Actul din 2024 Schemă de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare

M.Of. 387

În vigoare
Versiune de la: 28 Aprilie 2025
Actul din 2024 Schemă de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare
Dată act: 5-apr-2024
Emitent: Ministerul Energiei
CAPITOLUL I:Introducere
Art. 1
(1)Se instituie o schemă de ajutor de stat investiţional, conform prevederilor art. 41 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea art. 107 şi 108 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Regulamentul, bazată pe procedură de ofertare concurenţială, pentru sprijinirea investiţiilor în producerea energiei electrice din surse regenerabile, în scopul creşterii ponderii surselor regenerabile de energie în mixul total de energie şi al reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
(2)Sprijinul acordat în cadrul acestei scheme se încadrează în sprijinul prevăzut de articolul 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, ale cărei norme sunt stabilite de Comisia Europeană prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1001 din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte funcţionarea Fondului pentru modernizare care sprijină investiţiile în vederea modernizării sistemelor energetice şi a îmbunătăţirii eficienţei energetice a anumitor state membre.
Art. 2
(1)Prezenta schemă contribuie la implementarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, precum şi a celor specifice din reglementările Uniunii Europene şi naţionale, ale strategiilor şi documentelor de politici publice naţionale şi europene.
(2)Prin prezenta schemă de ajutor de stat este vizată sprijinirea investiţiilor în producţia de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum, respectiv: eolian, solar sau hidro.
CAPITOLUL II:Obiectivul schemei
Art. 3
Sprijinul financiar în cadrul prezentei scheme este acordat pentru investiţii destinate producţiei de energie electrică pentru autoconsum din sursele regenerabile de energie, menţionate la art. 2 alin. (2), fără instalaţii de stocare, contribuind la atingerea obiectivelor asumate de România în cadrul Planului naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice 2021-2030 (PNIESC), la obiectivele Pactului verde european, precum şi la angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris şi obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU.
CAPITOLUL III:Necesitatea implementării schemei
Art. 4
Implementarea prezentei scheme va contribui la realizarea următoarelor obiective:
a)reducerea emisiilor de carbon în atmosferă, generate de sectorul energetic, prin înlocuirea unei părţi din cantitatea de combustibili fosili consumaţi în fiecare an - cărbune, gaz natural;
b)o economie mai eficientă din punctul de vedere al utilizării surselor, mai ecologică şi mai competitivă, conducând la dezvoltarea durabilă, care se bazează, printre altele, pe un nivel înalt de protecţie şi pe îmbunătăţirea calităţii mediului;
c)atingerea obiectivelor Uniunii Europene privind producţia de energie din surse regenerabile prevăzute în Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile;
d)implementarea programelor-cheie stabilite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023;
e)atingerea obiectivelor din Planul naţional integrat în domeniul energiei şi schimbărilor climatice 2021-2030, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1076/2021 privind ponderea globală de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie;
f)creşterea producţiei de energie electrică din surse regenerabile, contribuind la obiectivele Pactului verde european ca strategie de creştere sustenabilă a Europei şi combaterea schimbărilor climatice în concordanţă cu angajamentele Uniunii de a pune în aplicare Acordul de la Paris şi obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU;
g)creşterea ponderii energiei regenerabile în totalul consumului de energie primară, ca rezultat al investiţiilor de creştere a puterii instalate de producere a energiei electrice din sursele regenerabile de energie menţionate la art. 2 alin. (2);
h)atingerea obiectivului privind neutralitatea climatică, prevăzut în Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 iunie 2021 de stabilire a cadrului pentru atingerea neutralităţii climatice şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 şi (UE) 2018/1999 ("Legea europeană a climei"), referitor la asigurarea, până cel târziu în 2050, a unui echilibru la nivelul Uniunii între emisiile şi absorbţiile de gaze cu efect de seră care sunt reglementate în dreptul Uniunii, astfel încât să se ajungă la zero emisii nete până la acea dată;
i)decongestionarea sistemului energetic naţional prin utilizarea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice;
j)punerea în aplicare a iniţiativei emblematice Accelerarea (Power-up) din Strategia anuală pentru 2021 privind creşterea durabilă, care are ca obiectiv dezvoltarea şi utilizarea surselor regenerabile de energie EUR-Lex-52020DC0575-EN-EUR-Lex (europa.eu).
CAPITOLUL IV:Domeniul de aplicare
Art. 5
(1)Schema de ajutor de stat bazată pe procedură de ofertare concurenţială se adresează societăţilor şi regiilor autonome legal constituite în conformitate cu legislaţia naţională sau în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărei naţionalitate o deţin, înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) din România până la data primei plăţi din ajutorul de stat acordat în cadrul prezentei scheme, şi care au depus la Ministerul Energiei cererea de finanţare în cadrul procedurii de ofertare concurenţială pentru acordarea unui ajutor de stat pentru realizarea, pe teritoriul României, a unei capacităţi de producţie de energie din una dintre sursele prevăzute la art. 2 alin. (2), înaintea demarării lucrărilor, conform cerinţelor din Ghidul solicitantului pentru măsura Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei produse din surse regenerabile pentru autoconsum, aferentă Fondului pentru modernizare în România, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, definit conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023.
(2)Prezenta schemă bazată pe procedură de ofertare concurenţială se aplică pentru proiectele care vizează:
a)realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse eoliene;
b)realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse solare (sub 5 MW inclusiv şi peste 5 MW);
c)realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse hidro.
(3)Prezenta schemă bazată pe procedură de ofertare concurenţială se aplică numai instalaţiilor noi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, fără finanţarea capacităţilor de stocare a energiei.
(4)Furnizorul ajutorului de stat în temeiul prezentei scheme este Ministerul Energiei.
Art. 6
(1)Nu sunt eligibili solicitanţii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, respectiv activităţi specifice codului CAEN 03, conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Regulament.
(2)Nu sunt eligibili solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC activităţi principale specifice următoarelor coduri CAEN:
- cod CAEN 01 - Agricultură, vânătoare şi servicii anexe;
- cod CAEN 10 - Industria alimentară;
- cod CAEN 11 - Fabricarea băuturilor.
(3)Solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC ca activităţi secundare activităţi specifice codurilor CAEN 01, 10 şi 11 sunt eligibili în următoarele condiţii:
- să dovedească fie separarea activităţilor, fie o distincţie între costuri, astfel încât activităţile desfăşurate în aceste sectoare să nu beneficieze de ajutoarele acordate în temeiul măsurii «Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum»;
- să nu solicite finanţare în cadrul Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 70/2023, cu modificările şi completările ulterioare, gestionată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

