Art. 28. - Art. 28: (ex-articolul 14 TUE) - Tratat din 07-feb-1992 PRIVIND UNIUNEA EUROPEANĂ - VERSIUNE CONSOLIDATĂ

Acte UE

Jurnalul Oficial 83C

În vigoare
Versiune de la: 7 Iunie 2016
Art. 28: (ex-articolul 14 TUE)
(1)În cazul în care o situaţie internaţională impune o acţiune cu caracter operativ din partea Uniunii, Consiliul adoptă deciziile necesare. Acestea stabilesc obiectivele, importanţa, mijloacele care trebuie puse la dispoziţia Uniunii, condiţiile privind punerea lor în aplicare şi, dacă este cazul, durata lor.
În cazul în care intervine o schimbare a împrejurărilor care are o incidenţă clară asupra unei situaţii care constituie obiectul unei asemenea decizii, Consiliul revizuieşte principiile şi obiectivele deciziei respective şi adoptă deciziile necesare.
(2)Deciziile menţionate la alineatul (1) angajează statele membre în luările lor de poziţii şi în desfăşurarea acţiunilor lor.
(3)Orice luare de poziţie sau acţiune naţională avută în vedere în temeiul unei decizii menţionate la alineatul (1) face obiectul unei informări din partea statului membru în cauză, într-un termen care să permită, în cazul în care este necesar, realizarea unui acord prealabil în cadrul Consiliului. Obligaţia informării prealabile nu se aplică în cazul măsurilor care constituie o simplă transpunere în plan intern a deciziilor Consiliului.
(4)În cazul în care este imperios necesar în raport cu evoluţia situaţiei şi în absenţa unei revizuiri a deciziei Consiliului menţionate la alineatul (1), statele membre pot lua în regim de urgenţă măsurile care se impun, ţinând seama de obiectivele generale ale deciziei respective. Statul membru care ia asemenea măsuri informează de îndată Consiliul în legătură cu aceasta.
(5)În cazul unor dificultăţi majore privind punerea în aplicare a unei decizii menţionate în prezentul articol, orice stat membru sesizează Consiliul, care deliberează şi caută soluţiile adecvate. Acestea nu pot să contravină obiectivelor deciziei menţionate la alineatul (1) şi nu pot dăuna eficienţei acesteia.