Art. 45. - Agenţia Europeană de Apărare, menţionată la articolul 42 alineatul (3) şi aflată sub autoritatea Consiliului, are ca misiune: - Tratat din 07-feb-1992 PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ - VERSIUNE CONSOLIDATĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 83C

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 45
(1)Agenţia Europeană de Apărare, menţionată la articolul 42 alineatul (3) şi aflată sub autoritatea Consiliului, are ca misiune:
a)să contribuie la identificarea obiectivelor privind capacităţile militare ale statelor membre şi să evalueze respectarea angajamentelor privind capacităţile asumate de statele membre;
b)să promoveze armonizarea necesităţilor operaţionale şi adoptarea de metode de achiziţie performante şi compatibile;
c)să propună proiecte multilaterale în vederea îndeplinirii obiectivelor în materie de capacităţi militare şi să asigure coordonarea programelor derulate de statele membre şi administrarea programelor de cooperare specifică;
d)să susţină cercetarea în materie de tehnologie a apărării, să coordoneze şi să planifice activităţile de cercetare comune şi studierea soluţiilor tehnice care răspund necesităţilor operaţionale viitoare;
e)să contribuie la identificarea, şi, după caz, la punerea în aplicare a oricărei măsuri utile pentru întărirea bazei industriale şi tehnologice a sectorului de apărare şi la îmbunătăţirea eficienţei cheltuielilor militare.
(2)Agenţia Europeană de Apărare este deschisă tuturor statelor membre care doresc să participe. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă o decizie care defineşte statutul, sediul şi regulamentul de funcţionare ale Agenţiei. Această decizie ţine seama de gradul de participare efectivă la activităţile Agenţiei. În cadrul Agenţiei se constituie grupuri specifice care reunesc statele membre ce derulează proiecte comune. Agenţia îşi îndeplineşte misiunile în colaborare cu Comisia, dacă este necesar.