CAPITOLUL V:Definiţii
Art. 7
(1)În sensul prezentei scheme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:
a)procedură de ofertare concurenţială - un proces de licitaţie competitiv care respectă următoarele caracteristici:
(i)este deschis, clar, transparent şi nediscriminatoriu, bazat pe criterii de eligibilitate şi selecţie obiective, definite ex ante în conformitate cu obiectivul măsurii, pentru minimizarea riscului licitaţiei strategice;
(ii)criteriile sunt publicate cu cel puţin şase săptămâni înainte de termenul-limită de depunere a cererilor de finanţare pentru a permite o concurenţă efectivă;
(iii)bugetul sau volumul aferent procesului de licitaţie reprezintă o constrângere obligatorie, deoarece se poate aştepta ca nu toţi ofertanţii să primească ajutor;
(iv)numărul preconizat de ofertanţi este suficient pentru a asigura o concurenţă efectivă; proiectarea proceselor de licitaţie subscrise în timpul implementării acestei scheme este corectată pentru a restabili concurenţa efectivă în procesele de licitaţie ulterioare sau cât mai curând posibil;
(v)ajustările ex post ale rezultatului procesului de licitaţie (cum ar fi negocierile ulterioare privind rezultatele licitaţiei sau raţionalizarea) sunt excluse, pentru a nu submina eficienţa rezultatului procesului;
b)energie din surse regenerabile - energia generată de instalaţii care utilizează exclusiv surse regenerabile de energie, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. (1) din Directiva 2018/2001/EU privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, precum şi cota, din punctul de vedere al valorii calorice, a energiei produse din surse regenerabile de energie în instalaţii hibride care utilizează şi surse convenţionale de energie, şi include energia electrică regenerabilă utilizată pentru umplerea sistemelor de stocare conectate în spatele contorului (instalat în comun sau ca supliment la instalaţia regenerabilă), dar exclude energia electrică produsă ca urmare a sistemelor de stocare;
c)costuri eligibile - sunt reprezentate de costurile de investiţii în capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, costuri prevăzute în anexa nr. 3: costurile de operare nu sunt eligibile;
d)data acordării ajutorului - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului în conformitate cu regimul juridic naţional aplicabil, indiferent de data la care ajutorul se plăteşte întreprinderii respective;
e)demararea lucrărilor - fie demararea lucrărilor de construcţii în cadrul investiţiei, fie primul angajament cu caracter juridic obligatoriu de comandă pentru echipamente sau oricare alt angajament prin care investiţia devine ireversibilă, în funcţie de care are loc primul. Cumpărarea de terenuri şi lucrările pregătitoare, cum ar fi obţinerea avizelor/autorizaţiilor şi realizarea studiilor de fezabilitate, nu sunt considerate drept demarare a lucrărilor. În cazul preluărilor de întreprinderi, demararea lucrărilor corespunde datei dobândirii activelor direct legate de unitatea preluată;
f)efect stimulativ - prezentarea de către beneficiar furnizorului de ajutor de stat a unei cereri de ajutor scrise înainte de demararea lucrărilor la proiectul sau la activitatea respectivă;
g)intensitatea ajutorului - valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor sau a altor taxe;
h)surse regenerabile de energie electrică finanţate în cadrul schemei - surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro.
(2)Termenii microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi întreprindere mare au semnificaţia dată de Regulament.
CAPITOLUL VI:Beneficiarii
Art. 8
(1)Potenţialii beneficiari pot fi operatorii economici deja existenţi sau nou-înfiinţaţi - microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii, dar şi întreprinderi mari, inclusiv regii autonome, legal constituite în conformitate cu legislaţia naţională sau în conformitate cu legislaţia specifică din statul membru a cărui naţionalitate o deţin şi înregistrate la ONRC în România până la data primei plăţi din ajutorul de stat acordat în cadrul prezentei scheme, ale căror proiecte pentru construirea pe teritoriul României de noi capacităţi de producţie a energiei din sursele regenerabile de energie pentru autoconsum menţionate la art. 2 alin. (2) au fost selectate drept câştigătoare în baza unei proceduri de ofertare concurenţială.
(2)Autoconsumul în cadrul societăţii sau grupului de societăţi/regii autonome se referă la energia consumată din producţia totală, care trebuie să reprezinte minimum 70% din producţia centralei regenerabile finanţate.
Art. 9
Potenţialii beneficiari pot depune unul sau mai multe proiecte numai individual, în limita sumei de 20.000.000 euro/pe întreprindere, pe proiect de investiţii.
Art. 10
Cererea de finanţare în cadrul procedurii de ofertare concurenţială conţine cel puţin următoarele informaţii:
a)denumirea ofertantului şi dimensiunea întreprinderii;
b)descrierea proiectului, inclusiv data începerii şi a finalizării acestuia;
c)obiectivele proiectului, indicatorii şi rezultatele aşteptate;
d)localizarea proiectului;
e)bugetul proiectului;
f)cheltuielile proiectului (eligibile şi neeligibile);
g)valoarea ajutorului de stat solicitat pentru proiect, inclusiv valoarea ajutorului de stat în euro/MW, valoare ce va reprezenta unul dintre criteriile de selecţie în cadrul procedurii de ofertare concurenţială.
CAPITOLUL VII:Condiţii de eligibilitate a beneficiarilor
Art. 11
(1)La momentul depunerii cererii de finanţare, beneficiarii schemei trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a)se încadrează în categoria beneficiarilor eligibili, în funcţie de acţiunile finanţabile prevăzute la art. 5;
b)sunt întreprinderi legal constituite şi înregistrate în conformitate cu legislaţia în domeniu;
c)nu sunt în incapacitate de plată/în stare de insolvenţă conform prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
d)nu sunt în stare de faliment, lichidare, nu au afacerile conduse de un administrator judiciar sau activităţile lor comerciale nu sunt suspendate ori nu fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau sunt într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori nu fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
e)şi-au îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat;
f)nu sunt declaraţi într-o situaţie gravă de încălcare a prevederilor legislaţiei privind achiziţiile publice şi/sau a obligaţiilor asumate printr-un contract/acord de finanţare din fonduri publice;
g)solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului nu a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata;
h)solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului nu a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;
i)nu fac obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenţei, a Comisiei Europene, a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instanţei, prin care un ajutor de stat/de minimis a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă;
j)demonstrează capacitate tehnică şi financiară pentru susţinerea activităţilor proiectului;
k)nu se încadrează în categoria întreprinderilor aflate în dificultate, astfel cum sunt definite la art. 2 pct. 18 din Regulament.
(2)Beneficiarul îndeplineşte şi alte condiţii specificate în Ghidul solicitantului, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.
(3)Potenţialul beneficiar trebuie să dea o declaraţie pe propria răspundere privind încadrarea întreprinderii, conform prevederilor anexei I la Regulament, în una din categoriile: microîntreprindere, întreprindere mică, mijlocie sau mare, cu excepţia regiilor autonome.
CAPITOLUL VIII:Condiţii de eligibilitate a proiectelor
Art. 12
(1)La momentul depunerii cererii de finanţare, proiectele trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de eligibilitate:
a)proiectul este implementat pe teritoriul României;
b)proiectul trebuie să vizeze una dintre următoarele acţiuni:
(i)realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse eoliene;
(ii)realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse solare (sub 5 MW inclusiv şi peste 5 MW);
(iii)realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse hidro;
c)valoarea ajutorului de stat acordat în cadrul schemei pe MW instalat este de maximum:
- energie eoliană
-> 700.000 euro/MW - pentru toate capacităţile instalate;
- energie solară
-> 450.000 euro/MW - pentru capacităţi instalate de până la 5 MW (inclusiv);
-> 360.000 euro/MW - pentru capacităţi instalate mai mari de 5 MW;
- energie hidro
-> 1805000 euro/MW - pentru toate capacităţile instalate.
(2)Proiectul îndeplineşte, pe lângă condiţiile de eligibilitate menţionate la alin. (1), şi condiţiile specificate în Ghidul solicitantului, care nu aduc atingere prevederilor în materie de ajutor de stat.
(3)Nu sunt eligibile proiectele care sunt propuse pentru a înlocui capacităţi mai vechi de producere de energie electrică din sursele regenerabile menţionate la art. 2 alin. (2) şi nici proiectele care nu au prevăzut un autoconsum de minimum 70% din producţia centralei regenerabile finanţate.
(4)Proiectul respectă principiul "efectului stimulativ" conform prevederilor art. 6 din Regulament.
(5)Perioada de implementare a proiectelor se încadrează în perioada de eligibilitate a cheltuielilor, respectiv între data la care solicitantul depune oferta pentru finanţare la Ministerul Energiei şi data de finalizare a investiţiei prevăzută în procedura de ofertare concurenţială, cu respectarea principiului "demararea lucrărilor".
(6)Proiectul nu a mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, cu excepţia studiilor preliminare - studiul de prefezabilitate, analiza geotopografică, studiul de fezabilitate, proiectul tehnic, detaliile de execuţie -, şi condiţionat de faptul ca acestea să nu fie solicitate pentru finanţare în temeiul prezentei scheme de ajutor.
(7)Valoarea ajutorului de stat solicitat nu depăşeşte 20.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii (echivalent în lei la cursul InforEuro din luna anterioară deschiderii procedurii de ofertare concurenţială).
Art. 13
Prezenta schemă intră în vigoare la data publicării ordinului de aprobare a schemei de ajutor de stat în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se aplică până la data de 31 decembrie 2026.
CAPITOLUL X:Bugetul schemei şi numărul estimat de beneficiari
Art. 14
(1)Bugetul total estimat al schemei este echivalentul în lei al sumei de 415.000.000 euro şi reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare, fiind defalcat astfel:

