Art. 18. - Pentru asistenţa medicală preventivă, curativă şi de urgenţă, în unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor se asigură următoarele spaţii: - Norme de igiena din 2020 privind unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor

M.Of. 787

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 18
(1)Pentru asistenţa medicală preventivă, curativă şi de urgenţă, în unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor se asigură următoarele spaţii:
a)cabinet medical şcolar - în fiecare locaţie a unităţilor pentru ocrotirea, educarea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor este necesar să existe un cabinet medical autorizat şi organizat conform prevederilor legale pentru asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos. În mod excepţional, în grădiniţele cu program normal/prelungit care nu au mai mult de 150 de preşcolari înscrişi şi nici grupe de antepreşcolari pot fi autorizate cabinete medicale în care o singură încăpere să îndeplinească rolul de cabinet de consultaţii şi sală de tratament, dacă acea încăpere îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: are cel puţin 12 m2, este situată în apropierea căii de acces în unitate, este iluminată şi ventilată corespunzător, natural şi artificial, pavimentul şi pereţii sunt uşor dezinfectabili, iar dotările sunt conform baremului;
b)izolator - în creşe, grădiniţe cu program prelungit şi săptămânal, internate şcolare, centre de vacanţă şi tematice, pentru cel puţin 1% din numărul copiilor şi tinerilor din aceste unităţi, dar nu mai puţin de două paturi, cu mărimi corespunzătoare vârstei. Izolatorul din unităţile menţionate în acest paragraf va respecta condiţiile igienice prevăzute de legislaţia referitoare la izolarea cazurilor din secţiile de pediatrie, cu modificările şi actualizările ulterioare, astfel:
- pentru copii antepreşcolari, 1- 3 ani, suprafaţa utilă/pat în izolator va fi de minimum 4-5 m2;
- pentru copii preşcolari (3-6 ani), suprafaţa utilă/pat în izolator va fi de minimum 6 m2, iar peretele izolatorului orientat spre postul asistentului medical va fi parţial vitrat securizat;
- pentru copiii mai mari de 6 ani şi tineri, suprafaţa utilă/pat în izolator/infirmerie va fi de minimum 7 m2;
- izolatorul va fi obligatoriu într-o încăpere iluminată natural corespunzător;
- distanţa dintre două paturi nu va fi mai mică de 0,70 m;
- izolatorul va fi dotat cu o chiuvetă cu apă caldă/rece, săpun lichid dezinfectant, prosoape de hârtie de unică folosinţă.
(2)Cabinetele medicale din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea sunt dotate conform ordinului ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii care reglementează acordarea asistenţei medicale în unităţile de învăţământ.
(3)Curăţenia şi dezinfecţia cabinetului medical din unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor, aprovizionarea cu materiale de curăţenie şi dezinfecţie, precum şi asigurarea întreţinerii şi a bunei funcţionări a cabinetului revin conducerii unităţilor respective.
(4)Colectarea, depozitarea şi îndepărtarea reziduurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se fac conform legislaţiei în vigoare.
(5)Cabinetele medicale şi izolatoarele trebuie să fie prevăzute cu apă curentă caldă şi rece. Personalul medico-sanitar poartă obligatoriu echipament de protecţie de culoare deschisă.
(6)Asistenţa medicală preventivă şi curativă în unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor se asigură prin cabinetele medicale organizate şi autorizate conform legislaţiei în vigoare.