Capitolul ii - Depozitarul central de instrumente financiare - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
CAPITOLUL II:Depozitarul central de instrumente financiare
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 176
(1)Depozitarul central de instrumente financiare, altele decât cele derivate, este constituit sub forma unei persoane juridice ca societate pe acţiuni, emitentă de acţiuni nominative, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, autorizată şi supravegheată de A.S.F., care administrează un sistem de decontare a instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, menţionat la pct. 3 din secţiunea A din anexa la Regulamentul (UE) nr. 909/2014 şi care furnizează cel puţin un alt serviciu de bază prevăzut în aceeaşi secţiune din anexa respectivă.
(2)Orice persoană juridică din România care se încadrează în definiţia depozitarului central trebuie să obţină autorizarea A.S.F. înainte de a-şi începe activitatea.
(3)Depozitarul central îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale reglementărilor emise de A.S.F., ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014, precum şi ale actelor delegate şi ale actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menţionat mai sus.
(4)Depozitarul central efectuează operaţiuni de decontare a tranzacţiilor cu instrumente financiare, altele decât cele derivate, în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014, ale actelor delegate şi ale actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menţionat mai sus.
Art. 177
(1)Orice emitent stabilit în România care emite sau care a emis instrumente financiare care sunt admise la tranzacţionare sau sunt tranzacţionate în locuri de tranzacţionare din România se asigură că acestea sunt dematerializate.
(2)Depozitarul central furnizează informaţii autorităţilor abilitate prin lege să solicite informaţii cu privire la deţinătorii de instrumente financiare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, ale Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), denumit în continuare Regulamentul (UE) 2016/679, precum şi ale altor prevederi legale în vigoare în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
(3)Depozitarul central furnizează emitenţilor pentru care efectuează şi operaţiunile de înregistrare prin înscriere în cont şi serviciile legate de registrele de acţionari prevăzute la pct. 2 lit. (a) din secţiunea B din anexa la Regulamentul (UE) 909/2014 informaţiile necesare pentru exercitarea drepturilor aferente instrumentelor financiare depozitate, altele decât cele derivate, putând presta servicii pentru îndeplinirea obligaţiilor emitentului faţă de deţinătorii de instrumente financiare, altele decât cele derivate.

(4)Emitenţii efectuează plata dividendelor şi a oricăror alte sume cuvenite deţinătorilor de instrumente financiare prin intermediul depozitarului central şi al participanţilor la sistemul de decontare.
(5)În situaţia utilizării sistemului de conturi globale, în vederea determinării structurii deţinătorilor de instrumente financiare emise de un emitent, la o anumită dată, participanţii vor raporta depozitarului central, în cazul în care depozitarul central efectuează şi operaţiuni de înscriere în cont şi servicii legate de registrele de acţionari, informaţii privind deţinătorii de instrumente financiare şi deţinerile acestora din subconturile individuale şi informaţii furnizate de titularii subconturilor globale despre deţinătorii de instrumente financiare şi deţinerile acestora evidenţiate în subconturile globale.

(6)Raportarea prevăzută la alin. (5) se efectuează în termenele şi în formatul stabilite prin regulile proprii ale depozitarului central.
SECŢIUNEA 2:Înfiinţarea şi funcţionarea depozitarului central
Art. 178
Condiţiile, documentaţia ce trebuie să însoţească cererea de autorizare, precum şi procedura de autorizare a depozitarului central sunt stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 909/2014, prin actele delegate şi actele de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană, respectiv prin reglementările emise de A.S.F. prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menţionat mai sus.
Art. 1781
Depozitarul central are obligaţia încheierii unui contract de mandat cu directorii, a cărui durată nu poate depăşi 4 ani.

Art. 179
În cazul în care nu se respectă cerinţele cu privire la integritatea acţionarilor unui depozitar central sau se omite obţinerea aprobării A.S.F., drepturile de vot aferente acţiunilor deţinute cu nerespectarea cerinţelor menţionate sunt suspendate de drept, aplicându-se procedura prevăzută la art. 272.
Art. 180
(1)Conturile de instrumente financiare deschise la depozitarul central de participanţii la sistemul depozitarului central vor fi evidenţiate astfel încât să se asigure separarea instrumentelor financiare deţinute în nume propriu de cele deţinute în contul clienţilor acestora.
(2)Participanţii la sistemul depozitarului central au obligaţia de a ţine subconturi de instrumente financiare deţinute în contul clienţilor lor şi de a înregistra zilnic în registrul propriu deţinerile, pe fiecare client, pentru fiecare clasă de instrumente financiare.
(3)Depozitarul central este direct răspunzător pentru asigurarea cel puţin zilnică a concordanţei dintre suma instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, înregistrate în conturile deschise în sistemul depozitarului central şi numărul instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, care compun o emisiune.
SECŢIUNEA 3:Supravegherea depozitarului central
Art. 181
(1)A.S.F. supraveghează activitatea depozitarului central pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii şi protecţia investitorilor.
(2)Pentru respectarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014, precum şi ale actelor delegate şi actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menţionat mai sus, A.S.F. poate solicita modificarea reglementărilor emise de depozitarul central.
Art. 182
(1)Instrumentele financiare, altele decât cele derivate, păstrate în conturile deschise la depozitarul central nu vor putea fi considerate ca aparţinând patrimoniului acestuia şi nu vor putea face obiectul niciunei pretenţii din partea creditorilor depozitarului central.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a depozitarului central.
SECŢIUNEA 4:Prevederi referitoare la garanţii
Art. 183
Prin sintagma garanţie reală din cuprinsul art. 184-186 se înţelege garanţia financiară fără transfer de proprietate, constituită în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, sau ipoteca mobiliară, ce poartă asupra instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, înregistrate în sistemul depozitarului central şi care se tranzacţionează într-un loc de tranzacţionare.
Art. 184
Constituirea şi executarea garanţiilor reale asupra instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, se realizează potrivit reglementărilor emise de A.S.F., cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Art. 185
(1)Publicitatea garanţiilor reale prevăzute la art. 183 asigură opozabilitatea faţă de terţi şi se realizează prin înscrierea unei menţiuni în registrul central de publicitate.
(2)În sensul prezentei secţiuni, registrul central de publicitate este sistemul de evidenţă constituit şi administrat la nivelul fiecărui depozitar central, în care sunt înscrise pentru publicitate menţiunile de garanţie reală asupra instrumentelor financiare, altele decât cele derivate, înregistrate în sistemul depozitarului central şi care se tranzacţionează într-un loc de tranzacţionare; orice persoană are acces la informaţiile privind menţiunile de garanţie reală din cadrul registrului central de publicitate, depozitarul central eliberând, la cerere, extrase de informare în acest sens.
(3)Înscrierea menţiunii de garanţie reală în registrul central de publicitate în cazul garanţiilor financiare fără transfer de proprietate nu reprezintă o formalitate, potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 222/2004, cu modificările şi completările ulterioare, reprezentând o modalitate de punere la dispoziţie a garanţiei, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă.
(4)Rangul garanţiei reale se stabileşte prin raportare la momentul înscrierii menţiunii de publicitate a garanţiei reale în registrul central de publicitate, realizată conform reglementărilor emise de A.S.F.
(5)A.S.F. emite reglementări privind modalitatea de realizare a publicităţii prevăzute la alin. (1)-(4).
Art. 186
Orice procedură de executare a garanţiilor reale trebuie să respecte dispoziţiile reglementărilor A.S.F., iar, în cazul executării silite, şi pe cele ale dispoziţiilor legale în vigoare referitoare la executarea silită. Creditorul şi reprezentanţii acestuia trebuie să acţioneze într-o manieră comercială corespunzătoare, prin utilizarea mecanismelor pieţei de capital.