Capitolul 3 - Timpul de muncă şi timpul de odihnă - Contract Colectiv de Munca 857/2024 negociat la nivelul sectorului de negociere colectivă ''40. Activităţi bancare''

M.Of. 4 cc

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2024
CAPITOLUL 3:Timpul de muncă şi timpul de odihnă
SECŢIUNEA 1:Timpul de muncă
Art. 31
(1)În cazul Angajaţilor cu normă întreagă, durata normală a timpului de lucru este de 8 ore pe zi şi de 40 ore pe săptămână.
(2)Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu 48 ore consecutive de repaus, de regulă sâmbăta şi duminica.
(3)Timpul de muncă include perioadele de timp alocate operaţiunilor de deschidere şi închidere a unităţilor.
(4)În unităţile în care programul de lucru se desfăşoară şi sâmbăta şi/sau duminica, Angajaţii vor beneficia de repaus săptămânal, de regulă în cursul săptămânii imediat următoare, şi de un spor la salariu pentru aceste zile lucrate conform negocierilor purtate la nivelul fiecărui Angajator, de minim 15% din salariul brut de bază.
Art. 32
(1)Munca prestată în afara duratei normale a timpului de lucru săptămânal, astfel cum este aceasta definită conform Codului muncii, este considerată muncă suplimentară şi va fi tratată potrivit prevederilor legale cu privire la munca suplimentară.
(2)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de lege sau de contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate, Angajatul va beneficia de un spor la salariu de 75% din salariul brut de bază, corespunzător duratei muncii suplimentare efectuate.
(3)Unităţile au obligaţia de a ţine evidenţa orelor de muncă suplimentare pentru fiecare Angajat, orice astfel de înregistrare trebuind să aibă la bază solicitarea Angajatorului şi acordul Angajatului.
SECŢIUNEA 2:Reducerea timpului de muncă
Art. 33
În baza recomandării medicului de familie, Angajata gravidă care nu poate îndeplini durata normală a timpului lucru din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale a timpului de lucru, cu acordarea integrală a veniturilor salariale.
Art. 34
Angajatorul va acorda Angajatelor gravide ore libere plătite pentru consultaţii prenatale în cazul în care consultaţiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale. Angajata în cauză este obligată să prezinte adeverinţa medicală privind efectuarea controalelor pentru care a beneficiat de dispensă.
Art. 35
(1)Angajatele care alăptează au dreptul, pe durata timpului de lucru, la două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, până la împlinirea vârstei de un an a copilului. În aceste pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte copilul.
(2)La cererea Angajatei, pauzele pentru alăptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului de lucru.
(3)În situaţiile mai sus menţionate la alin. (1) şi (2) veniturile salariale ale Angajatei în cauză nu vor fi diminuate.
SECŢIUNEA 3:Timpul de odihnă
Art. 36
(1)Zilele de sărbători legale în care nu se lucrează sunt cele stabilite prin lege.
(2)La data semnării prezentului Contract Colectiv de Muncă, zilele de sărbători legale sunt cele de mai jos, acestea putând suferi modificări conform legislaţiei în vigoare:
a)1 şi 2 ianuarie;
b)6 ianuarie - Botezul Domnului - Bobotează;
c)7 ianuarie - Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul;
d)24 ianuarie;
e)Vinerea Mare;
f)prima şi a doua zi de Paşte;
g)1 mai;
h)1 iunie;
i)Prima şi a doua zi de Rusalii;
j)15 august - Adormirea Maicii Domnului;
k)30 noiembrie - Sf. Andrei;
l)1 decembrie;
m)25 şi 26 decembrie;
n)2 zile pentru fiecare dintre cele 3 sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.
(3)În cazul în care activitatea nu poate fi întreruptă în zilele de sărbătoare legală, la nivel de unitate se stabilesc alte zile pentru compensare. În măsura în care nu a intervenit compensarea cu alte zile/ore libere, Angajatul va beneficia de un spor la salariu de 100% salariul de bază corespunzător muncii prestate în timpul normal de lucru.
Art. 37
(1)Angajaţii au dreptul la un concediu anual de odihnă în raport cu vechimea în cadrul unităţii:
a)0-5 ani vechime în unitate - 21 de zile lucrătoare;
b)peste 5 ani vechime în unitate - 22 de zile lucrătoare.
(2)La nivelul fiecărui Angajator se va stabili numărul de zile de concediu aplicabile în funcţie de vechimea relevantă a Angajatului.
Art. 38
Concediul de odihnă se efectuează în fiecare an. Prin excepţie, efectuarea concediului de odihnă în anul următor este permisă numai în cazurile expres prevăzute de lege, de reglementările interne şi, după caz, de contractul colectiv de muncă de la nivelul unităţii.
Art. 39
(1)Deşi efectuarea concediului de odihnă reprezintă în acelaşi timp un drept, cât şi o obligaţie legală pentru Angajat, există totuşi cazuri în care Angajaţii nu îşi efectuează, parţial sau integral, concediul de odihnă în cursul unui an. În acest sens, vor fi considerate aspecte precum:
a)obligaţia legală a Angajatorului de a acorda concediul de odihnă fiecărui Angajat;
b)preocuparea Angajatorilor pentru asigurarea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională;
c)necesitatea ca fiecare Angajat să aibă o perioadă de repaus pentru relaxare, perioadă ce poate contribui inclusiv la sporirea performanţelor la locul de muncă şi creşterea gradului de satisfacţie personală.
(2)În aplicarea celor mai sus menţionate la alin. (1), Angajatorul are dreptul de a stabili, prin politicile/reglementările interne aplicabile, cazurile în care va putea solicita Angajatului efectuarea în mod obligatoriu a concediului de odihnă. Fără a prejudicia cele de mai sus, acest drept poate fi exercitat de Angajator în toate cazurile în care:
a)Angajatul nu şi-a efectuat integral concediul de odihnă în anul în curs;
b)Angajatul nu şi-a respectat programările efectuate;
c)în cazul în care programarea concediilor nu poate fi efectuată în aşa fel încât să se asigure prezenţa unui număr suficient de salariaţi pe toată durata anului.
Art. 40
Pe durata concediului de odihnă, Angajaţii vor primi o indemnizaţie calculată conform prevederilor legale, la care se vor adăuga şi alte drepturi convenite în contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate.
SECŢIUNEA 4:Concedii fără plată
Art. 41
(1)Angajaţii au dreptul la concedii fără plată de maximum 30 de zile lucrătoare pe an pentru rezolvarea următoarelor situaţii:
a)pentru pregătirea şi susţinerea examenului de bacalaureat, precum şi pentru susţinerea examenului de admitere în învăţământul superior;
b)pentru susţinerea examenelor de absolvire, de licenţă, de masterat şi doctorat sau promovare în anul următor, după caz.
(2)Pentru rezolvarea unor situaţii personale temeinic justificate, altele decât cele indicate la alin. (1) de mai sus, Angajaţii au dreptul la concedii fără plată de maxim 5 zile lucrătoare pe an.
(3)În cazul în care intervin anumite situaţii personale justificate pentru a căror rezolvare s-ar impune un concediu fără plată (i) pentru un termen mai lung decât cel indicat la alin. (2) de mai sus sau (ii) pe un termen care ar duce la depăşirea, în cursul unui an, a numărului de zile de concediu fără plată indicate la alin. (2) de mai sus, Angajaţii pot beneficia de un astfel de concediu fără plată doar cu acordul Angajatorului.
(4)Prin excepţie de la prevederile alineatelor anterioare, în cazul efectuării unui tratament medical în străinătate, Angajaţii au dreptul la concedii fără plată pe durata recomandată de medic.
(5)În afara concediului legal plătit pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la doi ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, Angajata-mamă, cu aprobarea Angajatorului, poate beneficia de încă un an de concediu fără plată. Orice astfel de solicitare trebuie transmisă Angajatorului în maxim 12 luni de la data încetării concediului legal plătit pentru îngrijirea copiilor.
(6)În cazul decesului mamei, tatăl copilului, la cererea sa, poate beneficia de concediu fără plată conform alin. (5) de mai sus.
(7)Pe toata perioada concediului fără plată, Angajaţii vor avea contractul individual de muncă suspendat.
SECŢIUNEA 5:Zile libere plătite pentru evenimente deosebite
Art. 42
Angajaţii au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau alte situaţii, după cum urmează:
a)căsătoria Angajatului - 3 zile;
b)naşterea unui copil - 10 zile, respectiv 15 zile dacă tatăl a urmat un curs de puericultură;
c)decesul soţului (soţiei), copilului, părinţilor, socrilor, bunicilor, fraţilor sau surorilor - 3 zile.
