Hotararea 647/1993 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar - Republicare

M.Of. 349

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Decembrie 1994
Hotararea 647/1993 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar - Republicare
Dată act: 26-nov-1993
Emitent: Guvernul
Guvernul României hotărăşte:
CAPITOLUL I:Dispoziţii generale
Art. 1
Prevederile prezentei hotărâri se aplică personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar reprezentând:
a)vizite oficiale, tratative (negocieri), consultări, încheieri de convenţii, acorduri şi alte asemenea înţelegeri;
b)participări la târguri şi expoziţii; prospectarea pieţei; acţiuni de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică; contractări şi alte acţiuni care decurg din executarea contractelor de comerţ exterior;
c)documentare, schimb de experienţă, burse sau cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare;
d)participări la congrese, conferinţe, simpozioane, seminarii, colocvii sau alte reuniuni, care prezintă interes pentru activitatea specifică a unităţii, precum şi manifestări ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi altele asemenea;
e)primiri de titluri, grade profesionale, distincţii sau premii conferite pentru realizări ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive;
f)desfăşurarea unei activităţi ştiinţifice, culturale, artistice sau sportive, temporare, fără dobândirea calităţii de salariat a partenerului extern, precum şi pentru ţinerea de cursuri în calitate de profesor vizitator;
g)control şi îndrumare la misiuni diplomatice, oficii consulare şi alte asemenea reprezentanţe în străinătate;
h)executări de lucrări de construcţii, reparaţii şi amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate, precum şi ducerea şi aducerea pe roţi a mijloacelor auto aparţinând acestor reprezentanţe;
i)executări de lucrări, precum şi control de graniţă, vamal, fitosanitar, de trafic feroviar, rutier şi altele asemenea, în zonele sau punctele comune de frontieră ale României cu alte state;
j)asigurarea protecţiei demnitarilor români pe timpul cât aceştia se deplasează în străinătate de către personalul specializat din Serviciul de Protecţie şi Pază.
Art. 2
(1)Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, precum şi alte instituţii publice, care trimit personal în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, vor lua măsuri pentru:
a)stabilirea numărului de persoane şi a duratei de deplasare în raport strict cu necesităţile concrete de realizare a misiunii;
b)selecţionarea şi pregătirea personalului ţinând seama de specificul activităţii pentru care are loc deplasarea, precum şi organizarea temeinică a acesteia;
c)analiza concluziilor şi propunerilor prezentate de către personalul în cauză la întoarcerea din deplasare prin raport scris înaintat la conducerea unităţii trimiţătoare şi valorificarea optimă a acestora.
(2)În situaţia în care invitaţiile primite de la diferite organizaţii sau parteneri externi pentru participări la acţiunile menţionate la art. 1 lit. c) - f) de mai sus se referă la o anumită persoană, aceasta trebuie să solicite, în prealabil, aprobarea conducerii unităţii trimiţătoare.
(3)Dacă invitaţia nu se referă la o anumită persoană şi există mai mulţi candidaţi care îndeplinesc condiţiile necesare, selecţia şi trimiterea lor în străinătate se vor face pe bază de concurs sau prin numirea de către conducerea unităţii a unor salariaţi care pot reprezenta corespunzător interesele acesteia la astfel de acţiuni.
Art. 3
(1)Personalului trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor acţiuni cu caracter temporar, cu suportarea cheltuielilor de către ministere şi celelalte unităţi trimiţătoare, i se acordă:A. În străinătate:
a)o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în continuare diurnă, în vederea acoperirii cheltuielilor de hrană, a celor mărunte uzuale, precum şi a costului transportului în interiorul localităţii în care îşi desfăşoară activitatea;
