Subcapitolul 3 - Anexa 8.1 - Metode de măsurare a rezistenţei/impedanţei izolaţiei pardoselilor şi a pereţilor în raport cu pământul sau în raport cu conductorul de protecţie - Normativ din 2011 privind proiectarea, execuţia şi exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor - Indicativ I 7-2011

M.Of. 802 bis

În vigoare
Versiune de la: 12 Iulie 2023
SUBCAPITOLUL 3:
SECŢIUNEA 1:Anexa 8.1 - Metode de măsurare a rezistenţei/impedanţei izolaţiei pardoselilor şi a pereţilor în raport cu pământul sau în raport cu conductorul de protecţie
(1)Generalităţi
1.Măsurarea impedanţei sau a rezistenţei de izolaţie a pardoselilor şi a pereţilor trebuie efectuată la tensiunea reţelei faţă de pământ şi la frecvenţa nominală sau la o tensiune mai mică la aceeaşi frecvenţă nominală, combinat cu o măsurare a rezistenţei de izolaţie. Aceasta poate fi efectuată, de exemplu, conform metodelor de măsurare următoare:
1.1.reţele de tensiune alternativă:
- prin măsurare cu tensiunea alternativă nominală sau
- prin măsurare cu tensiuni alternative mici (minimum 25 V) şi suplimentar cu o încercare a izolaţiei utilizând o tensiune de încercare minimă de 500 V tensiune continuă pentru tensiuni nominale ale reţelei care nu depăşesc 500 V şi o tensiune de încercare minimă de 1000 V tensiune continuă pentru tensiuni nominale ale reţelei de peste 500 V.
Opţional pot fi utilizate sursele de tensiune următoare:
a)tensiunea sistemului (tensiune faţă de pământ) care există la punctul de măsurare;
b)tensiunea secundarului unui transformator cu două înfăşurări;
c)o sursă independentă de tensiune la frecvenţa nominală a reţelei.
În cazurile specificate la b) şi c), tensiunea de măsurare trebuie sa fie legată la pământ pentru măsurare. Din motive de securitate, atunci când se măsoară folosind tensiuni mai mari de 50 V, curentul de ieşire maxim trebuie limitat la 3,5 mA
1.2.reţele de tensiune continuă:
- încercare a izolaţiei utilizând o tensiune de încercare minimă de 500 V tensiune continuă pentru tensiuni nominale ale reţelei care nu depăşesc 500 V;
- încercare a izolaţiei utilizând o tensiune de încercare minimă de 1000 V tensiune continuă pentru tensiuni nominale ale reţelei de peste 500 V.
Încercarea izolaţiei trebuie realizată utilizând echipament de măsurare conform recomandărilor din SR EN 61557-2.
(2)Metodă de încercare pentru măsurarea impedanţei pardoselilor şi a pereţilor cu tensiune alternativă:
Curentul I de la ieşirea unei surse de tensiune sau de la un conductor de fază L parcurge printr-un ampermetru electrodul de încercare. Tensiunea Ux a electrodului este măsurată faţă de PE cu ajutorul unui voltmetru cu o rezistenţă internă de cel puţin 1 M.
Impedanţa de izolaţie a pardoselii este deci: Zx= Ux/I
Măsurarea pentru determinarea impedanţei trebuie efectuată în atâtea puncte câte sunt considerate necesare, alese la întâmplare, dar minim în trei puncte.
Electrozii de încercare pot fi ambii de tipurile de mai jos. În caz de controverse, utilizarea electrodului de încercare 1 este metoda de referinţă.
(3)Electrod de încercare 1
Electrodul constă dintr-un trepied metalic ale cărui părţi ce se sprijină pe pardoseală formează vârfurile unui triunghi echilateral (fig. 8.1.1). Fiecare punct de sprijin este prevăzut cu o bază flexibilă care asigură, când se aplică o sarcină, un contact strâns cu suprafaţa care este încercată pe o suprafaţă de aproximativ 900 mm2 şi prezentând o rezistenţă electrică mai mică de 5000 .
Înainte de a efectua măsurările, suprafaţa încercată este curăţată cu un fluid de curăţare. În timpul măsurărilor se aplică pe trepied o forţă de aproximativ 750 N în cazul pardoselilor sau 250 N în cazul pereţilor.
Fig. 8.1.1. - Electrod de încercare 1
(4)Electrod de încercare 2
Electrodul constă dintr-o placă metalică pătrată cu laturile de 250 mm, şi un pătrat umezit de hârtie absorbantă, sau de pânză, din care a fost îndepărtat surplusul de apă, cu laturile de aproximativ 270 mm (fig. 8.1.2). Hârtia se amplasează între placa metalică şi suprafaţa de încercat.
În timpul măsurărilor se aplică pe placă o forţă de aproximativ 750 N în cazul pardoselilor sau 250 N în cazul pereţilor.
(*) Protecţie împotriva unui contact neintenţionat cu o rezistenţă de limitare a curentului la 3,5 mA
Fig. 8.1.2. - Electrod de încercare 2.
SECŢIUNEA 2:Anexa 8.2 - Măsurarea rezistenţei/prizei de pământ (electrodului de pământ)
Procedura următoare poate fi adoptată atunci când trebuie efectuată măsurarea rezistenţei electrodului de pământ (fig. 8.2.1.).
Se trece un curent electric alternativ de intensitate constantă între electrodul de pământ, T, şi un electrod auxiliar, T1, amplasat faţă de T la o astfel de distanţă ca zonele de influenţă ale celor doi electrozi să nu se suprapună.
Al doilea electrod de pământ auxiliar, T2, care poate fi un ţăruş metalic înfipt în pământ, se inserează apoi la jumătatea distanţei dintre T şi T1, şi se măsoară căderea de tensiune dintre T şi T2.
Rezistenţa electrodului de pământ este tensiunea dintre T şi T2, divizată la curentul care circulă între T şi T1, cu condiţia să nu fie o suprapunere a celor două zone de influenţă a electrozilor.
Pentru a verifica dacă valoarea rezistenţei de dispersie a electrodului de pământ este corectă, se efectuează încă două citiri cu al doilea electrod de pământ auxiliar T2 mutat cu 6 m mai departe şi cu 6 m mai aproape de T. Dacă cele trei rezultate sunt în concordanţă, media celor trei citiri se consideră ca fiind valoarea rezistenţei de dispersie a electrodului de pământ T. În caz contrar, încercările se repetă mărind distanţa dintre T şi T1.
T - electrod de pământ supus încercării, deconectat de la toate sursele de alimentare
T1 - electrod de pământ auxiliar
T2 - al doilea electrod de pământ auxiliar
X - poziţie alternativă a lui T2 pentru măsurare de verificare
Y - poziţie alternativă următoare a lui T2 pentru altă măsurare de verificare
Fig. 8.2.1. - Măsurarea rezistenţei prizei de pământ (electrodului de pământ).
SECŢIUNEA 3:Anexa 8.3 - Măsurarea impedanţei buclei de defect
Măsurarea impedanţei buclei de defect trebuie efectuată conform standardelor în vigoare.
Metoda următoare poate fi utilizată ca exemplu (fig. 8.3.1).
Metoda propusă în această anexă dă numai valori aproximative ale impedanţei buclei de defect deoarece nu ia în considerare natura fazorială a tensiunii, şi anume a condiţiilor existente în momentul real a defectului de punere la pământ. Gradul de aproximaţie este acceptabil cu condiţia ca reactanţa circuitului respectiv sa fie neglijabilă.
Se recomandă efectuarea unei încercări de continuitate între borna principală de legare la pământ şi elementele conductoare expuse înainte de realizarea măsurării impedanţei buclei de defect.
Se atrage atenţia asupra faptului că această metoda prezintă dificultăţi în aplicare.
Tensiunea circuitului supus verificării se măsoară cu şi fără conectarea unui rezistor de sarcină variabilă şi impedanţa buclei de defect se calculează cu relaţia:
Z = (U1 - U2)/IR
unde:
Z - este impedanţa buclei de defect;
U1 - tensiunea măsurată fără conectarea unui rezistor de sarcină;
U2 - tensiunea măsurată cu conectarea unui rezistor de sarcină;
IR - este curentul care circulă prin rezistorul de sarcină;
Diferenţa dintre U1 şi U2 ar trebui să fie semnificativă.
Fig. 8.3.1. - Măsurarea impedanţei buclei de defect.