SECŢIUNEA 6:Programul de lucru, pauza de masă şi repausul zilnic
Art. 43
(1)Programul de lucru al Angajaţilor cu normă întreagă este, în lipsa altor convenţii sau reglementări, de 8 ore/zi, timp de 5 zile pe săptămână conform politicilor/ reglementărilor interne existente la nivel de unitate.
(2)Timpul de muncă include perioadele de timp alocate operaţiunilor de deschidere şi închidere a unităţilor.
Art. 44
(1)Angajaţii au dreptul la o pauză de masă zilnică conform politicilor/reglementărilor existente la nivel de unitate şi, după caz, contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.
(2)Angajatorul se obligă să le asigure salariaţilor condiţiile necesare pentru ca aceştia să beneficieze în mod concret de pauza de masă stabilită pe parcursul programului de lucru, în condiţiile contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul fiecărei unităţi.
Art. 45
După fiecare zi de muncă, Angajaţii au dreptul la un repaus zilnic care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive, cu excepţiile prevăzute de lege.
SECŢIUNEA 7:Programul flexibil şi timpul inegal de lucru
Art. 46
(1)Părţile convin că Angajatorii pot aplica programe individualizate de muncă în ceea ce priveşte timpul de lucru şi orele de sosire şi de plecare ale Angajaţilor pentru anumite activităţi sau profesii, în funcţie de specificul şi de nevoile Angajatorului şi/sau de opţiunile Angajatului.
(2)Asemenea tipuri de programe vor putea fi stabilite prin contractul individual de muncă şi/sau, după caz, prin contractul colectiv de muncă şi politicile/reglementările interne.
(3)Contractele individuale de muncă ale Angajaţilor în privinţa cărora se aplică un astfel de program de lucru vor conţine explicit cel puţin următoarele clauze specifice:
a)data de la care contractul de muncă în regim de activitate flexibilă şi/sau timp inegal de lucru începe să-şi producă efectele;
b)perioada în care se aplică un astfel de program, după caz;
c)durata muncii pe ore/zi şi/sau ore pe săptămână, după caz.
SECŢIUNEA 8:Telemunca
Art. 47
(1)Activitatea de telemuncă se bazează pe acordul de voinţă al părţilor şi se va desfăşura potrivit legii, contractului colectiv de muncă sau reglementărilor interne, după caz.
(2)Refuzul salariatului de a consimţi la prestarea activităţii în regim de telemuncă nu poate constitui motiv de modificare unilaterală a contractului individual de muncă şi nu poate constitui motiv de sancţionare disciplinară a acestuia.
Art. 48
În vederea îndeplinirii atribuţiilor ce le revin, telesalariaţii vor respecta programul de lucru stabilit la nivelul unităţii în conformitate cu prevederile contractului individual de muncă, regulamentului intern şi/sau contractului colectiv de muncă aplicabil, în condiţiile legii.
Art. 49
(1)Angajatorul are dreptul să verifice activitatea la locul de muncă al telesalariatului numai în timpul programului de lucru stabilit de către părţi.
(2)Orice vizită sau sarcină transmisă de către Angajator după programul de lucru, cu termen de executare în aceeaşi zi, este considerat timp suplimentar de muncă şi va fi tratat potrivit legii.
(3)Sindicatul, al cărui membru este telesalariatul, are dreptul de a verifica condiţiile de muncă ale acestuia, numai în timpul programului de lucru, cu acceptul salariatului.
Art. 50
Condiţiile în care Angajatorul suportă, daca este cazul, cheltuielile aferente activităţii în regim de telemuncă se stabilesc la nivelul fiecărei unităţi.
Art. 51
Cel puţin o dată pe lună, Angajatorul va asigura telesalariatului posibilitatea de a se întâlni cu colegii şi cu şefii săi ierarhici, în timpul programului de lucru al unităţii.
Art. 52
Telesalariatul care ocupă o funcţie în organul de conducere al Sindicatului se bucură de toate drepturile prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă de la nivelul unităţii.
Art. 53
Angajatorul îşi rezervă dreptul de a rechema telesalariatul pentru a desfăşura activitatea la sediul unităţii ori de câte ori situaţia o impune potrivit regulilor pe care fiecare Angajator le stabileşte.