Secţiunea 3 - 5.3 Sarcina asociată cu cancer de col uterin - Ghid din 2019 privind operaţia cezariană

M.Of. 738 bis

În vigoare
Versiune de la: 10 Septembrie 2019
SECŢIUNEA 3:5.3 Sarcina asociată cu cancer de col uterin

Standard

Fiecare caz trebuie discutat în echipă multidisciplinară. Aceasta va stabili indicaţia terapeutică în funcţie de stadiul bolii, vârsta sarcinii şi dorinţa pacientei faţă de sarcina actuală şi conservarea fertilităţii. Scopul principal al tratamentului recomandat va fi siguranţa oncologică a femeii gravide, alături de supravieţuirea fără morbiditate adiţională pentru făt.

B

Argumentare

Tratamentul va fi individualizat în funcţie de stadiul bolii şi de vârsta sarcinii în momentul precizării diagnosticului. Gravida trebuie implicată în decizia terapeutică, optând pentru tratament imediat sau amânarea terapiei până la maturitatea fetală documentată (vezi ghidul "Cancerul de col uterin"). (5-8)

IIb

Standard

Pentru diagnosticul cancerului de col la femeia gravidă medicul trebuie să indice practicarea biopsiei cervicale. Biopsia poate fi efectuată cu biotomul, bisturiul, ansa sau acul diatermic, laserul. În afară de diagnosticul clinic şi histopatologic, metodele imagistice preferate pentru stadializare clinică sunt imagistica prin rezonanţă magnetică (IRM) şi ecografia.

B

Argumentare

Biopsierea unei leziuni cervicale suspecte nu creşte semnificativ riscul de avort şi, de aceea, este recomandată ca metodă de elecţie în stabilirea diagnosticului de cancer cervical (pentru conduita corespunzătoare fiecărui stadiu - vezi Ghidul Clinic "Cancerul de col uterin"). (8-12)

IIb