Secţiunea 1 - 4.1. Criteriile pentru stabilirea impactului semnificativ asupra mediului - Ghid din 2020 referitor la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, care reprezintă adaptarea la cerinţele legislaţiei naţionale a ghidului pentru implementarea art. 7 din Directiva EIA elaborat de JASPERS în 2013

M.Of. 211 bis

În vigoare
Versiune de la: 16 Martie 2020
SECŢIUNEA 1:4.1. Criteriile pentru stabilirea impactului semnificativ asupra mediului
Criteriile prestabilite se referă la limitele prestabilite sau asumate pentru categoriile de impact potenţial, care au fost elaborate pe baza unor atribute specifice ale proiectului.
- Anexa III din Convenţie include criteriile generale pentru a sprijini decizia cu privire la semnificaţia ecologică a activităţilor care nu sunt enumerate în Anexa I modificată (a se vedea Caseta 12).
Caseta 12. Criteriile pentru stabilirea categoriilor de impact potenţial (Anexa III a Convenţiei)

(a) Dimensiunea: proiecte de dimensiuni mari, mai mari decât proiectele obişnuite de acelaşi tip;

(b) Locaţia: activităţi propuse care sunt situate în sau aproape de zonele sensibile din punct de vedere ecologic sau al altor componente de mediu (precum zonele umede desemnate conform Convenţiei de la Ramsar, parcuri naţionale, rezervaţii naturale, rezervaţii de interes ştiinţific deosebit sau situri de importanţă arheologică, culturală sau istorică); de asemenea, proiectele propuse în locaţii în care caracteristicile dezvoltării propuse ar putea avea efecte semnificative asupra populaţiei;

(c) Efecte: proiecte care induc efecte negative cu intensitate sau complexitate ridicată, inclusiv cele care dau naştere unor efecte grave asupra oamenilor sau componentei biotice, cele care ameninţă utilizarea actuală sau potenţială a unei zone afectate şi cele care produc o încărcare suplimentară care nu poate fi susţinută de capacitatea de suport a mediului.

Părţile interesate vor lua în considerare atât activităţile propuse amplasate în apropierea unei frontiere internaţionale, cât şi pe cele mai îndepărtate, care ar putea avea efecte transfrontieră semnificative la mare distanţă.

Coroborat cu criteriile de selecţie pentru stabilirea necesităţii efectuării evaluării impactului asupra mediului din Anexa III la Legea privind EIM, se definesc următoarele categorii de criterii:
* a) Criterii legate de dimensiunea proiectului
Caracteristicile proiectelor trebuie examinate, în special în ceea ce priveşte:

a) dimensiunea şi concepţia întregului proiect;

b) cumularea cu alte proiecte existente şi/sau aprobate;

c) utilizarea resurselor naturale, în special a solului, a terenurilor, a apei şi a biodiversităţii;

d) cantitatea şi tipurile de deşeuri generate/gestionate;

e) poluarea şi alte efecte negative;

f) riscurile de accidente majore şi/sau dezastre relevante pentru proiectul în cauză, inclusiv cele cauzate de schimbările climatice, conform informaţiilor ştiinţifice;

g) riscurile pentru sănătatea umană - de exemplu, din cauza contaminării apei sau a poluării atmosferice.

Când proiectul se cumulează cu alte proiecte existente şi/sau aprobate, ar putea să apară efecte cumulative cu privire la:
- utilizarea resurselor naturale;
- producerea de deşeuri;
- poluare şi daune aduse zonelor învecinate;
- riscul de accidente, având în vedere în special substanţele sau tehnologiile folosite.
Convenţia de la Espoo nu prevede anumite criterii pentru definirea "modificării majore" a unei activităţi sau a unui proiect şi nici nu prevede criterii clare pentru înţelegerea clară a termenilor "mare" sau "major".
Caseta 13. Activitatea/proiectul "major"

Stabilirea dacă un proiect reprezintă o "modificare majoră" sau dacă un proiect în sine poate fi considerat "mare" sau "major", poate fi realizată doar printr-o examinare de la caz la caz şi/sau analizarea unor probleme precum:

- criterii legale cantitative şi calitative care se aplică în Partea de origine - de exemplu, valori privind creşterea producţiei, creşterea emisiilor sau consumul de materii prime sau energie;

- modificarea proiectului implică revizuirea actelor de reglementare deja obţinute;

- modificarea proiectului obţinerea unei noi autorizaţii de construire;

- noi praguri impuse de legislaţia naţională pentru proiecte care necesită o EIM;

- noi criterii furnizate de organisme/instituţii internaţionale, naţionale şi regionale care să fie folosite ca bază pentru identificarea pragurilor de încadrare a proiectelor în funcţie de dimensiunea acestora.

* b) Criteriile locaţiei
Sensibilitatea ecologică a zonelor geografice susceptibile de a fi afectate de proiecte trebuie luată în considerare, în special în ceea ce priveşte:

a) utilizarea actuală şi aprobată a terenurilor;

b) bogăţia, disponibilitatea, calitatea şi capacitatea de regenerare relative ale resurselor naturale, inclusiv solul, terenurile, apa şi biodiversitatea, din zonă şi din subteranul acesteia;

c) capacitatea de absorbţie a mediului natural, acordându-se o atenţie special următoarelor zone:

1. zone umede, zone riverane, guri ale râurilor;

2. zone costiere şi mediul marin;

3. zonele montane şi forestiere;

4. arii naturale protejate de interes naţional, comunitar, internaţional;

5. zone clasificate sau protejate conform legislaţiei în vigoare: situri Natura 2000 desemnate în conformitate cu legislaţia privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice; zonele prevăzute de legislaţia privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - zone protejate, zonele de protecţie instituite conform prevederilor legislaţiei din domeniul apelor, precum şi a celei privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică;

6. zonele în care au existat deja cazuri de nerespectare a standardelor de calitate a mediului prevăzute de legislaţia naţională şi la nivelul Uniunii Europene şi relevante pentru proiect sau în care se consideră că există astfel de cazuri;

7. zonele cu o densitate mare a populaţiei;

8. peisaje şi situri importante din punct de vedere istoric, cultural sau arheologic.

Zona de impact potenţial cu privire la frontieră acoperă două aspecte:
(i)distanţa faţă de frontiera raportată la locaţia proiectului din PO, sau distanţa de la locaţia proiectului până la zona afectată de dincolo de frontieră - punctele cheie de interes sunt zonele care pot fi afectate de cel mai intens impact;
(ii)o anumită zonă din PA, cu valoare de conservare naturală ridicată şi asupra căreia s-ar putea răsfrânge impactul potenţial (zone sensibile):
- importanţa locaţiei pentru menţinerea proceselor existente sau a sistemelor naturale, precum locuri cu importanţă pentru dinamica componentei hidrice, a perioadelor ecologice pentru specii, areale de hrănire, împerechere, rute de migraţie;
- diversitate crescută a florei, faunei sau peisajelor;
- prezenţa unor elemente rare, unice sau valoroase din punct de vedere biotic, al peisajului natural sau cultural etc.
Efectele semnificative pe care le pot avea proiectele asupra mediului trebuie analizate în raport cu criteriile stabilite mai sus, având în vedere impactul proiectului asupra următorilor factori:

a) populaţia şi sănătatea umană;

b) biodiversitatea, acordând o atenţie specială speciilor şi habitatelor protejate în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

c) terenurile, solul, apa, aerul şi clima;

d) bunurile materiale, patrimoniul cultural şi peisajul;

e) interacţiunea dintre factorii prevăzuţi la lit. a)-d).

şi

ţinând seama de:

a) importanţa şi extinderea spaţială a impactului - de exemplu, zona geografică şi dimensiunea populaţiei care poate fi afectată;

b) natura impactului;

c) natura transfrontieră a impactului;

d) intensitatea şi complexitatea impactului;

e) probabilitatea impactului;

f) debutul, durata, frecvenţa şi reversibilitatea preconizate ale impactului;

g) cumularea impactului cu impactul altor proiecte existente şi/sau aprobate;

h) posibilitatea de reducere efectivă a impactului.