte organizaţii care dezvoltă sisteme de acceptare proprii sau cu ajutorul propriilor platforme; închiderea acestor conturi sau subconturi de plăţi se face numai după ce unitatea emitentă face dovada către instituţiile financiare autorizate că valoarea nominală a biletelor de valoare emise şi încasate de unitatea emitentă a fost decontată integral unităţilor afiliate;
b)să organizeze o evidenţă operativă proprie lunară, potrivit formularelor prevăzute ca model în anexele nr. 8, 10 şi 12, şi să transmită trimestrial date centralizate Ministerului Finanţelor;
c)să implementeze sisteme şi procese organizaţionale care să permită autorizarea tranzacţiilor cu bilete de valoare, exclusiv la şi doar în măsura în care unitatea afiliată are un contract valabil încheiat cu unitatea emitentă pentru prestarea serviciilor specifice fiecărui tip de bilet de valoare în parte, în conformitate cu Legea nr. 165/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu prezentele norme metodologice şi în măsura în care identitatea unităţii afiliate poate să fie stabilită cu exactitate la momentul autorizării tranzacţiei, în baza unuia sau mai multor elemente de identificare a acesteia;
d)să asigure securitatea livrării biletelor de valoare la angajator;
e)să asigure elementele de siguranţă obligatorii pentru suportul electronic;
f)să asigure transparenţa şi managementul circuitului financiar;
g)să nu utilizeze sumele aferente biletelor de valoare pentru reinvestirea în alte scopuri.

Art. 22
(1)Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura suspendării autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în cauză în următoarele situaţii:
a)în cazul în care la unităţile emitente se constată că nu s-a organizat evidenţa operativă prevăzută la art. 21 lit. b);

b)în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 5 alin. (4) şi (5) din lege, precum şi ale art. 6 alin. (1) din lege.
(2)Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura retragerii autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în cauză în următoarele situaţii:
a)în cazul nerespectării criteriilor de autorizare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare;
b)în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 7 din lege.
(3)Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face de către o echipă de specialişti a cărei componenţă se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4)Acordarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor emitente şi dispunerea măsurii de suspendare/retragere a acestora în urma constatării situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către o comisie a cărei componenţă şi procedura de lucru se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
Art. 23
(1)Suportul electronic emis de unitatea emitentă trebuie să aibă înscrise sau stocate electronic în acesta următoarele elemente obligatorii:
a)emitentul şi datele sale de identificare: denumirea, sediul şi codul de identificare fiscală;
b)angajatorul şi datele sale de identificare: denumirea şi codul de identificare fiscală;
c)numele, prenumele şi codul numeric personal ale beneficiarului care este în drept să utilizeze biletele de valoare;
d)perioada de valabilitate a utilizării biletelor de valoare;
e)interdicţia prevăzută la art. 13 lit. c), art. 20 lit. c), art. 23 lit. c), respectiv art. 26 lit. d) din lege, după caz, imprimată pe versoul suportului electronic;
f)numărul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic;
g)perioada de valabilitate a suportului electronic;
h)elemente de siguranţă a suportului electronic, de tip PIN, CIP;
i)cuvintele "TICHET DE MASĂ", "TICHET CADOU", "TICHET DE CREŞĂ", "TICHET CULTURAL", "VOUCHER DE VACANŢĂ", după caz, cu litere majuscule pe rectoul suportului electronic;
j)elemente de identitate vizuală ale brandului de turism al României, în cazul voucherelor de vacanţă.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), pentru tichetele de masă acordate donatorilor de sânge în baza Legii nr. 282/2005, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru tichetele de masă acordate în alte situaţii prevăzute prin alte legi speciale, unităţile emitente nu au obligaţia de a înscrie sau stoca pe suportul electronic al acestor bilete de valoare datele personale ale beneficiarului.

Art. 24
(1)Biletele de valoare pe suport electronic care sunt transferate primele către beneficiari de către unităţile emitente vor fi considerate utilizate cu prioritate, în baza principiului "primul intrat - primul ieşit" ("first-in - first-out"), demonstrat prin evoluţia soldului biletelor de valoare pe suport electronic.
(2)Sistemul biletelor de valoare pe suport electronic organizat de către unităţile emitente, în colaborare cu angajatorii, trebuie să permită beneficiarilor biletelor de valoare pe suport electronic accesul la informaţiile privind utilizarea şi soldul valorii nominale a biletelor de valoare transferate acestora.
(3)Angajatorii sunt obligaţi să înştiinţeze salariaţii cu privire la data alimentării şi valoarea biletelor de valoare transferate pe suportul electronic.
Art. 25
(1)Unităţile afiliate care au încheiat contracte de prestări de servicii cu unităţile emitente, potrivit prevederilor prezentelor norme metodologice, sunt identificate conform art. 21 lit. c), la nivel de platformă sau de schemă/aranjament de plată, după caz, pentru a permite unităţilor emitente cu care au încheiat contracte de prestări de servicii să autorizeze online tranzacţiile cu bilete de valoare efectuate de către beneficiari, exclusiv la acea unitate afiliată care are un contract de prestări de servicii valabil încheiat cu o unitate emitentă.
(2)Elementele de identificare prevăzute la art. 21 lit. c) şi solicitate de unităţile emitente se menţionează în contractul încheiat între unitatea afiliată şi unitatea emitentă. În cazul schimbării oricărui element de identificare prevăzut la art. 21 lit. c), unitatea afiliată este obligată să informeze de îndată unitatea emitentă cu privire la respectiva modificare.
(3)Unităţile afiliate care au încheiat contracte de prestări de servicii cu unităţile emitente trebuie să afişeze elemente de identificare furnizate de către unităţile emitente pentru categoriile de bilete de valoare pentru care au încheiat contracte, fie la intrarea în locaţiile în care îşi desfăşoară activitatea sau la casele de marcat electronice fiscale, după caz, fie pe websiteurile pe care le utilizează, în cazul unităţilor afiliate care oferă servicii de plată online.

Art. 26
(1)Entităţile procesatoare şi alte organizaţii specializate utilizate de unităţile emitente pentru a realiza tranzacţiile cu bilete de valoare sunt îndreptăţite să primească şi să utilizeze oricare din informaţiile menţionate la art. 23, iar unităţile emitente trebuie să furnizeze aceste informaţii la solicitarea entităţilor procesatoare sau a organizaţiilor specializate implicate în realizarea tranzacţiilor cu bilete de valoare.
(2)Informaţiile pot fi utilizate numai în scopul îndeplinirii obligaţiilor contractuale care rezultă din contractele specifice sectorului de bilete de valoare.
Art. 27
[textul din Art. 27 din capitolul III a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 19. din Hotarirea 931/2022]
Art. 28
Documentele justificative privind operaţiunile unităţilor emitente cu angajatorii şi unităţile afiliate sunt păstrate potrivit dispoziţiilor legale.
Art. 29
În baza contractelor de prestări de servicii încheiate cu unităţile emitente, unităţile afiliate au următoarele obligaţii:
a)să debiteze valoarea exactă a produselor/serviciilor achiziţionate de salariat şi să înmâneze acestuia o dovadă imprimată sau să transmită în format electronic un document, după caz, care conţine suma debitată;
b)să implementeze proceduri şi procese organizaţionale care să permită verificarea eligibilităţii produselor/serviciilor achiziţionate de salariaţi;
c)alte obligaţii stabilite în baza contractelor de prestări de servicii încheiate cu unităţile emitente.

CAPITOLUL IV:Dispoziţii finale
Art. 30
(1)[textul din Art. 30, alin. (1) din capitolul IV a fost abrogat la 01-feb-2023 de Art. I, punctul 21. din Hotarirea 931/2022]
(2)[textul din Art. 30, alin. (2) din capitolul IV a fost abrogat la 01-feb-2023 de Art. I, punctul 21. din Hotarirea 931/2022]
(3)Evidenţa tranzacţiilor cu bilete de valoare pe suport electronic se realizează de către unităţile emitente prin intermediul unui sistem informatic care trebuie să permită stocarea corespunzătoare a datelor în condiţii de protecţie şi siguranţă pentru o perioadă de cel puţin 5 ani.
Art. 31
Angajatorii, unităţile emitente şi unităţile afiliate au obligaţia de a pune la dispoziţia organelor de control toate documentele solicitate în acţiunea de control, sub sancţiunile prevăzute de dispoziţiile legale.
Art. 32
[textul din Art. 32 din capitolul IV a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 22. din Hotarirea 931/2022]
Art. 33
(1)Valoarea nominală indexată a unui tichet de masă se stabileşte prin înmulţirea ultimei valori nominale indexate a unui tichet de masă cu indicele creşterii preţurilor de consum înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică, calculat ca raport între nivelul mediu realizat al acestui indice pe ultimul semestru constituit din 6 luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019, şi nivelul mediu al aceluiaşi indice pe penultimul semestru.
(2)La fundamentarea valorii sumei lunare indexate semestrial, acordată sub formă de tichete de creşă, respectiv tichetelor culturale, se vor utiliza următoarele reguli:
a)indicele inflaţiei, respectiv indicele preţurilor de consum realizat, cu perioadă de referinţă luna ianuarie 2019, luna în care Legea nr. 165/2018, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare;
b)semestrul este constituit din 6 luni calendaristice întregi, începând cu luna februarie 2019;
c)valoarea sumei lunare acordate sub formă de tichete de creşă de maximum 450 lei, respectiv de tichete culturale, de maximum 150 lei pentru tichetele culturale acordate lunar sau de maximum 300 lei/eveniment, valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2018, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Ţinând seama de datele calendaristice la care se comunică indicii realizaţi ai preţurilor de consum de către Institutul Naţional de Statistică, valoarea nominală a unui tichet de masă, valoarea sumei acordate sub forma tichetelor de creşă, respectiv valoarea sumei acordate sub forma tichetelor culturale, valabilă în ultima lună a semestrului constituit conform alin. (1) sau (2) lit. b), după caz, se utilizează şi pentru primele două luni ale semestrului următor.
(4)Valoarea sumei lunare indexate rezultată din calcul pentru tichetele de creşă, respectiv pentru tichetele culturale se va rotunji din 10 în 10 lei.
*) Pentru semestrul I al anului 2024, începând cu luna aprilie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 640 lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2024, respectiv august 2024 şi septembrie 2024.

*) Pentru semestrul II al anului 2019, începând cu luna octombrie, valoarea nominală a unui tichet de masă, nu poate depăşi cuantumul de 15,18 lei. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020, respectiv februarie 2020 şi martie 2020

*) Pentru semestrul II al anului 2019, începând cu luna octombrie 2019, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, este de 460 lei. Valoarea nominală stabilită mai sus se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2020, respectiv februarie 2020 şi martie 2020.

*) Pentru intervalul calendaristic cuprins între data de 1 aprilie 2020 şi data de 31 iulie 2020, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, este de maximum 160 lei/lună, respectiv de maximum 320 lei/eveniment.
Valoarea nominală stabilită la alin. (1) se aplică şi pentru lunile august şi septembrie ale anului 2020.

*) Pentru semestrul I al anului 2020, începând cu luna aprilie 2020, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, este de 470 lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2020, respectiv august 2020 şi septembrie 2020.

*) Pentru semestrul II al anului 2020, începând cu luna octombrie 2020, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33, este de 470 lei. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2021, respectiv februarie 2021 şi martie 2021.

*) Pentru semestrul II al anului 2020, începând cu luna octombrie 2020, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33, nu poate depăşi cuantumul de 20,01 lei. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2021, respectiv februarie 2021 şi martie 2021.

*) Pentru semestrul I al anului 2021, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 160 lei/lună, respectiv de maximum 320 lei/eveniment. Valoarea nominală stabilită la alin. (1) se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2021, respectiv august 2021 şi septembrie 2021.

