Secţiunea 3 - Supravegherea depozitarului central - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
SECŢIUNEA 3:Supravegherea depozitarului central
Art. 181
(1)A.S.F. supraveghează activitatea depozitarului central pentru a asigura buna desfăşurare a activităţii şi protecţia investitorilor.
(2)Pentru respectarea prevederilor prezentei legi, ale reglementărilor emise în aplicarea acesteia, ale Regulamentului (UE) nr. 909/2014, precum şi ale actelor delegate şi actelor de punere în aplicare, după caz, adoptate de Comisia Europeană prin care sunt reglementate aspecte care fac obiectul regulamentului european menţionat mai sus, A.S.F. poate solicita modificarea reglementărilor emise de depozitarul central.
Art. 182
(1)Instrumentele financiare, altele decât cele derivate, păstrate în conturile deschise la depozitarul central nu vor putea fi considerate ca aparţinând patrimoniului acestuia şi nu vor putea face obiectul niciunei pretenţii din partea creditorilor depozitarului central.
(2)Prevederile alin. (1) se aplică inclusiv în cazul falimentului sau lichidării administrative a depozitarului central.