Capitolul 2 - DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ - Tratat din 07-feb-1992 PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ - VERSIUNE CONSOLIDATĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 83C

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
CAPITOLUL 2:DISPOZIŢII SPECIALE PRIVIND POLITICA EXTERNĂ ŞI DE SECURITATE COMUNĂ
Art. 23
Acţiunea Uniunii pe scena internaţională, în temeiul prezentului capitol, are la bază principiile, urmăreşte realizarea obiectivelor şi se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile generale prevăzute în capitolul 1.
Art. 24: (ex-articolul 11 TUE)
(1)Competenţa Uniunii în materie de politică externă şi de securitate comună include toate domeniile politicii externe, precum şi toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii, inclusiv la definirea treptată a unei politici de apărare comune care poate conduce la o apărare comună.
Politica externă şi de securitate comună face obiectul aplicării unor norme şi proceduri speciale. Aceasta este definită şi pusă în aplicare de Consiliul European şi de Consiliu, hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care tratatele dispun altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă. Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi de statele membre, în conformitate cu tratatele. Rolurile specifice ale Parlamentului European şi Comisiei în acest domeniu sunt definite prin tratate. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu este competentă cu privire la aceste dispoziţii, cu excepţia competenţei de a controla respectarea articolului 40 din prezentul tratat şi de a controla legalitatea anumitor decizii menţionate la articolul 275 al doilea paragraf din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(2)În cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii sale externe, Uniunea desfăşoară, defineşte şi pune în aplicare o politică externă şi de securitate comună întemeiată pe dezvoltarea solidarităţii politice reciproce a statelor membre, pe identificarea chestiunilor de interes general şi pe realizarea unui grad din ce în ce mai mare de convergenţă a acţiunilor statelor membre.
(3)Statele membre sprijină activ şi fără rezerve politica externă şi de securitate a Uniunii, în spiritul loialităţii şi solidarităţii reciproce şi respectă acţiunea Uniunii în acest domeniu.
Statele membre conlucrează pentru consolidarea şi dezvoltarea solidarităţii politice reciproce. Acestea se abţin de la orice acţiune contrară intereselor Uniunii sau care poate dăuna eficienţei sale ca forţă de coeziune în relaţiile internaţionale.
Consiliul şi Înaltul Reprezentant asigură respectarea acestor principii.
Art. 25: (ex-articolul 12 TUE)
Uniunea desfăşoară politica externă şi de securitate comună:
a)prin definirea orientărilor generale;
b)prin adoptarea deciziilor care definesc:
(i)acţiunile care trebuie întreprinse de Uniune;
(ii)poziţiile care trebuie luate de Uniune;
(iii)modalităţile de punere în aplicare a deciziilor prevăzute la punctele (i) şi (ii); şi
c)prin consolidarea cooperării sistematice dintre statele membre privind orientarea politicii acestora.
Art. 26: (ex-articolul 13 TUE)
(1)Consiliul European identifică interesele strategice ale Uniunii, stabileşte obiectivele şi defineşte orientările generale ale politicii externe şi de securitate comune, inclusiv în ceea ce priveşte chestiunile având implicaţii în materie de apărare. Acesta adoptă deciziile necesare.
În cazul în care evoluţia internaţională o impune, preşedintele Consiliului European convoacă o reuniune extraordinară a Consiliului European pentru a defini liniile strategice ale politicii Uniunii în raport cu această evoluţie.
(2)Consiliul elaborează politica externă şi de securitate comună şi adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în aplicare a acesteia, pe baza orientărilor generale şi a liniilor strategice definite de Consiliul European.
Consiliul şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate asigură unitatea, coerenţa şi eficienţa acţiunii Uniunii.
(3)Politica externă şi de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant şi de statele membre, utilizând mijloacele naţionale şi ale Uniunii.
Art. 27
(1)Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care prezidează Consiliul Afaceri Externe, contribuie prin propunerile sale la elaborarea politicii externe şi de securitate comune şi asigură punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul European şi Consiliu.
(2)Înaltul Reprezentant reprezintă Uniunea în chestiunile referitoare la politica externă şi de securitate comună. Acesta desfăşoară, în numele Uniunii, dialogul politic cu terţii şi exprimă poziţia Uniunii în cadrul organizaţiilor internaţionale şi al conferinţelor internaţionale.
(3)În exercitarea mandatului său, Înaltul Reprezentant al Uniunii este susţinut de un serviciu european pentru acţiunea externă. Acest serviciu lucrează în colaborare cu serviciile diplomatice ale statelor membre şi este format din funcţionarii serviciilor competente ale Secretariatului General al Consiliului şi ale Comisiei, precum şi din personalul detaşat al serviciilor diplomatice naţionale. Organizarea şi funcţionarea serviciului european pentru acţiunea externă se stabilesc prin decizie a Consiliului. Consiliul European hotărăşte la propunerea Înaltului Reprezentant, după consultarea Parlamentului European şi cu aprobarea Comisiei.
Art. 28: (ex-articolul 14 TUE)
(1)În cazul în care o situaţie internaţională impune o acţiune cu caracter operativ din partea Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele, importanţa, mijloacele care trebuie puse la dispoziţia Uniunii, condiţiile privind punerea lor în aplicare şi, dacă este cazul, durata lor.
În cazul în care intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidenţă clară asupra unei situaţii care constituie obiectul unei asemenea decizii, Consiliul revizuieşte principiile şi obiectivele deciziei respective şi adoptă deciziile necesare.
(2)Deciziile menţionate la alineatul (1) angajează statele membre în luările lor de poziţii şi în desfăşurarea acţiunilor lor.
(3)Orice luare de poziţie sau acţiune naţională avută în vedere în temeiul unei decizii menţionate la alineatul (1) face obiectul unei informări din partea statului membru în cauză, într-un termen care să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord prealabil în cadrul Consiliului. Obligaţia informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care constituie o simplă transpunere în plan intern a deciziilor Consiliului.
(4)În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluţia situaţiei şi în absenţa unei revizuiri a deciziei Consiliului menţionate la alineatul (1), statele membre pot lua în regim de urgenţă măsurile care se impun, ţinând seama de obiectivele generale ale deciziei respective. Statul membru care ia asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta.
(5)În cazul unor dificultăţi majore privind punerea în aplicare a unei decizii menţionate în prezentul articol, orice stat membru sesizează Consiliul, care deliberează şi caută soluţiile adecvate. Acestea nu pot să contravină obiectivelor deciziei menţionate la alineatul (1) şi nu pot dăuna eficienţei acesteia.
Art. 29: (ex-articolul 15 TUE)
Consiliul adoptă decizii care definesc poziţia Uniunii într-o anumită chestiune de natură geografică sau tematică. Statele membre asigură conformitatea politicilor lor naţionale cu poziţiile Uniunii.
Art. 30: (ex-articolul 22 TUE)
(1)Orice stat membru sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sau Înaltul Reprezentant cu susţinerea Comisiei, poate sesiza Consiliul cu privire la orice chestiune de politică externă şi de securitate comună şi poate prezenta Consiliului iniţiative sau, respectiv, propuneri.
(2)În cazurile în care se impune o decizie rapidă, Înaltul Reprezentant convoacă, fie din oficiu, fie la solicitarea unui stat membru, în termen de patruzeci şi opt de ore sau, în caz de necesitate absolută, într-un termen mai scurt, o reuniune extraordinară a Consiliului.
Art. 31: (ex-articolul 23 TUE)
(1)Deciziile care intră sub incidenţa prezentului capitol se adoptă de către Consiliul European şi de către Consiliu hotărând în unanimitate, cu excepţia cazului în care prezentul capitol dispune altfel. Adoptarea de acte legislative este exclusă.
Fiecare membru al Consiliului care se abţine de la vot îşi poate justifica abţinerea printr-o declaraţie oficială, în conformitate cu prezentul alineat. În acest caz, acesta nu are obligaţia să aplice decizia, dar acceptă faptul că decizia angajează Uniunea. În spiritul solidarităţii reciproce, statul membru în cauză se abţine de la orice acţiune care ar putea intra în conflict sau ar împiedica acţiunea Uniunii întemeiată pe decizia respectivă, iar celelalte state respectă poziţia sa. În cazul în care membrii Consiliului care îşi însoţesc abţinerea de o asemenea declaraţie reprezintă cel puţin o treime din statele membre, întrunind cel puţin o treime din populaţia Uniunii, decizia nu se adoptă.
(2)Prin derogare de la prevederile alineatului (1), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată:
- în cazul în care adoptă o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii, în temeiul unei decizii a Consiliului European privind interesele şi obiectivele strategice ale Uniunii, prevăzute la articolul 22 alineatul (1);
- în cazul în care adoptă o decizie privind o acţiune sau o poziţie a Uniunii, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate prezentată în urma unei cereri exprese pe care Consiliul European i-a adresat-o din proprie iniţiativă, sau la iniţiativa Înaltului Reprezentant;
- în cazul în care adoptă orice decizie care pune în aplicare o decizie care defineşte o acţiune sau o poziţie a Uniunii.
- în cazul în care numeşte un reprezentant special în conformitate cu articolul 33.
În cazul în care un membru al Consiliului declară că, din raţiuni vitale de politică naţională pe care le prezintă, are intenţia să se opună adoptării unei decizii cu majoritate calificată, nu se trece la vot. Înaltul Reprezentant caută, în strânsă consultare cu statul membru implicat, o soluţie acceptabilă pentru acesta. În absenţa unui rezultat, Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, poate solicita Consiliului European să se pronunţe cu privire la chestiunea în cauză, în vederea adoptării în unanimitate a unei decizii.
(3)Consiliul European poate adopta, în unanimitate, o decizie care să prevadă că, în alte cazuri decât cele menţionate la alineatul (2), Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată.
(4)Alineatele (2) şi (3) nu se aplică deciziilor cu implicaţii militare sau în domeniul apărării.
(5)În ceea ce priveşte problemele de procedură, Consiliul hotărăşte cu majoritatea membrilor săi.
Art. 32: (ex-articolul 16 TUE)
Statele membre se pun de acord în cadrul Consiliului European şi Consiliului în orice chestiune de interes general în domeniul de politică externă şi de securitate în vederea definirii unei abordări comune. Înainte de a întreprinde orice acţiune pe scena internaţională sau de a-şi asuma orice angajament care ar putea leza interesele Uniunii, fiecare stat membru consultă celelalte state în cadrul Consiliului European sau al Consiliului. Statele membre asigură, prin convergenţa acţiunilor lor, că Uniunea îşi poate promova interesele şi valorile pe scena internaţională. Statele membre sunt solidare între ele.
În cazul în care Consiliul European sau Consiliul a definit o abordare comună a Uniunii în înţelesul primului paragraf, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi miniştrii afacerilor externe ai statelor membre îşi coordonează activităţile în cadrul Consiliului.
Misiunile diplomatice ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi în cadrul organizaţiilor internaţionale cooperează între ele şi contribuie la formularea şi la punerea în aplicare a abordării comune.
Art. 33: (ex-articolul 18 TUE)
La propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, Consiliul poate numi un reprezentant special căruia i se conferă un mandat referitor la chestiuni politice speciale. Reprezentantul special îşi exercită mandatul sub autoritatea Înaltului Reprezentant.
Art. 34: (ex-articolul 19 TUE)
(1)Statele membre îşi coordonează acţiunea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale. În cadrul acestor instituţii, statele membre apără poziţiile Uniunii. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate asigură organizarea acestei coordonări.
În cadrul organizaţiilor internaţionale şi cu ocazia conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre, statele participante apără poziţiile Uniunii.
(2)În conformitate cu articolul 24 alineatul (3), statele membre reprezentate în cadrul organizaţiilor internaţionale sau al conferinţelor internaţionale la care nu participă toate statele membre informează pe cele care nu participă, precum şi pe Înaltul Reprezentant, în legătură cu orice problemă de interes comun.
Statele membre care sunt şi membre ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se vor pune de acord şi le informează pe deplin pe celelalte state membre, precum şi pe Înaltul Reprezentant. Statele membre care sunt membre ale Consiliului de Securitate apără, în exercitarea funcţiilor lor, poziţiile şi interesele Uniunii, fără a aduce atingere responsabilităţilor care le revin în virtutea dispoziţiilor Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
În cazul în care Uniunea a definit o poziţie privind o temă aflată pe ordinea de zi a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, statele membre care fac parte din acesta solicită ca Înaltul Reprezentant să fie invitat pentru a prezenta poziţia Uniunii.
Art. 35: (ex-articolul 20 TUE)
Misiunile diplomatice şi consulare ale statelor membre şi delegaţiile Uniunii în ţările terţe şi la conferinţele internaţionale, precum şi reprezentanţii acestora pe lângă organizaţiile internaţionale, cooperează pentru a asigura respectarea şi punerea în aplicare a deciziilor care definesc poziţiile şi acţiunile Uniunii adoptate în temeiul prezentului capitol.
Acestea îşi aprofundează cooperarea prin schimbul de informaţii şi prin evaluări comune.
Acestea contribuie la punerea în aplicare a dreptului la protecţie al cetăţenilor Uniunii pe teritoriul ţărilor terţe, prevăzut la articolul 20 alineatul (2) litera (c) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 23 din tratatul menţionat.
Art. 36: (ex-articolul 21 TUE)
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate consultă periodic Parlamentul European cu privire la aspectele principale şi la opţiunile fundamentale din domeniul politicii externe şi de securitate comune şi ale politicii de securitate şi apărare comune şi îl informează în privinţa evoluţiei acestora. Acesta se asigură că punctele de vedere ale Parlamentului European să fie luate în considerare în mod corespunzător. Reprezentanţii speciali pot fi implicaţi în activitatea de informare a Parlamentului European.
Parlamentul European poate adresa întrebări sau formula recomandări Consiliului şi Înaltului Reprezentant. Parlamentul European organizează de două ori pe an o dezbatere privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune, inclusiv a politicii de securitate şi apărare comune.
Art. 37: (ex-articolul 24 TUE)
Uniunea poate încheia acorduri cu unul sau mai multe state sau organizaţii internaţionale în domeniile care fac obiectul prezentului capitol.
Art. 38: (ex-articolul 25 TUE)
Fără a aduce atingere articolului 240 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, un Comitet Politic şi de Securitate urmăreşte situaţia internaţională în domeniile care ţin de politica externă şi de securitate comună şi contribuie la definirea politicilor emiţând avize adresate Consiliului, la cererea acestuia, a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sau din proprie iniţiativă. De asemenea, Comitetul supraveghează punerea în aplicare a politicilor convenite, fără a aduce atingere atribuţiilor Înaltului Reprezentant.
În cadrul prezentului capitol, Comitetul Politic şi de Securitate exercită, sub autoritatea Consiliului şi a Înaltului Reprezentant, controlul politic şi conducerea strategică a operaţiilor de gestionare a crizelor prevăzute la articolul 43.
Consiliul poate autoriza Comitetul ca, în vederea unei operaţii de gestionare a crizei şi pe durata acesteia, în conformitate cu cele stabilite de Consiliu, să ia deciziile corespunzătoare de control politic şi de conducere strategică a operaţiei.
Art. 39
În conformitate cu articolul 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi prin derogare de la alineatul (2) al acestuia, Consiliul adoptă o decizie de stabilire a normelor privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către statele membre, în exercitarea activităţilor care fac parte din domeniul de aplicare a prezentului capitol, precum şi a normelor privind libera circulaţie a acestor date. Respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi independente.
Art. 40: (ex-articolul 47 TUE)
Punerea în aplicare a politicii externe şi de securitate comune nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii prevăzute la articolele 3-6 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
De asemenea, punerea în aplicare a politicilor prevăzute la articolele respective nu aduce atingere aplicării procedurilor şi domeniului de aplicare corespunzător al atribuţiilor instituţiilor prevăzute în tratate în vederea exercitării competenţelor Uniunii în temeiul prezentului capitol.
Art. 41: (ex-articolul 28 TUE)
(1)Cheltuielile administrative care revin instituţiilor în temeiul punerii în aplicare a prezentului capitol sunt acoperite din bugetul Uniunii.
(2)Cheltuielile operaţionale determinate de punerea în aplicare a prezentului capitol sunt de asemenea acoperite de bugetul Uniunii, cu excepţia cheltuielilor legate de operaţiile având implicaţii militare sau din domeniul apărării, precum şi în cazurile în care Consiliul adoptă în unanimitate o altă decizie.
În cazul în care o cheltuială nu revine bugetului Uniunii, aceasta se suportă de statele membre în funcţie de rata produsului intern brut, cu excepţia cazului în care Consiliul, hotărând în unanimitate, decide altfel. În ceea ce priveşte cheltuielile aferente operaţiilor cu implicaţii militare sau din domeniul apărării, statele membre ai căror reprezentanţi în Consiliu au făcut o declaraţie oficială în temeiul articolului 31 alineatul (1) al doilea paragraf nu sunt obligate să participe financiar la acestea.
(3)Consiliul adoptă o decizie care stabileşte procedurile speciale pentru garantarea accesului rapid la alocările din bugetul Uniunii destinate finanţării de urgenţă a iniţiativelor în cadrul politicii externe şi de securitate comune, în special la activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) şi la articolul 43. Acesta hotărăşte după consultarea Parlamentului European.
Activităţile de pregătire a misiunilor prevăzute la articolul 42 alineatul (1) şi la articolul 43, care nu sunt în sarcina bugetului Uniunii, sunt finanţate printr-un fond de lansare, constituit din contribuţiile statelor membre.
Consiliul adoptă cu majoritate calificată, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, deciziile care stabilesc:
a)procedura de constituire şi de finanţare a fondului de lansare, în special sumele alocate fondului;
b)procedura de administrare a fondului de lansare;
c)procedura de control financiar.
În cazul în care, în conformitate cu articolul 42 alineatul (1) şi cu articolul 43, misiunea preconizată nu poate fi pusă în sarcina bugetului Uniunii, Consiliul îl autorizează pe Înaltul Reprezentant să utilizeze acest fond. Înaltul Reprezentant raportează Consiliului cu privire la îndeplinirea acestui mandat.
Art. 42: (ex-articolul 17 TUE)
(1)Politica de securitate şi apărare comună face parte integrantă din politica externă şi de securitate comună. Aceasta asigură Uniunii o capacitate operaţională bazată pe mijloace civile şi militare. Uniunea poate recurge la acestea în cadrul misiunilor în afara Uniunii pentru a asigura menţinerea păcii, prevenirea conflictelor şi întărirea securităţii internaţionale, în conformitate cu principiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite. Îndeplinirea acestor sarcini se sprijină pe capacităţile furnizate de statele membre.
(2)Politica de securitate şi apărare comună include definirea treptată a unei politici de apărare comune a Uniunii. Aceasta va conduce la o apărare comună după ce Consiliul European hotărăşte aceasta în unanimitate. În acest caz, Consiliul recomandă statelor membre să adopte o decizie în conformitate cu normele lor constituţionale.
Politica Uniunii, în înţelesul prezentei secţiuni, nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi de apărare a anumitor state membre, respectă obligaţiile care decurg din Tratatul Atlanticului de Nord pentru anumite state membre care consideră că apărarea lor comună se realizează în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) şi este compatibilă cu politica comună de securitate şi de apărare stabilită în cadrul acesteia.
(3)Pentru punerea în aplicare a politicii de securitate şi apărare comune, statele membre pun la dispoziţia Uniunii capacităţi civile şi militare pentru a contribui la obiectivele definite de Consiliu. Statele membre care constituie în comun forţe multinaţionale pot, de asemenea, să le pună la dispoziţia politicii de securitate şi apărare comune.
Statele membre se angajează să îşi îmbunătăţească treptat capacităţile militare. Agenţia din domeniul dezvoltării capacităţilor de apărare, cercetare, achiziţii şi armament (denumită în continuare "Agenţia Europeană de Apărare") identifică necesităţile operaţionale, promovează măsurile necesare satisfacerii acestora, contribuie la identificarea şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice în sectorul de apărare, participă la definirea unei politici europene în materie de capacităţi şi de armament şi sprijină Consiliul în evaluarea îmbunătăţirii capacităţilor militare.
(4)Deciziile referitoare la politica de securitate şi apărare comună, inclusiv cele cu privire la lansarea unei misiuni menţionate la prezentul articol, se adoptă de Consiliu, care hotărăşte în unanimitate, la propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate sau la iniţiativa unui stat membru. Înaltul Reprezentant poate propune recurgerea la mijloace naţionale, precum şi la instrumente ale Uniunii, după caz, împreună cu Comisia.
(5)În cadrul Uniunii, Consiliul poate încredinţa realizarea unei misiuni unui grup de state membre, în scopul apărării valorilor Uniunii şi al servirii intereselor acesteia. Realizarea unei astfel de misiuni este reglementată la articolul 44.
(6)Statele membre care întrunesc cele mai înalte capacităţi militare şi care au subscris unor angajamente mai stricte în materie în vederea realizării celor mai solicitante misiuni stabilesc o cooperare structurată permanentă în cadrul Uniunii. Această cooperare este reglementată la articolul 46. Cooperarea nu aduce atingere dispoziţiilor articolului 43.
(7)În cazul în care un stat membru ar face obiectul unei agresiuni armate pe teritoriul său, celelalte state membre sunt obligate să îi acorde ajutor şi asistenţă prin toate mijloacele de care dispun, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. Aceasta nu aduce atingere caracterului specific al politicii de securitate şi apărare a anumitor state membre.
Angajamentele şi cooperarea în acest domeniu sunt conforme cu angajamentele asumate în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, care rămâne pentru statele membre ale acestei organizaţii fundamentul apărării lor colective şi cadrul de punere în aplicare a acesteia.
Art. 43
(1)Misiunile prevăzute la articolul 42 alineatul (1), în cadrul cărora Uniunea poate recurge la mijloace civile şi militare, includ acţiunile comune în materie de dezarmare, misiunile umanitare şi de evacuare, misiunile de consiliere şi de asistenţă în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor şi de menţinere a păcii, misiunile forţelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii şi operaţiile de stabilizare după încetarea conflictelor. Toate aceste misiuni pot contribui la combaterea terorismului, inclusiv prin sprijinul acordat ţărilor terţe în combaterea terorismului pe teritoriul acestora.
(2)Consiliul adoptă decizii privind misiunile prevăzute la alineatul (1), definind obiectivele şi întinderea acestora, precum şi condiţiile generale de punere în aplicare. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, sub autoritatea Consiliului şi în contact strâns şi permanent cu Comitetul Politic şi de Securitate, supraveghează coordonarea aspectelor civile şi militare ale acestor misiuni.
Art. 44
(1)În cadrul deciziilor adoptate în conformitate cu articolul 43, Consiliul poate încredinţa punerea în aplicare a unei misiuni unui grup de state membre care doresc să se angajeze în această misiune şi care dispun de capacităţile necesare. Aceste state membre, împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, se pun de acord cu privire la gestionarea misiunii.
(2)Statele membre care participă la realizarea misiunii informează periodic Consiliul despre stadiul misiunii, din proprie iniţiativă sau la solicitarea altui stat membru. Statele membre participante sesizează imediat Consiliul în cazul în care realizarea misiunii are consecinţe majore sau necesită o modificare a obiectivului, a întinderii şi a condiţiilor misiunii stabilite prin deciziile prevăzute la alineatul (1). În acest caz, Consiliul adoptă deciziile necesare.
Art. 45
(1)Agenţia Europeană de Apărare, menţionată la articolul 42 alineatul (3) şi aflată sub autoritatea Consiliului, are ca misiune:
a)să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacităţile militare ale statelor membre şi să evalueze respectarea angajamentelor privind capacităţile asumate de statele membre;
b)să promoveze armonizarea necesităţilor operaţionale şi adoptarea de metode de achiziţie performante şi compatibile;
c)să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de capacităţi militare şi să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre şi administrarea programelor de cooperare specifică;
d)să susţină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze şi să planifice activităţile de cercetare comune şi studierea soluţiilor tehnice care răspund necesităţilor operaţionale viitoare;
e)să contribuie la identificarea, şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice a sectorului de apărare şi la îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor militare.
(2)Agenţia Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să participe. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care defineşte statutul, sediul şi regulamentul de funcţionare ale Agenţiei. Această decizie ţine seama de gradul de participare efectivă la activităţile Agenţiei. În cadrul Agenţiei se constituie grupuri specifice care reunesc statele membre ce derulează proiecte comune. Agenţia îşi îndeplineşte misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este necesar.
Art. 46
(1)Statele membre care doresc să participe la cooperarea structurată permanentă menţionată la articolul 42 alineatul (6) şi care îndeplinesc criteriile şi îşi asumă angajamentele în materie de capacităţi militare prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă îşi notifică intenţia Consiliului şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.
(2)În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul adoptă o decizie prin care stabileşte cooperarea structurată permanentă şi adoptă lista statelor membre participante. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant.
(3)Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, doreşte să participe la cooperarea structurată permanentă, notifică intenţia sa Consiliului şi Înaltului Reprezentant.
Consiliul adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care respectă criteriile şi îşi asumă angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante.
Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(4)În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplineşte criteriile sau nu îşi mai poate asuma angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă participarea respectivului stat.
Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante, cu excepţia statului membru în cauză.
Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(5)În cazul în care un stat membru participant doreşte să se retragă din cooperarea structurată permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că participarea statului în cauză încetează.
(6)Deciziile şi recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate permanente, altele decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate. În înţelesul prezentului alineat, unanimitatea este constituită doar din voturile reprezentanţilor statelor membre participante.