Legea 566/2004 cooperaţiei agricole
M.Of. 1236
În vigoare
Art. 1
Prezenta lege stabileşte cadrul legal al înfiinţării, organizării şi funcţionării cooperaţiei în sectorul agroalimentar.
Cooperativa agricolă reprezintă o asociaţie autonomă de persoane fizice şi/sau juridice, după caz, persoană juridică de drept privat, constituită pe baza consimţământului liber exprimat de părţi, în scopul promovării intereselor membrilor cooperatori, în conformitate cu principiile cooperatiste, a implementării politicilor agricole de stimulare a asocierii producătorilor din domeniu, care se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 3
(1)Cooperativa agricolă este o asociaţie autonomă cu un număr nelimitat de membri, cu capital variabil, care exercită o activitate economică, tehnică şi socială în interesul privat al membrilor săi.
(2)Persoanele juridice care se asociază în cooperative agricole trebuie să fie fermieri activi în concordanţă cu legislaţia în vigoare sau să aibă cod CAEN autorizat pentru funcţionare din secţiunea A «Agricultură, silvicultură şi pescuit», diviziunea 01 sau secţiunea C «Industria prelucrătoare», diviziunea 10, 11, 12 sau secţiunea H «Transport şi depozitare», diviziunea 52.
(3)Gospodăria ţărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperativele agricole. Definirea, modul de autorizare şi organizare a gospodăriei ţărăneşti, modelul de atestat şi modelul de carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol sunt prevăzute în anexele nr. 1-3, care fac parte integrantă din prezenta lege.
Art. 4
(1)Cooperativele agricole pot fi de gradul 1, 2 şi 3.
(2)Cooperativele agricole de gradul 1 sunt persoane juridice constituite, după caz, din persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi/sau întreprinderi familiale, definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016.
(3)Cooperativele agricole de gradul 2 sunt persoane juridice constituite din persoane juridice şi/sau persoane fizice, din persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, după caz, în scopul integrării pe orizontală şi pe verticală a activităţii economice desfăşurate de acestea şi autorizate în conformitate cu prevederile prezentei legi.
(4)Cooperativele agricole de gradul 3 sunt persoane juridice constituite din cooperative agricole de gradul 2 care derulează investiţii în comun cu respectarea principiilor cooperatiste.
e1)cooperative agricole care pot desfăşura, în comun, activităţile prevăzute la lit. a)-e) şi care pot organiza integrarea, în condiţiile legii, a producţiei agricole primare rezultate din exploataţiile membrilor cu procesarea şi/sau cu comercializarea, precum şi utilizarea în comun a utilajelor şi construcţiilor care aparţin cooperativelor;
f)cooperative agricole pentru asistenţă mutuală şi asigurare agricolă;
h)societatea cooperativă agricolă va putea derula toate operaţiunile prevăzute la lit. a)-f) în cadrul aceleiaşi societăţi cooperative.
a)principiul asocierii voluntare şi deschise, potrivit căruia cooperativele agricole sunt entităţi juridice voluntare care se constituie pe baza liberului consimţământ şi sunt deschise tuturor persoanelor capabile să utilizeze serviciile lor şi care sunt de acord să îşi asume responsabilităţile calităţii de membru cooperator, fără niciun fel de discriminare pe criterii de naţionalitate, origine etnică, religie, apartenenţă politică, origine socială sau sex;
b)principiul controlului democratic al membrilor cooperatori, potrivit căruia cooperativele agricole sunt organizaţii democratice care sunt controlate de către membrii cooperatori care participă la stabilirea politicilor şi adoptarea deciziilor. Persoanele care activează ca reprezentanţi aleşi sunt răspunzătoare în faţa membrilor cooperatori;
c)principiul participării economice a membrilor cooperatori, conform căruia membrii contribuie în mod echitabil la constituirea proprietăţii cooperativei agricole, exercitând asupra acesteia un control democratic. Cel puţin o parte a acestei proprietăţi este indivizibilă. Membrii cooperatori primesc, de regulă, o compensaţie limitată în bani sau în natură, din profitul stabilit pe baza situaţiei financiare anuale şi a contului de profit şi pierdere, proporţional cu participarea fiecăruia la profitul realizat de către cooperativa agricolă la care este membru. Membrii cooperatori alocă din profitul net al cooperativei agricole sumele necesare realizării următoarelor scopuri: dezvoltarea cooperativei agricole, recompensarea membrilor cooperatori în raport cu participarea la activitatea cooperativei agricole sau sprijinirea altor activităţi aprobate de către membrii cooperatori;
d)principiul autonomiei şi independenţei cooperativei agricole, potrivit căruia cooperativele agricole sunt entităţi juridice autonome bazate pe autoajutorare şi sunt controlate de către membrii lor. Intrarea în raporturi juridice cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv cu Guvernul, ori atragerea de finanţare din surse externe se face cu asigurarea controlului democratic al membrilor cooperatori şi cu menţinerea autonomiei cooperativelor agricole;
e)principiul educării, instruirii şi informării membrilor cooperatori, conform căruia cooperativele agricole asigură educarea şi instruirea membrilor lor, reprezentanţilor aleşi, directorilor executivi sau angajaţilor, astfel încât aceştia să poată contribui efectiv la dezvoltarea cooperativelor agricole din care fac parte;
f)principiul cooperării dintre cooperative, potrivit căruia cooperativele agricole servesc membrii proprii şi consolidează mişcarea cooperatistă. Societăţile cooperatiste lucrează împreună în cadrul structurilor locale, regionale, naţionale şi internaţionale;
g)principiul preocupării pentru comunitate, conform căruia cooperativele agricole acţionează pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor din care fac parte, prin politici aprobate de membrii lor.
a)membru fondator - persoană fizică sau persoană juridică prevăzută la art. 3 alin. (2), care semnează actul constitutiv al cooperativei agricole;
b)membru cooperator acţionar - persoană fizică care depune o cerere de înscriere şi subscrie la capitalul social al cooperativei agricole aportul prevăzut în actul constitutiv; persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (2) care participă la constituirea cooperativei agricole de grad 2 sunt considerate membri cooperatori în cadrul acestor cooperative;
b1)membru cooperator asociat - persoana fizică sau persoana juridică sau gospodăria ţărănească care nu subscrie la capitalul social, dar care poate să devină membru cooperator acţionar;
b2)membru cooperator - persoană fizică sau persoană juridică sau gospodăria ţărănească care reprezintă membru cooperator fondator sau membru cooperator acţionar sau membru cooperator asociat;
f)societate cooperativă agricolă - asociaţie de persoane fizice care se constituie cu scopul de a exploata în comun suprafeţele agricole deţinute de membrii cooperatori, de a efectua în comun lucrări de îmbunătăţiri funciare, de a utiliza în comun maşini şi instalaţii şi de a valorifica produsele agricole;
g)unitate tehnico-economică - unitate de sine stătătoare ce presupune utilizarea forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie în interesul cooperativei.
h)cooperativă agricolă activă - o cooperativă agricolă care a avut cifră de afaceri sau angajaţi în orice moment pe parcursul perioadei de referinţă.
(1)Cooperativa agricolă se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza actului constitutiv încheiat sub semnătură privată şi atestat de avocat, care cuprinde decizia de asociere, lista membrilor fondatori, cu valoarea părţilor sociale subscrise de fiecare, însoţit de statut.
Art. 101
(1)Cooperativa agricolă prevăzută la art. 6 lit. e) poate primi drept de folosinţă asupra bunurilor membrilor cooperatori, în baza acordului scris dat de către aceştia şi conform statutului cooperativei.
(2)Cooperativa agricolă prevăzută la art. 6 lit. e) este asimilată unui fermier, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 104/2015, cu modificările şi completările ulterioare, producător agricol, persoană juridică, a cărei dimensiune reprezintă cumulul dimensiunilor exploataţiilor membrilor cooperatori, aferente producţiei valorificate prin cooperativa agricolă, şi a exploataţiei cooperativei, după caz.
(3)În cazul accesării fondurilor de la bugetul de stat sau a fondurilor europene, destinate schemelor de plăţi directe, ajutoarelor naţionale tranzitorii şi măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, de către cooperativele agricole, fondurile pot fi distribuite în mod corespunzător membrilor cooperatori, acestea nefiind purtătoare de impozit.
a)denumirea şi sediul;
c)lista cu numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, codul numeric personal, cetăţenia persoanelor fizice, membrii fondatori, denumirea, numărul din registrul comerţului şi sediul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi a persoanelor juridice membri cooperatori.
i1)modul în care cooperativa agricolă, prevăzută la art. 6 lit. e), poate primi drept real principal asupra bunurilor membrilor cooperatori;
i2)menţiunea expresă că valorificarea producţiei membrilor cooperativei agricole se va realiza pentru minimum 50% din producţia totală comercializată de fiecare membru, aferentă grupei/grupelor de produse cu care acesta participă în cooperativa agricolă, precum şi că producţia destinată vânzării aferentă terenurilor şi efectivului de animale cu care membrii participă în cooperativa agricolă se valorifică conform acordului dintre membri şi cooperativa agricolă;
i3)menţiunea expresă conform căreia cooperativa agricolă nu poate efectua operaţiuni de colectare, vânzare şi procesare a producţiei primare pentru nonmembri care să însumeze mai mult de 30% din cifra de afaceri aferentă acestor operaţiuni;
(3)Cooperativa agricolă va menţine un registru special al cooperatorilor în care vor fi înregistrate informaţii cu referire la numărul şi valoarea nominală a părţilor sociale, numărul de părţi sociale subscrise şi vărsate de fiecare membru fondator şi cooperator, menţionarea aportului fiecărui membru fondator şi cooperator, în numerar şi/sau în natură, valoarea aportului în natură şi modul evaluării, precum şi data la care se va vărsa integral capitalul social subscris.
(4)În registrul special al cooperatorilor se vor face menţiuni cu privire la orice modificare intervenită referitor la informaţiile prevăzute la alin. (3).
(1)Cooperativa agricolă va avea o denumire proprie, care să includă sintagma cooperativă agricolă.
(2)Se interzice folosirea sintagmei cooperativă agricolă, coop sau cooperativa, în denumirea, brandurile, mărcile înregistrate ale societăţilor, în promovarea entităţilor care nu au statutul de cooperativă/societate cooperativă şi forma de organizare corespunzătoare.
(1)Capitalul social al cooperativei agricole este de minimum 500 lei, pentru cooperativele agricole de gradul 1, de minimum 10.000 lei, pentru cooperativele agricole de gradul 2, şi minimum 50.000 lei, pentru cooperativele agricole de gradul 3, fiind compus din părţi sociale subscrise la aderare şi vărsate potrivit actului constitutiv.
(2)Numărul părţilor sociale vărsate iniţial nu poate fi mai mic decât 1/10 din numărul părţilor sociale subscrise, iar valoarea unei părţi sociale nu poate fi mai mică de 10 lei.
(4)La intrarea în cooperativa agricolă, bunurile mobile şi imobile care se constituie ca aport la capitalul social se vor evalua pentru a se determina valoarea părţilor sociale subscrise în natură de către membrii cooperatori.
(5)În cazul cooperativelor agricole pentru administrarea şi gestionarea terenurilor agricole, bunurile care se aduc în folosinţă în cooperativa agricolă, precum şi terenurile de orice fel rămân în proprietatea membrilor cooperatori.
(51)În cazul cooperativei agricole de tipul celei prevăzute la art. 6 lit. e), totalitatea terenurilor şi efectivelor de animale a căror producţie este valorificată prin cooperativa agricolă şi a bunurilor acesteia se asimilează unei unităţi tehnico-economice, conform statutului cooperativei.
(52)În cazul cooperativelor agricole de tipul celor prevăzute la art. 6 lit. e), terenurile şi animalele membrilor cu care participă aceştia în cooperativa agricolă trebuie identificate într-o anexă la statut.
(6)Majorarea capitalului social sau reducerea acestuia, precum şi primirea de noi membri cooperatori se fac pe baza hotărârii adunării generale şi se vor înregistra în registrul special al cooperatorilor.
(8)Majorarea sau reducerea capitalului social, dacă este mai mică de 10%, se afişează la sediul cooperativei agricole. Majorarea sau reducerea poate fi operată numai după 30 de zile de la data afişării.
(9)Părţile sociale pot fi cesionate între membrii cooperatori, donate şi lăsate moştenire. Cesionarea şi donarea părţilor sociale persoanelor din afara cooperativei agricole se pot face numai cu aprobarea adunării generale şi numai dacă cumpărătorul sau donatorul, după caz, solicită înscrierea în cooperativa agricolă.
(4)Nu pot fi membri fondatori sau membri în organele de conducere persoanele care, potrivit legii, sunt incapabile ori care au fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii, infracţiuni de corupţie, delapidare, infracţiuni de fals în înscrisuri, evaziune fiscală, infracţiuni prevăzute de Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism, republicată, sau pentru infracţiunile prevăzute de Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(6)Obligaţiile membrilor cooperatori sunt următoarele:
a)să verse la termenele stabilite valoarea aportului subscris în cooperativa agricolă;
b)să ducă la îndeplinire hotărârile adunării generale şi ale celorlalte organe de conducere ale cooperativei agricole;
c)să nu fie în acelaşi timp membri cooperatori în cooperative agricole concurente:
d)să înştiinţeze în scris eventualele situaţii de conflicte de interese;
e)să respecte valorile şi principiile mişcării cooperatiste;
f)să respecte prevederile actelor constitutive şi regulamentele interne ale cooperativei agricole;
g)să acopere integral eventualele prejudicii cauzate cooperativei agricole.
(2)Distribuirea profitului cooperativei agricole se face în conformitate cu hotărârea adunării generale.
a)patrimoniale, concretizate prin obligaţia membrului cooperator de a depune părţile sociale şi/sau aporturi în natură;
b)de muncă, în cazul membrilor cooperatori asociaţi la muncă şi capital, în temeiul contractului individual de muncă sau al convenţiei individuale de muncă, după caz, încheiat/încheiată cu cooperativa agricolă al cărei membru este;
c)comerciale cooperatiste pentru livrările de produse şi prestările de servicii efectuate de membrul cooperator pentru cooperativa agricolă în calitate de operator economic independent şi/sau de către cooperativa agricolă în favoarea membrului cooperator.
(11)Prestările de servicii efectuate de aceasta către propriii membri cooperatori nu vor fi considerate acte de vânzare.
(2)Contravaloarea activităţilor economice desfăşurate pe baza relaţiilor cooperatiste se atribuie membrului cooperator de către cooperativele agricole, venitul obţinut fiind supus impozitului pe venit.
Art. 19
(1)Răspunderea patrimonială a unui membru cooperator se limitează la numărul de părţi sociale subscrise.
(2)În conformitate cu regulile de drept comun angajaţii şi prestatorii de servicii cu profesie liberală răspund solidar faţă de cooperativa agricolă, de modul în care îşi îndeplinesc atribuţiile/mandatul şi sunt responsabili pentru erorile personale comise. Aceştia pot fi declaraţi responsabili civil pentru delictele comise de membrii consiliului de administraţie, dacă au aflat acest lucru şi nu au înştiinţat membrii adunării generale.
(3)Contractele între cooperativa agricolă şi membri se încheie pe o perioadă de minimum 3 ani.
(4)Excluderea unui membru cooperator se propune de consiliul de administraţie şi se aprobă de adunarea generală.
(1)Adunarea generală este alcătuită din membrii fondatori şi membrii cooperatori acţionari care au aderat la actul constitutiv al cooperativei agricole. Adunarea generală poate avea caracter ordinar sau extraordinar.
c)aprobă şi modifică statutul şi regulamentele interne urmărind relaţiile dintre cooperativa agricolă şi membri, normele interne şi procedurile specifice, înscrierea, excluderea membrilor din cooperativa agricolă, precum şi contestaţiile celor cărora li sa respins înscrierea sau ale celor excluşi;
(1)Administrarea cooperativelor agricole este asigurată de către consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie este constituit dintr-un număr impar de membri, dar nu mai puţin de 3 membri, care se aleg prin vot secret de către adunarea generală pe o perioadă de 4 ani. Primii administratori sunt numiţi de membrii fondatori.
(21)Pot fi aleşi în consiliul de administraţie membrii cooperatori deţinători de părţi sociale cu o vechime mai mare de 2 ani.
(22)Orice persoană fizică sau juridică poate fi membru în consiliul de administraţie într-o singură cooperativă agricolă, pe acelaşi sector de activitate şi grad.
(4)Membrii consiliului de administraţie au obligaţia să acţioneze de bună-credinţă faţă de interesele generale ale cooperativelor agricole şi ale membrilor cooperatori în virtutea principiilor cooperatiste.
(5)Adunarea generală a cooperativei agricole poate stabili prin statut cazurile specifice de conflicte de interese pentru membrii consiliului de administraţie, în condiţiile legii.
(1)Membrii consiliului de administraţie au obligaţia să depună, în termen de o lună de la alegere, o garanţie bănească, care nu poate fi mai mică decât echivalentul a zece părţi sociale. În caz de nedepunere în termen, aceştia decad din dreptul de a face parte din consiliul de administraţie.
(1)Consiliul de administraţie angajează, în condiţiile legii, un director executiv.
Art. 33
(1)Membrul consiliului de administraţie care are într-o anumită operaţiune, direct sau indirect, interese contrare cooperativei agricole trebuie să înştiinţeze adunarea generală şi pe ceilalţi administratori şi să nu ia parte la nicio hotărâre privitoare la acea operaţiune. Aceeaşi obligaţie o are administratorul şi în cazul în care, într-o anumită operaţiune, ştie că sunt interesate soţia/soţul, rudele sau afinii până la gradul al treilea inclusiv.
(2)Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate cooperativei agricole.
Art. 34
(1)Exercitarea oricărei acţiuni în justiţie pentru pagubele cauzate de membrii consiliului de administraţie cooperativei agricole se hotărăşte de adunarea generală.
(2)Din momentul în care adunarea generală a hotărât să exercite acţiunea în justiţie, mandatul încetează de drept, iar adunarea generală va proceda la înlocuirea acestora.
(3)Răspunderea nu încetează odată cu aprobarea situaţiei financiare anuale şi nici prin descărcarea de gestiune dată anual de adunarea generală.
Art. 35
(1)Preşedintele consiliului de administraţie al cooperativei agricole nu este salariat. EI poate fi remunerat potrivit hotărârii adunării generale.
(2)Preşedintele cooperativei agricole este ales de adunarea generală şi este de drept preşedintele consiliului de administraţie.
(3)Preşedintele cooperativei agricole asigură îndeplinirea hotărârilor adunării generale şi a deciziilor consiliului de administraţie.
(4)Preşedintele cooperativei agricole este ales dintre membrii cooperatori.
(5)Preşedintele cooperativei agricole reprezintă cooperativa agricolă în relaţiile cu terţii, în limita atribuţiilor stabilite prin actele constitutive.
(6)Conducerea executivă a cooperativei agricole, cu aprobarea adunării generale a membrilor cooperatori, se poate încredinţa unui director executiv, pe baza unui contract de management/muncă în care sunt prevăzute criterii de performanţă; directorul executiv se subordonează preşedintelui consiliului de administraţie şi poate să nu fie membru cooperator.
(7)Directorul executiv este angajat în urma unui concurs, în condiţiile prevăzute în actul constitutiv.
(8)Directorul executiv organizează şi conduce activităţile zilnice ale cooperativei agricole cu scopul îndeplinirii mandatului trasat de consiliul de administraţie.
(9)Membrii consiliului de administraţie pot prelua atribuţiile specifice funcţiei de director executiv pe o perioadă de cel mult un an.
(10)Prin statut pot fi stabilite şi alte atribuţii atât pentru preşedintele consiliului de administraţie, cât şi pentru directorul executiv.
g)registrul bunurilor atribuite în folosinţă cooperativei agricole, însoţite de documente care atestă dreptul de proprietate asupra acestora;
(2)Registrele prevăzute la alin. (1) trebuie numerotate, sigilate şi vizate de către cenzori.
(3)Registrele membrilor cooperatori se pot ţine pe suport hârtie şi/sau în sistem computerizat.
(4)Metodologia generală de întocmire a registrelor prevăzute la alin. (1), precum şi conţinutul minim al fişei de post pentru funcţia de director executiv al cooperativei agricole se vor elabora de către cooperativele agricole, cu respectarea prevederilor legale, ale statutului şi vor fi aprobate de către adunarea generală.
(2)Situaţia financiară şi contul de profit şi pierdere, însoţite de raportul administratorilor, se vor depune la sediul cooperativei agricole cu cel puţin 15 zile înainte de întrunirea adunării generale, pentru a fi examinate de membrii cooperatori şi de cenzori.
d)taxele de înscriere, cotizaţiile plătite de membrii cooperatori, donaţii, sponsorizări, subvenţii, granturi, fonduri nerambursabile şi alte mijloace financiare.
Art. 45
(1)Din profitul brut, cooperativa agricolă repartizează anual minimum 5% la fondul de rezervă legală, până la atingerea nivelului de 20% din capitalul social vărsat.
(2)Profitul net se repartizează în cotele aprobate de adunarea generală, conform prevederilor legale în vigoare, urmărind cu prioritate dezvoltarea cooperativei agricole, atragerea fondurilor externe, instruirea şi perfecţionarea membrilor şi angajaţilor, precum şi acţiuni pentru dezvoltarea comunităţilor din care fac parte.
(3)În cazul distribuirii profitului net prin dividende, 20% din acesta se repartizează către membrii cooperatori asociaţi proporţional cu participarea acestora la realizarea cifrei de afaceri anuale a cooperativei agricole. Diferenţa se distribuie către membrii cooperatori acţionari proporţional cu participarea acestora la capitalul social.
(4)Veniturile membrilor cooperatori asociaţi prevăzute la alin. (3) sunt supuse impozitării şi plăţii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în condiţiile prevăzute la art. 114 şi art. 155 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Partea indivizibilă poate fi împărţită între membrii cooperatori în caz de dizolvare şi lichidare.
a)federaţiile de marketing, care asigură aprovizionarea cooperativelor agricole cu inputuri şi valorificarea produselor agricole ale acestora prin vânzare ca atare, semiprelucrate sau prelucrate;
(1)Adunarea generală este organul de conducere şi este formată din totalitatea membrilor cooperatori.
(2)Prin statut se stabilesc atribuţiile, modul de funcţionare a adunării generale şi modul de desemnare a delegaţiilor persoanelor juridice cooperatoare, norma de reprezentare şi principiul potrivit căruia fiecare cooperator membru are dreptul la un vot.
Art. 691
Uniunile de ramură ale cooperativelor agricole se pot asocia în organizaţii profesionale reprezentative la nivel naţional nonprofit, cu personalitate juridică şi apolitică, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.
Art. 76
(1)Activitatea cooperativelor agricole beneficiază de următoarele măsuri, care constituie derogări de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:
a)scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole care procesează produsele agricole şi/sau care produc/comercializează material genetic şi/sau au activitate de creştere şi/sau activitate de reproducţie, astfel: pentru primii 5 ani de la data intrării în producţie, în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani începând cu luna următoare intrării în vigoare a prezentei legi, pentru cele deja înfiinţate;
b)scutirea de la plata impozitului pe profit a cooperativelor agricole prevăzute la art. 6 lit. b) - e1), astfel: pentru primii 5 ani de la începerea desfăşurării activităţii în cazul celor nou-înfiinţate şi pentru o perioadă de 5 ani pentru cele deja înfiinţate, care au realizat la data de 31 decembrie a anului calendaristic precedent o cifră de afaceri anuală netă de până la 10.000.000 euro, cursul de schimb fiind cel valabil la încheierea exerciţiului financiar în care s-a realizat cifra de afaceri;
*) ATENŢIE! Potrivit art. III din Legea nr. 265/2020 măsura prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. b) nu poate depăşi perioada de 5 ani.
c)scutirea membrilor de la plata impozitului pe venituri în cazul persoanelor juridice microîntreprinderi şi de la plata impozitului pe norma de venit în cazul persoanelor fizice, respectiv persoană fizică, persoană fizică autorizată, întreprindere individuală, întreprindere familială, definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă;
d)prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativele agricole care îndeplinesc condiţiile de microîntreprinderi nu intră sub incidenţa Titlului III «Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor» şi datorează impozit pe profit;
e)scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile şi pe terenurile utilizate pentru producţia valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectaţiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016.
e1)scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pentru clădirile şi terenurile aflate în patrimoniu, utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori;
f)scutirea membrilor cooperativelor agricole de la plata impozitului pe arendă în cazul terenurilor luate în arendă de către cooperativele agricole de la aceştia.
(2)Facilităţile fiscale prevăzute la alin. (1) lit. e) se acordă în integralitate membrilor cooperatori care au valorificat în anul anterior celui pentru care se datorează impozitele cel puţin 50% din producţia obţinută prin/către cooperativele agricole.
(3)În cazul în care cooperativele agricole se lichidează voluntar într-o perioadă de timp mai mică decât cea pentru care acestea au beneficiat de scutirile prevăzute în prezenta lege, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se percep creanţe fiscale accesorii potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii, în acest caz, cooperativele agricole au obligaţia depunerii declaraţiei fiscale rectificative.
(4)Stabilirea criteriilor şi modalităţilor potrivit cărora membrii cooperatori şi cooperativele agricole vor beneficia de scutirile prevăzute la alin. (1) lit. b), e) şi e1) se va face prin ordin comun al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului finanţelor publice şi al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării şi administraţiei.
Art. 761
(1)Cooperativele agricole au acces la subvenţii şi la fondurile publice, precum şi la fonduri europene, prevăzute în programul de susţinere a agriculturii României.
(2)Recunoaşterea cooperativelor agricole ca grupuri de producători pentru a beneficia de toate drepturile prevăzute de legislaţia în vigoare se realizează de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
(3)La cererea oricărui membru al cooperativei agricole, precum şi a Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, instanţa de judecată va putea pronunţa dizolvarea cooperativei agricole în cazul în care:
a)cooperativa agricolă nu şi-a depus situaţiile financiare anuale şi, după caz, situaţiile financiare anuale consolidate, precum şi raportările contabile la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice, în termenul prevăzut de lege, dacă perioada de întârziere depăşeşte 2 ani;
b)nu mai este o cooperativă agricolă activă, a încetat activitatea cooperativei agricole sau nu a fost reluată activitatea după perioada de inactivitate temporară, anunţată organelor fiscale şi înscrisă în registrul comerţului, perioadă care nu poate depăşi 2 ani de la data înscrierii în registrul comerţului.
(4)Cu 30 de zile înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3) lit. a) şi b), Oficiul Naţional al Registrului Comerţului publică pe pagina sa de internet listele cu cooperativele agricole care nu şi-au îndeplinit obligaţia. Fiecare oficiu al registrului comerţului afişează la sediul său lista cooperativelor agricole din circumscripţia sa care nu şi-au îndeplinit obligaţia de depunere a bilanţului, în condiţiile prezentei legi.
Art. 762
(1)Se înfiinţează Registrul Naţional al Cooperativelor Agricole din România, sistem electronic, constituit pe baza datelor şi informaţiilor furnizate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
(2)Registrul Naţional al Cooperativelor Agricole se realizează, se actualizează, se administrează şi se publică de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe site-ul instituţiei.
(3)Oficiul Naţional al Registrului Comerţului are obligaţia de a transmite anual Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale datele şi informaţiile referitoare la parcurgerea etapelor procedurale de înfiinţare şi declarare a situaţiilor financiare anuale, respectiv denumire forme juridice, codul CAEN - sector de activitate, cod fiscal, cifra de afaceri, profit sau pierderi, număr de membri, număr de angajaţi, anul înfiinţării, localitatea, adresa şi datele de contact: reprezentant, telefon, e-mail.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR VALER DORNEANU PREŞEDINTELE SENATULUI NICOLAE VĂCĂROIU |
ANEXA nr. 1:Definirea şi modul de autorizare şi organizare a gospodăriei ţărăneşti
1.Gospodăria ţărănească este o exploataţie agricolă mixtă de culturi şi creşterea animalelor.
2.Gospodăria ţărănească se autorizează pe persoană fizică de către unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia solicitantul are gospodăria, prin vizarea anuală a atestatului de gospodărie ţărănească.
3.Atestatul de gospodărie ţărănească şi carnetul de comercializare se vor elibera de către cooperativa agricolă al cărei membru este numai solicitanţilor ce deţin în proprietate, în chirie, concesiune şi/sau arendă suprafeţe de teren, efective de păsări, animale, familii de albine şi bazine piscicole.
4.Dimensiunile maxime obligatorii ale gospodăriei ţărăneşti pentru sectorul vegetal, zootehnic şi piscicol sunt:
(A)Pentru sectorul vegetal:
a)cereale, plante tehnice şi medicinale:
(i)până la 50 ha pentru zona de câmpie;
(ii)până la 20 ha, pentru zona de deal;
b)pajişti naturale cultivate şi culturi furajere pentru zona de munte până la 25 ha;
c)legume până la 2 ha;
d)plantaţii de pomi şi pepiniere până la 5 ha;
e)căpşunerii, arbuşti fructiferi până la 1 ha;
f)plantaţii de vii nobile, pepiniere şi hamei până la 5 ha;
g)sere şi solare până la 0,5 ha.
(B)Pentru sectorul zootehnic:
a)vaci de lapte sau bubaline până la 15 capete;
b)taurine la îngrăşat până la 50 de capete;
c)oi sau capre până la 300 de capete;
d)cai de rasă până la 15 capete;
e)porci până la 100 de capete;
f)alte specii de animale până la 100 de capete;
g)găini ouătoare până la 2.000 de capete;
h)păsări pentru carne până la 5.000 de capete;
i)alte specii de păsări până la 1.000 de capete;
j)apicultură până la 50 de familii;
k)struţi până la 15 capete;
l)iepuri până la 500 de capete;
m)animale de blană până la 100 de capete.
(C)Pentru sectorul piscicol:
a)bazine amenajate pentru producerea puietului de peşte până la 10 ha;
b)bazine amenajate pentru producerea peştelui de consum până la 20 ha;
c)păstrăvării până la 1 ha.
5.Gospodăria ţărănească se înregistrează în Sistemul naţional de identificare şi înregistrare a animalelor - S.N.I.A. ca fiind deţinută de persoane fizice, neînregistrate la oficiul registrului comerţului. Aceasta îndeplineşte condiţii minime de biosecuritate, nu se înregistrează sanitar-veterinar şi comercializează pe piaţa naţională animale vii şi produsele de origine animală de la acestea, prin intermediul cooperativei agricole din care face parte.
6.Gospodăria ţărănească se autorizează şi funcţionează ca membru într-o cooperativă agricolă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Animalele vii şi produsele de origine animală de la acestea se comercializează numai către centrele de sacrificare, prelucrare, procesare, conservare, sortare, marcare şi ambalare ale cooperativei agricole, în baza carnetului de comercializare.
7.Cooperativa agricolă emite atestatul de gospodărie ţărănească şi carnetul de comercializare.
ANEXA nr. 2:ATESTAT DE GOSPODĂRIE ŢĂRĂNEASCĂ
Seria .............. Nr. ................
pentru ..................................................., domiciliat(ă) în judeţul ..........................., localitatea ..........................., str. ........................... nr. ........, legitimat(ă) cu C.I./B.I. seria ......... nr. ..................., cod numeric personal (CNP) ..................................., înscris(ă) în registrul agricol, tipul ......................., volumul ............................., poziţia nr. ................................. .
Valabilitatea prezentului atestat de gospodărie ţărănească este de 5 ani de la data emiterii şi se vizează anual de către emitent şi UAT.

Data emiterii ..................................... Preşedinte CA, .......................................................................... (numele şi prenumele, semnătura şi ştampila) Vizat UAT |

Viză An .......... | Viză An .......... | Viză An .......... | Viză An .......... | Viză An .......... | |||||
Emitent | UAT | Emitent | UAT | Emitent | UAT | Emitent | UAT | Emitent | UAT |
ANEXA nr. 3:CARNET de comercializare a produselor din sectorul agricol
Seria .............. Nr. ................
Valabilitatea prezentului carnet de comercializare a produselor este de 1 an de la data emiterii, respectiv de la ......................... până la ......................... .
Judeţul ...........................
Cooperativa Agricolă ...........................
1.Date de identificare ale producătorului agricol titular al atestatului de gospodărie ţărănească
Numele şi prenumele ..........................................................., CNP ..............................................
Adresa ..........................................................................................................................................
2.Date de identificare ale gospodăriei ţărăneşti
Localizare administrativă a suprafeţelor cultivate/efectivelor de animale/familiilor de albine/piscicultură:
oraşul ..........................., comuna ..........................., satul ...........................,
judeţul ...........................
Poziţia din registrul agricol:
vol. .......................... nr. ....................................................
3.Atestat de gospodărie ţărănească seria .............. nr. ................, emis în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
4.Prezentul carnet are seria .............. şi conţine 50 de seturi de câte 3 file autocopiative, de la nr. ................ la nr. ................ .
Produsul | Suprafaţa cultivată | Producţia estimată a fi destinată comercializării (kg/buc.) | Produsul | Număr efective de animale/familii de albine/piscicultură | Producţia estimată a fi destinată comercializării (kg/buc.) | |
ha | ari | |||||
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 |

Preşedinte CA, ............................................................................ (numele, prenumele, semnătura şi ştampila) |

Data ............................. | Seria .............. Nr. ................ |

Vânzător Numele şi prenumele ......................................................... Adresa .................................................................... | Cumpărător Cooperativa agricolă ................................................................................ Adresa .................................................................... ................................................................................. CUI ......................................................................... ................................................................................. Mijloc de transport ................................................................................. |

Nr. crt. | Denumirea produsului | U.M. | Cantitatea | Preţul unitar - leu/U.M. - | Suma plătită - lei - |
(1) | (2) | (3) | (4) | (5) | (6) |

Semnătura vânzătorului ................................................................. | Semnătura cumpărătorului (ştampila) ....................................................................... | |||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (1)
Fluxuri numărul de obiecte din listă: (1)
Acte numărul de obiecte din listă: (27)
Proiecte legislative numărul de obiecte din listă: (8)
Modificat de numărul de obiecte din listă: (11)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (8)
- Ordinul 1460/2021 190/1157/1460 pentru stabilirea criteriilor şi modalităţilor potrivit cărora membrii cooperatori şi cooperativele agricole beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. b), e) şi e^1) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004
- Ordinul 1157/2021 190/1157/1460 pentru stabilirea criteriilor şi modalităţilor potrivit cărora membrii cooperatori şi cooperativele agricole beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. b), e) şi e^1) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004
- Ordinul 190/2021 190/1157/1460 pentru stabilirea criteriilor şi modalităţilor potrivit cărora membrii cooperatori şi cooperativele agricole beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. b), e) şi e^1) din Legea cooperaţiei agricole nr. 566/2004
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (335)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (335)
- Sentinta nr. RJ 84d42g2g9/2025 din 03-sept-2025, Tribunalul Teleorman, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 4e447g596/2025 din 16-iul-2025, Tribunalul Mures, suspendare executare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. RJ dedd6ge58/2024 din 06-mar-2024, Tribunalul Bistrita Nasaud, actiune posesorie (Civil)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (16)
Comentarii practice numărul de obiecte din listă: (6)
Articole numărul de obiecte din listă: (8)
- Unde ni sunt lucrătorii?
- Analiza Directivei (UE) 2019/1152 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 iunie 2019 privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă în Uniunea Europeană din perspectiva modificărilor aduse dreptului la informare al salariaţilor
- Monitorul fiscal Decembrie 2018 - Mai 2019