b)o indemnizaţie zilnică în valută, denumită în continuare plafon de cazare, în limita căreia personalul trebuie să-şi acopere cheltuielile de cazare.B. În ţară:
- salariul şi alte drepturi în lei, potrivit legii.
(2)Ministerele şi celelalte unităţi trimiţătoare mai suportă în valută şi în lei, după caz, pe lângă drepturile prevăzute la alin. (1), şi următoarele alte cheltuieli:
a)costul transportului în trafic internaţional, cel între localităţile din ţara în care personalul îşi desfăşoară activitatea, precum şi pe distanţa dus-întors dintre aeroport sau gară şi locul de cazare;
b)costul transportului documentaţiilor, mostrelor şi al altor materiale sau obiecte necesare îndeplinirii misiunii;
c)cheltuielile medicale, pentru vaccinuri şi medicamente, specifice unor ţări sau localităţi cu climă greu de suportat, pentru spitalizare şi intervenţii chirurgicale în cazuri de urgenţă, stabilite de către Ministerul Sănătăţii;
d)cheltuielile în legătură cu decesul în străinătate şi transportul în ţară al celor decedaţi;
e)comisioanele şi taxele bancare, cheltuielile pentru obţinerea vizelor, de rezervare a locurilor la mijloacele de transport, taxele de aeroport, comisioanele de rezervare a camerelor de hotel şi altele asemenea, obligatorii pe plan local.
Art. 4
(1)Personalului care se deplasează temporar în străinătate ca urmare a unor invitaţii primite de la diferite organizaţii sau parteneri externi pentru a participa la acţiunile prevăzute la art. 1 lit. c) - f) din prezenta hotărâre, precum şi pentru studii de învăţământ postuniversitar şi pentru efectuarea doctoratului şi care, în străinătate, nu dobândeşte calitatea de angajat, i se acordă:
a)salariul integral şi celelalte drepturi aferente în lei, în ţară, dacă durata deplasării în străinătate nu depăşeşte 90 de zile calendaristice pentru bursieri şi 30 de zile calendaristice pentru restul personalului;
b)o indemnizaţie lunară în lei, calculată în raport cu salariul de bază şi sporul de vechime, corespunzător funcţiei şi gradului profesional, dacă durata deplasării este mai mare de 90 de zile calendaristice, respectiv de 30 de zile calendaristice, după cum urmează:
- 25% pentru acoperirea cheltuielilor legate de întreţinerea locuinţei;
- 25% pentru fiecare copil sau părinte aflat în întreţinere, potrivit legii, în ţară, precum şi pentru soţul/soţia care nu realizează venituri proprii.
Sumele acordate potrivit lit. b) nu pot să depăşească 100% din salariul de bază şi sporul de vechime, stabilite prin contractul individual de muncă, actualizate potrivit indexărilor aprobate.
În sensul prezentei hotărâri, prin bursieri se înţelege persoanele care beneficiază de burse sau alte forme de sprijin acordate de către organizaţiile sau partenerii externi personalului român care participă la cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare organizate în străinătate.
(2)Cu aprobarea conducerii unităţii trimiţătoare, personalul prevăzut la alin. (1) poate să beneficieze şi de:
a)costul transportului în trafic internaţional, costul transportului intern până la localitatea de desfăşurare a activităţii, precum şi costul transportului pe distanţa dintre aeroport sau gară şi locul de cazare, dus-întors, în condiţiile prevăzute la art. 10;
b)prevederile art. 3 alin. (2) lit. c) - e);
c)prevederile art. 6 alin. (1).
(3)În situaţia în care organizaţia sau partenerii - care invită - rambursează în valută costul biletelor de călătorie, sumele astfel obţinute se depun la înapoierea din deplasare în contul unităţii trimiţătoare.
CAPITOLUL II:Indemnizaţii în valută
Art. 5
(1)Diurna în valută se diferenţiază pe trei categorii, ţinând seama de scopul şi caracterul misiunii pentru care are loc deplasarea, precum şi de funcţia personalului, potrivit anexei nr. 1.
(2)Cuantumul diurnei în valută, pe cele trei categorii, este prevăzut în anexa nr. 2.
