Capitolul iv - Sancţiuni aplicabile potrivit prevederilor altor legi şi regulamente europene - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
CAPITOLUL IV:Sancţiuni aplicabile potrivit prevederilor altor legi şi regulamente europene
Art. 266
(1)A.S.F. sancţionează contrapartea centrală în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 210/2017 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapărţile centrale şi registrele centrale de tranzacţii.
(2)Nerespectarea prevederilor referitoare la modul de întocmire a situaţiilor financiare, la auditarea acestora, precum şi la modul de transmitere a acestora prevăzute la art. 251 constituie contravenţie şi se sancţionează:
a)cu avertisment sau cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru persoanele fizice;

b)cu avertisment sau cu amendă de la 10.000 lei la 22.000.000 lei, în funcţie de gravitatea faptei săvârşite, pentru persoanele juridice.
(3)Desfăşurarea fără autorizaţie a oricăror activităţi sau operaţiuni specifice contrapărţii centrale constituie infracţiune şi se sancţionează conform prevederilor art. 348 din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 267
(1)Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii, infracţiuni, nerespectarea de către orice entitate legală sau persoană fizică a prevederilor art. 5 alin. (1), art. 6 şi 7, art. 8 alin. (1)-(3), art. 9, art. 10 alin. (1), art. 13 alin. (1), (3) şi (4), precum şi ale art. 14 şi art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014.
(2)Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează cu sancţiunea contravenţională principală constând în avertisment sau amendă, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
a)în cuantum de la 10.000 lei la 22.450.000 lei sau până la 3% din cifra de afaceri anuală totală a respectivei entităţi, conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere sau până la dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele juridice;
b)în cuantum de la 5.000 lei la 3.150.000 lei sau dublul profiturilor obţinute sau al pierderilor evitate în urma încălcării, pentru persoanele fizice.

(3)În funcţie de natura şi gravitatea faptei, se pot aplica următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a)interzicerea tranzacţionării unui PRIIP;
b)suspendarea tranzacţionării unui PRIIP;
c)interzicerea furnizării unui document cu informaţii esenţiale care nu respectă cerinţele prevăzute la art. 6-8 sau art. 10, după caz, din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 şi prin care se impune publicarea unei noi versiuni a unui document cu informaţii esenţiale.
(4)În cazul constatării unor deficienţe care nu au natura şi gravitatea unor fapte contravenţionale prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative precum:
a)un avertisment public care indică persoana responsabilă şi natura încălcării;
b)atenţionarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;
c)dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficienţelor constatate şi/sau prevenirii apariţiei/materializării unor riscuri în activitate.

(5)În cazul în care entitatea prevăzută la alin. (2) lit. a) este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă, care are obligaţia de a întocmi situaţii financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele situaţii financiare consolidate disponibile aprobate de organul statutar al societăţii-mamă principale.
(6)Sancţiunile contravenţionale principale prevăzute la alin. (2) se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare prevăzute la alin. (3).
(7)Măsurile administrative prevăzute la alin. (4) pot fi aplicate distinct, iar măsurile administrative prevăzute la alin. (4) lit. a) şi c) pot fi aplicate şi împreună cu sancţiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3).
Art. 268
(1)Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, faptele săvârşite de către contrapărţile la o SFT, aşa cum sunt acestea definite de Regulamentul (UE) 2015/2.365, de către membri ai consiliului de administraţie, directori sau, după caz, membri ai consiliului de supraveghere şi membri ai directoratului al contrapărţilor persoane juridice în legătură cu:
a)nerespectarea obligaţiilor de raportare şi de protecţie impuse de prevederile art. 4 din Regulamentul (UE) 2015/2.365;
b)nerespectarea prevederilor privind reutilizarea instrumentelor financiare primite în cadrul unui contract de garanţie impuse de prevederile art. 15 din Regulamentul (UE) 2015/2.365.
(2)Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează de către B.N.R., în cazul contrapărţilor financiare de tipul instituţiilor de credit şi A.S.F. în cazul celorlalte contrapărţi, cu una dintre următoarele sancţiuni contravenţionale principale:
a)în cazul persoanelor fizice, avertisment sau amendă de la 5.000 lei la 22.700.000 lei, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare;

b)în cazul persoanelor juridice, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
(i)avertisment sau amendă de la 10.000 lei la 22.700.000 lei sau până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice calculată conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere, în cazul încălcării prevăzute la alin. (1) lit. a);
(ii)avertisment sau amendă de la 10.000 lei la 68.000.000 lei sau până la 10% din cifra de afaceri anuală totală a persoanei juridice calculată pe baza ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de organul de conducere, în cazul încălcării prevăzute la alin. (1) lit. b);
c)amendă în cuantum de cel puţin valoarea triplă a profiturilor obţinute sau a pierderilor evitate ca urmare a încălcării, în cazurile în care cuantumul respectiv poate fi stabilit, chiar dacă amenzile respective depăşesc cuantumurile prevăzute la lit. a) şi b), prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)În funcţie de gravitatea faptei, săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) poate fi sancţionată cu următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a)retragerea sau suspendarea, pentru o perioadă menţionată în decizia de suspendare emisă de A.S.F., dar care nu poate depăşi 12 luni, autorizării acordate de A.S.F.;

b)o interdicţie temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile şi 5 ani, de a exercita funcţii de conducere împotriva oricărei persoane care exercită responsabilităţi de conducere sau împotriva oricărei persoane fizice care este considerată răspunzătoare de o astfel de încălcare.

(4)În cazul constatării unor deficienţe care nu au natura şi gravitatea unor fapte contravenţionale prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative precum:
a)o declaraţie publică în care se menţionează persoana răspunzătoare şi natura încălcării;
b)o decizie prin care se impune persoanei răspunzătoare de încălcare să pună capăt respectivului comportament şi să se abţină de la repetarea acestuia;
c)atenţionarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;
d)dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficienţelor constatate şi/sau prevenirii apariţiei/materializării unor riscuri în activitate.

(5)În sensul prevederilor alin. (2) lit. b) pct. (i) şi (ii), în cazul în care persoana juridică este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă care trebuie să elaboreze situaţii financiare consolidate în conformitate cu reglementările legale în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în funcţie de regimul contabil relevant, care se calculează pe baza ultimelor situaţii financiare consolidate disponibile aprobate de organul de conducere al societăţii-mamă principale.
(6)Sancţiunile contravenţionale principale prevăzute la alin. (2) se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare prevăzute la alin. (3).
(7)Măsurile administrative prevăzute la alin. (4) pot fi aplicate distinct, iar măsurile administrative prevăzute la alin. (4) lit. a) şi d) pot fi aplicate şi împreună cu sancţiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (2), respectiv alin. (3).
(8)O încălcare prevăzută la alin. (1) nu afectează valabilitatea clauzelor unei SFT şi nici posibilitatea părţilor de a executa aceşti termeni şi nu conduce la acordarea de drepturi la despăgubire din partea unei părţi la o SFT.
Art. 269
(1)Încălcarea dispoziţiilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2016 şi ale reglementărilor adoptate în aplicarea acestuia se constată şi se sancţionează de către A.S.F., în calitate de autoritate competentă, şi atrage răspunderea contravenţională, în condiţiile legii.
(2)Constituie contravenţii, în măsura în care faptele nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni, nerespectarea prevederilor art. 4-16, 19a, 19b, 19c, 21, 23-29 şi 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016, precum şi orice refuz de a coopera în cadrul unei investigaţii derulate de A.S.F. sau de conformare cu o solicitare a autorităţii, care face obiectul art. 41 din acelaşi regulament.

