Secţiunea 2 - Etapa de încadrare - Ghid din 2020 referitor la evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, care reprezintă adaptarea la cerinţele legislaţiei naţionale a ghidului pentru implementarea art. 7 din Directiva EIA elaborat de JASPERS în 2013
M.Of. 211 bis
În vigoare Versiune de la: 16 Martie 2020
SECŢIUNEA 2:Etapa de încadrare
Etapa de încadrare este primul pas al procesului EIM, prin care se stabileşte dacă EIM este obligatorie pentru un anumit proiect. Ea este reglementată de Articolul 4 din DEIM şi art. 8 al. 1 pct. a din Lege pentru două tipuri de proiecte:
* proiectele (şi modificările lor) enumerate în Anexa I pentru care EIM este obligatorie; Proiectele prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege se supun încadrării numai din punctul de vedere al aspectelor privind evaluarea adecvată şi al impactului asupra corpurilor de apă; aceste proiecte pot face obiectul definirii domeniului la această etapă proiectele enumerate în Anexa II pentru care EIM nu este obligatorie şi a cărei necesitate va fi stabilită pe baza unei examinări de la caz la caz şi utilizând criteriile prevăzute prin anexa nr. 3 la Lege.
După depunerea memoriului de prezentare şi/sau a completărilor/informaţiilor solicitate, autoritatea competentă ia decizia etapei de încadrare cât mai rapid posibil şi în termen de cel mult 90 de zile de la data primirii tuturor informaţiilor necesare din partea titularului.
Când se ia decizia de încadrare, autoritatea competentă trebuie să aplice criteriile de selecţie prevăzute în Anexa III a Directivei EIM. În etapa de încadrare autoritatea competentă evaluează potenţialul impact semnificativ transfrontier pentru proiectele care intră sub incidenţa Legii nr. 22/2001, cu modificările ulterioare, pe baza criteriilor definite de aceasta şi transmite autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului memoriul de prezentare, însoţit de procesul-verbal de verificare a amplasamentului, precum şi, după caz, de documentele-suport, pentru acele proiecte pentru care s-a stabilit un potenţial impact semnificativ în context transfrontieră, sau informează autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului despre acele proiecte care intră sub incidenţa Legii nr. 22/2001, cu modificările ulterioare, şi pentru care s-a stabilit că nu există un potenţial impact semnificativ în context transfrontieră. Decizia de încadrare trebuie să fie făcută publică (Art. 4 din Directiva şi art. 11 anexa 5 a Legii).