*) Pentru semestrul II al anului 2021, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 160 lei/lună, respectiv de maximum 330 lei/eveniment. Valoarea nominală stabilită la alin. (1) se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 şi martie 2022.

*) Pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 490 lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 şi martie 2022.

*) Pentru semestrul II al anului 2021, începând cu luna octombrie 2021, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 20,09 lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2022, respectiv februarie 2022 şi martie 2022.

*) Pentru semestrul I al anului 2022, începând cu luna aprilie 2022, valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi cuantumul de 20,17 lei. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2022, respectiv august 2022 şi septembrie 2022.

*) Pentru semestrul II al anului 2022, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 190 de lei/lună, respectiv de maximum 380 de lei/eveniment. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2023, respectiv februarie 2023 şi martie 2023.

*) Pentru semestrul I al anului 2023, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 200 de lei/lună, respectiv de maximum 400 de lei/eveniment. Valoarea nominală stabilită la alin. (1) se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 şi septembrie 2023.

*) Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă este de 600 lei. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului II al anului 2023, respectiv august 2023 şi septembrie 2023.

*) Pentru semestrul I al anului 2023, începând cu luna aprilie 2023, valoarea nominală a unui tichet de masă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, nu poate depăşi cuantumul de 30 de lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului al II-lea al anului 2023, respectiv august 2023 şi septembrie 2023.

*) Pentru semestrul II al anului 2023, începând cu luna octombrie 2023, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 620 de lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2024, respectiv februarie şi martie 2024.

*) Pentru semestrul II al anului 2023, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 210 lei/lună, respectiv de maximum 420 de lei/eveniment. Valoarea nominală stabilită la alin. (1) se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2024, respectiv februarie şi martie 2024.

*) Pentru semestrul II al anului 2024, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 220 lei/lună, respectiv de maximum 440 lei/eveniment.
Valorile nominale stabilite la alin. (1) se aplică şi pentru primele două luni ale semestrului I al anului 2025, respectiv februarie 2025 şi martie 2025.

*) Pentru semestrul II al anului 2024, începând cu luna octombrie 2024, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 660 lei. Valoarea nominală stabilită se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2025, respectiv februarie 2025 şi martie 2025.

*) Pentru semestrul I al anului 2025, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de maximum 220 lei/lună, respectiv de maximum 450 lei/eveniment. Valorile nominale stabilite se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2025, respectiv august 2025 şi septembrie 2025.

*) Pentru semestrul I al anului 2025, începând cu luna aprilie 2025, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 670 lei. Valoarea nominală stabilită la art. 1 se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului II al anului 2025, respectiv august 2025 şi septembrie 2025.

*) Pentru semestrul II al anului 2025, valoarea sumei care se acordă lunar, respectiv ocazional, sub formă de tichete culturale este de maximum 240 lei/lună, respectiv de maximum 470 lei/eveniment. Valorile nominale stabilite se aplică şi pentru primele 2 luni ale semestrului I al anului 2026, respectiv februarie şi martie 2026.

*) Pentru semestrul II al anului 2025, începând cu luna octombrie 2025, valoarea sumei lunare care se acordă sub formă de tichete de creşă, stabilită potrivit prevederilor art. 33 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.045/2018, cu modificările ulterioare, este de 710 lei.

Art. 34
Anexele nr. 2, 4, 6, 8, 10, 11, 12 şi 13 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.

Art. 35
Contractele încheiate de unităţile emitente cu angajatorii, respectiv cu unităţile afiliate, anterior intrării în vigoare a prezentelor norme metodologice, vor continua să îşi producă efectele.
ANEXA nr. 1:
[textul din anexa 1 a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 931/2022]
ANEXA nr. 2:SITUAŢIA CENTRALIZATOARE* a biletelor de valoare pe suport electronic achiziţionate, utilizate şi returnate de către angajatori în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine separat de angajatori pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea angajatorului .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A - contractat;
B - achiziţionat;
C - număr unic de identificare a suportului electronic;
D - observaţii: numărul şi data documentului de decontare a biletelor de valoare pe suport electronic cu unitatea emitentă şi valoarea nominală a acestora.

Nr. crt.

Denumirea unităţii/unităţilor emitente, numărul şi data contractului încheiat pentru achiziţionarea biletelor de valoare pe suport electronic

Explicaţii

Conform raportului contractual: angajator- unitate emitentă

Bilete de valoare pe suport electronic distribuite salariaţilor

Bilete de valoare pe suport electronic returnate unită(ii emitente

Stocul final de bilete de valoare pe suport electronic

D

A

B

C

1

......

- numărul biletelor de valoare;

- valoarea nominală totală a biletelor de valoare

2

......

- numărul biletelor de valoare;

- valoarea nominal totală a biletelor de valoare

X

X

Total

- numărul biletelor de valoare;

- valoarea nominal totală a biletelor de valoare

Conducătorul unităţii,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 3:
[textul din anexa 3 a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 931/2022]
ANEXA nr. 4:SITUAŢIA ANALITICĂ* a biletelor de valoare pe suport electronic transferate salariaţilor de către angajatori în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se line separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea angajatorului .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................

Nr. crt.

Numele şi prenumele salariatului beneficiar al biletelor de valoare pe suport electronic

Codul numeric personal

Numărul biletelor de valoare pe suport electronic distribuite nominal**

Numărul de zile lucrate stabilit potrivit art. 10 din normele metodologice***

Valoarea nominală totală a biletelor de valoare transferate

Numărul unic de identificare a suportului electronic pe care au fost transferate biletele de valoare

TOTAL:

X

X

** Se completează numai pentru tichetele de masă şi tichetele de creşă.
*** Se completează numai pentru tichetele de masă.

Conducătorul unităţii,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 5:
[textul din anexa 5 a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 931/2022]
ANEXA nr. 6:SITUAŢIA ANALITICĂ* a biletelor de valoare pe suport electronic returnate de salariaţi angajatorilor în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea angajatorului .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................

Nr. crt.

Numele şi prenumele salariatului beneficiar al biletelor de valoare pe suport electronic

Codul numeric personal

Numărul şi valoarea nominală totală a biletelor de valoare pe suport electronic alimentate şi necuvenite

Numărul unic de identificare a suportului electronic

Semnătura salariatului

Semnătura persoanei împuternicite de angajator să primească biletele de valoare pe suport electronic returnate

TOTAL:

X

X

X

Conducătorul unităţii,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 7:
[textul din anexa 7 a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 931/2022]
ANEXA nr. 8:SITUAŢIA CENTRALIZATOARE* a biletelor de valoare pe suport electronic alimentate de unitatea emitentă în semestrul .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea unităţii emitente .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul autorizaţiei de funcţionare ...........................................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A - cantitatea**;
B - valoarea.
**Se completează numai pentru tichetele de masă.

Nr. crt.

Explicaţii

UM

Total semestru

...........

din care:

Luna I

Luna a II-a

Luna a III-a

Luna a IV-a

Luna a V-a

Luna a VI-a

A

B

A

B

A

B

A

B

A

B

A

B

A

B

1

Bilete de valoare achiziţionate şi decontate de angajatori, conform anexei nr. 10 la norme

2

Bilete de valoare returnate de către angajatori ca neutilizate de salariaţi în unităţile afiliate

3

Bilete de valoare pe suport electronic decontate unităţilor afiliate, conform anexei nr. 12 la norme

Cantitate = numărul total de bilete de valoare.

