Secţiunea 1 - Autorizarea administratorului - Legea 1/2020 privind pensiile ocupaţionale
M.Of. 10
În vigoare Versiune de la: 17 Iulie 2025 până la: 15 Ianuarie 2026
SECŢIUNEA 1:Autorizarea administratorului
Art. 4: Entităţi care pot administra fonduri
(31)De la data aderării României la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. poate fi administrator, în sensul prezentei legi, orice entitate autorizată, avizată sau care a fost supusă unui regim echivalent de autorizare în vederea funcţionării ca administrator de fonduri de pensii ocupaţionale pentru această activitate întrun stat aderent la respectivele coduri.
(41)Administratorii prevăzuţi la alin. (31) sunt exceptaţi de la cerinţa autorizării de către A.S.F.
(1)Pot administra fonduri:
a)societăţile de pensii constituite în baza prezentei legi;
b)societăţile de pensii, societăţile de administrare a investiţiilor şi societăţile de asigurare de viaţă care sunt autorizate să administreze fonduri de pensii facultative şi/sau fonduri de pensii administrate privat;
c)societăţile de administrare a investiţiilor şi societăţile de asigurare de viaţă, autorizate în condiţiile prezentei legi de către A.S.F., pentru activitatea de administrare a fondurilor.
(2)Entităţile prevăzute la alin. (1) pot furniza, opţional, pensii ocupaţionale.
(3)Poate fi administrator, în sensul prezentei legi, orice entitate autorizată pentru această activitate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European.
(31)De la data aderării României la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E. poate fi administrator, în sensul prezentei legi, orice entitate autorizată, avizată sau care a fost supusă unui regim echivalent de autorizare în vederea funcţionării ca administrator de fonduri de pensii ocupaţionale pentru această activitate întrun stat aderent la respectivele coduri.(4)Administratorii care au fost autorizaţi, avizaţi sau supuşi unei proceduri similare în vederea funcţionării ca administrator de fonduri de pensii ocupaţionale într-un stat membru al Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European sunt exceptaţi de la cerinţa autorizării de către A.S.F.
(41)Administratorii prevăzuţi la alin. (31) sunt exceptaţi de la cerinţa autorizării de către A.S.F.(5)Un administrator poate administra unul sau mai multe fonduri.
Art. 5: Procedura de autorizare a administratorilor
(1)Administratorii prevăzuţi la art. 4 alin. (1) lit. b), pentru a administra fonduri, transmit următoarele documente:
a)hotărârea adunării generale a acţionarilor privind activitatea de administrare a fondurilor;
b)dovada îndeplinirii cerinţelor de capital social;
c)hotărârea adunării generale a acţionarilor privind alocarea capitalului social pentru fiecare activitate;
d)actul constitutiv actualizat;
e)proiectul prospectului;
f)proiectul contractului de societate şi al actului individual de aderare;
g)proiectul contractului de administrare, al contractului de depozitare şi al contractului de audit financiar pentru fiecare fond;
h)planul de afaceri pe 3 ani.
(2)A.S.F. analizează documentele şi, în termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii acestora, procedează la autorizarea administrării/respingerea autorizării de administrare, prin decizie scrisă şi motivată.
Art. 6: Documente pentru autorizarea de constituire a societăţii de pensii
(1)Societăţile de pensii nou-înfiinţate trebuie autorizate de către A.S.F. pentru constituire şi administrare.
(2)Societatea de pensii se constituie sub forma unei societăţi pe acţiuni, iar persoanele care intenţionează să înfiinţeze o societate de pensii depun la A.S.F. cererea pentru autorizarea de constituire.
(3)Cererea pentru autorizarea de constituire a societăţii de pensii este însoţită de următoarele documente:
a)proiectul actului constitutiv;
b)dovada că fondatorii deţin resursele financiare necesare vărsării capitalului social, precum şi provenienţa acestora;
c)cazierele judiciare şi cazierele fiscale ale fondatorilor;
d)documente privind fondatorii, cu informaţii referitoare la statutul lor juridic, eventuala lor calitate de persoane afiliate, precum şi natura legăturilor dintre ei;
e)documente din care să reiasă soliditatea financiară a fondatorilor;
f)declaraţia pe propria răspundere a fondatorilor, a candidaţilor pentru structura de conducere, din care să rezulte dacă deţin, individual sau în legătură cu alte persoane implicate în orice societate, cel puţin 5% din capitalul social sau din drepturile de vot;
g)documente privind adecvarea candidaţilor pentru structura de conducere, din care să reiasă că aceştia îndeplinesc cerinţele A.S.F. referitoare la competenţă şi experienţă profesională, integritate şi bună reputaţie, guvernanţă;
h)certificatul de cazier judiciar şi certificatul de cazier fiscal, în termenul de valabilitate legal, ale candidaţilor pentru structura de conducere sau alt document echivalent eliberat de autorităţile competente din ţara în care aceştia au stabilit/stabilită domiciliul şi/sau reşedinţa;
i)proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a societăţii de pensii;
j)dovada vărsării integrale şi în formă bănească a capitalului social;
k)dovada plăţii taxei privind cererea de autorizare de constituire.
Art. 7: Analizarea cererii pentru autorizarea de constituire
(1)A.S.F. analizează cererea pentru autorizarea de constituire şi, în termen de 30 de zile calendaristice de la data înregistrării acesteia şi a documentaţiei prevăzute la art. 6 alin. (3), procedează la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă şi motivată.
(2)Orice solicitare a A.S.F. de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate întrerupe termenul prevăzut la alin. (1), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancţiunea respingerii cererii pentru autorizarea de constituire.
Art. 8: Aprobarea cererii pentru autorizarea de constituire
A.S.F. aprobă cererea pentru autorizarea de constituire, pe baza următoarelor criterii:
a)onorabilitatea fondatorilor, respectiv buna reputaţie şi integritate a acestora;
b)competenţa şi onorabilitatea candidaţilor din structura de conducere;
c)soliditatea şi stabilitatea financiară a fondatorilor;
d)capacitatea fondatorilor de a respecta şi de a se conforma permanent cerinţelor prudenţiale;
e)inexistenţa unor motive rezonabile de a suspecta că o operaţiune de spălare de bani ori de finanţare a terorismului, în sensul Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a avut loc sau se încearcă a se comite de către fondatori sau de către candidaţi pentru structura de conducere;
f)fondatorii şi candidaţii pentru structura de conducere nu sunt în procedură de reorganizare judiciară sau de faliment şi nu au contribuit, direct sau indirect, la falimentul unor persoane juridice;
g)denumirea societăţii de pensii nu este de natură să inducă în eroare participanţii, viitorii participanţi sau alte persoane;
h)natura provenienţei fondurilor care vor fi utilizate de către acţionari ca participaţie la capitalul social al administratorului.
Art. 9: Respingerea cererii pentru autorizarea de constituire
(1)A.S.F. respinge cererea pentru autorizarea de constituire în următoarele situaţii:
a)documentaţia prezentată este incompletă sau nu este întocmită în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b)neîndeplinirea uneia dintre condiţiile de autorizare prevăzute în reglementările A.S.F.
(2)Decizia de respingere, scrisă şi motivată, se comunică fondatorilor în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia.
Art. 10: Înregistrarea societăţii de pensii la registrul comerţului
(1)Fondatorii înregistrează societatea la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, în condiţiile prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea deciziei pentru autorizarea de constituire.
(2)Depăşirea termenului prevăzut la alin. (1), din motive imputabile entităţii, duce la pierderea valabilităţii deciziei de autorizare de constituire.
(3)Obţinerea deciziei de autorizare de constituire a unei societăţi de pensii nu garantează şi obţinerea autorizării de administrare.
Art. 11: Obţinerea autorizării de administrare
(1)Entităţile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi c) trebuie să obţină autorizare de administrare a fondurilor de la A.S.F.
