Regulamentul 1119/30-iun-2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralităţii climatice şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 şi (UE) 2018/1999 (''Legea europeană a climei'')

Acte UE

Jurnalul Oficial 243L

În vigoare
Versiune de la: 9 Iulie 2021
Regulamentul 1119/30-iun-2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralităţii climatice şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 şi (UE) 2018/1999 (''Legea europeană a climei'')
Dată act: 30-iun-2021
Emitent: Consiliul Uniunii Europene;Parlamentul European
PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naţionale,
având în vedere avizele Comitetului Economic şi Social European (1),
(1)JO C 364, 28.10.2020, p. 143 şi JO C 10, 11.1.2021, p. 69.
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor (2),
(2)JO C 324, 1.10.2020, p. 58.
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (3),
(3)Poziţia Parlamentului European din 24 iunie 2021 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial) şi Decizia Consiliului din 28 iunie 2021.
întrucât:
(1)Ameninţarea existenţială pe care o prezintă schimbările climatice impune un nivel de ambiţie mai mare şi o intensificare a acţiunilor climatice ale Uniunii şi ale statelor membre. Uniunea şi-a asumat angajamentul de a-şi intensifica eforturile de combatere a schimbărilor climatice şi de a asigura punerea în aplicare a Acordului de la Paris adoptat în temeiul Convenţiei-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (denumit în continuare "Acordul de la Paris") (4), ghidându-se după principiile sale şi bazându-se pe cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice disponibile, în contextul obiectivului pe termen lung privind temperatura stabilit în Acordul de la Paris.
(4)JO L 282, 19.10.2016, p. 4.
(2)În comunicarea sa din 11 decembrie 2019 intitulată "Pactul ecologic european" (denumit în continuare "Pactul verde european"), Comisia a prezentat o nouă strategie de creştere care are drept scop transformarea Uniunii într-o societate echitabilă şi prosperă, cu o economie modernă, competitivă şi eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor, în care să nu existe emisii nete de gaze cu efect de seră în 2050 şi în care creşterea economică să fie decuplată de utilizarea resurselor. Pactul verde european urmăreşte, de asemenea, să protejeze, să conserve şi să consolideze capitalul natural al Uniunii şi să protejeze sănătatea şi bunăstarea cetăţenilor împotriva riscurilor legate de mediu şi a impacturilor aferente. În acelaşi timp, această tranziţie trebuie să fie justă şi favorabilă incluziunii, fără a lăsa pe nimeni în urmă.
(3)Raportul special din 2018 al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC) referitor la impactul încălzirii globale cu 1,5 °C peste nivelurile preindustriale şi direcţiile conexe de evoluţie a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial oferă, în contextul consolidării răspunsului mondial la ameninţarea reprezentată de schimbările climatice, al dezvoltării durabile şi al eforturilor de eradicare a sărăciei, o bază ştiinţifică solidă pentru combaterea schimbărilor climatice şi ilustrează necesitatea de a intensifica rapid acţiunile climatice şi de a continua tranziţia către o economie neutră din punct de vedere climatic. Raportul respectiv confirmă faptul că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie să fie reduse de urgenţă şi că schimbările climatice trebuie să fie limitate la 1,5 °C, în special pentru a reduce probabilitatea unor fenomene meteorologice extreme şi probabilitatea de a atinge puncte de basculare. În raportul său de evaluare globală din 2019 privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice, Platforma interguvernamentală ştiinţifico-politică privind biodiversitatea şi serviciile ecosistemice (IPBES) a demonstrat un declin la nivel mondial al biodiversităţii, schimbările climatice fiind, ca importanţă, al treilea factor răspunzător de declinul biodiversităţii.
(4)Stabilirea unui obiectiv pe termen lung este esenţială pentru a contribui la transformarea economică şi societală, pentru crearea de locuri de muncă de înaltă calitate, pentru creşterea economică durabilă şi pentru îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, precum şi pentru îndeplinirea într-un mod just, echilibrat din punct de vedere social, echitabil şi eficient din punctul de vedere al costurilor a obiectivului pe termen lung privind temperatura prevăzut în Acordul de la Paris.
(5)Este necesar să se abordeze riscurile tot mai mari pentru sănătate legate de climă, inclusiv valurile de căldură, incendiile forestiere şi inundaţiile mai frecvente şi mai intense, ameninţările la adresa siguranţei şi a securităţii alimentare şi a apei şi apariţia şi răspândirea bolilor infecţioase. După cum a anunţat în comunicarea sa din 24 februarie 2021 intitulată "Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice – Noua strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice", Comisia a lansat un observator european pentru climă şi sănătate în cadrul platformei europene pentru adaptarea la schimbările climatice Climate-ADAPT, pentru a înţelege mai bine, a anticipa şi a reduce la minimum ameninţările la adresa sănătăţii cauzate de schimbările climatice.
(6)Prezentul regulament respectă drepturile fundamentale şi principiile recunoscute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 37, care urmăreşte promovarea integrării în politicile Uniunii a unui nivel ridicat de protecţie a mediului şi îmbunătăţirea calităţii mediului în conformitate cu principiul dezvoltării durabile.
(7)Acţiunile climatice ar trebui să fie o oportunitate pentru toate sectoarele economiei Uniunii de a contribui la asigurarea poziţiei de lider industrial în materie de inovare la nivel mondial. Ca urmare a cadrului de reglementare instituit de Uniune şi a eforturilor depuse de industrie, creşterea economică poate să fie decuplată de emisiile de gaze cu efect de seră. De exemplu, emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii au scăzut cu 24 % între 1990 şi 2019, în timp ce economia a crescut cu 60 % în aceeaşi perioadă. Fără a aduce atingere legislaţiei obligatorii şi altor iniţiative adoptate la nivelul Uniunii, toate sectoarele economiei - inclusiv sectorul energiei, sectorul industriei, sectorul transporturilor, sectorul încălzirii şi răcirii şi sectorul construcţiilor, sectorul agricol, sectorul deşeurilor şi sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinaţiei terenurilor şi silviculturii, indiferent dacă sectoarele respective intră sau nu sub incidenţa sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră din Uniune (denumit în continuare "EU ETS") - ar trebui să contribuie la realizarea neutralităţii climatice în cadrul Uniunii până în 2050. Pentru a creşte participarea tuturor actorilor economici, Comisia ar trebui să faciliteze dialogurile şi parteneriatele sectoriale în materie de climă, reunind principalele părţi interesate într-un mod reprezentativ şi favorabil incluziunii, astfel încât să încurajeze sectoarele să elaboreze în mod voluntar foi de parcurs orientative şi să îşi planifice tranziţia către îndeplinirea obiectivului Uniunii de realizare a neutralităţii climatice până în 2050. Astfel de foi de parcurs ar putea constitui o contribuţie valoroasă care ar sprijini sectoarele să planifice investiţiile necesare în vederea tranziţiei către o economie neutră din punct de vedere climatic şi ar putea contribui, de asemenea, la o implicare mai mare a sectoarelor în găsirea unor soluţii neutre din punct de vedere climatic. Foile de parcurs ar putea completa, de asemenea, iniţiativele existente, inclusiv Alianţa europeană pentru baterii şi Alianţa europeană pentru hidrogen curat, care promovează colaborarea industrială în tranziţia către neutralitatea climatică.
(8)Acordul de la Paris stabileşte un obiectiv pe termen lung privind temperatura la articolul 2 alineatul (1) litera (a) şi urmăreşte să consolideze răspunsul global la ameninţarea reprezentată de schimbările climatice prin creşterea capacităţii de adaptare la efectele negative ale schimbărilor climatice, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (1) litera (b) din acordul respectiv, şi prin asigurarea faptului că fluxurile financiare corespund unei evoluţii către o dezvoltare cu un nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră şi rezilientă la schimbările climatice, astfel cum se prevede la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din acordul respectiv. Constituind cadrul general pentru contribuţia Uniunii la Acordul de la Paris, prezentul regulament ar trebui să garanteze că atât Uniunea, cât şi statele membre contribuie la răspunsul mondial la schimbările climatice, astfel cum se menţionează în acordul respectiv.
(9)Acţiunile climatice ale Uniunii şi ale statelor membre au scopul de a proteja populaţia şi planeta, bunăstarea, prosperitatea, economia, sănătatea, sistemele alimentare, integritatea ecosistemelor şi biodiversitatea de ameninţarea pe care o reprezintă schimbările climatice, în contextul Agendei 2030 a Naţiunilor Unite pentru dezvoltare durabilă şi în vederea îndeplinirii obiectivelor Acordului de la Paris, precum şi de a maximiza prosperitatea în limitele resurselor planetei şi de a spori rezilienţa şi a reduce vulnerabilitatea societăţii la schimbările climatice. În acest context, acţiunile Uniunii şi ale statelor membre ar trebui să se ghideze după principiul precauţiei şi principiul "poluatorul plăteşte" stabilite în Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi ar trebui să ţină seama, de asemenea, de principiul "eficienţa energetică pe primul loc" al uniunii energetice şi de principiul de a nu prejudicia din Pactul verde european.
(10)Realizarea neutralităţii climatice ar trebui să necesite o contribuţie din partea tuturor sectoarelor economice în privinţa cărora dreptul Uniunii reglementează emisiile sau absorbţiile de gaze cu efect de seră.
(11)Având în vedere importanţa producţiei şi a consumului de energie pentru nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră, este esenţial să se asigure o tranziţie către un sistem energetic sigur, durabil, accesibil din punctul de vedere al preţului şi securizat, care se bazează pe implementarea surselor regenerabile de energie, pe o piaţă internă a energiei care funcţionează bine şi pe îmbunătăţirea eficienţei energetice, reducând, totodată, sărăcia energetică. Transformarea digitală, inovarea tehnologică, cercetarea şi dezvoltarea sunt, de asemenea, factori importanţi pentru îndeplinirea obiectivului privind neutralitatea climatică.
(12)Uniunea a instituit un cadru de reglementare pentru a îndeplini obiectivul pentru 2030 de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră convenit în 2014, înainte de intrarea în vigoare a Acordului de la Paris. Printre actele legislative de punere în aplicare a obiectivului respectiv se numără Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (5), care instituie EU ETS, Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European şi al Consiliului (6), care a introdus obiective naţionale de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, şi Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European şi al Consiliului (7), care prevede obligaţia statelor membre de a echilibra emisiile de gaze cu efect de seră şi absorbţiile rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură.
(5)Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii şi de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32).
(6)Regulamentul (UE) 2018/842 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 privind reducerea anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră de către statele membre în perioada 2021-2030 în vederea unei contribuţii la acţiunile climatice de respectare a angajamentelor asumate în temeiul Acordului de la Paris şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 (JO L 156, 19.6.2018, p. 26).
(7)Regulamentul (UE) 2018/841 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 mai 2018 cu privire la includerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi a absorbţiilor rezultate din exploatarea terenurilor, schimbarea destinaţiei terenurilor şi silvicultură în cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030 şi de modificare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 şi a Deciziei nr. 529/2013/UE (JO L 156, 19.6.2018, p. 1).
(13)EU ETS reprezintă un element fundamental al politicii Uniunii în domeniul climei şi instrumentul său esenţial pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră într-o manieră eficientă din punctul de vedere al costurilor.
(14)În comunicarea sa din 28 noiembrie 2018 intitulată "O planetă curată pentru toţi – O viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă, competitivă şi neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei", Comisia a prezentat o viziune pentru atingerea până în 2050, în Uniune, a unui nivel al emisiilor nete de gaze cu efect de seră egal cu zero, printr-o tranziţie echitabilă din punct de vedere social şi eficientă din punctul de vedere al costurilor.
(15)Prin pachetul "Energie curată pentru toţi europenii" din 30 noiembrie 2016, Uniunea a urmărit o ambiţioasă agendă de decarbonizare, în special prin construirea unei uniuni energetice solide, care include obiectivele pentru 2030 privind eficienţa energetică şi utilizarea energiei din surse regenerabile prevăzute în Directivele 2012/27/UE (8) şi (UE) 2018/2001 (9) ale Parlamentului European şi ale Consiliului, precum şi prin consolidarea legislaţiei relevante, inclusiv a Directivei 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului (10).
(8)Directiva 2012/27/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012 privind eficienţa energetică, de modificare a Directivelor 2009/125/CE şi 2010/30/UE şi de abrogare a Directivelor 2004/8/CE şi 2006/32/CE (JO L 315, 14.11.2012, p. 1).
(9)Directiva (UE) 2018/2001 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 decembrie 2018 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO L 328, 21.12.2018, p. 82).
(10)Directiva 2010/31/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 mai 2010 privind performanţa energetică a clădirilor (JO L 153, 18.6.2010, p. 13).
(16)Uniunea este lider mondial în tranziţia către neutralitatea climatică şi este hotărâtă să contribuie la asumarea unor obiective mai ambiţioase la nivel mondial şi la consolidarea răspunsului global la schimbările climatice, utilizând toate instrumentele pe care le are la dispoziţie, inclusiv diplomaţia în domeniul climei.
(17)Uniunea ar trebui să continue acţiunile sale climatice şi să îşi asume rolul de lider internaţional în domeniul climei după 2050, pentru a proteja populaţia şi planeta împotriva ameninţării pe care o reprezintă schimbările climatice periculoase, în vederea îndeplinirii obiectivului pe termen lung privind temperatura stabilit în Acordul de la Paris şi în conformitate cu evaluările ştiinţifice formulate de IPCC, IPBES şi de Consiliul ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice, precum şi cu evaluările altor organisme internaţionale.
(18)Riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon persistă în ceea ce priveşte partenerii internaţionali care nu au aceleaşi standarde de protecţie a climei ca Uniunea. Prin urmare, Comisia intenţionează să propună un mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de dioxid de carbon pentru anumite sectoare, cu scopul de a reduce astfel de riscuri într-un mod compatibil cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. În plus, este important să se menţină stimulente de politici eficace în sprijinul soluţiilor şi al inovaţiilor tehnologice care permit tranziţia către o economie a Uniunii competitivă şi neutră din punct de vedere climatic, oferind, în acelaşi timp, siguranţă în materie de investiţii.
(19)Parlamentul European, în rezoluţia sa din 15 ianuarie 2020 referitoare la Pactul ecologic european, a lansat îndemnul ca tranziţia necesară către o societate neutră din punct de vedere climatic să aibă loc până cel târziu în 2050 şi să devină o reuşită europeană, iar în rezoluţia sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la urgenţa climatică şi de mediu, a declarat urgenţa climatică şi de mediu. Acesta a solicitat în repetate rânduri Uniunii să stabilească un obiectiv climatic pentru 2030 mai ambiţios, iar respectivul obiectiv climatic mai ambiţios să facă parte din prezentul regulament. În concluziile sale din 12 decembrie 2019, Consiliul European şi-a exprimat susţinerea pentru obiectivul unei Uniuni neutre din punct de vedere climatic până în 2050, în conformitate cu obiectivele Acordului de la Paris, recunoscând în acelaşi timp că este necesar să se instituie un cadru favorabil în acest sens, care să aducă beneficii tuturor statelor membre şi să cuprindă instrumente, stimulente, sprijin şi investiţii adecvate pentru a asigura o tranziţie eficientă din punctul de vedere al costurilor, justă, precum şi echitabilă şi echilibrată din punct de vedere social, ţinând seama de circumstanţele naţionale diferite în ceea ce priveşte punctele de plecare. Acesta a notat, de asemenea, că tranziţia va necesita investiţii publice şi private semnificative. La 6 martie 2020, Uniunea a transmis strategia sa de dezvoltare pe termen lung privind obţinerea unui nivel scăzut de emisii de gaze cu efect de seră, iar la 17 decembrie 2020, contribuţia sa stabilită la nivel naţional către Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), în urma adoptării acestora de către Consiliu.
(20)Uniunea ar trebui să urmărească obiectivul ca, până în 2050, pe plan intern în cadrul Uniunii, să se obţină un echilibru între emisiile antropice de către surse şi absorbţiile de gaze cu efect de seră de către absorbanţi la nivelul întregii economii şi, după caz, să se ajungă la emisii negative după această dată. Obiectivul respectiv ar trebui să includă emisiile şi absorbţiile de gaze cu efect de seră de la nivelul Uniunii reglementate în dreptul Uniunii. Ar trebui să fie posibilă reglementarea unor astfel de emisii şi absorbţii în contextul revizuirii legislaţiei relevante din domeniul climei şi energiei. Absorbanţii includ soluţii naturale şi tehnologice, astfel cum sunt raportate în inventarele de emisii de gaze cu efect de seră pe care Uniunea le-a transmis către CCONUSC. Soluţiile bazate pe tehnologiile de captare şi stocare a dioxidului de carbon (CSC) şi de captare şi utilizare a dioxidului de carbon (CUC) pot juca un rol în decarbonizare, în special în reducerea emisiilor de proces din industrie, în cazul statelor membre care optează pentru această tehnologie. Obiectivul privind neutralitatea climatică la nivelul Uniunii până în 2050 ar trebui să fie urmărit în mod colectiv de toate statele membre, iar statele membre, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia ar trebui să ia măsurile necesare pentru a permite îndeplinirea acestui obiectiv. Măsurile întreprinse la nivelul Uniunii vor constitui o parte importantă a măsurilor necesare pentru îndeplinirea obiectivului.
(21)În concluziile sale din 8 şi 9 martie 2007 şi din 23 şi 24 octombrie 2014, Consiliul European a aprobat obiectivul Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru 2020 şi, respectiv, cadrul de politici privind clima şi energia pentru 2030. Dispoziţiile prezentului regulament privind stabilirea obiectivului climatic al Uniunii pentru 2040 nu aduc atingere rolului Consiliului European, astfel cum este prevăzut în tratate, de a defini orientările şi priorităţile politice generale pentru elaborarea politicii Uniunii în domeniul climei.
(22)Absorbanţii de carbon joacă un rol esenţial în tranziţia către neutralitatea climatică în Uniune, iar sectoarele agriculturii, silviculturii şi exploatării terenurilor, în special, aduc o contribuţie importantă în acest context. Astfel cum a anunţat în comunicarea sa din 20 mai 2020 intitulată "O strategie «De la fermă la consumator» pentru un sistem alimentar echitabil, sănătos şi ecologic", Comisia va promova un nou model de afaceri ecologic pentru a recompensa gestionarii de terenuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi eliminarea carbonului în cadrul viitoarei iniţiative privind sechestrarea carbonului în solurile agricole. În plus, în comunicarea sa din 11 martie 2020 intitulată "Un nou Plan de acţiune privind economia circulară – Pentru o Europă mai curată şi mai competitivă", Comisia s-a angajat să elaboreze un cadru de reglementare pentru certificarea eliminării carbonului, bazat pe o contabilizare solidă şi transparentă a carbonului, care să monitorizeze şi să verifice autenticitatea eliminării carbonului, asigurându-se, în acelaşi timp, că nu există niciun impact negativ asupra mediului, în special asupra biodiversităţii, asupra sănătăţii publice sau asupra obiectivelor sociale sau economice.
(23)Refacerea ecosistemelor ar contribui la menţinerea, gestionarea şi consolidarea absorbanţilor naturali şi ar promova biodiversitatea, combătând, în acelaşi timp, schimbările climatice. De asemenea, "triplul rol" al pădurilor, şi anume de absorbţie, stocare şi substituire a carbonului, contribuie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră eliberate în atmosferă, asigurând în acelaşi timp că pădurile continuă să crească şi să ofere multe alte servicii.
(24)Este absolut necesar ca acţiunile climatice ale Uniunii şi eforturile acesteia de realizare a neutralităţii climatice până în 2050 să se bazeze pe cunoştinţe ştiinţifice şi pe cele mai bune dovezi disponibile şi actualizate, precum şi pe informaţii atât factuale, cât şi transparente, privind schimbările climatice. Este necesar să se instituie un Consiliu consultativ ştiinţific european privind schimbările climatice (denumit în continuare "Consiliul consultativ"), care să servească drept punct de referinţă în ceea ce priveşte cunoştinţele ştiinţifice despre schimbările climatice, datorită independenţei şi competenţelor sale ştiinţifice şi tehnice. Consiliul consultativ ar trebui să completeze activitatea Agenţiei Europene de Mediu (AEM), acţionând în mod independent în îndeplinirea sarcinilor sale. Ar trebui să se evite orice suprapunere între misiunea sa şi misiunea IPCC la nivel internaţional. Regulamentul (CE) nr. 401/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului (11) ar trebui, prin urmare, modificat pentru a institui Consiliul consultativ. În statele membre care dispun de organisme naţionale consultative în materie de climă, acestea pot juca un rol important, printre altele, prin furnizarea autorităţilor naţionale relevante de consultanţă ştiinţifică de specialitate privind politica în domeniul climei, în conformitate cu prevederile statului membru în cauză. Prin urmare, statele membre care nu au făcut deja acest lucru sunt invitate să instituie un organism naţional consultativ în materie de climă.
(11)Regulamentul (CE) nr. 401/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 23 aprilie 2009 privind Agenţia Europeană de Mediu şi Reţeaua europeană de informare şi observare pentru mediu (JO L 126, 21.5.2009, p. 13).
(25)Tranziţia către neutralitatea climatică necesită schimbări la nivelul tuturor politicilor şi un efort colectiv al tuturor sectoarelor economiei şi ale societăţii, astfel cum s-a subliniat în Pactul verde european. În concluziile sale din 12 decembrie 2019, Consiliul European a precizat că toate actele legislative şi politicile relevante ale Uniunii trebuie să fie corelate cu îndeplinirea obiectivului privind neutralitatea climatică şi să contribuie la acesta, cu respectarea unor condiţii de concurenţă echitabile, şi a invitat Comisia să analizeze dacă acest lucru impune o modificare a normelor actuale.
(26)După cum a anunţat în Pactul verde european, Comisia a evaluat obiectivul Uniunii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030 în comunicarea sa din 17 septembrie 2020 intitulată "Stabilirea unui obiectiv mai ambiţios în materie de climă pentru Europa în perspectiva anului 2030 – Investirea într-un viitor neutru din punct de vedere climatic, în interesul cetăţenilor". Comisia a realizat acest lucru pe baza unei evaluări cuprinzătoare a impactului şi luând în considerare analiza sa privind planurile naţionale integrate privind energia şi clima prezentate Comisiei în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului (12). Având în vedere obiectivul privind neutralitatea climatică până în 2050, emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui să fie reduse iar absorbţiile ar trebui să fie sporite până în 2030, astfel încât emisiile nete de gaze cu efect de seră, şi anume emisiile după deducerea absorbţiilor, să scadă, la nivelul întregii economii şi pe plan intern, cu cel puţin 55 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990. Consiliul European a aprobat obiectivul respectiv în concluziile sale din 10 şi 11 decembrie 2020. De asemenea, acesta a furnizat orientări iniţiale cu privire la punerea sa în aplicare. Respectivul nou obiectiv climatic al Uniunii pentru 2030 este un obiectiv ulterior în sensul articolului 2 punctul 11 din Regulamentul (UE) 2018/1999 şi, prin urmare, înlocuieşte obiectivul de la nivelul Uniunii pentru 2030 privind emisiile de gaze cu efect de seră prevăzut la punctul respectiv. În plus, Comisia ar trebui să evalueze, până la 30 iunie 2021, modul în care ar trebui modificată legislaţia Uniunii care pune în aplicare obiectivul climatic pentru 2030 pentru a se realiza o astfel de reducere a emisiilor nete. În acest scop, Comisia a anunţat o revizuire a legislaţiei relevante în domeniul climei şi al energiei, care va fi adoptată într-un pachet care va acoperi, printre altele, energia din surse regenerabile, eficienţa energetică, exploatarea terenurilor, impozitarea energiei, standardele de performanţă privind emisiile de CO2 pentru autovehiculele uşoare, partajarea eforturilor şi EU ETS.
(12)Regulamentul (UE) 2018/1999 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2018 privind guvernanţa uniunii energetice şi a acţiunilor climatice, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 663/2009 şi (CE) nr. 715/2009 ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 94/22/CE, 98/70/CE, 2009/31/CE, 2009/73/CE, 2010/31/UE, 2012/27/UE şi 2013/30/UE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, a Directivelor 2009/119/CE şi (UE) 2015/652 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 525/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 328, 21.12.2018, p. 1).
Comisia intenţionează să evalueze efectele introducerii unor măsuri suplimentare la nivelul Uniunii care ar putea completa măsurile existente, cum ar fi măsurile bazate pe piaţă care includ un mecanism solid de solidaritate.
(27)Potrivit evaluărilor Comisiei, angajamentele existente în temeiul articolului 4 din Regulamentul (UE) 2018/841 generează un volum de absorbant net de carbon de 225 de milioane de tone de CO2 echivalent în 2030. Pentru a se asigura că se depun suficiente eforturi de reducere până în 2030, este oportun să se limiteze la acest nivel contribuţia absorbţiilor nete la obiectivul climatic al Uniunii pentru 2030. Acest fapt nu aduce atingere revizuirii legislaţiei relevante a Uniunii pentru a permite îndeplinirea obiectivului.
(28)Cheltuielile din cadrul bugetului Uniunii şi al Instrumentului de redresare al Uniunii Europene instituit prin Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului (13) contribuie la obiectivele climatice, dat fiind că cel puţin 30 % din cuantumul total al cheltuielilor se alocă pentru sprijinirea obiectivelor climatice, pe baza unei metodologii eficace şi în conformitate cu legislaţia sectorială.
(13)Regulamentul (UE) 2020/2094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 (JO L 433I, 22.12.2020, p. 23).
(29)Având în vedere obiectivul de realizare a neutralităţii climatice până în 2050 şi angajamentele internaţionale asumate în temeiul Acordului de la Paris, sunt necesare eforturi continue pentru a asigura eliminarea treptată a subvenţiilor pentru energie care sunt incompatibile cu obiectivul respectiv, în special a celor pentru combustibilii fosili, fără a afecta eforturile de reducere a sărăciei energetice.
(30)Pentru a oferi previzibilitate şi încredere tuturor actorilor economici, inclusiv întreprinderilor, lucrătorilor, investitorilor şi consumatorilor, pentru a asigura o reducere treptată în timp a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a garanta că tranziţia către neutralitatea climatică este ireversibilă, Comisia ar trebui să propună un obiectiv climatic intermediar al Uniunii pentru 2040, după caz, cel târziu în termen de şase luni de la prima evaluare la nivel global efectuată în temeiul Acordului de la Paris. Comisia poate face propuneri de revizuire a obiectivului intermediar, ţinând seama de constatările evaluărilor progreselor şi ale măsurilor Uniunii şi ale măsurilor naţionale, precum şi de rezultatele evaluării la nivel global şi ale evoluţiilor internaţionale, inclusiv în ceea ce priveşte calendarele comune pentru contribuţiile stabilite la nivel naţional. În scopul de a spori transparenţa şi responsabilitatea în ceea ce priveşte politicile Uniunii în domeniul climei, Comisia ar trebui, atunci când îşi prezintă propunerea legislativă referitoare la obiectivul climatic al Uniunii pentru 2040, să publice bugetul orientativ estimat al Uniunii privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru perioada 2030-2050, definit ca volumul total orientativ al emisiilor nete de gaze cu efect de seră care se preconizează că vor fi emise în perioada respectivă fără a pune în pericol angajamentele asumate de Uniune în temeiul Acordului de la Paris, precum şi metodologia care stă la baza respectivului buget orientativ.
(31)Adaptarea este o componentă-cheie a răspunsului mondial pe termen lung la schimbările climatice. Efectele adverse ale schimbărilor climatice pot depăşi capacităţile de adaptare ale statelor membre. Prin urmare, statele membre şi Uniunea ar trebui să îşi consolideze capacitatea de adaptare şi rezilienţa şi să reducă vulnerabilitatea la schimbările climatice, astfel cum se prevede la articolul 7 din Acordul de la Paris, precum şi să maximizeze beneficiile conexe pe care le aduc alte politici şi acte legislative. Comisia ar trebui să adopte o strategie a Uniunii privind adaptarea la schimbările climatice în conformitate cu Acordul de la Paris. Statele membre ar trebui să adopte strategii şi planuri naţionale cuprinzătoare de adaptare, bazate pe analize solide, evaluări ale progreselor înregistrate şi indicatori în materie de schimbări climatice şi vulnerabilitate, conform celor mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile. Uniunea ar trebui să încerce să creeze un mediu de reglementare favorabil pentru politicile şi măsurile naţionale instituite de statele membre în scopul de a se adapta la schimbările climatice. Îmbunătăţirea rezilienţei la schimbările climatice şi a capacităţilor de adaptare la acestea necesită eforturi comune din partea tuturor sectoarelor economiei şi ale societăţii, precum şi coerenţa şi consecvenţa politicilor în toate actele legislative şi politicile relevante.
(32)Ecosistemele, persoanele şi economiile din toate regiunile Uniunii se vor confrunta cu efecte majore ale schimbărilor climatice, cum ar fi căldura extremă, inundaţiile, seceta, deficitul de apă, creşterea nivelului mării, topirea gheţarilor, incendiile forestiere, arborii smulşi de vânt şi pierderile agricole. Evenimentele extreme recente au avut deja un impact semnificativ asupra ecosistemelor, afectând capacităţile de sechestrare şi de stocare a carbonului ale terenurilor forestiere şi agricole. Consolidarea capacităţilor de adaptare şi a rezilienţei, ţinând seama de obiectivele de dezvoltare durabilă ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, contribuie la reducerea la minimum a impactului schimbărilor climatice, la abordarea efectelor inevitabile într-un mod echilibrat din punct de vedere social şi la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în zonele afectate. Pregătirea din timp pentru astfel de efecte este eficientă din punctul de vedere al costurilor şi poate genera totodată beneficii colaterale semnificative pentru ecosisteme, sănătate şi economie. În special, soluţiile bazate pe natură pot fi benefice pentru atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la acestea şi protecţia biodiversităţii.
(33)Programele relevante instituite ca parte a cadrului financiar multianual prevăd examinarea proiectelor pentru a se asigura că acestea sunt reziliente la potenţialele efecte negative ale schimbărilor climatice prin intermediul unei evaluări a vulnerabilităţii la schimbările climatice şi a riscurilor climatice, inclusiv prin măsuri de adaptare relevante, şi că acestea integrează costul emisiilor de gaze cu efect de seră şi efectele pozitive ale măsurilor de atenuare a schimbărilor climatice în analiza cost-beneficiu. Acest lucru contribuie la integrarea în deciziile de investiţii şi de planificare din cadrul bugetului Uniunii a riscurilor legate de schimbările climatice şi a evaluărilor vulnerabilităţii la schimbările climatice şi a adaptării la acestea.
(34)Atunci când adoptă măsuri relevante la nivelul Uniunii şi la nivel naţional pentru îndeplinirea obiectivului privind neutralitatea climatică, statele membre şi Parlamentul European, Consiliul şi Comisia ar trebui, printre altele, să ţină seama de: contribuţia tranziţiei către neutralitatea climatică la sănătatea publică, calitatea mediului şi bunăstarea cetăţenilor, prosperitatea societăţii, ocuparea forţei de muncă şi competitivitatea economiei; tranziţia energetică, consolidarea securităţii energetice şi combaterea sărăciei energetice; securitatea şi accesibilitatea din punctul de vedere al preţului a alimentelor; dezvoltarea unor sisteme de mobilitate şi de transport durabile şi inteligente; echitatea şi solidaritatea între statele membre şi la nivel naţional, ţinând seama de capacitatea lor economică, de circumstanţele naţionale, cum ar fi particularităţile insulelor, şi de nevoia de convergenţă în timp; necesitatea de a asigura o tranziţie justă şi echitabilă din punct de vedere social prin intermediul unor programe de învăţământ şi formare adecvate; cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile, în special descoperirile prezentate de IPCC; necesitatea de a integra riscurile legate de schimbările climatice în deciziile de investiţii şi de planificare; eficacitatea din punctul de vedere al costurilor şi neutralitatea tehnologică în ceea ce priveşte reducerea emisiilor şi absorbţiile de gaze cu efect de seră şi consolidarea rezilienţei; precum şi o evoluţie graduală în timp a integrităţii ecologice şi a nivelului de ambiţie.
(35)Astfel cum se indică în Pactul verde european, Comisia a adoptat, la 9 decembrie 2020, o comunicare intitulată "Strategia pentru o mobilitate sustenabilă şi inteligentă – înscrierea transporturilor europene pe calea viitorului". Strategia stabileşte o foaie de parcurs pentru un viitor durabil şi inteligent al transporturilor europene, cu un plan de acţiune în vederea îndeplinirii obiectivului de reducere cu 90 % a emisiilor din sectorul transporturilor până în 2050.
(36)Pentru a se asigura că Uniunea şi statele membre fac în continuare progrese suficiente în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică şi în materie de adaptare, Comisia ar trebui să evalueze periodic progresele înregistrate, bazându-se pe informaţiile prevăzute în prezentul regulament, inclusiv informaţiile transmise şi raportate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999. Pentru a permite pregătirea în timp util a evaluării la nivel global menţionate la articolul 14 din Acordul de la Paris, concluziile acestei evaluări ar trebui să fie publicate până la data de 30 septembrie, o dată la cinci ani, începând cu 2023. Aceasta presupune că rapoartele efectuate în temeiul articolului 29 alineatul (5) şi al articolului 35 din regulamentul respectiv şi, în anii vizaţi, rapoartele aferente menţionate la articolul 29 alineatul (1) şi la articolul 32 din respectivul regulament ar trebui să fie transmise Parlamentului European şi Consiliului în acelaşi timp cu concluziile evaluării respective. În cazul în care progresele colective realizate de statele membre în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică sau în materie de adaptare sunt insuficiente sau dacă măsurile Uniunii nu sunt în concordanţă cu obiectivul privind neutralitatea climatică sau sunt inadecvate pentru a spori capacitatea de adaptare, a consolida rezilienţa sau a reduce vulnerabilitatea, Comisia ar trebui să ia măsurile necesare în conformitate cu tratatele. De asemenea, Comisia ar trebui să evalueze periodic măsurile naţionale relevante şi să emită recomandări atunci când constată că măsurile adoptate de un stat membru nu sunt în concordanţă cu obiectivul privind neutralitatea climatică sau sunt inadecvate pentru a spori capacitatea de adaptare, a consolida rezilienţa şi a reduce vulnerabilitatea la schimbările climatice.
