Capitolul 18 - INSTALAŢII DE TRATARE A APELOR UZATE DE LA BORD - Anexa 2/2018 la Ordinul nr. 1472/2018 pentru aprobarea cerinţelor tehnice pentru navele de navigaţie interioară - CERINŢE TEHNICE MINIME APLICABILE CONSTRUCŢIILOR NAVALE CARE NAVIGHEAZĂ PE CĂILE NAVIGABILE INTERIOARE DIN ZONELE 1, 2, 3 ŞI 4

M.Of. 844 bis

În vigoare
Versiune de la: 24 Aprilie 2024
CAPITOLUL 18:INSTALAŢII DE TRATARE A APELOR UZATE DE LA BORD
Art. 18: Art. 18.00: Definiţii
În sensul prezentului capitol:
1."instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord": o instalaţie de tratare a apelor uzate de o concepţie compactă folosită pentru tratarea cantităţilor de ape reziduale menajere produse la bord;
2."aprobare de tip": decizia prin care autoritatea competentă confirmă că instalaţia de tratare a apelor uzate operată la bord îndeplineşte cerinţele tehnice din Capitolul 18;
3."încercare specială": procedura desfăşurată în conformitate cu art. 18.09 prin care autoritatea competentă se asigură că instalaţia de tratare a apelor uzate operată la bordul unei construcţii navale îndeplineşte cerinţele din Capitolul 18;
4."constructor": persoana sau organismul responsabil faţă de autoritatea competentă pentru toate aspectele procedurii de aprobare de tip şi pentru asigurarea conformităţii producţiei. Nu este necesar ca persoana sau organismul să fie direct implicate în toate etapele construirii instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord. În cazul în care instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord face obiectul unor modificări sau retehnologizări după fabricarea sa iniţială destinată utilizării în scopul Capitolului 18, persoana sau organismul care a efectuat modificările sau retehnologizările în cauză se consideră a fi constructorul;
5."document informativ": documentul prevăzut în anexa nr. 7, secţiunea II a ES-TRIN, în care sunt enumerate informaţiile pe care trebuie să le prezinte solicitantul;
6."dosar informativ": setul complet de date, desene, fotografii sau alte documente furnizate de un solicitant serviciului tehnic sau autorităţii competente, astfel cum se indică în documentul informativ;
7."pachet informativ": dosarul informativ însoţit de rapoartele de încercări sau de alte documente adăugate de serviciul tehnic sau de autoritatea competentă la dosarul informativ în cursul exercitării atribuţiilor acestora;
8."certificat de aprobare de tip": documentul redactat în conformitate cu anexa nr. 7, secţiunea III a ES-TRIN, prin care autoritatea competentă certifică aprobarea de tip;
9."registrul parametrilor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord": documentul redactat în conformitate cu anexa nr. 7, secţiunea III a ES-TRIN, în care se înregistrează toţi parametrii, inclusiv componentele şi ajustările aduse instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord care influenţează nivelul de tratare a apelor uzate, inclusiv modificările aduse acesteia;
10."manualul constructorului pentru verificarea componentelor şi a parametrilor cu relevanţă pentru tratarea apelor uzate": documentul întocmit în conformitate cu art. 18.09 alin. 4 în vederea executării încercării speciale;
11."ape reziduale menajere": apele reziduale care provin din bucătării, săli de mese, toalete şi spălătorii, precum şi apele uzate cu materii fecale;
12."nămol de canalizare": reziduurile care se adună în urma exploatării unei instalaţii de tratare a apelor uzate de la bord.
Art. 181: Art. 18.01: Dispoziţii generale
1.Prezentul capitol se aplică tuturor instalaţiilor de tratare a apelor uzate care sunt instalate la bordul navelor de pasageri.
2._
a)Instalaţiile de tratare a apelor uzate de la bord respectă valorile limită prevăzute în tabelul 1 pe parcursul încercării de tip.
Tabelul 1
Valorile limită care trebuie respectate în exploatare la ieşirea din instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord (instalaţie de încercare) pe parcursul încercării de tip

Parametru

Concentraţie

(Etapa II)

Eşantion

Cerere biochimică de oxigen (CBO5)

ISO 5815-1 şi 5815-2 (2003)1

20 mg/l

Eşantion compozit de 24h omogenizat

25 mg/l

Eşantion aleatoriu omogenizat

Cerere chimică de oxigen (CCO)2

ISO 6060 (1989)1

100 mg/l

Eşantion compozit de 24h omogenizat

125 mg/l

Eşantion aleatoriu omogenizat

Carbon organic total (COT) Standardul EN 1484 (1997)1

35 mg/l

Eşantion compozit de 24h omogenizat

45 mg/l

Eşantion aleatoriu omogenizat

1)Statele membre pot aplica proceduri echivalente.

2)În scopul verificării, în locul cererii chimice de oxigen (CCO) se poate folosi ca referinţă şi carbonul organic total (COT).

b)Pe parcursul exploatării instalaţiei trebuie respectate valorile de control prevăzute în tabelul 2.
Tabelul 2
Valorile de control care trebuie respectate la ieşirea din instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord

Parametru

Concentraţie

(Etapa II)

Eşantion

Cerere biochimică de oxigen (CBO5)

ISO 5815-1 şi 5815-2 (2003)1

25 mg/l

Eşantion aleatoriu omogenizat

Cerere chimică de oxigen (CCO)2

ISO 6060 (1989)1

125 mg/l

Eşantion aleatoriu omogenizat

150 mg/l

Eşantion aleatoriu

Carbon organic total (COT)

EN 1484 (1997)1

45 mg/l

Eşantion aleatoriu omogenizat

1)Statele membre pot aplica proceduri echivalente.

2)În scopul verificării, în locul cererii chimice de oxigen (CCO) se poate folosi ca referinţă şi carbonul organic total (COT).

3.Procedurile care utilizează produse care conţin clor nu sunt admisibile.
De asemenea, nu este admisibilă diluarea apelor reziduale menajere pentru reducerea încărcăturii specifice şi, prin urmare, pentru eliminarea acestora.
4.Trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru depozitarea, conservarea, dacă este necesar, şi evacuarea nămolului de canalizare. Măsurile trebuie să includă, de asemenea, un plan de gestionare a nămolului de canalizare.
5.Respectarea valorilor limită prevăzute în tabelul 1 de la alin. 2, lit. a) este confirmată printr-o încercare de tip şi stabilită pe baza unei aprobări de tip. Aprobarea de tip este certificată într-un certificat de aprobare de tip. Înaintea instalării la bord a instalaţiei de tratare a apelor uzate o copie a certificatului de aprobare de tip este transmisă comisiei de inspecţie. La bord se păstrează o copie a certificatului de aprobare de tip, precum şi o copie a registrului parametrilor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord.
6.După instalarea la bord a instalaţiei de tratare a apelor uzate, constructorul efectuează un test de funcţionare înainte de începerea serviciului programat. Instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord se înscrie la punctul 52 din certificatul navei de navigaţie interioară împreună cu următoarele elemente:
a)denumirea;
b)numărul aprobării de tip;
c)numărul de serie;
d)anul de fabricaţie.
7.Orice modificări semnificative aduse unei instalaţii de tratare a apelor uzate de la bord care influenţează tratarea apelor uzate sunt urmate întotdeauna de o încercare specială în conformitate cu art. 18.9 alin. 3.
8.Autoritatea competentă poate apela la un serviciu tehnic cu scopul de a îndeplini sarcinile descrise în prezentul capitol.
9.Instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord trebuie întreţinută în mod regulat în conformitate cu instrucţiunile constructorului cu scopul de a se asigura că este în stare perfectă de funcţionare. La bord se păstrează un carnet de întreţinere care atestă respectivele intervenţii.
Art. 182: Art. 18.02: Cererea de aprobare de tip
Constructorul înaintează autorităţii competente o cerere de aprobare de tip pentru un anumit tip de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord. Cererea este însoţită de un dosar informativ în conformitate cu art. 18.01 alin. 6 şi de un proiect de registru al parametrilor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord în conformitate cu art. 18.00 alin. 9, precum şi de proiectul de manual al constructorului pentru verificarea componentelor şi a parametrilor cu relevanţă pentru tratarea apelor uzate pentru tipul respectiv de instalaţie de tratare a apelor uzate în conformitate cu art. 18.00 alin. 10. În ceea ce priveşte încercarea de tip, constructorul prezintă un prototip de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord.
Dacă în cazul unei cereri de aprobare a unui tip de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord autoritatea competentă constată că cererea înaintată cu privire la prototipul de instalaţie prezentat nu este reprezentativă pentru caracteristicile respectivului tip de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord, astfel cum sunt descrise în anexa nr. 7, secţiunea II, apendicele I a ES-TRIN, se prezintă spre aprobare în conformitate cu alin. 1 un alt prototip, suplimentar dacă este necesar, care urmează să fie desemnat de autoritatea competentă.
O cerere de aprobare de tip pentru o instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord nu poate fi înaintată decât unei singure autorităţi competente. Se înaintează o cerere separată pentru fiecare tip de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord pentru care se solicită aprobarea.
Art. 183: Art. 18.03: Procedura de aprobare de tip
Autoritatea competentă care primeşte cererea eliberează aprobarea de tip pentru toate tipurile de instalaţii de tratare a apelor uzate de la bord care se conformează datelor din dosarul informativ şi care îndeplinesc cerinţele prezentului capitol. Îndeplinirea cerinţelor în cauză va fi examinată în conformitate cu anexa nr. 7, secţiunea IX, a ES-TRIN.
Pentru fiecare tip de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord pe care îl aprobă, autoritatea competentă completează toate punctele relevante din certificatul de aprobare de tip, al cărui model figurează în anexa nr. 7, secţiunea III, a ES-TRIN, colectând sau verificând informaţiile din indexul pachetului informativ. Certificatele de aprobare de tip se numerotează în conformitate cu metoda descrisă în anexa nr. 7, secţiunea IV, a ES-TRIN. Certificatul de aprobare de tip completat şi anexele acestuia se trimit solicitantului.
În cazul în care tipul de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord care trebuie aprobat îşi îndeplineşte funcţia sau prezintă caracteristici specifice numai în relaţie cu alte componente ale construcţiei navale pe care urmează să fie instalat şi, din această cauză, respectarea uneia sau mai multor cerinţe se poate verifica numai atunci când instalaţia respectivă pentru care se solicită aprobarea funcţionează în relaţie cu alte componente, reale sau simulate, ale construcţiei navale, sfera aprobării de tip pentru respectiva instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord trebuie să fie restrânsă în consecinţă. În astfel de cazuri, toate restricţiile de utilizare şi toate cerinţele legate de instalare sunt detaliate în certificatul de aprobare de tip corespunzător instalaţiei în cauză.
Art. 184: Art. 18.04: Modificări ale aprobărilor de tip
(1)Autoritatea competentă care a acordat aprobarea de tip trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că va fi informată în legătură cu orice modificare a elementelor care apar în pachetul informativ.
(2)Cererea de modificare sau de prelungire a unei aprobări de tip trebuie să fie înaintată exclusiv autorităţii competente care a acordat aprobarea de tip iniţială.
(3)În cazul în care caracteristicile instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord descrise în pachetul informativ s-au modificat, autoritatea competentă trebuie:
a)să editeze, dacă este necesar, paginile revizuite din pachetul informativ indicând clar pe fiecare pagină revizuită natura modificării şi data republicării. De fiecare dată când se editează pagini revizuite, indexul pachetului informativ care este ataşat certificatului de aprobare de tip trebuie de asemenea actualizat în mod corespunzător;
b)să elibereze un certificat de aprobare de tip revizuit (cu un număr de prelungire), dacă orice informaţie conţinută de acesta s-a modificat (cu excepţia anexelor sale) sau dacă cerinţele minime ale prezentului capitol s-au schimbat de la data aprobării iniţiale. Certificatul de aprobare revizuit trebuie să indice clar motivul modificării şi data reeliberării.
(4)În cazul în care autoritatea competentă care a eliberat aprobarea de tip consideră că modificarea unui pachet informativ necesită noi probe sau încercări, aceasta trebuie să notifice acest lucru constructorului şi să elibereze documentele menţionate mai sus numai după finalizarea cu succes a noilor probe sau încercări.
Art. 185: Art. 18.05: Conformitatea
Constructorul trebuie să aplice pe fiecare instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord fabricată în conformitate cu aprobarea de tip marcajele indicate în anexa nr. 7, secţiunea I, a ES-TRIN inclusiv numărul aprobării de tip.
În cazul în care aprobarea de tip conţine restricţii de utilizare în conformitate cu art. 18.03 alin. 3, constructorul include informaţii detaliate cu privire la aceste restricţii şi toate cerinţele de instalare pentru fiecare unitate fabricată.
La cerere, constructorul trimite autorităţii competente care a eliberat aprobarea de tip o listă cu numerele de serie ale tuturor instalaţiilor de tratare a apelor uzate de la bordul navelor fabricate în conformitate cu cerinţele prevăzute de prezentul capitol de la data ultimei raportări sau din momentul intrării în vigoare a acestor dispoziţii, în termen de 45 de zile de la finalul fiecărui an calendaristic şi imediat după fiecare dată suplimentară specificată de autoritatea competentă. Lista trebuie să specifice corelaţiile dintre numerele de serie, tipurile corespunzătoare de instalaţii de tratare a apelor uzate de la bord şi numerele aprobărilor de tip. În plus, lista trebuie să conţină şi informaţii specifice, pentru cazurile în care constructorul încetează fabricarea unui tip aprobat de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord. Dacă autoritatea competentă nu solicită ca lista să îi fie trimisă în mod periodic, constructorul trebuie să păstreze datele înregistrate pe o perioadă de minimum 40 de ani.
Art. 186: Art. 18.06: Verificarea numerelor de serie
1.Autoritatea competentă care eliberează o aprobare de tip se asigură că numerele de serie ale instalaţiilor de tratare a apelor uzate de la bordul navelor fabricate în conformitate cu cerinţele din prezentul capitol sunt înregistrate şi verificate. Aceasta poate colabora cu alte autorităţi competente în conformitate cu acest capitol şi cu autorităţile competente ale statelor membre.
2.Se poate efectua o verificare suplimentară a numerelor de serie odată cu verificarea conformităţii producţiei, după cum se prevede la art. 18.07.
3.În ceea ce priveşte verificarea numerelor de serie, constructorul sau reprezentanţii autorizaţi ai acestuia aflaţi în statele membre trebuie să trimită prompt autorităţii competente, atunci când primesc solicitare în acest sens, toate informaţiile necesare referitoare la cumpărătorii lor direcţi, precum şi numerele de serie ale instalaţiilor de tratare a apelor uzate de la bord care au fost raportate ca fiind fabricate în conformitate cu art. 18.05 alin. 3.
4.În cazul în care constructorul nu respectă cerinţele prevăzute la art. 18.05 atunci când autoritatea competentă îi solicită acest lucru, aprobarea tipului de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord poate fi retrasă. În acest caz se utilizează procedura de notificare specificată la art. 18.10 alin. 4.
Art. 187: Art. 18.07: Conformitatea producţiei
1.Autoritatea competentă care eliberează o aprobare de tip se asigură din timp că au fost adoptate măsurile corespunzătoare necesare pentru asigurarea unei verificări eficiente a conformităţii producţiei în legătură cu cerinţele din anexa nr. 7, secţiunea I, a ES-TRIN. Aceasta poate colabora cu alte autorităţi competente în conformitate cu acest capitol şi cu autorităţile competente ale statelor membre.
2.Autoritatea competentă care a acordat o aprobare de tip se asigură că măsurile specificate la alin. 1 referitoare la dispoziţiile din anexa nr. 7, secţiunea I, a ES-TRIN sunt în continuare suficiente şi că fiecare instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord care a primit un număr de aprobare de tip în conformitate cu cerinţele din prezentul capitol corespunde în continuare descrierii din certificatul de aprobare de tip şi din anexele acestuia pentru tipul aprobat de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord. Aceasta poate colabora cu alte autorităţi competente în conformitate cu acest capitol şi cu autorităţile competente ale statelor membre.
3.Autoritatea competentă poate recunoaşte încercările comparabile efectuate de alte autorităţi competente ca fiind echivalente cu dispoziţiile de la alin. 1 şi 2.
Art. 188: Art. 18.08: Neconformitatea cu tipul aprobat de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord
Se consideră neconforme cu tipul aprobat de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord cazurile de abateri de la caracteristicile din certificatul de aprobare de tip sau, după caz, de la pachetul informativ, care nu au fost aprobate în conformitate cu art. 18.04 alin. 3 de autoritatea competentă care a eliberat aprobarea de tip.
În cazul în care autoritatea competentă care a eliberat aprobarea de tip constată că instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord nu este conformă cu tipul de instalaţie pentru care a eliberat aprobarea, aceasta trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că instalaţiile de tratare a apelor uzate de la bord aflate în producţie sunt din nou conforme cu tipul aprobat de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord. Autoritatea competentă care a constatat neconformitatea trebuie să informeze pe celelalte autorităţi competente cu privire la măsurile adoptate care pot să ajungă până la retragerea aprobării de tip.
În cazul în care o autoritate competentă poate demonstra că instalaţiile de tratare a apelor uzate de la bord care poartă un număr de aprobare de tip nu sunt conforme cu tipul de instalaţie aprobat, aceasta poate solicita autorităţii competente care a eliberat aprobarea de tip să verifice dacă instalaţiile de tratare a apelor uzate aflate în producţie sunt conforme cu tipul aprobat. Astfel de măsuri trebuie luate în termen de şase luni de la data solicitării.
Art. 189: Art. 18.09: Măsurarea eşantioanelor aleatorii/Încercarea specială
1._
(1)În termen de maximum trei luni de la darea în exploatare a construcţiei navale sau în cazul modernizării instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord după instalarea acesteia şi după efectuarea încercării de funcţionare corespunzătoare, autoritatea competentă prelevează un eşantion aleatoriu pe parcursul exploatării navei de pasageri cu scopul de a verifica valorile prevăzute în tabelul 2 de la art. 18.01 alin. 2.
(2)Autoritatea competentă desfăşoară, la intervale neregulate, verificări ale funcţionalităţii instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord prin măsurarea unor eşantioane aleatorii cu scopul de a verifica valorile prevăzute în tabelul 2 de la art. 18.01 alin. 2.
(3)În cazul în care autoritatea competentă constată că valorile măsurătorilor unor eşantioane aleatorii nu respectă valorile prevăzute în tabelul 2 de la art. 18.01 alin. 2, aceasta poate solicita:
a)remedierea defectelor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord pentru a se asigura funcţionarea corespunzătoare a acesteia;
b)restabilirea conformităţii instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord cu tipul aprobat; sau
c)efectuarea unei încercări speciale în conformitate cu alin. 3.
(4)În urma remedierii neconformităţilor şi după restabilirea conformităţii instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord cu tipul aprobat, autoritatea competentă poate efectua noi măsurători ale unor eşantioane aleatorii.
(5)În cazul în care defecţiunile nu sunt remediate sau dacă nu se restabileşte conformitatea instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord cu specificaţiile aprobării de tip, autoritatea competentă sigilează instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord şi solicită comisiei de inspecţie să specifice acest lucru la punctul 52 din certificatul navei de navigaţie interioară.
2.Eşantioanele aleatorii se măsoară în conformitate cu specificaţiile din tabelul 2 de la art. 18.01 alin. 2.
3.În cazul în care autoritatea competentă constată discrepanţe în privinţa instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord, care indică o abatere de la aprobarea de tip, autoritatea competentă efectuează o încercare specială pentru a stabili stadiul curent al instalaţiei respective în raport cu componentele specificate în registrul parametrilor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord, calibrarea şi stabilirea parametrilor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord.
În cazul în care autoritatea competentă concluzionează că instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord nu este conformă cu tipul aprobat, aceasta poate adopta următoarele măsuri:
a)să solicite:
(aa)restabilirea conformităţii instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord; sau
(bb)modificarea în consecinţă a aprobării de tip în conformitate cu art. 18.04; sau
b)să dispună alte măsurători în conformitate cu specificaţiile încercării prevăzute în anexa nr. 7, secţiunea IX a ES-TRIN.
Dacă conformitatea nu este restabilită, dacă aprobarea de tip nu este modificată în consecinţă sau dacă se constată, în urma efectuării măsurătorilor în conformitate cu lit. b), că nu se respectă valorile limită prevăzute în tabelul 1 de la art. 18.01 alin. 2, lit. a) autoritatea competentă sigilează instalaţia de tratare a apelor uzate de la bord şi solicită comisiei de inspecţie să specifice acest lucru la punctul 52 din certificatul navei de navigaţie interioară.
4.Încercările menţionate la alin. 3 se efectuează pe baza manualului constructorului pentru verificarea componentelor şi a parametrilor instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord cu relevanţă pentru tratarea apelor uzate. Manualul, care trebuie redactat de constructor şi aprobat de autoritatea competentă, specifică componentele cu relevanţă pentru tratarea apelor uzate, precum şi setările, criteriile de dimensionare şi parametrii care trebuie aplicaţi pentru a se asigura că se respectă în permanenţă valorile prevăzute în tabelele 1 şi 2 de la art. 18.01 alin. 2. Manualul include cel puţin următoarele informaţii:
a)o specificaţie a tipului de instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord însoţită de o descriere a proceselor şi de o indicaţie referitoare la eventuala necesitate de a instala tancurile de stocare a apelor reziduale în amonte faţă de instalaţie;
b)o listă cu componentele specifice tratării apelor uzate;
c)criteriile de proiectare şi de dimensionare, specificaţiile şi reglementările de dimensionare aplicate;
d)o reprezentare schematică a instalaţiei de tratare a apelor uzate de la bord însoţită de elementele de identificare ale componentelor aprobate cu relevanţă pentru tratarea apelor uzate, (de exemplu, numerele pieselor de pe componente).
5.O instalaţie de tratare a apelor uzate de la bord care a fost sigilată în conformitate cu alin. 3, a treia frază, poate fi repusă în funcţiune doar după efectuarea unei încercări speciale, în conformitate cu alin. 3 primul paragraf.
Art. 1810: Art. 18.10: Autorităţile competente şi serviciile tehnice
Serviciile tehnice responsabile pentru îndeplinirea obligaţiilor prevăzute în prezentul capitol. trebuie să respecte standardul european privind cerinţele generale privind competenţa laboratoarelor de încercare şi calibrare (EN ISO/IEC 17025:2005), luând în considerare următoarele cerinţe:
a)constructorii instalaţiilor de tratare a apelor uzate de la bord nu pot fi recunoscuţi drept servicii tehnice;
b)în sensul prezentului capitol, un serviciu tehnic poate, cu acordul autorităţii competente, să folosească instalaţii din afara propriului laborator.