Conducătorul unităţii,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 9:
[textul din anexa 9 a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 931/2022]
ANEXA nr. 10:SITUAŢIA CENTRALIZATOARE* a biletelor de valoare pe suport electronic pe angajatori în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea unităţii emitente .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul autorizaţiei de funcţionare ...........................................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A - nr. crt.;
B - denumirea angajatorilor;
C - codul fiscal;
D- numărul biletelor de valoare pe suport electronic achiziţionate**;
E- valoarea nominală a unui bilet de valoare pe suport electronic**;
F - valoarea biletelor de valoare pe suport electronic transferate (în cazul tichetelor de masă şi tichetelor de creşă, valoarea biletelor de valoare pe suport electronic transferate = col. 3 x col. 4);
G - numărul şi data actului de achiziţionare şi de decontare a biletelor de valoare pe suport electronic;
H - numărul biletelor de valoare pe suport electronic returnate de către angajator;
I - numărul şi data documentului de returnare, în care să se specifice numărul unic de identificare a suportului electronic;
J - numărul de suporturi electronice active alimentate;
K - numărul de suporturi electronice anulate.
**Se completează numai pentru tichetele de masă şi tichetele de creşă.

A

B

c

D

E

F

G

H

I

J

K

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Conducătorul unităţii emitente,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 11:SITUAŢIA CENTRALIZATOARE* a biletelor de valoare pe suport hârtie pe unităţi afiliate utilizate de unitatea emitentă în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea unităţii emitente .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul autorizaţiei de funcţionare ...........................................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A - nr. crt.;
B - denumirea unităţii afiliate;
C - numărul biletelor de valoare pe suport hârtie primite de la salariaţi;
D - valoarea totală a biletelor de valoare pe suport hârtie primite de la salariaţi;
E - numărul biletelor de valoare pe suport hârtie decontate de către unitatea emitentă;
F - valoarea totală a biletelor de valoare pe suport hârtie decontată unităţii afiliate de către unitatea emitentă;
G - numărul şi data documentului de decontare;
H - observaţii.

A

B

C

D

E

F

G

H

0

1

2

3

4

5

6

7

Conducătorul unităţii emitente,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 12:SITUAŢIA CENTRALIZATOARE* a biletelor de valoare pe suport electronic pe unităţi afiliate decontate de unitatea emitentă în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine separat pentru fiecare tip de bilet de valoare.
Denumirea unităţii emitente .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul autorizaţiei de funcţionare ...........................................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A - nr. crt.;
B - denumirea unităţii afiliate;
C - valoarea totală a biletelor de valoare pe suport electronic utilizate de salariaţi;
D - valoarea totală a biletelor de valoare pe suport electronic decontată unităţii afiliate de către unitatea emitentă;
E - observaţii.

A

B

C

D

E

0

1

2

3

4

Conducătorul unităţii emitente,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 13:SITUAŢIA ANALITICĂ* a copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, pe creşe şi entităţi asimilate acestora, în luna .......... anul ...................
* Evidenţa se ţine de către creşă/entitatea asimilată acesteia.

Denumire creşă sau unitate asimilată .......................................................
Adresa:
localitatea ............................., str. ............................., nr. ........., sectorul ......, judeţul .............................
Numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului ...........................................
Codul fiscal ..........................................
Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea:
A - număr de zile calendaristice conform programului creşei;
B - număr de zile calendaristice conform programului creşei în care copilul a fost prezent la creşă;
C - număr de zile calendaristice conform programului creşei în care copilul nu a fost prezent la creşă (diferenţă: col. 4 minus col. 5);
D - numele şi prenumele salariatului care achită taxele de creşă prin tichete de creşă;
E - codul numeric personal al salariatului care achită taxele de creşă prin tichete de creşă;
F - denumirea şi date de identificare ale angajatorului care a distribuit tichete de creşă salariatului.

Nr. crt.

Numele şi prenumele copilului înscris

Vârsta

Număr de copii înscrişi

A

B

C

Valoarea lunara a tichetelor de creşă primite în contul copilului înscris

D

E

F

0

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Conducătorul creşei/entităţii asimilate,

..............................................

Conducătorul compartimentului financiar-contabilitate,

.........................................................................................

ANEXA nr. 14:
[textul din anexa 14 a fost abrogat la 26-iul-2022 de Art. I, punctul 24. din Hotarirea 931/2022]
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 24 din data de 9 ianuarie 2019