(3)Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu următoarele sancţiuni contravenţionale principale:
a)în cazul persoanelor fizice, avertisment sau amendă, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
1.de la 5.000 lei la 2.260.500 lei încălcarea prevederilor art. 4-10, art. 11 alin. (1) lit. a)-c) şi e), art. 11 alin. (2) şi (3), art. 12-16, art. 19a, 19b, 19c, 21, art. 23-29 şi 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016;

2.de la 5.000 lei la 452.100 lei încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) sau alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016;

b)în cazul persoanelor juridice, avertisment sau amendă, prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare:
1.de la 10.000 lei la 4.521.000 lei sau până la 10% din cifra de afaceri anuală conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de către organul de conducere, oricare valoare este mai mare, încălcarea prevederilor art. 4-10, art. 11 alin. (1) lit. a)-c) şi e), art. 11 alin. (2) şi (3), art. 12-16, 19a, 19b, 19c, 21, 23-29 şi 34 din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016;

2.de la 10.000 lei la 1.130.250 lei sau până la 2% din cifra de afaceri anuală conform ultimelor situaţii financiare disponibile aprobate de către organul de conducere, oricare valoare este mai mare, încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) lit. d) sau alin. (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.011/2016.
(4)În funcţie de gravitatea faptei, săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (2) poate fi sancţionată cu următoarele sancţiuni contravenţionale complementare:
a)emiterea unui act individual prin care se impune administratorului sau entităţii supravegheate răspunzătoare de încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2016 de a restitui profiturile obţinute din respectiva faptă sau pierderile evitate prin comiterea acesteia, în măsura în care acestea pot fi determinate;
b)retragerea sau suspendarea, pentru o perioadă menţionată în decizia de suspendare emisă de A.S.F., dar care nu poate depăşi 12 luni, autorizaţiei sau înregistrării unui administrator;

c)emiterea unui act individual de interdicţie temporară, pentru o perioadă cuprinsă între 90 de zile şi 5 ani, adresată oricărei persoane fizice considerate răspunzătoare de săvârşirea contravenţiei, de a exercita funcţii de conducere în cadrul administratorilor sau al contribuitorilor supravegheaţi.

(5)În cazul constatării unor deficienţe care nu au natura şi gravitatea unor fapte contravenţionale prevăzute la alin. (1), A.S.F. poate aplica una sau mai multe măsuri administrative precum:
a)un avertisment public care să indice administratorul sau entitatea supravegheată răspunzătoare şi natura încălcării;
b)o decizie prin care se impune administratorului sau entităţii supravegheate răspunzătoare de încălcare să pună capăt respectivului comportament şi să se abţină de la repetarea acestuia;
c)atenţionarea persoanelor responsabile pentru faptele constatate de o gravitate scăzută;
d)dispunerea unui plan de măsuri în scopul remedierii deficienţelor constatate şi/sau prevenirii apariţiei/materializării unor riscuri în activitate.

(6)În cazul în care persoana juridică prevăzută la alin. (3) lit. b) este o societate-mamă sau o filială a societăţii-mamă, care are obligaţia de a întocmi situaţii financiare consolidate în conformitate cu reglementările contabile în vigoare, cifra de afaceri anuală totală relevantă este cifra de afaceri anuală totală sau tipul corespunzător de venit în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, astfel cum reiese din ultimele situaţii financiare consolidate disponibile aprobate de organul de conducere al societăţii-mamă principale, sau, dacă persoana juridică este o asociaţie, 10% din totalul cifrelor de afaceri ale membrilor săi.
(7)Prin excepţie de la nivelul amenzilor maxime prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b), A.S.F. poate majora cuantumul amenzilor acordate până la de 3 ori valoarea beneficiului rezultat sau a pierderii evitate din încălcarea prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.011/2016, în cazul în care acestea pot fi determinate.
(8)Sancţiunile contravenţionale principale prevăzute la alin. (3) se pot aplica cumulativ cu una sau mai multe sancţiuni contravenţionale complementare prevăzute la alin. (4).
(9)Măsurile administrative prevăzute la alin. (5) pot fi aplicate distinct, iar măsurile administrative prevăzute la alin. (5) lit. a) şi d) pot fi aplicate şi împreună cu sancţiunile principale sau complementare prevăzute la alin. (3), respectiv alin. (4).