(3)Perioada pentru care se acordă diurnă în valută se determină în funcţie de mijlocul de transport folosit, avându-se în vedere:
a)momentul decolării avionului, la plecarea în străinătate şi momentul aterizării avionului la sosirea în ţară, de şi pe aeroporturile care constituie puncte de trecere a frontierei de stat a României;
b)momentul trecerii cu trenul sau cu mijloacele auto prin punctele frontierei de stat a României, atât la plecarea în străinătate, cât şi la înapoierea în ţară.
(4)Pentru fracţiunile de timp care nu însumează 24 de ore diurna se acordă astfel: 50% până la 12 ore şi 100% pentru perioada care depăşeşte 12 ore.
(5)În situaţia în care durata deplasării în cadrul aceleiaşi ţări depăşeşte 30 de zile, diurna se reduce cu 20% începând cu cea de-a 31-a zi.
(6)Conducerea ministerelor şi a celorlalte unităţi trimiţătoare este obligată să ia măsurile necesare ca deplasarea personalului să aibă loc, pe cât posibil, fără întreruperea călătoriei.
(7)În cazul întreruperii călătoriei, determinată de programul de zbor al avioanelor, drepturile de diurnă şi cazare ale personalului se calculează la nivelul prevăzut pentru ţara de tranzit şi se acordă numai dacă sejurul pe perioada respectivă nu este asigurat de către companiile care efectuează transportul.
Art. 6
(1)Personalul menţionat la art. 3 alin. (1) poate să beneficieze, cu aprobarea conducerii unităţii trimiţătoare, de 30% din diurna stabilită pentru ţara în care are loc deplasarea, potrivit categoriei în care se încadrează, în cazul în care cheltuielile pentru masă - în natură sau în bani - se suportă de către partenerii externi. Pe timpul necesar călătoriei până în localitatea din ţara de destinaţie se acordă diurnă şi cazare în valută, în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre.
(2)În situaţia în care partenerii externi suportă numai parţial cheltuielile privind masa, diferenţa de 70% din diurnă se acordă în funcţie de numărul meselor asigurate, luându-se în calcul 15% pentru micul dejun, 50% pentru masa de prânz şi 35% pentru masa de seară.
(3)Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică corespunzător şi:
a)personalului care, pe timpul deplasării în străinătate, se internează în spital, pentru cazurile şi în condiţiile stabilite potrivit prezentei hotărâri;
b)membrilor colectivelor sportive, artistice, ştiinţifice şi altele asemenea, în situaţia în care cheltuielile de întreţinere şi cazare a acestora în străinătate se suportă din sumele plătite organizatorilor reuniunilor sau manifestărilor la care iau parte, la nivelul comunicat de către aceştia.
(4)De prevederile alin. (2) şi alin. (3) lit. a) poate beneficia şi personalul care se deplasează în străinătate pentru cazurile şi în condiţiile menţionate la art. 4 alin. (1) din prezenta hotărâre.
Art. 7
(1)Personalul care se deplasează în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri şi realizează venituri întâmplătoare în valută, pe bază de contracte ori în mod întâmplător sub formă de onorarii, drepturi de autor, premii sau alte drepturi similare, din activitatea sa artistică, publicistică, ştiinţifică, culturală, economică, tehnică, medicală, juridică, sportivă sau de altă natură, are obligaţia ca în termen de 3 zile lucrătoare de la data înapoierii din străinătate sau de la data încasării veniturilor în ţară să declare aceste venituri la unitatea trimiţătoare, în vederea recuperării cheltuielilor efectuate de către această unitate. Persoanele care nu declară în termenul prevăzut sumele încasate vor suporta în valută cheltuielile efectuate de către unitatea trimiţătoare, majorate cu 0,05% pentru fiecare zi de întârziere.
(2)Prevederile de mai sus nu se aplică personalului care asigură traducerea în cadrul misiunilor prevăzute la art. 1 lit. c).
Art. 8
Personalul care efectuează lucrări în zonele sau punctele comune de frontieră ale României cu alte state, precum şi control de graniţă, vamal, fitosanitar, de trafic feroviar, rutier şi altele asemenea, beneficiază de indemnizaţii în valută, reprezentând: 2 dolari pentru deplasări până la 8 ore; 4 dolari pentru deplasări între 9-16 ore, 6 dolari pentru deplasări peste 16 ore, după caz.
Art. 9
(1)Plafonul de cazare se acordă în raport cu categoria de diurnă în care se încadrează personalul, potrivit anexei nr. 1 pct. I.
(2)Nivelul plafoanelor de cazare, pe categorii de diurnă, este prevăzut în anexa nr. 2.
(3)Plafoanele de cazare la care are dreptul personalul participant la diferite manifestări cu caracter internaţional se acordă la nivelul corespunzător tarifelor practicate de către hotelurile în care au loc manifestările respective, pe baza comunicării primite din partea organizatorilor.
(4)În situaţia în care cazarea nu poate fi asigurată la unităţile hoteliere sau altele asemenea, personalul poate să închirieze şi locuinţe, însă cu plata unei sume în limita a 75% din plafonul de cazare.
(5)Eventualele plăţi pentru cazare, care depăşesc plafoanele stabilite în condiţiile prezentei hotărâri, se aprobă, în cazuri temeinic justificate, de către conducerile unităţilor trimiţătoare, pe baza documentelor de plată.
(6)Prin cheltuieli de cazare se înţelege, pe lângă tarifele sau chiria plătite şi eventualele taxe obligatorii pe plan local, şi costul micului dejun, atunci când este inclus în tarif.
CAPITOLUL III:Transportul
Art. 10
(1)Personalul român trimis în străinătate în condiţiile prezentei hotărâri are dreptul să călătorească cu avionul sau cu trenul.
De asemenea, personalul poate să călătorească şi cu mijloacele auto în situaţia în care cheltuielile totale ce trebuie suportate de către ministere şi celelalte unităţi trimiţătoare sunt mai reduse.
(2)Personalul poate să călătorească cu avionul, la clasa economică sau la alte clase, cu excepţia membrilor Guvernului, care pot să utilizeze clasa I.
(3)De asemenea, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, pe anumite rute, curierii diplomatici pot să călătorească cu avionul şi la clasa I.
(4)Personalul poate să călătorească cu trenul astfel:
- miniştrii şi personalul încadrat în funcţii similare sau superioare, la clasa I, cu vagon de dormit, cuşetă single;
- curierii diplomatici, la clasa I, cu vagon de dormit, cuşetă dublă;
- restul personalului, cu vagon de dormit, la clasa I, un loc în cuşetă de 2-4 locuri.
(5)Transportul în străinătate cu avionul, în măsura în care, prin convenţiile sau acordurile încheiate, nu s-a prevăzut altfel, se face cu avioanele companiilor româneşti sau pe rutele indicate de către acestea, precum şi cu avioanele aparţinând altor companii, în situaţia în care cheltuielile totale ce trebuie suportate sunt mai reduse.
(6)Transportul dus-întors pe distanţa dintre aeroport sau gară şi locul de cazare se face cu mijloacele de transport în comun, iar în lipsa acestora, cu taxiul. De asemenea, pot călători cu taxiul delegaţii care au de îndeplinit sarcini speciale sau transportă documente, aparate, mostre şi altele asemenea, necesare îndeplinirii misiunii.
CAPITOLUL IV:Alte cheltuieli
Art. 11
(1)Valuta necesară pentru acoperirea unor eventuale cheltuieli neprevăzute, precum şi cele pentru convorbiri telefonice, telex, comisioane de schimb şi altele asemenea, necesare îndeplinirii misiunii, se acordă în limita unei sume de până la 30% din totalul diurnei şi al plafonului de cazare, la care are dreptul personalul. Avansarea de sume în valută peste această limită se poate face în cazuri justificate, cu aprobarea conducerii unităţilor trimiţătoare.
(2)În cazul personalului care se deplasează cu mijloace auto, inclusiv cu cele proprietate personală, unităţile trimiţătoare vor avansa sumele necesare pentru plata carburanţilor şi lubrifianţilor, ţinând seama de consumul specific al acestora, precum şi pentru plata taxelor rutiere, de transbordare sau a altor asemenea cheltuieli, inclusiv asigurarea pentru răspunderea civilă, respectiv cartea verde.
CAPITOLUL V:Modificarea nivelului diurnelor şi al plafoanelor de cazare
Art. 12
Comisia de baremuri, care funcţionează în cadrul Ministerului Finanţelor, formată din reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor şi ai Ministerului Afacerilor Externe, stabileşte, prin asimilare, nivelul diurnelor şi al plafoanelor de cazare pentru ţările necuprinse în anexa nr. 2 şi le prezintă spre aprobare Guvernului.
CAPITOLUL VI:Modul de acordare şi de justificare a sumelor cheltuite în valută
Art. 13
(1)Sumele în valută, cuvenite personalului în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre, se acordă sub formă de avans.
(2)Justificarea sumelor cheltuite în valută, cu excepţia celor reprezentând drepturile de diurnă, se face pe bază de documente şi se aprobă de către conducătorii unităţilor trimiţătoare. În cazul cheltuielilor medicale este necesar şi avizul policlinicii de specialitate.
(3)În situaţia în care în unele ţări, potrivit practicii existente pe plan local, nu se eliberează documente sau acestea sunt reţinute de către autorităţi, sumele cheltuite se justifică pe bază de declaraţie dată pe proprie răspundere. În ţările în care România are reprezentanţe, declaraţia se vizează de către aceste reprezentanţe dacă, pentru obţinerea vizei, nu sunt necesare cheltuieli de deplasare.
Art. 14
(1)Sumele în valută folosite în alte scopuri, pierdute, furate sau cheltuite fără respectarea condiţiilor în care au fost acordate se recuperează de la cei vinovaţi, în valută.
(2)Eventualele penalităţi de întârziere se calculează în lei pe baza cursului de schimb valutar la data depunerii valutei datorate.
Art. 15
Recuperarea avansului nejustificat sau a sumelor rămase necheltuite şi nedepuse sau depuse peste termenele prevăzute de lege, inclusiv penalităţile de întârziere, se face pe bază de dispoziţie emisă de către conducătorul unităţii trimiţătoare la propunerea compartimentului financiar-contabil al unităţii care a acordat avansul în valută, indiferent de unitatea la care este încadrat în muncă titularul de avans.
CAPITOLUL VII:Dispoziţii finale
Art. 16
(1)Prevederile prezentei hotărâri se aplică şi personalului din regiile autonome şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat care se deplasează temporar în străinătate pentru aducerea la îndeplinire a acţiunilor menţionate la art. 1.
(2)Drepturile şi obligaţiile personalului român trimis în străinătate de către Preşedinţie, organele autorităţii legislative, judecătoreşti şi de alte organe ale autorităţii publice locale, pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, se stabilesc prin reglementări proprii, aprobate potrivit legii.
Art. 17
(1)Se recomandă agenţilor economici, alţii decât cei prevăzuţi la art. 16, precum şi fundaţiilor, asociaţiilor şi altora asemenea să aplice în mod corespunzător prevederile prezentei hotărâri.
(2)În situaţia în care persoanele juridice prevăzute la alin. (1) acordă drepturi superioare, cheltuielile efectuate cu această destinaţie, care se au în vedere la calcularea profitului impozabil, nu pot să depăşească pe cele cuvenite personalului respectiv, în limitele şi în condiţiile stabilite prin prezenta hotărâre.
Art. 18
Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 19
În măsura în care prezenta hotărâre nu prevede altfel, dispoziţiile sale se completează cu prevederile legale în vigoare referitoare la acordarea, cheltuirea, justificarea, evidenţa şi controlul sumelor puse la dispoziţia personalului care se deplasează în interesul serviciului pe teritoriul României.
Art. 20
Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare începând cu data de 1 decembrie 1993.*) Cu aceeaşi dată se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 620 din 26 mai 1990, Hotărârea Guvernului nr. 1311 din 13 decembrie 1990, art. 30 şi anexa nr. 13 la Hotărârea Guvernului nr. 307 din 25 aprilie 1991, precum şi orice alte dispoziţii contrare.
________________
*) Republicată în temeiul art. II din Hotărârea Guvernului nr. 779 din 14 noiembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994, dându-se articolelor o nouă numerotare.
Hotărârea Guvernului nr. 647 din 26 noiembrie 1993 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 16 decembrie 1993 şi a mai fost modificată prin Hotărârea Guvernului nr. 148 din 8 aprilie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 bis din 9 aprilie 1994.
ANEXA Nr. 1:CATEGORII DE DIURNE ŞI PLAFOANE DE CAZARE
I.Categorii de diurne
1.Categoria I - coeficient 1,00La această categorie se încadrează personalul trimis în străinătate pentru:
a)documentare, schimb de experienţă, burse, cursuri şi stagii de practică şi specializare sau perfecţionare;
b)elaborări de lucrări sau documentaţii;
c)alte acţiuni neprevăzute la categoria a II-a.2. Categoria a II-a - coeficient 1,25
La această categorie se încadrează personalul trimis în străinătate pentru:
a)efectuări de vizite oficiale la invitaţia organelor guvernamentale ale altor state;
b)participări la adunări generale şi speciale şi la sesiunile secţiilor şi grupelor de lucru ale O.N.U., B.E.R.D., F.M.I., B.I.R.D., I.A.T.A., Eurocontrol, precum şi ale altor organizaţii internaţionale sau instituţii specializate ale acestora;
c)participări la tratative (negocieri) în vederea încheierii sau semnării de acorduri, convenţii, protocoale, programe, declaraţii, rezoluţii, contracte externe, precum şi la alte acţiuni pe bază de împuternicire;
d)control şi îndrumare la oficii diplomatice, societăţi cu capital integral românesc, birouri, agenţii, unităţi proprii de comercializare, şantiere, precum şi la societăţi mixte;
e)personalul artistic din teatre, opere, operete, filarmonici, orchestre simfonice, circuri, ansambluri folclorice şi corale, exclusiv personalul tehnico-administrativ, precum şi sportivi de performanţă, inclusiv antrenorii.
De asemenea, se încadrează la această categorie directorii generali, directorii, adjuncţii şi asimilaţii acestora din ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, corespondenţii de presă, curierii diplomatici, directorii de târguri şi expoziţii, precum şi inginerii şi alt personal cu studii superioare care asigură coordonarea lucrărilor de construcţii, reparaţii şi amenajări la imobilele misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ale celorlalte forme de reprezentare în străinătate.3. Categoria a III-a - coeficient 2,00
La această categorie se încadrează: miniştrii, secretarii de stat, subsecretarii de stat, personalul încadrat pe funcţii similare, precum şi academicienii şi membrii corespondenţi ai Academiei Române.
Pentru personalul încadrat pe funcţii superioare, diurna de categoria a III-a se majorează astfel:
- cu 10% pentru miniştrii de stat;
- cu 20% pentru primul-ministru.
NOTĂ:
a)Personalul care asigură protecţia nemijlocită a demnitarilor, în funcţie de importanţa misiunii şi situaţia concretă, poate beneficia, de la caz la caz, de acelaşi plafon de cazare ca şi persoana căreia îi asigură protecţia.
b)Translatorii, dactilografele, stenodactilografele, precum şi personalul de însoţire se încadrează la categoria I.II. Plafoane de cazare
1.Plafonul A, coeficient 1,00, la care se încadrează personalul prevăzut la categoriile I şi a II-a de diurnă.
2.Plafonul B, coeficient 2,00, la care se încadrează personalul prevăzut la categoria a III-a de diurnă.
_______________
*) Cu excepţia art. 5 alin. (6) şi (7) şi art. 6 alin. (4), care au intrat în vigoare la data de 9 aprilie 1994, şi a art. 4, art. 5 alin. (5), art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (2) şi art. 10 alin. (1), care au intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 1994.
ANEXA Nr. 2:CUANTUMUL DIURNELOR ŞI AL PLAFOANELOR DE CAZARE

