Secţiunea 1 - Date de temă (informative) privind izolaţiile hidrofuge/termohidrofuge - Ghid din 2013 privind proiectarea şi executarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe, indicativ GP 123 - 2013

M.Of. 538 bis

În vigoare
Versiune de la: 27 Septembrie 2021
SECŢIUNEA 1:Date de temă (informative) privind izolaţiile hidrofuge/termohidrofuge
Art. 54: Date generale de referinţă, privind izolaţiile hidrofuge
(1)Disfuncţionalităţile cu privire la etanşeitatea acoperişurilor terasă realizate cu produse bitumate (în majoritatea cazurilor), în diverse structuri hidroizolante/termohidroizolante.
(2)Structura suportului (beton, şapă, plăci termoizolante, etc.) şi metoda de aplicare a straturilor hidroizolante existente:
a)totală aderenţă (lipire pe toată suprafaţa);
b)lipire în puncte sau benzi;
c)flotant-lestat.
(3)Alcătuirea structurilor hidroizolante:
a)cu materiale bitumate în foi cu suport din carton asfaltat (CA), pânză bitumată (PA), ţesătură sau împâslitură din fibre de sticlă bitumată (TSA, ŢBAl, respectiv IA sau IB) lipite cu bitum fierbinte, utilizate din ce în ce mai puţin după 1990;
b)cu membrane bitumate lipite cu bitum fierbinte, cu adeziv specific la rece, sau prin sudură cu flacăra, utilizate după anul 1990.
(4)Structurile termoizolante la construcţiile realizate înainte de 1990 sunt alcătuite din plăci BCA-GBN-T, perlit, zgură expandată şi cenuşă de termocentrală şi uneori din plăci de vată minerală, protejate la partea inferioară de o barieră contra vaporilor de apă din împâslitură din fibre de sticlă bitumată (IA) aplicată peste un strat cu rol de difuzie a vaporilor lipit în puncte cu bitum fierbinte şi realizat din împâslitură bitumată perforată (IBP) sau din carton bitumat perforat (CBP), fie dintr-un strat cu rol de barieră şi difuzie din împâslitură bitumată blindată (IB), dispus cu granulele pe faţa inferioară şi lipit în puncte sau benzi cu bitum topit.
Art. 55
Evaluarea stării de degradare a izolaţiei hidrofuge/termohidrofuge la acoperişuri terasă:
(1)Cazuri de structuri degradate - situaţii generale, tipice:
a)hidroizolaţiile vechi realizate în structuri şi cu materiale prevăzute în normativele aflate în vigoare la data punerii în operă, s-au degradat şi au suferit multiple reparaţii, constând de regulă în aplicarea unor straturi hidroizolante peste structurile vechi existente; acestea pot fi considerate şi datorită termoizolaţiei ineficiente şi deteriorate, ca fiind total degradate şi nefuncţionale, necesitând înlocuirea întregii structuri termohidroizolante;
b)hidroizolaţiile realizate în structuri şi cu materiale prevăzute în reglementările tehnice specifice privind proiectarea, executarea şi exploatarea hidroizolaţiilor la clădiri, aplicabile, în vigoare, necesită verificarea de specialitate prin care se va stabili starea de degradare a hidroizolaţiei/termohidroizolaţiei şi va fi indicată soluţia de reabilitare.
(2)Soluţii posibile de reabilitare:
a)aplicarea unei hidroizolaţii peste cea existentă, amorsată cu soluţii pentru regenerare;
b)executarea unei structuri termohidroizolante peste hidroizolaţia existentă;
c)aplicarea unei hidroizolaţii pe suportul din şapă/beton rectificat după îndepărtarea hidroizolaţiei vechi, degradate;
d)executarea unei termohidroizolaţii după îndepărtarea hidroizolaţiei existente şi rectificarea suportului;
e)executarea unei termohidroizolaţii noi, în structură lestată, lipită sau terasă grădină, după îndepărtarea tuturor straturilor din alcătuirea terasei până la stratul suport (planşeu din beton armat sau betonul de pantă).
(3)Modalităţile de evaluare a stării de degradare şi măsurile de reabilitare a hidroizolaţiei/termohidroizolaţiei sunt cuprinse în reglementările tehnice specifice în vigoare, privind proiectarea şi executarea lucrărilor de remediere a hidroizolaţiilor bituminoase la acoperişuri din beton.
(4)Pentru stabilirea stării de degradare a termohidroizolaţiei şi prevederea soluţiei optime de reabilitare este necesară culegerea şi corelarea datelor furnizate de investigaţii nedistructive sau distructive (sondaje, determinări în laborator) constând din următoarele activităţi:
a)informarea asupra perioadei de edificare a construcţiei şi corelarea cu reglementările în vigoare la acea dată;
b)informare asupra conţinutului intervenţiilor ulterioare, asupra structurii hidroizolante;
c)apreciere vizuală şi tactilă a suprafeţei termohidroizolante;
d)în cazul informaţiilor incomplete sau incerte se recomandă efectuarea unui sondaj la nivelul hidroizolaţiei sau prin întreaga structură termohidroizolantă care să evidenţieze componenţa structurii, nivelul de degradare şi prezenţa sau absenţa apei între straturi;
e)observaţii în interiorul construcţiei asupra zonelor afectate de infiltraţii şi stabilirea corespondenţei acestora pe planul acoperişului (infiltraţii de câmp, racord la elemente verticale, la receptoare pluviale, etc.).
Art. 56
Evaluarea stării de protecţie hidrofugă a soclului şi subsolului clădirii şi proiectarea soluţiei posibil de adoptat conform prevederilor reglementărilor tehnice specifice, aplicabile, în vigoare, privind reabilitarea subsolurilor şi a elementelor subterane hidroizolate la construcţii.
(1)La construcţiile existente problema reabilitării hidroizolaţiei trebuie analizată sub următoarele aspecte:
a)gradul de accesibilitate la nivelul hidroizolaţiei;
b)nivelul de permeabilitate admis al pereţilor în funcţie de destinaţia spaţiului din subsol.
(2)Blocurile de locuinţe au următoarele alcătuiri ale infrastructurii:
a)fără subsol cu soclu puţin înălţat;
b)cu subsol (demisol) tehnic şi/sau utilitar (boxe, garaje, adăposturi), cu placă din beton armat la subsol turnată pe strat de rupere a capilarităţii şi în unele cazuri hidroizolată;
c)cu canal tehnic fără placă din beton armat pe sol (cu pământ compactat).
(3)Structuri şi materiale hidroizolante utilizate:
a)hidroizolaţia subsolurilor şi soclurilor (înainte de 1990) se executa, în majoritatea cazurilor pe suprafeţele verticale şi pe suprafeţele orizontale pe zona de separare între fundaţie şi pereţi, cu rol de întrerupere a ascensiunii capilare, şi după caz, sub placa pe sol, fiind constituită din unul sau două straturi din produse (foi) bitumate: carton bitumat (CA), pânză bitumată (PA) sau ţesătură din fire de sticlă (TSA), lipite cu bitum topit şi protejate cu zidărie de cărămidă, fără să se pună problema izolării termice;
b)după 1990 hidroizolaţiile la pereţii subterani şi la socluri s-au executat cu membrane bitumate sau cu diverse emulsii bituminoase protejate cu folii polimerice cu ploturi amprentate sau plăci de polistiren extrudat (pe zona soclurilor şi a subsolurilor încălzite).
(4)Cauze ale infiltraţiilor şi deficienţe în zona infrastructurii:
a)deteriorarea, îmbătrânirea hidroizolaţiei verticale;
b)degradarea trotuarului perimetral care nu mai asigură îndepărtarea apei faţă de soclul şi fundaţia construcţiei datorită tasărilor şi crăpăturilor neetanşe care conduc la acumulări şi infiltraţii de apă;
c)ridicarea nivelului pânzei freatice ulterior edificării clădirii în urma unor lucrări de construcţie în zona respectivă;
d)distrugerea hidroizolaţiei urmare unor lucrări de străpungere a acesteia cu diverse instalaţii.
(5)Pentru evaluarea stării de degradare a izolaţiei hidrofuge şi prevederea soluţiei optime de reabilitare suplimentar faţă de culegerea de date asupra structurii hidroizolaţiei, informării asupra intervenţiilor ulterioare, la nivelul soclului, hidroizolaţiei sau trotuarului, observaţiile în interiorul construcţiei asupra soclului şi pardoselii subsolului, se recomandă efectuarea minim a unui sondaj, prin executarea în pământ a unei tranşee locale, pe înălţimea dintre baza fundaţiei şi nivelul terenului şi prin desfacerea locală a tencuielii soclului, pentru a se vedea starea fundaţiei/soclului, a hidroizolaţiei şi a compoziţiei şi omogenităţii solului (acest sondaj poate furniza date şi pentru cerinţa de rezistenţă şi stabilitate).
(6)Proiectul va prevedea măsurile de eliminare a infiltraţiilor din subsoluri constând din aplicarea unui procedeu sau a unui ansamblu din următoarele procedee (cu tehnologii şi produse curente sau moderne):
a)executarea unei hidroizolaţii, împotriva apelor cu sau fără presiune, pe faţa exterioară a pereţilor (acolo unde se poate asigura accesul);
b)aplicarea unei tencuieli hidrofuge pe faţa de la interior a pereţilor;
c)aplicarea de tencuieli de asanare pentru uscarea pereţilor şi eliminarea depunerilor de săruri;
d)injectarea de produse impermeabilizante pentru stoparea ascensiuni apei prin capilaritate;
e)executarea unor sisteme de drenare a apelor subterane sau de infiltraţie.
Art. 57: Izolarea hidrofugă a logiilor şi balcoanelor
(1)Situaţii generale, tipice:
a)pardoselile logiilor şi balcoanelor existente sunt executate, de regulă, cu dale mozaicate sau mozaic turnat, fără straturi hidroizolante şi fără să se pună problema termoizolării acestora şi a punţilor termice adiacente;
b)eliminarea apei din precipitaţii se face, în prezent, de regulă, prin garguie, fără racord la burlane, indiferent de înălţimea clădirii;
(2)Evidenţierea stării de degradare a etanşeităţii logiilor şi balcoanelor
a)urmările inexistenţei hidroizolaţiei şi implicit a etanşeităţii sunt vizibile în zona garguielor de evacuare a apei şi se prezintă sub formă de pete de umezeală, exfolieri şi distrugeri locale ale tencuielii din jurul acestora;
b)în lungul şi la baza parapetelor din zidărie sau prefabricate;
c)pe intradosul logiilor/balcoanelor sub formă de pete datorită infiltraţiilor în câmp şi desprinderi de tencuială datorită lipsei lăcrimarelor pe contur.
(3)Evaluarea stării de degradare a etanşeităţii logiilor şi balcoanelor se realizează prin observaţii vizuale asupra suprafeţei pardoselii şi intradosului logiilor sau balcoanelor precum şi prin observaţii în interiorul clădirii, pe zonele adiacente logiilor şi balcoanelor, predispuse la umeziri din condens (datorită existenţei punţilor termice din această zonă) sau infiltraţiilor, la partea inferioară a pereţilor, cauzate de absenţa izolaţiei hidrofuge în zona plintei pardoselii exterioare.
(4)Soluţia optimă de reabilitare termică şi hidrofugă a logiilor şi balcoanelor constă în tratarea unitară a acestora şi cuprinde realizarea unei hidroizolaţii a pardoselii şi a unei structuri termoizolante pe intrados (inclusiv la balcoanele închise) precum şi obturarea/desfiinţarea actualelor guri de scurgere a apei.
(5)Varianta de închidere a balcoanelor sau logiilor se va propune conform prevederilor legislaţiei privind proiectarea clădirilor de locuinţe, aplicabile, în vigoare, asigurându-se un sistem de ventilare adecvat, atât pentru balcoanele sau logiile aferente unei singure încăperi cât mai ales pentru situaţiile în care acestea sunt comune mai multor camere inclusiv unei bucătării şi/sau unui grup sanitar.