Art. 28. - Art. 28 - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Arată norme de aplicare
Art. 28
(1)Managerul de caz stabileşte adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie dacă:
a)după instituirea măsurii de protecţie specială a trecut un an şi părinţii fireşti ai copilului, în grija cărora acesta nu a putut fi lăsat din motive neimputabile părinţilor, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului;
b)după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti ai copilului, în grija cărora acesta nu a putut fi lăsat din motive imputabile părinţilor, nu colaborează cu autorităţile în vederea realizării demersurilor pentru reintegrarea sau integrarea copilului;
c)după instituirea măsurii de protecţie specială au trecut 6 luni şi părinţii fireşti nu au putut fi găsiţi;
d)copilul a fost înregistrat din părinţi necunoscuţi. În acest caz, adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie se stabileşte în maximum 30 de zile de la eliberarea certificatului de naştere al acestuia;
e)după instituirea măsurii de protecţie specială, părinţii fireşti cu vârsta peste 18 ani, care au declarat în scris că nu doresc să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului, nu revin asupra declaraţiei iniţiale în termen de 45 de zile.
(2)În cazul fraţilor din sistemul de protecţie specială, care sunt ocrotiţi în raza administrativ-teritorială a aceleiaşi direcţii, se desemnează acelaşi manager de caz.
(3)În termenele prevăzute la alin. (1) lit. a) - c), direcţia are obligaţia să facă demersurile necesare identificării şi contactării părinţilor fireşti, să îi informeze periodic asupra locului în care se află efectiv copilul, asupra modalităţilor concrete în care pot menţine relaţii personale cu acesta, precum şi asupra demersurilor pe care părinţii fireşti trebuie să le realizeze pentru reintegrarea copilului în familie.
(4)Adopţia ca finalitate a planului individualizat de protecţie poate fi stabilită anterior împlinirii termenelor prevăzute la alin. (1) lit. a) - c) în situaţia în care managerul de caz apreciază că acest demers este impus de respectarea interesului superior al copilului.