Nr.

crt.

Ţara

Valuta

Categorii de diurne

Plafoane de cazare

I

II

III

A

B

0

1

2

3

4

5

6

7

1.

Afganistan

$

21

26

42

25

50

2.

Africa de Sud (Republica)

$

25

31

50

50

100

3.

Albania

$

22

27

44

50

100

4.

Algeria

$

22

27

44

35

70

5.

Angola

$

20

25

40

30

60

6.

Anglia

Ł

16

20

32

40

80

7.

Antile

$

20

25

40

50

100

8.

Antigua

$

20

25

40

50

100

9.

Arabia Saudită

$

22

27

44

35

70

10.

Argentina

$

24

30

48

50

100

11.

Armenia

$

16

20

32

50

100

12.

Austria

Sch. A

300

375

600

500

1.000

13.

Azerbaidjan

$

16

20

32

50

100

14.

Australia

$

27

34

54

50

100

15.

Bahrein

$

21

26

42

35

70

16.

Bahamas

$

20

25

40

50

100

17.

Bangladesh

$

18

22

36

30

60

18.

Belarus

$

16

20

32

50

100

19.

Belgia

Fr. B

1.000

1.250

2.000

2.000

4.000

20.

Benin

$

15

19

30

30

60

21.

Birmania

$

20

25

40

25

50

22.

Bolivia

$

20

25

40

30

60

23.

Botswana

$

15

19

30

35

70

24.

Brazilia

$

22

27

44

30

60

25.

Burkina-Fasso

$

20

25

40

30

60

26.

Burundi

$

20

25

40

25

50

27.

Bulgaria

$

20

25

40

50

100

28.

Cambodgia

$

20

25

40

40

80

29.

Camerun

$

20

25

40

40

80

30.

Canada

$

28

35

56

60

120

31.

Capului Verde (Insulele)

$

20

25

40

25

50

32.

Cehia

$

22

27

44

60

120

33.

Chile

$

19

24

38

40

80

34.

Chineză (R.P.)

$

18

22

36

40

80

35.

Centraficană (Republica)

$

21

26

42

30

60

36.

Ciad

$

17

21

34

30

60

37.

Cipru

$

20

25

40

25

50

38.

Coasta de Fildeş

$

21

26

42

25

50

39.

Columbia

$

19

24

38

40

80

40.

Congo

$

20

25

40

35

70

41.

Coreea (Republica)

$

27

34

54

50

100

42.

Coreeană (R.P.D.)

$

16

20

32

50

100

43.

Costa Rica

$

20

25

40

25

50

44.

Croaţia

$

22

27

44

50

100

45.

Cuba

$

16

20

32

50

100

46.

Danemarca

Kr.d.

160

200

320

500

1.000

47.

Djibouti

$

20

25

40

25

50

48.

Dominicană (Republica)

$

22

27

44

40

80

49.

Ecuador

$

18

22

36

30

60

50.

Egipt

$

22

27

44

40

80

51.

Elveţia

Fr. elv.

44

55

88

90

180

52.

Emiratele Arabe Unite

$

21

26

42

50

100

53.

Estonia

$

16

20

32

50

100

54.

Etiopia

$

20

25

40

25

50

55.

Fidji (Insula)

$

20

25

40

25

50

56.

Filipine

$

19

24

38

40

80

57.

Finlanda

FMK

120

150

240

400

800

58.

Franţa

Fr. F

160

200

320

300

600

59.

Gabon

$

20

25

40

50

100

60.

Gambia

$

20

25

40

35

70

61.

Germania

DM

45

56

90

90

180

62.

Georgia

$

16

20

32

50

100

63

Ghana

$

17

21

34

30

60

64.

Grecia

$

22

27

44

40

80

65.

Guatemala

$

19

24

38

30

60

66.

Guineea

$

20

25

40

35

70

67.

Guineea Ecuatorială

$

20

25

40

30

60

68.

Guineea-Bissau

$

20

25

40

35

70

69.

Guyana

$

20

25

40

25

50

70.

Haiti

$

20

25

40

25

50

71.

Honduras

$

19

24

38

30

60

72.

Hong Kong

$

20

25

40

40

80

73.

India

$

20

25

40

40

80

74.

Indonezia

$

20

25

40

40

80

75.

Iordania

$

22

27

44

40

80

76.

Irak

$

22

27

44

35

70

77.

Iran

$

20

25

40

40

80

78.

Irlanda

Ł

15

19

30

30

60

79.

Islanda

$

22

27

44

35

70

80.

Israel

$

24

30

48

60

120

81.

Italia

$

28

35

56

70

140

82.

Iugoslavia (R.F.)

$

22

27

44

50

100

83.

Jamaica

$

20

25

40

30

60

84.

Japonia

Yeni

6.000

7.500

12.000

10.000

20.000

85.

Kazahstan

$

15

19

30

50

100

86.

