§ 5. - Decizia 171/2020 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi e) şi ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, precum şi a dispoziţiilor art. 1, ale art. 5 alin. (1) şi ale art. 10 alin. (1) din Legea contabilităţii nr. 82/1991

M.Of. 705

În vigoare
Versiune de la: 6 August 2020
3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că, prin modul de reglementare, dispoziţiile criticate duc la apariţia unui conflict între puterea legiuitoare şi cea judecătorească, aceasta din urmă, prin propria interpretare, putând adăuga la lege. Arată că, deşi administratorul poate controla o societate, el nu este în măsură să depună anumite acte. Or, o persoană, indiferent de calitatea avută, nu poate fi trasă la răspundere penală şi ulterior pedepsită pentru o faptă ce ţine de anumite atribuţii care nu îi revin acestuia. În acest context, arată că administratorul nu datorează taxe şi impozite.