Art. 35. - Legea 273/2004 privind procedura adopţiei*) - Republicare

M.Of. 739

În vigoare
Versiune de la: 19 Aprilie 2024
Art. 35
(1)În cazul în care încuviinţează cererea de revizuire, instanţa va solicita consimţământul părintelui care nu şi l-a dat anterior, numai după depunerea de către direcţia în a cărei rază teritorială locuieşte acesta a unui raport de consiliere şi informare în conformitate cu prevederile art. 9.
(2)Efectuarea unei noi anchete sociale care să vizeze situaţia actuală a părinţilor fireşti, precum şi potenţialul de reintegrare a copilului în familia biologică este obligatorie. Efectuarea anchetei sociale şi întocmirea raportului sunt de competenţa direcţiei în a cărei rază teritorială locuieşte părintele firesc.
(3)Dispoziţiile art. 8 sunt aplicabile în mod corespunzător.