Secţiunea 1 - DEMENŢA - Criterii din 2012 PE BAZA CĂRORA SE STABILEŞTE APTITUDINEA ŞI ÎNCADRAREA ÎN GRADE DE INVALIDITATE PENTRU CADRELE MILITARE, SOLDAŢII ŞI GRADAŢII VOLUNTARI, POLIŢIŞTII ŞI FUNCŢIONARII PUBLICI CU STATUT SPECIAL DIN SISTEMUL ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARE

M.Of. 117 bis

În vigoare
Versiune de la: 15 Februarie 2012
SECŢIUNEA 1:DEMENŢA
(1)Marea majoritate a demenţelor constituie o clasă de afecţiuni neurodegenerative caracterizate prin alterarea persistentă şi progresivă atât a funcţiilor cognitive (memoria, intelectul, cunoaşterea, limbajul, judecata), cât şi a celor noncognitive (afectivitatea, percepţia, comportamentul), cu evoluţie către invaliditate.
(2)Criterii de diagnostic clinic DSM-IV-TR
1.Dezvoltarea mai multor deficite cognitive, dintre care obligatoriu:
a)Afectarea memoriei (scăderea capacităţii de a învăţa informaţii noi sau de a evoca informaţii sau evenimente petrecute anterior).
b)Cel puţin una dintre următoarele:
b.1) I. afazie;
b.2) II. apraxie;
b.3) III. agnozie;
b.4) IV. perturbarea funcţiei executive.
2.Deficitele cognitive menţionate mai sus reprezintă un declin faţă de nivelul anterior de funcţionare şi care cauzează afectarea semnificativă a funcţionării sociale sau ocupaţionale.
3.Deficienţele cognitive menţionate mai sus nu apar exclusiv în cursul unui episod de delirium.
4.Criteriile de diagnostic specifice se adaugă pentru stabilirea diferitelor etiologii ale demenţei.
5.Afectarea memoriei trebuie să fie prezentă, însă, uneori, poate să nu fie simptomul predominant.
6.Pentru a putea stabili diagnosticul de demenţă, deliriumul şi orice alt tip de tulburare confuzională trebuie exclusă prin diagnostic diferenţial.
(3)Forme clinice
1.demenţă de tip Alzheimer (ICD 10: F00.*0):
- cu debut precoce;
- cu debut tardiv.
2.demenţă vasculară (ICD 10: F01.*0):
- cu debut acut;
- prin infarcte multiple;
- subcorticală.
3.demenţă cauzată de boala Pick (ICD 10: F02.*0).
4.demenţă cauzată de boala Creutzfeld-Jakob.
5.demenţă cauzată de boala Huntington.
6.demenţă cauzată de boala Parkinson.
7.demenţă cauzată de maladia HIV.
8.demenţă cauzată de traumatismul cranian.
9.demenţă cauzată de alte condiţii medicale generale.
10.demenţă persistentă indusă de o substanţă.
11.demenţă cauzată de etiologii multiple.
(4)Diagnostic funcţional
Se elaborează prin aprecierea clinică a intensităţii tulburărilor cognitive, precum şi a celor noncognitive (depresie, delirium, sindrom de dependenţă de substanţe) conform criteriilor de diagnostic DSM-IV-TR, a examinării psihologice (MMSE şi testul ceasului), paraclinice, EEG şi neuroimagistice (CT, RMN Cerebral), precum şi a investigaţiei sociale.

Criteriile

Diagnosticul funcţional

Incapacitatea adaptativă

Aptitudinea

Gradul de invaliditate

Demenţă forma uşoară*

Scor MMSE = 20-26

Deficienţă psihică medie

50-75%

ISE

Gradul III

Demenţă în forma medie*

Scor MMSE = 11-19

Deficienţă psihică accentuată

75-90%

ISE

Gradul II

Demenţă în forma severă/gravă*

Scor MMSE = 3-10

Deficienţă psihică gravă

90-100%

ISE

Gradul I

Necesită supraveghere permanentă din partea altei persoane

* În aprecierea diagnosticului funcţional se va ţine seama de prezenţa manifestărilor noncognitive (delirium, idei delirante, halucinaţii, depresie, tulburări de comportament).
** Aprecierea diagnosticului funcţional va fi făcută în conformitate cu criteriile clinice şi funcţionale centrate de aplicarea GAFS (Global Assessment of Functioning Scale) - vezi secţiunea III.