Art. 90. - Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 76 alin. (1) lit. b), este decăzut, cât priveşte creanţele respective, din următoarele drepturi: - Legea 64/1995 ) privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului - Republicare

M.Of. 1066

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2005 până la: 19 Iulie 2006
Art. 90
(1)Cu excepţia cazului în care notificarea deschiderii procedurii s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 7, titularul de creanţe anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creanţelor până la expirarea termenului prevăzut la art. 76 alin. (1) lit. b), este decăzut, cât priveşte creanţele respective, din următoarele drepturi:
1.dreptul de a participa şi de a vota în cadrul adunării creditorilor;
2.dreptul de a participa la distribuirile de sume în cadrul reorganizării şi falimentului;
3.dreptul de a-şi realiza creanţele împotriva debitorului sau a membrilor ori asociaţilor cu răspundere nelimitată ai persoanei juridice debitoare, ulterior închiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul să nu fi fost condamnat pentru bancrută simplă sau frauduloasă ori să nu i se fi stabilit răspunderea pentru efectuarea de plăţi ori transferuri frauduloase.
(2)Decăderea va putea fi invocată oricând, de orice parte interesată, pe cale de acţiune sau excepţie.