Norme de igiena din 2020 privind unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor
M.Of. 787
În vigoare
(9)În incinta unităţilor pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor este interzisă comercializarea şi/sau expunerea spre vânzare a băuturilor alcoolice, a băuturilor energizante, a produselor din tutun şi a produselor conexe prevăzute în Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi de modificare a Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, cu modificările şi completările ulterioare, a cafelei, substanţelor psihoactive şi a altor produse interzise minorilor, conform legislaţiei în vigoare.
h)vasele mari în care este distribuită hrana se vor aşeza pe o masă special dedicată;
l)recipientele din care copiii beau apă între mese sunt individualizate şi confecţionate din materiale care respectă legislaţia în domeniul materialelor în contact cu alimentul şi care se păstrează în locuri ce evită impurificarea sau contaminarea; nu se permite intrarea în colectivitate cu băuturi sau alimente din exterior în grădiniţele şi creşele cu program prelungit/săptămânal;
Art. 34
(1)În unităţile publice sau private pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, fără bloc alimentar propriu, pentru hrana care nu este livrată în recipiente de unică folosinţă, se asigură următoarele condiţii:
a)amenajarea unui oficiu pentru primirea hranei şi spaţiu pentru servirea mesei cu suprafeţe care se pot spăla şi dezinfecta cu uşurinţă;
b)amenajarea unui oficiu pentru spălarea şi depozitarea veselei;
c)montarea unui sistem de încălzire pentru menţinerea la cald a hranei servite, cu excepţia situaţiilor în care hrana este servită într-un interval de 30-60 de minute de la livrarea în unitatea publică sau privată pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor;
d)asigurarea apei calde curente pentru spălarea veselei şi a tacâmurilor. Spălarea acestora constă în următoarele operaţiuni: curăţare mecanică de resturi alimentare, spălare cu apă caldă cu detergenţi, dezinfectanţi pentru sectorul alimentar şi clătire cu apă rece;
e)utilizarea maşinilor automate de spălat vase este permisă numai cu atestarea prealabilă de către laborator a eficienţei acestora. Prelevarea probelor de salubritate şi prelucrarea lor se realizează exclusiv prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti cel puţin o dată pe semestru sau ori de câte ori este nevoie;
f)resturile alimentare vor fi gestionate conform legislaţiei naţionale în vigoare cu privire la gestionarea deşeurilor;
g)vesela şi tacâmurile se depozitează în dulapuri închise;
h)asigurarea veselei şi tacâmurilor în număr cel puţin egal cu cel al consumatorilor care servesc masa. Sunt interzise spălarea veselei şi folosirea acesteia la aceeaşi masă pentru grupuri diferite de consumatori;
i)montarea la nivelul căilor de acces a mijloacelor de protecţie împotriva vectorilor;
j)personalul care asigură servirea mesei în sistem de catering este obligat să poarte echipament de protecţie şi să efectueze examinările medicale prevăzute de legislaţia în vigoare pentru angajaţii unităţilor de alimentaţie colectivă;
k)efectuarea la sfârşitul fiecărei săptămâni a curăţeniei generale;
l)efectuarea de reparaţii curente ale încăperilor, anual sau ori de câte ori este nevoie;
m)asigurarea în sala de mese a unei suprafeţe de cel puţin 1,2 mp/elev.
(2)În situaţia în care hrana este livrată în recipiente voluminoase, dacă furnizorul hranei asigură veselă şi tacâmuri de unică folosinţă din materiale reciclabile, precum plastic cod 1, 2, 5, sau compostabile conform standardului EN 13432, sau spălarea şi depozitarea celor care nu sunt de unică folosinţă, unităţile publice sau private pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, fără bloc alimentar propriu, trebuie să asigure îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), f), i), j), k), l) şi m).
(3)În situaţia în care hrana este livrată în recipiente de unică folosinţă din materiale reciclabile, precum plastic cod 1, 2, 5, sau compostabile conform standardului EN 13432, unităţile publice sau private pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, fără bloc alimentar propriu, trebuie să asigure îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), f), i), j), k), l) şi m).
(4)În cazul în care masa se asigură în regim de catering, atât firma furnizoare, cât şi firma care aprovizionează unitatea pentru ocrotirea, educarea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor trebuie să deţină autorizaţie pentru activităţi de catering şi/sau transport alimente, conform prevederilor legale în vigoare. Firma furnizoare trebuie să respecte următoarele condiţii:
a)meniul săptămânal va fi stabilit în colaborare cu conducerea unităţilor pentru ocrotirea, educarea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, va fi avizat de medicul acestor unităţi şi afişat la loc vizibil, cu gramajul/porţie, precum şi cu lista de alergeni prezenţi în alimentele furnizate;
b)porţiile vor fi individualizate fie la locul de producţie a hranei şi transportate în recipienţi reciclabili, de unică folosinţă, fie la locul de servire, caz în care vor fi transportate în recipienţi voluminoşi, cu închidere etanşă;
c)efectuarea unei anchete alimentare de către personal calificat, în lunile octombrie, februarie şi mai, şi transmiterea rezultatelor anchetei către conducerea unităţii pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, cabinetul medical al unităţilor respective şi, după caz, organelor de control;
d)meniul zilnic va fi însoţit de o listă a ingredientelor cu gramaj/porţie individuală;
e)gestionarea tuturor recipientelor, veselei şi tacâmurilor de unică folosinţă conform legislaţiei naţionale în vigoare cu privire la gestionarea deşeurilor.
(5)Unitatea de la care este livrată hrana pentru unităţile publice sau private pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, fără bloc alimentar propriu, va păstra probe din toate alimentele livrate, în spaţii frigorifice, timp de 48 de ore.
(6)Transportul produselor alimentare furnizate unităţilor publice sau private pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, fără bloc alimentar propriu, în sistem catering, de la blocul alimentar (bucătărie) al altei unităţi de alimentaţie colectivă sau publică autorizate se face numai cu mijloace de transport auto autorizate sanitar, care să nu fie folosite în alte scopuri, în recipiente cu capace etanşe, care să asigure o ermetizare perfectă.
(7)Servirea meselor în unităţile pentru ocrotirea, educarea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor poate fi realizată în sala de clasă sau într-un alt spaţiu amenajat, cu respectarea normelor de igienă.Vârsta | Numărul de ore | |||
(ani) | Activitate intelectuală şi fizică cu caracter de instruire* | Activităţi recreative în aer liber, sport, joc | Somn | Somn/relaxare în timpul zilei |
până la 1 an | 2** (stimulare senzorială în interacţiune cu adultul) | 4 | 18 | 4 |
1 | 2** (stimulare senzorială în interacţiune cu adultul) | 5 | 16 | 3 |
2 | 2** (stimulare senzorială în interacţiune cu adultul) | 5 | 16 | 3 |
3 | 1** (fracţionat în 4 perioade) | 6 | 13 | 2 |
4 | 1** (fracţionat în 3 perioade) | 6 | 12 1/2 | 2 |
5 | 1 1/2** (fracţionat în 2 sau 3 perioade) | 5 | 12 | 1 1/2 |
6 | 3*** | 4 | 11 1/2 | 1 |
7-8 | 4 1/2 | 4 | 11 | 1 |
9-10 | 5 | 4 | 10 1/2 | - |
11-13 | 6 | 3 | 10 | - |
14-15 | 7 | 3 | 9 1/2 | - |
16-18 | 8 | 3 | 9 | - |
Destinaţia clădirii | WC-uri | Lavoare | Duşuri) | Observaţii |
B F | B F | B F | ||
Creşe/grupe de creşă în grădiniţe. Pentru un număr de copii de maximum: | Grupurile sanitare sunt comune pentru copii de ambele sexe. Suplimentar, vor exista şi oliţe individuale pentru copiii sub 2 ani. Cifrele se referă la numărul de copii pe unitate. Bateriile duşurilor sunt cu tub flexibil. La oficiu se prevede un spălător. | |||
- 15 | 3 | 3 | 1 | |
- 30 | 3 | 3 | 1 | |
- 50 | 4 | 4 | 2 | |
Grădiniţe cu program normal, prelungit şi săptămânal. Pentru un număr de copii de maximum: | Grupurile sanitare sunt comune pentru copii de ambele sexe. Cifrele se referă la numărul de copii de pe un nivel al unităţii. Bateriile duşurilor sunt cu tub flexibil. La oficiu se prevede un spălător. | |||
- 25 | 3 | 3 | 2 | |
- 50 | 5 | 5 | 4 | |
- 75 | 8 | 8 | 6 | |
- 100 | 10 | 10 | 8 | |
- 150 | 15 | 15 | 11 | |
- 200 | 20 | 20 | 15 | |
- 250 | 22 | 22 | 17 | |
- 300 | 25 | 25 | 20 | |
Pentru personal (la de 40 de femei) | 1 | 1 | 1 | |
Cabinetul medical | 1 WC pentru personalul medical | 1 lavoar în cabinetul medical 1 lavoar în izolator | ||
Mărimea | Înălţimea | Adâncimea | Lăţimea |
I (antepreşcolari, preşcolari mici, 3-5 ani) | 21 | 20 | 20 |
II (preşcolari mari, 5-6 ani şi şcolari mici, CP - clasele I-IV) | 26 | 24 | 23 |
III (şcolari mari, clasele V-XII/XIII) | 30 | 29 | 26 |
Mărimea | Înălţimea |
I | 43 |
II | 47 |
III | 52 |
Destinaţia clădirii | WC-uri | Robinet cu jet ascendent | Lavoare | Duşuri | Observaţii | |||
B | F | B | F | B | F | |||
Şcoli şi instituţii de învăţământ superior pentru un număr concomitent de elevi/studenţi de maximum: | Valorile înscrise sunt valabile pentru elevii de acelaşi sex, pentru acelaşi grup sanitar. | |||||||
- 50 | 5 | 5 | 1 | 2 | 2 | - | - | |
- 100 | 8 | 8 | 2 | 4 | 4 | - | - | |
- 200 | 13 | 13 | 3 | 6 | 6 | - | - | |
- 400 | 20 | 20 | 4 | 8 | 8 | - | - | |
- 600 | 25 | 25 | 5 | 10 | 10 | - | - | |
- 1000 | 30 | 30 | 6 | 12 | 12 | - | - | |
Săli de gimnastică şi ateliere - şcoală | 1/20 | 1/20 | 1/50 | 1/10 | 1/10 | 1/10 | 1/10 | |
Pentru cadre didactice şi personal administrativ | 1/20 | 1/20 | 1/25 | 1/35 | - | - | ||
Cabinetul medical | 1 WC pentru personalul medical | 1 lavoar în cabinetul medical 1 lavoar în sala de tratamente | ||||||
Cabinetul stomatologic | 1 WC pentru personalul stomatologic | 1 lavoar în cabinetul stomatologic şi 1 lavoar în sala de sterilizare sau 2 lavoare în cabinetul stomatologic | ||||||
Destinaţia clădirii | WC-uri/persoane | Băi pentru picioare/persoane | Lavoare/persoane | Duşuri/persoane | Observaţii | ||||
B | F | B | F | B | F | B | F | ||
Clădiri pentru cazare: | |||||||||
- cămine şi internate având obiectele sanitare în grupurile sanitare | 1/10 | 1/10 | 1/40 | 1/40 | 1/7 | 1/7 | 1/15 | 1/15 | Cel puţin unul dintre duşuri la fete va fi mobil, pentru igiena intimă, la fiecare sală de duş. |
- cămine şi internate cu lavoare în fiecare cameră | 1/10 | 1/10 | 1/40 | 1/40 | 1/30 | 1/30 | 1/15 | 1/15 | |
- cămine şi internate cu grupuri sanitare în cameră | 1/10 | 1/10 | - | - | 1/6 | 1/6 | 1/10 | 1/10 | |
Cabinetul medical | 1 WC pentru personalul medical | 1 lavoar în cabinetul medical 1 lavoar în sala de tratamente | |||||||
Cabinetul stomatologic | 1 WC pentru personalul medical | 1 lavoar în cabinetul stomatologic şi 1 lavoar în sala de sterilizare sau 2 lavoare în cabinetul stomatologic | |||||||
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (3)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (3)
- Ordinul 1487/2025 privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor
- Ordinul 1885/2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor
- Ordinul 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igienă din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor