Capitolul iii - Adopţia - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 12 Noiembrie 2024
Arată norme de aplicare
CAPITOLUL III:Adopţia
SECŢIUNEA 1:Dispoziţii generale
Art. 451: Noţiune
Adopţia este operaţiunea juridică prin care se creează legătura de filiaţie între adoptator şi adoptat, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
Art. 452: Principiile adopţiei
Adopţia este supusă cumulativ următoarelor principii:
a)interesul superior al copilului;
b)necesitatea de a asigura creşterea şi educarea copilului într-un mediu familial;
c)continuitatea creşterii şi educării copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, lingvistică, religioasă şi culturală.
d)celeritatea în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei.
Art. 453: Adopţia internaţională
Condiţiile şi procedura adopţiei internaţionale, ca şi efectele acesteia asupra cetăţeniei copilului se stabilesc prin lege specială.
Art. 454: Procedura adopţiei
(1)Adopţia se încuviinţează de către instanţa de tutelă, dacă este în interesul superior al copilului şi sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de lege.
(2)Procedura adopţiei este reglementată prin lege specială.
SECŢIUNEA 2:Condiţiile de fond ale adopţiei
SUBSECŢIUNEA 1:Persoanele care pot fi adoptate
Art. 455: Vârsta adoptatului
(1)Copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu.
(2)Cu toate acestea, poate fi adoptată, în condiţiile legii, şi persoana care a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, dacă a fost crescută în timpul minorităţii de către cel care doreşte să o adopte.
Art. 456: Pluralitatea de adoptaţi - fraţi şi surori
Adopţia fraţilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.
Art. 458: Situaţia soţilor
Adopţia a 2 soţi sau foşti soţi de către acelaşi adoptator sau familie adoptatoare, precum şi adopţia între soţi sau foşti soţi sunt interzise.
SUBSECŢIUNEA 2:Persoanele care pot adopta
Art. 459: Capacitatea şi starea de sănătate
Persoanele care nu au capacitate deplină de exerciţiu, precum şi persoanele cu boli psihice şi handicap mintal nu pot adopta.
Art. 460: Diferenţa de vârstă
(1)Adoptatorul trebuie să fie cu cel puţin 18 ani mai în vârstă decât adoptatul.
(2)Pentru motive temeinice, instanţa de tutelă poate încuviinţa adopţia chiar dacă diferenţa de vârstă dintre adoptat şi adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai puţin de 16 ani.
Art. 461: Condiţiile morale şi materiale
(1)Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească garanţiile morale şi condiţiile materiale necesare creşterii, educării şi dezvoltării armonioase a copilului.
(2)Îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) se atestă de către autorităţile competente, potrivit legii speciale.
Art. 462: Adopţia simultană sau succesivă
(1)Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan şi nici succesiv, cu excepţia cazului în care sunt soţ şi soţie.
(2)Cu toate acestea, o nouă adopţie poate fi încuviinţată atunci când:
a)adoptatorul sau soţii adoptatori au decedat; în acest caz, adopţia anterioară se consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a noii adopţii;
b)adopţia anterioară a încetat din orice alt motiv.
(3)Două persoane de acelaşi sex nu pot adopta împreună.
SUBSECŢIUNEA 3:Consimţământul la adopţie
Art. 463: Persoanele care consimt la adopţie
(1)Pentru încheierea unei adopţii este necesar consimţământul următoarelor persoane:
a)părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială şi sunt în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa din cauza lipsei discernământului, în condiţiile legii;
a)părinţii fireşti ori, după caz, tutorele copilului ai cărui părinţi fireşti sunt decedaţi, necunoscuţi, declaraţi morţi sau dispăruţi ori care beneficiază de consiliere judiciară sau tutelă specială şi sunt în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa din cauza lipsei discernământului, în condiţiile legii;b)adoptatul care a împlinit 10 ani;
c)adoptatorul sau, după caz, soţii din familia adoptatoare, când aceştia adoptă împreună;
d)soţul celui care adoptă, cu excepţia cazului în care lipsa discernământului îl pune în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa.
(2)Nu este valabil consimţământul dat în considerarea promisiunii sau obţinerii efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.
Art. 464: Situaţii speciale privind consimţământul părinţilor
(1)Dacă unul dintre părinţii fireşti este necunoscut, mort, declarat mort, precum şi dacă se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-şi manifesta voinţa, consimţământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinţi se află în una dintre aceste situaţii, adopţia se poate încheia fără consimţământul lor.
(2)Părintele sau părinţii decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti ori cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti păstrează dreptul de a consimţi la adopţia copilului. În aceste cazuri, consimţământul celui care exercită autoritatea părintească este şi el obligatoriu.
(3)Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adopţia aceluiaşi copil de către soţul său. Consimţământul părinţilor fireşti nu mai este necesar în acest caz.
Art. 465: Libertatea consimţământului părinţilor
Părinţii fireşti ai copilului sau, după caz, tutorele trebuie să consimtă la adopţie în mod liber, necondiţionat şi numai după ce au fost informaţi în mod corespunzător asupra consecinţelor adopţiei, în special asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine.
Art. 466: Darea şi revocarea consimţământului părinţilor
(1)Consimţământul la adopţie al părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data naşterii copilului.
(2)Consimţământul dat în condiţiile alin. (1) poate fi revocat în termen de 30 de zile de la data exprimării lui.
Art. 467: Refuzul părinţilor de a-şi da consimţământul
În mod excepţional, instanţa de tutelă poate trece peste refuzul părinţilor fireşti sau, după caz, al tutorelui de a consimţi la adopţie, dacă se dovedeşte, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv şi instanţa apreciază că adopţia este în interesul superior al copilului, ţinând seama şi de opinia acestuia, dată în condiţiile legii, cu motivarea expresă a hotărârii în această privinţă.
Art. 468: Condiţiile exprimării consimţământului
Condiţiile în care îşi exprimă consimţământul persoanele chemate să consimtă la adopţie sunt reglementate prin lege specială.
SECŢIUNEA 3:Efectele adopţiei
Art. 469: Data adopţiei
Adopţia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost încuviinţată.
Art. 470: Efectele asupra rudeniei
(1)Prin adopţie se stabilesc filiaţia dintre adoptat şi cel care adoptă, precum şi legături de rudenie între adoptat şi rudele adoptatorului.
(2)Raporturile de rudenie încetează între adoptat şi descendenţii săi, pe de o parte, şi părinţii fireşti şi rudele acestora, pe de altă parte.
(3)Când adoptator este soţul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc şi rudele părintelui firesc care nu este căsătorit cu adoptatorul.
Art. 471: Raporturile dintre adoptator şi adoptat
(1)Adoptatorul are faţă de copilul adoptat drepturile şi îndatoririle părintelui faţă de copilul său firesc.
(2)În cazul în care cel care adoptă este soţul părintelui firesc al adoptatului, drepturile şi îndatoririle părinteşti se exercită de către adoptator şi părintele firesc căsătorit cu acesta.
(3)Adoptatul are faţă de adoptator drepturile şi îndatoririle pe care le are orice persoană faţă de părinţii săi fireşti.
Art. 472: Decăderea adoptatorului din exerciţiul drepturilor părinteşti
Dacă adoptatorul este decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti, instanţa de tutelă, ţinând seama de interesul superior al copilului, poate să instituie tutela sau una dintre măsurile de protecţie prevăzute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind aplicabile.
Art. 473: Numele adoptatului
(5)Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se păstrează, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.
(1)Copilul adoptat dobândeşte prin adopţie numele de familie al celui care adoptă.
(2)Dacă adopţia se face de către 2 soţi ori de către soţul care adoptă copilul celuilalt soţ, iar soţii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în care soţii nu au nume de familie comun, ei sunt obligaţi să declare instanţei care încuviinţează adopţia numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă soţii nu se înţeleg, hotărăşte instanţa. Dispoziţiile art. 264 rămân aplicabile.