(37)Comisia ar trebui să asigure o evaluare solidă şi obiectivă, bazată pe cele mai recente descoperiri ştiinţifice, tehnice şi socioeconomice, susţinute de o masă reprezentativă de experţi independenţi, şi să îşi bazeze evaluarea pe informaţii relevante, inclusiv pe informaţiile transmise şi raportate de statele membre, pe rapoartele AEM, ale Consiliului consultativ şi ale Centrului Comun de Cercetare al Comisiei, pe cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile, inclusiv pe cele mai recente rapoarte IPCC, IPBES şi ale altor organisme internaţionale, precum şi pe datele de observare a Pământului furnizate de Programul european de observare a Pământului Copernicus. În plus, Comisia ar trebui să îşi bazeze evaluările pe o traiectorie orientativă, liniară, care, atunci când este adoptată, leagă obiectivele climatice ale Uniunii pentru 2030 şi 2040 de obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică şi care serveşte drept instrument orientativ pentru estimarea şi evaluarea progreselor colective în direcţia îndeplinirii obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică. Traiectoria orientativă, liniară, nu aduce atingere niciunei decizii de stabilire a unui obiectiv climatic al Uniunii pentru 2040. Întrucât Comisia s-a angajat să analizeze modul în care sectorul public poate utiliza taxonomia UE în contextul Pactului verde european, aceasta ar trebui să includă informaţii cu privire la investiţiile durabile din punctul de vedere al mediului, atât cele ale Uniunii, cât şi cele ale statelor membre, care respectă Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului (14), atunci când astfel de informaţii sunt disponibile. Comisia ar trebui să utilizeze statisticile şi datele europene şi mondiale, atunci când acestea sunt disponibile, şi să solicite o analiză de specialitate. AEM ar trebui să ofere asistenţă Comisiei, după caz, în conformitate cu programul său anual de lucru.
(14)Regulamentul (UE) 2020/852 al Parlamentului European şi al Consiliului din 18 iunie 2020 privind instituirea unui cadru care să faciliteze investiţiile durabile şi de modificare a Regulamentului (UE) 2019/2088 (JO L 198, 22.6.2020, p. 13).
(38)Având în vedere faptul că cetăţenii şi comunităţile au un rol important în impulsionarea transformării în direcţia neutralităţii climatice, ar trebui să se încurajeze şi să se faciliteze o mobilizare publică şi socială puternică în materie de combatere a schimbărilor climatice la toate nivelurile, inclusiv la nivel naţional, regional şi local. Prin urmare, Comisia ar trebui să aibă o atitudine de deschidere faţă de toate componentele societăţii, inclusiv faţă de părţile interesate care reprezintă diferite sectoare ale economiei, pentru a le oferi posibilitatea şi mijloacele să contribuie activ la construirea unei societăţi neutre din punct de vedere climatic şi reziliente la schimbările climatice, inclusiv prin intermediul Pactului climatic european.
(39)În conformitate cu angajamentul Comisiei faţă de principiile referitoare la o mai bună legiferare, ar trebui urmărită coerenţa instrumentelor Uniunii în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Sistemul de măsurare a progreselor înregistrate în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică, precum şi coerenţa măsurilor luate cu obiectivul respectiv ar trebui să se bazeze pe cadrul de guvernanţă prevăzut în Regulamentul (UE) 2018/1999 şi să fie coerent cu acesta, ţinând seama de toate cele cinci dimensiuni ale uniunii energetice. În special, sistemul de raportare periodică şi stabilirea etapelor de evaluare şi de acţiune a Comisiei pe baza raportării ar trebui să fie aliniate la cerinţele în materie de transmitere de informaţii şi de prezentare de rapoarte impuse statelor membre, prevăzute în Regulamentul (UE) 2018/1999. Prin urmare, Regulamentul (UE) 2018/1999 ar trebui modificat pentru a include obiectivul privind neutralitatea climatică în dispoziţiile relevante.
(40)Schimbările climatice sunt, prin definiţie, o provocare transfrontalieră; aşadar, este necesară acţiunea coordonată la nivelul Uniunii pentru a completa şi a consolida în mod eficient politicile naţionale. Întrucât obiectivul prezentului regulament, şi anume realizarea neutralităţii climatice în Uniune până în 2050, nu poate fi îndeplinit în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere efectele sale, acesta poate fi îndeplinit mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este prevăzut la articolul respectiv, prezentul regulament nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea acestui obiectiv,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
-****-
Art. 1: Obiect şi domeniu de aplicare
Prezentul regulament stabileşte un cadru pentru reducerea ireversibilă şi progresivă a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră de către surse şi pentru sporirea absorbţiilor de către absorbanţi reglementate în dreptul Uniunii.
Prezentul regulament stabileşte un obiectiv obligatoriu de realizare a neutralităţii climatice în Uniune până în 2050, în vederea îndeplinirii obiectivului pe termen lung privind temperatura prevăzut la articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Acordul de la Paris, şi oferă un cadru pentru realizarea de progrese în vederea îndeplinirii obiectivului global în materie de adaptare stabilit la articolul 7 din Acordul de la Paris. Prezentul regulament stabileşte, de asemenea, pentru 2030, un obiectiv obligatoriu al Uniunii privind reducerea internă netă a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Prezentul regulament se aplică emisiilor antropice de către surse şi absorbţiilor de către absorbanţi de gaze cu efect de seră enumerate în partea 2 din anexa V la Regulamentul (UE) 2018/1999.
Art. 2: Obiectivul privind neutralitatea climatică
(1)Cel târziu până în 2050 se asigură un echilibru la nivelul Uniunii între emisiile şi absorbţiile de gaze cu efect de seră care sunt reglementate în dreptul Uniunii, astfel încât să se ajungă la zero emisii nete până la acea dată, iar Uniunea urmăreşte să obţină ulterior un bilanţ negativ al emisiilor.
(2)Instituţiile relevante ale Uniunii şi statele membre adoptă măsurile necesare la nivelul Uniunii şi, respectiv, la nivel naţional, pentru a permite îndeplinirea colectivă a obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la alineatul (1), ţinând seama de importanţa promovării atât a echităţii şi a solidarităţii între statele membre, cât şi a eficienţei costurilor în îndeplinirea acestui obiectiv.
Art. 3: Consultanţa ştiinţifică privind schimbările climatice
(1)Consiliul ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice, instituit în temeiul articolului 10a din Regulamentul (CE) nr. 401/2009 (denumit în continuare "Consiliul consultativ"), serveşte drept punct de referinţă pentru Uniune în ceea ce priveşte cunoştinţele ştiinţifice despre schimbările climatice, datorită independenţei şi competenţelor sale ştiinţifice şi tehnice.
(2)Sarcinile Consiliul consultativ includ:
a)examinarea celor mai recente concluzii ştiinţifice ale rapoartelor IPCC şi a datelor ştiinţifice privind clima, în special în legătură cu informaţiile relevante pentru Uniune;
b)furnizarea de consultanţă ştiinţifică şi emiterea de rapoarte privind măsurile existente şi propuse ale Uniunii, obiectivele climatice şi bugetele orientative pentru gazele cu efect de seră, precum şi coerenţa acestora cu obiectivele prezentului regulament şi cu angajamentele internaţionale ale Uniunii în temeiul Acordului de la Paris;
c)realizarea de contribuţii la schimbul de cunoştinţe ştiinţifice independente în domeniul modelării, monitorizării, cercetării şi inovării promiţătoare care contribuie la reducerea emisiilor sau la creşterea absorbţiilor;
d)identificarea acţiunilor şi oportunităţilor necesare pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor climatice ale Uniunii;
e)informarea cu privire la schimbările climatice şi la impactul acestora, precum şi stimularea dialogului şi a cooperării între organismele ştiinţifice din cadrul Uniunii, completând activitatea şi eforturile existente.
(3)Consiliul consultativ se bazează în activitatea sa pe cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile, inclusiv pe cele mai recente rapoarte ale IPCC, IPBES şi ale altor organisme internaţionale. Comitetul acţionează în deplină transparenţă şi publică rapoartele sale. Poate lua în considerare, dacă sunt disponibile, lucrările organismelor naţionale consultative în domeniul climei menţionate la alineatul (4).
(4)În contextul consolidării rolului ştiinţei în cadrul politicii în domeniul climei, fiecare stat membru este invitat să instituie un organism naţional consultativ în domeniul climei, responsabil cu furnizarea autorităţilor naţionale relevante de consultanţă ştiinţifică de specialitate privind politica în domeniul climei, în conformitate cu prevederile statului membru în cauză. Atunci când un stat membru decide să instituie un astfel de organism consultativ, statul membru informează AEM cu privire la aceasta.
Art. 4: Obiective climatice intermediare ale Uniunii
(1)Pentru a îndeplini obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1), obiectivul climatic obligatoriu al Uniunii pentru 2030 este o reducere internă a emisiilor nete de gaze cu efect de seră (emisii după deducerea absorbţiilor) cu cel puţin 55 % până în 2030 comparativ cu nivelurile din 1990.
La îndeplinirea obiectivului menţionat la primul paragraf, instituţiile relevante ale Uniunii şi statele membre acordă prioritate reducerii rapide şi previzibile a emisiilor şi, totodată, sporirii absorbţiilor de către absorbanţii naturali.
Pentru a asigura că se depun suficiente eforturi de reducere până în 2030, în scopul prezentului regulament şi fără a aduce atingere revizuirii legislaţiei Uniunii menţionate la alineatul (2), contribuţia absorbţiilor nete la obiectivul climatic al Uniunii pentru 2030 se limitează la 225 de milioane de tone de CO2 echivalent. Pentru a îmbunătăţi absorbantul de carbon al Uniunii în conformitate cu obiectivul de realizare a neutralităţii climatice până în 2050, Uniunea urmăreşte să atingă un volum mai mare de absorbant net de carbon în 2030.
(2)Până la 30 iunie 2021, Comisia revizuieşte legislaţia relevantă a Uniunii pentru a permite îndeplinirea obiectivului stabilit la alineatul (1) de la prezentul articol şi a obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) şi ia în considerare adoptarea măsurilor necesare, inclusiv adoptarea de propuneri legislative, în conformitate cu tratatele.
În cadrul revizuirii menţionate la primul paragraf şi al revizuirilor ulterioare, Comisia evaluează în special disponibilitatea în dreptul Uniunii a instrumentelor şi a stimulentelor adecvate pentru mobilizarea investiţiilor de care este nevoie şi propune măsuri dacă este necesar.
După adoptarea propunerilor legislative de către Comisie, aceasta monitorizează procedurile legislative pentru diferitele propuneri şi poate raporta Parlamentului European şi Consiliului dacă rezultatul preconizat al respectivelor proceduri legislative, analizate împreună, ar duce la îndeplinirea obiectivului stabilit la alineatul (1). În cazul în care rezultatul preconizat nu este în conformitate cu obiectivul stabilit la alineatul (1), Comisia poate lua măsurile necesare, inclusiv adoptarea de propuneri legislative, în conformitate cu tratatele.
(3)În vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament, se stabileşte un obiectiv climatic la nivelul Uniunii pentru 2040. În acest scop, în cel mult şase luni de la prima evaluare la nivel global prevăzută la articolul 14 din Acordul de la Paris, Comisia prezintă o propunere legislativă, după caz, pe baza unei evaluări de impact detaliate, de modificare a prezentului regulament pentru a include obiectivul climatic al Uniunii pentru 2040, ţinând seama de concluziile evaluărilor menţionate la articolele 6 şi 7 din prezentul regulament şi de rezultatele evaluării la nivel global.
(4)Atunci când îşi prezintă propunerea legislativă privind obiectivul climatic al Uniunii pentru 2040, astfel cum se menţionează la alineatul (3), Comisia publică în acelaşi timp, într-un raport separat, bugetul orientativ estimat al Uniunii privind gazele cu efect de seră pentru perioada 2030-2050, definit ca volumul total orientativ al emisiilor nete de gaze cu efect de seră (exprimat în CO2 echivalent şi furnizând informaţii separate privind emisiile şi absorbţiile) care se preconizează că vor fi emise în perioada respectivă fără a pune în pericol angajamentele asumate de Uniune în temeiul Acordului de la Paris. Bugetul orientativ estimat al Uniunii privind emisiile de gaze cu efect de seră se bazează pe cele mai bune cunoştinţe ştiinţifice disponibile şi ţine seama de avizul Consiliului consultativ, precum şi, dacă este adoptat, de legislaţia relevantă a Uniunii de punere în aplicare a obiectivului climatic al Uniunii pentru 2030. Comisia publică, de asemenea, metodologia care stă la baza bugetului orientativ estimat al Uniunii privind emisiile de gaze cu efect de seră.
(5)Atunci când propune obiectivul climatic al Uniunii pentru 2040 în conformitate cu alineatul (3), Comisia ia în considerare următoarele aspecte:
a)cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile, inclusiv cele mai recente rapoarte ale IPCC şi ale Comitetului consultativ;
b)impactul social, economic şi de mediu, inclusiv costurile lipsei de acţiune;
c)necesitatea de a asigura o tranziţie justă şi echitabilă din punct de vedere social pentru toţi;
d)eficienţa costurilor şi eficienţa economică;
e)competitivitatea economiei Uniunii, în special a întreprinderilor mici şi mijlocii şi a sectoarelor care sunt cele mai expuse la relocarea emisiilor de carbon;
f)cele mai bune tehnologii disponibile, eficiente din punctul de vedere al costurilor, sigure şi scalabile;
g)eficienţa energetică şi principiul "eficienţa energetică pe primul loc", accesibilitatea energiei din punctul de vedere al preţului şi siguranţa alimentării cu energie;
h)echitatea şi solidaritatea între statele membre şi în interiorul acestora;
i)necesitatea de a asigura eficacitatea de mediu şi o evoluţie graduală în timp;
j)necesitatea de a menţine, gestiona şi îmbunătăţi absorbanţii naturali pe termen lung şi de a proteja şi reface biodiversitatea;
k)necesităţile şi oportunităţile în materie de investiţii;
l)evoluţiile internaţionale şi eforturile întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris şi a obiectivului final al CCONUSC;
m)informaţiile existente despre bugetul orientativ estimat al Uniunii privind gazele cu efect de seră pentru perioada 2030-2050 menţionat la alineatul (4).
(6)În termen de şase luni de la cea de a doua evaluare la nivel global menţionată la articolul 14 din Acordul de la Paris, Comisia poate propune revizuirea obiectivului climatic al Uniunii pentru 2040, în conformitate cu articolul 11 din prezentul regulament.
(7)Dispoziţiile prezentului articol se revizuiesc în lumina evoluţiilor internaţionale şi a eforturilor întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris, inclusiv în ceea ce priveşte rezultatele discuţiilor internaţionale privind calendarele comune pentru contribuţiile stabilite la nivel naţional.
Art. 5: Adaptarea la schimbările climatice
(1)Instituţiile relevante ale Uniunii şi statele membre asigură progrese continue în ceea ce priveşte sporirea capacităţii de adaptare, consolidarea rezilienţei şi reducerea vulnerabilităţii la schimbările climatice, în conformitate cu articolul 7 din Acordul de la Paris.
(2)Comisia adoptă o strategie a Uniunii privind adaptarea la schimbările climatice în conformitate cu Acordul de la Paris şi o revizuieşte periodic în contextul revizuirii prevăzute la articolul 6 alineatul (2) litera (b) din prezentul regulament.
(3)Instituţiile relevante ale Uniunii şi statele membre se asigură, de asemenea, că politicile de adaptare din Uniune şi din statele membre sunt coerente, se susţin reciproc, asigură beneficii conexe pentru politicile sectoriale şi acţionează în direcţia unei integrări mai bune şi consecvente a adaptării la schimbările climatice în toate domeniile de politică, inclusiv politicile şi acţiunile socioeconomice şi de mediu relevante, după caz, precum şi în acţiunea externă a Uniunii. Acestea se concentrează, în special, asupra populaţiilor şi sectoarelor celor mai vulnerabile şi mai afectate şi identifică deficienţele în acest sens, în consultare cu societatea civilă.
(4)Statele membre adoptă şi pun în aplicare strategii şi planuri naţionale de adaptare, luând în considerare strategia Uniunii privind adaptarea la schimbările climatice menţionată la alineatul (2) de la prezentul articol şi pe baza unor analize solide, evaluări ale progreselor înregistrate şi indicatori în materie de schimbări climatice şi vulnerabilitate, în conformitate cu cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile. În strategiile lor naţionale de adaptare, statele membre ţin seama de vulnerabilitatea deosebită a sectoarelor relevante, între care sectorul agricol, sistemele de apă şi alimentare, precum şi de securitatea alimentară, şi promovează soluţiile bazate pe natură şi adaptarea bazată pe ecosisteme. Statele membre actualizează periodic strategiile şi includ informaţiile actualizate conexe în raportul care trebuie prezentat în temeiul articolului 19 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2018/1999.
(5)Până la 30 iulie 2022, Comisia adoptă orientări care stabilesc principii şi practici comune pentru identificarea, clasificarea şi gestionarea prudenţială a riscurilor fizice semnificative legate de climă atunci când planifică, elaborează, execută şi monitorizează proiecte şi programe pentru proiecte.
Art. 6: Evaluarea progreselor şi a măsurilor Uniunii
(1)Pe lângă evaluarea prevăzută la articolul 29 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2018/1999, Comisia evaluează, până la 30 septembrie 2023 şi, ulterior, o dată la cinci ani:
a)progresele colective realizate de toate statele membre în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament;
b)progresele colective realizate de toate statele membre în ceea ce priveşte adaptarea, astfel cum se menţionează la articolul 5 din prezentul regulament.
Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului concluziile evaluării respective, împreună cu raportul privind starea uniunii energetice întocmit în anul calendaristic respectiv în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
(2)Până la 30 septembrie 2023 şi, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia revizuieşte:
a)coerenţa măsurilor adoptate de Uniune cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1);
b)coerenţa măsurilor Uniunii cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menţionează la articolul 5.
(3)În cazul în care, pe baza evaluărilor menţionate la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol, Comisia constată că măsurile luate de Uniune nu sunt coerente cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) sau nu sunt coerente cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menţionează la articolul 5, sau că progresele înregistrate către respectivul obiectiv privind neutralitatea climatică sau în materie de adaptare, astfel cum se menţionează la articolul 5, sunt insuficiente, aceasta ia măsurile necesare în conformitate cu tratatele.
(4)Comisia evaluează, înainte de adoptare, coerenţa oricărui proiect de măsură şi a oricărei propuneri legislative, inclusiv a propunerilor bugetare, cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) şi cu obiectivele climatice ale Uniunii pentru 2030 şi 2040, şi include evaluarea respectivă în orice evaluare a impactului care însoţeşte aceste măsuri sau propuneri şi publică rezultatul evaluării respective la momentul adoptării. Comisia evaluează, de asemenea, dacă proiectele de măsuri sau propunerile legislative respective, inclusiv propunerile bugetare, sunt coerente cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menţionează la articolul 5. La formularea proiectelor de măsuri şi a propunerilor sale legislative, Comisia depune eforturi pentru a le alinia la obiectivele prezentului regulament. În cazul unei eventuale nealinieri, Comisia prezintă motivele în cadrul evaluării coerenţei menţionate la prezentul alineat.
Art. 7: Evaluarea măsurilor naţionale
(1)Până la 30 septembrie 2023 şi, ulterior, o dată la cinci ani, Comisia evaluează:
a)coerenţa cu obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament a măsurilor naţionale identificate, pe baza planurilor naţionale integrate privind energia şi clima, a strategiilor naţionale pe termen lung şi a rapoartelor intermediare bienale prezentate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1999, ca fiind relevante pentru îndeplinirea obiectivului respectiv;
b)coerenţa măsurilor naţionale relevante cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menţionează la articolul 5, ţinând seama de strategiile naţionale de adaptare menţionate la articolul 5 alineatul (4).
Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului concluziile evaluării respective, împreună cu raportul privind starea uniunii energetice întocmit în anul calendaristic respectiv în conformitate cu articolul 35 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
(2)În cazul în care Comisia constată, ţinând seama în mod corespunzător de progresele colective evaluate în conformitate cu articolul 6 alineatul (1), că măsurile luate de un stat membru nu sunt coerente cu obiectivul privind neutralitatea climatică stabilit la articolul 2 alineatul (1) sau nu sunt coerente cu asigurarea progreselor în materie de adaptare, astfel cum se menţionează la articolul 5, aceasta poate adresa recomandări statului membru respectiv. Comisia publică astfel de recomandări.
(3)Atunci când se emite o recomandare în conformitate cu alineatul (2), se aplică următoarele principii:
a)în termen de şase luni de la primirea recomandărilor, statul membru în cauză transmite Comisiei cum intenţionează să ţină seama de recomandări în mod corespunzător, într-un spirit de solidaritate între statele membre şi Uniune şi între statele membre;
b)după transmiterea notificării menţionate la litera (a) de la prezentul paragraf, statul membru în cauză prezintă, în următorul său raport naţional intermediar integrat privind energia şi clima prezentat în conformitate cu articolul 17 din Regulamentul (UE) 2018/1999, în anul care urmează după anul în care au fost emise recomandările, modul în care a ţinut seama în mod corespunzător de recomandări; dacă statul membru în cauză decide să nu dea curs recomandărilor sau unei părţi considerabile ale acestora, respectivul stat membru prezintă Comisiei motivele;
c)recomandările sunt complementare celor mai recente recomandări specifice fiecărei ţări formulate în contextul semestrului european.
Art. 8: Dispoziţii comune privind evaluarea Comisiei
(1)Comisia îşi bazează prima şi a doua evaluare, menţionate la articolele 6 şi 7, pe o traiectorie orientativă, liniară, care stabileşte calea de reducere a emisiilor nete la nivelul Uniunii şi care leagă obiectivul climatic al Uniunii pentru 2030, menţionat la articolul 4 alineatul (1), obiectivul climatic Uniunii pentru 2040, atunci când este adoptat, şi obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1).
(2)În urma primei şi a celei de-a doua evaluări menţionate la alineatul (1), Comisia îşi bazează orice evaluare ulterioară pe o traiectorie orientativă, liniară, care leagă obiectivul climatic al Uniunii pentru 2040, atunci când este adoptat, de obiectivul privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1).
(3)În plus faţă de măsurile naţionale menţionate la articolul 7 alineatul (1) litera (a), Comisia îşi bazează evaluările menţionate la articolele 6 şi 7 cel puţin pe următoarele elemente:
a)informaţiile transmise şi raportate în temeiul Regulamentului (UE) 2018/1999;
b)rapoartele AEM, ale Consiliului consultativ şi ale Centrului Comun de Cercetare al Comisiei;
c)statisticile şi datele europene şi globale, inclusiv statisticile şi datele din cadrul Programului european de observare a Pământului Copernicus, datele privind pagubele raportate şi prognozate cauzate de efectele nefaste ale climei şi costurile estimate ale inacţiunii sau ale măsurilor întârziate, dacă sunt disponibile;
d)cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile, inclusiv cele mai recente rapoarte ale IPCC, ale IPBES şi ale altor organisme internaţionale; şi
e)orice informaţie suplimentară cu privire la investiţiile durabile din punctul de vedere al mediului, atât cele ale Uniunii, cât şi cele ale statelor membre, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2020/852.
(4)AEM sprijină Comisia în vederea pregătirii evaluărilor menţionate la articolele 6 şi 7, în conformitate cu programul său anual de lucru.
Art. 9: Participarea publicului
(1)Comisia colaborează cu toate segmentele societăţii pentru a le oferi posibilitatea şi mijloacele să contribuie activ la o tranziţie justă şi echitabilă din punct de vedere social către o societate neutră din punct de vedere climatic şi rezilientă la schimbările climatice. Comisia facilitează un proces incluziv şi accesibil la toate nivelurile, inclusiv la nivel naţional, regional şi local, cu participarea partenerilor sociali, a mediului academic, a mediului de afaceri, a cetăţenilor şi a societăţii civile, pentru schimbul de bune practici şi pentru identificarea acţiunilor care contribuie la îndeplinirea obiectivelor prezentului regulament. Comisia se poate baza, de asemenea, pe consultările publice şi pe dialogurile pe mai multe niveluri pe tema climei şi a energiei organizate de statele membre în conformitate cu articolele 10 şi 11 din Regulamentul (UE) 2018/1999.
(2)Comisia utilizează toate instrumentele adecvate, inclusiv Pactul climatic european, pentru a implica cetăţenii, partenerii sociali şi părţile interesate şi pentru a promova dialogul şi difuzarea de informaţii ştiinţifice cu privire la schimbările climatice şi la aspectele sociale şi legate de egalitatea de gen pe care acestea le implică.
Art. 10: Foile de parcurs sectoriale
Comisia colaborează cu sectoarele economice din Uniune care aleg să pregătească în mod voluntar foi de parcurs orientative în vederea îndeplinirii obiectivului privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1). Comisia monitorizează elaborarea unor astfel de foi de parcurs. Colaborarea sa implică facilitarea dialogului la nivelul Uniunii şi schimbul de bune practici între părţile interesate relevante.
Art. 11: Revizuire
În termen de şase luni de la fiecare evaluare la nivel global menţionată la articolul 14 din Acordul de la Paris, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport, însoţit de concluziile evaluărilor menţionate la articolele 6 şi 7 din prezentul regulament, cu privire la funcţionarea prezentului regulament, ţinând seama de:
(a)cele mai bune şi mai recente dovezi ştiinţifice disponibile, inclusiv cele mai recente rapoarte ale IPCC şi ale Consiliului consultativ;
(b)evoluţiile internaţionale şi eforturile întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris.
Raportul Comisiei poate fi însoţit, dacă este cazul, de propuneri legislative de modificare a prezentului regulament.
Art. 12: Modificarea Regulamentului (CE) nr. 401/2009
Regulamentul (CE) nr. 401/2009 se modifică după cum urmează:
1.Se introduce următorul articol:
"- Articolul 10a
(1) Se instituie un Consiliu ştiinţific consultativ european privind schimbările climatice (denumit în continuare «Consiliul consultativ»).
(2) Consiliul consultativ este format din 15 experţi ştiinţifici la nivel înalt, care acoperă o gamă largă de discipline relevante. Membrii Consiliului consultativ îndeplinesc criteriile prevăzute la alineatul (3). Cel mult doi membri ai Consiliului consultativ deţin cetăţenia aceluiaşi stat membru. Independenţa membrilor Consiliului consultativ trebuie să fie dincolo de orice îndoială.
(3) Consiliul de administraţie desemnează membrii Consiliului consultativ pentru un mandat de patru ani, care poate fi reînnoit o singură dată, în urma unei proceduri de selecţie deschise, echitabile şi transparente. Atunci când selectează membrii Consiliului consultativ, consiliul de administraţie urmăreşte să asigure diversitatea cunoştinţelor de specialitate şi sectoriale, precum şi un echilibru de gen şi geografic. Selecţia se bazează pe următoarele criterii:
a) excelenţă ştiinţifică;
b) experienţă în realizarea de evaluări ştiinţifice şi în furnizarea de consultanţă ştiinţifică în domeniile de competenţă;
c) experienţă vastă în domeniul climei şi al ştiinţelor mediului sau în alte domenii ştiinţifice relevante pentru îndeplinirea obiectivelor Uniunii în domeniul climei;
d) experienţă profesională într-un mediu interdisciplinar într-un context internaţional.
(4) Membrii Consiliului consultativ sunt numiţi cu titlu personal şi îşi exercită funcţiile în deplină independenţă faţă de statele membre şi de instituţiile Uniunii. Consiliul consultativ îşi alege preşedintele din rândul membrilor săi pentru un mandat de patru ani şi îşi adoptă regulamentul de procedură.
(5) Consiliul consultativ completează activitatea agenţiei, acţionând în mod independent în îndeplinirea sarcinilor sale. Consiliul consultativ îşi stabileşte programul anual de lucru în mod independent şi, în acest sens, consultă consiliul de administraţie. Preşedintele Consiliului consultativ informează consiliul de administraţie şi directorul executiv cu privire la programul respectiv şi la punerea sa în aplicare."
2.La articolul 11 se adaugă următorul alineat:
"(5) Bugetul agenţiei include, de asemenea, cheltuielile aferente Consiliului consultativ."
Art. 13: Modificarea Regulamentului (UE) 2018/1999
Regulamentul (UE) 2018/1999 se modifică după cum urmează:
1.La articolul 1 alineatul (1), litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a) punerea în aplicare a unor strategii şi măsuri, coerente cu Acordul de la Paris, concepute pentru a îndeplini obiectivele uniunii energetice şi angajamentele pe termen lung asumate de Uniune în legătură cu emisiile de gaze cu efect de seră, în special obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului (*1), şi, pentru prima perioadă de zece ani (2021-2030), în special obiectivele Uniunii privind energia şi clima pentru 2030;
(*1)Regulamentul (UE) 2021/1119 al Parlamentului European şi al Consiliului din 30 iunie 2021 de instituire a cadrului pentru realizarea neutralităţii climatice şi de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 401/2009 şi (UE) 2018/1999 ("Legea europeană a climei") (JO L 243, 9.7.2021, p. 1)."
2.La articolul 2, punctul 7 se înlocuieşte cu următorul text:
"(7) «prognoze» înseamnă previziuni referitoare la emisiile antropice de către surse şi la absorbţiile de către absorbanţi de gaze cu efect de seră sau referitoare la evoluţiile sistemului energetic, inclusiv cel puţin estimări cantitative pentru o succesiune de şase ani viitori care se termină cu 0 sau cu 5, imediat următori anului de raportare;"
3.La articolul 3 alineatul (2), litera (f) se înlocuieşte cu următorul text:
"(f) o evaluare a impactului politicilor şi măsurilor planificate pentru realizarea obiectivelor menţionate la litera (b) de la prezentul alineat, inclusiv a coerenţei lor cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, cu obiectivele pe termen lung de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în temeiul Acordului de la Paris şi cu strategiile pe termen lung menţionate la articolul 15 din prezentul regulament;"
4.La articolul 8 alineatul (2) se adaugă următoarea literă:
"(e) modul în care politicile şi măsurile existente şi cele planificate contribuie la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119."
5.Articolul 11 se înlocuieşte cu următorul text:
"- Articolul 11: Dialogul pe mai multe niveluri pe tema energiei şi a climei
Fiecare stat membru instituie un dialog pe mai multe niveluri pe tema energiei şi a climei, în conformitate cu normele interne, în cadrul căruia autorităţile locale, organizaţiile societăţii civile, comunitatea de afaceri, investitorii şi alte părţi interesate vizate, precum şi publicul larg pot participa activ şi discuta despre îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 şi despre diferitele scenarii preconizate pentru politicile privind energia şi clima, inclusiv pentru cele pe termen lung, şi pot analiza progresele realizate, cu excepţia cazului în care au deja o structură care îndeplineşte această funcţie. În cadrul acestui dialog pot fi discutate planurile naţionale integrate privind energia şi clima."
6.Articolul 15 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuieşte cu următorul text:
"(1) Până la 1 ianuarie 2020 şi apoi până la 1 ianuarie 2029 şi, ulterior, o dată la 10 ani, fiecare stat membru elaborează şi prezintă Comisiei strategia sa pe termen lung, cu o perspectivă de 30 de ani şi conformă cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119. Dacă este necesar, statele membre ar trebui să-şi actualizeze strategiile respective o dată la cinci ani."
(b)la alineatul (3), litera (c) se înlocuieşte cu următorul text:
"(c) realizarea pe termen lung a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi a sporirii absorbţiilor de către absorbanţi în toate sectoarele, în conformitate cu obiectivul Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, în contextul reducerilor emisiilor de gaze cu efect de seră şi al sporirii absorbţiei de către absorbanţi necesare, potrivit Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), pentru a reduce în mod eficient din punctul de vedere al costurilor emisiile de gaze cu efect de seră ale Uniunii şi a spori absorbţiile de către absorbanţi în scopul îndeplinirii obiectivului pe termen lung privind temperatura prevăzut în Acordul de la Paris, pentru a realiza în cadrul Uniunii un echilibru între emisiile antropice de către surse şi absorbţiile de către absorbanţi de gaze cu efect de seră şi, după caz, pentru a înregistra ulterior un bilanţ negativ al emisiilor;"
7.Articolul 17 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2), litera (a) se înlocuieşte cu următorul text:
"(a) informaţii cu privire la progresele înregistrate în direcţia realizării obiectivelor, inclusiv a obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, şi a contribuţiilor stabilite în planul naţional integrat privind energia şi clima, precum şi în direcţia finanţării şi punerii în aplicare a politicilor şi măsurilor necesare pentru realizarea acestora, inclusiv o analiză a investiţiilor efective în raport cu ipotezele iniţiale privind investiţiile;"
(b)la alineatul (4), primul paragraf se înlocuieşte cu următorul text:
"Comisia, asistată de Comitetul uniunii energetice menţionat la articolul 44 alineatul (1) litera (b), adoptă acte de punere în aplicare pentru a stabili structura, formatul, detaliile tehnice şi procedurile pentru informaţiile menţionate la alineatele (1) şi (2) de la prezentul articol, inclusiv o metodologie de raportare cu privire la eliminarea treptată a subvenţiilor pentru energie, în special pentru combustibilii fosili, în temeiul articolului 25 litera (d)."
8.La articolul 29 alineatul (1), litera (b) se înlocuieşte cu următorul text:
"(b) progresele realizate de fiecare stat membru în direcţia îndeplinirii propriilor obiective, inclusiv a obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, şi contribuţii şi în direcţia punerii în aplicare a politicilor şi a măsurilor stabilite în planul său naţional integrat privind energia şi clima;"
9.Articolul 45 se înlocuieşte cu următorul text:
"- Articolul 45: Revizuire
În termen de şase luni de la realizarea fiecărei evaluări la nivel global convenite în temeiul articolului 14 din Acordul de la Paris, Comisia prezintă Parlamentului European şi Consiliului un raport cu privire la funcţionarea prezentului regulament, la contribuţia sa la guvernanţa uniunii energetice, la contribuţia sa la îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Acordului de la Paris, la progresele înregistrate în direcţia îndeplinirii obiectivelor privind clima şi energia pentru 2030 şi a obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119, la îndeplinirea obiectivelor suplimentare privind uniunea energetică şi la conformitatea dispoziţiilor în materie de planificare, de raportare şi de monitorizare stabilite în prezentul regulament cu alte acte legislative ale Uniunii sau decizii legate de CCONUSC sau de Acordul de la Paris. Rapoartele Comisiei pot fi însoţite de propuneri legislative, dacă este cazul."
10.Anexa I partea 1 se modifică după cum urmează:
(a)la secţiunea A punctul 3.1.1, subpunctul (i) se înlocuieşte cu următorul text:
"(i)Politicile şi măsurile pentru atingerea obiectivului stabilit în temeiul Regulamentului (UE) 2018/842, menţionat la punctul 2.1.1 din prezenta secţiune, şi politicile şi măsurile pentru respectarea Regulamentului (UE) 2018/841, acoperind toate sectoarele importante generatoare de emisii şi sectoarele pentru sporirea absorbţiilor, în vederea îndeplinirii obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119"
(b)la secţiunea B se adaugă următorul punct:
"5.5. Contribuţia politicilor şi a măsurilor planificate la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119"
11.La anexa VI litera (c), punctul (viii) se înlocuieşte cu următorul text:
"(viii)o evaluare a contribuţiei politicii sau a măsurii la îndeplinirea obiectivului Uniunii privind neutralitatea climatică prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/1119 şi la realizarea strategiei pe termen lung menţionată la articolul 15 din prezentul regulament;"
Art. 14: Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre.
-****-
Adoptat la Bruxelles, 30 iunie 2021.

Pentru Parlamentul European

Preşedintele

D. M. SASSOLI

Pentru Consiliu

Preşedintele

J. P. MATOS FERNANDES

Publicat în Jurnalul Oficial cu numărul 243L din data de 9 iulie 2021