Decizia 171/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi e) şi ale art. 9... - Decizia 171/2020

Valer Dorneanu	- preşedinte
Cristian Deliorga	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a dispoziţiilor art. 1, ale art. 5 alin. (1) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Marius Constantin în Dosarul nr. 2.049/122/2015 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.201D/2018.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Cristian Şapera, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de către statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care se solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.

3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că, prin modul de reglementare, dispoziţiile criticate duc la apariţia unui conflict între puterea legiuitoare şi cea judecătorească, aceasta din urmă, prin propria interpretare, putând adăuga la lege. Arată că, deşi administratorul poate controla o societate, el nu este în măsură să depună anumite acte. Or, o persoană, indiferent de calitatea avută, nu poate fi trasă la răspundere penală şi ulterior pedepsită pentru o faptă ce ţine de anumite atribuţii care nu îi revin acestuia. În acest context, arată că administratorul nu datorează taxe şi impozite.

4. În continuare, susţine că sintagma "alte documente legale" din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 nu întruneşte criteriile de calitate a legii, fiind lipsită de claritate şi previzibilitate, persoana vizată neputându-şi adapta conduita. Or, în aceste condiţii, organul judiciar poate interpreta această sintagmă într-o modalitate diferită de cea pe care legiuitorul a avut-o în vedere. Apreciază că dispoziţiile art. 10 din Legea contabilităţii nr. 82/1991 nu pot fi interpretate în sensul că administratorul poate impune completarea/realizarea anumitor acte.

5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

6. Prin Încheierea din 7 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.049/122/2015, Tribunalul Giurgiu - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. b) şi e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a dispoziţiilor art. 1, ale art. 5 alin. (1) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de Marius Constantin într-o cauză penală.

7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, o noţiune legală poate avea un conţinut şi înţeles autonom diferit de la o lege la alta cu condiţia ca legea care utilizează termenul respectiv să îl şi definească. Dispoziţiile criticate nu fac distincţie între persoanele care trebuie să depună şi să ţină contabilitatea. Totodată, sintagmele "folos nepatrimonial" şi "folos patrimonial" sunt lipsite de claritate şi previzibilitate.

8. Susţine că legiuitorului îi este interzis să reglementeze infracţiuni într-o manieră care să consacre o disproporţie vădită între importanţa valorii sociale ocrotite şi cea care trebuie limitată. Dispoziţiile criticate sunt defectuos redactate, lipsite de claritate şi predictibilitate, cu consecinţa discriminării persoanelor bănuite de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. Noţiunea "persoane" nu este definită în mod clar şi previzibil şi nu se indică de către legiuitor sfera persoanelor la care se face referire, dacă acestea pot fi persoane fizice, juridice, de drept public sau privat.

9. Tribunalul Giurgiu - Secţia penală arată că, prin raportare la dispoziţiile Codului fiscal şi ale Legii nr. 82/1991, obligaţia de a ţine evidenţele financiar-contabile îi revine contribuabilului, prin contribuabil înţelegându-se, conform art. 2 din Legea nr. 241/2005 şi art. 17 alin. (2) din vechiul Cod de procedură fiscală, orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat. Obligaţia de a conduce evidenţele contabile şi fiscale este exercitată personal de către contribuabil sau este delegată unei persoane fizice sau juridice. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 sunt aplicabile oricărei persoane care are obligaţia de a urma un anumit regim contabil impus de lege. Raportat la acest fapt, subiectul activ al infracţiunii este calificat, calitatea specială cerută acestuia fiind cea de persoană obligată să conducă evidenţe financiar-contabile. Efectuarea unei operaţiuni sau realizarea unui venit este atribuţia exclusivă a administratorului, iar evidenţierea, în sensul legii penale, nu presupune simpla înregistrare a operaţiunii, ci evidenţierea acesteia în scopul de a produce efecte juridice proprii acestei operaţiuni de drept comercial, societar sau fiscal. Aşadar, persoana care răspunde penal pentru fapta de evaziune fiscală este, de regulă, reprezentantul legal al entităţii juridice, în cazul societăţilor comerciale, administratorul statutar. Administrarea societăţii comerciale se poate realiza însă şi de către persoane care nu au nicio calitate legală în cadrul societăţii - administratori de fapt - sau de către persoane care au fost împuternicite legal să exercite aceste prerogative, iar în această situaţie răspunderea penală aparţine persoanelor care s-au ocupat efectiv de activitatea societăţii, fie individual, fie împreună cu administratorul legal, dacă reiese şi participarea acestuia. Având în vedere jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei, instanţa judecătorească apreciază că textele criticate sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul reglementării incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora. De asemenea, instanţa apreciază că dispoziţiile criticate nu creează o discriminare între contribuabili şi nu restrâng drepturi sau libertăţi ale acestora.

10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

13. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi atât autorul excepţiei, cât şi instanţa de judecată fac referire la dispoziţiile art. 1 lit. b) şi e) din Legea nr. 241/2005, din reglementarea acesteia rezultă că se au în vedere dispoziţiile art. 2 lit. b) şi e) din acest act normativ. Astfel, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2 lit. b) şi e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi dispoziţiile art. 1, ale art. 5 alin. (1) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991. Legea nr. 241/2005 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005. Legea nr. 82/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 18 iunie 2008. Art. 1 alin. (1) - (4) şi (6), art. 5 alin. (1) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 au fost modificate prin art. I pct. 1, 6 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2011 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991 şi pentru modificarea altor acte normative incidente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 22 aprilie 2011. Art. 1 alin. (5) din Legea nr. 82/1991 a fost modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 121/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2014 pentru modificarea şi completarea Legii contabilităţii nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 2 iunie 2015. Dispoziţiile criticate au următorul conţinut:

- Art. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 241/2005: "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [...]

b) contribuabil - orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat; [...]

e) obligaţii fiscale - obligaţiile prevăzute de Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală;";

- Art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005: "(1) Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...]

b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;";

- Art. 1 din Legea nr. 82/1991: "(1) Societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi.

(2) Instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară.

(3) Subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor prevăzute la alin. (1) şi (2), cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi.

(4) Organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului civil au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea financiară.

(5) Persoanele fizice care desfăşoară activităţi producătoare de venit, definite de Codul fiscal, şi ale căror venituri sunt determinate în sistem real au obligaţia să conducă evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă sau, la opţiunea acestora, pe baza regulilor contabilităţii în partidă dublă, potrivit reglementărilor contabile emise în acest sens, cu excepţia situaţiei în care în legislaţia fiscală se prevede altfel.

(6) Persoanele prevăzute la alin. (1) - (4) organizează şi conduc, după caz, şi contabilitatea de gestiune, potrivit reglementărilor elaborate în acest sens.";

- Art. 5 alin. (1) din Legea nr. 82/1991: "(1) Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) au obligaţia să conducă contabilitatea în partidă dublă şi să întocmească situaţii financiare anuale, potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European au obligaţia să organizeze şi să conducă contabilitatea proprie, potrivit prezentei legi, fără a întocmi situaţii financiare anuale pentru propria activitate.";

- Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991: "(1) Răspunderea pentru organizarea şi conducerea contabilităţii la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligaţia gestionării entităţii respective."

14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, Curtea observă că sa mai pronunţat asupra constituţionalităţii acestora prin numeroase decizii, de exemplu, Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 februarie 2018, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, Decizia nr. 199 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, Decizia nr. 785 din 17 noiembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 3 februarie 2016, şi Decizia nr. 672 din 29 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 23 ianuarie 2020.

16. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi cu respectarea cerinţelor de calitate a acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a reţinut că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.

17. Curtea a analizat claritatea şi previzibilitatea termenilor/sintagmelor conţinuţi/conţinute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 şi a constatat că, în ceea ce priveşte sintagma "în actele contabile ori în alte documente legale", formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, s-a constatat că aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări, şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie în înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. S-a reţinut, totodată, că necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin neînregistrarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora.

18. De asemenea, referitor la sintagma "operaţiune comercială" din cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reţinut că, prin Decizia nr. 634 din 17 octombrie 2017, precitată, a constatat că, potrivit art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 696 din 30 septembrie 2011, la data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009, republicată, sintagma "contract comercial" sau "contracte comerciale" se înlocuieşte cu sintagma "contract civil" sau, după caz, "contracte civile", iar sintagma "contracte sau acte de comerţ", cu termenul "contracte". Prin urmare, de la data intrării în vigoare a dispoziţiilor legale anterior menţionate, prin "operaţiuni comerciale efectuate" se înţelege acele operaţiuni civile ce presupun înregistrarea în contabilitate a fluxurilor financiare de venituri şi cheltuieli aferente, în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale ale titularului.

19. Referitor la sintagma "venituri realizate", Curtea a reţinut că aceasta este clară şi previzibilă, din interpretarea prevederilor Codului fiscal, justiţiabilul putând avea o reprezentare clară a ceea ce înseamnă sintagma "venituri realizate din orice sursă". Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că dispoziţiile criticate sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instanţa constituţională apreciază că soluţia şi considerentele deciziilor mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.

21. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia sintagmele "folos nepatrimonial" şi "folos patrimonial" sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, reţine că din analiza conţinutului Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi a Legii contabilităţii nr. 82/1991 rezultă că aceste acte normative nu conţin cele două sintagme criticate.

22. Astfel, Curtea observă că problema de constituţionalitate ridicată de autorul excepţiei nu ţine de modul de reglementare a dispoziţiilor criticate, ci, eventual, de modul de reglementare a altor dispoziţii procesual penale, neprecizate însă de către acesta. Or, o eventuală pronunţare asupra criticilor de neconstituţionalitate ar avea semnificaţia unei sesizări din oficiu a Curţii, care însă nu este posibilă având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată (...) ", iar potrivit art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

23. În continuare, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica de neconstituţionalitate potrivit căreia termenul "persoane" conţinut de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 nu este definit în mod clar şi previzibil şi nu se indică de către legiuitor sfera persoanelor la care se face referire, dacă acestea pot fi persoane fizice, juridice, de drept public sau privat.

24. Astfel, se poate observa, din chiar textul articolului criticat, că acesta se referă la persoanele prevăzute de dispoziţiile art. 1 alin. (1) - (4) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, adică la societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, societăţile cooperatiste şi celelalte persoane juridice, instituţiile publice, asociaţiile şi celelalte persoane juridice cu şi fără scop patrimonial, subunităţile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, care aparţin persoanelor prevăzute anterior, cu sediul în România, precum şi subunităţile fără personalitate juridică din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate, organismele de plasament colectiv care nu sunt constituite prin act constitutiv, astfel cum sunt prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurile de pensii facultative, fondurile de pensii administrate privat şi alte entităţi organizate pe baza Codului civil.

25. Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că dispoziţiile criticate sunt clar definite de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.

26. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 5 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, Curtea observă că, deşi autorul acesteia invocă în mod formal prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 16 şi ale art. 53 şi cele convenţionale ale art. 7, în realitate acesta nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale şi convenţionale invocate. În acest context, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă ce va cuprinde trei elemente, şi anume textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. De aceea, Curtea a constatat că în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere, deci, că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele trei elemente menţionate.

27. Or, în prezenta cauză, indicarea temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autor. În acelaşi sens a statuat Curtea şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, când a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Aşa fiind, Curtea constată că, având în vedere caracterul general al textelor constituţionale invocate, precum şi lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marius Constantin în Dosarul nr. 2.049/122/2015 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi cele ale art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi e) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a dispoziţiilor art. 1 şi ale art. 5 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Giurgiu - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020.

-****-

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Mariţiu

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 705 din data de 6 august 2020

M.Of. 705

Documente corelate

Acte numărul de obiecte din listă: (2)

Acte influenţate numărul de obiecte din listă: (2)