Acţiune

Buget

(euro)

Realizarea capacităţilor noi de producere de energie electrică din surse regenerabile de energie eoliană, solară sau hidro

415.000.000

Pentru energie eoliană 30.000.000 euro

Pentru toate capacităţile

30.000.000

Pentru energie solară 360.000.000 euro, din care

Sub 5 MW (inclusiv)

216.000.000

Peste 5 MW

144.000.000

Pentru energie hidro 25.000.000 euro

Pentru toate capacităţile

25.000.000

(2)Bugetul mediu anual al întregii scheme nu va depăşi 150.000.000 euro.
(3)Bugetul schemei reflectă sumele alocate prin Fondul pentru modernizare Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei.
(4)Alocarea bugetară şi operaţiunile financiare derulate în vederea utilizării fondurilor prevăzute la alin. (1) se fac în conformitate cu prevederile cadrului legal aplicabil pentru gestionarea Fondului pentru modernizare în România.
(5)Alocarea bugetară, aşa cum este defalcată conform alin. (1), poate suferi modificări ale bugetelor stabilite, fără afectarea valorii totale, în cazul în care nu există interes pentru o resursă regenerabilă.
Art. 15
Din perspectiva bugetului alocat, numărul estimat de beneficiari de ajutor de stat în cadrul prezentei scheme bazate pe procedură de ofertare concurenţială este de aproximativ 106.
CAPITOLUL XI:Modalitatea de acordare a ajutorului de stat
Art. 16
Măsurile de sprijin acordate beneficiarilor pentru realizarea de investiţii constau în acordarea de alocări financiare nerambursabile din Fondul pentru modernizare.
CAPITOLUL XII:Valoarea maximă a finanţării nerambursabile (intensitatea ajutorului de stat)
Art. 17
(1)Ajutorul maxim care se poate acorda pentru un proiect de investiţii nu poate depăşi 20.000.000 euro pe întreprindere, pe proiect de investiţii. Ajutorul se acordă sub formă de finanţare nerambursabilă, prin rambursarea cheltuielilor eligibile efectuate.
(2)Intensitatea maximă a ajutorului de stat acordat prin prezenta schemă bazată pe procedură de ofertare concurenţială, întemeiată pe criterii clare, transparente şi nediscriminatorii, este de până la 100% din cheltuielile eligibile prevăzute în anexa nr. 3.
Art. 18
Diferenţa până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuţie financiară pentru diferenţa până la totalul costurilor eligibile fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.
CAPITOLUL XIII:Cheltuielile eligibile
Art. 19
(1)Prevederile prezentului capitol sunt în concordanţă cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar de implementare şi gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, în măsura în care acestea din urmă sunt mai restrictive decât prevederile specifice ajutorului de stat.
(2)Cheltuielile eligibile sunt reprezentate de costurile de investiţie, astfel cum sunt prevăzute în anexa nr. 3. Costurile de operare nu sunt eligibile.
(3)Ulterior încheierii contractului de finanţare, beneficiarul nu va mai putea primi finanţări din alte surse publice pentru aceleaşi cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancţiunea rezilierii contractului de finanţare şi a returnării sumelor rambursate.
CAPITOLUL XIV:Efectul stimulativ
Art. 20
(1)Prezenta schemă se aplică numai ajutoarelor care au efect stimulativ.
(2)Se consideră că ajutoarele au efect stimulativ dacă întreprinderea adresează autorităţii responsabile de administrarea prezentei scheme o ofertă pentru acordarea ajutorului de stat înaintea demarării lucrărilor. Această ofertă conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 10.
(3)Dacă demararea lucrărilor are loc anterior îndeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2), coroborat cu art. 7 alin. (1) lit. e), întregul proiect nu va mai fi eligibil pentru ajutor.
CAPITOLUL XV:Reguli privind cumulul ajutoarelor de stat
Art. 21
(1)Pentru acelaşi beneficiar şi aceleaşi cheltuieli eligibile, ajutorul de stat pentru investiţie acordat prin prezenta schemă nu se poate cumula cu niciun alt ajutor de stat acordat, inclusiv de minimis.
(2)Furnizorul de ajutor de stat monitorizează ajutoarele acordate în baza prezentei scheme pentru a nu depăşi intensitatea maximă admisă.
CAPITOLUL XVI:Modalitatea de derulare a schemei de ajutor de stat
Art. 22
(1)Furnizorul ajutorului de stat lansează procedura de ofertare concurenţială pentru selecţia proiectelor ce vor beneficia de finanţare, stabileşte condiţiile de eligibilitate şi de selecţie în cadrul procedurii de ofertare concurenţială şi semnează contracte de finanţare cu beneficiarii de ajutor de stat.
(2)Procedura de implementare şi derulare a schemei se desfăşoară în conformitate cu prevederile din Ghidul solicitantului aferente Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei.
(3)Furnizorul schemei de ajutor de stat va acorda ajutorul după ce va verifica, pe baza Cererii de finanţare depuse de beneficiar, îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate şi de selecţie prevăzute în schemă, precum şi anexele nr. 1 şi 2.
(4)Perioada de depunere a propunerilor de proiecte pentru producţia de energie electrică din surse regenerabile pentru autoconsum, menţionate la art. 2 alin. (2), în cadrul procedurii de ofertare concurenţială va fi anunţată pe pagina oficială de internet a Ministerului Energiei, la adresa: www.energie.gov.ro.
(5)Pentru a beneficia de prevederile prezentei scheme solicitanţii vor încărca în platforma informatică dedicată Fondului pentru modernizare cererea de finanţare, anexele acesteia şi alte documente solicitate prin Ghidul solicitantului.
(6)Pentru a beneficia de prevederile prezentei scheme, solicitanţii vor demara investiţia ulterior depunerii cererii de finanţare, iar punerea în funcţiune se va realiza ulterior semnării contractului de finanţare, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2026.
(7)Furnizorul de ajutor de stat semnează contracte de finanţare cu beneficiarii de ajutor de stat în urma unei proceduri de ofertare concurenţială, după parcurgerea celor două etape ale procesului de evaluare, respectiv:
a)Evaluarea preliminară tehnico-economică a cererii de finanţare
Evaluarea preliminară tehnico-economică a cererii de finanţare va fi realizată de Comisia de selecţie constituită la nivelul furnizorului de ajutor de stat, în conformitate cu Grila de evaluare tehnico-economică, prevăzută în anexa nr. 2.
În urma verificării costurilor eligibile prevăzute în anexa nr. 3, se obţine valoarea maximă a costurilor eligibile aferente proiectului, în funcţie de care beneficiarul stabileşte cuantumul ajutorului de stat solicitat pentru cererea de finanţare depusă, care trebuie să fie mai mic sau egal cu valoarea costurilor eligibile ale proiectului.
Conform criteriilor din Grila de evaluare tehnico-economică a cererilor de finanţare (anexa nr. 2), punctajul este defalcat după cum urmează:
- pentru criteriul 1. Cuantum ajutor de stat solicitat pentru proiect din cheltuielile eligibile/MW instalat de producţie - maximum 90 de puncte cererea de finanţare care va avea cea mai mică valoare a ajutorului de stat solicitat şi zero puncte cererea de finanţare care va avea cea mai mare valoare a ajutorului de stat solicitat, cu descreşterea liniară a punctajului pentru valorile intermediare ale ajutorului de stat solicitat;
- pentru criteriul 2. Predictibilitatea producţiei pentru SEN - 10 puncte pentru proiectele care prevăd capacităţi de stocare a energiei pentru o perioadă de minimum 12 minute.
În urma evaluării tehnico-economice, cererea de finanţare va primi un punctaj între 0 şi 100 de puncte.
Cererile de finanţare vor fi ordonate în funcţie de punctajul obţinut în această etapă, începând de la cele cu punctajul cel mai mare.
La finalizarea acestei etape se va întocmi o listă provizorie cuprinzând cererile de finanţare depuse, ordonate în funcţie de punctajul obţinut pentru cele două criterii de selecţie prevăzute la prezenta etapă.
Clasamentul este provizoriu, având în vedere faptul că punctajul se realizează în funcţie de elementele transmise în cererile de finanţare. Pentru respectarea principiului transparenţei, lista provizorie se va publica pe pagina web a Ministerului Energiei: http://energie.gov.ro.
Proiectele vor fi evaluate în continuare din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, în ordinea în care acestea au fost prevăzute în lista provizorie publicată pe site-ul Ministerului Energiei, până la epuizarea bugetului.
b)Verificarea conformităţii administrative şi a eligibilităţii ofertei
Comisia de selecţie constituită la nivelul furnizorului de ajutor de stat va verifica conformitatea administrativă şi eligibilitatea cererii de finanţare, în baza Grilei de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii cererii de finanţare, prevăzută în anexa nr. 1.
În situaţia în care, în urma verificărilor administrative se modifică punctajul acordat unei cereri de finanţare, aceasta va fi repoziţionată în clasamentul provizoriu.
Pentru fiecare cerere de finanţare admisă, după finalizarea analizei din cele două etape menţionate se va trece în etapa de precontractare şi ulterior în etapa de contractare.
Ulterior finalizării evaluării şi soluţionării contestaţiilor, Ministerul Energiei va publica pe pagina sa web http://energie.gov.ro lista cuprinzând clasamentul final, respectiv lista proiectelor admise şi lista proiectelor respinse.
(8)Furnizorul de ajutor de stat acordă ajutorul de stat după semnarea contractelor de finanţare cu beneficiarii selectaţi în urma parcurgerii celor două etape ale procesului de evaluare menţionate la alin. (7) în cadrul procedurii de ofertare concurenţială.
CAPITOLUL XVII:Reguli privind publicarea, informarea, raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de stat
Art. 23
În vederea asigurării transparenţei şi a unui control eficient al ajutoarelor de stat, în conformitate cu art. 3 din Regulamentul (UE) nr. 994/1998, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 733/2013 al Consiliului din 22 iulie 2013, furnizorul de ajutor de stat aplică prevederile referitoare la procedura de informare şi de avizare prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 24
Prezenta schemă şi ordinul ministrului energiei de aprobare a acesteia se publică integral în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 25
Furnizorul de ajutor de stat transmite Consiliului Concurenţei un rezumat al informaţiilor referitoare la prezenta schemă, în forma prevăzută la anexa II a Regulamentului, în vederea transmiterii la Comisia Europeană în maximum 20 de zile lucrătoare de la adoptarea schemei.
Art. 26
Ministerul Energiei, în calitate de administrator şi furnizor al prezentei scheme de ajutor de stat, are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat şi de minimis, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 441/2022, precum şi datele şi informaţiile necesare pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
Art. 27
Beneficiarii sunt obligaţi să raporteze, în conformitate cu prevederile Contractului de finanţare, stadiul realizării lucrărilor, precum şi să furnizeze alte informaţii suplimentare, la cererea furnizorului de ajutor de stat.
Art. 28
(1)Furnizorul de ajutor de stat este obligat să păstreze toate informaţiile referitoare la ajutoarele acordate în cadrul schemei de ajutor de stat (documentele justificative aferente ajutorului de stat acordat) pentru o perioadă de 10 ani începând de la data acordării ultimului ajutor.
(2)Beneficiarii ajutorului de stat sunt obligaţi să păstreze, pentru o perioadă de 10 ani începând de la data ultimului ajutor acordat în cadrul schemei, toate documentele necesare şi să ţină o evidenţă specifică a ajutorului de care au beneficiat conform prezentei scheme. Beneficiarii sunt obligaţi să pună la dispoziţia autorităţii de implementare a schemei de ajutor de stat sau a Consiliului Concurenţei aceste informaţii ori de câte ori le sunt solicitate.
Art. 29
Furnizorul de ajutor de stat transmite Consiliului Concurenţei orice informaţie solicitată cu privire la prezenta schemă de ajutor de stat.
Art. 30
Furnizorul de ajutor de stat transmite Consiliului Concurenţei raportări anuale cu privire la implementarea schemei în conformitate cu Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat şi de minimis, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 441/2022, şi cu Regulamentul (CE) nr. 794/2004 privind punerea în aplicare a Regulamentului Consiliului (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a art. 93 din Tratatul CE.
Art. 31
Furnizorul de ajutor de stat monitorizează respectarea condiţiilor şi criteriilor de eligibilitate prevăzute în prezenta schemă pe toată durata de derulare a acesteia şi are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare şi de a dispune măsurile care se impun, iar, în situaţia în care furnizorul constată că beneficiarii nu au respectat prevederile schemei de ajutor de stat, solicită acestora rambursarea ajutorului de stat primit, la care se adaugă dobânda aferentă, conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor din Regulamentul (UE) 2015/1589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE. Recuperarea ajutoarelor de stat se realizează potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 32
Ministerul Energiei, în calitate de furnizor şi administrator al schemei de ajutor de stat, are obligaţia încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a prezentei scheme, a contractelor de finanţare, a plăţilor efectuate şi a eventualelor recuperări, în termenele prevăzute de art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 33
Informaţiile prevăzute în anexa III la Regulamentul privind fiecare ajutor individual care depăşeşte echivalentul în lei a 100.000 euro vor fi publicate pe pagina naţională www.ajutordestat.ro.
Art. 34
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta schemă de ajutor de stat.
ANEXA nr. 1:GRILĂ de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii cererilor de finanţare
Sistem de notare: DA, NU, NA (Nu este cazul.)

Criteriu

DA/NU/NA

Observaţii

Conformarea formală cu toate cerinţele specifice formulate în Ghidul solicitantului:

1. Cererea de finanţare a fost încărcată în platforma electronică şi are toate secţiunile completate?

2. Cererea de finanţare include toate anexele obligatorii, în formatul solicitat prin Ghidul solicitantului?

3. Declaraţia unică este semnată de reprezentantul legal, datată şi încărcată în platformă, conform Ghidului solicitantului?

4. Declaraţia unică cuprinde informaţii referitoare la colectarea şi furnizarea datelor privind beneficiarul real?

5. Declaraţia privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat (anexa 1.a la Ghidul solicitantului) a fost încărcată în platforma electronică şi completată, datată şi semnată cu numele complet al persoanei semnatare?

6. Declaraţia privind conflictul de interese pentru responsabilul de proiect a fost încărcată în platforma electronică şi completată, datată şi semnată cu numele complet al persoanei semnatare (anexa 9 la Ghidul solicitantului)?

7. Declaraţia privind tipul întreprinderii a fost încărcată în platforma electronică şi completată, datată şi semnată cu numele complet al persoanei semnatare (anexa 8 la Ghidul solicitantului)?

NOTĂ:

Regiile autonome nu trebuie să depună această declaraţie.

8. Declaraţia/ile de inactivitate depuse la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a/au fost încărcată/e în platforma electronică (doar pentru întreprinderile care nu au desfăşurat activitate în unul din ultimii 3 ani) ?

9. Declaraţia pe propria răspundere cu privire la neîncadrarea în categoria "întreprindere în dificultate" (anexa 6 la Ghidul solicitantului) a fost încărcată în platforma electronică şi completată, datată şi semnată cu numele complet al persoanei semnatare?

10. Bugetul proiectului a fost încărcat în platforma electronică şi completat, datat şi semnat cu numele complet al persoanei semnatare (anexa 7 la Ghidul solicitantului) ?

11. Planul de informare şi publicitate datat şi semnat cu numele complet al persoanei semnatare a fost încărcat în platforma electronică?

12. Documentele care atestă constituirea legală a solicitantului, respectiv actul constitutiv/statutul/actul normativ de înfiinţare sau documente echivalente cu traducere autorizată şi certificatul constatator (emis cu maximum 30 de zile înainte de depunerea cererii de finanţare), după caz, valabile la data depunerii cererii de finanţare au fost încărcate în platforma electronică?

NOTĂ:

Depunerea certificatului constatator este obligatorie odată cu depunerea cererii de finanţare pentru solicitanţii deja înscrişi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) din România la data depunerii cererii de finanţare.

13. Actul de împuternicire în original este încărcat în platforma electronică? (dacă este cazul)

NOTĂ:

Declaraţia unică pe propria răspundere va fi semnată exclusiv de către reprezentantul legal al solicitantului.

14. Documente de aprobare a proiectului, confirmare/alocare a contribuţiei solicitantului (de exemplu, hotărârea AGA/CA/asociaţilor/asociatului unic al societăţii) privind asigurarea cofinanţării proiectului şi acoperirea contravalorii cheltuielilor, altele decât cele eligibile (care să cuprindă cel puţin, dar fără a se limita la, denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă şi neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului) au fost încărcate în platforma electronică?

15. Studiul de fezabilitate (nu mai vechi de 2 ani) elaborat conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi documentul de aprobare a acestuia au fost încărcate în platforma electronică?

16. Auditul electroenergetic din care să reiasă consumul propriu mediu anual şi consumul suplimentar de energie în situaţia în care se preconizează instalarea de noi consumatori de energie electrică la nivelul beneficiarului, precum şi producţia estimată de unitatea de producere, elaborat de o persoană fizică sau juridică atestată/autorizată în condiţiile legii, a fost încărcat în platforma electronică?

17. Din echipa de elaborare a studiului de fezabilitate face parte personal autorizat de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei în domeniul proiectării instalaţiilor electrice şi s-a anexat studiului de fezabilitate documentul doveditor?

18. Actul de reglementare privind protecţia mediului, emis de către autoritatea competentă (clasarea notificării/decizia etapei de încadrare/acordul de mediu), sau cel puţin dovada solicitării la autoritatea competentă a actului de reglementare pentru protecţia mediului este încărcat/ă în platforma electronică?

NOTĂ:

În cazul în care în etapa de precontractare procedura de obţinere a actului de reglementare privind protecţia mediului este încă în derulare, solicitantul va depune documente justificative privind stadiul obţinerii acestuia, având obligaţia depunerii actului de reglementare privind protecţia mediului înainte de depunerea cererii de prefinanţare sau, în cazul în care nu se solicită prefinanţare, înainte de depunerea primei cereri de rambursare, oricare dintre acestea survine prima, sub sancţiunea rezilierii contractului de finanţare.

19. Avizul tehnic de racordare pentru locul de consum şi producere a fost încărcat în platforma electronică?

NOTĂ:

Depunerea avizului tehnic de racordare nu este obligatorie odată cu depunerea cererii de finanţare, dar depunerea avizului este obligatorie în etapa de precontractare, înainte de încheierea contractului de finanţare.

Eligibilitate

A. Eligibilitatea solicitantului

Solicitantul îndeplineşte toate criteriile de natură instituţională, legală şi financiară conform prevederilor din Ghidul solicitantului:

a) solicitantul are personalitate juridică, este legal constituit şi se încadrează în una dintre categoriile de solicitanţi eligibili menţionate în Ghidul solicitantului: microîntreprindere/întreprindere mică/întreprindere mijlocie/întreprindere mare (inclusiv întreprinderi nou-înfiinţate)/regii autonome?

NOTĂ:

1. Pentru întreprinderile nou-înfiinţate este necesar să aibă capitalul social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 100.000 lei.

2. Nu sunt eligibili solicitanţii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii.

3. Nu sunt eligibili solicitanţii care au înscrise în statutul societăţilor ca activităţi principale sau activităţi secundare următoarele coduri CAEN:

- cod CAEN 01 - Agricultură, vânătoare şi servicii anexe;

- cod CAEN 10 - Industria alimentară;

- cod CAEN 11 - Fabricarea băuturilor.

Se probează prin:

- documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/statutul/actul normativ de înfiinţare, alte documente de înfiinţare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii cererii de finanţare);

- certificatul constatator (emis cu maximum 30 de zile înainte de depunerea cererii de finanţare) eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pentru solicitanţii deja înscrişi la ONRC din România la data depunerii cererii de finanţare;

- declaraţia privind tipul întreprinderii (anexa 8 la Ghidul solicitantului).

b) Solicitantul nu se încadrează în una dintre situaţiile de mai jos:

1. este în incapacitate de plată/este în stare de insolvenţă conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;

2. este în stare de faliment, lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activităţile sale comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau este într-o situaţie similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;

3. nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;

4. este declarat într-o situaţie gravă de încălcare a prevederilor legislaţiei privind achiziţiile publice şi/sau a obligaţiilor asumate printr-un contract/acord de finanţare din fonduri publice, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;

5. solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a suferit condamnări definitive datorate unei conduite profesionale îndreptate împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forţă de res judicata;

6. pentru solicitant şi/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau printr-o decizie administrativă definitivă că aceştia se fac vinovaţi de abatere profesională gravă deoarece au încălcat actele normative cu putere de lege şi normele administrative sau standardele etice aplicabile sectorului profesional din care face parte persoana sau entitatea ori deoarece se fac vinovaţi de o conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când o astfel de conduită trădează o intenţie frauduloasă sau o neglijenţă gravă, în sensul art. 136 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012;

7. pentru solicitant şi/sau reprezentantul legal s-a stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă că aceştia se fac vinovaţi de comiterea de infracţiuni pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale, spălare de bani şi finanţarea terorismului sau în alte activităţi ilegale, în sensul art. 136 alin. (1) lit. d) şi următoarele din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;

8. solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a fost subiectul unei judecăţi de tip res judicata pentru fraudă, corupţie, implicarea în organizaţii criminale sau în alte activităţi ilegale, în detrimentul intereselor financiare ale Comunităţii Europene;

9. face obiectul unui ordin de recuperare neexecutat în urma unei decizii anterioare a Consiliului Concurenţei sau a Comisiei Europene, a unui furnizor/administrator de ajutor de stat sau a instanţei, prin care un ajutor de stat a fost declarat ilegal şi incompatibil cu piaţa internă;

10. este "întreprindere în dificultate" în înţelesul algoritmului de verificare aferent prezentei, conform prevederilor art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat.

Se probează prin:

- declaraţia pe propria răspundere cu privire la neîncadrarea în categoria "întreprindere în dificultate" (anexa 6 la Ghidul solicitantului);

- declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului);

- declaraţia privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat (anexa 1.a la Ghidul solicitantului).

c) Solicitantul demonstrează capacitatea financiară pentru susţinerea implementării proiectului, inclusiv pentru instalaţia de stocare, dacă este cazul, prin indicatorul de solvabilitate, respectiv prin raportul dintre datorii totale şi capitaluri proprii care trebuie să fie pozitiv şi mai mic de 7,5 în ultimul an financiar

NOTĂ:

Dacă solicitantul nu îndeplineşte criteriul privind indicatorul de solvabilitate sau este întreprindere nou-înfiinţată, trebuie să prezinte la depunere o scrisoare de confort (care va cuprinde obligatoriu menţiunile din Ghidul solicitantului) emisă de o instituţie bancară sau nebancară din România/alte state membre ale Uniunii Europene, autorizată de Banca Naţională a României.

Se probează cu:

- bilanţul contabil (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislaţia în vigoare, depus şi înregistrat la organul fiscal competent, pentru ultimele 3 exerciţii financiare încheiate, anterioare anului de depunere a cererii de finanţare în corelare cu secţiunea Capacitate solicitant din aceasta;

- contul de profit şi pierdere şi datele informative (consolidat unde este cazul) auditat/semnat de cenzori dacă acest lucru este solicitat de legislaţia în vigoare, însoţit de lista entităţilor incluse în consolidare, pentru ultimul exerciţiu financiar încheiat, anterior anului de depunere a cererii de finanţare, în corelare cu secţiunea Capacitate solicitant din aceasta;

- documente de confirmare/alocare a contribuţiei solicitantului (de exemplu, hotărârea AGA/CA/asociaţilor/asociatului unic al societăţii) privind asigurarea cofinanţării proiectului şi acoperirea contravalorii cheltuielilor, altele decât cele eligibile (care să cuprindă cel puţin, dar fără a se limita la, denumirea proiectului, valoarea totală, din care eligibilă şi neeligibilă, indicatorii tehnico-economici ai proiectului);

- declaraţia unică (secţiunea B din anexa 3 la Ghidul solicitantului) din care să reiasă că acesta va asigura resursele financiare necesare implementării optime a proiectului.

d) Reprezentantul legal al solicitantului şi responsabilul de proiect nu se află în situaţie de conflict de interese, astfel cum este definit de legislaţia naţională şi europeană.

Se probează prin:

- declaraţia unică (secţiunea D din anexa 3 la Ghidul solicitantului);

- declaraţia privind conflictul de interese (anexa 9 la Ghidul solicitantului).

B. Eligibilitatea proiectului

a) Scopul şi obiectivele proiectului trebuie să fie în concordanţă cu tipurile de acţiuni şi cu activităţile eligibile din ghid.

Se probează prin:

- secţiunile Obiectivele proiectului şi Activităţi previzionate din cererea de finanţare;

- studiul de fezabilitate.

b) Proiectul respectă principiul "demararea lucrărilor", prevăzut la art. 2 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014, adică nu s-au demarat alte activităţi cu excepţia celor referitoare la obţinerea de terenuri şi lucrările pregătitoare, cum ar fi obţinerea avizelor, realizarea studiilor de prefezabilitate, de fezabilitate, proiectul tehnic etc.) achiziţia de teren etc.

Se probează prin:

- declaraţia privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat (anexa 1.a la Ghidul solicitantului);

- declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului).

c) Proiectul respectă principiul "efectului stimulativ" conform prevederilor art. 6 alin. 1 şi 2 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014.

Se probează prin:

- declaraţia privind conformitatea cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat (anexa 1.a la Ghidul solicitantului);

- declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului).

d) Durata de implementare a proiectului nu depăşeşte data de finalizare a investiţiei prevăzută în cadrul procedurii de ofertare concurenţială, respectiv 31.12.2026.

Se probează prin:

- secţiunea Activităţi previzionate din cererea de finanţare;

- studiul de fezabilitate.

e) Proiectul trebuie să fie localizat în România.

Se probează prin:

- secţiunea Localizare proiect din cererea de finanţare.

f) Proiectul pentru care se solicită finanţare nu a mai beneficiat de finanţare din fonduri publice, cu excepţia studiilor preliminare (notă conceptuală, studiul de prefezabilitate, studiul de fezabilitate, proiect tehnic, detalii de execuţie, alte studii etc.) şi dacă acestea nu sunt solicitate pentru finanţare în cadrul acestei proceduri de ofertare concurenţială.

Se probează prin:

- declaraţia unică (secţiunile A şi C din anexa 3 la Ghidul solicitantului);

- secţiunea Solicitant/Finanţări anterioare din cererea de finanţare.

g) Bugetul proiectului respectă formatul prestabilit în anexa 7, respectă încadrarea în categoriile de cheltuieli, sunt indicate sursele de finanţare ale investiţiei şi este corelat cu devizul general din studiul de fezabilitate?

Se probează prin:

- bugetul proiectului (anexa 7 la Ghidul solicitantului);

- secţiunea Buget din cererea de finanţare şi încadrarea în categoriile de cheltuieli din anexa 4 la Ghidul solicitantului.

h) Terenurile/Imobilele necesare realizării investiţiei sunt puse la dispoziţia proiectului, iar construcţia acesteia este posibilă?

În acest sens se va demonstra dreptul de folosinţă (de exemplu, act de proprietate/contract de concesiune/superficie/închiriere/administrare etc.) asupra imobilului (teren şi/sau clădire) unde se face investiţia, valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este obligatoriu se va prezenta acordul proprietarilor asupra terenurilor private unde accesul se face conform prevederilor Codului civil.

În plus, imobilele (terenuri şi/sau clădiri):

- sunt disponibile pentru investiţii;

- suprafaţa terenului/imobilului este acoperitoare pentru investiţia propusă;

- sunt libere de sarcini în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activităţile proiectului;

- nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică;

- nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

Se probează prin:

- orice document/înscris care atestă dreptul de folosinţă (de exemplu, act de proprietate/contract de concesiune/superficie/administrare etc.) ori un drept conferit de un contract de închiriere/comodat asupra imobilului (teren şi/sau clădire) unde se face investiţia, valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deţinut de beneficiar se va prezenta şi acordul proprietarilor asupra terenurilor private unde accesul se face conform prevederilor Codului civil;

- dovada iniţierii demersului de obţinere a dreptului de folosinţă, în situaţia în care solicitantul nu prezintă documentele mai sus enumerate (la depunerea cererii de finanţare);

- extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, în care este intabulat dreptul de folosinţă, care să probeze că imobilele (teren şi/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activităţile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

În situaţia în care panourile fotovoltaice/turbinele eoliene/echipamentele hidro se instalează pe o clădire/un teren care este grevată/grevat de ipotecă constituită în scopul realizării proiectului, aplicantul va depune, la contractarea proiectului, o scrisoare din partea instituţiei creditoare (banca) conform căreia aceasta este de acord cu realizarea investiţiei şi se angajează că nu va executa clădirea/terenul respectivă/respectiv şi investiţia finanţată din Fondul pentru modernizare pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la punerea proiectului în exploatare;

- secţiunea A din declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului);

- plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiţia în cadrul proiectului (la depunerea cererii de finanţare);

- certificat de urbanism sau document echivalent emis de către autoritatea competentă pentru obiectul cererii de finanţare, în termen de valabilitate.

În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoria de folosinţă arabil, păşune, vii şi livezi, precum şi pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, solicitanţii vor prezenta în etapa de precontractare documente doveditoare privind clasa a III-a, a IV-a şi a V-a de calitate a terenului, respectiv studiul pedologic şi agrochimic. Totodată, solicitanţii vor avea în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La semnarea contractului de finanţare (în cazul selectării cererii de finanţare aferente proiectului pentru finanţare), solicitantul va face dovada deţinerii dreptului de folosinţă conferit de un drept real asupra terenului (de exemplu, dreptul de proprietate/concesiune/superficie/administrare etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat, pentru imobilele (teren şi/sau clădiri) care fac obiectul proiectului pentru care la cererea de finanţare au fost depuse acte prevăzute de lege pentru iniţierea demersului de obţinere a acestor drepturi.

i) Fezabilitate tehnică a proiectului

Propunerea de proiect este clară, coerentă, realistă şi fezabilă (cu referire la operaţiunile propuse, termenele de realizare) şi se bazează pe o analiză de opţiuni fundamentată corect şi pe o nevoie corect estimată a investiţiei. (Cea mai bună opţiune selectată pentru implementare, inclusiv justificarea opţiunii alese, se bazează pe o analiză de opţiuni unde au fost analizate principalele alternative.)

Se probează prin:

- studiul de fezabilitate (nu mai vechi de 2 ani) elaborat în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016, cu modificările şi completările ulterioare.

j) Procentul de energie electrică utilizată pentru autoconsum din totalul energiei produse este de minimum 70%?

Se probează prin:

- auditul electroenergetic din care să reiasă consumul propriu mediu anual şi consumul suplimentar de energie în situaţia în care se preconizează instalarea de noi consumatori de energie electrică la nivelul beneficiarului, precum şi producţia de energie estimată pentru capacitatea nou-instalată;

- studiul de fezabilitate;

- secţiunea A din declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului).

k) Producţia minimă:

- pentru energie solară: factorul de capacitate este de minimum 11,4%, reprezentând echivalentul a 1000 h/an de funcţionare la capacitatea nou-instalată;

- pentru energie eoliană: factorul de capacitate este de minimum 24%, reprezentând echivalentul a 2100 h/an de funcţionare la capacitatea nou-instalată;

- pentru energie hidro: factorul de capacitate este de minimum 27,4%, reprezentând echivalentul a 2400 h/an de funcţionare la capacitatea nou-instalată.

Se probează prin:

- studiul de fezabilitate sau printr-un document anexă la acesta, asumat de către proiectant.

l) Valoarea ajutorului de stat solicitat nu depăşeşte 100% din cheltuielile eligibile ale proiectului. De asemenea, nu depăşeşte 20 milioane euro pe întreprindere/proiect de investiţie.

Se probează prin:

- secţiunea Bugetul proiectului din cererea de finanţare;

- anexa 7 - Bugetul proiectului la Ghidul solicitantului.

m) Valoarea ajutorului de stat solicitat pe MW instalat este de maximum:

- energie eoliană: 700.000 euro/MW - pentru toate capacităţile instalate;

- energie solară:

-- 360.000 euro/MW - pentru capacităţi instalate mai mari de 5 MW;

-- 450.000 euro/MW - pentru capacităţi instalate de până la 5 MW (inclusiv);

- energie hidro: 1805000 euro/MW - pentru toate capacităţile instalate.

Cererea de finanţare este admisă în urma procedurii de verificare a conformităţii administrative şi a eligibilităţii?

|_| Da

|_| Nu

Comentarii:

*) În anexa nr. 1, la secţiunea "Eligibilitate", punctul A "Eligibilitatea solicitantului", litera a) va avea următorul cuprins:
a)Solicitantul are personalitate juridică, este legal constituit şi se încadrează într-una dintre categoriile de solicitanţi eligibili menţionate în Ghidul solicitantului: microîntreprindere/întreprindere mică/întreprindere mijlocie/întreprindere mare (inclusiv întreprinderi nou-înfiinţate)/regii autonome?
NOTĂ:
- 1. Pentru întreprinderile nou-înfiinţate este necesar să aibă capitalul social subscris vărsat în condiţiile legii în valoare de minimum 100.000 lei.
- 2. Nu sunt eligibili solicitanţii care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, respectiv activităţi specifice codului CAEN 03, conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Regulament.
- 3. Nu sunt eligibili solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC ca activităţi principale activităţile specifice următoarelor coduri CAEN:
- cod CAEN 01 - Agricultura, vânătoare şi servicii anexe;
- cod CAEN 10 - Industria alimentară;
- cod CAEN 11 - Fabricarea băuturilor.
- 4. Solicitanţii care au înscrise şi autorizate în certificatul constatator eliberat de ONRC ca activităţi secundare activităţi specifice codurilor CAEN 01, 10 şi 11 sunt eligibili în următoarele condiţii:
- să dovedească fie separarea activităţilor, fie o distincţie între costuri, astfel încât activităţile desfăşurate în aceste sectoare să nu beneficieze de ajutoarele acordate în temeiul măsurii «Sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice produse din surse regenerabile pentru autoconsum»;
- să nu solicite finanţare în cadrul Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul întreprinderilor din cadrul sectorului agricol şi industriei alimentare, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 70/2023, cu modificările şi completările ulterioare, gestionată de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Se probează prin:
- documente care atestă constituirea legală a solicitantului (actul constitutiv/statutul/actul normativ de înfiinţare, alte documente de înfiinţare echivalente cu traducere autorizată, valabile la data depunerii cererii de finanţare);
- certificatul constatator (emis cu maximum 30 de zile înainte de depunerea cererii de finanţare) eliberat de ONRC, pentru solicitanţii deja înscrişi la ONRC din România la data depunerii cererii de finanţare;
- declaraţia privind tipul întreprinderii (anexa 8 la Ghidul solicitantului);
- declaraţie pe propria răspundere privind activităţile secundare (anexa 11 la Ghidul solicitantului). Se va completa doar de către solicitanţii care se încadrează în situaţiile prezentate la punctul 4 din nota de mai sus.
*) În anexa nr. 1, la secţiunea "Eligibilitate", punctul B "Eligibilitatea proiectului", litera h) va avea următorul cuprins:
h)Terenurile/Imobilele necesare realizării investiţiei sunt puse la dispoziţia proiectului, iar construcţia acesteia este posibilă?
În acest sens se va demonstra deţinerea dreptului de folosinţă (de exemplu, act de proprietate/contract de concesiune/superficie/administrare etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat asupra imobilului (teren şi/sau clădire) unde se face investiţia, valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este obligatoriu, se va prezenta acordul proprietarilor asupra terenurilor private, unde accesul se face conform prevederilor Codului civil.
În plus, imobilele (terenuri şi/sau clădiri):
- sunt disponibile pentru investiţii;
- suprafaţa terenului/imobilului este acoperitoare pentru investiţia propusă;
- sunt libere de sarcini în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activităţile proiectului;
- nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică;
- nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
Se probează prin:
- orice document/înscris care atestă deţinerea dreptului de folosinţă (de exemplu, act de proprietate/contract de concesiune/superficie/administrare etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat asupra imobilului (teren şi/sau clădire) unde se face investiţia, valabil cel puţin 5 ani de la data previzionată pentru efectuarea plăţii finale în cadrul proiectului. În plus, unde dreptul de proprietate nu este deţinut de beneficiar, se va prezenta şi acordul proprietarilor asupra terenurilor private, unde accesul se face conform prevederilor Codului civil;
- dovada iniţierii demersului de obţinere a dreptului de folosinţă, în situaţia în care solicitantul nu prezintă documentele enumerate mai sus (la depunerea cererii de finanţare);
- extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile, în care este intabulat dreptul de folosinţă, care să probeze că imobilele (teren şi/sau clădiri) sunt libere de orice sarcini (în sensul în care nu există niciun act sau fapt juridic care împiedică sau limitează, total sau parţial, exercitarea unuia sau mai multor atribute ale dreptului de proprietate, astfel încât proprietarul să poată realiza activităţile proiectului), că nu fac obiectul unor litigii în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti cu privire la situaţia juridică, că nu fac obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.
În situaţia în care panourile fotovoltaice/turbinele eoliene/echipamentele hidro se instalează pe o clădire/un teren care este grevată/grevat de ipotecă, solicitantul are următoarele obligaţii:
- odată cu cererea de finanţare se va depune o hotărâre/decizie a organelor de conducere (de exemplu, consiliul de administraţie/administratorul unic/adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor) care să prevadă că aplicantul va realiza demersurile necesare astfel încât radierea oricărei ipoteci înregistrate asupra imobilului pe care se va edifica investiţia, constituită în alt scop decât acela al implementării proiectului, precum şi pentru asigurarea cofinanţării, sau modificarea ipotecii, în sensul constituirii acesteia în scopul implementării proiectului, precum şi pentru asigurarea cofinanţării, se va realiza în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de finanţare;
- în termen de maximum 60 de zile lucrătoare de la semnarea contractului de finanţare (termenul fiind unul de decădere), sub sancţiunea rezilierii acestuia, va depune un extras de carte funciară din care să reiasă că imobilul (clădire/teren) este liber de orice sarcini sau dovada că ipoteca este instituită în scopul realizării proiectului, respectiv o copie a contractului de credit şi a celui de ipotecă, precum şi un raport de evaluare a imobilului, realizat de către un evaluator independent autorizat de Asociaţia Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, astfel cum este prevăzut la art. 13 alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2022, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările şi completările ulterioare.
În cazul constituirii unei ipoteci în scopul implementării proiectului şi/sau asigurării cofinanţării, aplicantul/beneficiarul va depune o scrisoare din partea instituţiei creditoare, conform căreia aceasta este de acord cu realizarea investiţiei şi se angajează că nu va executa clădirea/terenul respectivă/respectiv şi investiţia finanţată din Fondul pentru modernizare pe o perioadă de cel puţin 5 ani de la punerea proiectului în exploatare;
- secţiunea A din Declaraţia unică (anexa 3 la Ghidul solicitantului);
- plan de amplasament pentru imobilele pe care se propune a se realiza investiţia în cadrul proiectului (la depunerea cererii de finanţare);
- certificat de urbanism sau document echivalent emis de către autoritatea competentă pentru obiectul cererii de finanţare, în termen de valabilitate.
În cazul proiectelor ce vor fi amplasate pe terenuri agricole situate în extravilan, având categoriile de folosinţă arabil, păşune, vii şi livezi, precum şi pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, solicitanţii vor prezenta în etapa de precontractare documente doveditoare privind clasele a III-a, a IV-a şi a V-a de calitate ale terenului, respectiv studiul pedologic şi agrochimic. Totodată, solicitanţii vor avea în vedere îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
La semnarea contractului de finanţare (în cazul selectării cererii de finanţare aferente proiectului pentru finanţare), solicitantul va face dovada deţinerii dreptului de folosinţă conferit de un drept real asupra terenului (de exemplu, dreptul de proprietate/concesiune/superficie/administrare/etc.) ori a unui drept conferit de un contract de închiriere/comodat pentru imobilele (teren şi/sau clădiri) care fac obiectul proiectului pentru care la cererea de finanţare au fost depuse acte prevăzute de lege pentru iniţierea demersului de obţinere a acestor drepturi.

ANEXA nr. 2:GRILĂ de evaluare tehnico-economică a cererilor de finanţare

Grila de evaluare tehnico-economică a cererii de finanţare

Maxim

Minim

1. Cuantum ajutor de stat solicitat pentru proiect din cheltuielile eligibile/MW instalat de producţie

Se urmăreşte o cât mai bună proporţie pentru ca solicitantul, ţinând cont de scăderea costurilor cu tehnologia, să acopere o mare sursă din investiţie din fonduri proprii, astfel încât subvenţia publică oferită per MW instalat să fie cea mai joasă şi să se evite supracompensarea. Cuantumul ajutorului de stat se raportează la capacitatea instalată de producţie (Euro/MW instalat):

Acordarea punctajului

- Valoarea cea mai mică a ajutorului de stat solicitat (euro/MW) - 90 pct.

- Valoarea cea mai mare a ajutorului de stat solicitat (euro/MW) - 0 pct.

- Valorile intermediare ale ajutorului de stat solicitat (euro/MW) se calculează conform ecuaţiei dreptei: ax + b = y, unde:

x este valoarea ajutorului de stat solicitat

y este punctajul obţinut

a şi b sunt coeficienţii dreptei, care se vor calcula înlocuind valorile x şi y în ecuaţia dreptei după cum urmează:

- când x este valoarea maximă a ajutorului de stat solicitat, y este 0;

- când x este valoarea minimă a ajutorului de stat solicitat, y este 90.

90

0

Punctaj pentru criteriul 1

2. Predictibilitatea producţiei pentru SEN

- Capacitate de stocare care permite stocarea energiei produse (la puterea nominală a centralei RES) pentru o perioadă de minimum 12 minute.

Exemplu: pentru o capacitate de producere RES de 10 MW se obţin 10 puncte pentru o capacitate a instalaţiei de stocare de minimum 2 MWh (reprezentând stocarea energiei produse la puterea nominală a centralei timp de 12 minute).

NOTĂ:

Capacităţile de stocare a energiei nu reprezintă activităţi eligibile, iar cheltuielile aferente sunt neeligibile.

Nu se acordă punctaj intermediar.

Acest criteriu se dovedeşte şi se verifică prin studiul de fezabilitate care trebuie să prevadă că proiectul de investiţii pentru care se solicită finanţare are prevăzută instalaţie de stocare, inclusiv capacitatea financiară pentru a o realiza.

10

0

Punctaj pentru criteriul 2

TOTAL punctaj (criteriile 1 şi 2)

100

0

ANEXA nr. 3:Categorii de cheltuieli indicative

Categorii cheltuieli

Subcategorie cheltuieli

Eligibile

Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului

Cheltuieli pentru obţinerea terenului

NU

Cheltuieli pentru amenajarea terenului

DA

Cheltuieli cu amenajări pentru protecţia mediului şi aducerea la starea iniţială

NU

Cheltuieli pentru relocarea/protecţia utilităţilor

NU

Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

Cheltuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului

DA

Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică

Studii de teren

NU

Raport privind impactul asupra mediului

NU

Alte studii specifice

NU

Cheltuieli pentru documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii

NU

Expertizare tehnică

NU

Certificarea performanţei energetice şi auditul energetic al clădirilor, auditul de siguranţă rutieră

NU

Proiectare (temă de proiectare, studiu de prefezabilitate, studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii şi deviz general, documentaţiile tehnice necesare în vederea obţinerii avizelor/acordurilor/autorizaţiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, proiect tehnic şi detalii de execuţie)

NU

Cheltuieli pentru organizarea procedurilor de achiziţie

NU

Cheltuieli pentru consultanţă

NU

Cheltuieli pentru managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii

NU

Cheltuieli pentru auditul financiar

NU

Cheltuieli cu asistenţă tehnică din partea proiectantului

NU

Cheltuieli cu plata diriginţilor de şantier

DA

Cheltuieli pentru coordonator în materie de securitate şi sănătate - conform Hotărârii Guvernului nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările şi completările ulterioare

NU

Cheltuieli pentru investiţia de bază

Cheltuieli pentru construcţii şi instalaţii

DA

Cheltuieli cu montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale

DA

Cheltuieli cu utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care necesită montaj

DA

Cheltuieli cu utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionale care nu necesită montaj şi echipamente de transport

NU

Cheltuieli cu dotările

DA

Cheltuieli cu active necorporale

DA

Cheltuieli cu organizarea de şantier

Cheltuieli pentru lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier

DA

Cheltuieli conexe organizării şantierului

DA

Cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe, costul creditului

Cheltuieli pentru comisioane, cote, taxe, costul creditului

NU

Cheltuieli diverse şi neprevăzute

Cheltuieli diverse şi neprevăzute

NU

Cheltuieli pentru informare şi publicitate

Cheltuieli pentru informare şi publicitate

NU

Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste

Cheltuieli pentru pregătirea personalului de exploatare

NU

Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste

NU

Cheltuieli aferente marjei de buget

Cheltuieli aferente marjei de buget

NU

Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ

Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru ajustarea de preţ

NU

Nu sunt eligibile următoarele tipuri de cheltuieli (enumerarea nefiind exhaustivă):
- cheltuieli aferente contribuţiei în natură;
- cheltuieli cu amortizarea;
- cheltuieli cu obţinerea terenurilor;
- cheltuieli aferente achiziţiei de bunuri sub forma leasingului;
- cheltuieli cu închirierea, altele decât cele prevăzute la cheltuielile generale de administraţie;
- cheltuieli cu achiziţia de mijloace de transport;
- cheltuieli generale de administraţie;
- cheltuieli cu achiziţia imobilelor deja construite;
- dobânda debitoare;
- alte comisioane aferente creditelor;
- TVA;
- achiziţia de echipamente secondhand;
- amenzi, penalităţi, cheltuieli de judecată şi arbitraj;
- costurile pentru operarea obiectivelor de investiţii;
- cheltuielile efectuate pentru obiective de investiţii executate în regie proprie;
- cheltuieli cu branşamentul (conectarea la staţia de transformare);
- cheltuielile cu lucrările pregătitoare, cum ar fi obţinerea avizelor şi autorizaţiilor, realizarea studiilor de fezabilitate (şi a studiilor tehnice stabilite de standarde şi normative pentru pregătirea proiectului);
- alte cheltuieli cu caracter general (de exemplu: publicitate, informare, audit financiar, managementul proiectului).
Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 387 din data de 25 aprilie 2024