Art. 788. - Art. 788: Înlocuirea fiduciarului - Codul Civil din 2009 (Legea nr. 287/2009) - Republicare
M.Of. 505
În vigoare Versiune de la: 21 Aprilie 2023a.
Art. 788: Înlocuirea fiduciarului
(1)Dacă fiduciarul nu îşi îndeplineşte obligaţiile sau pune în pericol interesele care i-au fost încredinţate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul poate cere în justiţie înlocuirea fiduciarului.
(2)Până la soluţionarea cererii de înlocuire, constituitorul, reprezentantul său sau, în lipsa acestora, beneficiarul va numi un administrator provizoriu al masei patrimoniale fiduciare. În cazul în care constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul desemnează concomitent un administrator provizoriu, va prevala desemnarea făcută de constituitor ori de reprezentantul său legal.
(3)Mandatul administratorului provizoriu încetează în momentul înlocuirii fiduciarului sau în momentul respingerii definitive a cererii de înlocuire. Soluţionarea cererii de înlocuire a fiduciarului se realizează de urgenţă şi cu precădere.
(4)Numirea noului fiduciar şi a administratorului provizoriu poate fi dispusă de instanţa de judecată numai cu acordul acestora.
(5)În cazul în care instanţa de judecată a numit un nou fiduciar, acesta va avea toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în contractul de fiducie.
(6)Constituitorul, reprezentantul acestuia, noul fiduciar sau administratorul provizoriu poate să înregistreze această modificare a fiduciei, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 780 şi 781. Înlocuirea fiduciarului se produce numai după această înregistrare.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (27)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (27)
- Sentinta nr. RJ 4eg77655d/2022 din 03-feb-2022, Judecatoria Bucuresti Sectorul 3, obligatie de a face (Civil)
- Sentinta nr. RJ 86d3e33d5/2022 din 18-ian-2022, Judecatoria Timisoara, pretentii (Litigii cu profesionistii)
- Decizie nr. 130/2020 din 20-ian-2020, Tribunalul Iasi, plangere impotriva incheierii de carte funciara (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996) (Civil)