Art. 25. - Norme de igiena din 2020 privind unităţile pentru ocrotirea, educarea, instruirea, odihna şi recreerea copiilor şi tinerilor

M.Of. 787

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2025
Art. 25
În laboratoarele şcolare se asigură următoarele condiţii:
a)obţinerea autorizaţiei de protecţie a muncii speciale de către laboratoarele de chimie care posedă substanţe toxice, conform legislaţiei în vigoare;
b)iluminat artificial de minimum 300 lucşi şi iluminat natural cu raport luminos între suprafaţa ferestrelor şi cea a podelei de 1/3-1/4;
c)temperatură de 20°C, umiditate relativă de 30-60% şi o viteză a curenţilor de aer de 0,2-0,3 m/s;
d)cubaj de aer de minimum 6 mc pentru un elev;
e)amenajarea în laboratoarele de chimie a unor nişe cu hote prevăzute cu un sistem eficient de absorbţie a gazelor degajate;
f)manipularea substanţelor toxice se face în nişe numai de către profesori şi laboranţi instruiţi;
g)respectarea normelor de protecţie a muncii şi de prevenire a incendiilor conform legislaţiei în vigoare;
h)închiderea uşilor de intrare a laboratoarelor de chimie se face spre interiorul acestora;
i)substanţele chimice se păstrează în dulapuri închise sub cheie, iar cele toxice se păstrează în recipiente inscripţionate cu simbolul specific reglementat de pericol şi cu denumirea substanţelor respective;
j)dotarea laboratoarelor de chimie cu instalaţii de apă şi gaze; sistem de detecţie a gazelor;
k)acoperirea meselor de lucru în laboratoarele de chimie cu materiale acido- şi alcalino-rezistente şi uşor lavabile;
l)interzicerea depozitării în nişele din laboratoarele de chimie a substanţelor chimice sau a altor materiale;
m)dotarea laboratoarelor de chimie cu truse de prim ajutor conţinând materiale sanitare şi medicamente specifice substanţelor toxice existente în laborator;
n)în laboratoarele de chimie, la orele în care se efectuează experienţe, elevii poartă obligatoriu echipament de protecţie.