Art. 68. - Legea 84/1995 Legea invatamantului - Republicare

M.Of. 606

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Iulie 2010
Art. 68
(1)Studenţii şi absolvenţii care optează pentru profesiunea didactică au obligaţia să absolve cursurile organizate de Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.
(2)Departamentele pentru pregătirea personalului didactic funcţionează în instituţiile de învăţământ superior, pe bază de regulament, şi au planuri de învăţământ distincte, aprobate de senatul universităţii.
(3)Pregătirea studenţilor, prevăzută la alin. (1) şi (2), se realizează în regimul activităţilor didactice opţionale. Planurile de învăţământ ale departamentului sunt integrate în planurile de învăţământ ale facultăţilor de profil.
(4)Absolvenţilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic li se eliberează certificate de absolvire, pe baza cărora sunt abilitaţi să funcţioneze în calitate de cadre didactice.
(5)Absolvenţii învăţământului universitar pot profesa în învăţământ numai dacă au obţinut certificatul de absolvire menţionat la alin. (4) sau dacă efectuează pregătirea prevăzută la alin. (1) în primii 3 ani de la angajare.