Kenya

$

20

25

40

25

50

87.

Kîrgîzstan

$

15

19

30

50

100

88.

Kuwait

$

24

30

48

60

120

89.

Laos

$

20

25

40

25

50

90.

Letonia

$

16

20

32

50

100

91.

Liban

$

22

27

44

40

80

92.

Liberia

$

20

25

40

25

50

93.

Libia

$

20

25

40

25

50

94.

Lituania

$

16

20

32

50

100

95.

Lesotho

$

20

25

40

30

60

96.

Luxemburg

Fr. Lux.

1.000

1.250

2.000

2.000

4.000

97.

Macedonia

$

22

27

44

50

100

98.

Madagascar

$

17

21

34

20

40

99.

Malayezia

$

17

21

34

50

100

100.

Mali

$

17

21

34

25

50

101.

Malta

$

26

32

52

25

50

102.

Mauritius

$

20

25

40

30

60

103.

Maroc

$

22

27

44

25

50

104.

Mauritania

$

20

25

40

25

50

105.

Mexic

$

20

25

40

30

60

106.

Moldova

$

15

19

30

40

80

107.

Mongolia

$

15

19

30

30

60

108.

Mozambic

$

20

25

40

30

60

109.

Nepal

$

18

22

36

35

70

110.

Nicaragua

$

20

25

40

30

60

111.

Niger

$

20

25

40

25

50

112.

Nigeria

$

24

30

48

60

120

113.

Namibia

$

22

27

44

35

70

114.

Norvegia

Kr. N

200

250

400

450

900

115.

Noua Zeelandă

$

25

31

50

30

60

116

Olanda

H. Fl.

50

62

100

100

200

117.

Oman

$

21

26

42

40

80

118.

Panama

$

20

25

40

25

50

119.

Papua-Noua Guinee

$

20

25

40

25

50

120.

Paraguay

$

22

27

44

25

50

121.

Pakistan

$

18

22

36

25

50

122.

Peru

$

22

27

44

30

60

123.

Polonia

$

20

25

40

50

100

124.

Portugalia

$

25

31

50

40

80

125.

Qatar

$

20

25

40

35

70

126.

Ruanda

$

20

25

40

30

60

127.

Rusă (Federaţia)

$

20

25

40

60

120

128.

Salvador

$

20

25

40

30

60

129.

Sao Tomé şi Principe

$

20

25

40

35

70

130.

Senegal

$

20

25

40

25

50

131.

Sierra Leone

$

20

25

40

30

60

132

Singapore

$

20

25

40

50

100

133.

Slovacia

$

22

27

44

60

120

134.

Slovenia

$

22

27

44

50

100

135.

Siria

$

22

27

44

40

80

136.

Somalia

$

20

25

40

25

50

137.

Spania

$

25

31

50

50

100

138.

Sri Lanka

$

20

25

40

30

60

139.

S.U.A.

$

30

37

60

70

140

140.

Sudan

$

22

27

44

30

60

141.

Suedia

Kr. S

200

250

400

500

1.000

142.

Surinam

$

20

25

40

25

50

143.

Taiwan

$

20

25

40

30

60

144.

Tanzania

$

20

25

40

25

50

145.

Tadjikistan

$

16

20

32

50

100

146.

Thailanda

$

20

25

40

40

80

147.

Togo

$

20

25

40

25

50

148.

Tunisia

$

18

22

36

25

50

149.

Turcia

$

20

25

40

30

60

150.

Turkmenistan

$

15

19

30

50

100

151.

Ucraina

$

15

19

30

50

100

152.

Uganda

$

20

25

40

25

50

153.

Ungaria

$

22

27

44

60

120

154.

Uruguay

$

20

25

40

35

70

155.

Uzbekistan

$

15

19

30

50

100

156.

Venezuela

$

22

27

44

30

60

157.

Vietnam (R.S.)

$

18

20

36

40

80

158.

Yemen

$

20

25

40

35

70

159.

Zair

$

20

25

40

30

60

160.

Zambia

$

20

25

40

25

50

161.

Zimbabwe

$

20

25

40

30

60

Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 349 din data de 16 decembrie 1994