Secţiunea 4 - Primele măsuri - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare
M.Of. 1066
Ieşit din vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
SECŢIUNEA 4:Primele măsuri
Art. 75
(1)În urma deschiderii procedurii, administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, după caz, întocmită în condiţiile art. 40, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.
(2)Dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate au reprezentanţi în ţară, notificarea va fi trimisă acestora din urmă.
(3)Notificarea prevăzută la alin. (1) se va publica totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie.
Art. 76
(1)Notificarea va cuprinde:
a)termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii, pronunţată ca urmare a cererii formulate de debitor, în condiţiile art. 38 alin. (1), precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor, care nu va depăşi 10 zile de la data expirării termenului de depunere a acestora;
b)termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 60 de zile de la deschiderea procedurii, precum şi cerinţele pentru ca o creanţă înregistrată să fie considerată valabilă;
c)termenul de verificare a creanţelor, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. b);
d)termenul de definitivare a tabelului creanţelor, care nu va depăşi 30 de zile de la expirarea termenului prevăzut la lit. c);
e)locul, data şi ora primei şedinţe a adunării creditorilor.
(2)Şedinţa de întrunire a adunării creditorilor va fi convocată la un termen situat în primele 10 zile de la expirarea termenului prevăzut la alin. (1) lit. d).
(3)În funcţie de circumstanţele cauzei şi pentru motive temeinice, judecătorul-sindic va putea hotărî o majorare a termenelor prevăzute la alin. (1) lit. b), c) şi d) cu maximum 30, 15, respectiv 15 zile.
Art. 77
Dacă debitorul are bunuri supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării în registrele de publicitate, va fi trimisă instanţelor, autorităţilor sau instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe hotărârea de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune.
Art. 78
(1)Cu excepţia salariaţilor ale căror creanţe vor fi înregistrate de administrator conform evidenţelor contabile, toţi ceilalţi creditori, ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor în termenul fixat în hotărârea de deschidere a procedurii; declaraţiile de creanţe vor fi înregistrate într-un registru care se va păstra la grefa tribunalului.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, titularilor de acţiuni la purtător.
(3)Cererea de admitere a creanţelor trebuie făcută chiar dacă acestea nu sunt stabilite printr-un titlu.
(4)Creanţele nescadente sau sub condiţie la data deschiderii procedurii vor fi admise provizoriu la masa credală şi vor fi îndreptăţite să participe la distribuiri de sume în măsura îngăduită de prezenta lege.
(5)Sunt considerate sub condiţie şi acele creanţe care pot fi valorificate împotriva debitorului numai după executarea unui codebitor principal.
Art. 79
(1)Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii.
(2)La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creanţei şi ale actelor de constituire de garanţii.
(3)Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtător pot solicita administratorului restituirea titlurilor originale şi păstrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul va face menţiunea pe original despre prezentarea acestora. Originalele vor fi prezentate din nou la orice repartiţie de sume între creditori, precum şi la exercitarea votului în adunarea creditorilor.
Art. 80
(1)Toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titluri executorii.
(2)Nu sunt supuse acestei proceduri creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale.
(3)Prin creanţe bugetare, în sensul prezentei legi, se înţelege creanţele izvorâte din impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora, respectiv dobânzi, penalităţi şi penalităţi de întârziere.
(4)Toate creanţele prezentate pentru a fi admise şi înregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile şi corecte dacă nu sunt contestate de către debitor, administrator sau creditori.
Art. 81
(1)Administratorul va proceda de îndată la verificarea fiecărei cereri şi a documentelor depuse şi va putea efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe.
(2)În vederea îndeplinirii atribuţiei prevăzute la alin. (1), administratorul va putea solicita explicaţii de la debitor, va putea să poarte discuţii cu fiecare creditor, solicitându-i, dacă consideră necesar, informaţii şi documente suplimentare.
Art. 82
Creanţele negarantate şi părţile negarantate ale creanţelor garantate, care nu sunt scadente la data înregistrării cererii de admitere, vor fi înscrise în tabelul de creanţe cu întreaga lor valoare, însă, în cursul falimentului, orice distribuire de sumă pentru astfel de creanţe se va face cu observarea dispoziţiilor art. 124.
Art. 83
(1)Creanţele constând în obligaţii, care nu au fost calculate în valoare monetară sau a căror valoare este supusă modificării, vor fi calculate de către administrator şi înscrise în tabelul de creanţe cu valoarea nominală pe care ele o aveau la data deschiderii procedurii. Judecătorul-sindic va decide asupra oricărei contestaţii împotriva calculului făcut de administrator pentru astfel de creanţe.
