Art. 75. - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare
M.Of. 1066
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
Art. 75
(1)În urma deschiderii procedurii, administratorul va trimite o notificare tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 33 sau art. 39 ori, după caz, întocmită în condiţiile art. 40, debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii.
(2)Dacă creditorii cu sediul sau cu domiciliul în străinătate au reprezentanţi în ţară, notificarea va fi trimisă acestora din urmă.
(3)Notificarea prevăzută la alin. (1) se va publica totodată, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie.