Secţiunea 6 - Învăţământul universitar de lungă durată - Legea 84/1995 Legea invatamantului - Republicare
M.Of. 606
Ieşit din vigoare Versiune de la: 1 Iulie 2010
Secţiunea a 3-a:Învăţământul universitar de lungă durată
Art. 66
Învăţământul universitar de lungă durată se desfăşoară în universităţi, institute şi academii de studii, cu facultăţi şi specializări autorizate sau acreditate.
Art. 67 (1)Durata studiilor la cursurile de zi în învăţământul universitar de lungă durată este, în funcţie de profil, de 4-6 ani şi se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Modificarea duratei studiilor se poate face numai începând cu anul I.
(2)Studiile în învăţământul universitar de lungă durată se încheie cu examen de licenţă sau de diplomă. Criteriile generale de organizare a examenului de licenţă şi de diplomă se stabilesc de Ministerul Educaţiei Naţionale, iar conţinutul acestora şi criteriile specifice, de către senatele universitare.
(3)Absolvenţii care au promovat examenul de licenţă primesc titlul de licenţiat în profilul şi în specializarea urmate.(4)Absolvenţii care nu au promovat examenul de licenţă sau de diplomă primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de lungă durată şi copie de pe foaia matricolă. Ei mai pot susţine examenul de licenţă sau de diplomă în oricare altă sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de senatul universitar. Instituţiile de învăţământ superior pot organiza cursuri speciale, în condiţiile art. 58, pentru absolvenţii proprii ori din alte instituţii de învăţământ superior, în vederea pregătirii pentru examenul de licenţă, respectiv de diplomă.
(5)Titulatura diplomei de licenţă se stabileşte de Ministerul Educaţiei Naţionale, în conformitate cu standardele internaţionale.
(6)Studiile în învăţământul universitar cu o durată mai mare de 4 ani se încheie, după caz, cu examen de diplomă.
(7)Absolvenţii care au promovat acest examen primesc titlul de diplomat în specializarea urmată, în conformitate cu standardele internaţionale.
(8)Diplomele eliberate de instituţiile de învăţământ universitar de lungă durată până în anul 1999 inclusiv sunt echivalente cu diplomele obţinute în urma promovării examenului de licenţă, respectiv de diplomă.
Art. 68 (1)Studenţii şi absolvenţii care optează pentru profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile organizate de Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.
(2)Departamentele pentru pregătirea personalului didactic funcţionează în instituţiile de învăţământ superior, pe bază de regulament, şi au planuri de învăţământ distincte, aprobate de senatul universităţii.
(3)Pregătirea studenţilor, prevăzută la alin. (1) şi (2), se realizează în regimul activităţilor didactice opţionale. Planurile de învăţământ ale departamentului sunt integrate în planurile de învăţământ ale facultăţilor de profil.
(4)Absolvenţilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic li se eliberează certificate de absolvire, pe baza cărora sunt abilitaţi să funcţioneze în calitate de cadre didactice.
(5)Absolvenţii învăţământului universitar pot profesa în învăţământ numai dacă au obţinut certificatul de absolvire menţionat la alin. (4) sau dacă efectuează pregătirea prevăzută la alin. (1) în primii 3 ani de la angajare.
Art. 69
Activităţile clinice din învăţământul medical superior de stat se organizează în unităţile sanitare publice atestate, care aparţin Ministerului Sănătăţii şi celorlalte ministere cu reţea sanitară proprie. Metodologia de organizare şi de desfăşurare a acestor activităţi se elaborează de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Ministerul Sănătăţii.