Art. 22. - Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura suspendării autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în cauză în următoarele situaţii: - Norme Metodologice din 2018 de aplicare a Legii nr. 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare

M.Of. 24

În vigoare
Versiune de la: 1 Octombrie 2025
Art. 22
(1)Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura suspendării autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în cauză în următoarele situaţii:
a)în cazul în care la unităţile emitente se constată că nu s-a organizat evidenţa operativă prevăzută la art. 21 lit. b);

b)în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 5 alin. (4) şi (5) din lege, precum şi ale art. 6 alin. (1) din lege.
(2)Ministerul Finanţelor Publice poate dispune măsura retragerii autorizaţiei de funcţionare eliberate unităţilor emitente în cauză în următoarele situaţii:
a)în cazul nerespectării criteriilor de autorizare aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice în baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare;
b)în cazul nerespectării dispoziţiilor art. 7 din lege.
(3)Constatarea situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se face de către o echipă de specialişti a cărei componenţă se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.
(4)Acordarea autorizaţiilor de funcţionare a unităţilor emitente şi dispunerea măsurii de suspendare/retragere a acestora în urma constatării situaţiilor prevăzute la alin. (1) şi (2) se fac de către o comisie a cărei componenţă şi procedura de lucru se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.