(2)Creanţele exprimate în valută vor fi înregistrate la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii.
Art. 84
O creanţă a unui creditor cu mai mulţi debitori solidari va fi înscrisă în toate tabelele de creanţe ale debitorilor cu valoarea nominală, până va fi complet acoperită. Nici o reducere a sumei creanţei prevăzute în tabelul de creanţe nu va fi făcută în vreunul dintre tabelele de creanţe ale debitorilor, până ce creditorul a fost deplin satisfăcut, în numerar sau în bunuri. Dacă totalul sumelor distribuite creditorului, în toate acţiunile cu debitorii, va depăşi totalul sumei care îi este datorată, acesta va trebui să restituie sumele primite în plus, care vor fi reînscrise ca fonduri în averea debitorilor, proporţional cu sumele pe care fiecare dintre debitori le-a plătit peste ceea ce era datorat.
Art. 85
(1)Un creditor care, înainte de înregistrarea unei cereri de admitere, a primit o plată parţială pentru creanţa sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanţa înscrisă în tabelul de creanţe numai pentru partea pe care nu a încasat-o încă.
(2)Un codebitor sau un fidejusor, care este îndreptăţit la restituire ori la despăgubire din partea debitorului pentru suma plătită, va fi trecut în tabelul de creanţe cu suma pe care a plătit-o creditorului. În acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere să i se plătească, până la achitarea integrală a creanţei sale, cota cuvenită codebitorului sau fidejusorului, rămânând creditor al acestuia doar pentru suma neachitată.
(3)Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului său are asupra bunurilor acestuia un drept de garanţie, concură la masa credală, pentru a face posibilă realizarea garanţiei sale, dar preţul obţinut din vânzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scăzându-se din suma ce este datorată.
Art. 86
(1)Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului, precizând că sunt: chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie sau nescadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma pentru care s-a cerut verificarea şi suma cu care a fost trecut în tabel.
(2)La creanţele garantate cu un drept de preferinţă se vor arăta titlul din care izvorăşte preferinţa, rangul acesteia şi motivele pentru care creanţele sau drepturile de preferinţă au fost trecute parţial în tablou sau au fost înlăturate.
(3)Tabelul preliminar va fi, totodată, afişat de grefă la uşa instanţei, întocmindu-se în acest sens un proces-verbal de afişare, şi va fi comunicat debitorului.
(4)O dată cu afişarea tabelului, administratorul va trimite imediat notificări creditorilor, ale căror creanţe sau drepturi de preferinţă au fost trecute parţial în tabelul preliminar sau înlăturate, precizând totodată şi motivele.
Art. 87
(1)Debitorul, creditorii şi orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestaţii cu privire la creanţele şi drepturile de preferinţă trecute de administrator în tabelul preliminar al creanţelor.
(2)Contestaţiile trebuie depuse la tribunal cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită, prin sentinţa de deschidere a procedurii, pentru definitivarea tabelului de creanţe.
(3)La termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creanţe, judecătorul-sindic va soluţiona deodată, printr-o singură sentinţă, toate contestaţiile, chiar dacă pentru soluţionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; în acest din urmă caz, judecătorul-sindic poate să admită, în tot sau în parte, creanţele, în mod provizoriu, la masa credală, atât în ceea ce priveşte deliberările, cât şi repartiţiile.
(4)Dacă se admite creanţa fără dreptul de preferinţă pretins, aceasta va participa la repartiţiile sumelor obţinute din valorificarea bunurilor negrevate de garanţii.
(5)Din sumele care s-ar obţine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinţă contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creanţe.
Art. 88
(1)După ce toate contestaţiile la creanţe au fost soluţionate, administratorul va înregistra, de îndată, la tribunal şi va avea grijă să fie afişat la sediul acestuia tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea şi situaţia - garantată sau negarantată - a fiecărei creanţe.
(2)După înregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv pot să participe la votul asupra planului de reorganizare, la adunările creditorilor şi la orice repartiţii de sume în caz de faliment.
Art. 89
(1)După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 87 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabloul definitiv al creanţelor, în cazul descoperirii existenţei unui fals, doi sau erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.
(2)Judecarea contestaţiei se va face de judecătorul-sindic, după citarea contestatorului şi a celorlalte părţi interesate.
(3)Până la judecarea irevocabilă a contestaţiei, judecătorul-sindic va putea declara creanţa sau dreptul de preferinţă contestat ca admis numai provizoriu.
Art. 90
(1)Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 76 alin. (1) lit. b), este decăzut, cât priveşte creanţele respective, din următoarele drepturi:
1.dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunării creditorilor;
2.dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării şi falimentului;
3.dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
(2)Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie.