Secţiunea 2 - Deschiderea procedurii adopţiei - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
SECŢIUNEA 2:Deschiderea procedurii adopţiei
Art. 28
(1)Managerul de caz stabileşte adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie dacă:
a)după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an şi părinţii fireşti ai copilului, în grija cărora acesta nu a putut fi lăsat din motive neimputabile părinţilor, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului;
b)după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti ai copilului, în grija cărora acesta nu a putut fi lăsat din motive imputabile părinţilor, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului;
c)după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti nu au putut fi găsiţi;
d)copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al acestuia;
e)după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii fireşti cu vârsta peste 18 ani, care au declarat în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, nu revin asupra declaraţiei iniţiale în termen de 45 de zile.
(2)În cazul fraţilor din sistemul de protecţie specială, care sunt ocrotiţi în raza administrativ-teritorială a aceleiaşi direcţii, se desemnează acelaşi manager de caz.
(3)În termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c), direcţia are obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor fireşti, să îi informeze periodic asupra locului în care se află efectiv copilul, asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu acesta, precum şi asupra demersurilor pe care părinţii fireşti trebuie să le realizeze pentru reintegrarea copilului în familie.
(4)Adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie poate fi stabilită anterior împlinirii termenelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) în situaţia în care managerul de caz apreciază că acest demers este impus de respectarea interesului superior al copilului.

Art. 281
Directorul executiv/general al direcţiei are obligaţia de a controla trimestrial modul în care managerul de caz respectă dispoziţiile art. 28 alin. (1), precum şi modul de realizare, de către personalul din subordine, a obligaţiei prevăzute la art. 28 alin. (3), conform atribuţiilor stabilite în acest sens prin fişele individuale de post.

Art. 29
(1)În situaţia copilului pentru care s-a instituit plasamentul la familia extinsă, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia internă, numai în situaţia în care managerul de caz apreciază că este în interesul copilului deschiderea procedurii adopţiei.
(2)În situaţia copiilor care au împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia dacă există solicitări de adopţie a acestora din partea unor familii/persoane atestate. În situaţia fraţilor care nu pot fi separaţi, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani, planul individualizat de protecţie poate avea ca finalitate adopţia numai dacă există solicitări de adopţie a acestora, împreună, din partea unor familii sau persoane atestate. Familiile/Persoanele atestate care solicită adopţia trebuie să facă parte din familia extinsă a copilului/copiilor sau să fi menţinut şi dezvoltat relaţii personale cu acesta/aceştia.

Art. 30
(1)În situaţia stabilirii adopţiei ca finalitate a planului individualizat de protecţie, managerul de caz are obligaţia de a informa persoanele alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, cu privire la acest demers. Data la care a fost realizată informarea, precum şi modalitatea concretă în care s-a realizat aceasta se consemnează într-un proces-verbal.
(2)Persoanele prevăzute la alin. (1), care intenţionează să adopte copilul alături de care s-au bucurat de viaţa de familie pentru o perioadă de minimum 6 luni, au obligaţia să depună cererea privind eliberarea atestatului în termen de maximum 30 de zile de la data semnării procesului-verbal. Pentru motive obiective, neimputabile solicitantului, la cererea motivată a acestuia, termenul poate fi prelungit cu maximum 10 zile.
(3)Nedepunerea cererii în termenele prevăzute la alin. (2) conduce la pierderea priorităţii în realizarea potrivirii cu copilul respectiv.
Art. 31
(1)În termen de 30 de zile de la data stabilirii adopţiei, ca finalitate a planului individualizat de protecţie, direcţia în a cărei rază teritorială domiciliază copilul are obligaţia sesizării instanţei judecătoreşti pentru deschiderea procedurii adopţiei.

(2)[textul din Art. 31, alin. (2) din capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 26-mar-2021 de Art. I, punctul 15. din Legea 268/2020]
(3)Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei copilului se face cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului. În cazul cererilor de deschidere a procedurii adopţiei în care sunt incidente prevederile art. 8 alin. (4), citarea părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora. Dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile. Procedura de citare se socoteşte îndeplinită în a 5-a zi de la afişarea citaţiei.
*) Decizia 106/2023 - admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de reprezentantul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin în Dosarul nr. 1.898/115/2019 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (3) fraza a treia din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei sunt neconstituţionale.

(4)Comunicarea hotărârii judecătoreşti în situaţia în care părinţii fireşti nu au putut fi găsiţi se face, pentru aceştia, prin afişare la uşa instanţei.
Art. 32
(1)Încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei se face numai dacă:
a)planul individualizat de protecţie are ca finalitate adopţia internă;
b)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 28 sau, după caz, cele prevăzute la art. 29;
c)părinţii copilului sau, după caz, tutorele îşi exprimă consimţământul la adopţie, în condiţiile legii. Dispoziţiile art. 8, precum şi prevederile legale care reglementează situaţiile speciale privind consimţământul părinţilor se aplică în mod corespunzător.
(2)Direcţia are obligaţia să facă dovada efectuării corespunzătoare a demersurilor prevăzute la art. 28 alin. (2).
(3)În situaţia copilului pentru care s-a instituit tutela, încuviinţarea deschiderii procedurii adopţiei se face la solicitarea direcţiei în a cărei rază teritorială domiciliază copilul, numai dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiei prevăzute la alin. (1) lit. c) şi apreciază că deschiderea procedurii adopţiei este în interesul superior al copilului.
(4)În cazul admiterii cererii de deschidere a procedurii adopţiei, în dispozitivul hotărârii judecătoreşti se va face menţiune despre constatarea existenţei consimţământului ambilor părinţi, al unui singur părinte, al tutorelui sau, după caz, despre suplinirea consimţământului în condiţiile art. 8 şi se va încuviinţa deschiderea procedurii adopţiei.
(5)Hotărârea judecătorească definitivă prin care instanţa admite cererea direcţiei produce următoarele efecte:
a)drepturile şi obligaţiile părinteşti ale părinţilor fireşti sau, după caz, cele exercitate de persoane fizice ori juridice se suspendă şi vor fi exercitate de către preşedintele consiliului judeţean sau, după caz, de către primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul;
b)drepturile şi obligaţiile părinteşti exercitate la momentul admiterii cererii de către preşedintele consiliului judeţean, primarul sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială domiciliază copilul sau, după caz, de tutore se menţin.
(6)Efectele hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii adopţiei se menţin până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani.

(7)[textul din Art. 32, alin. (7) din capitolul III, sectiunea 2 a fost abrogat la 26-mar-2021 de Art. I, punctul 17. din Legea 268/2020]
Art. 33
(1)Dacă, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii adopţiei în cuprinsul căreia instanţa judecătorească a făcut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 464 din Codul civil, părintele/părinţii firesc/fireşti poate/pot dovedi prin orice mijloc de probă motivul care a determinat imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, împotriva acestei hotărâri se poate face cerere de revizuire.

(2)Cererea de revizuire se poate introduce până la data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei de oricare dintre părinţii fireşti ai copilului sau de către direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei.
(3)Cererea de revizuire se soluţionează în camera de consiliu, cu citarea părinţilor fireşti, a direcţiei care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei şi, dacă este cazul, a direcţiei în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul adoptatorului sau al familiei adoptatoare. Participarea procurorului este obligatorie,
Art. 34
(1)Cererea de revizuire suspendă soluţionarea cererii de încredinţare a copilului în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei, dacă vreuna dintre acestea se află pe rolul instanţei judecătoreşti.
(2)Direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei are obligaţia de a informa de îndată instanţa prevăzută la alin. (1) despre depunerea cererii de revizuire.
(3)Măsura de protecţie a copilului sau, după caz, încredinţarea în vederea adopţiei se prelungeşte de drept pe perioada soluţionării revizuirii. Dispoziţiile art. 48 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(4)Dacă instanţa judecătorească dispune revocarea măsurii încredinţării, va hotărî, la propunerea direcţiei generale în a cărei rază administrativ-teritorială se află domiciliul copilului, o măsură provizorie de protecţie a copilului, până la soluţionarea revizuirii.
Art. 35
(1)În cazul în care încuviinţează cererea de revizuire, instanţa va solicita consimţământul părintelui care nu şi l-a dat anterior, numai după depunerea de către direcţia în a cărei rază teritorială locuieşte acesta a unui raport de consiliere şi informare în conformitate cu prevederile art. 9.
(2)Efectuarea unei noi anchete sociale care să vizeze situaţia actuală a părinţilor fireşti, precum şi potenţialul de reintegrare a copilului în familia biologică este obligatorie. Efectuarea anchetei sociale şi întocmirea raportului sunt de competenţa direcţiei în a cărei rază teritorială locuieşte părintele firesc.
(3)Dispoziţiile art. 8 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Art. 36
În cazul în care, după suspendarea prevăzută la art. 34, părintele care s-a aflat în imposibilitatea de a-şi exprima consimţământul se opune adopţiei şi nu sunt motive pentru aplicarea prevederilor art. 8, cererea de încredinţare a copilului în vederea adopţiei sau, după caz, de încuviinţare a adopţiei se repune pe rol la solicitarea direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului şi se respinge.
Art. 37
Direcţia care a solicitat deschiderea procedurii adopţiei are obligaţia de a formula de îndată cerere de revizuire sau, după caz, de a solicita suspendarea oricărei proceduri judiciare, precum şi a oricărui alt demers privind adopţia, dacă ia cunoştinţă, până la data pronunţării hotărârii de încuviinţare a adopţiei, despre încetarea cauzei care a determinat imposibilitatea părintelui de a-şi exprima voinţa cu privire la adopţie.
Art. 38
Dispoziţiile prezentei secţiuni nu sunt aplicabile în cazul adopţiei copilului de către soţul părintelui firesc sau adoptiv şi în cazul adopţiei persoanei care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu.