Art. 46. - Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, doreşte să participe la cooperarea structurată permanentă, notifică intenţia sa Consiliului şi Înaltului Reprezentant. - Tratat din 07-feb-1992 PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ - VERSIUNE CONSOLIDATĂ
Acte UE
Jurnalul Oficial 83C
În vigoare Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 46
(1)Statele membre care doresc să participe la cooperarea structurată permanentă menţionată la articolul 42 alineatul (6) şi care îndeplinesc criteriile şi îşi asumă angajamentele în materie de capacităţi militare prevăzute de Protocolul privind cooperarea structurată permanentă îşi notifică intenţia Consiliului şi Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate.
(2)În termen de trei luni de la notificarea prevăzută la alineatul (1), Consiliul adoptă o decizie prin care stabileşte cooperarea structurată permanentă şi adoptă lista statelor membre participante. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant.
(3)Orice stat membru care, într-un stadiu ulterior, doreşte să participe la cooperarea structurată permanentă, notifică intenţia sa Consiliului şi Înaltului Reprezentant.
Consiliul adoptă o decizie care confirmă participarea statului membru în cauză care respectă criteriile şi îşi asumă angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă. Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată, după consultarea Înaltului Reprezentant. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante.
Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(4)În cazul în care un stat membru participant nu mai îndeplineşte criteriile sau nu îşi mai poate asuma angajamentele prevăzute la articolele 1 şi 2 din Protocolul privind cooperarea structurată permanentă, Consiliul poate adopta o decizie prin care suspendă participarea respectivului stat.
Consiliul hotărăşte cu majoritate calificată. La vot participă numai membrii Consiliului care reprezintă statele membre participante, cu excepţia statului membru în cauză.
Majoritatea calificată se defineşte în conformitate cu articolul 238 alineatul (3) litera (a) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
(5)În cazul în care un stat membru participant doreşte să se retragă din cooperarea structurată permanentă, acesta notifică decizia sa Consiliului, care ia act de faptul că participarea statului în cauză încetează.
(6)Deciziile şi recomandările Consiliului luate în cadrul cooperării structurate permanente, altele decât cele prevăzute la alineatele (2)-(5), se adoptă în unanimitate. În înţelesul prezentului alineat, unanimitatea este constituită doar din voturile reprezentanţilor statelor membre participante.