(3)Pentru motive temeinice, instanţa, încuviinţând adopţia, la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare şi cu consimţământul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
(4)În cazul adopţiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu celălalt soţ, soţul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimţământul celuilalt soţ, dat în faţa instanţei care încuviinţează adopţia.
(5)Pe baza hotărârii definitive de încuviinţare a adopţiei, serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor competent întocmeşte, în condiţiile legii, un nou act de naştere al copilului, în care adoptatorii vor fi trecuţi ca fiind părinţii săi fireşti. Vechiul act de naştere se păstrează, menţionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.Art. 474: Informaţiile cu privire la adopţie
Informaţiile cu privire la adopţie sunt confidenţiale. Modul în care adoptatul este informat cu privire la adopţie şi la familia sa de origine, precum şi regimul juridic general al informaţiilor privind adopţia se stabilesc prin lege specială.
SECŢIUNEA 4:Încetarea adopţiei
Art. 475: Încetarea adopţiei
Adopţia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a constatării nulităţii sale.
Art. 476: Desfacerea adopţiei
(1)Adopţia este desfăcută de drept în cazul prevăzut la art. 462 alin. (2) lit. a).
(2)De asemenea, adopţia poate fi desfăcută în cazul în care faţă de adoptat este necesară luarea unei măsuri de protecţie prevăzute de lege, dacă desfacerea adopţiei este în interesul superior al copilului. În acest caz, adopţia se consideră desfăcută la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune măsura de protecţie, în condiţiile legii.
Art. 477: Desfacerea adopţiei la cererea adoptatorului
(1)Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viaţa lor sau a ascendenţilor ori descendenţilor lor, precum şi atunci când adoptatul s-a făcut vinovat faţă de adoptatori de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel puţin 2 ani.
(2)Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adopţia poate fi desfăcută la cererea celor care ar fi venit la moştenire împreună cu adoptatul sau în lipsa acestuia.
(3)Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului numai după ce adoptatul a dobândit capacitate deplină de exerciţiu, în condiţiile legii, chiar dacă faptele au fost săvârşite anterior acestei date.
Art. 478: Desfacerea adopţiei la cererea adoptatului
Adopţia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a făcut vinovat faţă de adoptat de faptele prevăzute la art. 477.
Art. 479: Anularea adopţiei
(1)Adopţia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să consimtă la încheierea ei şi al cărei consimţământ a fost viciat prin eroare asupra identităţii adoptatului, dol sau violenţă.
(2)Acţiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a dolului ori de la data încetării violenţei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea adopţiei.
Art. 480: Nulitatea absolută a adopţiei
(1)Sunt nule adopţia fictivă, precum şi cea încheiată cu încălcarea condiţiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sancţionează cu nulitatea relativă.
(2)Adopţia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii interesului superior al copilului.
(3)Acţiunea în constatarea nulităţii adopţiei poate fi formulată de orice persoană interesată.
Art. 481: Menţinerea adopţiei
Instanţa poate respinge cererea privind nulitatea dacă menţinerea adopţiei este în interesul celui adoptat. Acesta este întotdeauna ascultat, dispoziţiile art. 264 aplicându-se în mod corespunzător.
Art. 482: Efectele încetării adopţiei
(1)La încetarea adopţiei, părinţii fireşti ai copilului redobândesc drepturile şi îndatoririle părinteşti, cu excepţia cazului când instanţa hotărăşte că este în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protecţie a copilului, în condiţiile legii.
(2)De asemenea, adoptatul redobândeşte numele de familie şi, după caz, prenumele avut înainte de încuviinţarea adopţiei. Cu toate acestea, pentru motive temeinice, instanţa poate încuviinţa ca acesta să păstreze numele dobândit prin adopţie.
(3)Adoptatul este întotdeauna ascultat în condiţiile art. 264.