(2)În vederea obţinerii autorizării de administrare, entităţile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi c) depun la A.S.F. o cerere însoţită de următoarele documente:
a)certificatul de înregistrare la registrul comerţului, în copie;
b)certificat constatator în termenul de valabilitate, în original;
c)actul constitutiv;
d)dovada vărsării integrale sau a reîntregirii/majorării, după caz, sub formă bănească a capitalului social, în copie;
e)proiectul de contract de societate şi al actului individual de aderare;
f)proiectul contractului de administrare, al contractului de depozitare, al contractului de custodie şi al contractului de audit financiar al fondului;
g)planul de activitate întocmit pentru o perioadă de minimum 3 ani;
h)proiectul prospectului;
i)notificarea cu privire la persoanele care asigură auditul intern şi funcţia actuarială;
j)documente privind adecvarea persoanelor propuse pentru funcţii-cheie autorizate;
k)dovada plăţii taxei de autorizare de administrare şi de autorizare a fiecărui membru propus pentru structura de conducere, respectiv a fiecărei persoane propuse pentru o funcţie-cheie autorizată.
(3)Entităţile prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c) depun la A.S.F., suplimentar faţă de documentele prevăzute la alin. (2), documentele în vederea îndeplinirii cerinţelor de adecvare a persoanelor propuse pentru structura de conducere.
(4)A.S.F. poate solicita entităţilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi c), în termen de 30 de zile calendaristice de la primirea cererii pentru autorizare, documente şi informaţii suplimentare, pe care acestea trebuie să le furnizeze în maximum 30 de zile calendaristice de la data primirii solicitării.
(5)A.S.F. analizează cererea pentru autorizarea de administrare şi, în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea acesteia şi a documentaţiei prevăzute la alin. (2)-(4), după caz, procedează la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă şi motivată.
(6)Orice solicitare a A.S.F. de informaţii suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate întrerupe termenul prevăzut la alin. (5), un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informaţii sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancţiunea respingerii cererii pentru autorizarea de administrare.
(7)Decizia de autorizare sau decizia de respingere, după caz, se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia.
(8)Deciziile de respingere prevăzute la alin. (7) şi la art. 9 alin. (2) pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 12: Decizia de retragere a autorizării de administrare
(1)A.S.F. poate retrage, prin decizie, scrisă şi motivată, autorizarea de administrare a administratorului în una dintre următoarele situaţii:
a)administratorul nu a început operaţiunile pentru care a fost autorizat, în termen de 2 ani de la primirea autorizaţiei sau nu şia exercitat mai mult de 2 ani activitatea de administrare;
b)acţionarii au decis lichidarea sau divizarea administratorului;
c)acţionarii au decis fuziunea administratorului absorbit;
d)administratorul se află în incapacitate de plată;
e)administratorul nu mai îndeplineşte condiţiile de funcţionare;
f)administratorul nu asigură apărarea corespunzătoare a intereselor participanţilor şi ale moştenitorilor acestora, definiţi conform prevederilor Codului civil;
g)administratorul nu a stabilit provizioane tehnice suficiente privind întreaga activitate sau nu are suficiente active pentru a acoperi provizioanele tehnice.
(2)Decizia de retragere a autorizării de administrare, scrisă şi motivată, se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia şi poate fi atacată la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
(3)Contestaţia adresată instanţei de contencios administrativ competente nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, decizia prevăzută la alin. (2).
(4)În termen de 10 zile calendaristice de la data expirării perioadei de contestare sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat contestaţia, A.S.F. publică anunţul privind retragerea autorizării de administrare în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi pe pagina de internet a A.S.F.
Art. 13: Modificarea documentelor care au stat la baza autorizării de administrare
A.S.F. analizează modificările documentelor care au stat la baza autorizării de administrare şi aprobă sau respinge prin decizie modificările solicitate.
Art. 14: Obligaţia administratorului de a păstra pe întreaga durată de funcţionare condiţiile avute în vedere la autorizarea de către A.S.F.
Administratorul are obligaţia să păstreze pe întreaga durată de funcţionare condiţiile avute în vedere la autorizarea de către A.S.F.
Art. 15: Emiterea de reglementări privind autorizarea administratorilor
A.S.F. emite reglementări privind:
a)autorizarea administratorilor;
b)modificarea documentelor care au stat la baza autorizării de administrare;
c)retragerea autorizării de administrare a administratorului şi încetarea activităţii acestuia;
d)taxele de autorizare, avizare şi funcţionare.